http://work.xentra.

ro/cursuri-amg/ANUL%20I/Semestrul-I/Biologie-Celulara/Biologie-
celulara.pdf

Celulele maligne sunt celule care au afectată funcția de multiplicare, de proliferare.

Multplicarea celulelor eucariote (inclusiv la om) se realizeză prin diviziune celulară. O celulă
proaspăt rezultată din diviziune are o întreagă evoluție până la o nouă diviziune. Seria de
evenimente care au loc într-o celulă din momentul ieșirii din diviziunea celulare până la o nouă
diviziune celulară, în urma căreia se produc două celule fiice, este denumită ciclu celular.
Nu toate celulele se divid. Marea majoritate a celulelor, după diviziune, cresc, se
diferențiază căpătând anumite funcții pe care le desfășoară în raport cu rolul lor în organism, în
raport cu rolul pentru care au fost generate. Populaţia celulară normală este formată din:
1. celule germinale
2. celule stem, cu funcţia de reproducere şi de a produce celule diferenţiate. (Aceste
celule au un număr limitat de cicluri de reproducere.
3. celule parţial diferenţiate, cu capacitate limitată de reproducere,
4) celule mature specializate care nu se mai pot reproduce.
Celulele normale care se pot diviza au un număr limitat de cicluri de reproducere, după
care ele sunt orientate spre moarte (apoptoză) și sunt înlocuite de altele care au același rol.
Apoptoza sau moartea celulară programată este esențială pentru a contrabalansa proliferarea
celulară (Gogu IG, 2012).
Limitarea numărului de diviziuni se realizează la nivelul telomerilor. Un telomer este o
regiune ADN extrem de repetitivă, care nu codifică gene, de la sfârșitul unui cromozom. De
fiecare dată când un cromozom este replicat, în timpul replicării, care precede mitoza (diviziunea
celulară), complexul enzimatic al ADN polimerazei este în imposibilitatea de a copia ultimele
nucleotide. Cu fiecare ciclu celular scurs, lungimea telomerelor se micșorează și nu mai pot să
exercite protecția cromozomilor (Eisenberg DTA, 2011 ). Prin urmare, telomerii acționează ca ceasul de
îmbătrânire în fiecare celulă (Oeseburg H și colab., 2010).
Blackburn EH, Epel ES. Comment: Too toxic to ignore. Nature. 2012;490:169-171.

În cadrul ciclului celulelor somatice eucariote se desfășoară o secvenţă ordonată de

evenimente și procese în care celula creşte, îşi dublează cantitatea de AND, se formează
cromozomii și se apoi se divide în două celule fiice cu același număr de cromozomi. Ciclul
celular are 4 faze majore: G1, S, G2 (care împreună alcătuiesc interfaza) și M. Faza M este ea
însăși compusă din două procese, strâns cuplate, mitoza și citokineza.

