Manual Zoo Vertebrate LP

Tema nr.
1
CORDATE
Unităţi de învăţare:
Caracterele generale ale Filumului Chordata.
Originea Chordatelor.
Sistematica Chordatelor: Urochordata, Cephalochordata, Vertebrata.
Obiectivele temei:
- trecerea în revistă a principalelor caractere ale animalelor cordate;
- fixarea aspectelor mai importante ce ţin de originea şi evoluţia cordatelor;
- cunoaşterea biologiei şi ecologiei principalilor reprezentaţi ai cordatelor primitive.
Timpul alocat temei: 6 ore
Bibliografie recomandată:
1. Meşter L., Tesio C., Staicu C., Crăciun N., 1999 – Zoologia vertebratelor. Lucrări Practice –
Partea I, Editura Universităţii din Bucureşti.
2. http://www.scribd.com/doc/56642120/Curs-1
1.1 Caracterele generale ale Chordatelor
Grupul cordatelor (chorda, lat. = coardă) prezintă o serie de caractere care le diferenţiază
de nevertebrate, caractere ce apar la toţi embrionii dar care la adulţi pot să se modifice sau să
dispară:
• Metazoare, triploblastice, celomate;
• Deuterostome – peste 50.000 de specii;
• Simetrie bilaterală iniţială;
• Notocord = coardă dorsală (figura 1);
• Tub nervos dorsal (epineurie), de obicei capătul anterior este dilatat formând creierul;
• Fante branhiale faringiene (faringotremie);
• Coada postanală;
7
• Inimă ventrală;
• Sistem circulator închis;
• Hemoglobina inclusă în hematii;
• Sensul circulaţiei sanguine invers faţă de nevertebrate (figura 2): cefalo - caudal în
vasul dorsal şi invers în vasul ventral;
• Musculatură segmentară în corp nesegmentat;
• Sistem digestiv complet;
• Glanda subesofagiană (endostil) sau omoloaga sa, glanda tiroidă;
• Sistemul excretor reprezentat din tuburi metamerice;
• Sexe în general separate. O singură pereche de gonade;
• Fecundare internă sau externă;
• Ovipare, ovovivipare şi vivipare;
• La majoritatea cordatelor dezvoltare embrionară este directă.
Fig. 1 Alcătuirea corpului unui cordat
Fig. 2 Sensul circulaţiei sângelui la nevertebrate
8
1.1.1 Notocordul
Notocordul este o baghetă întărită dar flexibilă care se întinde antero – posterior între
tubul digestiv situat ventral şi tubul nervos situat dorsal.
Serveşte ca schelet axial primitiv rezistând la compresiune şi previne scurtarea corpului.
Este format dintr-un ax central format din celule strâns alipite, fiecare conţinând o
vacuolă centrală largă, plină cu lichid. Ele sunt înconjurate de o teacă de ţesut conjunctiv fibros
care le menţine turgescenţa şi o teacă elastică (figura 3).
Apare la embrionii tuturor cordatelor fiind înlocuită parţial sau total de vertebre la
Vertebrata şi dispare la majoritatea adulţilor de Urochordata.
teacă elastică
ţesut conjunctiv
fibros
ax central
Fig. 3 Componentele notocordului (după http://biodidac.bio.uottawa.ca/)
1.1.2 Faringotremia
Faringele este structura care continuă tubul digestiv în spatele cavităţii bucale.
La cordatele primitive faringele prezintă fante sau treme (figura 4) care au funcţia de a
asigura schimbul de gaze între organism şi mediu.
Fantele servesc la eliminarea apei care intră continuu în faringe şi nu va trece asfel în
restul tubului digestiv. Mai servesc pentru reţinerea particulelor alimentare la procordate.
La Vertebrate, modificarea fantelor sau a structurilor de suport dau naştere la branhii, fălci
şi urechea internă. La Vertebrate, tot din faringe derivă şi plămânii.
9
Fig. 4 Fantele faringiene ale cordatelor primitive
1.1.3 Tubul nervos dorsal

Tubul nervos începe să se formeze ca o invaginare a ectodermului central dorsal (figura 5)
al embrionului de cordat – placa neurală. Rezultatul închiderii marginilor şanţului neural este
formarea tubului neural având în interior un canal.
Tubul nervos situat dorsal faţă de notocord, se dilată anterior formând encefalul şi
posterior măduva spinării.
Fig. 5 Formarea tubului nervos
10
1.1.4 Coada post anală
Sistemul digestiv al cordatelor nu se întinde pe toată lungimea animalului iar coada
foloseşte pentru propulsia multor animale acvatice.
TEST DE EVALUARE
1. Ce este notocordul?
Răspuns:
Notocordul se mai numeşte şi coardă dorsală şi reprezintă scheletul axial care susţine
corpul cordatelor; este prezent cel puţin în stadiul embrionar.
2. Ce roluri îndeplineşte faringele cordatelor?

Răspuns:
Exerciţii.
Exemplu rezolvat:
1. Coarda dorsală este:
a. faringele;
b. notocordul;
c. endostilul;
d. tubul digestiv.
Rezolvare: b.
De rezolvat:
2. Epineuria înseamnă:
a. faringe perforat de treme branhiale;
b. inima cu poziţie ventrală;
c. sistem nervos central situat dorsal faţă de tubul digestiv;
d. circulaţia sângelui în sens antero-posterior în vasele dorsale.
Rezolvare:
11
1.2 Originea cordatelor
Originea Chordatelor este mai veche de 550 m.a., probabil din Cambrian (figura 6).
Ipoteza asupra originii cordatelor cea mai acceptată este cea a lui Walter Garstang (1920)
(figura 7). Ea afirmă că strămoşii Cordatelor şi ai Echinodermelor erau animale fixate şi
filtratoare prevăzute cu tentacule. Ele ar fi pierdut tentaculele şi ar fi apărut fantele faringiene
în stadiu de adult şi notocordul în stadiul larvar. Eventual, acest stadiu larvar a căpătat
trăsături de adult, printre care şi capacitatea de a se reproduce sexual (neotenie).
Fig. 6 Originea şi evoluţia cordatelor
Cele mai vechi fosile presupuse de cordat sunt Haikouella, Cathaymyrus, Myllokunmingia
şi Yunnanozoon (Cambrian inferior – 530 m.a., Yunnan - China) şi Pikaia gracilens
(Cambrian mijlociu –505 m.a. Burgess Shale, Canada) plasate împreună cu
Cephalochordatele.
Myllokunmingia (figura 8) avea o structură a branhiilor mai complexă decât a
cefalocordatelor, fiind mai aproape de peşti.
12
Fig. 7 Ipoteza originii cordatelor după Garstang, 1920
Fig. 8 Myllokunmingia fengjiaoa: reconstituire bazată pe Shu et al. (1999)
Cathaymyrus diadexus a trăit în Cambrianul inferior, acum 535 m.a.; prezenta notocord şi
o coadă susţinută de o baghetă cartilaginoasă; musculatura era dispusă în V.
Haikouella lanceolata prezenta ochi mici, corpul segmentat cu miomere, coadă post
anală, notocord deasupra tubului digestiv, creier mare, înotătoare dorsală joasă.
Yunannozoon lividum a trăit acum 525 m.a. – Chengjiang, China. Prezenta notocord,
faringe filtrator cu endostil, muşchi segmentaţi, arcuri branhiale şi gonade metamerice.
13
Pikaia graciliens avea aproape 40 mm lungime, notocord şi miomere dispuse în V. Trăia
acum 503 m.a. în Cambrianul mijlociu, pe fundul mării şi se hrănea microfag, filtrând apa
pentru a reţine particulele alimentare. Au fost găsite 60 de exemplare.
Alte două grupe de taxoni din Cambrian, Calcichordata şi Conodonta sunt înrudite
probabil cu cordatele.
Chalcichordatele aveau fante faringiene, schelet mineralizat din calcit (ca la
echinoderme), coada cu notocord şi tub neural, cameră branhială mare. Se afirmă că ar fi
evoluat spre echinoderme şi cordate.
Conodontele apar acum 500 m.a., au trăit tot Paleozoicul. Nu prezentau un schelet osificat
ca urmare au lăsat puţine fosile. O fosilă din Carbonifer arată că aveau ochi şi dinţi dispuşi pe
un rând în conexiune pe un corp vermiform. Se crede că erau cordate prădătoare fără a afirma
ce fel de cordat ar putea fi.
Primele fosile de Agnatha apar în Ordovician (450 m.a.) – Bolivia: Sacabambaspis.
Fosile ale primelor Gnathostomate apar din Silurian şi aparţin Acanthodelor.
TEST DE EVALUARE
1. Care este cea mai acceptată teorie asupra originii cordatelor şi ce postulează?
Răspuns:
Teoria lui Garstang (1920) afirmă că strămoşii Cordatelor şi ai Echinodermelor erau
animale fixate şi filtratoare prevăzute cu tentacule; acestea ar fi pierdut tentaculele şi
ar fi apărut fantele faringiene în stadiu de adult şi notocordul în stadiul larvar.
2. Daţi câteva exemple de fosile de cordate!

Răspuns:
14
1.3 Sistematica cordatelor
Filum Chordata se împarte în:

- Subfilum Urochordata (Tunicata);
- Subfilum Cephalochordata (Acraniata);
- Subfilum Vertebrata (Craniata).
1.3.1 Subfilum Urochordata

1.3.1.1 Diagnoza urocordatelor
(Gr. oura = coada; chorda = notochord): notocord situat în regiunea cozii
notocord prezent numai la larvă, iar la adult – numai la Apendiculari;
sunt animale marine solitare sau coloniale;
se întâlnesc în ape calde, temperate, mai puţin în cele reci;
planctonice sau fixate de substrat, prin stoloni/simplă adeziune;
corpul este saciform, acoperit de un înveliş transparent secretat de endoderm, numit
tunică; în alcătuirea tunicii intră fibre celulozo-proteice de tunicină; acest înveliş aderă
mai mult/puţin strâns la corp, lăsând libere două deschideri:
sifonul bucal
sifonul cloacal
faringele este foarte dezvoltat, de regulă cu pereţi perforaţi; are rol dublu: digestiv şi
respirator;
nu există sistem excretor;
sistemul nervos este reprezentat de: tubul nervos la larvă; ganglionul cerebroid la adult, cu
poziţie dorsală;
sistemul circulator deschis, reprezentat de: un cardio-pericard şi un sistem de lacune şi
sinusuri;
se înmulţesc sexuat şi asexuat (înmugurire);
indivizii rezultaţi din ou se numesc OOZOIZI (asexuaţi şi lipsiţi de gonade); prin
înmugurire, dau naştere la BLASTOZOIZI (indivizii sexuaţi);
la unele forme, se intalneste metageneza = alternanţa de generaţii;
sunt animale hermafrodite;
15
pentru a evita autofecundarea, gonadele sunt fecundate asincron: specii PROTOGINE
(matureaza întâi ovarele); specii PROTERANDRE (matureaza întâi testiculele).
1.3.1.2 Sistematica urocordatelor

Clasa Ascidiacea
Clasa Thaliacea
Clasa Appendicularia (Larvacea) – perenicorde, adica îşi păstrează notocordul şi în
stadiul de adult.
Primele două clase pierd notocordul în stadiul de adult (caducicorde).
Clasa Ascidiacea
solitare sau coloniale, fixate de substrat în stadiul de adult;
formele coloniale se găsesc mai ales în zona litorală a mării şi trăiesc doar câteva luni;
formele solitare se întâlnesc de regulă în larg, la diferite adâncimi şi trăiesc câţiva ani;
cele două sifoane (bucal şi cloacal) sunt apropiate.
Sistematica:
Subclasa Enterogona (gonade in ansa intestinala sau in apropierea ei)
Ordinul Phlebobranchiata (corp nedivizat in torace si abdomen, sac branhial cu
sinusuri longitudinale)
Familia Cionidae
Ciona intestinalis:
- ascidie solitara, cu tunica translucidă;
- talia: 6-12 cm;
- specie cosmopolită, prezentă şi în Marea Neagră;
- stadiul de oozoid (figura 9) este sexuat, fixat de substrat printr-un stolon de fixare
ramificat;
- sifonul bucal este mai lung decat cel cloacal, prezinta 8 lobi, ce alcătuiesc o coroană de
tentacule; pe cei 8 lobi sunt 8 pete fotoreceptoare
- sifonul cloacal are doar 6 lobi, cu 6 pete fotoreceptoare;
16
- musculatura este reprezentată de:10 fascicule de fibre musculare lngitudinale netede, cu
orientare oblică şi de fibre musculare circulare, care formează sfinctere situate la nivelul
sifoanelor;
- faringele este foarte voluminos, are peretii perforaţi de treme, se prinde de peretele
corpului pe linia M-V, este înconjurat de o cavitate perifaringiană; în interiorul lui se
întinde un şanţ numit endostil, căptuşit cu celule ciliate şi glandulare;
- în partea anterioară a faringelui, endostilul se continuă cu 2 arcuri pericoronare care se
unesc median-dorsal şi formeaza un rafeu (o alta brazdă de celule ciliate);
- sistemul circulator este reprezentat printr-un cardio-pericard situat deasupra stomacului;
- sistemul genital – oozoidul are ambele tipuri de gonade (1 ovar masiv, 1 testicul cu
numerosi foliculi), de la care pleaca gonoductele ce se deschid intr-un orificiu cloacal;
- dezvoltarea se face prin metamorfoză.
Fig. 9 Organizarea internă a corpului la Ciona intestinalis (din Meşter şi colab., 1999)
17
Familia Ascididae
Phallusia mammilata (figura 10):
- tunica groasă, albă sau gălbuie, cu tuberculi mari, rotunjiţi, dispuşi neregulat;
- specie cosmopolită, prezentă în toate mările.
sifon bucal
sifon cloacal
Fig. 10 Phallusia mammilata (http://biodev.obs-

vlfr.fr/recherche/biomarcell/ascidies/species.html)
Subclasa Pleurogona (gonade situate pe laturile branhiei)

Ord. Stolidobranchiata (corp nedivizat în torace şi abdomen, sac branhial cu cute
branhiale)
Familia Pyuridae
Halocynthia papillosa (figura 11):
- tunica groasă, prevăzută cu numeroşi spinişori;
- culori vii, decorative (roşu-portocaliu);
- marin, întâlnit pe pietre sau pe rădacinile ierburilor.
18
Fig. 11 Halocynthia papillosa
(http://sloreef.com/AkvarijiMeseca/Oktober2006/AkvarijOktober2006.htm)
Familia Botryllidae
Botryllus schlösseri (figura 12):
- formeaza colonii de tip CENOBIE, rotunjite sau ovale, dispuse pe pietre sau cochilii de
moluşte;
- indivizii coloniei se numesc ASCIDIOZOIZI, dispuşi regulat într-o tunică comună (8-12
într-o cenobie);
- mai multe cenobii formează o colonie compusă, CORMUS.
Fig. 12 Colonie de Botryllus sp. (http://flickrhivemind.net/Tags/afonwen/Interesting)
19
Clasa Thaliacea
tunicate libere, pelagice;
sifoanele sunt situate diametral opus;
alternanţa regulată de generaţii sexuate şi asexuate;
Sistematica:
Subclasa Salpidea
Subclasa Pyrosomidea
Subclasa Salpidea
Familia Salpidae
Salpa maxima:
- larg răspândită în oceane şi Marea Mediterană;
- oozoidul este solitar, lipsit de glande sexuale;
- blastozoizii sunt agregate de salpe sexuate (figura 13);
- faringele are pereţii neperforaţi, fiind separat de cavitatea cloacală printr-o baghetă
respiratorie;
- cavitatea cloacală joacă rol de cavitate perifaringiană;
- deasupra inimii apare un stolon prolifer = concentrare de celule migrate de la diferite
organe; se dezvoltă, se fragmentează şi dă naştere la blastozoizi (indivizi sexuaţi, care au
1 ovar şi 2 testicule)
Fig. 13 Blastozoizi de Salpa maxima

(http://www.cmarz.org/admin/generate_species_page.active?Salpa%20maxima)
20
Subclasa Pyrosomidea
Familia Pyrosomidae
Pyrosoma elagans:
- formeaza colonii lungi de 10-20 cm, în formă de manşon, închis la o extremitate şi
deschis la cealaltă (figura 14);
- oozoidul are o durata de viaţă scurtă; dă naştere prin înmugurire la blastozoizi care
formează colonia;
- se poate deplasa:
activ, prin expulzia sub presiune a apei din cloaca comună;
pasiv, prin curenţi/valuri;
- colonia este luminiscenta, albastru-verzuie;
- spre deosebire de Salpa sp., blastozoizii au cate un stolon prolifer, astfel încât se pot
reproduce asexuat şi sexuat.
Fig. 14 Colonia de blastozoizi la Pyrosoma elegans

(http://www.grec.net/cgibin/fotcl.pgm?NUMIL=0029067&COL=7)
21
1.3.2 Subfilum Cephalochordata (Acraniata)
1.3.2.1 Diagnoza cefalocordatelor
Această subîncrengătură a cordatelor cuprinde animale marine, care populează zona
litorală a mărilor şi oceanelor. Au câţiva cm. lungime, cu cap neindividualizat (Acraniata).
Corpul lor este susţinut de coarda dorsală (gr. kephale=cap; lat. chorda=notocord) –
notocordul se intinde de la rostru pana la vârful cozii.
Sistemul nervos, cu aspect tubular, este situat deasupra scheletului axial.
Tubul digestiv este rectiliniu. Faringele voluminos, are pereţii perforaţi de crăpături
branhiale numeroase. Cavitatea peribranhială (perifaringiană) comunică cu exteriorul prin
porul atrial (atriopor). Sistemul circulator de tip închis, format din vase de sânge, fără organ
propulsor (inima). Metanefridii dispuse metameric. Sexe separate.
1.3.2.2. Sistematica cefalocordatelor

Clasa Branchiostomatidae
Branchiostoma lanceolatum (amfioxus) (figura 15):
- animal marin, întâlnit în zona litorală, trăieşte la 15-40 m adâncime;
- 5-7 cm;
- corp depigmentat, fusiform, comprimat lateral, cu cele 2 extremităţi ascuţite;
- în partea A exista un rostru, pe a cărui:
parte V se deschide orificiul bucal
parte D se deschide porul olfactiv
- în partea P există o înotătoare codală protocercă (cu cei doi lobi egali şi simetric dispuşi faţă
de axul scheletic);
- pe partea M-D există o înotătoare dorsală, susţinută de o piesă scheletică;
- pe partea stângă a înotătoarei codale se deschide orificiul anal, care este precedat de un por
atrial, prin care cavitatea perifaringiană comunică cu mediul extern;
- tegumentul este alcătuit dintr-o epidermă unistratificată;
- musculatura cuprinde:
2 benzi musculare latero-dorsale metamerizate, alcatuite din 55-62 miomere,
separate prin miosepte (figura 16);
22
2 benzi musculare latero-ventrale netede, care prin contracţie determină evacuarea
apei din cavitatea perifaringiană;
- notocordul se află deasupra tubului digestiv;
- S.N. este reprezentat de tubul neural, situat deasupra notocordului;
- tubul nervos:
păstrează aceeaşi grosime pe toată lungimea lui;
este străbătut de un canal central (neurocel) ;
- în grosimea peretelui tubului neural se găsesc celule fotoreceptoare:
ocelii lui Hesse, în jurul canalului ependimar;
celulele dorsale Joseph, la extremitatile tubului;
o pată pigmentară, la partea A a veziculei frontale;
- sistemul circulator închis, lipsit de inimă;
- sistem excretor reprezentat de 90 de perechi de nefridii, deasupra faringelui
- faringele:
are endostil;
este înconjurat lateral şi ventral de cavitatea perifaringiană;
are 180 perechi de fante branhiale;
- esofagul este scurt;
- nu are stomac;
- între esofag şi intestin există un cecum hepatic, cu rol în digestie, absorbţie şi stocarea
glicogenului;
- prezintă un velum = diafragma dintre cavitatea bucală şi faringe;
- înaintea velumului, epiteliul cavitatii bucale este încreţit şi are celule ciliate, formând
organul rotator;
- sexele sunt separate;
- are 26 perechi de gonade, lipsite de gonoducte, situate pe pereţii laterali ai cavităţii
peribranhiale;
- animalul stă înfundat în nisip, în poziţie verticală, cu extremitatea posterioară în jos;
23
Fig. 15 Organizarea internă a corpului la Branchiostoma lanceolatum (din
http://www.scribd.com/doc/56642120/Curs-1)
Fig. 16 Secţiune transversală prin Branchiostoma lanceolatum

(http://www.vcbio.science.ru.nl/en/image-gallery/show/print/labels/AN0072/):
1. înotătoare dorsală; 2. epiderma; 3. tub neural; 4. notocord; 5. miomere; 6. miosepte; 7.
intestin posterior; 8. înotătoare codală
24
1.3.3 Subfilum Vertebrata (Craniata)
1.3.3.1 Diagnoza vertebratelor
Subfilum superior organizat urocordatelor şi cefalocordatelor, vertebratele reprezintă
grupul de cordate cel mai bogat în specii, cu largă răspândire geografică. În regnul animal,
ocupă locul patru (după artropode, nematode şi moluşte). Au un schelet intern veritabil osos,
la început cartilaginos, în ontogeneză/filogeneză.
Corpul lor este susţinut de un schelet axial, alcătuit din cutie craniana (protejează creierul)
şi coloana vertebrală (înlocuieşte notocordul). Au cap, trunchi şi coadă.
Tegumentul e format dintr-o epidermă stratificată şi o dermă groasă; poate fi nud sau
protejat de solzi osoşi, cornoşi, pene sau peri. Sistemul locomotor este bine dezvoltat.
Conformaţia membrelor perechi şi tipul de locomoţie variază mult în seria vertebratelor.
Animale active, la care se perfecţionează organele de simţ şi se diferentiază un creier.
Inima este subdivizată în camere. Rinichiul este compus din tubuli. Gonadele sunt
pereche, mai rar o singură gonadă. Sexe în general separate.
1.3.3.2 Sistematica Vertebratelor

Vertebratele sunt grupate în două supraclase: Agnatha (cu gura lipsită de fălci şi fără
apendici locomotori; ciclostomii) şi Gnathostomata (cu gura susţinută de un schelet propriu şi
cu apendici locomotori prezenţi; peştii cartilaginoşi şi osoşi, amfibienii, reptilele, păsările,
mamiferele).
Peştii cartilaginoşi şi osoşi se deplasează cu ajutorul înotătoarelor şi formează grupul
Pisces. La amfibieni, reptile, păsări şi mamifere apendicele locomotorii sunt reprezentate prin
două perechi de membre. Acestea alcătuiesc grupul Tetrapoda.
După absenţa sau prezenţa în cursul dezvoltării embrionare a anexelor embrionare –
amniosul, corionul şi alantoida, vertebratele se grupează în: anamniote – Chondrichthyes,
Osteichthyes, Amphibia şi amniote - Reptilia, Aves, Mammalia.
Diagnoza şi sistematica fiecărui grup vor fi prezentate pe parcursul temelor următoare din
acest manual.
25
TEST DE EVALUARE
1. Cum se realizează înmulţirea tunicatelor?

