Alcătuirea cariotipului la plante

Cromozomii sunt structuri permanente în nucleu, iar numărul, forma şi mărimea lor sunt
relativ constante pentru fiecare specie.
Aceste caracteristici generale ale cromozomilor (număr, formă şi mărime) formează aşa-
zisul cariotip.
După H. Hughes (1966), „cariotipul este o aranjare sistematică a cromozomilor unei
celule mitotice sau meiotice, implicând numărul, forma, mărimea sau oricare altă
caracteristică care poate fi reprezentativă pentru complementul cromozomial al unei varietăţi
celulare, individ sau specie.”
Înainte de a se arăta cum se pune în evidenţă cariotipul, este necesar să prezentăm câteva
noţiuni în legătură cu morfologia şi structura cromozomului.

Morfologia cromozomilor

Organizarea tridimensională a cromozomilor în nucleul celular a reprezentat un subiect de

mare interes, pentru biologi de peste 100 de ani. Imediat după descoperirea cromozomilor, Rabi
(1885) si Boveri (1887) au demonstrat ca în interfaza aceştia ocupa o poziţie specifică în
interiorul nucleului. O alta aserţiune, în conformitate cu care poziţia braţelor cromozomiale şi a
regiunii centromerice sunt strict delimitate a fost verificată de Cremer (1982), Hadlaczky (1986),
Hillinker & Apples (1989) etc., care au confirmat că poziţia cromozomilor din telofază este
păstrată şi în interfază. În interfază cromozomii celulelor somatice normale sunt invizibili la
microscopul optic, deoarece au o extensie maximă, ce le conferă un aspect filiform.
 Un cromozom metafazic este format din două subunităţi longitudinale numite cromatide.
Cele două jumătăţi care formează cromozomul se mai numesc şi cromatide surori. Ele se unesc
într-un singur punct al cromozomului, în zona centromerului (kinetocorului) - formaţiune cu
diametrul mai mic decât al cromozomului. Din cauza diametrului inferior celui al cromozomului,
centromerul realizează constricţia cromozomică primară.
Centromerul are rolul de a fixa cromozomul pe fibra fusului acromatic în timpul
diviziunii celulare. Prin diviziunea sa, care precede diviziunea cromozomului şi separarea
cromatidelor, în mitoza sau în cea de a doua diviziune meiotică se asigură partiţia cromozomului
în cele 2 cromatide surori. În cazurile în care din diverse motive cromozomul se rupe,
fragmentele fără centromer (numite acentrice) nu se pot reface si se resorb. Un fragment acentric
se păstrează doar atunci când se ataşează de un cromozom cu centromer.
De asemenea, centromerul are un rol important în mişcările cromozomilor în timpul
diviziunii, constituind centrul mobil al cromozomului.
Poziţia centromerului în raport cu lungimea cromozomului poate fi diferită. În funcţie de
această poziţie apar următoarele tipuri de cromozomi:
 cromozomi metacentrici, la care centromerul este situat la mijlocul distanţei dintre
capetele cromozomului, împărţindu-l în 2 braţe egale
 cromozomi submetacentrici, la care centromerul este situat în porţiunea dintre
punctul de mijloc şi capătul cromozomului, împărţind cromozomul în 2 braţe
neegale
 cromozomi acrocentrici, la care centromerul este situat în imediata apropiere a
capătului cromozomului, acesta având un braţ foarte scurt şi unul foarte lung.
Sunt şi cazuri (coccidii, scorpioni, specii de Luzula) în care unii cromozomi, extrem de
scurţi, îndeplinesc funcţii centromerice în totalitate sau pe mare parte din lungimea lor. De fapt,
aceşti cromozomi au centromerul difuz şi poartă denumirea de cromozomi policentrici. Ei sunt
apţi, însă de a se fixa pe toată lungimea lor de fibrele fusului acromatic.
În afară de constricţia primară, pe cromozomi se întâlnesc şi constricţii secundare. În
cazul când o constricţie secundară se produce la capătul distal al cromozomului, ea izolează un
corpuscul cromatic numit satelit (trabant).
La capetele cromozomilor există o zonă care le împiedică unirea. Respectiva zonă poartă
denumirea de telomer (telomere). Dincolo de rolul de a împiedica unirea cromozomilor prin
capetele lor, telomerele au şi un rol, din ce în ce mai bine definit, în determinismul longevităţii
organismelor. Fiind zone heterocromatice ale cromozomilor, telomerele au acidul
dezoxiribonucleic supercondensat (superrăsucit). S-a constatat că la diverse specii lungimea
telomerelor este foarte diferită şi că numărul de diviziuni succesive ale unei celule este în relaţie
de directă proporţionalitate cu lungimea telomerelor. De pildă, telomerele cromozomilor de câine
sunt mai scurte decât ale omului, iar ale acestuia sunt mai scurte decât ale broaştei ţestoase.
Longevitatea medie, pe de o parte este de 20-30 de ani la câine, 70-80 de ani la om şi aproximativ
300 de ani la broasca ţestoasă. Pe de altă parte, cu fiecare diviziune celulară, lungimea
telomerelor scade (fenomen explicat prin procesul autoreplicării conservative a ADN,
autoreplicare în care una din catene rămâne mereu în urmă şi nu reuşeşte să se autoreplice
complet). Când, în succesiunea de diviziuni, telomerul dispare, cromozomul se autolizează,
celulele se distrug, individul piere.

