REFERAT

Tepurlui Norocel Florentin

Clasa a IX a SB

Diviziunea celulara
Ciclul celular reprezintă totalitatea evenimentelor prin care o celulă a
organismului crește, își dublează cromozomii și se divide, rezultând astfel 2
celule identice. Un ciclu celular are 2 perioade: interfaza și ciclul mitotic (pentru
celulele somatice) sau meiotic (pentru celulele gametice/sexuale).
Diviziunea mitotică este cea pe baza căreia se realizează creșterea
organismului. Aceasta debutează prin diviziunea nucleului sau cariochineză și
se termină cu diviziunea citoplasmei sau citochineză. Originea multiplicării
celulare stă în replicarea ADN-ului cromozomial, care are loc în stadiul S al
interfazei.
Meioza are loc la organismele cu reproducere sexuată, fiind un tip
particular de diviziune în care se pornește de la celule diploide și se ajunge la
celule haploide sau gameți, prin unirea cărora rezultă zigotul diploid (celula
unică) de la care pornește dezvoltarea unui nou organism pluricelular complex.
Celulele fiice rezultate în urma mitozei au un număr egal de cromozomi
(material ereditar), repartizat uniform în nucleul celular. Această diviziune
asigură creșterea continuă, diferențierea celulară și continuitatea genotipului,
având loc în celulele somatice aflate în plină creștere și în țesutul embrionar.
Mitoza este tipul de diviziune celulară prin care celula somatică se multiplică,
ducând la creșterea organismelor pluricelulare. Cuprinde diviziunea
nucleară și diviziunea citoplasmatică, rezultând astfel două celule fiice identice.
Mitoza este un proces continuu, dar pentru ușurarea înțelegerii succesiunii
fenomenelor, ea a fost împărțită didactic în 4 faze: profaza, metafaza, anafaza și
telofaza. Intefaza, sau etapa metabolică, nu este o parte a mitozei, deși este
frecvent inclusă în descrierea procesului de diviziune, fiind plasata înaintea
profazei. Ea este însă o fază a ciclului celular și este împărțită în stadiile G1, S și
G2.
Diviziunea celulară este baza reproducerii organismului. Perioada dintre 2
diviziuni mitotice se numește ciclu celular. Acesta cuprinde interfaza și diviziunea
celulară împărțite în următoarele etape: G1- perioada pesintetică, S-perioada
sintetică, G2- perioada postsintetică, M- mitoza (diviziunea)
Interfaza
Este perioada ce are loc înaintea diviziunii nucleului, etapă în care celula se
pregătește pentru mitoză. Alcătuită din fazele G1, S și G2, ea este etapa dintre 2
mitoze consecutive. În această fază celula are cea mai ridicată activitate
metabolică din ciclul celular, deoarece acum au loc procese importante care
preced mitoza. Nucleul este vizualizat la microscopul optic ca fiind o structură
uniformă, iar cromozomii sunt despiralizați. Vizibili sunt doar nucleolii și au loc
modificări ale cromatinei nucleare (materialului genetic).
În perioada G1 cantitatea de ADN este constantă (2n în celulele somatice, n în
cele gametice). Are loc sinteza intensivă de ARN pe matriță ADN, proteine și
enzime. Se acumulează ATP în celulă (adenozin trifosfat- sursă importantă de
energie, baza procesului de respirație celulară) și crește numărul de organite
celulare. G1 se desfășoară pe durata a 4-10 ore (25- 50% din interfază).
În perioada S are loc replicarea ADN-ului prin mecanism semiconservativ,
cantitatea de ADN crescând la 4n în celulele somatice și la 2n în celulele
gametice. Cromozomii sunt de asemena replicați datorită replicării ADN-ului
pentru ca, apoi, în timpul fazei M (mitoza) să fie duplicați și segregați în cele 2
celule fiice, iar fiecare celulă fiică va conține aceeași cantitate de informație
genetică (același număr de cromozomi și aceeași cantitate de ADN) ca și celula
mamă.
Sinteza de ARN continuă paralel. Durata acestei perioade este de 5-8 ore (35-
40% din interfază).
În perioada G2 continuă sinteza de ARN și proteine și se acumulează în celulă
cantități mari de tubulină, actină și miozină, structuri proteice esențiale pentru
diviziunea celulară. Durata este de 3-5 ore (25-35% din interfază). După
terminarea interfazei începe mitoza, care asigură continuitatea vieții prin
creșterea, multiplicarea, diferențierea și regenerarea țesuturilor organismului.
Mitoza ocupă 10% din ciclul celular și poate dura între câteva minute și câteva
ore, în funcție de tipul celulelor care se divid.
Profaza
Cromozomii se răsucesc puternic spiralizându-se și se condensează devenind
vizibili. Aceștia sunt alcătuiți fiecare din 2 cromatide (sunt dicromatidici) răsucite
una în jurul celeilalte, ambele fiind cuplate la nivelul centromerului. Nucleolul și
membrana nucleară se degradează și dispar la sfârșitul profazei și apar centrii
mitotici. Succesiunea temporală a proceselor care se petrec în această etapă
este: migrarea centriolilor dublați încă din interfază spre polii celulei, evidențierea
optică a cromozomilor datorită condensării cromatinei, degradarea nucleolilor și a
membranei nucleare și formarea fusului de diviziune cu amestecul carioplasmei
(substanța fundamentală a nucleului alcătuită din proteine, enzime și acid
ribonucleic) și hialoplasmei (zona periferică a citoplasmei celulare). Profaza
ocupă 30 de minute (50% din mitoză). Fusul de diviziune este alcătuit din
filamente care leagă centriolii situați la polii celulei mitotice.