Răspuns:
Tunicatele se înmulţesc sexuat şi asexuat (înmugurire); indivizii rezultaţi din ou se
numesc oozoizi (asexuaţi şi lipsiţi de gonade); prin înmugurire, dau naştere la
blastozoizi (indivizii sexuaţi).
2. Descrieţi faringele la amfioxus!

Răspuns:
3. Numiţi trei elemente comune tuturor cordatelor, explicând funcţia fiecăruia!

Răspuns:
Exerciţii.
Exemplu rezolvat:
1. Sifonul bucal:
a. este apropiat de cel cloacal la Salpa maxima;
b. este apropiat de cel cloacal la Ciona intestinalis;
c. este diametral opus celui cloacal la Clasa Thaliacea;
d. este mai scurt decât cel cloacal la Ciona intestinalis.
Rezolvare: b, c.
De rezolvat:
2. La Branchiostoma lanceolatum:
a. faringele este perforat de 90 perechi de fante;
b. există 90 perechi de nefridii;
c. sistemul circulator este deschis;
d. musculatura cuprinde miomere şi miosepte.
Rezolvare:
26
REZUMATUL TEMEI
Cordatele sunt animale celomate din grupul Deuterostomienilor, cu simetrie bilaterală

şi corp susţinut de un schelet axial numit notocord. Notocordul apare obligatoriu la toate
cordatele în cursul dezvoltării embrionare şi se păstrează în stadiul de adult la formele
primitive. Printre caracterele generale ale cordatelor se numără şi: epineuria, faringotremia,
circulaţia sângelui desfăşurată în sens invers faţă de nevertebrate.
Animalele cordate se împart în trei Urochordata, Cephalocordata şi Vertebrata. Unii
zoologi includ primele două subfilumuri în Protochordata (cordate inferioare), pe baza unor
caractere comune (faringe foarte dezvoltat, cu treme, endostil prezent, tegument unistratificat,
sânge fără globule roşii etc.).
TEST RECAPITULATIV PENTRU TEMA NR. 1
1. Cefalocordatele:
a. au coarda dorsală numai în regiunea cozii;
b. au cap neindividualizat;
c. faringele lor este neperforat;
d. învelişul corpului este alcătuit din tunicină.
2. Urocordatele:
a. au doar sifon bucal;
b. au doar sifon cloacal;
c. au atât sifon bucal cât şi sifon cloacal;
d. au sistem excretor.
3. Branchiostoma lanceolatum:
a. este un tunicat;
b. este un cefalocordat;
c. are faringele neperforat;
d. are sistem circulator deschis, cu inimă.
27
4. La cordate:
a. circulaţia sângelui se desfăşoară în acelaşi sens ca la nevertebrate;
b. circulaţia sângelui se desfăşoară în sens invers faţă de nevertebrate;
c. inima are poziţie dorsală;
d. sistemul nervos central este situat ventral faţă de tubul digestiv.
5. Încadrarea sistematică corectă pentru Ciona intestinalis este:

a. Filum Chordata, Subfilum Urochordata, Clasa Thaliacea;
b. Filum Chordata, Subfilum Urochordata, Clasa Ascidiacea;
c. Filum Chordata, Subfilum Cephalocordata;
d. Filum Chordata, Subfilum Vertebrata.
6. Epineuria arată că:

a. scheletul axial susţine corpul;
b. faringele este perforat de treme branhiale;
c. inima are poziţie ventrală;
d. sistemul nervos central este situat dorsal faţă de tubul digestiv.
7. Oozoidul:
a. este asexuat la Ciona intestinalis;
b. este sexuat la Ciona intestinalis şi lipsit de glande sexuale la Salpa maxima;
c. este echivalent cu blastozoidul;
d. la Pyrosoma elegans, dă naştere prin înmugurire la blastozoizi care formează colonia.
8. La amfioxus:
a. nu există stomac;
b. nu există endostil;
c. există un velum între cavitatea bucală şi faringe;
d. sexele nu sunt separate.
28
9. Caractere generale ale cordatelor sunt:
a. notocord sau coardă dorsală ce susţine corpul;
b. sângele circulă în sens anterio-posterior în vasele ventrale;
c. animale Protostomiene;
d. simetria iniţială bilaterală
10. Tubul nervos central:

a. se formează din endoderm;
b. se formează din ectoderm, prin invaginare;
c. este situat dorsal faţă de notocord;
d. este situat ventral faţă de notocord.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Chandran F. A., Rani V. M. G., Sekar T. T., 2007 – Zoology. Higher Secondary – First Year,
Tamil Nadu Text Book Corporation, Chennai, India.
2. Hickman C. P., Roberts L., Keen S., Larson A., I’Anson H., Eisenhour D. J., 2008 – Integrated
principles of zoology, Fourteenth Edition, McGraw-Hill Higher Education.
3. Ivanov F. – Suport curs, pdf online la http://www.scribd.com/doc/45353192/BIOLOGIE-
ANIMALA-Suport-de-Curs-Lector-Finica-Ivanov.
5. Miller-Harley, 2001 – Zoology, Fifth Edition, The McGraw-Hill Companies.
6. Prasad S., Kashyap, V., 1991 – A text book of vertebrate zoology, 13 th Edition, Wiley Eastern
Limited, New Delhi.
29
Tema nr. 2
CICLOSTOMI ŞI PEŞTI
Diagnoza şi sistematica ciclostomilor.
Diagnoza şi sistematica peştilor cartilaginoşi.
Diagnoza şi sistematica peştilor osoşi.
Scheletul la Teleostei.
Tipuri de solzi.
Obiectivele temei:
- trecerea în revistă a principalelor caractere ale ciclostomilor, peştilor cartilaginoşi şi osoşi;
- descrierea celor mai importanţi reprezentanţi ai agnatelor şi peştilor, cu referire la:
morfologia externă, organizare internă, reproducere şi dezvoltare, ecologie, zoogeografie;
- cunoaşterea părţilor componente ale scheletului unui peşte osos (teleostean);
- cunoaşterea principalelor tipuri de solzi şi caracteristicile acestora.
2. Ivanov F. – Suport curs, pdf online la: http://www.scribd.com/doc/45353192/BIOLOGIE-
ANIMALA-Suport-de-Curs-Lector-Finica-Ivanov.
2.1. Diagnoza şi sistematica Ciclostomilor
Fac parte din Supraclasa Agnatha (gura lipsită de fălci, fără apendici locomotori
perechi, v. tema nr. 1)
Vertebrate exclusiv acvatice, trăiesc în ape dulci sau marine
Schelet cartilaginos, notocord persistent la adult
Craniu lipsit de regiunea occipitală
Gura de forma circulară (gr. kiklos = rotund; stoma = gură)
30
Au o singură nară (monorini)
Nu au solzi şi nici dinţi adevăraţi
Adulţii sunt animale prădătoare sau parazite
Ord. Petromyzontiformes
Fam. Petromyzontidae
Eudontomyzon danfordi (chişcar, cicar) este o specie de apă dulce, care se dezvoltă prin
metamorfoză.
Larva
- longevitate mare: 3-4 ani;
- lungime: 15-18 cm;
- ochi ascunşi sub tegument;
- faringele are endostil;
- cele 7 perechi de crăpături branhiale sunt mai puţin evidente;
- gura în formă de semilună, cu buza superioară ca o potcoavă (figura 17);
- nu are odontoizi, este microfagă (se hrăneşte cu detritus, microfloră şi microfaună);
- se îngroapă în mâl.
Fig. 17 Gura la larva de chişcar (din Meşter şi colab., 1999)
Adultul
- longevitate mai mică: 7-14 luni;
- lungimea corpului:17-26 cm;
- înotătoare codală protocercă (cei 2 lobi egali);
31
- 2 înotătoare dorsale distincte;
- pe laturile corpului şi înapoia capului există 7 perechi de orificii ovale = crăpăturile
branhiale (pori branhiali)(figura 18);
- gura circulară este susţinută de un inel cartilaginos;
- pe pereţii cavităţii bucale şi pe limbă se găsesc numeroase formaţiuni cornoase = odontoizi
(criteriu taxonomic: forma, număr, dispoziţie) (figura 19); pot fi: labiali, bucali, linguali;
- se prinde cu gura pe corpul peştilor (păstrăv, mreană etc.);
- produce pagube în păstrăvării (figura 20).
orificii branhiale
Fig. 18 Adultul de Eudontomyzon danfordi

()
odontoizi
Fig. 19 Gura unui chişcar adult (http://www.tankonyvtar.hu/biologia/magyarorszag-halfaunaja-

080905-26)
32
Fig. 20 Chişcari parazitând corpul unui salmonid
(http://en.wikipedia.org/wiki/File:Sea_Lamprey_fish.jpg)
Alte specii de chişcari din România:

Eudontomyzon vladykovi
15-20 cm.
Cibin, afluent al Oltului
Bistra Mărului, afluent al Timişului
E. mariae (figura 21)
16-21 cm.
Bazinele Jiului, Argeşului şi Moldovei
Fig. 21 Eudontomyzon mariae –aspect general al corpului şi al gurii

(http://en.wikipedia.org/wiki/File:Eudontomyzon_mariae_Dunai_ingola.jpg;
http://ochopintre.ge/forum/index.php?showtopic=774)
33
TEST DE EVALUARE
1. Ce sunt ciclostomii?
Răspuns:
Ciclostomii sunt animale agnate, prădătoare sau parazite, exclusiv acvatice,
caracterizate de: gura circulară prevăzută cu odontoizi, o singură nară, pori branhiali
pe laturile corpului, lipsa regiunii occipital, persistenţa notocordului la adult.
2. Ce diferenţe există între larva şi adultul de Eudontomyzon danfordi?

Răspuns:
Exerciţii.
Exemplu rezolvat:
1. Odontoizii :
a. sunt prezenţi atât la larva cât şi la adultul de chişcar;
b. sunt prezenţi doar la larva chişcarului;
c. sunt prezenţi doar la adultul chişcarului;
d. reprezintă un criteriu taxonomic
Rezolvare: c, d.
De rezolvat:
2. Eudontomyzon danfordi:
a. longevitatea larvei este mai mare decât cea a adultului;
b. longevitatea adultului este mai mare decât cea a larvei;
c. la adult gura este semilunară;
d. la adult există 7 perechi de crăpături branhiale.
Rezolvare:
34
2.2. Diagnoza şi sistematica peştilor cartilaginoşi
Clasa Chondrichthyes (gr. chondros = cartilaj; ichthys = peste) – peşti cartilaginoşi

Fac parte din Supraclasa Gnathostomata (gura susţinută de schelet propriu, apendici
locomotori prezenţi, v. tema nr. 1)
Corp alungit, fusiform sau turtit D-V
Schelet cartilaginos, uneori calcificat
Notocord persistent, iar în jurul lui se formează vertebre cu sau fara corp, dar cu arcuri
bine definite
Dinţii sunt dispuşi pe mai multe rânduri şi sunt înlocuiţi pe măsură ce se uzează
Corpul este acoperit de solzi mici, placoizi, ce pot fi omologaţi cu dinţii (figura 22)
1 sau 2 înotătoare D, 1 înotătoare A
1 înotătoare C heterocercă (lobi inegali)
Înotătoarele perechi: P şi V
Gura situată ventral, precedată de un rostru
1 pereche de nări
1 pereche de ochi cu pleoape
2 spiracule (evente) = deschiderile primei perechi de pungi branhiale
Respiratie branhială (5-7 perechi de fante branhiale neprotejate de opercule)
Nu au vezică gazoasă şi nici plămân
Fecundaţia este internă
Au dimorfism sexual
Masculii au MIXOPTERIGII (PTERIGOPODII) = organe de acuplare complexe
Pot fi: ovipari, ovovivipari sau vivipari placentari:
Ovipar – se reproduce prin ouă, embrion dezvoltat în afara mamei

Ovovivipar – se reproduce prin ouă, embrion dezvoltat în organsimul matern; puii sunt
hrăniţi de gălbenuşul oului în care se dezvoltă
Vivipar – naşte pui vii, complet dezvoltaţi în organismul matern
35
Fig. 22 Solzi placoizi (http://en.academic.ru/dic.nsf/en_ichthyology/13245/placoid)
Subclasa Elasmobranchii = rechinii
Seria Pleurotremata (figura 23)

Corp fusiform
Peduncul caudal puternic
Deschideri branhiale laterale
Marginea anterioară a pectoralelor nu se ataşează de latura capului
Seria Hypotremata (figura 23)

Corp turtit D-V
Peduncul caudal redus
Anala lipseşte
Deschideri branhiale (5 perechi) situate ventral
Marginea pectoralelor se ataşează pe latura capului, anterior deschiderilor
branhiale
Fig. 23 Comparaţie între aspectul corpului la cele două mari grupe de rechini (stânga
Pleurotremata, dreapta Hypotremata)(http://www.akuaturk.com/2010/10/turkiye-
denizlerinde-yasayan-kikirdakli-baliklarin-familyalari-icin-tayin-anahtari/)
36
Seria Pleurotremata
Ordinul Squaliformes
Înotătoarea A absentă
Cele 2 înotătoare D sunt precedate de cate un spin
Fară membrană nictitantă
Ordinul Lamniformes
Înotătoarea A prezentă
Cele 2 D nu sunt precedate de spini
Membrana nictitantă prezentă
Ord. Squaliformes
Fam. Squalidae – 5 fante branhiale de fiecare latură a corpului, dispuse înaintea pectoralelor
Squalus acanthias (câine de mare, rechin spinos) (figura 24)
branhii
externe sac vitelin
nou născut
Fig. 24 Squalus acanthias

(http://www.flmnh.ufl.edu/fish/education/sharkkey/spinydogfish.html)
1. înotătoare D precedate de un spin; 2. prima D > a 2-a D; 3. înotătoarea A lipseşte; 4. pete
circulare albe pe fond cenuşiu-albăstrui; dreapta: stadii în dezvoltarea ovovivipară –
cifrele reprezintă dimensiunile în cm. ale embrionilor îndepărtaţi din uter (din Biology of
fishes, 2008)
37
Squalus acanthias
Corp zvelt, slab comprimat lateral
Cap mare, turtit D-V, bot larg, triunghiular
Spiracule mari, situate imediat înapoia ochilor
Gura ventrală orientată transversal
Solzi mărunţi, dispuşi uniform pe suprafaţa corpului
Prima dorsală este mai mare decât a doua; ambele D sunt precedate de câte un ţep
puternic!
Pe fiecare latură a pedunculului caudal se găseşte câte o carenă
Talia: 1-1,70 m, Greutate: 9,60 kg la mascul şi 14 kg la femelă
Peşte nectonic, bun înotător
Solitar în cea mai mare parte a anului, formează bancuri mici doar în perioada de
reproducere
Demersal, ajunge la 120 m adâncime în Marea Neagră şi la 200 m în Marea Mediterană
Ovovivipar (figura 24); gestaţia durează 18-22 luni; 1-20 pui
Vorace, consumă peşti, calmari şi crabi
Răspândire: M. Neagră, M. Mediterană, M. Baltică, Oceanul Atlantic şi Oc. Pacific
Carne comestibilă, iar din ficat se extrage ulei, bogat în vitaminele A şi D
Ord. Lamniformes
Fam. Scyliorhinidae - 5 perechi de fante branhiale, dintre care ultimele două sunt situate
înapoia inserţiei pectoralei
Scyliorhinus canicula (rechinul pisică, mâţa de mare) (figura 25)
Corp zvelt, botul scurt şi larg
Spiracule relativ mici
Ochii au o formă alungită în plan orizontal
Dinţii asemănători pe cele două maxilare
Două dorsale aproximativ egale, fără spin!
Anala bine dezvoltată!
Caudala puternic asimetrică
38
Peduncul caudal lipsit de carene
Coloraţie caracteristică cenuşie gălbuie, cu pete mari numeroase de culoare cafenie brună,
dispuse neregulat pe spate, pe flancuri şi pe înotătoare
Demersal, între 50 şi 150 m, pe fund de nisip sau mâl
Ovipar, ouale sunt protejate de un înveliş cornos şi care se fixează de alge sau de ramurile
gorgonarilor, cu prelungirile de la extremităţi numite tendrile (figura 26)
Se hrăneşte cu peşti, moluşte, viermi şi crustacee
Răspândire: Marea Adriatică, M. Mediterană, Oc. Atlantic
Se pescuieşte semi-industrial şi se comercializeaza proaspăt
Fig. 25 Scyliorhinus canicula (http://en.wikipedia.org/wiki/File:Scyliorhinus_canicula1.jpg)
tendrile
Fig. 26 Ou de Scyliorhinus canicula (http://www.mbl.ku.dk/PMaslen/)
Seria Hypotremata
Ord. Myliobatiformes
Fam. Dasyatidae
Dasyatis pastinaca (pisica de mare) (figura 27)
Corp de formă romboidală
Peduncul caudal lung şi subţire ca un bici, prevăzut cu un ţep veninos (40 cm lungime)
39
Pectoralele concresc înaintea botului formând un pseudorostru
Corp nud, colorat pe partea dorsală cafeniu-măsliniu
1 m lungime, 6-10 kg
Ovovivipară, 4-9 pui
Se hrăneşte cu peşti, crustacee, polichete şi moluşte
Ficatul conţine ulei bogat în vitamina D
Se consumă în Maroc, Tunisia, Rusia
Întâlnită şi în Marea Neagră
P
ţep veninos
Fig. 27 Dasyatis pastinaca (http://www.pescuitulsportiv.ro/page.php?id=11)
Ord. Rajiformes
Fam. Rajidae
Raja clavata (vulpe de mare, vatos) (figura 28)
Înotătoarele ventrale sunt bilobate
Dorsalele sunt mici şi inserate foarte posterior pe pedunculul caudal
Corp acoperit cu denticuli cutanaţi, sub formă de spini sau de butoni
Faţa ventrală este netedă sau prevăzută cu ţepi
Bentonice, în general sedentare
Specie ovipară
Oul are o capsulă cornoasa (ootecă) cu 4 prelungiri scurte, ca nişte corniţe (aprox. 50-90
mm lungime) (figura 29)
Lungimea corpului: 90 cm la mascul, 125 cm la femelă
Consumă crustacee, peşti, cefalopode
40
Se pescuiesc pentru “aripioare”, ficat şi piele, folosită în marochinarie (piele de rechin
verde)
Marea Neagră, M. Mediterană, Oc. Atlantic
denticuli
cutanaţi
Fig. 28 Raja clavata

(http://en.wikipedia.org/wiki/File:Raja_clavata_(Pieni).jpg)
Fig. 29 Ooteca la Raja clavata
(http://home.planet.nl/~bor00213/rogtabel.html)
Ord. Torpediniformes
Fam. Torpedinidae
Torpedo torpedo (torpila comună, torpila ocelată) (figura 30)
Corp de talie mijlocie (60 cm), aproximativ circular
Coloraţie dorsală brun uniformă cu diferite tipuri de ornamentaţii (pete, oceli, marmoraţii)
Rostru rotunjit sau redus
Narine relativ mari, mai apropiate de gură decât de extremitatea botului
Înotătoarele pectorale sunt foarte groase spre margini
Ventrale unilobate
Coada masivă, mai scurtă decât corpul
Cele 2 dorsale sunt bine dezvoltate
Organele electrice mari şi puternice (70-80 V), mărginesc capul pe toată lungimea sa;
curentul electric produs are rol în apărare, atac şi localizarea senzorială a prăzii
Se hrăneşte cu peşti şi crustacee
41
Pe funduri nisipoase sau mâloase, îngropate în substrat
Ovovivipare
Pescuite artizanal sau capturate ocazional
Marea Mediterană, Oc. Atlantic
Comercializate proaspete în Tunisia şi Sicilia
dorsale
Fig. 30 Torpedo torpedo

(http://www.marinespecies.org/photogallery.php?album=733&pic=16930; dreapta:
poziţionarea organelor electrice – din Kardong K., 2012)
TEST DE EVALUARE
1. Prin ce se caracterizează rechinii din Seria Hypotremata? Daţi două exemple!

Răspuns:
Rechinii din seria Hypotremata se caracterizează prin: corp turtit dorso-ventral,
peduncul caudal redus, pectorale lărgite şi sudate anterior pe laturile capului, lipsa
analei, cinci perechi de fante branhiale dispusepe faţa ventrală.
Exemple: Dasyatis pastinaca (pisica de mare) şi Raja clavata (vulpea de mare).
2. Realizaţi o comparaţie între cele două grupe mari de rechini: Pleurotremata şi

Hypotremata!
Răspuns:
42
Exerciţii.
Exemple rezolvate:
1. Organele electrice se întâlnesc la:
a. Raja clavata;
b. Scyliorhinus canicula;
c. Torpedo torpedo;
d. Squalus acanthias;
e. nici unul din exemplele de mai sus.
Rezolvare: c
2. La Squalus acanthias:
a. nu există spini înaintea dorsalelor;
b. nu există anala;
c. prima dorsală e mai mare decât a doua;
d. a doua dorsală e mai mică decât a doua;
e. fiecare dorsală e precedată de un spin.
Rezolvare: b, c, e
De rezolvat:
3. La Scyliorhinus canicula:
a. nu există anala;
b. corpul este turtit dorso-ventral;
c. corpul este zvelt;
d. cele două dorsale sunt precedate de un spin;
e. cele două dorsale nu sunt precedate de un spin.
Rezolvare:
43
2.3 Diagnoza şi sistematica peştilor osoşi
Clasa Osteichthyes
(gr. osteon = os; ichtys = peşte)
Cuprinde cele mai numeroase vertebrate acvatice, care diferă mult ca aspect şi mod de
viaţă
Aprox. 29.000 specii răspândite în ape marine, salmastre şi dulci
Apar în Silurian (430-410 ma) în ape dulci. În Devonian (345-405 ma) are loc divizarea în
două linii evolutive: Actinopterygii şi Sarcopterygii. Invadează apele marine în Mezozoic.
Endoscheletul lor este mai mult sau mai puţin osificat
În alcătuirea scheletului capului şi al centurilor intră şi oase de origine dermică
Radiile externe ale înotătoarelor sunt osoase şi provin din solzi modificaţi (lepidotrichii)
Eventul (spiraculul) este redus, nefuncţional şi la majoritatea pestilor osoşi dispare
complet
Encefalul cu veziculele în linie; lobii olfactivi mici; 10 perechi de nervi cranieni; nervi
rahidieni micşti; sistem nervos vegetativ
Formele inferioare păstrează în structura inimii un con arterial şi în intestin o valvulă
spirală
Au 5 perechi de arcuri branhiale, dintre care numai primele 4 poartă branhii, iar ultimul
este redus
Au ctenobranhii protejate de un opercul membranos întărit de 2-4 piese osoase de origine
dermică
Cei mai mulţi au o vezică gazoasă (uneori cu rol respirator), iar câteva specii au plămâni
Rinichiul funcţional este de tip mezonefros
Fecundaţia este externă
Masculii în general nu au organe de acuplare
Comparativ cu rechinii, ouăle sunt destul de mici şi nu sunt incluse în ooteci cornoase
Cuprinde 4 subclase: Actinopterygii, Brachiopterygii, Crossopterygii şi Dipnoi
Morfologia externă a unui peşte osos este ilustrată în figura 31.
44
Fig. 31 Morfologia externă a unui peşte osos
(http://www.e-pets.ro/articole/anatomia-pestelui)
Morfologia internă a unui peşte osos este ilustrată în figura 32.
Fig. 32 Morfologia internă a unui peşte osos (http://www.e-pets.ro/articole/anatomia-

pestelui)
Subclasa Actinopterygii
Majoritatea speciilor actuale, dintre care cele mai multe sunt prezente în fauna ţării
noastre
Solzi în general ganoizi sau elasmoizi (absenţi la unele specii)
Spiracul mic sau absent
Interopercularul şi radiile branhiostege sunt în general prezente
45
Narinele interne lipsesc
2.3.1 Infraclasa Chondrostei

Include peşti cu schelet în cea mai mare parte cartilaginos, cu excepţia unor oase de
înlocuire şi a unora dermice, care intră în compoziţia craniului
Coarda dorsală este persistentă
Vertebrele sunt lipsite de corp
Osul interopercular lipseşte
Spiraculul în general prezent
Înotătoarea codală este heterocercă
Pe muchia anterioară a înotătoarelor neperechi se găsesc fulcre (solzi ganoizi hipertrofiaţi)
Solzii sunt de tip ganoid
Ordinul Acipenseriformes
Peşti de talie mare, cu corp alungit aproape cilindric, comprimat lateral în partea
posterioară
Pectoralele se inseră inferior
Ventralele sunt în poziţie abdominală si au o centură puţin dezvoltată
Corp nud sau acoperit cu 5 şiruri de scuturi osoase
Pe lobul superior al caudalei se găsesc solzi ganoizi nemodificaţi
Lepidotrichiile (radii externe) sunt mai numeroase decât pterigoforele (radii interne)
Gura mică, protractilă, fără dinţi sau cu dinţi reduşi, situată pe partea inferioară a capului
Înaintea gurii se află un rostru bine dezvoltat
Vezica cu gaz este mare
În fauna României se întâlnesc reprezentanţi din Fam. Acipenseridae (sturionii)
Polyodon spathula (Fam. Polyodontidae) a fost introdus relativ recent în staţiuni pentru
piscicultură (provine din SUA)
Familia Acipenseridae
Corp acoperit cu 5 şiruri de scuturi osoase, între care se află scutele mai mici
Gura este precedată de 4 mustăţi, cu dispoziţie transversală
46
Spiraculele prezente
Dorsala este deplasată spre partea posterioară a corpului (figura 33)
Prima radie a pectoralei este îngroşată
Anadromi şi dulcicoli (trăiesc în mare, se reproduc în ape dulci)
În România trăiesc reprezentanţi din genurile Huso şi Acipenser
scuturi osoase
D
rostru
codala heterocercă
opercul
mustăţi V A
P
Fig. 33 Morfologia externă a unui acipenserid (după

http://www.burkemuseum.org/static/FishKey/acipen.html)
Anadrom = trăieşte în mare (perioada trofică), se reproduce în ape dulci

Catadrom = trăieşte în ape dulci, se reproduce în mare
Fizostom = vezica gazoasă în legătură cu faringele prin ductul pneumatic
Fizoclist = vezica gazoasă fără legatură cu tubul digestiv
Huso huso – morun

Sturion de talie mare (4-6 m), greutate: 100-250 kg (cel mai mare exemplar capturat în
Dunăre a atins 880 kg!)
Corp îngroşat, rostru scurt
Gura este mare, semilunară, deschiderea ei se întinde până aproape de laturile capului
Buza superioară este întreagă, depăşeşte linia ochilor
Buza inferioară e întreruptă la mijloc
Mustăţile sunt turtite, lamelare (figura 34)
Migrează în apa dulce pentru reproducere (anadrom)
Are 2 perioade de migraţie: de primavară şi de toamnă
47
Primăvara migrează exemplarele vârstnice, ale căror gonade au început să se maturizeze
în mare, iar toamna exemplarele tinere la care maturarea se produce iarna în fluviu
Se reproduce primavara în Dunăre, în gropi adânci cu fund argilos, amestecat cu pietriş
Ecloziunea are loc dupa 8-9 zile
Puietul se hrăneşte cu larve de insecte şi crustacee, adultul cu moluşte, crustacee şi peşti
Răspândit în Marea Neagră, M. Caspică, M. Adriatică şi M. Egee
Carne foarte apreciată, icre valoroase (caviar)
Din vezica gazoasă se prepară cleiul de morun, folosit la limpezirea vinului
mustăţi
Fig. 34 Vedere laterală şi ventrală a unui cap de Huso huso

(http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Huso_huso_head.jpg)
Acipenser ruthenus – cega

Corp alungit, rostru strâmt, subţiat la vârf, uşor curbat în sus
Buza superioară este întreagă, iar cea inferioară întreruptă la mijloc
Pe partea inferioară a rostrului se observă nişte tuberculi (figura 35)
Mustăţile franjurate, lungi, ajung până la gură
Dimensiuni obişnuite: 60-70 cm, 4-5 kg greutate
Specie de apă dulce, reofilă
În perioada reproducerii, se deplasează în amonte pentru depunerea pontei
48
Se întâlneşte în râuri mari cu apă adâncă, în gropi pe fund pietros sau argilos
Reproducerea are loc primăvara
Ecloziunea se produce în 4-5 zile de la depunerea pontei
Se hrăneşte cu larve de insecte, crustacee, moluşte şi viermi
Răspândită în fluviile din nordul Mării Negre şi Caspice
Carne foarte gustoasă
Clei de calitate superioară, preparat din vezica gazoasă
tuberculi mustăţi
Fig. 35 Vedere dorsală şi ventrală a unui cap de Acipenser ruthenus

(http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Acipenser_ruthenus_head.jpg)
Acipenser stellatus – păstruga

Corp subţire, rostru lung (peste 60% din lungimea capului) turtit dorso-ventral, ca o
spatulă
Buza superioară întreagă, cea inferioară întreruptă la mijloc
Mustăţile sunt plasate mai aproape de gură decât de vârful botului (figura 36)
Poate ajunge până la 2 m, 21 kg (de regulă 1m, 6-8 kg)
Specie marină, migratoare
49
Trăieşte la adâncimi mai mici decât morunul
Are ca şi morunul 2 perioade de migraţie în Dunăre (primavara şi la începutul toamnei)
Reproducerea în aprilie-mai
Puietul se adună în cantităţi mari în faţa gurilor Dunării şi consumă în special larve de
insecte
Răspândită în Marea Neagră, Azov, Adriatică, nordul M. Caspice
Importanţa economică: carne de calitate bună, caviar
Fig. 36 Vedere dorsală şi ventrală a unui cap de Acipenser stellatus

(http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Acipenser_stellatus_head.jpg)
Acipenser güldenstaedti – nisetru

Corp îngroşat în partea anterioară, prevăzut cu rostru lat, scurt şi conic
Buza superioară despicată la mijloc, iar cea inferioară întreruptă
Mustăţile situate mai aproape de vârful botului decât de gură (figura 37)
1-2 m, 20-30 kg
Specie marină, migratoare
2 perioade de migraţie, ca şi morunul
Maturitate sexuală atinsă târziu (8-15 ani)
50
Marea Neagră, M. Azov
Carne valoroasă, consumată fie proaspătă, fie conservată
Icre de calitate bună
Fig. 37 Vedere ventrală a unui cap de Acipenser güldenstaedti (din CITES Identification
Guide - Sturgeons and Paddlefish, 2001)
2.3.2 Infraclasa Teleostei

o Peşti osoşi cu schelet total osificat, coloana vertebrală alcătuită din vertebre osificate, de
tip amficelic; înotătoarea caudală de tip homocerc (figura 31)
o Spiraculul lipseşte
o Aparatul opercular complet (format din 4 oase)
o Solzi de tip elasmoid (cicloizi sau ctenoizi)
Ord. Clupeiformes
Corp alungit, comprimat lateral
Solzi cicloizi, caduci
Linia laterală, redusă sau absentă
Caudala puternic scobită
Înotătoarea dorsală unică, situată pe mijlocul spatelui
Familii: Clupeidae, Engraulidae
51
Fam. Clupeidae
Alosa pontica - scrumbia de Dunăre
De fiecare parte a caudalei se află 2 solzi modificati (alae) (figura 38); ochi cu
pleoapă adipoasă
30-40 cm
Migrator, de cârd, intră în fluvii pentru reproducere
Marea Neagră, M. Azov
Carne valoroasă, cu un conţinut ridicat de grăsime (18-21%)
alae
Fig. 38 Alosa pontica (http://www.mmm.pri.ee/blog_2.html)
Sprattus sprattus - şprot, ceacea (figura 39)

La baza caudalei nu există solzi alari; corp prevăzut ventral cu o carenă
8-13 cm
Marin, pelagic, de cârd; M. Neagră: S. sprattus phalericus
Carne bogată în grăsimi (12.62%), pescuit intens
Fig. 39 Sprattus sprattus (http://beling.net/articles/about/Sprattus)
52
Fam. Engraulidae
Engraulis encrasicholus – hamsia
Bot mai mult cartilaginos; la baza cozii sunt solzi alari; ochii nu au pleoape
adipoase (figura 40)
10-17 cm
Marin, pelagic, de cârd
Carne gustoasă
În M. Neagră: E. e. ponticus
Fig. 40 Engraulis encrasicholus (http://masc.sru.ac.th/~wir/shoal/a.html)
Ordinul Salmoniformes
Corp fusiform
Solzi cicloizi persistenţi
Linia laterală prezentă
La multe specii există o a 2-a înotătoare D, adipoasă (figura 42)
Fizostomi
Marini sau dulcicoli
Unele specii fac migraţii pentru reproducere (anadrome)
Familii: Esocidae, Salmonidae
Fam. Esocidae
Esox lucius – ştiuca (figura 41)
Bot lung şi turtit D-V ca un cioc de raţă; mandibula mai mare decât maxila
Foarte lacom şi vorace
Carne foarte bună la gust, icre apreciate
Pescuit sportiv; Europa, N Asiei Mici, America de N
1 m lungime, 16 kg greutate
53
Fig. 41 Esox lucius (http://en.wikipedia.org/wiki/File:Esox_lucius1.jpg)
Fam. Salmonidae – cuprinde peşti osoşi cu 2 înotătoare D (una cu lepidotrichii, a 2-a

adipoasă). Câţiva reprezentanţi din fauna României:
Salmo trutta (păstrăv) (figura 42)
Oncorhynchus mykiss (păstrăv curcubeu)
Hucho hucho (lostriţa) înotătoare
adipoasă
Thymallus thymallus (lipan)
Coregonus lavaretus (coregon)
Thymallus thymallus (lipan)
Fig. 42 Salmo trutta (http://en.wikipedia.org/wiki/File:Salmo_trutta_GLERL_1.jpg)
Ordinul Anguilliformes
Talie mare, corp alungit, cu aspect serpentiform
Lipsesc înotătoarele ventrale
Pectorale prezente sau nu
D, C, A formează aparent o înotătoare continuă
Fam. Anguillidae
Anguilla anguilla (anghila) (figura 43) - migrator, catadrom (trăieşte în ape dulci, dar se
reproduce în mare); Oc. Atlantic, Marea Baltică, M. Mediterană, N Africii
54
Fig. 43 Anguilla anguilla (http://www.fordhead.co.uk/fish.htm)
Ordinul Cypriniformes
Grup de peşti foarte răspândiţi pe aproape tot globul
Corp comprimat lateral
Tegument protejat de solzi cicloizi
D şi A sunt alcătuite din radii moi precedate de o radie ţepoasă
Majoritatea populează ape dulci
Omnivori sau răpitori
Familii: Cobitidae, Cyprinidae
Fam. Cobitidae – corp alungit, serpentiform, 3-5 perechi de mustăţi

Cobitis taenia (zvârluga) (figura 44) – ape lent curgătoare cu fund mâlos, 3 perechi mustăţi,
8-10 cm; Europa, Asia, N Africii
Misgurnus fossilis (ţipar) (figura 45) – ape stătătoare, cu fund mâlos, 5 perechi mustăţi, 18-
20 cm (chiar 30 cm la femele); Europa, Asia, America de N.
Fig. 44 Cobitis taenia (http://masc.sru.ac.th/~wir/shoal/l.html)
55
Fig. 45 Misgurnus fossilis
(http://en.wikipedia.org/wiki/File:Misgurnus_fossilis_2009_G1.jpg)
Fam. Cyprinidae (figura 46) – corp comprimat lateral, pisciform, protejat de solzi cicloizi
mari; înotătoarele dorsală şi anală au lungimi variabile; vezica gazoasă mare, prevăzută cu
două compartimente; în perioada de reproducere apar pe cap şi corp tuberculi nupţiali. Sunt
cele mai numeroase specii de apă dulce.
Câteva specii întâlnite şi în fauna ţării noastre:
Cyprinus carpio – crap;
Carassius auratus gibelio – caras argintiu;
Barbus barbus – mreană;
Chondrostoma nasus – scobar;
Aspius aspius – avat;
Abramis brama – plătică;
Tinca tinca – lin;
Scardinius erythrophthalmus – roşioară;
Rutilus rutilus – babuşcă;
Leuciscus cephalus – clean.
56
1. 2.
http://fl.biology.usgs.gov/Carp_ID/html/cyprinus_carpio.html http://www.uahunter.com.ua/forum/zolotoy-karasx-
t21667.html
3.
4.
http://fish.kiev.ua/pages/ukrfish/ukrfish27.htm
http://www.internet-fishing.ru/encyclopaedia/383.html;
jos: exemplar capturat în august 2011, pe braţul Sf. Gheorghe, jud. TL (foto Mala Stavrescu-Bedivan)
5.
6.
http://www.horgasz.hu/page/200/art/301/akt/201/html/balin.html
http://www.briancoad.com/Species%20Accounts/abramafig.htm
7. 8.
http://www.aolamagna.it/biolago/scardola-scardinius-erythrophthalmus/
http://www.fishingcy.com/photos/freshfish/roach.jpg
Fig. 46 Câţiva reprezentanţi ai familiei Cyprinidae: 1. Cyprinus carpio; 2. Carassius

auratus gibelio; 3. Barbus barbus; 4. Chondrostoma nasus; 5. Aspius aspius; 6. Abramis
brama; 7. Scardinius erythrophthalmus; 8. Rutilus rutilus
57
Ord. Siluriformes
Fam. Siluridae
Silurus glanis –somn (figura 47)
Gura mare, mărginită de 3 perechi de mustăţi
Dorsala slab dezvoltată
Caudala rotunjită
Anala alungită
Bentonic, nocturn activ, vorace
Poate ajunge şi la 400 kg!
Europa, Asia Mică, Caucaz
Fig. 47 Silurus glanis (http://www.mmm.pri.ee/pages/blog/print.php?id=134)
Ord. Beloniformes (Atheriformes)

Fam. Belonidae: corp serpentiform, cu cele două fălci alungite, de forma unui cioc, prevăzut
cu dinţi puternici; dorsala şi anala sunt plasate în partea posterioară a corpului.
Belone belone – zărgan (figura 48)
Mandibula mai mare decât maxila
Peduncul caudal subţire, caudala adânc scobită
Pe laturi câte o dungă negricioasă
Marin, de cârd, carne bună; M. Neagră:
B. belone euxini
30-63 cm
Carne bună
Fig. 48 Belone belone (http://et.wikipedia.org/wiki/Pilt:Zargan_001.jpg)
58
Ord. Syngnathiformes
Peşti de talie mică, forma corpului variabilă, marini
În locul solzilor există plăci osoase care concresc, formând inele
Corpul este prelungit cu un bot în formă de tub, la capătul căruia se află o gură mică,
lipsită de dinţi
Ouăle sunt depuse pe faţa ventrală a masculului
Fam. Syngnathidae: acul de mare, aţa de mare, căluţul de mare
Syngnathus typhle – ac de mare (figura 49)
Corp subţire, bot lung, gura dispusă oblic în sus
Anala redusă, caudala şi pectoralele prezente
Fără linie laterală
20-37 cm
M. Neagră: S. typhle argentatus
Fig. 49 Syngnathus typhle (http://www.latvijasdaba.lv/zivis/syngnathus-typhle-l/

;http://www.glaucus.org.uk/Pipefish.htm)
Nerophis ophidion – aţă de mare (figura 50)

Corp alungit şi rotunjit
Caudala şi pectoralele lipsesc, dorsala este bine dezvoltată, anala lipseşte
Are linie laterală
10-25 cm
M. Neagră:
N. ophidion teres
Fig. 50 Nerophis ophidion (http://www.wedkarze.info/articles.php?article_id=71)
59
Hippocampus guttulatus – căluţ de mare (figura 51)
Capul formează cu trunchiul un unghi de 90 grade
Creasta occipitală prezentă
Tuberculi pe faţa dorsală
Bot lung
Femela depune icrele într-o pungă incubatoare situată pe partea ventrală a
masculului
Linie laterala prezentă
Frecvent în zonele pietroase cu alge, de care se prinde cu ajutorul cozii
prehensile; M. Neagră: H. guttulatus microstephanus
10-12 cm
creastă occipitală
tuberculi
bot
coada prehensilă
Fig. 50 Hippocampus guttulatus (foto: Mala Stavrescu-Bedivan)
Ord. Gasterosteiformes: peşti de talie mică, corp nud sau acoperit cu plăci osoase; marini
sau dulcicoli.
Fam. Gasterosteidae
Gasterosteus aculeatus – ghidrin (figura 51)
Corp comprimat lateral, peduncul caudal scurt, caudala trunchiată
Dorsala precedată de 3 ţepi
Gura mică, oblică în sus
60
Important în studiile de fiziologie şi etologie: masculul construieşte un cuib din
plante acvatice şi are grijă de progenitură
Eurihalin, semnalat în mare şi apa dulce; Europa şi America de N
5-7 cm ţepii ce preced dorsala
Fig. 51 Gasterosteus aculeatus

(http://www.briancoad.com/Species%20Accounts/Gasterosteidae%20to%20Pleuronectidae.ht
m)
Ord. Gadiformes: peşti osoşi cu 1-3 D, 1 sau 2 A; gura este mare, adesea cu o mustăcioară
pe falca inferioară.
Fam. Gadidae
Merlangius merlangus – bacaliar (figura 52)
Cap lung, ochi mari
3 D şi 2 A, V ascuţite, C slab excavată
Pată neagră la baza pectoralei
Marin, bentonic, de apă rece; M. Neagră, Azov, Mediterană
Carnea se consumă proaspătă sau sărată
15-40 cm
pata neagră la
baza P
mustăcioară
redusă linia laterală cu
îndoitură la mijloc
Fig. 52 Merlangius merlangus (http://www.fao.org/fishery/species/3022/en)
61
Lota lota – mihalţ (figura 53)
2 D, a 2-a D şi A fiind lungi, V în poziţie jugulară, C rotunjită
Tentacule foarte scurte la nări
Bentonic, de apă dulce şi rece, nocturn; Europa, Asia Mică, America de N
Carne bună la gust
25-50 cm
Fig. 53 Lota lota (http://www.shipwreckexplorers.com/great_lakes_fish.php)
Ord. Scorpeniformes: corp gros, creasta osoasă pe latura capului; marini.

