EVOLUȚIA ȘI DERIVATELE FOIȚELOR EMBRIONARE

Formarea, în săptămâna a-3a, a discului embrionar trilaminar (prin procesul de gastrulație)

creează premizele organogenezei. În săptămâna a 4-a se formează atât primordiile majorității
organelor, cât și corpul embrionar.
-Deși primordiul unui organ este denumit ca fiind format doar de una dintre foițele embrionare,
la formarea majorității viscerele contribuie măcar două dintre cele 3 foițe embrionare. După
formarea rudimentelor organelor, are loc formarea sistemelor de organe, proces numit
organogeneză.
-Curbarea discului embrionar este rezultatul creșterii inegale a componentelor produsului de
concepție: discul crește mult (mai ales în lungime), la fel și cavitatea amniotică, în timp ce sacul
vitelin nu mai crește: astfel au loc curbarea cranio-caudală, respectiv laterală, cu fuzionarea
mediană a foițelor embrionare și formarea corpului embrionar, care este oarecum cilindric.
Discul embrionar are forma unui scut, cu partea cranială mai dezvoltată. Median se află
notocordul, tubul neural si somitele ce reprezintă structurile axiale dorsale, îngroșate, ale
embrionului; marginile mai subțiri ale discului sunt mai flexibile, și ele se curbează sub axul
dorsal, formând partea ventrală a corpului embrionar.

EVOLUȚIA ENDODERMULUI
În timpul curbării discului, endodermul și o parte din sacul vitelin formează tubul
intestinal primitiv; restul sacului vitelin rămâne conectat cu tubul intestinal primitiv printr-un
canal îngust, numit canal vitelin.
-tubul intestinal primitiv este închis cranial de membrana orofaringiană, ce îl separă de
stomodeum (invaginare ectodermală ce reprezintă primordiul cavității bucale), iar caudal de
membrana cloacală, ce îl separă de proctodeum (invaginare ectodermală din care se formează
canalul anal); prin dezintegrarea acestor membrane (în săpt 4 cea orofaringiană și în săpt 7 cea
cloacală) se stabilește comunicarea dintre tubul intestinal și cavitatea amniotică
-tubul intestinal primitiv este împărțit în 3 părți: proenteron, mezenteron și metenteron
a). partea cranială, numită proenteron (intestin anterior)-ține de la membrana orofaringiană, până
sub diverticulul hepatic, iar din peretele său ventral se formează diverticulul respirator.
Partea inițială a proenteronului este numită și faringe primitiv, iar în pereții săi ventrolaterali se
află arcurile branhiale, separate prin pungile branhiale interne (endodermale) și externe
(ectodermale); proenteronul formează primordiul segmentelor tubului digestiv până sub
deschiderea ampulei hepatopancreatice
b). partea mijlocie, numită mezenteron (intestin mijlociu)- este partea ce comunică cu sacul
vitelin prin canalul vitelin; din mezenteron se formează o parte a duodenului (partea situată
caudal de deschiderea ampulei hepatopancreatice), jejunul, ileonul, cecul cu apendicele, colonul
ascendent și partea dreaptă a celui transvers
c).partea caudală, numită metenteron (intestin posterior)-ține până la membrana anală, iar
regiunea sa terminală, mai dilatată, se numește cloacă; aceasta comunică ventral cu alantoida și
prin septarea sa se formează primordiul rectului, al vezicii urinare și uretrei ; din metenteron se
formează tubul digestiv de la partea dreaptă a colonului transvers până la canalul anal
Rezumând, derivatele endodermului sunt:
1.din tubul intestinal primitiv:
a). epiteliul tubul digestiv (exceptând cel al cavității bucale și părții inferioare a canalului
anal, care au origine ectodermală, din stomodeum, respectiv proctodeum)
b). parenchimul hepatic și pancreatic, glandele submandibulară și sublinguală, glanda
tiroidă, epiteliul lingual (toate din proenteron)
c). epiteliul tractului respirator (din diverticulul respirator ce apare pe fața ventrală a
proenteronului)
d). epiteliul vezicii urinare, uretrei și părții inferioare a vaginului (din partea anterioară a
cloacei)
2.din pungile branhiale interne -urechea medie, paratiroidele (fără celulele C), timusul
EVOLUȚIA ECTODERMULUI
-foița ectodermală poate fi împărțită didactic în: placa neurală (ce formează tubul neural) cu
viitoarele creste neurale, ectodermul placodal și viitorul ectoderm de suprafață
-derivatele ectodermale sunt:
a) din ectodermul de suprafață
-epidermul cu glandele sudoripare, sebacee, unghiile, foliculii piloși; la nivelul său apar și
primordiile glandelor mamare,
-din prima pungă branhială externă se formează urechea externă
-din stomodeum-epiteliul cavității bucale, smalțul dentar, glanda parotidă (glandele
submandibulară si sublinguală derivă din proenteron), adenohipofiza
-din proctodeum-epiteliul canalului anal
b) din placode (sunt îngroșări ectodermale vizibile la nivelul extremității craniale)-epiteliul
olfactiv (din placoda olfactivă), epiteliul senzorial al urechii interne cu ganglionii Scarpa și Corti ( din
placoda otică), cristalinul (din placoda cristalinului), ganglionii trigeminal, geniculat, senzitivi ai
nervilor IX și X
c) din tubul neural-encefalul cu neurohipofiza și retina (din cele 3 vezicule cerebrale:
prozencefal, mezencefal si rombencefal) și măduva spinării (din partea caudală a tubului neural)
-prozencefalul formează telencefalul (din care se dezvoltă emisferele cerebrale) și diencefalul (din primordiul căruia
se formează diencefalul, retina (vezicula optică) si neurohipofiza)
-rombencefalul formează metencefalul (ce formează puntea si cerebelul) și mielencefalul, ce formează bulbul
d) din crestele neurale: ganglionii spinali și vegetativi, leptomeningele (pia mater și arahnoida),
celulele Schwann si celule satelit, medulosuprarenala, celulele paraganglionare și ale sistemul
APUD, melanoblastele, celulele C(secretoare de calcitonină) etc. Din crestele neurale migrează
celule spre extremitatea cefalică, formând ectomezenchimul. Acesta contribuie la formarea feței
(mugurii feței) si a gâtului (arcuri branhiale)-din el se formează oasele și cartilajele branhiale
(dezvoltate din arcurile branhiale)
Rezumând, principalele derivate ectodermale sunt:
-sistemul nervos central
-sistemul nervos periferic
-epiteliile senzoriale ale urechii, nasului și retina
-pielea cu unghiile, foliculii piloși, glandele sudoripare, mamare
-epiteliul bucal și cel al canalului anal
-neurohipofiza, smalțul dentar

EVOLUȚIA MEZODERMULUI
Inițial mezodermul este un strat subțire, interpus între ectoderm și endoderm, de o parte și
de alta a liniei mediane: mezodermul proliferează, mai ales paramedian, și se împarte în 3
regiuni, ce mențin contactul dintre ele pentru o perioadă scurtă: mezodermul paraxial,
mezodermul intermediar si mezodermul lateral/placa laterală mezodermală
1. Mezodermul paraxial
- formează două coloane cilindrice, situate în imediata vecinătate a tubului neural și
notocordului; partea sa cranială este numită mezodermul capului și formează, împreună cu
celule ale crestelor neurale, mezenchimul capului. Din mezodermul capului se formează mușchii
mimicii, mușchii masticatori, faringelui, laringelui, esofagului superior.
-restul mezodermului paraxial se împarte, între zilele 20-30 de dezvoltare intrauterină, în mase
celulare numite somite; ele apar în direcție cranio-caudală, fiind situate de o parte și de alta a
liniei mediane;
-zilnic se formează 3-4 perechi de somite, iar în ziua 30, din regiunea occipitală până la nivelul
cozii embrionului, există 42-44 de perechi de somite (situate de o parte si de alta a notocordului):
4 occipitale, 8 cervicale, 12 toracale, 5 lombare, 5 sacrale și 8-10 coccigiene, dar câteva dintre
cele caudale dispar
- în centrul fiecărei somite se formează câte o cavitate, numită miocel, iar somitei i se descriu 3
pereți-ventral, medial și dorso-lateral; pereții ventral și medial se diferențiază într-un sclerotom
(ce ia parte la formarea oaselor și durei mater), iar cel dorso-lateral într-un dermatomiotom (din
care se formează dermul și mușchii striați)
Din somitele occipitale se formează partea posterioară a craniului, musculatura limbii și mușchii
extrinseci ai globului ocular.
În cazul somitelor cervicale, toracale, lombare, sacrale și coccigine:
-sclerotoamele înconjoară tubul neural și notocordul, formând scheletul axial (vertebre, stern,
coaste)
-dermatomiotomul formează dermul și țesutul subcutanat (din dermatom care este partea
externă) și musculatura scheletică a gâtului, trunchiului, membrelor (din miotom, care este partea
internă)
Dezvoltarea corpului are o împărțire segmentară, somitele creând premisele acestui
metamerism. Un segment al corpului este numit metamer și constă ditr-un:
-neuromer (un segment al măduvei cu perechea corespunzătoare de nervi spinali)
-miomer (mușchii scheletici dezvoltați din el)
-dermatomer(segmentul cutanat inervat)
-visceromer-în timpul dezvoltării au loc fuzionări, astfel încât aceste segmente nu pot fi
diferențiate/observate peste tot.