 faza G1 în care are loc sinteza ARN și a proteinelor (este o fază de pregătire pentru faza
urmatoare)
 faza S în care se desfășoară sinteza de ADN și replicarea cromozomilor,
 faza G2 în care are loc sinteza componentelor necesare realizării diviziunii
 faza M Faza M este ea însăși compusă din două procese strâns cuplate:
o mitoza, în care cromozomi celulelor sunt împărțiti între cele două celule fiice.
Mitoza, deși este un proces continuu, este împărțită convențional în cinci etape:
profaza, prometafaza, metafază, anafaza și telofaza
 o citokineza, în care citoplasma celulelor care formează celule distincte se divide și ea
Fazele G1, S și G2 sunt denumite.
Din G1se poate trece în afara ciclului, în G0, care este o fază de repaus în care celula a părăsit
ciclul și celula nu crește, nu sintetizează ADN și nu este proliferativă. In starea G0 celulele pot rămâne
în repaus pentru perioade lungi de timp, eventual, pe termen nelimitat ( celulele care sunt complet
diferențiate). Unele celule intra in faza G0 semi-permanent (De exemplu unele celule hepatice, sau
renale. Multe celule nu intra G0 și să continue să dividă pe tot parcursul vieții unui organism, de
exemplu unele celule epiteliale.
În toate aceste etape ale ciclului celular au loc numeroase procese celulare care sunt foarte bine
reglate pentru a permite evoluția normală a celulelor. Modificarea condițiilor în care se desfășoară
aceste procese și modificarea reglării lor pot duce la erori evoluții eronate ale celulei. Una din aceste
erori de evoluție celulară este imortalizare celulară, adică apariția celulelor care se divid încontinuu și
care devin “nemuritoare” .
În G1 (perioada presintetică) celulele cresc în dimensiune, nu se produce sinteza ADN-ului
(cantitatea de ADN este 2n (2c)), dar se sintetizează intensiv ARNm, proteine, enzime. În afară de
aceasta, în celulă se acumulează ATP, iar numărul de organite celulare creşte. Punctul limită al
mecanismului de control din G1 asigură că totul este gata pentru sinteza ADN-ului.
În faza S (perioada sintetică) are loc duplicarea ADN-ului. Paralel cu sinteza ARNr continuă
sinteza ARNm.
În faza G2 (perioada postsintetică) continuă sinteza ARN-ului şi a proteinelor. Se sintetizează în
cantități mari tubulinele, actina şi miozina, acestea fiind necesare diviziunii celulare. Punctul limită al
mecanismului de control din G2 asigură că totul este gata pentru intrarea în mitoză. Creșterea celulară
se oprește la această etapă și energia celulară este axată pe divizarea ordonată în două celule fiice.
Mitoza reprezintă diviziunea indirectă a celulelor somatice cu dublarea prealabilă şi
repartizarea uniformă a numărului de cromozomi (materialul ereditar) în celulele-fiice. Această diviziune
asigură înmulțirea celulelor, creşterea şi diferențierea individuală, continuitatea genotipului.
Mitoza este alcătuită din 4 faze succesive: Profaza, metafaza, anafaza, telofaza
Profaza este declanșată prin activarea CDK1, cmplexul CDK1-ciclină-B este in nucleu. Profaza
mitozei se caracterizează prin următoarele procese: dublarea centriolilor (încă în interfază) şi migrarea
lor spre polii celulei, condensarea cromatinei şi evidențierea cromozomilor, degradarea nucleolilor,
degradarea membranei nucleare şi a unei părți din reticulul endoplasmatic rugos, formarea fusului de
diviziune, amestecul nucleoplasmei şi hialoplasmei.
Metafaza se caracterizează prin cromozomii sunt delimitaŃi şi se aranjează în regiunea
ecuatorului unde formează placa metafazică Cromozomii se ataşează de centromer cu fibrele fusului de
diviziune (pe fiecare fibră câte un cromozom). Cele două cromatide ale fiecărui cromozom sunt aşezate
una lângă alta şi sunt unite în regiunea centromerului. Când metafaza se apropie de sfârşit, centromerii
încep să se dividă, iar de fiecare jumătate rămâne prinsă câte o cromatidă. Un punct de control în
mijlocul mitozei (Metafaza Post de trecere) asigură faptul că celula este gata pentru a finaliza diviziunea
celulara.
Anafaza se caracterizează prin: • deplasarea cromatidelor fiecărui cromozom spre polii celulei •
aranjarea cromatidelor în timpul deplasării în conformitate cu poziția centromerului.
 Telofaza –decondensarea cromozomilor; • formarea unei noi membrane nucleare; • formarea
nucleolilor; • degradarea fusului de diviziune; • formarea centrului celular; • citochineza şi formarea a
două celule-fiice identice cu celula-mamă
Citochineza (din gr. „kytos” – cavitate, „kinesis” – mişcare) reprezintă dividerea citoplasmei cu
tot ansamblul de constituienŃi citoplasmatici şi ai membranei celulare
MeiozaEste caracteristică celulelor germinale. În consecinŃa dividerii se obŃin patru celule
haploide. Este compusă din două diviziuni succesive.

