F.

Filipov - PEDOLOGIE Alcătuirea şi formarea solului

Unitatea de Învăţare 4 (U.I.4)

PROPRIETĂŢI
MORFOLOGICE

CUPRINS U.I. 4
4. OBIECTIVELE, COMPETENŢELE PROFESIONALE ŞI
INSTRUCŢIUNI ALE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE U.I. 4............................ 60
GLOSAR U.I.4................................................................................................... 61
4. PROPRIETĂŢI MORFOLOGICE........................................................... 62
4.1. STRUCTURA SOLULUI........................................................................ 62
4.1.1. Clasificarea şi descrierea morfologică a structurii solului............. 62
4.1.2. Formarea structurii solului............................................................. 64
4.1.3. Degradarea structurii solului.......................................................... 67
4.1.4. Importanţa agronomică a structurii şi metodele de refacere.......... 67
4.2. CULOAREA SOLULUI.......................................................................... 68
4.2.1. Aprecierea culorii solului............................................................... 69
4.2.2. Semnificaţia culorii solului............................................................ 71
4.2. 3. Neoformaţiile solului.................................................................... 71
TEST DE AUTOEVALUARE U.I.4............................................................ 74
REZUMAT U.I.4........................................................................................... 74
BIBLIOGRAFIE............................................................................................ 74

59
 U.I.4 PROPRIETĂŢI MORFOLOGICE

OBIECTIVELE, COMPETENŢELE PROFESIONALE ŞI INSTRUCŢIUNI ALE

UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE U.I. 4
Obiectivele şi competenţele profesionale specifice Unităţii de Învăţare 4 (U.I.4)
Cunoaşterea unor proprietăţi morfologice ale solului, proprietăţi
care se regăsesc în metodologia oficială de ăntocmire a studiilor
pedologice
Definirea indicatorilor pedomorfologici reprezentativi pentru
descrierea şi caracterizarea morfologică a solului în teren.
Obiective
Însuşirea modalităţii de stabilire în teren a tipurilor morfologice de
structură şi de estimare orientativă a gradului de tasare a solului
Definirea culorii solului după eşantionele standardizate de culori
din atlasul Munsell şi cunoaşterea semnificaţiei acesora
Cunoaşterea neoformaţiilor chimice şi biologice ale solului
Caracterizarea sumară în a orizonturilor pedogenetice de sol
(straturi de sol) pe baza idicatorilor pedomorfologici
reprezentativi redaţi în în metodologia oficială de realizare a
studiilor pedologice
Identificarea în teren şi stabilirea tipului morfologic de structură
reprezentativ fiecărui orizont pedogenetic
Competenţe Stabilirea orientativă în teren a gradului de tasare a solului
Determinarea în teren a culorii standardizate (După Atlasul
Munsel) a materialului de sol, în stare umedă şi uscată
Recunoaşterea în teren a neoformaţiilor solului
Înţelegerea semnificaţiei caracteristicilor morfologice ale solului
redate în fişele profilului de sol şi în diferite publicaţii
Timpul mediu de învăţare.....................................................3 ore
În prima etapă recomandăm însuşirea termenilor din Glosar U.I.4.
Se va parcurge tot materialul prezentat în cadrul U.I.4.
Reţineţi variabilele folosite la apreciereaculorii solului pe baza
eşantioanelor standard din Atlasul Munsel .
Este utilă cunoaşterea modului de redare a culorii solului atât
perin termini lingvistici cât şi prin simboluri din sistemul Munsel.
Însuşiţi termenii referitori la tipuri morfologice de structură şi
Instrucţiuni corelaţia structurii solului cu stare de afânare sau de tasare a
solului.
Cunoaşterea neoformaţiilor din sol şi a altor caracteristici
morfologice este utilă pentru descrierea solului în teren şi pentru
înţelegerea caracteristicilor morfologice ale solului prezentate în
studii pedologiceşi în publicaţii din domeniu.
Răspundeţi la întrebările formulate la sfârşitul U.I.4 în vederea
înţelegerii şi fixării noţiunilor şi conştientizării unor aplicabilităţi
practice pentru domeniul agricol.