Fam. Scorpenidae
Scorpaena porcus – scorpie de mare (figura 54)
Talie mică, corp acoperit solzi ctenoizi şi prevăzut cu spini şi creste în legătură cu
glande veninoase; produce înţepături dureroase
Cele 2 D sunt unite într-una singură, P mari, V în poziţie toracică
Peduncul caudal scurt şi gros
15-30 cm
Bentonic, pe funduri nisipoase sau pietroase
M. Neagră, Mediterană, Azov, Oc. Atlantic
Fig. 54 Scorpaena porcus

(http://www.animalia.go.ro/Vertebrata/Osteichthyes/Perciformes/Scorpaena%20porcus.htm)
Fam. Triglidae
Trigla lucerna – rândunica de mare (figura 55)
Cap concav, cu botul puţin scobit la vârf, ochii mari
Corp acoperit cu solzi ctenoizi mici
62
Cele 2 D sunt apropiate, P şi V sunt lungi
25-60 cm
Carne de calitate bună
Marin, bentonic
Oc. Atlantic, M. Neagră, Mediterană,
Azov, Baltică
Fig. 55 Trigla lucerna
(http://www.animalia.go.ro/Vertebrata/Osteichthyes/Perciformes/Trigla%20lucerna.htm)
Ord. Perciformes
Au 2 D: prima ţepoasă, a 2-a moale (uneori sunt unite)
Corp acoperit cu solzi ctenoizi
Linia laterală prezentă şi bine dezvoltată
Marini şi de apă dulce
Ordinul cel mai bogat în specii
Familii: Scombridae, Mullidae, Gobiidae, Carangidae, Centrarchidae, Mugilidae, Trachinidae
Fam. Scombridae: în urma A şi a celei de a 2-a D există mici înotătoare numite pinule. Două
genuri în Marea Neagră, cu mai multe specii.
Scomber scombrus – scrumbia albastră, macrou (figura 56)

Corp alungit, hidrodinamic
Anala precedată de un ţep ascuţit, cele 2 D sunt separate printr-un spaţiu larg!
Peşte foarte valoros, carne gustoasă
17-40 cm pinule
Fig. 56 Scomber scombrus

(http://cs.wikipedia.org/wiki/Soubor:Scomber_scombrus_illustration.png)
63
Sarda sarda – pălămida (figura 57)
Corp fusiform şi înalt
Cele 2 D sunt apropiate, carenă mediană pe pedunculul caudal
60-85 cm
Carne foarte bună şi grasă, se consumă mult sub formă de conserve
carenă mediană pe
pedunculul caudal
pinule
Fig. 57 Sarda sarda
(http://www.saturatore.it/SitoPesci/free.imd.it/Colapesce/Pescitalia/pisces/Perciformi/Scombe
romoridi/palamita.htm)
Fam. Mulidae
Mullus barbatus ponticus – barbun (figura 58)
Cap convex, puternic comprimat lateral, ochi mari, deplasaţi spre partea D a
capului
2 mustăţi bine dezvoltate
Peduncul caudal lung şi gros, înotătoarea caudală profund excavată, cele 2 D sunt
distanţate
14-24 cm
mustăţi Fig. 58 Mullus barbatus ponticus

(http://www.animalia.go.ro/Vertebrata/Osteichthyes/Perciformes/Mullus%20barbatus%20ponticu
s.htm; în dreapta un exemplar de barbun pe plaja Corbu, jud. CT, în iulie 2010, foto Mala
Stavrescu-Bedivan)
64
Fam. Gobiidae
Neogobius melanostomus – guvid, strunghil (figura 59)
2 D, dintre care prima este mai scurtă, cu pată neagră la bază!
Caudala rotunjită, ventuza ventrală cu repliu membranos, fără lobi
Cap mare şi gros
Buza superioară groasă dar nelăţită
15-25 cm
Carne albă de calitate bună
Formă relictă ponto-caspică
Neogobius cephalarges – guvid de mare (figura 60)

Mai rar decât strunghilul
Pata neagră de la baza primei D lipseşte!
Ventuza ventrală are repliu membranos dezvoltat, cu 2 lobi
Buza superioară este lăţită spre părţile laterale
15-20 cm
Carne gustoasă, apreciată
Fig. 59 Neogobius melanostomus (http://hem.passagen.se/kent.andersson/sm.smorbult.htm)
Fig. 60 Neogobius cephalarges (http://www.orybach.piwko.pl/atlas/babka_kamienna.htm)
65
Fam. Carangidae
Trachurus mediterraneus – stavrid (figura 61)
Cap cu pleoape adipoase, dezvoltate
Cele 2 D sunt apropiate
Linia laterală constă din scuturi osoase
Peşte marin, de cârd, termofil; M. Neagră: T. mediterraneus ponticus
15-30 cm
pleoape
Carne gustoasă adipoase scuturi osoase
Fig. 61 Trachurus mediterraneus (http://www.fao.org/fishery/species/2311/en)
Fam. Percidae
Stizostedion lucioperca – şalău (figura 62)
Corp alungit, a 2-a D are mai mult de 15 radii moi; cap lung, botul scurt
Ventralele sunt îndepărtate
Dorsal cenuşiu-verzui, cu dungi întunecate pe laturi
Preferă lacuri mai bine oxigenate, cu fund nisipos sau argilos
Fluviile din nordul M. Negre, Asia Mică, M. Caspică, Aral, Baltică
40-130 cm
Carne mult apreciată
Fig. 62 Stizostedion lucioperca (http://www.allfishingbuy.com/Fish-Species/Zander.htm)
66
Perca fluviatilis – biban (figura 63)
Opercul prevăzut cu un ţep gros
A 2-a D are mai puţin de 15 radii moi
Ventralele sunt apropiate
Pe laturile corpului sunt 5-9 dungi late brune
Sedentar, trăieşte în cârduri de diverse vârste; Europa şi Asia Mică
20-50 cm
Carne gustoasă
Fig. 63 Perca fluviatilis (http://aquascope.ru/akvariumnye-mestnye-rybki/okun/)
Fam. Centrarchidae
Lepomis gibbosus – biban soare, regina bălţii (figura 64)
Bot scurt, ochi mari; peduncul caudal lung şi comprimat lateral
Colorit frumos verde-albăstrui, cu pete brune pe solzi
Sub ochi sunt 5 benzi albastre
Distruge mari cantităţi de icre şi peşti; originar din America de N, răspândit în
Europa
15-20 cm
Fig. 64 Lepomis gibbosus (un exemplar capturat în iulie 2008 din ecosistemul de la Moara
Domnească, jud. Ilfov, foto Mala Stavrescu-Bedivan)
67
Fam. Mugilidae
Liza aurata/Mugil auratus – chefal, singhil (figura 65)
Talie mijlocie-mare
Pleoapă adipoasă rudimentară
2 D distanţate, dintre care prima este ţepoasă, V în poziţie abdominală, C excavată
Solzii se întind pe cap până la marginea anterioară a ochiului
Carne bună, cu procentaj ridicat de grăsime
20-42 cm
Oc. Atlantic, M. Neagră, Mediterană, Azov
Fig. 65 Liza aurata (http://u-sniper.org.ua/mt11/fishes/pisces/mugaur.gif)
Fam. Trachinidae
Trachinus draco – dragon, drac de mare (figura 66)
Cap comprimat lateral, prevăzut cu 4 perechi de spini (1 pereche pe opercular)
Ţepii sunt în legătură cu glande veninoase
Ochii sunt situaţi pe laturile capului, apropiaţi între ei
Pedunculul caudal scurt
A 2-a D mult mai lungă decât prima D; C dreaptă
Marin, bentonic - se îngroapă în nisip; Oc. Atlantic, M. Neagră, Mediterană
18-40 cm
Fig. 66 Trachinus draco (http://en.wikipedia.org/wiki/File:Trachinus_draco1.jpg)
68
Fam. Uranoscopidae
Uranoscopus scaber – bou de mare (figura 67)
2 perechi de ţepi concrescuţi la nivelul opercularului
Mandibulă proeminentă, cu o excrescenţă filamentoasă
C uşor convexă
Linia laterală deplasată în poziţie dorsală
Lateral are dungi logitudinale, care se anastomozează sub formă de reţea
Îngropat de obicei în nisip; Oc. Atlantic, M. Mediterană, Marmara, Neagră
18-30 cm
excrescenţă filamentoasă a mandibulei
Fig. 67 Uranoscopus scaber (http://rizzo.ru/page/8/)
Ord. Pleuronectiformes
Peşti marini, bentonici
Corp comprimat lateral
Ochii migrează pe faţa superioară (ZENITALĂ), care este pigmentată
Faţa inferioară (NADIRALĂ) este mai turtită şi depigmentată
Gură în general asimetrică
Larvele au ochii simetrici şi înoată vertical, dar în cursul metamorfozei suferă schimbări
complexe: ochii se deplasează pe o latură, se modifică oasele craniului
Familii: Bothidae, Pleuronectidae, Soleidae
Fam. Bothidae
Psetta maxima – calcan (figura 68)
L = 1m, g = 10 kg, carne bună
Formă senestră (ochi situaţi pe latura stângă), corp rombic
69
Începutul D se află înaintea ochiului superior
Peduncul caudal scurt
Pe cap se găsesc butoni osoşi şi solzi rudimentari
Carne bună, apreciată; M. Neagră, Azov
începutul D înaintea peduncul caudal

ochiului superior scurt
Fig. 68 Psetta maxima (http://www.fao.org/fishery/culturedspecies/Psetta_maxima/en)
Fam. Pleuronectidae
Platichthys flesus luscus – cambulă (figura 69)
25-30 cm
Formă dextră; corp ovoidal
Începutul D se află deasupra ochiului superior
Ochi foarte apropiaţi
Peduncul caudal lung
Carne foarte gustoasă; M. Azov, Mediterană, Oc. Atlantic
peduncul caudal lung începutul D se află deasupra

ochiului superior
Fig. 69 Platichthys flesus luscus (http://u-

sniper.org.ua/mt11/fishes/pisces/platfll%280%29.html)
Fam. Soleidae
Solea nasuta – limbă de mare (figura 70)
70
Formă dextră
Bentonic, de fund nisipos; se retrage în adâncuri paralel cu răcirea vremii
Ochiul superior situat înaintea celui inferior
La baza înotătoarei P de pe faţa zenitală se află o pată neagră
Se pescuieşte în cantitate mică, folosit pentru prepararea făinii de peşte
Oc. Atlantic, M. Neagră (figura 70), Mediterană, Azov
pată neagră la baza P

ochi superior situat
înaintea celui inferior
Fig. 70 Solea nasuta (http://u-sniper.org.ua/mt11/fishes/pisces/sollasn.gif; jos: limbi de mare

capturate spre consum - plaja Corbu, jud. CT, iulie 2010, foto Mala Stavrescu-Bedivan)
TEST DE EVALUARE
1. Prin ce se caracterizează sturionii?

Răspuns:
Sturionii sunt peşti cu schelet în cea mai mare parte cartilaginos, anadromi şi dulcicoli, al
căror corp este acoperit cu 5 şiruri de scuturi osoase, între care se află scutele mai mici. Au
o gură situată pe partea inferioară a capului, precedată de 4 mustăţi, cu dispoziţie
transversală, spiraculele sunt prezente, dorsala este deplasată spre partea posterioară a
corpului. Carnea acestora este foarte apreciată şi produc icre de bună calitate.
71
2. Precizaţi care sunt caracterele generale ale ciprinidelor şi daţi câteva exemple din
fauna României!
Răspuns:
Exerciţii.
Exemple rezolvate:
1. Morunul:
a. este un sturion;
b. este un peşte catadrom;
c. este un peşte anadrom;
d. are mustăţile situate mai aproape de vârful botului decât de gură;
e. are mustăţile situate mai aproape de gură decât de vârful botului.
Rezolvare: a, c, e
2. Acipenseriformele:
a. au corpul acoperit de solzi placoizi;
b. au corpul acoperit de cinci şiruri de scuturi osoase;
c. cuprind sturionii;
d. au corpul acoperit de solzi ganoizi;
e. au schelet în cea mai mare parte osos.
Rezolvare: b, c, d
De rezolvat:
3. Limba de mare:
a. este un peşte cartilaginos;
b. este un peşte osos;
c. este o formă dextră;
d. este o formă senestră;
e. are o pată neagră la baza pectoralei de pe faţa zenitală.
Rezolvare:
72
2.4 Scheletul la Teleostei
Endoscheletul vertebratelor este compus din schelet axial şi schelet apendicular.

Scheletul axial cuprinde craniul, coloana vertebrală, coastele şi sternul la tetrapode, iar
scheletul apendicular cuprinde scheletul centurilor şi membrelor.
Craniul se împarte în neurocraniu (cutia cranaiană propriu zisă) care adăposteşte creierul
şi organele de simţ şi splanhnocraniu (viscerocraniu) care reprezintă scheletul regiunii buco-
faringiene a tubului digestiv. La majoritatea teleosteenilor craniul este de tip tropibazic (cu
sept interorbitar). La unele ordine (de ex. la Siluriformes) septul este mult redus iar cavitatea
craniană se întinde şi în regiunea orbitară. Scheletul unui teleostean este prezentat în figura
71.
Fig. 71 Schelet osificat, cu cartilagii la condrostei şi dipnoi actuali
Craniul
Neurocraniul tropibazic este articulat imobil la coloana vertebrală.

Oase dermice (de membrană) în bolta şi baza craniului, restul din oase de cartilaj (de
înlocuire).
Neurocraniul (la Silurus glanis, figura 72) prezintă următoarele regiuni: occipitală, otică,
orbito-temporală, etmoidală; de asemena, există bolta şi baza neurocraniului.
73
Visecerocraniul la vertebrate se formează pe seama a 7 perechi de arcuri viscerale,
primitiv cartilaginoase: 2 perechi de arcuri prebranhiale (arcul mandibular şi arcul
hioidian) şi 5 perechi de arcuri branhiale, care ulterior se osifică. Splanchnocraniul la
Stizostedion lucioperca este prezentat în figura 73.
Fig. 73 Viscerocraniul la Stizostedion lucioperca

Fig. 72 Aspect dorsal al neurocraniului
la Silurus glanis
Aparatul hiobranhial
Format pe baza celor 5 arcuri branhiale (în figura 74, la Cyprinus carpio)
Fig. 74 Aparatul hiobranhial la Cyprinus carpio
74
Coloana vertebrală
Număr variabil de vertebre: 14 (Ostracion) – 200 (Anguiliforme).

Factorii de mediu acţionează asupra coloanei vertebrale şi asupra numărului de vertebre
Vertebre acentrice (la grupele primitive) şi notocord nesegmentat, centrice amficelice
(biconcave) la teleostei şi notocord cu aspect moniliform.
Coloana vertebrală se împarte în două regiuni: regiunea trunchiului (figura 75) şi regiunea
cozii (figura 76). Vertebrele se articulează prin intermediul unor apofize de articulaţie.
postzigapofiză
Fig. 75 Vertebră din regiunea trunchiului Fig. 76 Vertebră din regiunea cozii
la Silurus glanis
Scheletul înotătoarelor perechi este diferenţiat în două regiuni: suport-centură (în

musculatura corpului) şi apendicele liber – înotătoarea propriu-zisă.
Se întâlnesc două centuri: scapulară (pectorală), la care se articulează înotătoarea
pectorală şi centura pelviană, la care se articulează înotătoarea ventrală.
Centura scapulară şi pelviană
Centura scapulară (figura 77) este bine dezvoltată la peştii osoşi şi oferă o suprafaţă mare
de inserţie pentru muşchi. Are strânsă legătură cu scheletul axial, articulându-se la craniu în
regiunea otică. Are forma unui arc, alcătuind pereţii cavităţii branhiale şi protejând inima. La
scapulă şi coracoid (oase de cartilaj) se articulează prin intermediul pterigoforelor (radii
75
primitiv cartilaginoase) lepidotrichiile (radii externe dermice), care susţin înotătoarea
pectorală. Numărul lepidotrichiilor este caracteristic pentru fiecare specie.
Centura pelviană (figura 78) la peşti nu este legată de scheletul axial, ci este împlântată în
musculatură.
Fig. 77 Centura scapulară la Fig. 78 Centura pelviană la Cyprinus carpio

Cyprinus carpio
Scheletul înotătoarelor neperechi (dorsala, anala, figura 79) este asemănător ca structură
şi deosebit la înotătoarea caudală (figura 80).
Fig. 79 Scheletul înotătoarei dorsale la Cyprinus carpio Fig. 80 Scheletul înotătoarei caudale
la Cyprinus carpio
76
TEST DE EVALUARE
1. Din ce este format endoscheletul teleosteilor?

Răspuns:
Endoscheletul peştilor osoşi se compune din scheletul axial (neurocraniu, viscerocraniu,
coloana vertebrală, coaste) şi scheletul apendicular (scheletul centurilor scapulară- pentru
artularea cu pectoralele şi pelviană – pentru articularea cu ventralele) şi al înotătoarelor
neperechi (dorsală, anală, codală).
2. Precizaţi care sunt părţile componente ale unei vertebre din regiunea cozii, la
teleostei!
Răspuns:
Exerciţii.
Exemplu rezolvat:
1. Coracoidul:
a. face parte din centura pelviană ;
b. face parte din centura scapulară;
c. este un os aflat în vecinătatea scapulei;
d. se leagă de osul coxal;
e. este un os de cartilaj.
Rezolvare: b, c, e
De rezolvat:
2. O vertebră din regiunea cozii are:
a. o spină neurală şi coaste hemale;
b. o spină neurală şi o spină hemală;
c. un arc neural;
d. doar prezigapofiză;
e. prezigapofiză şi postzigapofiză.
Rezolvare:
77
2.5 Tipuri de solzi
Solzii sunt formaţiuni tegumentare, care constituie un exoschelet cu rol de protecţie. În

funcţie de structura lor, pot fi de mai multe tipuri (figura 81):
placoid
cicloid
cosmoid
ganoid ctenoid
Fig. 81 Tipuri de solzi (din Grzimek’s Animal Life Encyclopedia, 2003)
Placoizi: formaţi dintr-o placă bazală şi dintr-un ţep, simplu sau zimţat. Sunt mărunţi şi
aspri la pipăit; la peştii cartilaginoşi (v. şi figura 22). Sunt singurii solzi care se înlocuiesc
în permanenţă pe măsură ce se uzează.
Cosmoizi, formaţi din 4 straturi: 2 straturi bazale osoase, cosmină (substanţă necelulară
asemănătoare dentinei), vitrodentină. Crossopterigi fosili, dipnoi fosili şi actuali (un strat).
Ganoizi: rombici; 3 straturi: os, cosmină, ganoină. La Chondrostei.
Elasmoizi: la peştii Teleostei; subţiri, transparenţi şi flexibili, formaţi din izopedină (os
lamelar dens). Sunt imbricaţi (nu juxtapuşi ca la solzii ganoizi), având descoperită partea
lor posterioară, care este îndreptată spre coada peştelui. După formă se împart în:
78
Cicloizi (Clupeiformes, Cypriniformes, Anguilliformes etc.)
Ctenoizi (au marginea posterioară prevăzută cu spinişori în formă de pieptene); la
Perciformes şi la unii reprezentanţi din Ord. Pleuronectiformes
Solzii servesc pentru determinarea vârstei peştelui, după numărul inelelor de creştere.
TEST DE EVALUARE
1. De câte tipuri pot fi solzii elasmoizi?

Răspuns:
Solzii elasmoizi ai teleosteilor se împart în două categorii: cicloizi (cu partea posterioară
netedă, fără ţepi) şi ctenoizi (cu marginea posterioară având spinişori în formă de
pieptene).
2. Prin ce se caracterizează solzii placoizi şi la ce peşti se întâlnesc?

Răspuns:
Exerciţii.
Exemplu rezolvat:
1. Solzii:
a. servesc pentru determinarea vârstei peştelui;
b. cei ganoizi pot fi cicloizi sau ctenoizi;
c. cei elasmoizi pot fi cicloizi sau ctenoizi;
d. ctenoizii se întâlnesc la şalău şi biban;
e. placoizii se întâlnesc la rechini.
Rezolvare: a, c, d, e
De rezolvat:
79
2. Solzii elasmoizi:
a. se găsesc la peştii cartilaginoşi;
b. se găsesc la crossopterigieni;
c. se întâlnesc la peştii teleostei;
d. sunt imbricaţi, având descoperită partea lor posterioară;
e. pot avea marginea posterioară prevăzută cu spinişori în formă de pieptene.
Rezolvare:
REZUMATUL TEMEI
Ciclostomii (chişcarii) sunt agnate - vertebrate cu gura lipsită de fălci şi fără apendici
locomotori perechi, exclusive acvatice, la care adulţii sunt animale prădătoare sau parazite.
Peştii cartilaginoşi constituie un grup de peşti cu corp alungit sau turtit dorso-ventral,
susţinut de un schelet cartilaginos, au notocord perisistent şi vertebre cu sau fără corp dar cu
arcuri bine dezvoltate. În fauna ţării sunt prezenţi rechini elasmobranhi din seriile
Pleurotremata (ex. câinele de mare) şi Hypotremata (ex. pisica de mare).
Peştii osoşi cuprind patru subclase, dintre care majoritatea speciilor actuale sunt
incluse în Actinopterygii: sturionii din Infraclasa Chondrostei şi peşti cu schelet în întregime
osos, din Infraclasa Teleostei.
1. La peştii osoşi, înotătoarele perechi sunt:

a. codala şi anala;
b. pectoralele şi dorsalele;
c. pectoralele şi ventralele;
d. dorsalele şi ventralele
e. parte a scheletului apendicular.
80
2. Vezica gazoasă:
a. are rol în flotabilitate;
b. poate servi la prepararea unui clei, la sturioni;
c. la peştii fizoclişti comunică cu tubul digestiv;
d. la peştii fizoclişti nu comunică cu tubul digestiv;
e. la peştii fizostomi nu comunică cu tubul digestiv.
3. Lepidotrichiile:
a. sunt radii externe dermice;
b. sunt radii primitiv cartilaginoase;
c. se întâlnesc doar la înotătoarele neperechi;
d. se întâlnesc doar la înotătoarele perechi;
e. numărul lor este caracteristic pentru fiecare specie.
4. La peştii ovipari:
a. dezvoltarea embrionară are loc în adult;
b. nutriţia este asigurată direct de mamă;
c. ouăle pot fi pelagice sau bentonice;
d. ouăle pot fi incluse în ooteci cornoase;
e. ouăle nu sunt niciodată incluse în ooteci cornoase.
5. Acipenser stellatus este:

a. morunul;
b. nisetrul;
c. păstruga;
d. cega;
e. un sturion.
6. Pleurotremata:
a. cuprinde rechini cu corpul turtit dorso-ventral;
b. cuprinde rechini cu corpul fusiform;
81
c. pot avea înotătoarea anală absentă;
d. cele două dorsale nu pot fi niciodată precedate de un spin;
e. marginea anterioară a pectoralelor se ataşează pe latura capului.
7. Scheletul apendicular la peştii osoşi:

a. cuprinde doar scheletul înotătoarelor perechi;
b. cuprinde scheletul înotătoarelor perechi şi neperechi;
c. este parte componentă a visecerocraniului;
d. este parte componentă a neurocraniului;
e. cuprinde centurile scapulară şi pelviană.
1. Animal Sciences, 2002 – 4 vol., Allan B. ed. in chief, MacMillan Reference-Thomson Gale.
2. Bălescu C., 2004 – Zoologia vertebratelor- Curs Universitar, Editura Sitech, Craiova.
3. Bălescu C., Orzaţă N., 2007 – Elemente de zoologia vertebratelor, Editura Sitech, Craiova.
4. Bone Q., Moore R., 2008 – Biology of fishes, 3rd ed, Taylor & Francis Group.
5. Cites Identification Guide – Sturgeons and Paddlefish, 2001.
6. Glencoe Life Science – Unit 3, Interactive Student Edition, science. glencoe. com.
7. Grzimek’s Animal Life Encyclopedia, 2003 – 2nd edition. Volumes 4–5, Fishes I–II, edited by
Michael Hutchins, Dennis A. Thoney, Paul V. Loiselle, and Neil Schlager. Farmington Hills, MI:
Gale Group.
8. Kardong K. V., 2012 – Vertebrates: Comparative Anatomy, Function, Evolution, Six Edition.
9. Linzey D., 2003 – Vertebrate Biology, The McGraw-Hill Companies.
82
Tema nr. 3
AMFIBIENI
Diagnoza şi sistematica amfibienilor.
Scheletul la Rana ridibunda.
Obiectivele temei:
- trecerea în revistă a principalelor caractere ale amfibienilor;
- descrierea celor mai importanţi reprezentanţi ai amfibienilor din fauna României, cu
referire la: morfologia externă, organizare internă, reproducere şi dezvoltare, ecologie,
zoogeografie;
- cunoaşterea părţilor componente ale scheletului la Rana ridibunda;
1. Cogălniceanu D., 2002 – Amfibienii din România, Ghid de teren, Naturalia Practica no. 5.
Colecţia de Biologie-Ecologie, Universitatea din Bucureşti, Editura Ars Docendi.
3.1 Diagnoza şi sistematica amfibienilor
Amfibienii sunt vertebrate tetrapode (v. caseta), poikiloterme, anamniote, cu pielea

netedă sau rugoasă, subţire, umedă (rol important în respiraţie); aprox. 6500 specii
Sunt animale tericole sau acvatice (dulcicole, nicio specie marină, de apă uşor salmastră)
Tegument bogat în glande, secretă mucus şi substanţe iritante sau toxice (protecţie
împotriva prădătorilor)
La larve, unele urodele şi la gimnofioni musculatura este dispusă metameric; la adult,
musculatura se diferenţiază în muşchi lungi, scurţi şi laţi, inseraţi pe piesele scheletice
83
Tetrapodele şi deplasarea pe uscat
Tetrapodele (gr. tetra = patru, podos = picior) au fost primele vertebrate care s-au deplasat pe
uscat.
Înainte ca tetrapodele să existe, vertebratele erau constrânse să trăiască în habitate acvatice.
Ei au început să cucerească uscatul în paleozoic, acum aproape 360 de milioane de ani.
Acest moment reprezintă unul din cele mai importante evenimente al istoriei vertebratelor:
dezvoltarea a patru membre la strămoşii tuturor tetrapodelor!
Din ce grup provin terapodele ?