Metafaza
Cromozomii bine constituiți și delimitați se așează în regiunea ecuatorială
(centrală) a nucleului, formând placa metafazică sau placa ecuatorială. Datorită
bunei delimitări a cromozomilor, această etapă este cea mai potrivită pentru
analiza cariotipului uman. Cromozomii se atașează de fibrele fusului de diviziune
cu ajutorul centromerului, prin kinetocor (component al ultrastructurii
centromerului), cele 2 cromatide ale fiecărui cromozom fiind așezate una lângă
alta și unite prin centromer. Astfel cromozomii sunt dispuși în formă de stea (cu
centromerul spre centru). La sfârșitul metafazei are loc diviziunea centromerilor,
cromozomii devenind monocromatidici. Metafaza are durata de 8 minute,
constituind 13 % din mitoză.

Anafaza
Are loc clivarea cromozomilor pe axul longitudinal și rezultă 2 cromozomi fii
monocromatidici care sunt atașați printr-un centromer propriu de placa
ecuatorială. Cromozomii monocromatidici încep să migreze spre polii celulei, prin
glisarea pe axul longitudinal al fibrelor de tubuluină ale fusului de diviziune. Prin
urmare, la polii celulari se formează 2 seturi de cromozomi, câte un set la fiecare
pol, fiecare cromozom monocromatidic de la 1 pol fiind o copie identică a celui de
la polul opus, cele 2 copii având aceeași informație genetică și constituție ca și
cromozomul mamă care a fost clivat. La polii celulari are loc segregarea celor 2
copii identice ale fiecărui cromozom. Anafaza durează 4 minute (7% din mitoză).
Se consideră că deplasarea cromozomilor către polii celulari se face ca urmare a
contracțiilor proteinelor contractile (actina și miozina) din alcătuirea microtubulilor
fusului de diviziune.

Telofaza
Are loc decondensarea și despiralizarea cromozomilor cu formarea câte unui
nou nucleu la fiecare pol celular, care devine omogen din punct de vedere optic.
Fiecare pol conține un număr diploid (2n) de cromozomi. Se formează membrana
nucleară în jurul fiecărui grup de cromozomi și la sfârșitul telofazei apar și
nucleolii. Fusul de diviziune se degradează și masa citoplasmatică se separă în
două jumătăți odată cu repartiția organitelor citoplasmatice în cele 2 celule fiice
identice genetic, morfologic și funcțional cu celula mamă.
Citokineza (kytos-cavitate, kinesis-mișcare) reprezintă diviziunea citoplasmei și a
tuturor organitelor citoplasmatice și a membranei celulare. Este stadiul final al
mitozei, diviziune la finalul căreia, dintr-o celulă somatică diploidă (2n) rezultă 2
celule fiice tot diploide.