60
 F. Filipov - PEDOLOGIE Alcătuirea şi formarea solului

GLOSAR U.S.4
Croma exprimă puritatea relativă, intensitatea sau saturaţia culorii .Scara cromatică
a Sistemului Munsell are 20 de trepte de la 1 la 20 (la soluri valoarea cromei este,
de regulă, mai mică decât 8).
Culoarea solului este dată de totalitatea radiaţiilor electromagnetice – din domeniul
vizibil – de diferite frecvenţe pe care le reflectă solul.
valoarea 5 au culori cu luminozitate medie.
Neoformaţiile sunt acumulări recente sau relicte din masa solului reprezentate de
depuneri şi separaţii locale ale diferitelor substanţe rezultate în urma proceselor de
eluviere-iluviere, oxidare-reducere sau prin acţiunea organismelor vegetale şi
animale.
Nuanţa indică culoarea spectrală dominantă dată de lungime de undă a luminii.
Structura solului defineşte modul de grupare şi aranjare a particulelor elementare
de sol în formaţii mai complexe denumite agregate structurale (elemente
structurale) de diferite forme şi dimensiuni, separate între ele prin planuri de
desprindere, goluri, fisuri sau prin suprafeţe de contact cu legături mai slabe.
Structura granulară şi glomerulară ilustrează starea de structurare optimă a
orizonturilor humifere (A) şi se caracterizează prin dispunerea particulelor minerale
în glomerule sferice, poroase, uşor friabile.
Structura poliedrică angulară se caracterizează printr-o aşezare îndesată a
elementelor structurale ce sunt egal dezvoltate pe cele trei direcţii ale spaţiului.
Agregatele structurale au formă cubică cu muchii ascuţite.
Structura poliedrică subangulară - agregatele structurale au formă cubică cu
muchii rotunjite.
Structura prismatică este dată de elementele structurale alungite, cu formă
prismatică, orientate vertical, cu feţe plane şi cu muchii fine, bine conturate.
Structura prismatică-columnară este asemănătoare cu cea prismatică, dar în acest
caz partea superioară a elementelor structurale este rotunjită.
Structura foioasă sau plată este caracterizată prin elemente structurale orientate
orizontal având dimensiunile orizontale mai mari decât dimensiunea verticală.
Valoarea exprimă luminozitatea culorii şi este redată în cifre (la soluri, de regulă,
de la 2,5 la 8), de la culorile întunecate către cele luminoase.

61
 U.I.4 PROPRIETĂŢI MORFOLOGICE

4. PROPRIETĂŢI MORFOLOGICE

4.1. STRUCTURA SOLULUI

Structura solului defineşte modul de grupare şi aranjare a particulelor
elementare de sol în formaţii mai complexe denumite agregate structurale
(elemente structurale) de diferite forme şi dimensiuni, separate între ele prin planuri
de desprindere, goluri, fisuri sau prin suprafeţe de contact cu legături mai slabe.
Formaţiile structurale complexe din sol se formează atât prin asocierea şi agregarea
particulelor de sol cât şi prin fragmentarea masei solului. Din acest punct de vedere,
este preferabil a folosi termenul de element structural, care are o sferă mai mare de
cuprindere, decât termenul de agregat structural, folosit în mod curent.

4.1.1. Clasificarea şi descrierea morfologică a structurii solului

Tipurile morfologice de structură se stabilesc după forma, mărimea,
caracterele suprafeţelor şi muchiilor elementelor structurale. Institutul de cercetări
pedologice şi agrochimice (I.C.P.A. Bucureşti) în colaborare cu Societatea naţională
pentru ştiinţa solului au adoptat sistemul american de clasificare a structurii (tabelul
5.1.), publicat în anul 1951 în Soil Survey Manual. Principalele tipuri de structură
întâlnite în orizonturile pedogenetice ale solurilor structurate din România sunt:
glomerulară, granulară, poliedrică, angulară, subangulară, sfenoidală,
prismatică, columnoidă, columnară şi foioasă (fig. 4.1).
Structura granulară şi glomerulară ilustrează starea de structurare optimă a
orizonturilor humifere (A) şi se caracterizează prin dispunerea particulelor minerale
în glomerule sferice, poroase, uşor friabile. Orizonturile pedogenetice cu structură
glomerulară sau granulară sunt foarte afânate până la slab afânate, elementele
structurale fiind separate între ele prin goluri şi mici zone sau puncte de contact.
Solul cu structură glomerulară, prezintă porozitatea capilară şi necapilară
permiţând pătrunderea apei şi rădăcinilor plantelor. Constituţia cu aspect rugos a
suprafeţelor elementelor structurale permite rădăcinilor să pătrundă uşor printre
acestea şi să se răspândească în masa solului (Gh. Lixandru şi colab., 1997).
Structura poliedrică angulară se caracterizează printr-o aşezare îndesată a
elementelor structurale ce sunt egal dezvoltate pe cele trei direcţii ale spaţiului.
Feţele neregulate ale elementelor structurale sunt mărginite de muchii evidente şi se
îmbină unele cu altele. Solurile cu structura poliedrică angulară sunt slab până la

62
 F. Filipov - PEDOLOGIE Alcătuirea şi formarea solului

puternic tasate. Aprecierea gradului de tasare se face şi în funcţie de mărimea

agregatelor structurale.

Fig. 4.1. Tipuri morfologice de structură

(a) prismatică, (b) columnară, (c) poliedrică-angulară,
(d) poliedrică subangulară, (e) lamelară, (f) granulară
(Kellog, 1962 citat de Stuart G. Mc Rae, 1988)

Structura poliedrică subangulară se deosebeşte de structura poliedrică

angulară prin muchiile rotunjite (teşite) ale elementelor structurale şi printr-o
aşezare mai afânată. Orizonturile pedogenetice cu structură poliedrică subangulară
sunt slab afânate până la slab tasate (Harach, 1991).
Structura prismatică este dată de elementele structurale alungite, orientate
vertical, cu feţe plane şi cu muchii fine, bine conturate. Cercetările efectuate de
Harrach (1991) evidenţiază că în orizonturile pedogenetice cu structura prismatică,
aşezarea elementelor structurale poate fi slab afânată până la foarte îndesată. După
C. Teşu (1993) structura prismatică este caracteristică orizonturilor mijlocii ale
solurilor argiloase hidromorfe şi halomorfe şi stratului hardpanic. Structura
prismatică din orizonturile părţii superioare a profilului de sol se modifică în timp,
devenind poliedrică sau chiar granulară.
Structura prismatică-columnară este asemănătoare cu cea prismatică, dar
în acest caz partea superioară a elementelor structurale este rotunjită. Ea se
întâlneşte în orizontul Btna cu aşezarea foarte îndesată a elementelor structurale.
Structura columnoidă-prismatică se deosebeşte de structura prismatică prin
muchiile rotunjite ale elementelor structurale şi feţele curbe ale acestora.

63
 U.I.4 PROPRIETĂŢI MORFOLOGICE
Structura foioasă sau plată este caracterizată prin elemente structurale
orientate orizontal având dimensiunile orizontale mai mari decât dimensiunea
verticală. Feţele elementelor structurale sunt plane sau curbate şi se alipesc unele de
altele. Această structură se observă la orizonturile eluviale, la soluri bătătorite prin
păşunat excesiv în orizonturile superioare ale solurilor ce au fost ocupate cu apă
(lacuri şi bălţi desecate recent, în urma inundaţiilor).
Bulgării de pământ sunt fragmente de sol cu forme neregulate (bulgări) cu
dimensiuni mai mari de 30 mm formate în urma arăturilor efectuate în condiţii
necorespunzătoare de umiditate (solul fiind prea uscat sau prea umed). În condiţii
favorabile de umiditate, bulgării se pot fragmenta mărunt în timpul iernii sub
acţiunea îngheţului şi dezgheţului, dar fragmentele rezultate sunt inferioare din
punct de vedere calitativ faţă de cele formate prin agregare.
Poliedrii de dimensiuni mari, rezultaţi în urma formării crăpăturilor la
solurile vertice, reprezintă o stare temporară a solului cu un conţinut ridicat de
argilă cu reţea expandabilă. Această structură se întâlneşte la vertosoluri şi subtipuri
de sol vertic.
Solurile nestructurate se definesc fie printr-o aşezare mai mult sau mai puţin
îndesată a particulelor elementare necoezive fie printr-o masă consolidată sau
cimentată de sol, în care particulele constitutive sunt reunite sau cimentate într-o
masă de sol nefragmentabilă de-a lungul direcţiilor determinate de morfologia
straturilor
4.1.2. Formarea structurii solului
Formarea structurii solului are loc prin procese de coagulare, aglutinare-
cimentare, presare sau alte procese mecanice reprezentate prin îngheţ, umezire-
uscare, acţiunea rădăcinilor, râmelor etc. (Chiriţă, 1974).
Coagularea particulelor are loc pe baza forţelor electrostatice de la suprafaţa
particulelor ce determină adsorbţia moleculelor de apă şi a cationilor schimbabili cu
caracter acid sau bazic (A. Canarache, 1991). Particulele coloidale din sol sunt
reprezentate de argilă, humus, oxizi şi hidroxizi de fier.
Argila are un rol determinant în formarea elementelor structurale. Particulele
de argilă cu dimensiuni mai mici de 0,1 microni sunt mai eficiente în agregarea
solului decât cele cu dimensiuni cuprinse între 0,2 şi 2 microni.
Instabilitatea în apă a elementelor structurale se datorează hidratării şi
disocierii ionilor adsorbiţi la suprafaţa particulelor de argilă. Sensibilitatea cea mai
scăzută la degradarea structurii o prezintă solurile cu un conţinut de argilă este mai

64
 F. Filipov - PEDOLOGIE Alcătuirea şi formarea solului

mare de 20%, praful nu depăşeşte cu 1,25 ori conţinutul normal de praf, ponderea
nisipului grosier (2-0,2 mm), raportată la conţinutul total de nisip este mai mică de
5% (A. Canarache, 1996). Stabilitatea structurii solului cu un conţinut de argilă mai
mic de 12% este redusă (C. Teşu, 1993).
Materia organică este un factor esenţial în formarea elementelor structurale.
Influenţa benefică a materiei organice asupra structurii solului depinde de conţinutul
şi calitatea acesteia din sol. Încorporarea în sol a unor cantităţi mari de materie
organică sub formă de gunoi de grajd semifermentat sau fermentat, îngrăşăminte
verzi, resturi organice compostate determină formarea unui număr mare de agregate
structurale. Efectul maxim al materialelor organice uşor degradabile (rapiţă, muştar)
se manifestă la 20-30 zile de la aplicare. Materialele organice care se descompun
mai lent (paiele de cereale, cocenii de porumb) provoacă coagularea particulelor
într-o perioadă mai mare de timp dar efectul agregării este de durată mai mare.
Agregarea particulelor prin aglutinare şi cimentare se realizează prin
intermediul substanţelor humice active, oxizilor şi hidroxizilor de fier, carbonatului
de calciu, activităţii microorganismelor.
Humusul prin componentele sale (acizi humici) are un rol determinant în
formarea agregatelor structurale stabile ce contribuie la compensarea parţială a
însuşirilor fizice deficitare (capacitatea de reţinere a apei, aeraţia, permeabilitatea)
ale solurilor cu texturi extreme (nisipoase şi argiloase).
Humusul fiind o substanţă coloid dispersă formează pelicule în jurul
particulelor elementare, favorizează aglutinarea sau cimentarea acestor particule.
Acizii humici saturaţi cu ioni de Ca+2 au proprietatea de a cimenta particule şi
microagregatele structurale în glomerule stabile de dimensiuni mai mari.
Agregatele structurale formate prin intermediul humusului au stabilitate
hidrică mare şi rezistă la acţiunea dispersantă a apei.
Oxizii şi hidroxizii de fier, alături de humusul din sol, contribuie la
cimentarea şi agregarea particulelor elementare. Agregatele structurale formate au
porozitatea foarte mică.
Ionii de calciu favorizează formarea unei structuri stabile a solului prin
saturarea humusului şi formarea humatului de calciu, coagularea coloizilor şi
mărirea coeziunii agregatelor de structură (fig. 2.3.). Stabilitatea structurii este
compromisă când raportul Ca+2 / K+ + Na+ + Mg+2 are valori mai mici de 5,33.
Ionii de sodiu micşorează stabilitatea agregatelor structurale determinând
gonflarea puternică a argilei şi dispersia coloizilor organo-minerali în prezenţa apei.

65
 U.I.4 PROPRIETĂŢI MORFOLOGICE
Microorganismele din sol reprezentate de bacterii, ciuperci, alge etc.,
determină formarea elementelor structurale stabile la acţiunea dispersantă a apei.
Administrarea în sol a resturilor organice uşor degradabile contribuie la creşterea
rapidă a numărului de bacterii şi la mărirea stabilităţii agregatelor. Elementele
structurale formate se menţin o perioadă mai mare de timp, chiar în condiţiile
diminuării activităţii bacteriene.

++ ion de calciu (Ca++) ++

++ - ++
++ +
ion de natriu (Na )
++ -
++
++ -
++
strat de apa
++ in jurul paticulei ++ -
++
-
++ ++
++ ++ -
++
A . B .

Fig. 4.2. Coagularea particulelor coloidale sub influenţa ionilor de calciu (A.)
şi dispersia particulelor de argilă de către ionii hidrataţi de sodiu (B.)

Acţiunea coagulantă a compuşilor de sinteză a microorganismelor

(polizaharide, mucilagii etc.) este superioară acţiunii substanţelor organice greu
degradabile, cu care deseori formează combinaţii complexe. Influenţa substanţelor
produse de către bacterii asupra agregării este mai mare decât cea a celulelor
bacteriene propriu-zise (20%). Agregarea părţii minerale a solului este influenţată
atât de ciupercile din sol cât şi de hifele miceliene ce se formează. Reţeaua de
filamente ale ciupercilor favorizează contactul particulelor elementare de sol în
cadrul elementului structural.
Procesele de aglutinare a particulelor de sol pot fi favorizate şi de unele
substanţe chimice cum ar fi polimeri organici de sinteză sau de unele
produse comerciale pe bază de alge ce trăiesc aproape de suprafaţa solului şi
sintetizează substanţe polimere în stabilizarea structurii. Avantajul acestor
produse este că ele se administrează în cantităţi mici deoarece algele se
multiplică în sol (Brady, 1996).

Elementele structurale formate, microagregatele structurale, particulele

elementare sunt supuse acţiunii unor procese mecanice precum îngheţul, dezgheţul,
umezirea, uscarea, comprimarea produsă de organisme vegetale şi animale. Prin
îngheţ-dezgheţ se realizează o mărunţire a bulgărilor şi o concentrare a dispersiilor

66
 F. Filipov - PEDOLOGIE Alcătuirea şi formarea solului

coloidale. Umezirea-uscarea are rol deosebit în automulcirea vertosolurilor. La

pătrunderea apei în sol se realizează “explozii” ale elementelor structurale ce conţin
aer în spaţiul porilor, realizându-se fragmentarea în elemente structurale mai mici.
Formarea structurii se realizează şi prin comprimarea solului produsă de rădăcinile
plantelor sau de către râme care prelucrează, prin tubul digestiv cantităţi mari de sol
şi materie organică determinândd formarea unei structuri zoogene. Traficul
maşinilor agricole favorizează formarea elementelor structurale cu stabilitate mare
şi cu porozitate redusă.
Lucrările solului au unele efecte favorabile în refacerea stării fizice a solului
cum ar fi fragmentarea bulgărilor, încorporarea materiei organice etc.