Doi posibili strămoşi:
- Dipnoii
- Crossopterygii
1. Dipnoii (sunt trei genuri de dipnoi actuali: Lepidosiren – America de Sud; Protopterus –
Africa Centrală; Neoceratodus – Australia)
Prezintă plămâni şi înotătoare lobate
Inima este parţial împărţită în două jumătăţi (dreaptă şi stângă ca şi vertebratele
terestre)
Oasele dermice – nu au aceiaşi mărime formă sau poziţie ca la amfibienii moderni
Lipsesc dinţii pe marginea craniului, ca la primii amfibieni
2. Crossopterygii (Latimeria chalumnae – singura specie actuală)
Prezentau dinţi labirintodonţi, găsiţi numai la Crossopterygii şi la primii amfibieni
Prezentau plămâni
Oasele de origine dermică ale craniului aveau aceiaşi dispoziţie ca şi la primii
amfibieni
Viaţa pe uscat pune o serie de probleme care au fost rezolvate la amfibieni:

PROBLEMA DESCRIERE SOLUŢIA
Perceperea vibraţiilor Linia laterală nu poate opera în aer Modificarea hiomandibularului
pentru a transmite vibraţiile la
urechea internă plină cu lichid
Respiraţia Oxigenul atmosferic Plămâni
Uscăciunea Îngroşarea pielii; solzi epidermici
Reproducera Dezvoltarea embrionară; probleme Reproducerea în apă
cauzate de uscăciune
Capturarea prăzii Peştii utilizează sucţiunea pentru a Limba
facilita captura
84
Encefalul mic, cu veziculele în linie: emisfere cerebrale (arhepaliu, paleopaliu, corpi
striaţi) cu lobii olfactivi fuzionaţi şi bine dezvoltaţi; diencefal (epifiză, straturi optice,
hipofiză); mezencefal (tuberculii bigemeni); metencefal (cerebel slab dezvoltat);
mielencefal (bulb rahidian cu 10 nervi cranieni)
Receptorii pot fi: tactili în tegument; linia laterală la larve şi urodele permanent acvatice;
gustativi (muguri gustativi şi organul lui Jacobson); olfactivi (mucoasă olfactivă); optici
(doi ochi laterali); statoacustici (urechea internă şi medie).
Craniul se articulează la coloana vertebrală prin 2 condili occipitali
Larvele respiră prin branhii, adulţii prin plămâni
Inimă tricamerală: două atrii şi un venticul; circulaţie dublă şi incompletă; întoarcerea
venoasă se face prin vene cave; circuit port-hepatic şi port-renal; sângele conţine hematii
nucleate.
2 rinichi în stadiul de pronefros la larvă şi de mezonefros la adult
Sexe separate şi dimorfism sexual; femela de talie mai mare
Dezvoltarea embrionară are loc în mediul acvatic, iar cea postembrionară se desfăşoară
prin metamorfoză
Fecundaţia este externă la anure şi unele urodele şi internă la majoritatea urodelelor (fără
organ de acuplare); fecundaţie internă, cu organ de acuplare, la gimnofioni
Fecundaţia la puţine specii de urodele este precedată de amplex (Salamandra,
Ambystoma); masculii, în perioada de reproducere îmbracă o “haină de nuntă” (se măreşte
creasta dorsală, apar pete colorate pe corp) şi execută mişcări specifice, o “paradă
nupţială”, apoi depun pe substrat 2-3 spermatofori pe care femela îi aspiră cu cloaca;
unele specii sunt vivipare
Neotenia este fenomenul de atingere a maturităţii sexuale cu păstrarea morfologiei externe
larvare, uneori facultativ (Ambystoma) alteori obligatoriu (Proteus, Necturus, Siren);
permite populaţiilor să reziste în condiţii unui teritoriu neospitalier
Dezvoltarea la anure: de regulă, prin metamorfoză incluzând larve acvatice, poate fi şi
directă, pe sol sau vivipară. Fecundaţia este precedată de amplex, poziţie în care masculul
stă fixat de la o oră la 7 zile în spatele femelei. Femela, stimulată de prezenţa masculului
elimină ovulele care sunt stropite de mascul cu spermatozoizi; ponta poate depăşii 20.000
de ouă, învelite într-o masă gelatinoasă
85
Adulţii sunt carnivori consumând numeroase specii de nevertebrate cu condiţia ca prada
să se mişte (viermi, moluşte, crustacei, păianjeni, miriapode, insecte – 80% din hrană).
Speciile de talie mare consumă ocazional şi vertebrate (peşti, mormoloci, şopârle, păsări
şi rozătoare). Cele mai multe larve sunt filtratoare (alge, bacterii), unele sunt omnivore
sau carnivore.
Importanţa pentru om a amfibienilor:
Controlul populaţiilor de insecte
Controlul populaţiilor de alge
Bioindicatori mai ales pentru metale şi aciditatea mediului
Consum uman (“picioare de broască”)
Învăţământ şi experimente de laborator clinic şi biologic
Studii de toxicologie
Obţinerea de medicamente: antivirale şi antibiotice, analgezice, pentru tratarea ulcerului
gastric, lipici rezistent folosit în chirurgia ficatului şi splinei
Curara, folosită de unele triburi din Amazonia pentru vânătoare, este extrasă din
tegumentul unor broscuţe tropicale
3 ordine actuale: Urodela (salamandre, tritoni), Anura (broaşte, broaşte râioase, brotăcei) şi
Gymnophiona (corp alungit, inelat, lipsit de membre, cu coada redusă sau absentă; răspândiţi
în regiunile calde ale globului cu excepţia Australiei şi Madagascarului); doar primele două
au reprezentanţi în zonele temperate.
În România au fost inventariate: 6 specii de urodele şi 13 specii de anure.
Ord. Urodela (Caudata) – broaşte cu coadă

Corp fusiform, alungit, îşi păstrează coada după metamorfoză
2 perechi de membre egale
Fecundaţia internă, fiind precedată la puţine specii de amplex
Masculii, în perioada de reproducere îmbracă o “haină de nuntă” (se măreşte creasta
dorsală, apar pete colorate pe corp) şi execută mişcări specifice, o “paradă nupţială”.
Unele specii sunt vivipare.
Terestre sau acvatice
86
Intră în bălţi în aprilie şi le părăsesc prin iunie, ducând o existenţă nocturnă, de uscat
Păduri de foioase şi conifere din zone deluroase şi montane
Hibernează sub pietre, buşteni, sau în mâl
Hrană animală (râme, artropode, gasteropode)
Fam. Salamandridae: salamandre, tritoni

Salamandra salamandra – salamandră, sălămâzdră de uscat (figura 82)
• 17-33 cm
• Colorit dorsal: negru cu pete galben-portocalii
• Nu are creastă dorsală în perioada de reproducere
• Coada mai scurtă decât trunchiul
• Formă terestră, trăieşte în păduri de foioase şi conifere, cu litieră umedă; nocturnă
• Are 2 glande parotoide, cu secreţie toxică
• Consumă râme, limacşi, insecte şi larve
• Ovovivipară, dezvoltarea embrionară şi cea postembrionară au loc în corpul
femelei
• Europa Centrală şi de Sud, Africa de Nord şi N-V, Asia de V
Fig. 82 Salamandra salamandra

(http://www.museumkiev.org/cadastre/foto/salamandra_mid.jpg)
Triturus vulgaris – triton (figura 83)

• 6-11 cm
• Corp zvelt, coada mai lungă decât restul corpului
87
• La mascul, creasta dorsală se continuă cu cea codală, fără întrerupere
• Abdomen pătat la mascul cu pete mari, la femelă cu pete mici
• Cap cu benzi longitudinale
• Habitate umede
• Hrană animală
• Până la 1500 m altd.
• Europa şi Asia Occidentală
Fig. 83 Triturus vulgaris

(http://animalia.go.ro/Vertebrata/Amphibia/Urodela/Triturus%20vulgaris.htm)
Triturus cristatus – triton cu creastă (figura 84)

• 11-18 cm
• La mascul, creasta dorsală este puternic dinţată şi net separată de cea caudală;
creasta regresează după perioada de reproducere
• La femelă, există doar creasta caudală
• Ventral: pete negre
• Cap fără benzi longitudinale
• Hrană animală
• 200-1900 m altd.
• Centrul şi Sudul Europei, Asia de V
Fig. 84 Triturus cristatus

(http://animalia.go.ro/Vertebrata/Amphibia/Urodela/Triturus%20cristatus.htm)
Triturus alpestris – triton de munte (figura 85)

• 8-11 cm
• Corp îndesat, coada egală sau mai scurtă decât restul corpului
88
• La mascul, creasta dorsală este scurtă şi nedinţată
• Secţiunea corpului are contur circular
• Ventral nu are pete
• Hrana animală
• Între 500 şi 2000 m altd.
• Europa Centrală şi de Sud; în întreg lanţul Carpatic
Fig. 85 Triturus alpestris (http://www.whose-tadpole.net/key-to-adult-amphibia/T-alpestris.htm)
Triturus montandoni – triton carpatic (figura 86)

• 7-10 cm
• Masculul nu are creastă dorsală
• Coada este mai lungă decât trunchiul
• Secţiunea corpului are contur pătratic
• Ventral nu are pete
• La mascul, coada are filament terminal lung de 3-4 mm.
• Hrana animală
• Doar în Carpaţii Orientali, la altd. între 200 şi 2000 m.
coada cu filament terminal, la

mascul
Fig. 86 Triturus montandoni (http://www.ocolul-pojorata.ro/rezervatii_speciiprotejate.php;

dreapta: http://www.ecosystema.ru/08nature/amf/11.htm)
89
Ord. Anura (Ecaudata) – broaşte fără coadă
Corp scurt şi îndesat
Nu au coadă
Membrele posterioare mai lungi decât cele anterioare şi servesc la sărit
Masculul are saci vocali interni/externi care amplifică sunetele (figura 87)
Fecundaţia este externă, precedată de un amplex = procesul de îmbrăţişare a femelei de
către mascul; poate fi cervical, axilar sau inghinal (figura 88)
Femela, stimulată de prezenţa masculului elimină ovulele care sunt stropite de mascul cu
spermatozoizi
Ouăle sunt depuse în grămăjoare sau în cordoane în funcţie de specie (figura 88)
Metamorfoza (figura 89) durează 2-5 luni
În perioada de reproducere masculii emit sunete amplificate de sacii vocali iar pe degetele
membrelor anterioare apar tuberculi cornoşi (apariţie controlată de testosteron); femelele
atrase de sunete se adună la locul de acuplare
Fig. 87 Morfologia externă a unui anur

(http://animalia.go.ro/Vertebrata
/Amphibia/Anura/Anura.html)
Fig. 88 Diferite strategii reproductive la anure
(din Grzimek’s Animal Life Encyclopedia, vol. 6, 2003)
90
Fig. 89 Ciclul de viaţă la o specie de Rana
(http://www.daviddarling.info/encyclopedia/A/Anura.html)
Fam.Hylidae
Hyla arborea – brotăcel, răcănel (figura 90)
4-5 cm
Verde- cafeniu, cu mare capacitate de homocromie
Spatele este separat de flancurile cenuşii printr-o linie brună întunecată
Se caţără în copaci cu ajutorul discurilor adezive de la extremitatea degetelor; nocturn
Rezistent la uscăciune şi frig
Se hrăneşte cu insecte
Din deltă până la 1000 m altd.
Ponta cu aspect de formaţiune sferică
bandă
laterală
întunecată
discuri adezive Fig. 90 Hyla arborea (http://www.tiere-

kleinanzeigen.com/export/e298c9b0c54fb6269e15b9a09a033.jpg; dreapta: exemplar capturat în
iulie 2011, jud. Călăraşi, foto Mala Stavrescu-Bedivan)
91
Fam. Ranidae
Rana ridibunda – broasca de lac mare (figura 91)
17 cm
Verde-măsliniu sau brun-măsliniu, cu o linie verterbrală deschisă la culoare
Specie diurnă, aproape exclusiv acvatică
Dorsal tegumentul prezintă mici verucozităţi
Pupila dispusă orizontal
Tubercul metatarsal fără lamă cornoasă săpătoare
În vegetaţia de pe malurile eleşteelor sau a lacurilor, până la 1000 m altd.
Consumă insecte, viermi şi mici vertebrate (broaşte, peşti, şopârle, pui de rozătoare)
Exploatată economic pentru picioarele posterioare
dungă vertebrală
deschisă la culoare
Fig. 91 Rana ridibunda (http://en.wikipedia.org/wiki/File:RanaRidibundaFemale.jpg)
Rana temporaria – broasca roşie de munte (figura 92)

10 cm
Coloritul corpului variabil
Pată temporală brun-închisă sau neagră
Membrele au dungi închise
Articulaţia tibio-tarsală a membrului întins înainte nu depăşeşte niciodată botul!
Tubercul metatarsal intern, mic şi musculos
Diurnă sau crepusculară, ½ an în apă şi ½ an pe uscat
Populează biotopi foarte variaţi: păduri, fâneţe, ape stătătoare sau curgătoare
92
De la 200 până la peste 2200 m altd.
Exploatată economic pentru picioarele posterioare
pată temporală
Fig. 92 Rana temporaria (http://www.latvijasdaba.lv/abinieki/rana-temporaria-l/)
Rana dalmatina – broasca roşie de pădure (figura 93)

7-9 cm
Nu prezintă dorsal dungi
Pată întunecată în regiunea temporală
Membrele posterioare au linii întunecate
Articulaţia tibio-tarsală a membrului întins înainte depăşeşte botul la adult!
Tubercul metatarsal intern, proeminent
Masculul nu are saci vocali
În păduri, în apropierea apelor sau în locuri mai uscate; ziua se ascunde în frunzar
Până la 1400 m altd.
Fig. 93 Rana dalmatina

(http://animalia.go.ro/Vertebrata/Amphibia/Anura/Rana%20dalmatina.htm)
93
Fam. Bufonidae
Bufo bufo – broasca râioasă brună (figura 94)
Masculul 10 cm, femela 15 cm
Tegumentul dorsal are aspect de verucozităţi proeminente, iar ventral are aspect granulos
Glande parotoide foarte evidente
Terestră, activă preponderent noaptea
Trăieşte în păduri, câmpii, preferând locurile umede; până la 2000 m altd.
Degetele posterioare au tuberculi subarticulari dubli
Spatele nu are pete verzi
Mănâncă insecte, melci, râme
Folositoare prin consumul mare de insecte dăunătoare agriculturii
tegument cu verucozităţi
Fig. 94 Bufo bufo (http://www.somso.de/english/zoologie/zos1013.htm)
Bufo viridis – broasca râioasă verde (figura 95)

8 cm masculul, 10 cm femela
Degetele posterioare au tuberculi subarticulari unici
Glande parotoide mari
Spatele cu pete neregulate verzi-măslinii, ventrral alb-cenuşiu, cu pete închise
Crepuscular şi nocturn
Rezistentă la uscăciune, apă salmastră şi poluare
Iritată, emană miros de usturoi
Hrana: insecte, râme, limacşi
94
În România aproape pretutindeni, exceptând zonele alpine
tuberculi subarticulari unici
glande parotoide
Fig. 95 Bufo viridis (http://www.whose-tadpole.net/key-to-adult-amphibia/B-viridis.htm)
Fam. Discoglossidae
Bombina bombina – izvoraş (buhai) cu burta roşie (figura 96)
4-5 cm.
Abdomen închis la culoare cu pete roşii sau portocalii
Vârful degetelor este negru!
Negi rotunzi pe tegument, cu un punct negru dispus central
Secretă un lichid de apărare dacă este luată în mână
Dacă este speriat pe uscat, îşi arată culorile de avertizare (“reflexul de bombină”), apoi îşi
va relua poziţia normală (figura 96)
Amplex inghinal
Diurn şi crepuscular, trăieşte în lacuri şi bălţi de la şes până la 400 m altd.
Se hrăneşte cu râme, melci, insecte
Ouă depuse în grămezi mici pe fundul apei sau lipite de plante
95
Fig. 96 Bombina bombina (http://zoologysp.blogspot.com/2009/08/bombina-bombina-sa-
izvorasul-cu-burta.html; dreapta - reflexul de bombină, din: Grzimek’s Animal Life
Encyclopedia, vol. 6)
Bombia variegata – izvoraş (buhai) cu burta galbenă (figura 97)

4-5 cm
Abdomen galben cu pete negre
Vârful degetelor galben!
Tegument cu negi terminaţi cu spinişori cornoşi
Mascul fără saci vocali
Amplex inghinal
De la 150 la aproximativ 2000 m altd.
Preponderent acvatică
Consumă moluşte, insecte, râme
Ouă fixate izolat sau în grămezi pe plante acvatice,
sau cad pe fundul apei
Fig. 97 Bombina variegata

(http://bartongroup.icapb.ed.ac.uk/index.php?page=s/90orgs/bombina.html)
96
Fam. Pelobatidae
Pelobates fuscus – broasca brună de pământ (figura 98)
6,5 cm la mascul, 8 cm la femelă
Tubercul metatarsal intern foarte bine dezvoltat, prevăzut cu o muchie cornoasă tăioasă
Masculi fără saci vocali
Amplex inghinal
La mascul, pe partea D a antebraţului se găsesc glande odorante care secretă o substanţă
cu miros puternic
Adoptă poziţia de intimidare când este iritată
Consumă limacşi, râme, insecte
Nocturnă; pretutindeni în România, în zone cu soluri afânate, până la 500 m altd.
muchia
cornoasă a
tuberculului
metatarsal
intern
Fig. 98 Pelobates fuscus (http://www.hylawerkgroep.be/jeroen/index.php?id=39; dreapta:

http://www.biolib.cz/IMG/GAL/BIG/114572.jpg)
TEST DE EVALUARE
1. Ce sunt glandele parotoide?

Răspuns:
Glandele parotoide sunt glande granuloase tegumentare aflate pe spatele, gâtul sau
umerii unor anure şi urodele; secretă substanţe iritante sau toxice ce protejează
amfibienii de prădători.
2. Ce diferenţe există între anure şi urodele?

