Diviziunea mitotică la plante

Mitoza=diviziunea specifică celulelor somatice, în urma căreia dintr-o celulă cu 2n

cromozomi rezultă 2 celule fiice tot cu 2n cromozomi.
Mitoza –asigură o repartizare perfectă a unităţilor ereditare în celulele fiice.
–prin acest proces se asigură constanţa şi continuitatea materialului genetic de
la o celulă la alta, de la un individ la altul.
Diviziunea mitotică cuprinde diviziunea nucleului (kariokineză) şi diviziunea
citoplasmei (citokineză).
Mitoza este un proces continuu, ciclic, împărţit în mod didactic în mai multe faze:
profaza, metafaza, anafaza şi telofaza. În perioada dintre 2 diviziuni succesive nucleul se află
în interfază (interkineză).
Interfaza (faza metabolică, faza energetică)
În această fază nucleul este înconjurat de membrana nucleară, creşte în volum, are un
aspect uniform, reticular, iar materialul genetic este prezent sub forma unui filament de
cromatină (nucleo-proteic), extrem de subţire. În reţeaua cromatică se găsesc nucleoli.
Interfaza cuprinde trei stadii: G1, S, G2.
 Stadiul G1 (presintetic) → este perioada de creştere celulară, în care nu are loc
sinteza de ADN, ci are loc acumularea ARN pentru sinteza proteică (mai ales
proteine reglatoare necesare sintezei de ADN). Acest stadiu are o durată
variabilă: unele celule cresc rapid, deci stadiul G1 este foarte scurt, iar în alte
celule este foarte lent, celulele par a fi încetat ciclul celular. Din această cauză,
când celulele cresc lent şi nu se divid, etapa se mai numeşte G0, şi poate dura
zile, săptămâni, luni sau ani înainte ca celulele să prolifereze (să intre in stadiul
G1 propriu-zis). În G1 se sintetizează intensiv proteine, enzime, ATP, iar
numărul de organite celulare creşte.
 Stadiul S (sintetic) → se produce dublarea cantităţii de ADN din nucleu,
proces care se numeşte replicaţie. Replicaţia ADN are loc după modelul
semiconservativ. Molecula de ADN este foarte lungă şi este formată din 2 fire
răsucite unul în jurul celuilalt formând o dublă elice. Prin replicaţie se
formează două noi molecule de ADN identice cu cea iniţială. Acestea sunt
destinate fiecare în parte câte unei alte celule-fiice, asigurând astfel identitatea
genetică în timpul diviziunii celulare.
 Stadiul G2 (postsintetic) → sinteza de ADN încetează, însă continuă sinteza
ARN necesar producerii proteinelor fibrilare care vor alcătui fibrele fusului de
diviziune.
Profaza
În nucleu, structura reticulară se transformă în filamente vizibile, încolăcite sub forma
unui ghem = spirem.
În urma procesului de spiralizare în jurul axei sale, filamentul se fragmentează într-un
număr 2n de corpusculi denumiţi cromozomi.
Membrana nucleară se fragmentează şi cromozomii rămân dispersaţi în mixoplasmă.
Spre sfârşitul profazei nucleolii se dezorganizează. Tot la sfârşitul profazei, când
membrana nucleară începe să se dezintegreze, în celulă apare o structură fibrilară fusiformă =
fusul de diviziune (nu se colorează cu coloranţii bazici). Fusul de diviziune este alcătuit din:
 Fibre continui (pol-pol), care sunt foarte lungi şi pleacă de la un capăt la
celălalt al celulei
 Fibre cromozomice (pol-centromer), care unesc polii fusului cu centromerii
cromozomilor. Se întind de la capetele celulei până în zona centrală a celulei.
 Fibre interzonale, foarte scurte, localizate numai în zona ecuatorială a fusului
de diviziune
 Metafaza
Fusul nuclear este complet format.
Cromozomii bicromatidici, puternic spiralaţi (ating un diametru maxim) se ataşează cu
ajutorul centromerului de fibrele cromozomice ale fusului nuclear. Ei migrează spre ecuatorul
celulei, se dispun în acelaşi plan formând placa ecuatorială.
Din punct de vedere al cercetărilor de genetică, metafaza prezintă o deosebită
importanţă, deoarece cromozomii sunt foarte compacţi, se colorează intens şi pot fi studiaţi
sub aspectul formei, mărimii şi a numărului. Spre sfârşitul metafazei se poate observa cu
uşurinţă structura dublă a cromozomilor (cele 2 cromatide).
Anafaza
Centromerii cromozomilor clivează longitudinal, urmând apoi clivarea întregului
cromozom, rezultând perechi de cromozomi monocromatidici. Cromozomii monocromatidici
migrează spre polii celulei, din fiecare pereche un cromozom migrează la un pol, iar celălalt la
polul opus.
Separarea cromozomilor fii este evenimentul cel mai important al anafazei, deoarece
în acest moment materialul genetic se distribuie la polii celulei în 2 părţi absolut identice din
punct de vedere cantitativ şi calitativ. Mişcarea cromozomilor este continuă, lineară, niciodată
accelerată şi este determinată de contractarea fibrelor cromozomice.
Telofaza
Se caracterizează prin fenomene care se succed într-o ordine inversă decât cea din
profază.
Cromozomii ajunşi la polii celulei se despiralizează, se reunesc prin capetele lor,
constituind din nou filamentul de cromatină. În jurul acestui filament se resintetizează
membrana nucleară, formându-se cei 2 nuclei fii. În interiorul nucleilor fii reapar nucleolii în
acelaşi număr şi în aceeaşi poziţie ca în nucleul celulei iniţiale.
Din fibrele interzonale ale fusului de diviziune, între cei 2 nuclei fii se formează o
membrană separatoare în zona ecuatorială a celulei, denumită fragmoplast (ulterior acesta va
constitui lamela mediană dintre celule).
La sfârşitul mitozei, dintr-o celulă iniţială cu 2n cromozomi în nucleu, au rezultat două
celule fiice, cu acelaşi număr de cromozomi. Celulele fiice rezultate intră din nou în interfază,
stadiul premergător unui nou ciclu mitotic.
Durata ciclului mitotic variază de la o specie la alta, de la câteva minute la câteva ore.
Exemplu:
 protozoare, 15-30 minute
 leucocitele de broască, 120-140 minute
Durata mitozei – influenţată de factorii de mediu, unii stimulând-o, iar alţii inhibând-o.
Indicele mitotic (Im%) = procentul de celule în diviziune, faţă de numărul total de
celule analizate şi se calculează:

Nm = numărul de celule aflate în mitoză

Nt = numărul total de celule analizate
Un indice mitotic înalt arată că în ţesuturile respective un număr mare de celule se află
în diviziune.