4.1.3. Degradarea structurii solului

Degradarea structurii solului se poate produce atât din cauza modificării
chimismului solului, prin scăderea conţinutului de humus, creşterea conţinutului de
sodiu, debazificarea şi acidifierea solului etc., cât şi acţiunii directe de distrugere a
elementelor structurale ca urmare a lucrării excesive a solului la umiditate
necorespunzătoare, compactării produse de traficul exagerat, formării crustei,
păşunatului neraţional, irigării defectuoase etc.
Solurile cu textură mijlocie-grosieră, cu un conţinut ridicat de praf şi sărace în
humus, formează foarte uşor crustă dacă picăturile de ploaie, cu energie cinetică
mare cad pe solul recent lucrat neprotejat de vegetaţie. În aceste condiţii
permeabilitatea stratului superficial al solului se reduce, apa se scurge la suprafaţa
terenului spre locuri depresionare antrenând şi particulele de sol dislocate. În urma
uscării stratul superficial de sol cu structură distrusă, acesta se întăreşte şi împiedică
răsărirea plantelor (plăntuţele pot străbate solul numai printre crăpăturile formate).
În aceste condiţii răsărirea plantelor este neuniformă (întârzie) şi apar multe goluri
în lan, de multe ori impunându-se reînsămânţarea.
Reducerea permeabilităţii solului nu permite înmagazinarea întregii cantităţi
de apă provenită din precipitaţii, iar deficitul de umiditate se accentuează în special
în zonele mai secetoase. Manifestarea prelungită a excesului de umiditate în arealele
depresionare determină diminuarea stabilităţii agregatelor structurale formate.

4.1.4. Importanţa agronomică a structurii şi metodele de refacere

Principalul aspect pozitiv al structurii solului este îmbunătăţirea porozităţii
prin realizarea unei asocieri favorabile a categorii de porozitate. În solul bine

67
 U.I.4 PROPRIETĂŢI MORFOLOGICE
structurat apa din precipitaţii sau irigaţii se infiltrează uşor prin porii necapilari
dintre agregatele structurale, circulă lent în interiorul agregatelor structurale sau de
la un agregat la altul prin intermediul suprafeţelor de contact, ca urmare a deselor
întreruperi şi ştrangulări ale capilarelor şi a contactelor dintre agregate. Apa este
bine reţinută în porii capilari fini din interiorul agregatului structural şi la suprafaţa
particulelor. Permeabilitatea mare a solurilor structurate şi capacitatea mare de
reţinere a apei contribuie la reducerea scurgerilor pe versant şi, implicit, scade
intensitatea procesului de eroziune.
Efectele favorabile ale structurii solului se resimt pe solurile cu texturi
extreme, cărora le sunt parţial compensate însuşirile fizice nefavorabile cum ar fi
capacitatea mică de reţinere a apei la soluri nisipoase, permeabilitatea şi aeraţia
insuficientă la soluri cu textură fină (A. Canarche, 1990).
Solurile cu structură instabilă se compactează uşor, nu permit decât o
infiltraţie lentă a apei şi sunt expuse excesului temporar de umiditate mai ales în
perioada topirii zăpezilor şi a ploilor abundente de primăvară.
Prevenirea degradării sau refacerea structurii degradate a solului se poate realiza
printr-un complex de măsuri dintre care amintim:
 asigurarea unui bilanţ pozitiv al humusului;
 menţinerea în limite optime sau corectarea reacţiei solului şi a
compoziţiei cationilor schimbabili;
 executarea lucrărilor solului şi practicarea traficului pe teren în
limitele strictului necesar şi la umiditatea corespunzătoare;
 folosirea la irigaţie doar a apelor de calitate bună;
 evitarea irigaţiei prin aspersiune cu intensităţi neadecvate, mai ales în
perioadele în care solul nu este protejat de vegetaţie;
 favorizarea activităţii mezofaunei (râmelor);
 practicarea unei structuri de culturi variate, cu rotaţii de lungă durată,
incluzând şi culturi ameliorative (leguminoase şi graminee perene);
 folosirea amelioratorilor de structură.
Recent s-au sintetizat noi compuşi organici care sunt eficienţi în stabilizarea
agregatelor structurate, atunci când se aplică odată cu apa de irigaţie în doze de 5-10
mg/l şi respectiv de 10-20 kg/ha. Folosirea cantităţilor mici de substanţă la hectar a
contribuit la diminuarea semnificativă a cheltuielilor, aceasta putând spori interesul
din partea cultivatorilor de plante pentru acest gen de produse.

4.2. CULOAREA SOLULUI

Culoarea solului este dată de totalitatea radiaţiilor electromagnetice – din
domeniul vizibil – de diferite frecvenţe pe care le reflectă solul. Culoarea solului

68
 F. Filipov - PEDOLOGIE Alcătuirea şi formarea solului

este expresia compoziţiei chimice şi mineralogice şi a distribuţiei particulelor

minerale şi organice în orizonturile profilului de sol. Astfel, silicea coloidală argilă,
carbonatul de calciu şi sărurile uşor solubile dau culori albe până la cenuşiu;
humusul dă culoarea neagră, brun-gălbuie, brun-roşcată sau roşu-brună; compuşii
ferici fin dispersaţi în masa solului dau o culoare de roşu, brun-ruginiu sau gălbui –
în funcţie de conţinutul şi gradul de hidratare, precum şi de raportul dintre diferiţi
constituienţi (hematit, goethit, limonit etc.); compuşii feroşi, în condiţii de umiditate
dau o culoare vineţie, albăstruie, albăstrui-verzuie; fosfatul feros dă culoarea albă în
mediul anaerob şi albăstruie în contact cu aerul; sulfura de fier, dă o culoare neagră.