Există anumite tipuri de mitoză caracterizate prin existența unor diferențe între
celula mamă și celulele fiice. Astfel sunt:
- mitoza homotipică - celulele fiice sunt identice între ele dar mai mature decât
celula mamă. Caracteristică diferențierii celulare (din celula stem rezultă celule
specializate ce caracterizează un anumit țesut al organismului)
- mitoza homoheterotipică - una din celulele fiice este identică celulei mamă, iar
cealaltă este diferită
- mitoza de diferențiere - tipică pentru limfocite, celulele fiice fiind mai tinere decât
celula mamă.
Funcțiile mitozei sunt: asigurarea unui număr constant de cromozomi, deci
responsabilă de constanța materialului ereditar de la celula mamă la celulele fiice,
asigură integritarea structurală și funcțională a țesuturilor (înlocuirea celulelor
distruse sau bătrâne), asigură creșterea și dezvoltarea organismului precum și
regenerarea țesuturilor și organelor.

MEIOZA

Este tipul particular de diviziune, în urma căreia are loc formarea celulelor
haploide din celule diploide. Are loc numai în cadrul gametogenezei fiind
diviziunea indirectă specifică celulelor germinale (spermatozoidul și ovocitul de
ordinul II) cu formarea celulelor sexuale (gameți). Meioza se produce doar în
organismele care se produc sexuat și care produc gameți. Gameții au un număr
înjumătățit sau haploid de cromozomi (n) caracteristic fiecărei specii. Meioza este
practic un mod de menținere a constanței numărului de cromozomi de la părinți la
urmași, deoarece dacă aceasta nu ar avea loc, numărul de cromozomi s-ar dubla
la fiecare generație. În cadrul meiozei au loc două diviziuni nucleare succesive
care preced formarea gameților:
1. Diviziunea reducțională sau meioza primară
2. Diviziunea ecuațională sau meioza secundară, aceasta fiind similară mitozei
Meioza primară este precedată de interfază, în faza S a acesteia ADN-ul
replicându-se doar o dată cu formarea cromatidei soră a fiecărui cromozom,
având ca rezultat final cromozomii bicromatidici. Între diviziunea 1 și 2 poate
exista o etapă intermediară- interchineza, fără sinteză suplimentară de ADN.
Fiecare dintre cele 2 etape ale meiozei cuprinde 4 faze: profază, metafază,
anafază, telofază.