2
 Structura cromozomului
Examinate la microscopul optic, cromatidele etalează o structura helicoidală. O rotaţie a
helixului alcătuieşte un gir. Girii determină o suprapunere în spaţiu a spirelor şi în consecinţă o
suprapunere de material cromatic.
Elementul structural de bază al cromozomului îl constituie cromonema, formată din
cromatină, sub forma unui filament subţire şi răsucit în formă elicoidală. În lungul ei, cromonema
prezintă unele îngroşări de dimensiuni variabile=cromomere.
Aceste cromomere corespund regiunilor unde cromonema este foarte spiralizată. Numărul
lor este constant, în lungul cromonemei ocupând aceeaşi poziţie.
De aici s-a pornit o mare confuzie - un timp s-a considerat că cromomerele reprezintă o
materializare a genelor. În consecinţă, cromatidele erau considerate ca fiind alcătuite din unităţi
discrete - cromomere (denumite atunci gene) - având o structură discontinuă. Probele de ordin
electronografic şi genetic au dovedit că structura cromatidelor este continuă.
Cromonema este înconjurată de o substanţă, denumită matrix (kalima). Natura şi existenţa
acesteia constituie subiect de controversă.
Din punct de vedere morfologic şi genetic, în interiorul cromozomului se disting două
tipuri de cromatină:
 eucromatina, uşor vizibilă prin colorare în timpul diviziunii şi activă din punct de
vedere genetic.
 heterocromatină, este colorabilă încă din interfază. Ea ocupă regiunea din
apropierea centromerului şi este considerată inactivă din punct de vedere genetic.
Schematic un cromozom apare astfel: telomer, satelit, constricţie secundară, braţ scurt,
centromer (constricţie primară), braţ lung, telomer. Fiecare braţ este alcătuit din 2 cromatide,
fiecare cromatidă are 2 cromoneme. Regiunea cromozomică din vecinătatea centromerului poartă
denumirea de regiune proximală, iar cea de la capetele braţelor poarta denumirea de regiune
distală.