4.2.1. Aprecierea culorii solului

În pedologie, de-a lungul timpului, aprecierea culorii solului pe teren s-a făcut
pe baza observaţiilor directe, procedeu ce se mai utilizează şi astăzi, cu toate
inconvenientele pe care le implică. Această modaliate de apreciere a culorii
incumbă o foarte mare doză de subiectivism.
Percepţia şi definirea culorii precum şi terminologia folosită sunt subiective şi
confuze fiind influenţate de o complexitate de factori. În fişele de observaţie se vor
menţiona datele despre starea vremii la momentul studiului: cer întunecat, cer
acoperit, ceaţă etc.
Pentru înlăturarea subiectivismului la aprecierea culorii solului, în practica
pedologică modernă este utilizat sistemul Munsell, sistem care foloseşte un atlas cu
322 eşantioane de culori standardizate (atlasul Munsell). În sistemul Munsell
culoarea solului este definită prin parametri celor trei variabile: nuanţa, valoarea şi
croma (fig. 4.4.).
1. Nuanţa indică culoarea spectrală dominantă dată de lungime de undă a
luminii. Scara nuanţelor este alcătuită din 10 elemente: 5 culori de bază (aşa zis,
pure) şi cinci culori intermediare (aşa zis, combinate), toate notate cu litere.
Culorile de bază: Culorile intermediare:
R = (red) roşu YR = roşu-galben
Y = (yelow) galben GY = galben-verde
G = (green) verde BG = verde-albastru
B = (blue) albastru PB = albastru-violet
P = (purple) violet RP = violet-roşu
Fiecare dintre cele 10 nuanţe (culori de bază şi culori intermediare) au câte 10
trepte notate cu cifre de la 1 la 10.

69
 U.I.4 PROPRIETĂŢI MORFOLOGICE
Culoarea solului se încadrează într-un număr limitat de nuanţe cuprinse de
regulă între 10 R şi 5 Y (10 R; 2,5 YR; 5 YR; 7,5 YR; 10 YR; 2,5 Y;5 Y) şi unele
nuanţe specifice pentru orizonturile cu umezire excesivă, gleice sau pseudogleice.
2. Valoarea exprimă luminozitatea culorii şi este redată în cifre (la soluri, de
regulă, de la 2,5 la 8), de la culorile întunecate către cele luminoase. Probele de sol
cu valoarea 5 au culori cu luminozitate medie.
3. Croma exprimă puritatea relativă, intensitatea sau saturaţia culorii .Scara
cromatică a Sistemului Munsell are 20 de trepte de la 1 la 20 (la soluri valoarea
cromei este, de regulă, mai mică decât 8).

Nuanța culorii - 10YR

Valoarea = 7

Galben
10YR 7/6

Croma (saturația
culorii) = 6

Fig. 4.3. Aprecierea culorii solului cu Atlasul Munsell

În teren, apreciea culorii solului se face comparând culoarea probei de sol cu

eşantioanele standardizate de culori din atlasul Munsell unde în dreptul fiecărui
eşantion este menţionată denumirea culorii şi cei trei parametrii care o definesc:
nuanţa, valoarea şi croma.
Pentru o aprecierea corectă, trebuie să se ţină seama de faptul că, în funcţie de
starea de umiditate, culoarea solului se schimbă de la “uscat” la “umed” cu 0,5 până
la 3 trepte în valoare, cu 0,5 până la 2 în cromă (numai rareori intervin schimbări şi

70
 F. Filipov - PEDOLOGIE Alcătuirea şi formarea solului

în nuanţă). Cele mai mari diferenţe apar la soluri cenuşii, cernoziomoide sau la cele
cu un conţinut scăzut şi moderat de humus. De aceea culoarea solului se apreciază
la două stări de umiditate: 1) uscat la aer şi 2) la umed. Precizarea culorii solului
constă din utilizarea a două notări complementare: denumirea culorii şi notaţia
Munsell. Denumirea culorii (roşu slab întunecat, cenuşiu închis etc.) este folosită
în publicaţiile de ordin general, iar notaţia Munsell este folosită pentru a suplimenta
denumirea culorii, fiind utilă-mai ales pentru corelarea internaţională, nefiind
necesară şi traducerea termenilor.

4.2.2. Semnificaţia culorii solului

Culoarea este şi ea un indicator al compoziţiei chimice a solului.
Componentele chimice ale solului determină într-o măsură mai mică sau mai mare
în funcţie de ponderea lor – culoarea acestuia.
Astfel culoarea poate ilustra compoziţia solului şi de aceea, este considerată
drept criteriul principal de separare a orizonturilor pe profil, de recunoaştere şi
identificare a majorităţii solurilor. Componenţii minerali şi organici, determinanţi ai
culorii solului, în procesul de solificare se pot acumula sau pot migra în profilul de
sol astfel încât culoarea reflectă natura şi intensitatea proceselor pedogenetice prin
care s-au format orizonturile solurilor.
Culoarea albăstruie-verzuie sau oliv (măslinie) indică prezenţa compuşilor
feroşi care se formează în condiţii anaerobe, improprii pentru creşterea şi
dezvoltarea plantelor. În sezonul umed se poate aprecia dacă culoarea solului este
mai veche sau este actuală, după starea de umiditate a solului. Când partea
superioară a profilului de sol (0-50 cm) are culoarea brun închis, acest fapt reflectă
un fond nutritiv ridicat (de regulă, fertilitatea solului scade de la solurile negre către
cele brune, brune ruginii, roşii, cenuşii, galbene şi albicioase).
Solurile de culoare închisă absorb mai multă căldură decât cele de culoare
deschisă care reflectă energia radiantă (fac excepţie suprafeţele protejate de
vegetaţie sau de mulci. Culoarea suprafeţei solului influenţează temperatura şi
umiditatea solului, activitatea biologică din sol etc.

