Sunteți pe pagina 1din 5

Prima pagina Ergotamina - aliatul impotriva migrenelor

Ergotamina - aliatul impotriva migrenelor

GeneralitatiSus
Ergotamina - aliatul impotriva migrenelor
Migrenele sunt dureri de cap cu caracter recurent ce pot fi uni sau bilaterale, pot
sau nu sa fie insotite de aura migrenoasa sau prodrom dar care, indiferent de tipul
lor, altereaza foarte mult starea de sanatate a pacientului si ii scad considerabil
calitatea vietii. Aura consta in aparitia unor simptome neurologice de tipul
ametelilor, tinitusului, scotoamelor, fotofobiei sau scintilatiilor vizuale.

Aceste manifestari pot fi atat de intense incat pacientul nu isi poate gasi linistea
decat daca se aseaza intr-un loc intunecat, racoros si foarte linistit. Migrenele pot fi
insotite si de fenomene vegetative de tipul greturilor, varsaturilor, hipotensiunii
arteriale. Migrena in sine nu are deocamdata un tratament curativ, insa exista o
serie de medicamente care pot ameliora semnificativ simptomele, reducandu-le
frecventa si intensitatea.

In cazul in care sunteti unul dintre pacientii diagnosticati cu migrena si pana in


acest moment nu ati gasit un tratament care sa vi se potriveasca, este util sa
rediscutati si sa reanalizati cu medicul dumneavoastra schemele terapeutice
actuale. Medicamentul potrivit, alaturi de cateva modificari ale stilului de viata pot
face o mare diferenta, iar viata dumneavoastra poate reintra pe drumul cel bun.

Cuprins articol

Generalitati
Tratament medicamentos
Mecanism de actiune
Indicatii
Eficienta tratamentului

Efecte secundare
Recomandari speciale
De retinut !
Tratament medicamentosSus
Tratamentul migrenei este foarte variat. Exista o serie de medicamente ce isi
propun sa amelioreze starea pacientului, sa ii combata durerea si poate chiar sa
previna atacurile migrenoase. In prezent exista doua mari categorii de clase
medicamentoase: analgezice (sunt indicate in timpul atacului migrenos si sunt
menite sa opreasca un atac debutat deja) si medicamentele preventive (sunt
administrate in mod regulat, zilnic, cu scopul de a reduce severitatea atacurilor).
Strategiile de tratament difera in functie de frecventa atacurilor, intensitatea lor,
starea de sanatate generala (daca exista si alte afectiuni cronice), modul in care
migrenele influenteaza activitatile cotidiene.

Analgezicele utilizate in tratamentul migrenei sunt de mai multe tipuri :


1.AINS (antiinflamatoare nesteroidiene) clasice, de tipul ibuprofen si aspirina. Astfel
de preparate special destinate migrenelor contin si un procent de cafeina;
2. Triptani sunt recomandati in special pacientilor cu atacuri foarte grave si sunt
eficienti in inlaturarea greturilor, varsaturilor, fotofobiei si intolerantei la zgomote
care acompaniaza atacul migrenos;
3. Ergotamina este unul dintre cele mai utilizate preparate pentru ameliorarea
atacului migrenos. Este indicat pacientilor cu atacuri prelungite, care dureaza mai
mult de 48 de ore.

Mecanism de actiuneSus
Ergotamina este capabila sa determine o vasoconstrictie in teritoriul cerebral,
actionand direct asupra muschilor netezi din peretii vaselor. Activitatea acestor
subtante depinde foarte mult de tonusul vascular al sistemului nervos central la
momentul administrarii. Desi pana in prezent cauza de baza a migrenei nu este
complet cunoscuta, specialsitii suspicioneaza ca este vorba de o vasodilatatie
cerebrala determinata de neuropeptide de tipul serotoninei si dopaminei.

Acestea, pe langa activitatea vasodilatatoare ar fi capabile sa declanseze si o


cascada de fenomene inflamatorii cu eliberarea de mastocite si trombocite.