2. Mezodermul intermediar
-inițial, conectează mezodermul paraxial cu placa laterală mezodermală; în timpul curbării
discului embrionar, mezodermul intermediar se separă de celelate două părți ale mezodermului și
începe să se diferențieze
-partea sa superioară se împarte în nefrotoame, ce vor forma pronefrosul și mezonefrosul, în timp
ce partea caudală, numită cordon nefrogen, rămâne nesegmentată
-mezodermul intermediar formează cea mai mare parte a sistemelor urinar și genital (rinichi,
uretere, gonade, căi genitale masculine, o mică parte din epiteliul vezicii urinare și uretrei)

3. Mezodermul lateral/Placa laterală mezodermală

- în săptămâna a 4-a, la nivelul său apar vacuole izolate, care se măresc și fuzionează, formând
celomul intraembrionar; acesta are forma literei U, extinzându-se cranial de lama precordală, în
aria cardiogenă. Formarea acestei cavități determină împărțirea mezodermului lateral în strat
somatic/mezoderm somatopleural (lângă ectoderm) și strat splanhnic/mezoderm splanhnopleural
(lângă endoderm); cele două straturi ale mezodermului intraembrionar se continuă lateral cu
mezodermul extraembrionar, iar pentru o scurtă perioadă, celomul intraembrionar comunică cu
cel extraembrionar. Ca rezultat al curbării discului embrionar, celomul intraembrionar devine
complet separat de cel extraembrionar
a).celomul intraembrionar reprezintă primordiul cavităților corpului: cavitatea pleurală, cavitatea
pericardică și cavitatea peritoneală
b). din mezodermul somatopleural se formează foița parietală a seroaselor (dar și corticosuprarenala,
căile genitale feminine-din ductele paramezonefrotice)
c). din mezodermul splanhnopleural se formează foița viscerală a seroaselor, mușchii netezi
viscerali și țesutul conjunctiv al viscerelor, musculatura branhială (derivată din arcurile
branhiale); totodată mezodermul splanhnopleural dă naștere sistemului circulator: inima, vasele
sanguine și limfatice, splina, ganglionii limfatici, măduva hematogenă.
Prima oară se formează vase în mezodermul extraembrionar (la nivelul sacului vitelin și
vilozităților choriale); ulterior se dezvoltă vasele sanguine la nivelul embrionului, din insulele
angiogenetice ale mezodermului lateral, permițând conectarea sistemelor circulatorii matern și
embrionar. Hematopoieza începe în săptămâna a 3-a în mezodermul extraembrionar, dar după
săptămâna a 4-a ficatul preia rolul de producere a celulelor sanguine; în perioada fetală apar
celulele stem în splină și în măduva osoasă.

Rezumând, din mezodermul intraembrionar se formează:

a). dermul și toți mușchii corpului(netezi, striați, cardiac)
b). cea mai mare parte a sistemelor urinar și genital: rinichi, uretere, gonade cu căi genitale, o
mică parte a vezicii urinare și uretrei
c).sistemul cardiovascular : inimă, vase sanguine și limfatice, celule sanguine, splina, ganglioni
limfatici
d).membranele seroase: pleura, pericardul, peritoneul
g). cartilajele și oasele (exceptând cele de la nivelul extremității cefalice care se formează din
ectomezenchimul crestelor neurale)