Răspuns:
97
Exerciţii.
Exemplu rezolvat:
1. Discurile adezive :
a. lipsesc la Pelobates fuscus;
b. lipsesc la Hyla arborea;
c. sunt prezente la Hyla arborea;
d. servesc la căţărarea în arbori;
e. nu se găsesc la extremitatea degetelor.
Rezolvare: a, c, d
De rezolvat:
2. Amplexul:
a. reprezintă secretarea unui lichid de apărare;
b. reprezintă procesul de îmbrăţişare a femelei de către mascul;
c. reprezintă arătarea culorilor de avertizare;
d. poate fi axilar, cervical sau inghinal;
e. lipseşte la anure.
Rezolvare:
3.2 Scheletul la Rana ridibunda
Spre deosebire de peşti, craniul amfibienilor este format din mai puţine oase. Acest fapt
este datorat fie reducerii în timpul dezvoltării, fie contopirii unor oase în complexe osoase, fie
transformării unor oase (hiomandibularul se transformă în columelă şi pătrunde în urechea
medie). Orbitele nu sunt separate de cavitatea bucală prin schelet ci prin ţesuturi moi. Nu apare
septul interorbital, craniul fiind de tip platibazic.
98
Fig. 99 Scheletul la Rana ridibunda
Neurocraniul constă din 4 regiuni, ca şi la peşti: occipitală (formată din exoccipitale care
delimitează marele foramen şi poartă 2 condili occipitali pentru articularea cu coloana
vertebrală); otică (prooticul); orbito-temporală (sfenetmoid, parasfenoid, vomere); etmoidală
(capsulele olfactive au coane sau orificii nazale interne care asigură legătura cu cavitatea bucală);
de asemenea, există bolta (frontoparietale, nazale, scvamosale) şi baza (parasfenoid – os unic în
forma literei T) neurocraniului.
Viscerocraniul. Din partea superioară a arcului mandibular (cartilajul palato-patrat) ia
naştere maxilarul superior, format din oase de cartilaj şi din oase dermice. Este alcătuit din oase
perechi: permaxila, maxilla, patratojugalul, pătratul, palatinul, pterigoidul. Mandibula are ca
origine partea inferioară a arcului mandibular (cartilajul lui Meckel).
Vertebrele sunt diferenţiate în patru regiuni, ca o adaptare la locomoţia în mediul
terestru: cervicală (proatlas, sub forma unui inel turtit dorso-ventral); dorsală (7 vertebre: 6
99
procelice, a 7-a amficelică); sacrală (o vertebră amficirţiană, cu un cap de articulaţie pentru a 7-a
vertebră dorsală şi două capete de articulaţie posterioare pentru urostil) şi codală (10-12 vertebre
contopite într-un os lung şi subţire numit coccis sau urostil).
Scheletul apendicular este adaptat la locomoţia prin salturi, prezentând membrele
anterioare scurte şi puternice şi membrele posterioare lungi. Este format din scheletul centurilor
şi scheletul membrelor.
Centura scapulară (pectorală) este formată din: suprascapulă, scapulă, coracoid (ambele
delimitează cavitatea glenoidă pentru articularea humerusului), epicoracoid, clavicule,
omosternul (anterior epicoracoidului), xifisternul (posterior epicoracoidului); aceste piese nu se
pot omologa cu sternul mamiferelor, pentru că la ele nu se articulează coaste.
Centura pelviană este formată din oasele perechi: ilium, ischium, pubis (delimitează
cavitatea acetabulară/cotiloidă în care se articulează femurul).
Membrul anterior cuprinde, pe regiuni:
stilopodul: humerusul scurt şi puternic;
zeugopodul: radius şi ulna fuzionate;
autopodul: bazipod (radial, ulnar, central, carpeienele I şi II libere, III şi IV fuzionate);
metapod (4 metacarpiene libere); acropod (4 degete formate din falange cu formula
2,2,3,3, la care se adaugă şi un prepolex).
Membrul posterior este format din:
stilopod: femur alungit şi subţire;
zeugopod: tibia şi fibula fuzionate;
autopod: bazipod (tibial şi fibular fuzionate, central, tarsian I liber, tarsienele II şi III
fuzionate; ligament în locul tarsienelor IV şi V); metapod (5 metatarsiene libere);
acropod (5 degete formate din falange, cu formula 2,2,3,4,3, la care se adaugă şi un
prehalux).
100
TEST DE EVALUARE
1. Din ce este format membrul posterior la Rana ridibunda?

Răspuns:
Membrul posterior, la Rana ridibunda, este format pe regiuni, din următoarele oase:
stilopod - femur alungit şi subţire; zeugopod - tibia şi fibula fuzionate; autopod -
bazipod (tibial şi fibular fuzionate, central, tarsian I liber, tarsienele II şi III fuzionate;
ligament în locul tarsienelor IV şi V); metapod (5 metatarsiene libere); acropod (5
degete formate din falange, cu formula 2,2,3,4,3, la care se adaugă şi un prehalux).
2. Realizaţi o comparaţie între scheletul unui peşte osos şi scheletul unui anur! Ce
diferenţe observaţi?
Răspuns:
Exerciţii.
Exemplu rezolvat:
1. Urostilul:
a. face parte din scheletul unui anur;
b. se întâlneşte la anure dar şi la peştii osoşi;
c. se formează prin sudarea vertebrelor codale;
d. se articulează la regiunea sacrală;
e. nu se articulează la regiunea sacrală.
Rezolvare: a, b, c, d
De rezolvat:
2. Stilpodul:
a. este o regiune a coloanei vertebrale;
b. este o un os al craniului;
c. este o regiune a membrului anterior;
d. este o regiune a membrului posterior;
e. cuprinde un singur os, în funcţie de membru.
Rezolvare:
101
REZUMATUL TEMEI
Amfibienii sunt vertebrate tetrapode poikiloterme, anamniote, cu piele nudă bine

vascularizată, netedă sau verucoasă, bogată în glande tegumentare, care secretă mucus sau
substanţe iritante ce oferă protecţie în faţa prădătorilor. Respiraţia pulmonară (la adulţi) sau
branhială (la larve) completează respiraţia tegumentară. Sunt animale ce pot fi întâlnite atât în
ecosisteme acvative dulcicole cât şi în cele terestre. Craniul lor se articulează la coloana
vertebrală prin doi condili occipitali. Au cinci degete la fiecare membru posterior şi patru
degete la fiecare membru anterior. Membrele posterioare prezintă diferite adaptări pentru
săpat, căţărat, înotat. Nu au organ copulator; fecundaţia este externă la anure şi unele urodele,
sau internă la majoritatea urodelelor. Sunt ovipare sau ovovivipare.
Clasa Amphibia include trei ordine actuale: Gymnophiona (corp viermiform lipsit de
membre şi centuri, cu coada scurtă sau absentă), Urodela (coadă prezentă la adulţi, două
perechi de membre având aproximativ aceeaşi lungime), Anura (coada lipseşte la adulţi,
membrele posterioare mai lungi decât cele anterioare).
În fauna României există cinci specii de triton (Triturus) şi o specie de salamandră
(Salamandra) – urodele, precum şi alte 13 specii de: broaşte (Rana, Bombina, Pelobates),
broaşte râioase (Bufo) şi brotăcei (Hyla) – anure.
1. Brotăcelul:
a. face parte din Clasa Amphibia, Ordinul Urodela, Familia Salamandridae;
b. face parte din Clasa Amphibia, Ordinul Anura, Familia Ranidae;
c. face parte din Clasa Amphibia, Ordinul Anura, Familia Hylidae;
d. are o mare capacitate de homocromie;
e. nu are discuri adezive.
102
2. Bufo bufo:
a. are tuberculi subarticulari dubli;
b. are tuberculi subarticulari unici;
c. este broasca brună de pământ;
d. este broasca râioasă brună;
e. dorsal, tegumentul prezintă verucozităţi.
3. Salamandra:
a. este un anur;
b. este un urodel;
c. are glande parotoide;
d. este ovipară;
e. este ovovivipară.
4. Scheletul la Rana ridibunda se caracterizează prin:

a. patru degete la fiecare din membre;
b. patru degete la membrul anterior şi cinci degete la membrul posterior;
c. cinci degete la membrul anterior şi patru degete la membrul posterior;
d. doi condili occipitali;
e. prezenţa urostilului.
5. Tegument cu spinişori cornoşi există la:

a. Salamandra salamandra;
b. Triturus cristatus;
c. Bufo bufo;
d. Bombina bombina;
e. Bombina variegata.
6. Muchie cornoasă tăioasă există la :

a. Triturus alpestris;
b. Bufo bufo;
103
c. Pelobates fuscus;
d. Bombina variegata;
e. Rana ridibunda.
1. Ardelean A., Godeanu S. P., 2010 – Determinatorul Ilustrat al Florei şi Faunei României, vol.
III – Mediul terestru, Arad.
3. Bălescu C., Orzaţă N., 2007 – Elemente de zoologia vertebratelor, Editura Sitech, Craiova.
4. Britannica Illustrated Science Library, 2008 – Fish and Ampibians.
5. Cogălniceanu D., 2002 – Amfibienii din România, Ghid de teren, Naturalia Practica no. 5.
Colecţia de Biologie-Ecologie, Universitatea din Bucureşti, Editura Ars Docendi.
6. Grzimek’s Animal Life Encyclopedia, 2003 - 2nd edition. Volume 6, Amphibians, edited by
Michael Hutchins, William E. Duellman, and Neil Schlager. Farmington Hills, MI: Gale Group
7. Linzey D., 2003 – Vertebrate Biology, The McGraw-Hill Companies.
10. Wright K. M., Whitaker B. R., 2001 – Amphibian Medicine and Captive Husbandry, Krieger
Publishing Company.
104
Tema nr. 4
REPTILE
Diagnoza şi sistematica reptilelor.
Scheletul la Emys orbicularis.
Obiectivele temei:
- trecerea în revistă a principalelor caractere ale reptilelor;
- descrierea celor mai importanţi reprezentanţi ai reptilelor din fauna României, cu referire
la: morfologia externă, organizare internă, reproducere şi dezvoltare, ecologie,
zoogeografie;
- cunoaşterea părţilor componente ale scheletului la Emys orbicularis.
4.1 Diagnoza şi sistematica reptilelor
Vertebrate adaptate perfect la mediul terestru (lat. repere = a se târî)

Tetrapode, amniote, poikiloterme
Corpul este: primitiv, fusiform (crocodili, şopârle), format din cap, gât, trunchi şi coadă,
suportat de 4 membre pentadactile inserate lateral; comprimat lateral (cameleoni);
comprimat dorso-ventral (ţestoase); alungit, fără membre (la şerpi şi unele şopârle)
Schelet complet osificat, craniul se articulează la coloana vertebrală printr-un singur
condil occipital
Craniul este de tip tropibazic (testudines, crocodilia, unele şopârle) sau platibazic (şerpi,
unele şopârle); după poziţia foselor temporale şi a arcurilor care le delimitează este de tip:
anapsid: lipsit de fose; euriapsid – numai fosa temporală superioară, mărginită de
105
scvamosal şi postorbital; sinapsid – numai fosa temporală ventrală, mărginită de
scvamosal şi postorbital; diapsid – ambele fose temporale (figura 100)
Regiune cervicală distinctă
Toate vertebrele cu excepţia celor codale poartă coaste (prezente la şerpi); stern – lipsă la
şerpi şi chelonieni
Tegument uscat, în general cornificat, cu solzi sau scuturi, asigurând protecţie împotriva
deshidratării. Epidermă puternic cheratinizată, formează: solzi, papile, scuturi; dermă
groasă, bogată în cromatofori, diferenţiază plăci osoase la crocodili şi testudines;
hipodermă. Glande tegumentare: vertebrale la şerpi şi glande cu mosc la crocodili
Datorită mişcărilor mai variate ale reptilelor şi musculatura este mult mai variată decât la
amfibieni; apar muşchii intercostali (la şerpi şi şopârle)
Encefalul mai voluminos de cât la amfibieni; apare curbura nucală; emisfere cerebrale
voluminoase cu corpii striaţi mari, bulbi olfactivi mici; diencefal cu hipofiză, organul
pineal (epifiza) şi organul parietal; mezencefalul cu tuberculii bigemeni sau lobii optici (la
şerpi se schiţează împărţirea în cvadrigemeni); metencefalul cu cerebel bine dezvoltat;
mielencefalul cu bulbul rahidian în legătură cu 12 perechi de nervi cranieni. Măduva
spinării la unele specii au două intumescenţe (cervicală şi lombară). Nervi spinali
În evoluţia lor, reptilele au fost la început majoritatea carnivore consumând insecte (talie
mică dar conţinând multă energie potenţială) şi alte prăzi mici. O dată cu evoluţia lor şi
creşterea taliei, alte surse de hrană şi metode de captură au apărut: Cele mai multe reptile
foarte tinere consumă insecte. Pe măsură ce cresc încep să se hrănească cu moluşte,
broaşte, păsări mamifere şi chiar alte reptile, cu cât reptila este mai mai mare cu atât prada
este mai mare.Unele s-au adaptat la regim erbivor consumând în special iarbă şi variate
frunze. Altele s-au adaptat la ingestia unor păzi foarte mari.Altele s-au specializat pentru
un anumit tip de hrană.
Respiraţie exclusiv pulmonară. Căi aeriene: nări; fose nazale; coane; faringe; laringe cu
corzi vocale la gekkonidae, cameleoni şi crocodili; trahee; bronhii; plămâni cu diferite
grade de complicare a suprafeţelor de schimb gazos
Inima tricamerală (tetracamerală la crocodili). Circulaţie dublă şi incompletă (completă la
crocodili). Sângele conţine hematii nucleate, eliptice şi biconvexe.
106
Rinichi de tip metanefros; există cloacă. La testudines şi şopârle există vezică urinară. La
speciile terestre, urina este aproape solidă (uraţi) iar la cele acvatice, este lichidă (amoniac
şi uree)
Sexele sunt separate. Dimorfism sexual: coloraţie specială în perioada de rut (lacertilieni
şi agamide), pori femurali la mascul (lacertilieni), diferenţe de talie, modificări ale
plastronului la ţestoase, organe acuplare (unul median la crocodili şi ţestoase, două –
hemipenis - la scuamata)
Fecundaţie internă, masculii au organe de acuplare.
Două perechi de membre, fiecare cu 5 degete prevăzute cu gheare; membrele sunt
transformate în palete la ţestoasele marine, reduse sau absente la unele şopârle şi şerpi
Dezvoltare directă, fără metamorfoză
În cursul dezvoltării embrionare apar anexele embrionare (amnios, alantoidă) pentru
protecţie, respiraţie, excreţie
Trăiesc în regiunile calde şi temperate ale globului
Reptile actuale: Squamata – şopârle, amfisbene şi şerpi; Testudines – broaştele ţestoase;
Crocodilia – crocodili, aligatori; Sphenodonta – tuatara
Amniosul
este membrana internă înconjurând embrionul conţinând apă şi săruri
serveşte ca rezervor de apă
ajută în osmoreglare
Corionul înconjoară toate structurile embrionare
membrană externă de protecţie
vascularizat permiţând schimbul de gaze
Alantoida provine din prelungirea intestinului
rol în excreţie: depozitează reziduurile azotate produse de metabolismul
embrionului
vascularizată, rol în respiraţie
creşte în dimensiuni odată cu creşterea embrionului
107
Reptile din fauna României
Subclasa Anapsida
Ordinul Chelonia
Subordinul Cryptodira – ţestoase
Subclasa Lepidosauria
Ordinul Squamata
Subord. Lacertilia (Sauria) – şopârle
Subord. Ophidia (Serpentes) – şerpi
Subclasa Anapsida – reptile la care craniul nu are fose temporale (figura 100 A)
Ord. Chelonia (gr. kele = umflătură, cocoaşă) – reptile cu corpul lăţit în plan orizontal, protejat
de o carapace, cu fălci lipsite de dinţi şi acoperite de teci cornoase
Subord. Cryptodira (gr. kryptos = ascuns) – ţestoase care îndoaie capul în plan vertical în forma
literei “S” şi îl pot retrage sub carapace
B
A
Fig. 100 Tipuri structurale de craniu la reptile: A. anapsid. B. diapsid (din
Grzimek’s Animal Life Encyclopedia, 2nd edition. Volume 7, Reptiles)
Fam. Testudinidae
Testudo hermanni – broasca ţestoasă de uscat (figura 101)
25 cm lungimea carapacei
Carapace bombată, ovală, de culoare galben intens, cu 2 plăci supracaudale
Plăcile au câte o pată centrală neagră-brună şi un chenar negru
Vârful cozii protejat de un înveliş cornos
Fără tuberculi cornoşi pe partea internă a coapselor
Locuri adăpostite, cu un covor vegetal gros, până la 700 m altd.
108
La hrana vegetală (frunze, ierburi) se adaugă fructe şi ocazional unele nevertebrate
Hibernează din octombrie până în mai
11-12 ouă
În NV Olteniei şi în Banat: T. hermanni hermanni
două plăci
supracaudale
absenţa tuberculilor cornoşi învelişul cornos al cozii
Fig. 101 Testudo hermanni (stânga: din CITES Identification Guide – Turtles and Turtoises,
1999; dreapta: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Testudo_hermanni_hermanni_05.jpg;
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Testudo_hermanni_hermanni_Eiablage.jpg; jos: femelă
de T. hermanni, vedere ventrală http://www.britishcheloniagroup.org.uk/caresheets/caremed.htm)
Testudo graeca – broasca ţestoasă dobrogeană (figura 102)

Carapace bombată, de până la 27 cm, de culoare galben închis, cu 1 placă supracaudală
Vârful cozii fără înveliş cornos
Un tubercul conic, cornos, pe partea internă a coapselor, lângă coadă
Plăcile prezintă un desen alcătuit din poligoane concentrice de culoare brun închis pe un
fond ocru
Zone de stepă, nisipoase, acoperite cu tufişuri şi păduri
Cosumă frunze şi flori
Hibernează din octombrie până în aprilie
109
8 ouă
În Dobrogea: T. graeca ibera (figura 102)
tubercul pe partea
internă a coapselor
o placă supracaudală vârful cozii fără înveliş cornos
Fig. 102 Testudo graeca ibera (sus: din CITES Identification Guide – Turtles and Turtoises,
1999; stânga: http://www.animale.ro/forum/showthread.php?38420-Reptile-vivariu-Bacau;
dreapta: femela de T. graeca, vedere ventrală
http://www.britishcheloniagroup.org.uk/caresheets/caremed.htm)
Fam. Emydidae
Emys orbicularis – broasca ţestoasă de apă (figura 103)
Lungimea carapacei: 17 cm
Carapace turtită, de culoare variabilă, de la brun până la negru
Plăcile prezintă pete galbene dispuse radiar a
În ape stătătoare sau lin curgătoare cu fund mâlos;

iese pe maluri însorite
Se hrăneşte cu insecte, crustacee, broaşte şi peşti
Hibernează în mâl din septembrie până în aprilie b.
3-15 ouă
Fig. 103 Emys orbicularis (a.
Destul de comună la noi în ţară http://de.wikipedia.org/wiki/Europ%C3%A4isc
he_Sumpfschildkr%C3%B6te; b. din CITES
Identification Guide – Turtles and Turtoises,
1999)
110
Subcls. Lepidosauria – reptile cu craniul diapsid (2 perechi de fose în regiunea temporală –
figura 100 B)
Ord. Squamata – reptile cu corpul alungit, acoperit de solzi sau de scuturi osoase;
tegumentul năpârleşte; masculii au organe copulatorii perechi (hemipenisuri)
Subord. Lacertilia – membre de obicei prezente (sau cel puţin au centura scapulară şi
stern); ventral există mai multe rânduri de scuturi cornoase; au pleoape şi pot clipi;
prezintă fenomenul de autotomie (coada rămasă după rupere se poate regenera)
Subord. Ophidia – membrele de obicei absente (cel putin cele anterioare); centura
scapulară şi sternul lipsesc; ventral, un rând de scuturi late; pleoapele sunt concrescute şi
transparente, privirea fiind fixă; urechea mijlocie şi timpanul lipsesc (vibraţiile sunt
recepţionate prin sol)
Subord. Lacertilia
Peste 3500 specii
În România se găsesc reprezentanţi din trei familii:
Familia Anguidae – membrele lipsesc; solzii de pe spate şi abdomen aproximativ egali;
fără guler
Fam. Scincidae – membre rudimentare; solzii de pe coadă nu formează şiruri inelare
transversale; fără guler şi pori femurali
Fam. Lacertidae – membre bine dezvoltate; solzii de pe coadă dispuşi în şiruri inelare
transversale; au guler şi pori femurali
Familia Scincidae
Ablepharus kitaibelii (şopârliţa de frunzar) (figura 104)
10-12 cm lungime
Corp subţire, alungit, cu capul scurt şi bot rotunjit
Gât nedistinct
Coada lungă şi groasă la bază
Mebrele scurte şi subţiri
Fig. 104 Ablepharus kitaibelii
Spate brun-cenusiu, cu luciu metalic
(http://en.balcanica.info/2-1252)
Lateral două dungi late, brun-închise
111
Păduri de stejar sau foioase
Hrana: viermi, insecte, păianjeni
Ponta: 2-5 ouă
Dobrogea, Muntenia, Oltenia
Familia Lacertidae
Şopârle de dimensiuni mici şi mijlocii, cu membre pentadactile dezvoltate
Răspândite în Europa, Asia şi Africa
Corp fusiform, coada lungă şi fragilă
În determinarea speciilor, se foloseşte FOLIDOZA – dispoziţia şi numărul plăcuţelor de
pe cap şi cel al solzilor de pe corp
Diurne, terestre, în regiuni nisipoase, ierboase sau stâncoase, mai rar arboricole
Ovipare, cu excepţia speciei Lacerta vivipara (ovovivipară)
Eremias arguta (şopârla de nisip)

Talie mijlocie (14 cm)
Cap cu bot ascuţit, corp relativ îndesat
2 plăci supraoculare
Coada îngroşată la bază, se subţiază apoi brusc
Dorsal: cafeniu-deschis cu pete ocelare neregulate
Trăieşte numai în terenuri nisipoase, unde se poate îngropa cu uşurinţă
Îşi poate săpa vizuini în vecinătatea plantelor psamofile
Se hrăneşte cu insecte, păianjeni şi omizi
3-11 ouă
Dobrogea, Moldova: E. arguta deserti
112
Fig. 105 Eremias arguta
Fig. 106 Lacerta muralis
(http://www.biolib.cz/cz/taxonimage/id13926/)
(http://www.panoramio.com/photo/11625812
Lacerta (Podarcis) muralis (şopârla de ziduri) (figura 106)

15-20 cm
Forma zveltă, cu capul lung, coada lungă şi subţire
Gulerul cu marginea dreaptă, nedinţată
Trăieşte în colonii, în locuri uscate şi pietroase, bine expuse la soare
Hibernează în crăpături de ziduri sau fisuri de stânci
Consumă insecte şi fructe
2-8 ouă
Banat, Munţii Apuseni, Carpaţii Meridionali
Lacerta agilis (şopârla cenuşie) (figura 107)

Lungimea poate atinge 23 cm
Formă mare, cu aspect masiv Fig. 107 Lacerta agilis
Cap mare şi scurt, coada groasă (http://www.biolib.cz/en/taxonimage/id1
8636/)
Solzi dorsali mari şi carenaţi
Dorsal o dungă lată mediană, brun-închis, care se detaşează pe un fond mai deschis, având
pe margini pete neregulate dispuse liniar
Cele două sexe diferă în privinţa coloritului: masculul este verde, femela este brună
Specia cea mai numeroasă din Europa Centrală
Regiuni de şes, deluroase şi montane, prin culturi, livezi şi la liziera pădurilor
Înoată bine în apă
Specie foarte teritorială
113
Hrana: insecte, păianjeni, melci şi râme
5-21 ouă
Moldova, Muntenia (L. a. chersonensis)
În interiorul arcului carpatic (L. a. agilis)
Fig. 108 Lacerta viridis
Lacerta viridis (guşterul) (figura 108) (http://itras.cz/vinice-sobes/galerie/5483/)
Cea mai mare specie din Europa Centrală (40 cm)

