Ciclul celular

MITOZA
 Ce este ciclul celular?

-este perioada ce se derulează între două diviziuni mitotice.

-ciclul celular cuprinde două faze mari: interfaza și mitoza
 Interfaza
• -reprezintă intervalul dintre două mitoze consecutive. În interfază, celula se
pregăteşte de diviziune, aceasta însă nu înseamnă că ea se află în stare de
repaus, dimpotrivă, este cea mai activă din punct de vedere metabolic în ciclul
celular, în care au loc o serie de procese esențiale pentru declanşarea diviziunii
celulare.
• -cuprinde trei perioade distincte:
• 1. Perioada G1(presintetică)
În perioada G1 nu se produce sinteza ADN-ului (cantitatea de ADN este 2n (2c)),
dar se sintetizează intensiv ARNm, proteinele, enzimele. În afară de aceasta, în
celulă se acumulează ATP, iar numărul de organite celulare creşte. Perioada G1
constituie 25-50% din timpul interfazei (4-10 ore).
• 2.Perioada S(sintetică)
În această perioadă are loc reduplicarea ADN-ului, cantitatea lui variind între 2c şi 4c (după
numărul de cromatide). Paralel cu sinteza ARNr continuă sinteza ARNm. Perioada S ocupă 35-
40% (5-8 ore) din interfază. Ea nu poate lipsi în ciclul celular.
• 3.Perioada G2(postsintetică)
În această perioadă continuă sinteza ARN-ului şi a proteinelor. Se sintetizează în cantități mari
tubulinele, actina şi miozina, acestea fiind necesare dividerii celulare. Perioada G2 are o
durată de 20-35% (3-5 ore) din interfază. După interfază celula se divide.
În ciclul celular există anumite puncte de restricţie pe care celula trebuie să le depăşească
pentru a putea parcurge etapele următoare. Dacă celula nu este capabilă să-l depăşească,
evoluţia ei se opreşte în etapa ciclului celular situată imediat înaintea punctului de restricţie.
Cel mai important punct de restricţie este situat la trecerea din perioada G1 în perioada S.
Au fost descrise 3 puncte esenţiale de control a ciclului celular amplasate
în puncte cheie prin intermediul cărora se permite sau nu continuarea
ciclului celular:

• G1 /S – spre sfârșitul fazei G1 , se

decide dacă celula se divide sau
intră în faza de repaus prelungit G0
• G2 /M – spre sfârșitul fazei G2 , se
decide dacă ADN-ul a fost duplicat
corect. Dacă da, celula trece in faza
M, dacă nu celula se autodistruge.
• M – se verifică dacă cromozomii au
fost separați corespunzător. Dacă
da, celula intră în G1, dacă nu se
autodistruge.
• Celulele canceroase (tumorale) sunt celule a căror ciclu celular a scăpat de sub control datorită
funcționării defectuase a punctului de control G1 /S.
• 50% dintre tipurile de celule tumorale descrise pană în prezent conțin modificări ale proteinei p53 –
proteină ce monitorizează integritatea ADN-ului – modificări ce fac proteina inactivă.
 Mitoza
• reprezintă diviziunea indirectă a celulelor somatice cu dublarea prealabilă şi
repartizarea uniformă a numărului de cromozomi (materialul ereditar) în
celulele-fiice. Mitoza are loc în celulele ce se află în plină creştere: țesutul
embrionar şi țesuturile meristematice ale plantelor, organele hematopoetice şi
țesuturile epidermice ale animalelor etc. Această diviziune asigură înmulțirea
celulelor, creşterea şi diferențierea individuală, continuitatea genotipului.
• Ea se împarte în patru faze: profaza, metafaza, anafaza, telofaza.
• Durata mitozei la om este de circa 60 minute, iar fazele au o durată inegală.
Astfel, profaza durează 30 minute, metafaza 8 minute, anafaza 4 minute, iar
telofaza 18 minute.
• Profaza debutează prin apariţia celui de-al doilea centriol, fără alte modificări vizibile la nivelul nucleului
sau citoplasmei. Apoi cei doi centrioli migrează fiecare înspre un pol al celulei, iar între ei se dispun
filamentele care vor alcătui fusul de diviziune. Concomitent au loc fenomene nucleare, marcate prin
dispariţia nucleolilor, condensarea cromatinei şi individualizarea cromozomilor, care se dispun cap la cap
şi constituie o formaţiune numită spirem. În continuare cromozomii se individualizează, învelişul nuclear
se dizolvă şi astfel nucleoplasma (împreună cu cromozomii) se amestecă cu citosolul. După
dezorganizarea nucleului, fusul de diviziune tinde să ocupe poziţie centrală în celulă.
• Metafaza se derulează în continuarea profazei şi începe prin ataşarea cromozomilor la filamentele fusului
de diviziune, în zona ecuatorială a acestuia, alcătuind placa ecuatorială metafazică. La nivelul acesteia,
axa lungă a fiecărui cromozom este perpendiculară pe axa fusului mitotic, fiecare cromatidă fiind legată
de o fibră din fus, prin intermediul kinetocorului. Ulterior are loc clivarea (despicarea) longitudinală a
cromozomilor cu separarea celor două cromatide surori, rezultând astfel două seturi de cromozomi
monocromatidici.
• Anafaza se caracterizează prin faptul că în cursul ei cele două seturi de cromozomi se vor deplasa treptat
înspre polii celulei (unul spre un pol iar celălalt spre polul opus).
• Telofaza începe când cele două seturi de cromozomi ajung la cei doi poli ai celulei. În continuare, fusul de
diviziune se dezorganizează, iar cromozomii se aşează cap la cap refăcând spiremul, care ulterior se va
transfor-ma într-o reţea de cromatină. Apoi, în jurul cromatinei se reorganizează învelişul nuclear şi se
reface nucleolul. În zona centrală a celulei, citoplasma se strangulează treptat, până la separarea
completă a celor două celule, fenomen numit citochineză. Vor rezulta astfel două celule fiice, fiecare
având o cantitate de ADN egală cu aceea a celulei mamă.
• Citochineza reprezintă dividerea citoplasmei cu tot ansamblul de constituienți citoplasmatici şi ai membranei
celulare. Organitele celulare se repartizează într-o măsură mai mare sau mai mică între celulele-fiice. Mecanismul
citochinezei diferă la plante şi animale. La plante citochineza are loc prin formarea fragmoplastului (a lamelei
mediane) în regiunea ecuatorului, cu extinderea ulterioară spre periferie (se presupune că fragmoplastul derivă din
tubulii fusului de diviziune şi decurge cu participarea aparatului Golgi), iar la animale – prin strangulare (de regulă, în
regiunea centrală şi orientată spre centru).
• După gradul de asemănare dintre cele două celule fiice şi celula mamă, se descriu patru forme de mitoză:
a.mitoza homoplastică(homotipică)-celulele-fiice se aseamănă între ele, dar sunt mai mature ca celula-mamă (este
caracteristică celulelor în diferențiere)
b.mitoza heteroplastică(heterotipică)-celulele rezultate se aseamană între ele, dar nu şi cu celula mamă; celulele
rezultate sunt mai mature (mai diferenţiate) decât celula din care s-au format, de aceea această formă de mitoză se mai
numeşte şi mitoză de di-ferenţiere,
c.mitoza homoheterotipică (asimetrică) – o celulă-fiică se aseamănă cu celulamamă, iar cealaltă diferă;
d.mitoza de diferențiere (întinerire) – celulele-fiice sunt mai tinere decât celula-mamă (este caracteristică limfocitelor).
• Asupra mitozei acționează o serie de factori: 1. intracelulari – ce reprezintă raportul nucleo-
plasmatic. Odată cu creşterea volumului celulei are loc dividerea nucleului şi a citoplasmei.
Procesul depinde de amplificarea genelor; 2. intercelulari – ce reprezintă factorii cei mai
importanți şi sunt rezultatul interdependenței diverselor tipuri de celule (bătrâne şi tinere) din
țesut; 3. generali – ce reprezintă factorii externi (temperatura, lumina), substanțele chimice
(vitamine, hormoni).
• Semnificația biologică a mitozei este următoarea: 1) asigură constanța numărului de
cromozomi (a materialului ereditar) în procesul de dividere a celulelor somatice; 2) asigură
integritatea structurală a țesuturilor în caz de pierdere a celulelor (substituirea eritrocitelor, a
celulelor din epiteliul intestinului etc.); 3) asigură creşterea şi dezvoltarea organismului
pluricelular; 4) asigură regenerarea țesuturilor şi a organelor.