Diviziunea reducțională
Aceasta reduce la jumătate numărul de cromozomi ai unei celule diploide (2n)
cu formarea a 2 celule fiice haploide (n).
Profaza I este cea mai complexă și cea mai lungă etapă, în care au loc modificări
ale cromozomilor cu semnificație genetică deosebită fiind subdivizată la rândul ei
în 5 stadii succesive:
1. Leptoten (leptos - subțire, tainia - panglică) - începe condensarea cromatinei
nucleare, forma cromozomilor devenind vizibilă, aceștia fiind alcătuiți din
filamente subțiri și 2 cromatide. Ei sunt organizați într-o rețea numită spirem
2. Zigoten (zygotos - împreună) - cromozomii omologi matern și patern se
asociază pe axul longitudinal pe toată lungimea lor, de la telomer către
centromer, alinierea lor formând complexul sinaptonemal. Asocierea începe într-
un anumit punct și se extinde similar unui fermoar, iar locii omologi corespund.
Dacă pe parcursul celor 2 cromozomi bivalenți există necorespondențe de loci, ei
se nu se unesc în acele porțiuni, alipindu-se doar în segmentele omoloage.
Formarea complexului sinaptonemal este caracteristică meiozei. Funcția
complexului este de a menține legați cromozomii omologi și de a asigura
crossing-over-ul.
3. Pahiten (pachys - gros) - cromozomii se spiralizează și se condensează,
fiecare cromozom fiind vizibil și format din 2 cromatide surori, deci fiecare bivalent
fiind alcătuit din 2 cromozomi bicromatidici omologi, rezultând astfel o structură
alcătuită din 4 cromatide numită tetradă. Procesul de crossing-over se desfășoară
între cromatidele non-surori ale cromozomilor omologi, astfel are loc schimbul
reciproc de segmente cromatidice prin care se formează noi combinații de gene
în gameți. Crossing-over-ul reprezintă una dintre sursele variabilității umane.
4. Diploten (diploos - dublu) - apar forțe de respingere între cromozomii omologi
care au fost supuși crossing-over-ului, cu dispariția complexului sinaptonemal. Se
produce separarea cromozomilor unui bivalent, care începe la nivelul
centromerului. Astfel, cromozomii omologi mai sunt uniți doar prin cele 4
cromatide la nivelul unor puncte de contact numite chiasmata.
5. Diakinesis (dia - divergent, kinesis - mișcare) - cromozomii ating maximul de
condensare, cromozomii omologi fiind uniți doar prin câteva chiasme. Aceștia se
separă complet până la sfârșitul etapei deoarece chiasmata (punctele de contact
dintre omolgi) sunt împinse de forțe electrostatice către extremitățile bivalenților.
Începe să se formeze fusul de diviziune.
Prometafaza este o fază scurtă în care are loc dispariția membranei nucleare și a
nucleolului, iar fusul de diviziune își definitivează formarea.
Metafaza I – bivalenții migrează către zona ecuatorială a fusului de diviziune
formând placa metafazică la ecuatorul celulei. Cromozomii omologi sunt dispuși
simetric pe fus: unul este orientat spre un pol al celulei iar altul spre celălalt pol,
iar prin forțele de respingere dintre cei 2 centromeri ai bivalentului are loc
îndepărtarea cromozomilor omologi unul de celălalt.
Anafaza I – chiasmata dispare și cromozomii omologi bicromatidici migrează
fiecare către un pol al celulei. Centromerii nu se divid, prin urmare, către poli
migrează doar jumătate din numărul inițial de cromozomi. Are loc segregarea
independentă a cromozomilor omologi, aceștia fiind repartizați întâmplător la polii
celulari opuși, indiferent de originea maternă sau paternă pe care o au. La finalul
anafazei I, la fiecare pol al celulei există câte un set haploid de cromozomi
bicromatidici combinați variat.
Telofaza I – după ce cromozomii au ajuns la polii celulei începe formarea unei noi
membreane nucleare la fiecare pol celular și astfel rezultă 2 nuclee haploide
urmate de citochineză cu formarea a 2 celule fiice. Fiecare celulă fiică are un
număr haploid de cromozomi bicromatidici, iar cele 2 cromatide ale fiecărui
cromozom sunt diferite între ele ca urmare a crossing-over-ului.
Urmează interchineza, în care numărul de cromozomi nu se modifică, la finalul
acesteia începând meioza ecuațională.

Diviziunea ecuațională
Este similară mitozei cu diferența că aici se divid 2 celule haploide care au
cromozomi bicromatidici și rezultă 4 celule haploide, fiecare având cromozomi
monocromatidici (formați dintr-o singură cromatidă). Este similară mitozei având
loc diviziunea centromerilor cu migrarea cromatidelor surori către polii opuși ai
celulei. Diferența este că în mitoză, dintr-o celulă mamă diploidă rezultă două
celule fiice diploide. Are tot 4 faze:profaza II, metafaza II, anafaza II, telofaza II.
Profaza II - filamentele de cromatină ale cromozomilor se condensează și
membrana nucleară se degradează. Începe să se formeze fusul de diviziune.
Metafaza II - se finalizează formarea fusului de diviziune, iar cromozomii
migrează către planul ecuatorial al celulei formând placa metafazică sau
ecuatorială. Ei se prind de fus cu ajutorul centromerului.
Anafaza II - are loc divizarea centromerilor cu separarea cromatidelor surori,
fiecare migrând către un pol al celulei.
Telofaza II - se produce despiralizarea și decondensarea cromozomilor ajunși la
cei doi poli, cu formarea unei noi membrane nucleare în jurul fiecărui set haploid
de cromozomi. Prin citochineză rezultă 4 celule haploide care au un număr de
cromozomi monocromatidici de 2 ori mai mic decât celula mamă. Cele 4 celule
formează o tetradă, fiind precursorii gameților.
Meioza, la toate mamiferele are loc doar în gonade. La masculi, toate cele 4
celule ale tetradei vor deveni gameți masculi (spermatozoizi la om) în urma
procesului de spermatogeneză. La femele, 3 dintre cele 4 celule avortează, ultima
transformându-se în gamet-femelă (ovocit la femeie) în urma procesului de
ovogeneză.
În concluzie, meioza este responsabilă de constanța numărului de cromozomi
prin reducerea la jumătate a numărului de cromozomi al celulelor sexuale, care
vor forma zigotul în urma procesului de reproducere. De asemenea asigură
variabilitatea și diversitatea trăsăturilor umane, schimbului de material genetic
produs ca urmarea crossing-over-ului, multe aberații cromozomiale și mutații
genetice fiind rezultatul erorilor din cadrul meiozei datorită proceselor de crossing-
over inegal și a non-disjuncției cromozomilor.