Un ciclu celular eucariot tipic este ilustrat de celule umane în cultură, care întră în diviziune
aproximativ la fiecare 24 de ore (Cooper GM, 2000)

Reglarea ciclului celular

Progresia celulelor prin ciclul de diviziune este reglată prin semnale extracelulare din mediul
înconjurător, precum și de semnalele interne care monitorizează și coordonează diferitele procese
care au loc în timpul diferitelor faze ale ciclului celular. Un exemplu de reglarea ciclului celular prin
semnale extracelulare este asigurată prin efectul factorilor de creștere asupra proliferării celulare.
In plus, diferite procese celulare, cum ar fi creșterea celulară, replicarea ADN-ului, și mitoza, toate
trebuie să fie coordonate în timpul progresiei ciclului celular. Acest lucru este realizat printr-o serie
de puncte de control (puncte de restricție)care reglează progresia prin diferite faze ale ciclului
celular.

Mai multe puncte de control funcționează pentru a se asigura că genomuri complete sunt transmise
celulelor fiice. Au fost descrise 3 puncte esenţiale de control a ciclului celular amplasate în
puncte cheie prin intermediul cărora se permite sau nu continuarea ciclului celular:

● G1/S – spre sfarșitul fazei G1, se decide dacă celula intră în faza S, continuând evoluția spre
diviziune sau intră în faza de repaus prelungit G0. În cazul în care factorii de creștere nu sunt disponibili
în timpul G1, celulele intră într-o etapă de repaus numit G0 (Cooper GM. 2000) .
● G2/M – spre sfarșitul fazei G2, se decide dacă ADN-ul a fost duplicat corect. Dacă da, celula
trece in faza M, dacă nu celula se autodistruge.
● M – se verifică dacă cromozomii au fost separați corespunzător. Dacă da, celula intră în
G1, dacă nu se autodistruge În fine, s-au descoperit şi puncte de control ale fusului de diviziune, care
decelează orice nereuşită a fibrelor fusului de a se ataşa de kinetocori şi blochează celula în metafază
(control M). Este detectată astfel şi alinierea imprecisă a fusului de diviziune, caz în care se blochează
citokineza, iar, în cazuri de leziuni ireparabile, se declanşează apoptoza (Hartwell LH, Kastan MB.
(1994)
Hartwell LH, Kastan MB. (1994) Cell cycle control and cancer. Science;266(5192):1821-1828
Punctele de control din G1 si G2, care determina dacă se poate trece la fazele S și,
respectiv, M, sunt reglate de protein- kinaze ciclin-dependente sau cdk (cyclin-dependent
kinases) si de proteine asociate cu kinazele, denumite cicline. Ciclinele sunt subunități reglatoare
ale proteinkinazelor ciclin-dependente (CDK). În controlul ciclului celular un rol central îl au
Concentrația diferitelor tipuri de cicline creșteși descrete pe măsură ce celula progresează prin ciclul