Corp zvelt, coada cilindrică
Masculul dorsal este verde intens cu bărbia albastră, femelele verzui sau brune, cu 2-4
dungi longitudinale deschise
Granule supraciliare prezente
Zone de stepă, zone colinare, luminişuri, păduri de foioase, până la 1700 m altitudine
Se caţără uşor în copaci
Se hrăneşte cu insecte, mici rozătoare, păsărele
8-20 ouă
Răspândit în toată România
Lacerta (Podarcis) taurica (şopârla de iarbă) (figura 109) Fig. 109 Lacerta taurica
Talie mică, 20 cm (http://www.freenatureimages.eu/animals/i
ndex.php/Reptilia-Reptielen-Reptiles/)
Corp zvelt şi coada lungă şi subţire
Dispoziţia plăcuţelor de pe cap asemănătoare cu cea de la Lacerta viridis
Solzi dorsali carenaţi
Două dungi latero-dorsale formate din pete închise; pe flancuri câte o dungă fină
albăstruie
Povârnişuri acoperite cu tufişuri, păşuni, păduri de foioase
Hrană: insecte, păianjeni, râme
2-6 ouă
Sudul ţării, Dobrogea
Lacerta vivipara (şopârla de munte) (figura 110)

17-18 cm lungime
114
Corp zvelt, cilindric, coada subţiată treptat spre vârf
Solzii dorsali alungiţi şi puternic carenaţi
Masculii mai mici decat femelele, au un abdomen portocaliu
pătat cu negru
Dorsal brun cu o dungă vertebrală brun-închis,
continuă sau fragmentată, mărginit lateral de dungi albe
Etajul montan şi subalpin, în păduri,
turbării şi locurile umede
Înoată cu uşurinţă în apă
Se hrăneşte cu insecte, păianjeni, melci şi râme Fig. 110 Lacerta vivipara
(http://www.panoramio.com/photo/21763
Ovovivipar: 12 ouă, din care ies imediat puii 081)
Munţii Carpaţi, până la 2300 m altd.
Familia Anguidae
Anguis fragilis (năpârcă, şarpe de sticlă) (figura 111)
Corp alungit, fără membre, coada groasă, cilindrică şi lungă
Maxim 50 cm lungime
Spate cenuşiu-plumburiu sau brun-roşcat, abdomen plumburiu închis
În grupuri sau izolat, la şes, în zona de deal şi de munte
Mai ales în locuri umede
Ocupă galerii făcute de rozătoare, se ascunde sub buşteni putreziţi, dar se poate îngropa în
sol şi prin săpare directă
Se hrăneşte cu insecte, limacşi şi râme
Ovovivipar: 26 pui eclozează chiar în corpul mamei
115
Fig. 111 Anguis fragilis (http://en.wikipedia.org/wiki/Anguis_fragilis); dreapta – exemplar găsit
mort în august 2010, jud. Neamţ, foto Mala Stavrescu-Bedivan
Subordinul Ophidia (Serpentes)

Aprox. 3000 specii actuale
Corp alungit, lipsit de membre şi centuri, cu excepţia unor forme primitive care au
conservat vestigii
Coada are lungimi variabile, oasele palatinului sunt mobile
Corp acoperit cu solzi netezi sau carenaţi
Solzi ventrali dispuşi pe un singur şir
Ovipari sau ovovivipari
Pentru identificarea speciilor se foloseşte (alături de alte caractere) folidoza – numărul şi
dispoziţia plăcuţelor de pe cap şi a solzilor de pe corp (figura 112)
Pileus – formaţiunile cornoase de pe cap
Fig. 112 Folidoza – criteriu folosit în taxonomia ofidienilor

(http://herpetomania.blogspot.com/2011/07/caracteres-taxonomicos.html)
116
În fauna României:
Familia Boidae – gât nedistinct, ochi mici, pileus format din solzi, rudimente de membre
posterioare; Eryx jaculus (Dobrogea)
- gât distinct, ochii mari, pileus format din plăci distincte, nu prezintă rudimente de membre
posterioare:
Fam. Colubridae – pupila rotundă, solzii dorsali carenaţi sau netezi, placa anală divizată;
fără dinţi veninoşi erectili situaţi la capătul anterior al maxilarului superior
Fam. Viperidae – pupila verticală, îngustă şi solzii dorsali carenaţi, placa anală mică; dinţi
veninoşi, erectili situaţi la capătul anterior al maxilarului superior
Fam. Colubridae
Elaphe quatuorlineata (balaur)
2,60 m lungime
Corp robust, coada moderat alungită
Pata neagră pe pileus (figura 113), pete de culoare închisă dorsal,
cu tendinţa de a forma dungi
2 preoculare
Trăieşte în regiuni de stepă, zone aride,
tufişuri de la marginea pădurilor de foioase
Mişcari lente, se poate căţăra pe copaci
Se hrăneşte cu rozătoare şi păsări
6-16 ouă
Fig. 113 Elaphe quatuorlineata
Dobrogea (E. q. sauromates) (http://www.animalia.go.ro/Vertebrata/Reptil
ia/Squamata/Ophidia/Elaphe%20quatuorline
ata.html)
Elaphe longissima (şarpele lui Esculap)

Corp zvelt, talie mare (2 m), cap îngust şi coada subţire
117
Colorit dorsal brun-închis sau brun-cenuşiu, cu puncte mici albe pe fiecare solz
Pata inchisă lipseşte pe pileus, 1 preocular (figura 114)
Nu există pete dorsale
Zone însorite, păduri de foioase,
tufişuri de câmpie, zone stâncoase, ruine
Foarte activ, se caţară pe ramurile copacilor
Se hrăneşte cu rozătoare, amfibieni, şopârle, păsărele
Muşcă atunci când este capturat
5-8 ouă
Banat, Bihor, Iaşi, Braşov, Hunedoara şi Argeş
Fig. 114 Elaphe longissima
(http://www.animalia.go.ro/Vertebrata/Rep
tilia/Squamata/Ophidia/Elaphe%20longissi
ma.html)
Coronella austriaca (şarpele de alun)

Corp alungit şi zvelt, 75 cm
Colorit dorsal brun sau brun-rosşcat la mascul şi cenuşiu brun la femelă
Ventral: roşu-cărămiziu (mascul)/cenuşiu-negru (femelă)
De la nară începe o dungă brună, care trece prin ochi până la colţul gurii (figura 115)
Fiecare solz are câte o gropiţă apicală
Soluri uscate, însorite, până la 1500 m altd.
Se caţără cu uşurinţă pe arbuşti
Dacă este surprins, poate deveni agresiv
Consumă şopârle, şerpi tineri, rozătoare şi păsări
Ovovivipar, 3-15 pui
Fig. 115 Coronella austriaca

Coluber jugularis (şarpe rău) (http://www.animalia.go.ro/Vertebrata/Reptilia/S
quamata/Ophidia/Coronella%20austriaca.html)
2-3 m lungime
Corp robust, cap destul de mic şi coada lungă şi subţire
Galben-brun sau verde-măsliniu, fiecare solz pătat cu alb are câte 2 gropiţe apicale
118
Ochi aşezati direct pe supralabiale (figura 116)
Fiecare solz pătat cu alb are 2 gropiţe apicale
Abdomen galben deschis sau portocaliu, fără pete
Liziera pădurilor, pante stâncoase, grădini, ziduri uscate
Muşcă dacă este surprins
Se mişcă cu mare viteză şi se poate căţăra şi pe copaci
Mănâncă şopârle, rozătoare, broaşte, păsărele
Ovipar, 5-12 ouă
Fig. 116 Coluber jugularis
Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea: C. j. caspius (http://animalia.go.ro/Vertebrata/Rept
ilia/Squamata/Ophidia/Coluber%20ju
gularis.html)
Natrix natrix (şarpe de casă)

Corp zvelt, cu cap distinct şi coada subţire
Cel mult 2 m lungime
Cenuşiu, verde-măsliniu sau brun, cu 2 pete albe sau galbene la partea posterioară a
capului (figura 117)
Ventral are un desen sub formă de tablă de şah,
alb cu negru
1 preocular şi 7 supralabiale
De la câmpie până la munte,
pe malurile cursurilor de apă,
în mlaştini, păduri rare şi chiar în apropierea locuinţelor Fig. 117 Natrix natrix
(http://www.biolib.cz/en/taxonimage/id
Dacă este deranjat, elimină o secreţie
118069/?taxonid=368&type=1)
urât mirositoare din glandele anale
Se hrăneşte cu broaşte, tritoni, peşti, mici mamifere
Se refugiază în crăpături de stânci sau scobituri de copaci
11-25 ouă, în ciorchine
Natrix tessellata (şarpe de apă)

Corp zvelt, 1 m lungime, cap alungit,
Fig. 118 Natrix tessellata
fără pata semilunară pe laturile capului; (http://www.herpfrance.com/close.php)
119
8 supralabiale (figura 118)
Dorsal cenuşiu-măsliniu cu mici pete întunecate,
ventral cu aspect de şah negru cu gălbui sau portocaliu
De la câmpie la munte, dar totdeauna în apropierea apelor; poate rămâne imersat 15
minute
Consumă peşti şi amfibieni
Elimină secreţia urât mirositoare a glandelor anale, atunci când este apucat cu mâna
10-15 ouă reunite în cordon, sub pietre sau detritus
Delta Dunării, Moldova (Tarcău)
Familia Viperidae
Şerpi veninoşi, cu mecanism perfecţionat de injectare a veninului (dinţi canaliculaţi, la
partea anterioară a maxilarului superior)
Tereştri, se hrănesc cu mici vertebrate care sunt omorâte prin înveninare
În fauna ţării noastre există trei specii ale genului Vipera
Vipera ammodytes (vipera cu corn)

60-90 cm lungime
Corp zvelt, cu cap lat, triunghiular,
evident distinct de trunchi
Vârful botului cu aspect de corn,
îndreptat în sus şi înainte (figura 119)
Dorsal: cenuşiu-gălbui, cu o dungă dorsală Fig. 119 Vipera ammodytes
(http://zoologysp.blogspot.com/2009/0
brună-neagră ondulată sau formată dintr-o succesiune 7/animale-veninoase-si-otravitoare-
de romburi; ventral galben-brun din.html)
Pete mari negre pe laturile capului Ovovivipar, 4-20 pui, veninoşi încă
Se mişcă greoi de la naştere
Se hrăneşte mai ales cu mamifere, Venin mai activ decat cel de la V.
uneori cu şopârle sau păsări berus
Muşcătura periculoasă şi pentru om
120
Pe pante stâncoase, însorite, cu Carpaţii Meridionali, SV
vegetaţie rară; la munte se găseşte la Transilvaniei), V. a. montandoni
peste 2000 m altd. (Dobrogea)
2 subspecii în România: V. a.
ammodytes (Munţii Banatului,
Vipera berus (vipera)

65-80 cm lungime
Corp îndesat, bot turtit
Nara mare, localizată în centrul
plăcii nazale
Colorit cenuşiu-negru, cu banda
dorsală în zig-zag şi pete închise în
“V” la partea posterioară a capului
(figura 120)
Vârful botului făra aspect de corn
Fie la câmpie, fie la munte (pâna la
2500 m altd.)
Luminişuri de pădure, câmpuri
necultivate, turbării
Foarte legată de un anumit teritoriu
La populaţiile montane, masculii sunt
Fig. 120 Vipera berus
cenuşii iar femelele cafenii sau (http://www.bbc.co.uk/nature/life/Viper
roşcate a_berus;http://www.bmj.com/content/3
31/7527/1244.extract)
Populaţiile de deal nu au dicromism
Consumă rozătoare, şoparle, păsari,
uneori broaşte
Buna înotătoare
Ovovivipară, 5-18 pui
Transilvania, Iaşi, Carpaţi, Herculane
121
Vipera ursinii (vipera)
Talie mică (40-60 cm), cap triunghiular distinct
La partea posterioară a capului 2 pete confluente în forma de “V” sau “X”
Nara mică, situată în partea inferioară a plăcii nazale
Gălbuie pe spate, galben-brun pătată pe flancuri; banda dorsală în zig-zag constă din pete
brun închis
Câmpii ierboase, dune maritime, păduri rare, pante muntoase
Areal fragmentat, alcătuit din zone îndepărtate între ele
Se hrăneşte cu lăcuste, şoareci şi şopârle
Muşcă dacă este apucată, dar veninul sau este cel mai slab
10-17 pui
Dobrogea (V. u. renardi); fâneţele Clujului (V. u. rakosiensis)
Fig. 121 Vipera ursinii (http://www.hyla.hr/; http://www.herpetofauna.gr/)
TEST DE EVALUARE
1. Ce specii de ţestoase se întâlnesc în fauna României?

Răspuns:
În România trăiesc cheloniei aparţinând familiilor Testudinidae (Testudo hermanni –
ţestoasa de uscat; Testudo graeca (ţestoasa dobrogeană) şi Emydidae (Emys
orbicularis – ţestoasa de apă).
2. Ce diferenţe există între colubride şi viperide?

Răspuns:
122
Exerciţii.
Exemplu rezolvat:
1. Testudo graeca :
a. este broasca ţestoasă de apă;
b. este broasca ţestoasă de uscat;
c. este broasca ţestoasă dobrogeană;
d. are o hrană preponderent animală;
e. are o hrană preponderent vegetală.
Rezolvare: c, e
De rezolvat:
2. Şarpele de casă:
a. este ovovivipar ;
b. este Natrix natrix;
c. este Natrix tessellata;
d. este ovipar;
e. nu are pete semilunare pe laturile capului.
Rezolvare:
4.2 Scheletul la Emys orbicularis
4.2.1 Endoscheltul
Scheletul axial. Craniul este bine osificat, turtit dorso-ventral, iar oasele fuzionează de
timpuriu formând complexe osoase. Septul interorbital este bine dezvoltat (craniu tropibazic).
Neurocraniul şi splanchnocraniul sunt legate între ele prin ţesut fibro-conjunctiv, fapt ce permite
o oarecare independenţă a mişcărilor craniului visceral. Articulaţia craniului la coloana vertebrală
se face printr-un singur condil occipital. Nu are fose în regiunea temporală (anapsid).
Coloana vertebrală cuprinde patru regiuni: cervicală (8 vertebre de tipuri diferite; primele
două – atlas şi axis asigură mobilitate capului); dorsală (10 vertebre, dintre care prima este liberă,
iar următoarele sunt sudate la plăcile neurale ale carapacei; poartă coaste, sudate la plăcile costale
123
ale carapacei); sacrală (două vertebre fuzionate la carapace); codală (16-30 vertebre procelice
mobil articulate între ele) (figura 122).
Scheletul apendicular. Centura scapulară este formată din oasele perechi: scapulă,
precoracoid, coracoid (delimitează cavitatea glenoidă, pentru articularea humerusului). Centura
pelviană cuprinde următoarele oase perechi: ilium, ischium şi pubis (conturează cavitatea
acetabulară, pentru articularea femurului). Membrele au un schelet foarte apropiat de tipul
schematic al membrului de tetrapod.
Membrul anterior cuprinde, pe regiuni, următoarele oase: stilopod (humerus – scurt,
curbat şi gros), zeugopod (radius mai subţire şi ulna mai groasă), autopod (bazipod – ulnar,
intermediary, radial sudat cu centralul, 5 carpeiene libere; metapod – 5 metacarpiene libere;
acropod – 5 degete formate din falange, după formula 2,3,3,3,2).
Membrul posterior cuprinde, pe regiuni, următoarele oase: stilopod (femur – scurt şi
gros), zeugopod (tibia groasă şi fibula subţire), autopod (tibial, fibular, central şi intermediar –
fuzionate, tarsienele I, II, III libere, tarsienele IV şi V fuzionate; 5 metatarsiene libere; 5 degete
formate din falange, după formula 2,3,3,3,2).
4.2.2 Exosheletul
Corpul broaştelor ţestoase este acoperit cu un exoshelet, care formează o carapace.
Aceasta este formată din carapacea propriu-zisă, situată dorsal şi plastronul situat ventral. Cele
două părţi ale carapacei sunt sudate pe laturi, lăsând o deschidere anterioară pentru cap şi
membrele anterioare şi o deschidere posterioară pentru coadă şi membrele posterioare.
În alcătuirea exosheletului intră plăci osoase dermice, acoperite de plăci cornoase
epidermice. Cele două tipuri de plăci au număr şi dispoziţie diferite.
Plăcile cornoase ale carapacei propriu-zise sunt: 1 placă nucală (cervicală); 5 plăci
vertebrale (centrale); 1-2 plăci supracaudale situate median posterior; 4 plăci laterale perechi
situate lateral faţă de vertebrale; 11 plăci marginale perechi situate la marginea carapacei (figura
123).
Plăcile oasoase ale carapacei propriu-zise sunt: 1 placă nucală, situată median anterior;
8 plăci neurale, situate median, la care se sudează vertebrele; 1-4 plăci pigale, situate median
posterior; 8 plăci costale perechi, la care se sudează coastele; 11 plăci marginale perechi, situate
pe marginea carapacei (figura 124).
124
Plăcile cornoase ale plastronului sunt: 2 plăci gulare; 2 plăci humerale; 2 plăci
pectorale; 2 plăci abdominale; 2 plăci femurale; 2 plăci anale (figura 123).
Plăcile osoase ale plastronului sunt: 2 epiplastron; 1 endoplastron; 2 hioplastron; 2
hipoplastron; 2 xifiplastron (figura 124).
vertebre dorsale
vertebre
Fig. 122 Scheletul la Emys orbicularis (http://www.wissenschaft-

online.de/lexika/showpopup.php?lexikon_id=11&art_id=9781&nummer=795)
Fig. 123 Plăcile cornoase ale carapacei (A) şi plastronului (B) (după
http://sci.ege.edu.tr/~bgocmen/herptiles_cyprus.html): N: Nucală, V1-V5: Vertebrale, C1-C4:
Costale (Laterale), M1-M11: Marginale, Sc: Supracaudale, G: Gulare, H: Humerale, P: Pectorale,
Ab: Abdominale, F: Femurale, An: Anale, Ax: Axilare. In: Inghinale
125
marginale
endoplastron
A B
pigale
Fig. 124 Plăcile oasoase ale carapacei (A) şi plastronului (B) (din Biology of Turtles, 2008)
TEST DE EVALUARE
1. Care sunt plăcile cornoase ale carpacei propriu-zise la Emys orbicularis?

Răspuns:
Plăcile cornoase ale carapacei propriu-zise sunt: o placă nucală, 5 plăci vertebrale, 1-2
plăci supracaudale, 4 plăci laterale, 11 plăci marginale.
2. Care sunt plăcile cornoase ale plastronului la Emys orbicularis?

Răspuns:
Exerciţii.
Exemplu rezolvat:
1. Plăcile humerale:
a. fac parte din plăcile cornoase ale carapacei propriu-zise;
b. fac parte din plăcile oasoase ale carapacei propriu-zise;
c. fac parte din plăcile oasoase ale plastronului;
d. fac parte din plăcile cornoase ale plastronului;
e. sunt situate lângă plăcile pectorale.
Rezolvare: d, e
126
De rezolvat:
2. Plăcile oasoase dermice:
a. intră doar în alcătuirea carapacei propriu-zise;
b. intră în alcătuirea plastronului;
c. sunt acoperite de plăci cornoase epidermice;
d. nu sunt acoperite de plăci cornoase epidermice;
e. intră în alcătuirea endoscheletului.
Rezolvare:
REZUMATUL TEMEI
Reptilele sunt vertebrate perfect adaptate la mediul terestru (unele secundar acvatice).
Sunt tetrapode, amniote, poikiloterme (sau ectoterme, deoarece între anumite limite îşi pot
regla temperatura corpului), cu o regiune cervicală distinctă. Scheletul este complet osificat,
craniul se articulează la coloana vertebrală printr-un singur condil occipital. Tegumentul este
uscat, cornificat în general, cu solzi sau scuturi, asigurând protecţie împotriva deshidratării.
Respiraţia este exclusiv pulmonară. Inima tricamerală (tetracamerală la crocodili), 2 cârje
aortice, hematiile sunt nucleate. Excreţia se face prin rinichi de tip metanefros. Fecundaţia
este internă, masculii au organe de acuplare. Sunt ovipare, ovovivipare sau vivipare. Corpul
este susţinut de două perechi de membre, fiecare cu 5 degete prevăzute cu gheare;
transformate în palete la ţestoasele marine, reduse sau absente la unele şopârle şi şerpi.
Dezvoltarea este directă, fără metamorfoză. Trăiesc în regiunile calde şi temperate ale
globului.
În fauna României, se găsesc reprezentanţi din două subclase: Anapsida şi
Lepidosauria. Din prima subclasă fac parte chelonienii (broaşte ţestoase din genurile Testudo
şi Emys), din a doua subclasă fac parte lacertilienii (şopârle din genurile Ablepharus, Lacerta,
Anguis) şi ofidienii (şerpri neveninoşi – colubride: genurile Elaphe, Coronella, Coluber,
Natrix şi şerpi venunişi – viperide: genul Vipera).
127
1. Reptilele :
a. sunt amniote;
b. sunt anamniote;
c. au fecundaţie externă;
d. au fecundaţie internă;
e. au respiraţie tegumentară.
2. Chelonienii:
a. sunt şopârle;
b. sunt şerpi;
c. sunt broaşte ţestoase;
d. au corpul protejat de o carapace;
e. nu au carapace.
3. Şopârlele:
a. ventral, au un singur şir longitudinal de scuturi late;
b. ventral, au mai multe şiruri longitudinale de scuturi cornoase;
c. pot fi lipsite de membre;
d. nu au respiraţie pulmonară;
e. au pleoapele contopite.
4. Şerpii:
a. au stern;
b. nu au stern;
c. au pleoape mobile;
d. au pleoape contopite;
e. ventral au mai multe şiruri longitudinale de scuturi cornoase.
128
1. Ardelean A., Godeanu S. P., 2010 – Determinatorul Ilustrat al Florei şi Faunei României, vol.
III – Mediul terestru, Arad.
3. CITES Identiification Guide – Turtles and Turtoises, 1999.
4. Grzimek’s Animal Life Encyclopedia, 2003 – 2nd edition. Volume 7, Reptiles, edited by
Michael Hutchins, James B. Murphy, and Neil Schlager. Farmington Hills, MI: Gale Group.
6. Wyneken J., Godfrey M. H., Bels V., 2008 – Biology of Turtles, Taylor and Francis Group.
129
Tema nr. 5
PĂSĂRI
Diagnoza păsărilor; adaptări la zbor.
Penajul păsărilor: alcătuirea unei pene; tipuri de pene.
Scheletul păsărilor.
Sistematica păsărilor din fauna României.
Obiectivele temei:
- trecerea în revistă a principalelor caractere şi adaptări la zbor ale păsărilor;
- cunoaşterea părţilor componente ale penjaului şi scheletului unei păsări;
- descrierea celor mai importanţi reprezentanţi ai unor ordine de păsări din fauna României.
2. Meşter L., Tesio C., 1986 – Zoologia vertebratelor. Lucrări Practice – Partea a II-a, Editura
Universităţii din Bucureşti.
5.1 Diagnoza păsărilor; adaptări la zbor
Păsările sunt vertebrate amniote, homeoterme, având corpul acoperit cu pene