Inflamatia, la randul ei, duce la intretinerea vasodilatatiei, creand un cerc vicios care
determina aparitia simptomelor clinice. Preparatele de ergotamina sunt disponibile
sub forma de tablete, sprayuri nazale sau injectii, adaptate nevoilor pacientilor.

Exista mai multe tipuri de derivati de ergotamina:


1. Ergotamina tartrat, sub forma de tablete. Determina vasoconstrictie periferica si
cerebrala si antagonizeaza efectele serotoninei;
2. Dihidroergotamina, sprayuri nazale si solutii injectabile (intramusculare sau
intravenoase) - sunt foarte eficiente daca se administreaza chiar la debutul crizei
migrenoase.

IndicatiiSus
Ergotamina si derivatii de ergotamina se administreaza pentru a stopa evolutia unei
crize migrenoase si pentru a ameliora simptomele acesteia. Administrarea acestor
substante este foarte sigura si eficienta cand sunt respectate indicatiile medicului si
daca nu se depasesc dozele maxim admise. Exista o serie de pacienti care insa nu
pot lua astfel de medicamente.

In aceasta clasa intra pacientii cu insuficienta renala si hepatica, boli arteriale


periferice, boli vasculare cerebrale si cardiace, hipertensiune arteriala, ulcer peptic.
Tratamentul cu dihidroergotamina este contraindicat pacientilor cu administrari
recente de inhibitoare ale monoaminoxidazei sau sumatriptan.

Eficienta tratamentuluiSus
Ergotamina este foarte eficienta in ameliorarea cefaleei migrenoase precum si a
altor simptome asociate acesteia. Totusi, in unele cazuri, ergotamina are o eficienta
inferioara altor compusi, in special triptanilor si poate chiar sa agraveze simptomele
pentru unii pacienti. Ergotamina tartrat este capabila sa interactioneze cu o serie de
alte medicamente, crescandu-le toxicitatea. De aceea este recomandat ca terapia
sa fie instituita cu precautie in cazul pacientilor aflati in tratament cronic cu
nitroglicerina, propranolol, eritromicina sau claritromicina. Pacientii cu angina,
hipertensiune arteriala, disfunctii renale sau/ si hepatice trebuie sa fie foarte atent
monitorizati in timpul administrarii de ergotamina. Ergotamina este un medicament
contraindicat in sarcina !

Efecte secundareSus
Efectele secundare apar mai frecvent la doze mari si in administrarile pe termen
lung. Cele mai frecvente efecte secundare raportate sunt:
- Greata si varsaturi;
- Extremitati reci, palide (ca urmare a vasocontrictiei periferice);
- Ameteli, parestezii si o stare generala de anxietate si disconfort;
- Gust amarui in gura si pe gat (doar pentru sprayuri);
- Iritatie si inflamatie nazala (exclusiv pentru sprayurile nazale).

Recomandari specialeSus
Specialistii ne fac si cateva recomandari speciale in cazul in care suntem sub
tratament cronic cu ergotamina:
1. Ergotamina nu trebuie administrata concomitent cu triptani;
2. Tratamentul trebuie sa fie facut exclusiv la recomandarile medicului specialist si
doar urmand indicatiile acestuia cu privire la doza eficace, modalitatile si intervalul
de administrare. Utilizarea necorespunzatoare a ergotaminei si a derivatilor acesteia
poate duce la o agravare a migrenei;
3. Administrarea altor medicamnete pe durata tratamentului cu ergotamina trebuie
facuta cu foarte mare precautie deoarece aceasta poate sa interactioneze cu o serie
de alte substante, sporindu-le toxicitatea.

Ergotamina si tratamentul cu ergotamina este contraindicat pacientilor cu:


- Hipertensiune arteriala greu tinuta sub control;
- Boala vasculara periferica, cerebrala sau coronariana;
- Boala cardiaca ischemica;
- Insuficienta de ficat si rinichi;
- Hipertrofie de prostata;
- Obstructii intestinale;
- Glaucom;

- Intervenii chirurgicale in antecedentele recente;


- Tulburari de ritm cardiac (aritmii) in istoricul recent sau chiar boala activa;
- Sarcina.

S-ar putea să vă placă și