celular și interacționează cu molecule specifice ale CDK, subunitățicatalitice inactive, fără activitate
enzimatică, în lipsa asocierii cu o subunitate reglatoare (un anumit tip de ciclină)
Actitatea enzimatica a cdk este determinata de asocierea lor cu o ciclina si cu starea de
fosforilare. Exista cel putin sapte membri ai familiei cdk, fiecare dintre acestia fiind asociat cu o
molecula distincta de ciclina. Dintre kinazele ciclindependente (Cdks), Cdk4 aparţin fazei G1,
Cdk2 fazei S şi Cdk1 fazei M [2]. Ciclinele pot aparţine fazei G1 (ciclina D), fazei S (ciclinele
A şi E) sau mitozei (ciclinele A şi B). Săraci G, Ionuț D. 2010
Aceste kinaze au concentraţii celulare aproximativ constante, fiecare kinază pentru a fi
activă trebuind să se lege cu ciclina orespunzătoare, nivelele lor celulare fiind variabile în timp,
iar activarea se realizează prin fosforilare, în momentul legării [Hartwell LH, Weinert TA, 1989
Complexul APC (anaphase promoting complex) sau ciclosomul lizează proteinele de adeziune
intercromatidică (coezinele), separă cromatidele cromosomiale şi degradează ciclina mitotică B [3].
Creşterea concentraţiei de cicline G1 care se leagă de kinazele complementare dă semnal celulei să se pregătească pentru replicarea
cromosomilor, apoi creşte şi nivelul SPF (S-phase promoting factor), care constă în ciclina A legată de Cdk2, ce pătrunde în nucleul celulei şi
permite
acesteia să înceapă duplicarea ADN şi a centrosomilor. Pe măsură ce replicarea are loc, ciclina E este distrusă şi creşte nivelul de cicline
mitogene (în faza G2) [4].
MPF (M-phase promoting factor) constă în complexul de cicline mitogene legate de kinazele fazei M. Acesta iniţiază asamblarea fusului mitotic,
ruperea membranei nucleare şi condensarea cromosomilor, fenomen ce are loc în metafază. Tot acum MPF activează APC, permiţând
separarea cromatidelor surori şi orientarea lor către polii celulari în timpul anafazei, precum şi distrugerea ciclinei B care se realizează prin
ataşarea de ubiquitină (coenzima Q10), care este ţinta de distrugere a proteasomului. MPF activează totodată sinteza de G1 cicline necesare
ciclului celular următor şi degradează geminina, proteina care a împiedecat ADN-ul proaspăt sintetizat în faza S să fie rereplicat înaintea
mitozei [5,6].
Controlul calităţii ciclului celular este realizat de câteva sisteme care întrerup ciclul celular dacă ceva nu funcţionează conform planului normal.
Un punct de control se află la sfârşitului fazei S, prin monitorizarea fragmentelor Okazaki, apărute prin replicarea catenei a doua a matriţei ADN.
Atât timp cât aceste fragmente nu sunt unite de către ligaze într-o catenă ADN compactă, celula rămâne blocată în faza S [7].