3
 Elementele cariotipului

Tipul cromozomilor constituie un caracter de diagnoză, o caracteristică a speciei. Fără a

contrazice aceasta afirmaţie, se cuvine precizat că tipul (forma) cromozomilor poate varia între
anumite limite, în funcţie de specializarea şi starea fiziologică a celulei. Uneori, în cadrul
aceluiaşi individ se constată şi o variabilitate numerică a cromozomilor, tot în corelaţie cu
structura şi funcţiile anumitor ţesuturi.
De regulă, cel mai propice stadiu pentru investigarea numărului şi tipului cromozomilor
îl reprezintă metafaza diviziunii mitotice. Puternic spiralat, ataşaţi de fibrele fusului în zona
ecuatorială, în aceasta fază cromozomii etalează conformaţia lor specifică, forma caracteristică
speciei căreia îi aparţine individul (pot avea formă de bastonaş sau forma literelor V, J, I, O
etc.).

1) Numărul de cromozomi este relativ constant pentru indivizii ce aparţin unei anumite
specii:
exemplu: Drosophila melanogaster – 2n=8
Vicia faba (bob) – 2n=12
Lens esculenta (linte) – 2n=14
Allium cepa (ceapă) – 2n=16
Beta vulgaris (sfecla de zahăr) – 2n=18
Zea mays (porumb) – 2n=20
Homo sapiens sapiens (omul raţional) – 2n=46
Bos taurus (vaca) – 2n=60
Canis familiaris (câinele domestic) – 2n=78
Între numărul cromozomilor şi poziţia filogenetică a speciei nu s-a putut stabili nici o
legătură. La unele specii inferioare, numărul cromozomilor poate fi mai mare decât la cele
superioare, sau invers. Nu se cunosc cauzele care în procesul de evoluţie au determinat împărţirea
substanţelor cromatice într-un număr mai mare sau mai mic de cromozomi.
În celulele somatice cromozomii sunt în perechi şi omologi. În fiecare pereche, un
cromozom este de origine maternă, iar celălalt de origine paternă. Ei au aceeaşi formă, mărime şi
acelaşi potenţial biologic. Această stare se numeşte starea diploidă a celulelor organismului (2n).
Gameţii (celulele sexuale mature), nu posedă decât ½ din numărul cromozomilor celulelor
somatice. Aceasta este starea haploidă a celulelor organismului (n).
Sub influenţa anumitor factori, numărul cromozomilor din celulele somatice poate fi
modificat. În acest caz, se schimbă cariotipul şi se produc modificări morfo-fiziologice ale
organismelor respective (exemplu: poliploidia, aneuploidia).

2) Forma cromozomilor – pot avea diferite forme: bastonaşe, filamente curbate, puncte,
sub forma literelor V, U, L, ş.a.
Forma cromozomilor este determinată şi de poziţia centromerului pe cromozom. Unii
cromozomi pot prezenta satelit (în special cei în formă de V şi U ce au braţe inegale).
Exemplu: la Drosophila melanogaster → 4 perechi de cromozomi: 2 perechi au forma
literei V, 1 pereche este punctiformă, iar o pereche diferă funcţie de sex: la femelă – sub formă de
bastonaşe (XX), la mascul —1 bastonaş şi 1 sub formă de cârlig (XY).
În cadrul cariotipului, fiecare pereche de cromozomi are o formă bine definită, fiecare
pereche se deosebeşte de alta chiar în cadrul aceleiaşi garnituri de cromozomi.

4
 În afară de cromozomii omologi, numiţi şi autozomi la unele organisme, mai există o
pereche heteromorfă sau câte mai mulţi cromozomi fără pereche → cromozomi sexuali
(heterocromozomi). Ei au rol în determinarea sexului.

3) Mărimea cromozomilor – variază de la pereche la pereche şi de la specie la specie.

Lungimea cromozomilor: 0-30 μ (Trillium – plantă – 30 μ).
Diametrul cromozomilor: 0,2-2 μ
Sub influenţa factorilor fizici sau chimici, mărimea cromozomilor poate fi modificată.
Orice modificare înseamnă o deviere de la cariotipul normal al speciei respective.
Cariotipul – se studiază în metafaza diviziunii mitotice.