4.3. NEOFORMAŢIILE SOLULUI

Neoformaţiile sunt acumulări recente sau relicte din masa solului
reprezentate de depuneri şi separaţii locale ale diferitelor substanţe rezultate în urma
proceselor de eluviere-iluviere, oxidare-reducere sau prin acţiunea organismelor

71
 U.I.4 PROPRIETĂŢI MORFOLOGICE
vegetale şi animale. Ele se disting uşor în orizonturile pedogenetice ale profilului,
după culoare, formă şi compoziţe chimică. Formarea acestor acumulări de solificare
este influenţată de mărimea porilor din sol, de curenţii ascendenţi şi descendenţi de
apa care străbate profilul de sol, de solubilitatea diferită a produşilor de alterare
precum şi de compoziţia granulometrică. Neoformaţiile rezultate din acumularea
sărurilor uşor şi moderat solubile oxizilor şi hidroxizilor de fier şi mangan şi a
silicei reziduale se prezintă sub formă de pseudomicelii, pete, eflorescenţe, pelicule,
vinişoare, concreţiuni, crustă etc.
Pseudomiceliile sunt depuneri de cristale albe aciculare fine de carbonat de
calciu constituite din filamente neregulate, asemănătoare miceliilor de ciuperci. Ele
se formează de-a lungul traseelor de circulaţie a soluţiei solului, pe feţele şi în
interiorul elementelor structurale. Pseudomiceliile reprezintă o formă relativ recentă
de depunere a carbonatului de calciu specifică solurilor cu variaţii mari ale
umidităţii acestuia, variaţie care determină o fluctuaţie mare a cabonatului de calciu.
Vinişoarele sunt neoformaţii alungite care iau naştere prin precipitarea
carbonatului de calciu, sulfatului de calciu, gipsului, oxizilor şi hidroxizilor de fier
şi mangan în spaţiile rămase după descompunerea rădăcinilor sau chiar în jurul
rădăcinilor vii.
Eflorescenţele sunt concreşteri de cristale aciculare (cu aspect de
inflorescenţă) ale sărurilor solubile şi ale carbonaţilor, la suprafaţa solului sau în
interiorul acestuia (pe pereţii fisurilor şi ai golurilor).
Concreţiunile sunt neoformaţii de mărimi, forme şi culori diferite, cimentate
ireversibil în urma precipitării gipsului, a carbonaţilor de calciu şi magneziu, a
oxizilor de fier şi mangan. Ele pot fi dislocate din masa solului fără a-şi pierde
forma iniţială.
Concreţiunile ferimaganice (cunoscute şi sub denumirea de bobovine sau
alice de pământ) au o formă sferică şi o mărime ce poate depăşi 1 cm în diametru.
În aceste sfere se observă depuneri concentrice succesive de oxizi de fier şi mangan.
Ele au o culoare roşcată, brun-roşcată, sau negricioasă.
Faptul că în concreţiuni conţinutul de fosfor este de 2-3 ori mai mare decât în
sol, se datorează umezirii excesive, proces ce afectează şi regimul fosforului din sol.
În condiţiile excesului de umiditate, în masa solului se produce mobilizarea fierului
şi fosforului, iar în urma uscării solului are loc o imobilizare acestor elemente în
concreţiuni, sub forma unui compus stabil, inaccesibil plantelor.