Interacţiunea dintre activarea şi inactivarea activităţilor CDK, în diferite momente cheie, asigură
progresia normală şi reglarea ciclului celular. Fiecare fază a ciclului are un control specific
(figura 5.9), realizat:

în G de complexul Cdk4-ciclina D,
1

la tranziţia G1/S de complexul Cdk 2-ciclină E,

în faza S de complexul Cdk 2-ciclină A,

iar în fazele G2 şi M de complexul Cdc2-ciclină

Proliferarea celulară este reglată pe o durată limitată de factori extracelulari (hormoni, factori de creştere etc.) precum şi de
anumite gene de proliferare sau "mitogene" (ce codifică cicline, receptori ai factorilor de creştere, proteine necesare sintezei
de ADN, etc.). Deoarece prin mutaţia şi activarea lor anormală se produce o proliferare celulară aberantă şi cancer, aceste
gene normale mai sunt numite şi proto-oncogene. O altă categorie de gene, numite antiproliferative, au rolul de a inhiba
proliferarea celulară. De aceea aceste gene mai sunt numite gene supresoare de tumori sau antioncogene.

3. Tselepis C, Perry I, Jankowski J. Barrett’s Esophagus: Disregulation of Cell Cycling and Intercellular
Adhesion in the Metaplasia-Dysplasia-carcinoma sequence. Digestion 2000;61:1-5
4. Reid BJ, Levine DS, Longton G et al. Predictors of progression to cancer in Barrett’s esophagus: baseline
histology and flow cytometry identify low- and high-risk patient subsets. American Journal of Gastroenterology
2000;95(7):1669-1676
5. Reid BJ, Prevo LJ, Galipeau PC et al. Predictors of progression in Barrett’s esophagus II: baseline 17p (p53)
loss of heterozygosity identifies a patient subset at increased risk for neoplastic progression. The American Journal
of Gastroenterology 2001;96(10):2839-2848
6. Reid BJ. P53 and neoplastic progression in Barrett’s esophagus. The American Journal of Gastroenterology
2001;96(5):1321-1323
Celula este stimulat s
parcurg ciclul celular i s se
divid prin exprimarea unor
complexe G1 ciclin-CDK, care fosforileaz i
activeaz factorii de transcripie ai genelor care
codific enzimele implicate în replicarea AND
În faza S sunt
sintetizate complexele M ciclin-CDK, care îns sunt meninute inactive,
inhibate prin
fosforilarea unor situsuri specific din molecule, astfel încât replicarea ADN s fie
complet ,
iar mecanismele reparatorii ale erorilor din replicarea ADN s
aib la dispoziie timpul
necesar pentru a-i îndeplini rolul.
Promovarea anafazei are un efector important, complexul de promovare a anafazei
(APC), care este o poliubiquitinligaz
multisubunitar . În timpul fazei M, APC
poliubiquitineaz proteine care apoi sunt degradate de proteasom. Una dintre
proteinele
degradate în acest mod este securina. Aceast
protein inhib degradarea
proteolitic a
proteinelor de legare a cromatidelor surori

Săraci G, Ionuț D. 2010 Modificări ale reglării ciclului celular în esofagul Barrett şi adenocarcinomul esofagian.
Clujul Medical Vol. 83 - nr. 3
Hartwell LH, Weinert TA. Checkpoints: controls that ensure the order of cell cycle events. Science
1989;246(4930):629-634
http://cshperspectives.cshlp.org/content/4/10/a005942.full

Rhind N, Russell P. 2017 Signaling Pathways that Regulate Cell Division. Cold Spring Harbor
Perspectives in Biology by Cold Spring Harbor Laboratory Press

Cooper GM. The Cell: A Molecular Approach. 2nd edition. Sunderland (MA): Sinauer Associates;
2000. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK9839/
 Un singur punct de control majore arestează celule în G2, ca raspuns la ADN-ul deteriorat sau
unreplicated. Prezența ADN-ul deteriorat, de asemenea, duce la oprirea ciclului celular, la un punct
de control G1. Un alt punct de control, în faza M, arestează mitoza în cazul în care cromozomi fiice
nu sunt aliniate corect pe axul mitotic.

Several checkpoints function to ensure that complete genomes are transmitted to daughter cells.
One major checkpoint arrests cells in G2 in response to damaged or unreplicated DNA. The presence
of damaged DNA also leads to cell cycle arrest at a checkpoint in G1. Another checkpoint, in M
phase, arrests mitosis if the daughter chromosomes are not properly aligned on the mitotic spindle.

P rogression through the cell cycle is also arrested at the G2 checkpoint in response to DNA
damage, such as that resulting from irradiation. This arrest allows time for the damage to be
repaired, rather than being passed on to daughter cells. Studies of yeast mutants have shown that
the same cell cycle checkpoint is responsible for G2 arrest induced by either unreplicated or
damaged DNA, both of which signal cell cycle arrest through related pathways.

DNA damage not only arrests the cell cycle in G2, but also slows the progression of cells through
S phase and arrests cell cycle progression at a checkpoint in G1. This G1 arrest may allow repair
of the damage to take place before the cell enters S phase, where the damaged DNA would be
replicated. In mammalian cells, arrest at the G1 checkpoint is mediated by the action of a protein
known as p53, which is rapidly induced in response to damaged DNA (Figure 14.9).
Interestingly, the gene encoding p53 is frequently mutated in human cancers. Loss of p53
function as a result of these mutations prevents G1 arrest in response to DNA damage, so the
damaged DNA is replicated and passed on to daughter cells instead of being repaired. This
inheritance of damaged DNA results in an increased frequency of mutations and general
instability of the cellular genome, which contributes to cancer development. Mutations in the p53
gene are the most common genetic alterations in human cancers (see Chapter 15), illustrating the
critical importance of cell cycle regulation in the life of multicellular organisms.