Gametogeneza
Este procesul în urma căreia rezultă gameții haploizi capabili să intre în
fecundație. Gameții reprezentați de spermatozoid la bărbat și de ovocitul de ordin
II la femeie sunt produși numai în gonadele masculine, respectiv feminine.
Celulele epiteliului germinal al gonadelor fiecărui sex suferă procese
de diviziune, citodiferențiere și maturare care au rezultat producerea gameților
maturi. Structurile specifice în care se produce gametogeneza sunt foliculul
ovarian pentru ovocitul de ordin II și tubul seminifer contort pentru spermatozoid.
Stadiile gametogenezei:
1. Multiplicare celulară - celulele germinale primitive diploide (2n) sunt supuse
unor mitoze succesive care produc spermatogoniile (2n) la bărbat și ovogoniile
(2n) la femeie.
2. Creștere - rezultă spermatocitele primare (2n) și ovocitele primare (2n) sau
ovocitele de ordin I, pregătite pentru meioză
3. Maturație - spermatocitele și ovocitele primare sunt implicate în diviziunea
reducțională și diviziunea ecuațională urmate de diferențierea celulelor haploide și
producerea gameților maturi.
Gameții sunt celule haploide care conțin 23 de cromozomi (n) din care 22 sunt
autozomi și unul este cromozom sexual sau gonozom și este reprezentat fie de
cromozomul X, fie de cromozomul Y. Prin urmare gameții au cariotip 23, X sau
23, Y. Aceștia sunt diferiți de celulele somatice sau diploide care conțin 46 de
cromozomi (2n) dintre care 44 sunt autozomi și 2 sunt gonozomi. Celulele
diploide au cariotip 46, XX sau 46, XY.
Sigura funcție a gameților este aceea de a fecunda și de a produce un nou
organism. În lipsa fecundației, gameții involuează și dispar în 24 de ore. Linia
celulară de la care pornește producția de gameți se numește linie gametogenă.

Spermatogeneza
Este procesul prin care se formează gameții masculini sau spermatozoizii.
Producția acestora începe la pubertate, când testiculele încep să secrete
testosteron în cantități mari, acest hormon stimulând dezvoltarea caracterelor
sexuale secundare, maturarea tubilor seminifer și inițierea spermatogenezei care
are 4 etape:
1. Diferențierea și proliferarea - spermatogoniile de tip A aflate în tubii
seminiferi contorți sunt celule stem care se înmulțesc prin mitoze succesive în
urma cărora 50% dintre celulele fiice devin spermatogonii de tip A, celelalte 50%
devenind spermatogonii de tip B. Cele de tip B suferă din nou mitoze și după ce
se vor multiplica suficient de mult ele se vor diferenția formân spermatocitele
primare.
2. Creșterea - are loc la pubertate. Se produce diferențierea și maturarea
spermatocitelor de tip B, cu formarea spermatocitelor primare cu cariotip 46, XY
3. Meioza (diviziunea de maturație) - fiecare spermatocit primar suferă meioza
primară cu reducerea la jumătate a numărului său de cromozomi, rezultând 2
celule haploide numite spermatocite secundare (una cu cariotip 23, X cealaltă 23,
Y). Spermatocitele secundare suferă meioza secundară sau ecuațională
formându-se astfel 4 celule haploide numite spermatide care au tot 23 de
cromozomi, din fiecare spermatocit secundar rezultă două spermatide cu cariotip
23, X și două spermatide cu cariotip 23, Y.
4. Spermiogeneza - are loc transformarea spermatidelor în spermatozoizi,
rezultând două tipuri de spermatozoizi, cu cromozom X și cu cromozom Y, care
pătrund în tubul seminifer contort. Diferențierea de la spermatie la spermatozoid
durează 64 de zile, procesele având loc astfel: 16 zile mitozele spermatogoniilor,
8 zile meioza primară a spermatocitului primar, 16 zile meioza secundară a
spermatocitului secundar și 24 de zile durează spermiogeneza.

