DIVIZIUNEA CELULARĂ

Diviziunea celulară asigură continuitatea vieţii. Se finalizează cu înmulţirea

celulelor şi, ca urmare, cu înmulţirea organismelor (în cazul celor unicelulare), cu
formarea corpului sau cu formarea gameţilor.
Factorii diviziunii celulare pot fi interni sau externi. Factorii interni se referă la
starea de sănătate a celulelor şi la procesele metabolice care duc la dublarea
conţinutului celular. Factorii externi pot fi: temperatura, diferite substanţe
stimulatoare, vitamine, radiaţii X.
Când celulele cresc, nu-şi mai pot îndeplini funcţiile în organism. Prin
diviziune, se restabileşte volumul iniţial.
Perioada de la formarea unei celule şi până la încheierea diviziunii celulare, poartă
numele de ciclu celular. Durata ciclului celular diferă de la un tip de celulă la altul.
Ciclul celular cuprinde două etape: interfaza şi diviziunea. Interfaza
(interchineza) este etapa dintre două diviziuni succesive. Cuprinde aproximativ 90%
din durata ciclului celular. Este subdivizată în trei perioade: G1 sau etapa presintetică
- se desfăşoară procese care pregătesc faza următoare: sinteza enzimelor implicate în
replicarea ADN şi în transcrierea informaţiei genetice, decondensarea cromozomilor
(care sunt monocromatidici) şi replicarea centrozomului; perioada S (de sinteză) în
care se replică materialul genetic şi cromozomii devin bicromatidici; perioada G2
(postsintetică sau premitotică) în care se sintetizează moleculele necesare desfăşurării
mitozei.

Diviziunea propriu - zisă este relativ scurtă (cc. 10%). Procesele din această
etapă duc la diviziunea nucleului (cariochineza) şi a citoplasmei (citochineza) şi se
finalizează cu formarea a două sau patru celule fiice.
În diviziune sunt implicate mai multe formaţiuni: cromozomii şi fusul de diviziune.

Cromozomii sunt structuri genetice care poartă informaţia ereditară. Numărul lor este
constant pentru o anumită specie. Între două diviziuni (în interfază), cromozomii se
găsesc sub formă decondensată, respectiv sub formă de cromatină.
Cromatina are ca unităţi structurale nucleosomii alcătuiţi dintr-un cilindru de proteine
histonice pe care se înfăşoară fibra de AND, formând câte o spiră la fiecare capăt al
cilindrului.
Cromozomul din primele faze ale diviziunii are în componenţa sa două elemente
fibrilare (fibre de cromatină) numite cromatide. Cele două cromatide ale unui
cromozom sunt omoloage (identice) din punct de vedere morfologic, biochimic,
genetic şi funcţional; una reprezintă copia celeilalte, deoarece rezultă în urma unui
fenomen de replicare semiconservativă. Se mai numesc cromatide surori sau
cromozomi fii. Cromatidele sunt unite într-un punct numit centromer. După poziţia
centromerului, cromozomii pot fi: metacentrici (zona centrală), submetacentrici (în
apropiere de centru), subtelocentrici (în apropiere de un capăt) şi telocentrici sau
acrocentrici (în capătul cromozomului).

Setul de cromozomi caracteristic unei specii, formează cariotipul speciei.

Fusul de diviziune se formează pornind de la două centre de organizare situate în
apropierea nucleului. Cele două centre (centrioli) se deplasează spre cei doi poli ai
celulei şi între ele se dispun microtubuli sub formă de fus. Fusul de diviziune se
formează numai în timpul diviziunii celulare, la începutul metafazei şi are rolul de a
repartiza în mode egal cromozomii fii în cele două celule fiice care rezultă în urma
diviziunii.

Diviziunea celulară poate fi directă şi indirectă.

Diviziunea directă (amitoza)

Este specifică procariotelor, rar eucariotelor (în cazul tumorilor). Nu se formează fus
de diviziune. Celula mamă, ajunsă în stadiul de maximă creştere, se scindează printr-
un sept transversal în două celule fiice, identice sau aproape identice.
Septul este format din membrana plasmatică şi din peretele celular.
 Diviziune directă prin formarea unui perete transversal

Diviziunea indirectă (cariochineza)

După locul unde se desfăşoară şi tipul de celule fiice care rezultă, cariochineza este de
două tipuri: mitotică sau mitoza şi meiotică sau meioza: