Celula eucariotă

CROMOZOMII
Morfologia cromozomilor

 Cromozomii - definiţie
 Denumirea - Heinrich Waldeyer 1886
chroma = culoare, soma = corp
Elementele componente ale
cromozomilor

 Cromatide →
cromoneme
 Centromerul
 Braţele
 Telomere
 Constricţii
secundare
 Sateliţi
Clasificarea cromozomilor

 Cromozomi metacentrici
 Cromozomi submetacentrici
 Cromozomi acrocentrici (subtelocentrici)
 Cromozomii telocentrici
Dimensiunile cromozomilor (talie)

 Dimensiunile – caracteristice speciei

 Lungimea: 1 – 50µm
 Diametrul: 0,1 – 2 µm

 Clasificarea cromozomilor în funcţie de

dimensiuni: mici, obişnuiţi, mari
 Mici (microcromozomi)
 Mari (obişnuiţi)

 Uriaşi (politeni) – de 157

ori mai lungi
Tipuri de cromozomi

 Cromozomi omologi
 Cromozomi neomologi
Numărul cromozomilor
haploid (n) şi diploid (2n)

Om – 46 (44+2) Porcine – 38

Cabaline – 64 Pisica – 38

Taurine - 60 Câine – 78

Caprine - 60 Găina – 78

Ovine – 54 Albina - 32
Însuşirile fundamentale ale
cromozomilor
 Stabilitatea relativă a numărului de
cromozomi
 Stabilitatea relativă a mărimii şi formei
 Dispunerea cromozomilor în perechi
Identificarea cromozomilor
 Bandarea
 1971, Paris, Conferinţa pentru standardizare a
nomenclaturii
 Tipuri de bandare:
 Q, C, G, R, T
Benzi Q - QUINACRINA
 Coloraţia cu quinacrină
 analiza cromozomului Y
Benzi G – GIEMSA

Coloraţia Giemsa
Evidenţiază zonele cu ADN repetativ,
bogate în bazele A-T (adenină – timină)
Benzi R - Reversibile

Coloraţie Giemsa
Evidenţiază zonele cu ADN
repetativ bogate în G-C
(guanină – citozină)
Benzi C

 Coloraţia centromerică
 Evidenţierea centromerului şi a constricţiilor
secundare
 Cariotipul şi idiograma

Cariotipul
 Idiograma

.
Funcţiile cromozomilor

1. Continuitate genetică
2. Determinism genetic
3. Variabilitate
  CURSUL NR. 2

 DIVIZIUNEA CELULARĂ
DIVIZIUNEA CELULARĂ

- Definiţie- succesiunea de transformari

biochimice, fiziologice și morfologice ale
unei celule prin care rezulta doua celule
fiice
Ciclul celular

 Două perioade:
 interfaza (intercineza)
 diviziunea celulară (directă, indirectă)
 Interfaza: etape G1, S, G2
 Etapa G1: sinteza ARN
 Etapa S: sinteza ADN
 Etapa G2: sinteza proteinelor citoplasmatice
 În interfază, cromozomii nu sunt vizibili ca entităţi
 Durata interfazei -15 ore: 5 ore G1, 7 ore S, 3 ore
G2
 • Celule care nu se
mai divid (neuronii)
Durata • Celule cu având
ciclul celular scurt
ciclului (12 ore): celule
epiteliale din
celular – mucoase şi
tegumente
în funcţie • Celule având ciclul
celular de 24 ore:
de tipul celule
hematopoetice,
celulelor celule
limfoformatoare
Diviziunea celulară

Diviziunea celulară poate fi:

1. Directă, la procariote 2. Indirectă, la eucariote – de 2

(separare) feluri:

a. Mitoza –
celule
somatice;

b. Meioza –
celule
sexuale;
Mitoza

 definiţie
 etapele
PROFAZA
Profaza
METAFAZA
Metafaza
ANAFAZA

 Centromerii se divid – 2 cromatide surori

 Cromozomii monocromatidici migreaza
spre cei doi poli ai celulei
 Partea ecuatoriala a fusului fie dispare
progresiv, fie ramane sub forma unei
aglomerari – corp vestigial
Anafaza
TELOFAZA

 Apare membrana nucleara in jurul

fiecarei grupari de cromozomi si
conturarea a doi nuclei in aceeasi
citoplasma
 Decondensarea progresiva a
segmentelor cromozomiale eucromatice
 Aparitia unei zone de clivaj in regiunea
ecuatoriala a celulei
 Formare a doua celule fiice
Telofaza
 .
 O singura celula OU –ZIGOT – un
organism complet
Semnificaţia biologică a mitozei:
 constanţa numărului de cromozomi;
 integritatea structurală a ţesuturilor;
 regenerarea ţesuturilor şi a organelor;
 creşterea şi dezvoltarea organismului
pluricelular;
Meioza
 = diviziune indirectă, apare la celulele sexuale
 Descoperită de E. van Beneden în 1883 la Parascaris
equorum
 Formată din două diviziuni succesive, rezultând în final
4 celule fiice (număr haploid n de cromozomi)
 diviziunea reducţională (primară, heterotipică,
meioza I);
 diviziunea ecuaţională (secundară, homotipică,
meioza II).
 Proces mai complex şi mai lung de cât mitoza. Poată
să dureze 3 zile – câteva săptămâni
Prima diviziune meiotică

 O celula diploidă 2n → două celule

haploide n
 4 faze: profaza I, metafaza I, anafaza I,
telofaza I
Profaza I

 Cea mai lungă și complexă fază

 90% din meioza se petrece in Profaza I

 Cromozomii se condesează

 Cromozomii omologi se unesc formand o tetradă –

(2 cromozomi – 4 cromatide).
In Profaza I -
“Crossing Over”

 Crossing over = ruperea (chiasma)

segmentelor cromatidelor nesurori și
atașarea lor la alte cromatide.
.
Profaza I - Sinapse
Cromozomi omologi

Cromatide surori Cromatide surori

Tetrada
Crossing Over

Cromatide nesurori Tetrada

Chiasma Variație
 Profaza
 o serie de modificări ale
cromozomilor
 cinci substadii: leptoten,
zigoten, pachiten, diploten,
diakinesis
PROFAZA I

spindle fiber centrioles

aster
fibers
1.1 Leptoten (leptonema)

 Leptos = subţire
 Numărul cromozomilor – diploid
 Cromozomii – filamente lungi şi subţiri,
formaţi din 2 cromatide
 Cromozomii omologi sunt în contact
Leptoten
1.2 Zigoten (Zigonema)
 Zygon = pereche, cuplu
 Împerecherea cromozomilor omologi (unul matern şi
unul patern) pe axul longitudinal
 Cromozomii omologi sunt în contact pe toată lungimea
lor (fermoar)
 Se formează sinapsele, alcătuite din:
 un element central (10-40 nm) situat de-a lungul celor doi
cromozomi omologi;
 două elemente laterale (30-40 nm), câte unul pentru fiecare
cromozom omolog;
 zona centrală (de 60-120 nm).
 Cromozomii omologi sinapsaţi formează bivalenţii(T. H.
Montgomery, 1901) şi W.S. Sutton,1902).
Zigoten
1.3 Pachiten (pachinema)

 Pachys = gros
 Apropierea intimă a cromozomilor
omologi, rezultă înjumătăţirea aparentă a
cromozomilor (număr haploid n)
 1 bivalent = tetrada (patru cromatide)
 Crossing-over (Morgan)
 Condensarea cromozomilor
Pachiten
1.4 Diploten (diplonema)

 Diplos = dublu
 Sinapsele încep să se separe
 Cromozomii omologi rămân ataşaţi prin
puncte (chiasme)
 Fiecare bivalent este alcătuit din doi
cromozomi
Diploten
1.5 Diachinesis (diachineza)

 Dia (prin), kinesis (mişcare)

 Se iniţiază formarea fusului de diviziune
 Membrana nucleară se dezintegrează
 Bivalenţii se deplasează spre polii celulei
Diachinesis

 .
PROFAZA I
2. Metafaza I

 Similară cu metafaza mitotică

 Bivalenţii polarizează celula
 Cromozomii - ataşaţi de fusul
de diviziune; se deplasează
spre centrul celulei
 Se formează placa ecuatorială
 Cromozomii au contracţie
maximă, sunt uşor de numărat
şi caracterizat morfologic
3. Anafaza I
 Centromerii se divid
 Rezultă două cromatide surori,
care se deplasează spre polii
opuşi ai fusului (contracţia
fibrelor)
 Apare o nouă separare a
cromozomilor în două grupe
4. Telofaza I

 Se formează câte o membrană

în jurul fiecărei grupe de
cromozomi
 Fusul de diviziune dispare
 Cromozomii se decondensează
 Dintr-o celula cu 2n cromozomi
bicromatidici - rezultă 2 celule
fiice cu n cromozomi
bicromatidici
Diviziunea meiotică secundară

 La unele specii, cromozomii

trec direct din telofaza I în
profaza II, fără stadiul de
interfază.
 Profaza II – scurtă. Se
iniţiază fusul de diviziune
 Metafaza II –
- placa ecuatorială
- Cromozomii polarizează
celula
 Anafaza II
- 2 plăci ecuatoriale
 Telofaza II – din 2 celule cu n cromozomi bicromatidici
rezultă 4 celule fiice cu n cromozomi monocromatidici
 Tipuri de meioză:
 meioza gametică (sau terminală) – apar
spermatozoizi şi ovule care nu se divizează
ulterior şi sunt apte de fecundaţie (la animalele
superioare);
 meioza zigotică (sau iniţială) – apar celule
vegetale cu număr haploid n de cromozomi (la
alge şi ciuperci);
 meioza sporală (sau intermediară) – apar
mega- sau microspori haploizi, apoi se
formează gameţi (sporogeneză). La plantele
superioare
Semnificaţia biologică a meiozei:

 Reduce la ½ numărul de cromozomi în

gameţi, împiedicând creşterea numărului de
cromozomi din generaţie în generaţie. Altfel:
 Părinţii 46 cromozomi
 Copiii 92 cromozomi

 Nepoţii 184 cromozomi, etc

 Variabilitatea speciilor – prin recombinarea

genetică (crossing-over)
Mitoza
Celule somatice
Se obţin două celule diploide
O singură diviziune.
Profaza - scurtă
Cromozomii omologi nu formează
bivalenţi.
Nu se formează sinapse
Nu apar chiasme şi nu are loc
crossing-overul.
În profază nu se sintetizează
suplimentar ADN
În anafază spre poli migrează câte o
cromatidă din fiecare cromozom.
Meioza
Celule sexuale
Se obţin patru celule haploide
Două diviziuni succesive.
Profaza – lungă, 5 substadii succesive.
Cromozomii omologi în profaza I
formează bivalenţi.
În profaza I se formează sinapse
În profaza I are loc crossing-overul.
În profază se poate sintetiza suplimentar
o mică cantitate de ADN
În anafaza I spre poli migrează câte un
cromozom din fiecare bivalent.
  CURSUL NR. 3

 ABERAȚII CROMOZOMIALE
Bolile cromozomale

 = boli pur genetice

 = aberaţii (anomalii) cromozomiale
 Categorii: numerice şi de structură
Aberaţii cromozomiale numerice

 poliploidia, aneuploidia
POLIPLOIDIA

 Multiplicarea pară (impară) a setului de

cromozomi
 = mutaţie genomică
 Într-o celulă – mai mult de două seturi de
cromozomi
 În mod normal:
 în celulele somatice (Nr. diploid de cromozomi
(2n);
 In celule sexuale (nr. haploid de cromozomi
(n)
POLIPLOIDIA

Tipuri:
 Triplodia 3x
ectoparaziţi genul Tardigrada
Salamandrele
 Malamut de Alaska
 Tetraplodia 4x
Fam. Salmonidae
 Pentaplodia 5x
 Hexaplodia 6x
Kiwi, grâu
 Octaplodia 8x
Genul Acipenser
Şobolanul roşu de Argentina
(Tympanoctomys barrerae)
 Decaplodia 10x
Căpşunile
 Dodecaplodia 12x
Amfibianul Xenopus ruwenzoriensis
 Plante– grâu diploid, tetra,
hexaploid
 Oameni – rară
 Triploidie
69, XXX
 Tetrapoidie 92, XXXX
Caracteristicile poliploidiei
 Numărul de cromozomi somatici (2n)
este multiplicat (4n, 6n, etc)
 Normal - celule poliploide în organisme
diploide
 Ficat, pancreas, rinichi – celule tetra şi
octoploide
 Celulele Purkinje din cerebel – tetraploide
White Blue Belgian (Blanc Blue Belgique)

 Ţesut muscular (endomitoză)

Cauzele poliploidiei
 Ovocite îmbătrânite
 gameţi cu constituţie cromozomială
anormală
 Dispermie: 1 ovulă şi 2 spermatozoizi
 Diginie: metafaza II – 1 spermatozoid şi 1 ovulă
secundară
 accidente mitotice
Urmările poliploidiei
 Organisme intersexuale – sterilitate parţială
sau totală

 Fetuşi avortaţi
 Nou-născuţi neviabili

 produşi cu anomalii macroscopice

Hernia diafragmatică
 Atresia ani
 Fisura palatină
 Agnatia
 lipsaporţiunii distale a membrelor
anterioară
 hidrocefalie
 Aneuploidia
= modificarea în plus/minus a numărului modal
de cromozomi

Caracteristicile aneuploidiei
 Mai des întâlnită
 Modificarea numărului de cromozomi
 nulisomie 2n-2
 monosomie 2n-1
 trisomie 2n+1
 tetrasomie 2n+2
Cauzele aneuplodiei
 nondisjuncţia cromozomilor (la sfârşitul
metafazei, cromatidele nu se despart)
 retardarea anafazică a cromozomilor – lipsa
de migrare spre polii celulei
 multipolaritatea fusurilor mitotice – mai mult
de 2 poli – repartizare inegală a cromozomilor
în celulele fiice
Urmările aneuploidiei:
- dezechilibrul numeric: letal sau subletal
Aneuploidiile din celulele somatice

– letale sau subletale

Trisomia 21 – om (Sindromul Down)
Trisomia 13 la pisică - ciclopia
Trisomia 18 la porc - sindactilia

om porc
Aneuploidiile din celulele sexuale
– mai bine tolerate:

Sindromul XO (sindromul Turner)

- Caracteristici:
- Fenotip feminin
- Statură redusă
- Infantilism genital
- Gât palmat
- Coarcaţia aortei (îngustarea
lumenului aortei )
 Ovare hipoplazice
 Absenţa activităţii ciclice ovariene
 Uter mic
 Lipsa instalării gestaţiei
 Nivel scăzut de estrogeni plasmatici
- Numai 1% din embrionii 45, X0 îşi
încheie dezvoltarea (frecvenţă mică
după fătare)
- În majoritate - sterilitatea
- Cazuri rare de fertilitate, cu produşi
normali d.p.v. cromozomial
Cauzele sindromului XO
- pierderea unui cromozom X în timpul
gametogenezei
- accidente mitotice, după fecundare
Răspândirea la diferitele specii:
- iapă (39%) 63,X0
- Taurine 59,X0
- Bivoliţă 49,X0
- Oaie 53,X0
- suine 37, X0
- Câine 77,X0
Stare pură sau mozaicism
(59,X0/60,XX/61,XXX)
 MOZAIC/MOZAICISM

 In medicina (genetica) un mozaic sau

mozaicismul denota prezenta a doua
populatii de celule cu genotipuri diferite
la un singur individ care s-a dezvoltat
dintr-un singur zigot.
Sindromul XXX – trisomia X (superfemele)

Cauze:
- nondisjuncţia cromozomului X meioza II
(anafaza II)
- Nesegregarea unui cromozom X în timpul
primei diviziunii de clivare a zigotului normal
D.p.v. Fenotipic – femele normale
Majoritatea – cicluri sexuale normale
Pot fi fertile, produşii fiind normali
Hipoplazie ovariană

Răspândire:
 Taurine, bivoliţe, iapă, câine, pisică
Sindromul XXY (Klinefelter)
- Mai răspândit decât sindromul XO
- Masculi
- Manifestări:
- fenotip masculin,
- hipoplazie testiculară,
- azoospermie,
- ginecomastie
Cauze:
- nondisjuncţia cromozomului X în meioza II;
- nondisjuncţia mitotică postconcepţională
- Stare pură sau mozaic
 Răspândirea: pisică (motani tricolori),
taurine, ovine, cabaline, suine
Sindromul XXY
Sindromul XYY

- Fenotipic mascul

Cauze: nondisjuncţia
cromozomului Y
meioza II
- Nu afectează fecunditatea,
spermatogeneza - aparent normală
- Uneori agresivitate accentuată
- Răspândire: taurine, ovine, cabaline,
motan (rasa Siameză)
Atresia ani

Fisura palatina

Ciclopia
Hernia cerebrala
  CURSUL NR. 4

 ABERAȚII CROMOZOMIALE
STRUCTURALE
Aberaţii structurale

 = fragmentarea unor porţiuni ale

cromozomilor şi reunirea/nereunirea
părţilor rupte
 Consecinţă – afectarea funcţiei genelor
cuprinse în:
 segmentele rupte
 în regiunile de ataşare
 Aberaţiile structurale apar sub acţiunea
unor factori fizici, chimici sau biologici
 Ex - deleţia, cromozomul inelar,
cromozomii dicentrici/policentrici,
izocromozomii, puncte de fractură,
duplicaţia, inversia, translocaţia
Deleţia

 = ruperea şi pierderea unei porţiuni

dintr-un cromozom
 Deleţia poate fi:
 terminală (ruptura se realizează la capătul
cromozomului)
 interstiţială (apar două rupturi pe acelaşi
braţ)
 Deleţiile interstiţiale - mai frecvente,
deoarece nu implică telomerele
Deleţia
 Deleţiile stau la baza producerii altor
anomalii cromozomiale
 Cromozomii inelari
 Cromozomii dicentrici şi policentrici

 duplicaţia
Cromozomul inelar

= deleţia terminală dublă la capetele unui

cromozom şi unirea celor două
extremităţi (se pierd telomerele).
Cromozomii dicentrici şi policentrici

 Se formează prin deleţii terminale sau

interstitiale la 2-3 cromozomi omologi şi
neomologi
 Unirea are loc la nivelul extremităţilor
nou obţinute
Izocromozomul

= diviziunea anormală, transversală a

centromerilor, la sfârşitul metafazei.
- Cromozomul nou format are două braţe
egale ca mărime si identice d.p.v.
genetic
Izocromozomul

Diviziune normală D. anormală

Puncte de fractură
 = zonă de discontinuitate
acromatică
 Se observă prin bandare
 Fragmentele cromatidice
rupte sunt deplasate de la
poziţia normală
Duplicaţia
 = un fragment suplimentar pe
braţul unui cromozom
 Este opusă deleţiei, dar se
realizează cu ajutorul ei
 Duplicaţia se realizează prin:
 crossing-over
 translocaţia între cromozomii
omologi
 Este mai frecventă şi mai
puţin grava decât deleţia.
Inversia

 = fragmentarea unui cromozom, rotirea

fragmentului cu 1800 şi fuziunea acestuia
pe acelaşi cromozom
 Poate fi:
 pericentrică (cuprinde centromerul)
 paracentrică
Translocaţia
 = transferul de segmente (cromozomi)
între cromozomii neomologi
 Tipuri:
 simplă,
 reciprocă,
 în tandem,
 robertsoniană
Translocaţia simplă (nereciprocă, inserţia)

= transfer unidirecţional al materialului

cromozomal
Translocaţia reciprocă

= transferul bidirecţional de material

cromozomial între cromozomi
neomologi
- Nu se produc pierderi de material
genetic, schimbându-se doar poziţia
genelor
- În general, purtătorii de T.R. sunt normali
din punct de vedere fenotipic
Translocaţia reciprocă
Translocaţia în tandem

= fuziunea dintre un
cromozom acrocentric
şi unul neomolog
(acrocentric,
submetacentric,
metacentric)
- Rezultă un cromozom
mai mare
 Translocaţia robertsoniană (fuziunea
centrometică)

= Numai între cromozomi

neomologi acrocentrici
- Rupturile au loc în
regiunea centromerică
- Rezultă
- cromozom metacentric
(din acrocentrici egali)
- submetacentric
(acrocentrici inegali)
Translocaţia robertsoniană
Terminologia aberaţiilor structurale

Conferinţa de la Paris 1971

 r = cromozom inelar
 i = izocromozom
 ace = fragment acentric
 ins = inserţie
 inv = inversie
 t = translocaţie
 rcp = translocaţie reciprocă
 tan = translocaţie în tandem
 rob = translocaţie robertsoniană
Exemplu: 60,XY,r(2)(q21)
INTERSEXUALITATEA
GENETICĂ
CURS NR. 6 -
INTERSEXUALITATE
INTERSEXUALITATE

= apare ca urmare a dezvoltării atipice a

aparatului genital
- determinată de aberaţii cromozomiale
sau mutaţii ale unor gene sexualizante.
- Intersexualitatea influenţează:
- sexul genetic (XX, XY),
- sexul gonadic (gonade, organe genitale
interne),
- sexul somatic (organe genitale externe)
Clasificarea intersexualităţii
A. După criteriu fenotipic:
- hermafroditism adevărat (HA),
- pseudohermafroditism de tip mascul (PHM),
- pseudohermafroditism de tip femel (PHF)

B. După criteriu genetic:

- Masculi XX
- Femele XY
- Sindromul de feminizare testiculară
- Himerismul XX / XY (freemartinism)
A. Intersexualitatea fenotipică

Hermafroditismul adevărat (HA):

- prezenţa ambelor gonade (ovare, testicule)
separate sau îmbinate (ovotestis)
PH de tip mascul (PHM):
- prezintă testicule
- organele genitale interne şi externe au
diferenţiere ambiguă, mai mult spre sexul femel
PH de tip femel (PHF):
- prezintă ovare
- organele genitale interne şi externe au
diferenţiere ambiguă, mai mult spre sexul mascul
B. Intersexualitatea genetică

B.1 Masculii XX
- sexul genetic este femel.
- gonadele: testicule (HA), ovotestis (PHM)
- răspândire: Porcine, cabaline, caprine, câine (Cocker,
Pointer german cu păr scurt)

B.2 Femele XY
– sexul genetic mascul
- gonadele: ovare hipoplazice
- organele interne: normale
- Femelele sunt sterile
- Răspândire: taurine
B. 3 Sindromul de femelizare testiculară
– sex genetic mascul
- Organele genitale sunt insensibile la testosteron
(mutaţie genică), nu se mai produce diferenţierea
masculină a tractusului genital la fetus
- răspândire: taurine, ovine, cabaline, porcine, pisica,
câine, iepure

B.4 Freemartinism
- himerism XX / XY
- fenotipic: femele masculinizate
- Femelele sunt sterile
- Răspândire: taurine, ovine, caprine, porcine, cabaline
Freemartin –
femelă sterilă,
”sarcină”
gemelară
heterosexuată
 Exterior -
aproape
normală,
conformaţie
grosolană,
cap
masculinizat,
uger mic
 vulva atrofică
 Tractusul genital – masculinizat
 Himerism XX/XY
 Fraţii (masculii) – himerism XX/XY
 Comportam sexual normal
 Fecunditate discutabilă

 Oligospermie
Ipoteze:
1. Teoria hormonală – transferul hormonului
androgen (frate), prin anastomoză vasculară,
determinînd masculinizarea tractusului şi
gonadelor la femelă (Lillie 1917)
2. Teoria celulară - transferul celulelor mascule
şi acţiunea asupra diferenţierii sexuale la
femelă (Ohno 1962)
3. Teoria antigenică – antigenul H-Y (situat pe
cromozomul Y) se fixează pe celulele XX,
determinând masculinizarea gonadei
(Wachtel şi Ohno 1980)
Freemartinism
rasa Rata/fatare gemelara
Jersey 1.3; 1,83
Holstein 4.75
H.F 2.91
Simmental 4.6
Hereford 0.4
 CARIOTIPUL NORMAL ȘI
CARIOTIPUL
PATOLOGIC ÎNNORMAL
SERIE ŞI
ANIMALĂ
PATOLOGIC LA TAURINE
Cariotipul – BOVINE -normal

- Cariotipul normal = 60 cromozomi (58 +

2)
- Toţi cromozomii somatici sunt
acrocentrici si subtelocentrici (de diferite
mărimi)
- cromozomii sexuali sunt submetacentrici
- Cromozomul X este cel mai lung
Anomalii de structură
Transocaţia 1/29 (Gustavsson 1964, Suedia)
 Anomalie echilibrată, se transmite ca un
factor mendelian simplu, dominant în
proporţie de 1:1
 Peste 50 rase – toate continentele
 Frecvenţă mare – Rase ameliorate
 Prima dată – Suedia (1964)
 Cauza apariţiei la atâtea rase: mutaţie
recurentă sau origine comună (reafirmată în
2004)
Translocaţia robertsoniană
 ambele sexe;

 rasele pure;

 metisii;

 Forma homo/heterozigota;
- Nu apar efecte fenotipice vizibile
- Taurii heterozigoţi:
• comportament sexual normal
• caracteristici spermatice normale
(mobilitate, volum)
• uşoară oligospermie
- Consecinţa – reducerea fecundităţii
(creşterea mortalităţii embrionare
precoce)
- Organismele mono şi trisomice –
neviabile
Profilaxia genetică:
- Eliminarea masculilor cu 1/29 – indiferent de valoarea lor
de ameliorare
- Analiza citogenetică (cariotipare)
- România: 1975 – 2005:
- analiza a 2500 masculi din rasele Bălţată cu Negru
Românescă, Bălţată Românească şi Brună
- frecvenţa a scăzut de la 13,5% la 8,8%
 Având în vedere influenţa negativă asupra fecundităţii,
purtătorii homo şi heterozigoţi - eliminaţi
Alte translocaţii robertsoniene:
 frecvenţă mai scăzută
 Peste 40 de tipuri de translocaţii robertsoniene:
1/21, 1/26; 3/27; 14/28; 19/21 – Friza
3/4 – Limousin
5/18; 6/11; 12/12; 14/20, 14/21, 20/20 –
Simmenthal
5/23 – Bruna MM
21/27 – Blonde d'Aquitaine
25/27 – Sura de stepă
Translocaţiile în tandem
 fenotip normal
 Fecunditate uşor redusă (cu 10%)
Translocaţii reciproce
 2/20, 8/15, 8/27, 10/11
 Fenotip normal
 Fecunditate redusă
Translocaţia X/18 – femele fenotipic
normale. Călduri false şi repetate.
Fecunditate scăzută.
Translocaţia X/23 –- fecunditate scăzută.
Transloc Y/9 – aparent normal; steril,
bandare C şi G
Cromozomul 17 nu a fost afectat de nicio
translocaţie
Cromozomi inelari - F% scăzută
Inversii pericentrice – scăderea fecundităţii
 Frecventă la ambele sexe
 Fenotip Normal
 F% scăzută.
 Anomalii numerice
Cromozomi somatici
 Rare după naştere, fiind eliminate prin
mortalitate embrionară
 Nu au fost evidenţiate poliploidii în stare
pură
 Mozaic 2n/4n; 2n/6n la animale cu
hipertrofie musculară (Blue White
Belgian)
Blue White Belgian (Bleu Blanc Belge)
 Anomalii numerice – cromozomii
somatici

Trisomiile autozomale
 cele mai răspândite şi studiate.
 Consecinţelor lor:
 mortalitate în primele zile după fătare
(malformaţii grave)
 manifestări negative doar asupra dezvoltării
corporale (nanism)
Trisomia
- Foarte răspândită
Trisomia 18
- asociată cu brahignatismul inferior,
hernie ombilicală, anomalii cardiace şi
urogenitale
- Letală (primele zile după fătare)
Trisomia 22

- asociată cu brahignatismul
inferior/superior, malformaţii urogenitale

- produşi sunt viabili şi pot avea, la rândul

lor, produşi normali
Trisomie 28 (2001)
- întârzierea creşterii
- brahignatism superior
- hipersalivaţie
- strabism convergent
- macroclitoris
- mameloane supranumerare (politenie)
- la necropsie - cervix dublu, extravalvă aortică.
Anomalii numerice - cromozomii sexuali

Sindromul XO (femele)
- Fenotip aparent normal.
Constituţia uşor grosolană.
- anestrus, atrofie ovariană
Sindromul XXX
- Fenotip normal
- talia mică
- Anestrus sau cicluri sexuale neregulate,
monte repetate
- infantilism uterin
- Pot avea produşi normali
Sindromul XXY
- Pur sau mozaic
- Aparenţă de mascul sau aspect
femelizat
- Comportament sexual normal
- Hipoplazie testiculară uni/bilaterală,
azoospermie (pur) sau oligospermie
(mozaic)
Sindromul XYY
Numai mozaic
- Criptorhidie unilaterală, calitate redusă a
materialului seminal, fecunditate normală
- retivitate
Freemartinism

- clasic
- alte tipuri de freemartinism la taurine:
1. Freemartini unigeşti – din fătare
negemelară
Ipoteză:
 Moartea cogemenului mascul după a
39 zi gestaţie (când are loc
anastomoza vasculară)
2. Freemartini cu himerism complex
2.1 XX / XY / XO
 Freemartinul: organe feminine externe
anormale; pungi scrotale
 Fratele – aparent normal, criptorhidie
unilaterală, hernie ombilicală
 Cauza: freemartinul – a fost iniţial XX/XO
2.2 XX / XXY
 Freemartinul:
 nu organe genitale externe (nici femele, nici
mascule)
 Ovare disgenetice

 Fratele - fenotip masculin, talie mărită,

hipoplazie testiculară, azoospermie
(Klinefelter)
Hermafroditismul adevărat (HA)
 Fenotipic femele
 Oviducte, uter, epididim, canale
deferente, vezicule seminale
 produşi viabili
PHM
 Fenotip mascul
 Testicule normal dezvoltate/hiperplazice
 Rudiment de vagin
Femele XY
 Sexul mascul, fenotip femel
 Ovare hipoplazice (nefuncţionale)
Femelizare testiculară
 35%
 Sexul mascul
 Testicule situate intraabdominal
 CARIOTIPUL NORMAL ŞI
PATOLOGIC LA OVINE

Cariotip normal: 54 cromozomi (26 + 1)

3 perechi metacentrici
23 perechi acrocentrici

cele trei perechi de metacentrici - prin translocaţie

robertsoniană centrică (familia Bovidae)
- anomalii de structură, anomalii numerice,
intersexualitatea
 1. Anomalii de
structură

Translocaţia reciprocă 1/20 (singura):

reduce numărul de gemeni şi tripleţi

Translocaţia robertsoniană:
5/26, 8/11, 7/25 – scăderea fecundităţii
 2. Anomalii numerice – celule sexuale

Sindromul XO - pur, mozaic

Fenotipic mascul, glanda mamară redusă,

infecunditate
Sindromul XXX
- nu a fost pus în evidenţă

Sindromul XXY
- comportament sexual normal, hipoplazie
testiculară, azoospermie

Sindromul XYY
- numai mozaic
- lipsesc datele privind fecunditatea
 3. Intersexualitatea

 Freemartinism- frecvenţa de
apariţie = 1/10
La rasele prolifice (Romanov, Finish
Landrace) – frecvenţă mică

 Pseudohermafroditism mascul -
femelizare testiculară
 CARIOTIPUL NORMAL ŞI
PATOLOGIC LA CAPRINE

Cariotip normal 60 cromozomi (acrocentrici)

Intersexualitate, anomalii de structură, anomalii

numerice
1. Intersexualitatea
- foarte frecventă
-hermafroditism, PHM, hipoplazie
testiculară
2. Anomalii de structură:
Translocaţia robertsoniană – frecventă la
rasa Saanen.

2/13; 6/14 – scăderea drastică a

fecundităţii
Anomalii numerice - puţin observate
Monosomia cromozomului X: pură sau
mozaic (X/XY)
 CARIOTIPUL NORMAL ŞI
PATOLOGIC LA PORCINE

Cariotipul normal 38 cromozomi (18+1)

5 perechi submetacentrici
5 perechi metacentrici
8 perechi acrocentrici
Cariotip patologic: intersexualitatea,
anomalii numerice, anomalii de structură
1. Intersexualitatea:
HA, PHM, PHF
freemartinism (poate să apară prin
fecundare simultană a ovulului şi primului
globul polar)
femelizare testiculară
2. Anomalii numerice
La cromozomi somatici - rare. Mixoploidia:
Pietrain
La cromozomii sexuali:
Sindromul XO
- anomalii de dezvoltare a organelor
genitale externe de tip intersexuat
Sindromul XXX – nu a fost semnalat
Sindromul XXY- fenotip mascul normal,
hernie scrotală unilaterală, testicule
hipoplazice, azoospermie, uter
Sindromul XYY – nu a fost semnalat
3. Anomalii de structură – numai la
cromozomii somatici
Translocaţia robertsoniană: 13/17. Nu s-a
studiat influenţa asupra fecundităţii

Translocaţia reciprocă – frecventă (24 tipuri)

- reducerea severă a fecundităţii (cu 25%)
Puncte de ruptură: cromozomi 1, 14
 CARIOTIPUL NORMAL ŞI
PATOLOGIC LA CABALINE

Cariotipul normal: 64 cromozomi

(31+1)
Cariotipul patologic - anomalii de
structură
1. Anomalii de structură:
Deleţia: cromozomi 13, 2; letale în stare
homozigotă
Translocaţia reciprocă: 13/14, X/autozom
Fenotip normal
Fecunditate variabilă
2. Anomalii numerice
Sindromul XO – frecven; pur, mozaic
Talia redusă, cicluri neregulate, organe genitale
externe normale, sterilitate, ovare hipoplazice,
uter mic

Concentraţie crescută de LH plasmatic

Nivel scăzut de estrogeni plasmatici

Sindromul XXX: pur, fenotip normal, organe genitale
externe normale, cicluri estrale neregulate, hipoplazie
ovariană, concentraţie scăzută de progesteron seric

Sindromul XXY: pur, mozaic: sterilitate, testicule mici,

hipoplazice, criptorhidie, uter infantil, azoospermie

Sindromul XYY: mozaic, hipoplazie testiculară

3. Intersexualitate:PHM – frecvent, sterilitate,
gonade atrofiate, canini

Femele XY – feminizare testiculară

Freemartinism: rar
Genetica Mendeliana
Gregor Mendel (1822-1884) – călugăr Bruno
(Cehia).
Mazăre – particularităţi:
Plantă autogamă (autofecundare)

Se cultivă uşor, într-un sezon – mai multe serii

Posedă mai multe caractere, fiecare caracter

are două forme alternative
Mendel – 7 caractere – în generaţii succesive -
legile mendeliene
Termeni din genetica mendeliană
Hibridare = încrucişarea dintre organisme din
aceeaşi specie, care diferă prin mai multe
caractere
După numărul de caractere - Mono, di, tri,
polihibridare.
Hibrizi = produşii obţinuţi prin hibridare
Părinţi - P – generaţia parentală
Produşi – F – generaţia filială (progeni). F1, F2
Factor mendelian (genă) = agentul genetic
care este responsabil de apariţia unui caracter
particular
Termeni din genetica mendeliană
Locus = locul din structura cromozomului
ocupat de genă

fiecare genă – două forme alternative

Alelă – cele două forme sub care există o genă
dintr-un locus.
Termeni din genetica mendeliană
Tipuri de alele;
Alelă normală – tip sălbatic
Alelă modificată – tip mutant
Alele identice – individ homozigot
Alele diferite – individ heterozigot
Genotip: suma genelor unui organism
(caracter)
Fenotip – ansamblul caracterelor structurale şi
funcţionale observate la un organism.
Caractere mendeliene = caractere alelice
Culoarea robei
± coarne
culoare ochilor

Caracter dominant (D) = un caracter care se

transmite de la un părinte la produs şi se
manifestă în F1
Dominanţă = capacitatea unei gene de a se
manifesta în stare heterozigotă.

Caracter recesiv (r) = un caracter de la un

părinte care NU se manifesta în F1, dar se
manifesta în F2.

Alele dominante: A, B, C
Alele recesive: a, b, c
Organisme:
Homozigote dominante AA
Heterozigote Aa
Homozigote recesive aa

Taurine:
D: culoarea neagră r: culoarea roşie
(unele rase)
D : culoarea uniformă r : bălţături
D : fără coarne r : coarne
Ovine
D: culoarea albă r: neagră

Caprine:
D: fără coarne r : coarne

Cabaline:
D: neagră r : roşie

Găini:
D: creastă bătută r : simplă
Legile mendeliene
segregarea independentă a caracterelor
(Legea 1)

combinarea independentă a caracterelor

(legea 2)
Uniformitatea fenotipică a hibrizilor din F1
(principiu mendelian)
Legea segregării independente a caracterelor:

Monohibridarea – de tip Pisum în care

raportul de segregare fenotipică în F2 – 3:1

Bateson: ♂ rasa Wyandotte – creastă rozetă

D x ♀ rasa Leghorn – creasta simplă r

Cuenot: Şoareci gri D x şoareci albi r

-Morgan: Drosophila melanogaster aripi

normale D x aripi vestigiale r
Legea combinării independente a caracterelor
Dihibridare – bobul de mazăre:

Galben, neted – D
Verde, zbârcit – R
Raport segregare fenotipică (F2) 9:3:3:1
Exemple:
Drosophila: Corp cenuşiu, aripi normale – D
Corp negru, aripi vestigiale - r
Taurine:

Culoare neagră, uniformă – D

Culoare roşie, bălţături – r

Fenotipuri F2:
9 negre, uniforme
3 negre, bălţate
3 roşii, uniforme
1 roşii, bălţate
Taurine
Culoare neagră, fără coarne – D
Culoare roşie, cu coarne – r

Fenotipuri F2:
9 negre, fără coarne
3 negre, cu coarne
3 roşii, fără coarne
1 roşii, cu coarne
Polihibridare
- raportul de segregare fenotipică (3 + 1)n
Abateri de la legile mendeliene
Mendel – segregare fenotipică (3 + 1)n 3:1;
9:3:3:1, etc
F2 – apar abateri de la segregare, ca rezultat al
interacţiunii genelor
Interacţiunea genică – fenomenul prin care o genă, prin
acţiunea sa, influenţează în diferite grade (până la
anulare) acţiunea altei gene.
Interacţiunile:
Alelice - între alelele aceluiaşi locus
Nealelice - între gene situate pe loci diferiţi
INTERACŢIUNI ALELICE
- dominanţă completă, dominanţă incompletă
(semidominanţă), codominanţă, supradominanţă,
gene letale, polialelism.

1. Dominanţa completă
ereditate tip Pisum – experienţe pe mazăre – rapoarte de
segregare tipice F2 – 3:1
2. Dominanţa incompletă (semidominanţa) - ereditate de
tip Zea
monohibridare - porumb (Zea mays) – boabe albastre şi
albe, F1: boabe violacee
Exemple
Barba împăratului – Flori roşii (D) şi albe (R)
F1: roz
F2: 25% roşii, 50% roz, 25% albe
Raport segregare fenotipică 1:2:1
Găinile de Andaluzia: Negre (AA) x albe (aa)
F1 – gri-albăstrui (Aa)
F2: 25% negre (AA); 50% gri-albăstrui (Aa); 25% albe (aa)
Raport de segregare fenotipică1:2:1

Taurine Shorthon: roşie AA x albă aa

F1: piersicie
F2: 1:2:1 roşii:piersicii:albe
3. Supradominanţa- Hull 1945 – 1946.
Efectul unei gene dominante este mai mare când
acţionează în stare heterozigotă decât homozigotă.
Aa – superior lui AA
Diferenţa de valoare se datorează interacţiunii care se
stabileşte între alela dominantă şi cea recesivă.
Caractere: talia, dimensiuni, robusteţe, vigoare,
viabilitatea.
Efectul datorat supradominanţei = heterozis (vigoarea
hibridă).
Raportul de segregare 1:2:1
4. Codominanţa
Aspect particular al dominanţei incomplete
Dominanţa incompletă - caractere cantitative
Codominanţa – caractere calitative
Codominanţa: ambele gene din genotipul heterozigot îşi
manifestă efectul
Fenotipul heterozigot nu va fi nici dominant, nici recesiv.
Prezintă un amestec de însuşiri din forme parentale
homozigote
Cele două alele acţionează cu aceeaşi putere, dar în
direcţii diferite
Exemple
Taurine
Hemoglobina, lactalbumine, lactoglobuline
Hb: două alele A (Hb A), B (Hb B)
AA x BB
F1: AB
F2: 25% AA; 50% AB; 25%BB
Gene letale
- Raportul de segregare mendeliană – în F2 – poate fi
modificat prin lipsa de viabilitate a unor produşi.
gene dominante sau recesive
în stare homozigotă determină moartea embrionilor în
diferite etape ale dezvoltării
Clasificarea genelor letale:
După gradul de acţiune:
letale p-zise - mortalitate peste 90%
Semiletale - mortalitate 50 – 90%
Subvitale - mortalitate 10 - 50%
Cvasinormale - mortalitate sub 10%
După tipul celulelor în care îşi exprimă efectul
Gene letale gametice (moartea gameţilor)
Gene letale zigotice (moartea zigoţilor)
După cromozomii pe care se găsesc genele
Gene letale autosomale
Gene letale sexuale (gonozomale)
Identificarea genelor letale
În F2 – raport de segregare fenotipică de 2:1, în loc de
3:1 (mortalitate embrionară)
Exemple
1905 – francezul Cuenot – şoareci galbeni şi cenuşii
(agouti, sălbatic)
P: Galbeni x agouti
F1: galbeni, agouti (2:1). Organismele de tipul “galben
homozigot” – mortalitate embrionară
Nutrie: gena V – culoarea aurie a blănii
V V – moarte embrionară
P: ♂ auriu x ♀ aurie
F1: V v x V v
F2: 2 V v : 1 v v
Polialelia (alelism multiplu)
În mod obişnuit - pe acelaşi locus - sunt prezente două
alele
Rezultă organisme homozigote / heterozigote
Fenomenul = alelism simplu
Morgan (1914) – pe acelaşi locus – mai mult de două
alele pentru acelaşi caracter
Fenomenul = polialelism (alelism multiplu)
Toate alelele de pe acelaşi locus – determină acelaşi
caracter, dar în combinaţie de câte două alele
Există o alelă cap de serie – tip sălbatic dominant
Următoarea alelă
recesivă faţă de alela anterioară;
dominantă faţă de alela următoare (cascadă)
Exemple:
Drosophila melanogaster:
20 alele determină culoarea ochilor
Spectofotometrie (pigmenţi)
Culoarea roşie – dominantă, tip sălbatic, cap de serie
Vişinie, mărgean, sângerie, caisă, miere, perlă, fildeş,
albă (sfârşit de serie)
Iepure
Culoarea blănii: 3 serii albinotică, galbenă, neagră
Seria albinotică:
Cap de serie – culoarea agouti (culoare brună cu brâu
galben spre vârf, iepure sălbatic), apoi chinchila (amestec
alb-negru); himalaya (corp alb, extremităţi negre); albă
(albinotic uniform)
 STRUCTURA CHIMICĂ A MATERIALULUI GENETIC

Acizii nucleici:
1. Acid dezoxiribonucleic (ADN)
2. Acid ribonucleic (ARN)

Polimeri (macromoleculă) – unităţi care se

repetă.
Unitatea = nucleotid
1 nucleotid:
acid fosforic
Zahar cu 5 atomi carbon (pentoza)
Baze azotate (purinice/pirimidinice)
Nucleotide:

Fosfat

Baze azotate

Pentoza
- zahar
ADN
Caracteristici generale:

Depozitarea şi transmiterea informaţiei genetice

Zaharul – dezoxiriboza
Baze azotate:
Bazele purinice: adenina, guanina
Bazele pirimidinice: timina, citozina
Structură bicatenară
Complementaritatea: punţi de hidrogen
A/ T – 2 punţi G/C – 3 punţi
Nucleotide
A T

Adenina Timina

C G

Citozina Guanina
A T

C
G

T A

C
G

A T

G C

T A
Organizarea ADN:
Primară – ordonarea nucleotidelor

Secundară – formarea lanţului dublu catenar

Terţiară – asocierea proteinelor histonice şi

nonhistonice la lanţul de polinucleotide

Cuaternară dispunerea spiralată

ADN structura:
 Codul genetic= aranjarea bazelor in codoni (3
baze):

AGG-CTC-AAG-TCC-TAG
TCC-GAG-TTC-AGG-ATC
ADN structura:
 O gena este o sectiune din ADN si ea codifica
sinteza unei proteine;

 Fiecare gena unica are o secventa unica de baze;

 Fiecare secventa unica de baze va codfica sinteza

unei proteine unice;

 Combinarea proteinelor= fenotip.

Codare: 21

Ex:

Citozina

Adenina Codifica sinteza Valina

Timina

Citozina
Guanina (G) Codifica sinteza Alanina
Adenina (A)
 ADN
Gena
Proteina

Trasatura
ARN

Caracteristici generale:

Zaharul – riboza

Bazele purinice: adenina, guanina

Bazele pirimidinice: uracil, citozina

Structură monocatenară
Tipuri de ARN: mesager, transfer, ribozomal

ARNm – mesager
2-4 % din ARN
copierea informaţiei genetice din ADN (nucleu) în
citoplasmă

ARNt – transfer
8-10%
transportă aminoacizii la locul de formare a proteinelor

ARNr – ribozomal
80-85%
Participă indirect la sinteza proteinelor
 Gene 1 Gene 3

DNA molecule

Gene 2

DNA strand

TRANSCRIPTION

RNA

TRANSLATION Codon

Polypeptide
Amino acid
Figure 10.7

Copyright © 2003 Pearson Education, Inc. publishing as Benjamin Cummings

 Transcribed strand

ADN

Transcriptia

ARN

Start Stop
codon Translatia codon

Polypeptide
Figure 10.8B

Copyright © 2003 Pearson Education, Inc. publishing as Benjamin Cummings

GENA:
Particularităţi:
Unitatea elementară a eredităţii.

Unitatea de funcţie a cromozomului

Unitatea de recombinare – crossing-over
Unitatea de mutaţie
Cel mai mic fragment din cromozom
Determină diversificarea genotipurilor din populaţie
Au dispoziţia liniară pe cromozom
Ocupă o poziţie şi un spaţiu pe cromozom = locus
1941 – o genă controlează o enzimă. Particularităţi
metabolice
Structura genei: cistron, muton, recon.

Mutonul
Alcătuit dintr-o pereche de nucleotide
= unitatea de bază a mutaţiei genice (mutaţia
punctiformă)
Reconul
= unitatea de recombinare dintre 2 perechi de
nucleotide (mutaţie intragenică);

Cistronul
= segment al materialului genetic (ADN, ARN)
Succesiune de 500-2000 perechi
Unitatea funcţională a genei
Poziţia genei pe cromozom
locus = poziţia şi spaţiul
alele = variantele informaţionale ale genei
(forme alternative fenotipic)

Însuşirile genei
- specificitatea, penetranţa, expresivitatea,
activitatea în raport cu perioada ontogenetică
Specificitatea genei
este dată de cistron
ordonarea particulară a nucleotidelor pe o
secvenţă ADN

Penetranţa genei
frecvenţa cu care o genă se manifestă fenotipic
Caracterul “akeratos” – rasa Brună de MM
Expresivitatea genei
grad de manifestare fenotipică a unui caracter
depinde de factori endogeni: rasa, vârsta, sexul,
individul
Activitatea genei în funcţie de perioada
ontogenetică
Lanţ de activări / inactivări
Hemoglobina (Hb)
Primele luni gestaţie: Hb GOWER I
monomerică, apoi Hb GOWER I dimerică
Din a IV lună: Hb fetală
După 1-2 ani: Hb A sau B
DETERMINISMUL GENETIC AL SEXELOR

Determinism = angajare ireversibilă, privind procesul de

dezvoltare a testiculelor şi ovarelor
Intervin – cromozomii sexuali – genele sexualizante
Fiecare om (mamifer) are cel puțin un
cromozom X.
Absența cromozomului X din genom este
incompatibilă cu viața.
Dacă sunt mai mulți de un cromozom X
în genom, atunci numai unul singur rămâne
activ, ceilalți devenind inactivi prin fenomenul
numit heterocromatinizare.
Acest mecanism a fost propus de Mary Lyon
în 1961, motiv pentru care este cunoscut și
sub numele de lionizare
Inactivarea cromozomului X

-În fiecare celulă somatică la sexul femel doar unul din cei 2 cromozomi X
este funcţional
-Inactivarea este aleatorie;
- Organismul femel= mozaic celular în care este inactivat fie X-ul matern, fie
X-ul patern-

!!! Mecanism necesar pt. a menţine echilibrul genetic între sexe

(♀ au de 2 ori mai multe gene corespunzătoare cz. X)

-Cromozomul X inactiv este vizualizat ca şi corpuscul Barr;

- inactivarea are loc precoce în timpul perioadei embrionare.- descoperit de
Barr în 1949 în nucleii celulelor somatice ale pisicii
Formă corpuscul X

Corpuscul heterocromatic cu dimensiuni de 1-1.5µm vizibil în interfază,

aderent de membrana nucleară, deformă triunghiulară sau ovalară.

Corpuscul X
Nuclei ai celulelor epiteliale din mucoasa bucală

Corpuscul X
CORPUSCUL BARR

44, XX

44, XY
.

Numărul de corpusculi Barr este dependent de numărul de cromozomi X

inactivați: barbații cu cariotip normal nu au corpuscul Barr spre deosebire de
femeile cu cariotip normal ce au un singur corpuscul Barr.

În cazul anomaliilor de număr ale cromozomului X numărul de corpusculi Barr

este mai mare decât cel normal pentru sexul respectiv: în cazul sindromului
Klinefelter (sex masculin) se observă un corpuscul Barr iar în cazul sindromului
triplo X (sex feminin) doi corpusculi Barr.
Inactivarea cromozomului X:

• se realizează precoce în cursul dezvoltării embrionare, în

stadiul de morulă.
• se realizează la întâmplare, în fiecare celulă unul din cei doi
cromozomi X fiind ales la întâmplare. Astfel, două populații
celulare sunt create, o populație celulară ce are inactivat
cromozomul X de origine maternă și o populație celulară ce are
inactivat cromozomul X de origine paternă.
• este definitivă, cromozomul X inactivat, în condiții normale,
ramânând inactivat pe toata durata de viață a celulei.
• este transmisibilă la celulele fiice (o populație celulară ce derivă
dintr-o singură celulă are inactivat același cromozom X ca
în celula de origine
Inactivarea unui cromozom X este un mecanism de compensare genetică

La mamifere doar nucleii celulelor somatice femele conţin un corpuscul

Barr.
CONCLUZII CORPUSCUL BARR!

Mary Lyon a explicat acest fenomen:

a. Corpusculul Barr reprezintă un cromozom X mult condensat în interfază
şi relativ inactiv genetic (lionizare); inactivarea unui cromozom X este
necesară pt. a se asigura echilibrul genetic funcţional între cele 2 sexe;

.b.Inactivarea are loc precoce în timpul vieţii intrauterine (ziua 16

postfertilizare - OM ).

c.Este aleatorie (X matern/X patern);

d.Toate celulele care rezultă prin diviziunea unei celule păstrează acelaşi
pattern de inactivare ca celula mamă→organismul feminin
= mozaic genetic.
 e. exemple: Pisicile (♀) pot avea blana cu pete de culori
diferite (negru/orange)

N negru
B- orange (D)
(r)
B - negru Bb- calico
(pete)
Determinismul sexual
Regulă generală!!!

prezenţa cr. Y→ diferenţierea gonadei masculine şi a caracterelor

sexuale masculine;

Pe cromozomul Y se află gena “trigger” a cărei

activare în cascada de evenimente declanşează diferenţierea gonadei
masculine.

După diferenţierea testicului, prin secreţia androgenilor va determina

diferenţierea caracterelor sexuale secundare masculine.

În absenţa genei SRY se va diferenţia gonada feminină care, prin

sintetiza de estrogeni va determină diferenţierea fenotipului ♀
.
DETERMINISM SEXUAL

Gonade nediferentiate şi 2 seturi de ducte genitale.

Diferenţierea este dictată de informaţia genetică a

cromozomului Y.
Sexul cromozomial

XX - ♀
XY ♂

X - conţine sute de gene funcţionale

Y- conţine un nr. mult mai mic de gene:
- gena SRY;
- gena trigger care determină transformarea
gonadei indiferente în testicul-
- gene implicate în spermatogeneză;
- gene ce controlează caractere somatice;
- o mare cantitate de ADN repetitiv.
Sisteme fundamentale de determinism cromozomial al
sexelor

Sistemul XX/XY – tipul Drosophila

Sistemul XX/XO – tipul Protenor
Sistemul ZZ/ZW – tipul Abraxas (pasăre)
Sistemul ZZ/ZO – tipul fluture
 TRANSMITEREA CARACTERELOR
LEGATE DE SEX (SEX-LINCATE)

Y – holandrică:

Hipertricoza urechii, infertilitatea

masculină;
Produşii de sex mascul vor fi 100% bolnavi
 X hologină

1. dominantă

50% din produşii femeli – bolnavi;

50% din produşii masculi – bolnavi
 X hologină

Exemple:
1. Reumatism vitamino-rezistent
2. hipoparatiroida
3. sindromul Aicardi (Klinefelter, incoordonare extremităţi)
4. hipofosfatemia (vit.D rezistentă)
5. sindromul X fragil (Martin-Bell, 230 CGG, asimetrie facială)
6. Sindromul Rett (debilitate neurologică, mişcări repetitive
ale mâinilor)
2. recesivă:

50% din produşii de sex masculin sunt bolnavi;

50% din produşii de sex femel sunt sanătoși;
50% din produşii de sex femel sunt purtători;
2. recesivă:

Exemple:
Hemofilia A şi B
Daltonism (mono - gri, di, tricromatic – roşu/verde)
maladia Parkinson
surditatea congenitală
atrofia congenitală a retinei
distrofia musculară Duchenne (boala neuromusculară
progresivă)
Transmiterea caracterelor Z hologină recesivă

17 loci Z lincaţi:

re – ovulaţia restricţionată
sh – tremorul capului
n – lipsa penelor
px – spasmul paroxistic
ln – necroza ficatului
dw – piticism
Wl – absenţa aripilor
prn – letalitate preeclozională
K – creşterea penajului
S – culoarea argintie a penajului
lk – letalitatea femelelor
Li – închiderea culorii brune a penajului
y – culoarea albă a pielii
be – culoarea brună a ochilor
Id – inhibitorul melaninei dermice
B- culoarea barată a penajului
ko – capul striat
Albinismul imperfectă
Paroxismul la găină (spasmul paroxistic) –
M% 15 săptămâni
Ladykiller – ME numai la femele
Alopecia congenitală
MUTAGENEZA ŞI MUTAŢIILE GENICE

Mutaţiile = modificări permanente,

detectabile, transmisibile ale structurii
genetice
Hugo de Vries 1903
Apar proprietăţi genetice noi
Caracteristicile mutaţiilor

Apar brusc, fără etape intermediare

Sunt ereditare dacă se găsesc în gameţi

Utile, dăunătoare, indiferente
Sursă de variabilitate
Unele – apar în mod repetat
Evidenţierea – metode statistice
Clasificarea mutaţiilor

1. După cauze:
spontane, induse

2. D. manifestarea fenotipică:
expresive (vizibile),
neexpresive (invizibile)
3. D proprietăţile genelor:
dominante,
recesive (frecvente)

4. D efectul fenotipic:
micromutaţii,
macromutaţii
5. D viabilitatea purtătorilor:

letale,
semiletale
viabile

6. D. direcţia mutaţiei:

Progresive: tip sălbatic → tip mutant

regresive: tip mutant → tip sălbatic
7. D segmentul genetic:
genomice,
cromozomiale,
genice,
Punctiforme

8. D tipul celulelor:
gametice,
somatice
Factori mutageni

Cresc rata mutaţiilor spontane

Biologici, fizici, chimici
Factorii mutageni biologici
Virusuri – acţiune directă, prin inserţie
Virusul rubeolei – malformaţii, mortalitate
fetală
Virusul oreionului – sterilitate masculi
Factorii mutageni fizici: radiaţiile ionizante, neionizante

Radiaţiile ionizante
Particule energetice (pozitroni, particule α şi β, neutroni),
razele γ, razele X (Roentgen)
Acţionează asupra ADN

Efecte:
fracturi ale catenelor
blocarea sintezei ADN
încetinirea/blocarea mitozelor
moartea celulelor (instantanee sau după câteva ore)
Radiaţiile neionizante: UV

Efecte
producerea formelor tautomerice ale bazelor azotate,
modificând complementaritatea, dimerizarea bazelor
pirimidinice

Formele tautomerice
Timina tautomerică - Guanina (NU cu adenina)
Guanina tautomerică – timina (NU cu citozina)
Dimerizarea bazelor pirimidinice

Formarea unor legături carbon-carbon mai

scurte
Distorsionarea moleculei de ADN
Factori mutageni chimici
Analogi ai bazelor azotate
Acidul azotos
Unele antibiotice

Analogii bazelor azotate

Au structură apropiată de a bazelor azotate
5-bromouracil (~timina) – guanina
2-aminopurina (~ adenina) – citozina
Produc mutaţii progresive urmate de mutaţii
regresive
Acidul azotos
Produce dezaminarea bazelor azotate
Înlocuieşte gruparea amino (NH2) cu gruparea
ceto (C-O)
Transformă Citozina în uracil
Adenina în hipoxantină
Guanina în xantină

Unele antibiotice
Mitomicina, actinomicina D, echinomicina
Interferează cu structura ADN
Acidul azotos
Produce dezaminarea bazelor azotate
Înlocuieşte gruparea amino (NH2) cu gruparea
ceto (C-O)
Transformă Citozina în uracil
Adenina în hipoxantină
Guanina în xantină

Unele antibiotice
Mitomicina, actinomicina D, echinomicina
Interferează cu structura ADN
 CURS NR. 14

ANOMALII GENETICE/GENICE

Apar în urma mutaţiilor suferite de o singură genă

Dominante/recesive
Autosomale/gonozomale (sex-lincate)

Boli monogenice autosomale dominante:

- AA şi Aa bolnavi, aa normali
Particularităţi de transmitere:

Supuse legilor mendeliene

Apar în descendenţă, indiferent de sex
AA – neviabili (majoritar)
Dacă gena are penetranţă completă – transmitere
de tip vertical (din generaţie în generaţie)
Dacă gena are penetranţă incompletă –
transmitere fenotipic întreruptă
Exemple
Acondroplazia de tip creeper la găină
Homozigoţii dominanţi mor la 21 zile de incubaţie
Heterozigoţii – tibia scurtă
Acondroplazia la taurine
Atrofia musculo-spinală la câine
Atrofia progresivă a retinei la câine – după 12-18
luni
Boala von Willebrand (câine, iepure, cal, porc)
Boala rinichilor polichistici la câine şi pisică (rasa
Persană – 30%)
Boala trombotică congenitală la cal (deficienţa de
proteină C)
VON WILLEBRAND

Comună în special Dobermanilor

Animalele sunt în general asimptomatice dar au un timp
crescut de coagulare după operație sau traumă
BOALA RINICHILOR POLICHISTICI
Polimastia și politelia
 - constă în prezența uneia sau mai
multor glande mamare sau mameloane,
frecvența este 15-50%
 ACONDROPLAZIA
anomalie a scheletului, se poate prezenta sub mai
multe forme.
moartea survine in lunile 6-8 de gestatie, urmata de
expulzarea imediată a fătului
se caracterizează prin scurtarea coloanei vertebrale,
hernie inghinală, fruntea rotundă, capul de buldog,
vălul palatin despicat si membre scurte
ACONDROPLAZIE
ACONDROPLAZIA
Cataracta
câine (4-7 ani) - Cocker Spaniel, Poodle, Husky, Schnauzer,
Golden Retriver, Labrador, Terrier, Bichon, American Cocker
Spaniel, Schnauzer pitic
taurine – Friză europeană
Cal (2 luni), oaie (Romney Marsh, 2 luni)
Culoarea albă letală la cal (Pinto)
Culoarea cenuşie letală la cal
Diareea neonatală F4 la purcei
Anomalii ale urechii la taurine (Ayrshire şi Jersey). AA viabili
Exostoze multiple la cal – AA viabili
Hernia ombilicală la porcine – AA viabili
cataracta
- Hipotricoza la taurine, ovine, câine (totală, parţială) – AA
viabili
- Paralizia periodică de tip II la cal (AA viabili) (gena
mutanta pompe ionicie de Na – paralizii ale musculaturii
– contractilitate involuntara)
- Polimelia vaci
- Polidactilia la taurine şi găini (Dorking, Silky, Houdan). AA
viabili
Policheraţia la ovine (AA viabili) – rasa Karaceaev
Sindactilia la porc; BOVINE (AA viabili)
Tremor de mare frecvenţă la porc (AA viabili) – Pietrain
HIPOTRICOZA; POLIDACTILIA
(bovine)
SINDACTILIA
POLIMELIA
POLIMELIA
Boli monogenice autosomale recesive

AA normali, Aa putători, aa bolnavi

Consangvinizarea creşte riscul apariţiei
Transmiterea discontinuă

Exemple
Albinismul
taurine – Brună elveţiană, Friză europeană,
ovine – Karakul, Suffolk,
iepure, găină,
Câine – Dog german, Dalmaţian,
Pisică – Siameză, Birmaneză
Amelia la găină şi porc
Anoftalmia la porcine
Artrogripoza la porcine (deformari articulare)
Contractura musculară permanentă (Marele Alb, Yorkshire)
Ataxia progresivă la taurine, cai, porcine, găină
Displazia cerebelului
Incoordonare în mişcare (la “aa” – letală).
 PROFILAXIA GENETICĂ

= complex de metode, măsuri şi mijloace menite:

• să pună în evidenţă

• să elimine

• să limiteze

• extinderea bolilor ereditare la animale

 PROFILAXIA GENETICĂ

= Observaţii generale
Bolile ereditare ale animalelor domestice sunt puţin
cunoscute

Obiective:
1. cercetarea bolilor cunoscute
2. evidenţierea altor boli genetice
3. stabilirea gradului de răspândire
4. cuantificarea consecinţelor economice
Terenul
= momentul din evoluţia constituţie individuale în care
totalitatea modificărilor suferite de organism se manifestă în
fenotip
• Teren favorizant – determină creşterea rezistenţei
specifice la factorii perturbatori
• Teren patologic (specificat) – determină predispoziţia
organismului la boala genetică
• Manifestarea bolii – sub acţiunea factorilor de risc
• Metode de investigare a terenului: ancheta
eredopatologică, teste funcţionale, analize biochimice,
analiza factorilor declanşatori
Bolile ereditare se răspândesc cu rapiditate în populaţii
Testul citogenetic
România - taurine
Necesitatea unui cadrul legal şi organizatoric

Măsuri
Îmbunătăţirea criteriilor de apreciere a materialului de
reproducţie
Evidenţe corecte
Stabilirea diagnosticului de boală ereditară
Principiile profilaxiei genetice

1. Stabilirea diagnosticului de boală ereditară

- Boli cromozomiale, genice, mitocondriale
Bolile cromozomiale:
aberaţii numerice şi de structură
Transmisibile: translocaţii (Robertsoniană, în tandem);
inversii, elongaţia cromozomului Y
Netransmisibile (sterilitate): sindromul XXY, XO,
freemartinism, intersexualitatea
Bolile genice

semiletale, letale
Majoritatea transmisibile – funcţie de genele implicate

Bolile mitocondriale
Foarte rare la animale
Identificarea – diagnostic molecular, analiza pedigree
Majoritatea transmisibile (excepţie – genele nucleare
2. Evaluarea evidenţelor şi a gradului de răspândire
- Evidenţe corecte → alcătuire pedigree, estimarea gradului
de răspândire a genelor nedorite, reducerea frecvenţei
genei în populaţie
Metodologia aplicării profilaxiei genetice

1. Diagnosticul bolilor cromozomiale

2. Diagnosticul bolilor genice

3. Elaborarea programelor specifice de profilaxie genetică

1. Diagnosticul bolilor cromozomiale

Evidenţierea bolilor cromozomiale (transmisibile)

Diagnostic citogenetic
Ancheta eredopatologică
Analiza pedigree – gradul de răspândire
Profilaxia – eliminarea de la reproducţie
2. Diagnosticul bolilor genice

2.1 Ancheta eredopatologică

2.2 Metode de diagnostic:

Examen clinic
Analize de laborator
Examen anatomopatologic
Examen histopatologic
Examene imunologice
Analiza de pedigree
2.1. Ancheta eredopatologică

= formă complexă de diagnosticare a bolilor ereditare

• Aprecierea fenotipică
• Consultarea evidenţelor
• Identificarea factorilor de risc
• Analiza pedigree
2.2. Analiza de pedigree

• Masculii – pătrate. Femelele – cercuri

analiza ascendenţilor, descendenţilor şi rudelor colaterale
• Animalele bolnave = probanzi
• Stabilirea gradului de înrudire
• Stabilirea gradului de consangvinizare
• Stabilirea tipului de transmitere: dominantă, recesivă,
legată de sex
• Stabilirea gradului de răspândire
• Determinarea frecvenţei genei
Elaborarea programelor specifice de profilaxie genetică

• Stabilirea efectelor economice

• Identificarea purtătorilor (transmitere recesivă)

• Pe baza gradului de înrudire cu probantul

• Prin aprecierea directă a descendenţilor

DETERMINISMUL GENETIC AL UNOR MALADII LA BOVINE •
Cele mai cunoscute maladii la bovine cu determinism genetic sunt:
-BLAD (deficienţa de adeziune leucocitară la bovine) -DUMPS
(deficienţa în uridin monofosfat sintaza) -citrulinemia bovină -CVM
(malformaţia vertebrală complexă) • Datorită implicării animalelor
de prăsilă în tot mai multe programe de inseminare artificială, riscul
răspândirii maladiilor ereditare recesive este foarte mare. •
Utilizarea de noi tehnici moleculare facilitează noişi rapide progresii
în biotehnologia animală. • Maladiile genetice pot determina
anomalii atât fizice cât şi fiziologice, cu un impact negativ asupra
vitalităţii. În cazul animalelor, un important efect al unei maladii este
scăderea sau pierderea unei calităţi. • Maladiile genetice care
afectează animalele reprezintă principala problemă a crescătorilor
de animale, iar incidenţa acestora este monitorizată de mulţi ani. În
SUA Asociaţia Holstein a iniţiat în 1957 un program de identificare
a purtătorilor şi, de atunci, s-a înregistrat fiecare animal,
permiţîndu-se astfel identificarea fiecărui animal purtător al unei
anomalii fiziologice, al unui defect biochimic sau a unei deficienţe
enzimatice. Până în acest moment există înregistrări pentru
acondroplazie, sindactilism, deficienţa de adeziune leucocitară
bovină, citrulinemia bovină, malformaţia vertebrală complexă,
gestaţie prelungită, deficienţă în uridin monofosfat sintază şi porfiria
congenitală.