Ovogeneza
Este un proces similar spermatogenezei dar care se desfășoară diferit în timp,
cu formarea și dezvoltarea ovulului. Gametul feminin este localizat în foliculii
ovarieni și tot aici se desfășoară ovogeneza. Procesul de formare al ovulului
cuprinde : meioza ovocitelor, vitelogeneza și formarea membranelor ovulului.
În viața intrauterină, când ovarul nu este complet diferențiat are loc diviziunea
mitotică a celulelor germinale în urma căreia se formează ovogoniile. Ovogoniile
se divid mitotic după săptămâna 12 intrauterină și rezultă ovocitele primare sau
de ordin I. O parte dintre ovocitele primare încep meioza reducțională dar se
opresc în profaza primei diviziuni meiotice și rămân inactive până la prima
ovulație care poate avea loc oricând, de la pubertate la menopauză. Stadiul
inactiv în care se blochează meioza primară a ovocitelor se numește dictioten,
perioadă încadrată între diploten și diakinesis. Dictiotenul este caracterizat de
prezența cromozomilor bivalenți care sunt parțial condensați. În momentul în care
hormonul numit LH atinge peak-ul preovulator și foliculul ovarian ajunge în stadiul
preovulator se reia meioza (în general la pubertate, dar prima ovulație poatea
apărea și mai târziu).
Ovocitul primar aflat în dictioten este acoperit până la pubertate de un strat de
celule foliculare, formându-se astfel foliculul primordial. Foarte puțini folicului
primordiali ajung să se matureze la pubertate, deoarece mulți degenerează.
Lunar, începând cu pubertatea, o parte dintre ovocitele primare intră în procesul
de diferențiere dar, doar un singur ovocit va deveni matur sau ovocit de ordin II.
Prima diviziune meiotică este pornită din nou cu puțin înainte de ovulație și
rezultă celule fiice care au însă o cantitate diferită de citoplasmă, una din ele
fiind ovocitul de ordin II cu cariotip 23, X și a doua fiind primul globul polar, tot 23,
X.
În momentul în care este expulzat din foliculul ovarian, ovocitul secundar se află
în metafaza II, meioza reducțională fiind terminată în trompa uterină, numai dacă
are loc procesul de fecundație. În urma meiozei II rezultă ovulul matur și al doilea
globul polar, ambele cu cariotip 23, XX.

Fecundatia
Este procesul prin care cele 2 celule sexuale fuzionează cu formarea celulei ou
sau zigot, cu număr diploid de cromozomi (2n) care rezultă din contopirea celor 2
celule haploide (n). Fecundația are loc în treimea laterală a trompei Fallopio și
durează 24 de ore. Ovocitul de ordinul II trebuie fecundat la 24 de ore după ce a
fost eliberat din foliculul ovarian, altfel suferă procesul de apoptoză (moarte
 celulară programată). Zigotul nou format va avea material genetic de la ambii
părinți datorită combinației de gene rezultate de la fiecare dintre aceștia.
Etapele fecundației:
1. capacitația - procesul prin care spermatozoizii se activează pentru a pătrunde
în ovocitul de ordinul II
2. penetrarea zonei pellucida a ovocitului de ordin II, strat celular complex, cu
numeroase legături intermembranare. Enzimele conținute în acrozomul
spermatozoidului asigură modificarea permeabilității stratului celular al zonei
pellucida cu penetrarea acestuia.
3. formarea de pronucleilor masculin și feminin - odată spermatozoidul
pătruns în ovocitul de ordin II, are loc terminarea meiozei reducționale a
ovocitului, rezultând ovulul și al doilea globul polar. Nucleul ovulului matur se
numește pronucleu feminin iar nucleul spermatozoidului se numește pronucleu
masculin. Aceștia se contopesc și are loc replicarea ADN-ului. Se formează fusul
de diviziune între cei 2 centrioli, fus de care cromozomii matern și patern se
atașează cu ajutorul centromerului și numărul cromozomilor devine diploid (2n),
46, XX sau 46, XY în funcție de cariotipul spermatozoidului care a fecundat
ovocitul de ordin II.
4. Formarea celulei ou sau zigot cu număr diploid de cromozomi, care va suferi
procese succesive de diviziune mitotică în urma cărora va lua naștere embrionul
uman.

Timp generare pagina: 0.008 sec.