72
 F. Filipov - PEDOLOGIE Alcătuirea şi formarea solului

Concreţiunile de carbonaţi iau naştere prin precipitarea carbonatului de

calciu în spaţiile libere din sol şi /sau prin cimentarea cu carbonatul de calciu a altor
particule minerale. Ele au forme şi mărimi diferite (de la câţiva milimetri până la
câţiva centimetri lungime). Concreţiunile de carbonaţi se întâlnesc în orizontul
carbonato acumulativ (Cca) în loess şi în alte materiale carbonatice.
Petele sunt formaţiuni diferit colorate în masa unui orizont de culoare relativ
omogenă. Ele apar în orizonturile eluviale (Ame, Ea), iluviale (Bt) precum şi în cele
cu exces de umiditate de natură freatică sau stagnantă. În teren, caracterizarea
petelor se face prin stabilirea, în cadrul fiecărui orizont şi suborizont al profilului de
sol, a culorii, frecvenţei, mărimii, formei.dispunerii şi contrastului petelor faţă de
matricea solului. Petele de albire apar în orizonturile cu umezire stagnantă excesivă
alături de petele de oxidare (roşcate, ruginii) şi de cele de reducere (albăstrui,
vineţii, verzui). Aceste pete se formează în urma migrării coloizilor din unele mici
porţiuni din masa solului ce sunt intens percolate de apa de infiltraţie.
Cutanele de argilă sunt depuneri a particulelor minerale sub formă de
pojghiţe cu diametrul mai mic de 2 microni, pe suprafaţa elementelor structurale, pe
pereţii porilor sau pe fragmentele mai grosiere.
Neoformaţiile biogene (crotovinele, coprolitele, cervotocinele, lăcaşurile de
larve) din sol apar ca rezultat al acţiunii organismelor animalelor şi plantelor.
Crotovinele sunt galerii de cârtiţe, hârciogi, popândăi, şoareci de câmp etc.
umplute cu material provenit, de regulă, din alt orizont pedogenetic. Ele au formă
rotundă sau ovală în secţiune şi diametrul de 2-10 cm. Culoarea crotovinelor poate
fi mai închisă decât masa solului din imediata vecinătate (melanocrotovinele) sau
mai deschisă (leucrotovinele).
Coprolitele sunt aglomerări de granule sau şiruri de granule care au rezultat în
urma trecerii solului prin tubul digestiv al râmelor. Cervotocinele sunt reprezentate
de canale de râme umplute cu material de sol provenit de regulă din alte orizonturi
sau suborizonturi pedogenetice. Neoformaţiile biogene de provenienţă vegetală
sunt: cornevinele (urme ale rădăcinilor lemnoase umplute de regulă cu material din
alt orizont) şi dendritele (imprimări ale rădăcinilor plantelor ierboase pe suprafeţele
agregatelor structurale).
Incluziunile sunt corpuri străine (oase, fragmente de cărămidă sau ceramică,
cioburi de sticlă, lemn silificat etc.), prezente în profilul solului. Incluziunile, pe
lângă importanţa lor arheologică, au şi o importanţă pedologică.

73
 U.I.4 PROPRIETĂŢI MORFOLOGICE

TEST DE AUTOEVALUARE U.I.4

1. Definiţi structura solului şi precizaţi cum se defineşte tipul morfologic
destructură.
2. Precizaţi care este stare de tasare sau de afânare a solului în funcţie de tipul de
structură dominant.
3. Cum are loc formarea structurii solului?
4. Care sunt factorii care determină formarea unei structuri stabile a solului?
5. Cum are loc degradarea structurii solurilor cu folosinţă agricol?
6. Menţionaţi cum se poate reface structură degradată a solului?
7. Cum este definită şi notată culoarea solului în Atlasul Munsel.
8. Descrieţi cum are loc stabilirea culorii solului cu Atlasul Munsel de culori.
9. Care este semnificaţia culorii solului?
10. Definiţi şi caracterizaţi neoformaţiile chimice şi biologice din sol.

REZUMAT U.I.4
Solul este un sistem poros şi structural. Structura solului defineşte modul de grupare
şi aranjare a particulelor elementare de sol în formaţii mai complexe denumite
agregate structurale de diferite forme şi dimensiuni, separate între ele prin planuri
de desprindere, goluri, fisuri sau prin suprafeţe de contact cu legături mai slabe. Pe
baza tipurilor morfologice de structură se poate aprecia orientativ în teren stare de
afânare sau de tasare a solului. În cadrul U.I.4 sunt prezentate şi modul de formare a
structurii solului şi metodele de refacere a strucurii degradate. Culoarea solului este
dată de totalitatea radiaţiilor electromagnetice – din domeniul vizibil – de diferite
frecvenţe pe care le reflectă solul. Întrucât percepţia şi definirea culorii precum şi
terminologia folosită sunt subiective şi confuze fiind influenţate de o complexitate
de factori se recomandă ca aprecierea culorii solului să se facă folosind Atlasul
Munsell cu 322 eşantioane de culori standardizate. În sistemul Munsell culoarea
solului este definită prin parametri celor trei variabile: nuanţa, valoarea şi croma.
Aprecierea culorii solului se va face la material în stare uscată şi cea umedă. Pentru
caracterizarea morfologică a solului este utilă şi cunoaşterea neoformaţiilor
biologice şi chimice care rezultă în timpul formării orizonturilor pedogenetice.

BIBLIOGRAFIE
Bucur n., Teşu c., Merlescu Er., şi alţii, 1965 – Contribuţii la studiul lăcoviştilor gleice
din Valea Somuzului (Fălticenu-Suceava) Revista Stiinţa Solului, nr.4, vol.3, pag.
387-396.
Conea Ana, Vintilă I., Canarache A., 1977 – Dicţionar de ştiinţa solului. Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.
Crăciun C., 2000 – Minerale argiloase din sol. Implicaţii în agricultură, Ed. G.N.P.
Minischool.

Florea N., Bălăceanu V., Răuţa C., Canarache A., (redactori coordonatori), –
Metodologia elaborării studiilor pedologice, vol.1-3. Institutul de Cercetări
pentru Pedologie şi Agrchimie, Bucureşti, 1987.
Merlescu ER., Teşu C., 1982 – Solurile României. Litografiat Inst.Agron.Iaşi.
Munteanu I., N. Florea. 2009. Ghid pentru descrierea în teren a profilului de sol si a
condiţiilor de mediu specifice. (Guide for description in field of soil profile and
specific environment conditions). ICPA, Ed. Sitech, Craiova, 230 p.
Teaci D.,1968 – The Morphochromatic Diagnosis of Gley and Gleyed Horizons and
Soils. St.Solului, vol.VI, nr.2-3, pag.156-160.

74