Cooper GM. The Cell: A Molecular Approach. 2nd edition. Sunderland (MA): Sinauer Associates;
2000. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK9839/

Role of p53 in G1 arrest induced by DNA damage. DNA damage, such as that resulting from
irradiation, leads to rapid increases in p53 levels. The protein p53 then signals cell cycle arrest at
the G1 checkpoint.

Another important cell cycle checkpoint that maintains the integrity of the genome occurs toward
the end of mitosis (see Figure 14.8). This checkpoint monitors the alignment of chromosomes on
the mitotic spindle, thus ensuring that a complete set of chromosomes is distributed accurately to
the daughter cells. For example, the failure of one or more chromosomes to align properly on the
spindle causes mitosis to arrest at metaphase, prior to the segregation of the newly replicated
chromosomes to daughter nuclei. As a result of this checkpoint, the chromosomes do not
separate until a complete complement of chromosomes has been organized for distribution to
each daughter cell.

The G2 checkpoint prevents the initiation of mitosis prior to the completion of S phase, thereby ensuring
that incompletely replicated DNA is not distributed to daughter cells. It is equally important to ensure
that the genome is replicated only once per cell cycle. Thus, once DNA has been replicated, control
mechanisms must exist to prevent initiation of a new S phase prior to mitosis. These controls prevent
cells in G2 from reentering S phase and block the initiation of another round of DNA replication until
after mitosis, at which point the cell has entered the G1 phase of the next cell cycle.

The G2 checkpoint prevents cells from entering mitosis when DNA is damaged, providing an opportunity for repair and stopping the
proliferation of damaged cells. Because the G2 checkpoint helps to maintain genomic stability, it is an important focus in
understanding the molecular causes of cancer. Many different methods have been used to investigate the G2 checkpoint and
uncover some of the underlying mechanisms. Because cell-cycle controls are highly conserved, a remarkable synergy between the
genetic power of model organisms and biochemical analyses is possible and has uncovered control mechanisms that operate in
many diverse species, including humans. Cdc2, the cyclin-dependent kinase that normally drives cells into mitosis, is an important
target of pathways that mediate rapid arrest in G2 in response to DNA damage. Additional pathways ensure that the arrest is stably
maintained. When mammalian cells contain damaged DNA, the p53 tumor suppressor and the Rb family of transcriptional
repressors work together to downregulate a large number of genes that encode proteins required for G2 and M. Elimination of these
essential cell cycle proteins helps to keep the cells arrested in G2.

Stark GR, Taylor WR. Analyzing the G2/M checkpoint. Methods Mol Biol. 2004;280:51-82.

Cooper GM. The Cell: A Molecular Approach. 2nd edition. Sunderland (MA): Sinauer Associates; 2000. Available from:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK9839/

Eisenberg DTA. An evolutionary review of human telomere biology: the thrifty telomere hypothesis and notes on potential adaptive paternal
effects. American Journal of Human Biology. 2011;23:149–167.
Gogu IG. Moartea celulară programată și mecanismele ei Editura Academiei Oamenilor de Știință din România. București 2012
Oeseburg H, et al. Telomere biology in healthy aging and disease. Pflügers Archiv – European Journal of Physiology. 2010;459:259-268

William R Taylor and George R Stark Regulation of the G2/M transition by p535 April 2001, Volume 20, Number 15, Pages 1803-1815

Hartwell LH, Kastan MB. (1994) Cell cycle control and cancer. Science;266(5192):1821-1828

http://www.nature.com/onc/journal/v20/n15/full/1204252a.html

Regulation of the Cell Cycle by Cell Growth and Extracellular Signals

http://biochemistry2.ucsf.edu/programs/ptf/m3%20links/CellProlifLEC.pdf

Katherine Hyland, PhD

Cell Proliferation and Its Regulation