Aproximativ 10000 specii cuprinse în 29 de ordine şi 187 de familii, răspândite pe toate
întinderile de pământ de la poli la ecuator, deasupra mărilor şi oceanelor (v. caseta)
Talie variată, cea mai mare, Struthio camelus 2,74 m şi 100 kg până la cea mai mică,
Mellisuga helenae de 1,6 g
Membrele anterioare sunt transformate în aripi (v. penajul păsărilor)
Membrele posterioare au adaptări legate de staţiunea bipedă
Maxilare lipsite de dinţi, acoperite cu o teacă cornoasa formând ciocul
Neurocraniu globulos, cu 1 singur condil occipital
130
Neornithes
Palaeognathae - Ratitae
Ord.Struthioniformes
Ord. Tinamiformes
Neognathae- Carenatae
Ord. Procelariiformes
Ord. Sphenisciformes
Ord. Gaviiformes
Ord. Podicipediformes
Ord. Pelecaniformes
Ord. Ciconiiformes
Ord. Phenicopteriformes
Ord. Anseriformes
Ord. Galliformes
Ord. Falconiformes
Ord. Turniciformes
Ord. Gruiformes
Ord. Charadriiformes
Ord. Strigiformes
Ord. Cuculiformes
Ord. Musophagiformes
Ord. Opisthocomiformes
Ord. Columbiformes
Ord. Psittaciformes
Ord. Coliiformes
Ord. Trogoniformes
Ord. Apodiformes
Ord. Coraciiformes
Ord. Galbuliformes
Ord. Piciformes
Ord. Caprimulgiformes
Ord. Passeriformes
Cea mai numeroasă specie (număr de indivizi) este Quelea quelea din Africa la sud
de Sahara.
Dintre cele mai rare: Hirundo perdita, văzută ultima oară în 1987, în Sudan şi
Arborophila davidi, în 1927.
Cea mai răspândită este Passer domesticus introdusă de către om pe toate
continentele.
131
Morfologia externă
o Corpul este format din cap, gât, trunchi, coadă şi membre (figura 125)
o Capul, de regulă sferic, este prelungit anterior cu cioc de forme foarte variate, lateral
prezintă ochii, nările şi orificiile auditive externe
o Ciocul prezintă diferite forme şi mărimi diferite, fiind adaptat în special modului de
procurare a hranei (figura 126)
o Gâtul, de diferite lungimi: poate fi corelat cu lungimea picioarelor (la Ciconiiformes şi
Phenicopteriformes) sau nu (Anseriformes)
Fig. 125 Morfologia externă a unei păsări: 1. cioc; 2. cap; 3. iris; 4. pupila; 5. spate; 6. tectrice
(supraalare) mici; 7. scapulare; 8. tectrice (supraalare) mari; 9. remige terţiare; 10. târtiţă; 11.
remige primare; 12. regiunea anală; 13. coapsă; 14. articulaţie tibio-tarsală; 15. tars; 16. degete;
17. tibia; 18. abdomen; 19. flancuri; 20. piept; 21. gât; 22. bărbie
(http://en.wikipedia.org/wiki/File:Birdmorphology.svg)
o Piciorul (figura 127), de lungimi diferite, normal se termină cu:

- 4 degete din care unul posterior (dg. I) şi 3 anterioare (dg. II,III,IV)- anisodactil;
- 4 degete din care 2 anterioare (II şi III) şi 2 posterioare (I şi IV) – zigodactil – la păsări
căţărătoare;
- 4 degete se pot orienta anterior – pamprodactil.
o Degetele (figura 126) pot fi cuprinse în palmatură completă la păsări înotătoare şi
scufundătoare (Anseriformes, Pelecaniformes), incompletă la cele ce merg pe terenuri
umede (Ciconiiformes) sau lobată (Fulica). Degetele se termină cu gheare ascuţite (la
132
răpitoare) sau tocite (la scurmătoare). La struţii africani două, la nandu şi dropie sunt 3
degete.
o Coada este formată din pene; poate avea diferite forme: lungă - mai lungă decât corpul;
scurtă; pătrată; rotunjită; gradată; ascuţită; bifurcată
Fig. 126 Diferite tipuri de ciocuri şi picioare la păsări:

1. Podicipedidae; 2. Pelecanidae; 3. Phalacrocoracidae; 4. Ardeidae; 5. Anatidae; 6. Cathartidae;
7. Accipitridae; 8. Phasianidae; 9. Rallidae; 10. Charadriidae; 11. Scolopacidae; 12.
Recurvirostridae; 13. Phalaropodidae; 14. Laridae; 15. Columbidae
(http://www.yosemite.ca.us/library/birds_of_yosemite/characteristics.html)
133
Fig. 127 Moduri de dispunere a degetelor la picioarele păsărilor:
a. picior anisodactil; b. picior zigodactil; c. picior heterodactil (degetul II este reversibil şi se
alătură haluxului); d. picior sindactil (degetul anterior median este sudat până la a doua articulaţie
şi cel extern până la prima articulaţie); e. picior pamprodactil
(http://people.eku.edu/ritchisong/birdfeet.html)
Organizare internă
• Tegumentul este subţire, lipsit de glande, cu excepţia glandei uropigiene.
• Glanda uropigiană e prezentă la majoritatea păsărilor şi este mare la unele specii
acvatice. Este absentă la emu, struţ, mulţi porumbei, cormoran. Secretă un ulei care întins
pe pene cu ciocul le face impermeabile la apă.
• Muşchii reprezintă mai mult de jumătate din greutatea corpului. Cele mai multe păsări au
aproape 175 de muşchi principali. Două tipuri de muşchi ataşaţi aripilor: muşchiul
pectoral care le coboară şi supracoracoidul care le ridică. Alţi muşchi bine dezvoltaţi se
găsesc la membrul inferior (figura 128).
• Encefalul (figura 129)
– emisfere cerebrale mari (corpii striaţi bine dezvoltaţi), netede sau cu şanţuri slabe
la raţe şi răpitoare; diencefal mic; tuberculi bigemeni – lobii optici – mari;
cerebelul bine dezvoltat cu floculi.
– bulbul rahidian cu 12 perechi de nervi cranieni.
134
• Măduva spinării cu două intumescenţe: cervicală şi lombară.
• Simţul mirosului este în general slab. Cele mai multe păsări au două nări situate la baza
ciocului. La tubinare (Diomedea, petreli) nările sunt la capătul unor tuburi. La Kiwi sunt
situate aproape de capătul liber al ciocului. Simţul olfactiv serveşte la căutarea hranei, a
cuibului şi pentru migraţii. Multe specii folosesc mirosul pentru orientarea locală dar la
porumbeii călători şi la alte specii migratoare serveşte pentru navigaţie. Excepţii: la
Apterix australis care au vederea slabă - vânează viermii cu ajutorul mirosului. Unele
specii de Tubinare pot detecta mirosul uleiului de peşte care pluteşte la suprafaţă (cârduri
de anşoa). De asemenea vulturii găsesc carcasele de cadavre după miros. Alte grupe de
păsări deşi au lobii olfactivi mari nu caută hrana cu ajutorul mirosului.
Fig. 128 Musculatura păsărilor
Fig. 129 Aspectul encefalului la păsări
135
• Păsările sunt sensibile la presiunea barometrică. Multe specii simt apropierea furtunilor şi
îşi modifică comportamentul în funcţie de aceasta. Sunt se pare sensibile la câmpul
magnetic: la porumbei se găsesc cristale de magnetită lângă nervii olfactivi şi servesc la
detectarea linilor de forţă ale câmpului magnetic.
• Au câţiva muguri gustativi la găină = 24, Sturnus vulgaris = 200, raţa = 375, (în timp ce la
şopârlă = ~550, om = 9,000, rechin = 100,000). Mugurii sunt localizaţi primitiv în spatele
limbii şi pe planşeul faringelui. Unele păsări par a avea un simţ al gustului bine dezvoltat:
Calidris alba şi C. alpina pot distinge nisipul cu viermi de cel fără. Păsările colibri pot
distinge diferite tipuri de zaharuri şi diferite concentraţii ale soluţiilor cu zahăr. Unele
păsări sunt tolerante la soluţii acide şi alcaline ceea ce le permite exploatarea unor resurse
de hrană mai puţin obişnuite.
• Ochii sunt mari: 15% din greutatea capului (faţă de om - 1%). Situaţi de regulă pe laturile
capului, conferind un câp vizual de 300-340 grade dar vederea binoculară este numai de
20-30 grade (la porumbel). La răpitoarele de noapte ei sunt situaţi ventral – câmpul de
vedere binoculară mare (70 grade). Ochiul este globular (la păsările diurne cu mare
rezoluţie pentru distanţe mari (Falconiformes); turtit – la majoritatea păsărilor, tubular (la
păsările nocturne, creşte acomodarea (focusarea şi sensibilitatea la lumină). Este protejat
de 3 pleoape: superioară, inferioară şi membrana nictitantă (utilizată numai în timpul
somnului, la păsările scufundătoare serveşte ca lentilă de contact, la vulturi este opacă).
• Ureche internă: 3 canale semicirculare (poziţia corpului în spaţiu), utriculă (mişcarea
corpului), sacula (sunete cu frecvenţă înaltă), lagena (sunete cu frecvenţă joasă); ureche
medie: columelă, trompa Eustache, timpan, ferestre ovală şi rotundă; ureche externă:
canal auditiv extern, pavilion din pene modificate. Au mare sensibilitate între 2000 şi
4000 hertz dar sensibilitatea este în general între 100 hz până peste 29000 hz (mai ales
păsărelele bune cântătoare) dar nu toate păsările au această sensibilitate (la Anas
platyrhynchos este 300 hz la 8000 hz). Strigiformele sunt foarte sensibile la sunetele mici
şi au urechi asimetrice (una este mai jos decât cealaltă) asigurând localizarea sunetului cu
mare precizie. Tyto alba poate localiza şi prinde rozătoare mici în întuneric complet
utilizând numai auzul.
136
• Receptori pentru simţul tactil – Grandry, Merckel şi Herbst - în diferite părţi ale corpului:
picioare, cioc şi limbă (Piciformes). Receptori pentru vibraţii – corpusculii Herbot – pe
picioare. Detectează aproprierea răpitorilor pe sol şi ramuri sau joacă un rol important în
jocurile nupţiale (la cocori). Pot detecta apropierea cutremurelor. Receptori pentru
căldură, rece, presiune şi durere - asociaţi cu filoplumele.
Fig. 130 Sistemul digestiv la păsări
• Sistemul digestiv (figura 130). Cavitatea bucală conţine muguri gustativi, receptori de
presiune; limba e specializată (depinzând de sursa de hrană utilizată). Glande mucoase (la
păsările care consumă hrană uscată) şi glande salivare (salivă cu enzime şi substanţe
lipicioase – pentru construcţia cuibului sau capturarea insectelor). Esofagul – conţine
glande mucoase; prezintă guşa (stocarea hranei – mare la granivore, secretă un lichid
bogat în proteine la porumbei – hrană pentru pui, cameră de rezonare pentru producerea
sunetelor la struţ, cocor, porumbei). Stomac glandular – proventricul (secretă suc gastric).
Stomacul muscular – pipota (macină hrana). Păsările piscivore nu au pipotă. Păsările cum
sunt gâştele, raţele şi cormoranii au numai o mică pipotă. Păsările granivore şi insectivore
(papagali, porumbei, păsărele) au o pipotă mare şi conţin pietricele. Unele păsări au
schimbări în dietă şi corelat în structura pipotei. Intestinul – lung la păsările vegetariene;
lungimea variază în funcţie de schimbarea dietei. O pereche de cecumuri – extensii ale
137
intestinului posterior închise în fund de sac; mari la struţi, păsări de apă, Galliformes,
reduse la păsările arboricole. Implicate în absorţia apei şi a proteinelor, digestia bacteriană
a celulozei. Glande anexe: ficatul bilobat cu sau fără vezică biliară şi pancreasul (figura
131). Cloaca: coprodeum – în care se deschide intestinul, urodeum – în care se deschid
ureterele şi gonoductele, proctodeum – în care se păstrează fecalele şi urina. La păsările
carnivore, resturile de păr, piele şi schelet ale prăzii sunt regurgitate sub formă de ingluvii.
• Inima (figura 131) mare (cea mai mare în raport cu corpul din seria vertebratelor: la
vrabie este de 1.68 % din greutatea corpului iar pulsul este de 460 bătăi pe minut; la
colibri 2.37 % şi pulsul de 1000), tetracamerală. Cârja aortică dreaptă. Circulaţie dublă şi
completă. Circulaţie port hepatică şi port renală în comunicare prin vena coccigeo –
mezenterică. Hematii biconvexe nucleate, de talie mare, durata de viaţă 20-35 zile
Leucocite: heterofile, euzinofile monocite, limfocite. Trombocite.
Inima
Fig. 131 Organizarea internă a unei păsări
• Sistemul limfatic slab dezvoltat faţă de cel de la mamifere. Vasele limfatice prezintă
valve. Limfa este pompată prin contracţia muşchilor scheletici. Există şi inimi limfatice
138
prezente la toţi embrionii de păsări; obişnuit dispar la adulţi dar se păstrează la struţ,
casuar, pescăruşi, berze, unele păsărele.
• Sistemul respirator este specializat în legătură cu zborul şi metabolismul ridicat. Căi
aeriene extrapulmonare: nări, fose nazale, coane, faringe, laringe, trahee, bronhii
principale (sirinx). Plămâni (mezobronhie, bronhii secundare, parabronhii, capilare
aeriene) + 9 saci aerieni în legătură cu oasele pneumatice (figura 132).
Fig. 132 Plămânii şi sacii aerieni ai păsărilor
• Sirinxul (figura 132) e situat la bifurcaţia traheii. Este prevăzut cu muşchi care
controlează activitatea sirinxului în timpul producerii sunetelor. De asemenea presiunea
din sacul interclavicular este importantă. La cele mai multe păsări ne-paseriforme sunt 2
muşchi extrinseci asociaţi cu sirinxul. La Oscine sunt 6 perechi de muşchi intrinseci care
se adaugă la cei extrinseci. Sirinxul lipseşte la vulturi, struţi, lebăda mută, unele berze.
• Rinichii sunt mai mari decât la mamifere şi reptile. în stadiul de metanefros. Au trei lobi
şi sunt situaţi în partea dorsală a cavităţii corpului. Au regiunea corticală externă şi
regiunea medulară internă.
• Sexele sunt separate. Ovarul – funcţional numai cel stâng la majoritatea păsărilor, şi cel
drept la Accipitridae, Falconidae, Cathartidae şi Apterix. Oviductul creşte în mărime de 10
– 50 ori în tipul sezonului de reproducere. Uterul – secretă coaja externă a oului. Vaginul
– căptuşit cu muşchi puternici pentru expulzarea oului, conservă sperma. Masculul are o
pereche de testicule situate la polul cranio-ventral al rinichiului. Mărimea variază mult în
139
timpul sezonului de împerechere (se măreşte de 200 – 300 ori). Penisul este prezent la
Ratitae, Tinamiforme, Cracidae şi Anseriforme fiind o structură erectilă a peretelui ventral
al cloacei. La Oxyura poate atinge 50 cm şi prezintă spini. Copularea la păsările fără penis
are loc prin apropierea cloacei celor două sexe şi este precedată de parada nupţială.
Masculul multor specii prezintă un penaj deosebit şi emite sunete speciale.
• Monogame (90 % dintre păsări). Poligame: un individ care se împerechează cu mai mulţi
indivizi de celălalt sex. Poliginie (2%): un mascul se împerechează cu două sau mai multe
femele. Poliandrie (1%): femelele se împerechează cu mai mulţi masculi, predominant la
păsările marine. Poliginandrie: masculul se împerechează cu mai multe femele iar
femelele se împerechează cu mai mulţi masculi (Tinamiformes şi Ratite). Promiscuitate.
Relaţii sexuale fără discriminare. Masculii pot copula cu alţi masculi.
Adaptări la zbor ale păsărilor

Forma aerodinamică a corpului:
– Schelet axial solid: fuziunea unor vertebre, a centurii pelviene, apofize uncinee
– Penele acoperă toate neregularităţile corpului care este neted şi contur aerodinamic
– Greutatea corpului centrată
– Localizarea centrală a grupelor majore de muşchi
• pieptul (muşchii principali ai zborului): jumătate din greutatea totală a
corpului la marile zburătoare;
• muşchii piciorului sunt aproape de corp
Reducerea greutăţii corpului:
– Oase subţiri, pneumatice.
– Nu au dinţi
– Gonadele atrofiate în afara sezonului de reproducere.
– Rezidiile azotate formează acid uric insolubil. (nu au vezică urinară)
– Reducerea muşchilor ochiului (gâtul lung şi flexibil compensează imobilitatea
ochiului)
Putere mare:
– Hrană înalt energetică: seminţe, fructe, animale, nectar
– Procesarea rapidă a hranei
140
– Temperatura corpului ridicată (40 grade C)
– Inima foarte mare (aproape 1.5% din greutatea corpului, la om 0.42%)
– Puls ridicat (300 - 600 per min.)
– Glicemia ridicată: de 2 mai mare decât la mamifere
– Plămâni tubulari
TEST DE EVALUARE
1. Prin ce se caracterizează piciorul de tip zigodactil şi la ce păsări se întâlneşte?

Răspuns:
Piciorul de tip zigodactil (la Psittaciformes, Cuculidae, Piciformes) se caracterizează
prin degetele I şi IV îndreptate înapoi, II şi III înainte.
2. Care sunt cele mai importante adaptări ale păsărilor legate de zbor?
Răspuns:
Exerciţii.
Exemplu rezolvat:
1. Piciorul de tip anisodactil :
a. are toate cele 4 degete sunt îndreptate înainte ;
b. are degetele I şi IV sunt îndreptate înapoi, II şi III înainte;
c. are degetul I îndreptat înapoi, iar celelalte 3 înainte;
d. se întâlneşte la majoritatea păsărilor;
e. se întâlneşte la păsările căţărătoare.
Rezolvare: c, d
De rezolvat:
2. Piciorul de tip zigodactil:
a. nu se întâlneşte la păsările căţărătoare;
b. are degetele I şi IV îndreptate înapoi, II şi III înainte;
141
c. degetele I şi IV sunt îndreptate înainte, II şi III înapoi;
d. este prezent la papagal;
e. lipseşte la cuc.
Rezolvare:
5.2 Penajul păsărilor: alcătuirea unei pene; tipuri de pene
Alcătuit din ansamblul penelor

Penele au origine epidermică şi sunt alcătuite din celule cornoase care acumulează cheratină
şi mor
Penele protejează tegumentul împotriva umidităţii, loviturilor
Spaţiul dintre pene poate fi mărit/restrâns
Penele au rol în: mecanica zborului, protecţia termică, înot, scăderea greutăţii specifice a
corpului
Alcătuirea unei pene (figura 133)
• Vexillum (1) = steag, stindard
• Rachis (2) puternic subţiat la vârf
• Barbe (3) – lame ce se distribuie de o parte şi de alta a rachisului; pe barbe sunt dispuse
barbule
• Hipoptil (4) = hiporachis, se inseră la nivelul ombilicului superior, are aceeaşi structură
cu a penei principale, dar barbele sunt moi şi barbulele libere; poate atinge şi 2/3 din L
rachisului; lipseşte la struţ şi porumbel; are aceeaşi L cu a penei principale la casuar
• Calamus (5), partea inferioară a axului, se înfige în tegument; în secţiune transversală este
circular sau oval. Pulpa penei pătrunde în interiorul calamusului
• Ombilic inferior (6)
• Ombilic superior (7)
142
6
Fig. 133 Alcătuirea unei pene: 1. vexillum; 2. rachis; 3. barbe; 4. hipoptil; 5. calamus; 6.
ombilic superior; 7. ombilic inferior
(http://en.wikipedia.org/wiki/File:Parts_of_feather_modified.jpg)
Ultrastructura unei pene (figura 134)

• De o parte şi de alta a rachisului: barbe = ramii
• Barbule = radii (VANULA): proximale şi distale, pe ultimele fiind plasate:
• Barbicele cu croşet (RADIOLA) care agaţă barbulele proximale netede de pe barba
umătoare
rachis
barbule
barbe
barbicele cu croşet
calamus
Fig. 134 O porţiune de pană mărită

(http://www.britannica.com/EBchecked/media/141798/The-parts-of-a-birds-feather)
143
Tipuri de pene
1. Pene de contur = pene aparente, clasificate după poziţia pe care o ocupă:
Tectrice (figura 135) = pene de acoperire cu baza pufoasă, care se găsesc
• deasupra şi sub aripă (supraalare/subalare)
• deasupra şi sub coadă (supracodale/subcodale)
Remige = pene specializate, aspre, cu simetrie pronunţată, se clasifică după segmentul pe care se
inseră (figura 136)
• Primare (autopod):
– pe degetul II se inseră aproximativ 3 pene care formează un
dispozitiv – alula
– în nr. de 8-12
• Secundare (zeugopod/ulnar):
– unele sunt viu colorate, metalizate – oglindă
– în nr. de 5-40
• Terţiare (stilopod) bine dezvoltate doar la păsările bune zburătoare:
albatroşi, furtunari - Ord. Procelariiformes
Rectrice = pene specializate ale cozii, asimetrie pronunţată, se inseră pe pigostil; mai puţin aspre
decât remigele (excepție: la ciocănitori - Ord. Piciformes, rectricele sunt pene aspre ce servesc
drept suport)
Fig. 135 Tipuri de pene (I)

(http://commons.wikimedia.org/wiki/File:BirdWingFeatherSketch.png?uselang=de):
1 - remige primare; 2 – înveliş primar (tectrice); 3 – alula; 4 - remige secundare; 5 – învelitoarea
mare (tectrice); 6 – învelitoarea mijlocie (tectrice); 7 – învelitoarea mică (tectrice); 8 - remige
terţiare; 9 - pene scapulare (tectrice)
144
humerus radius carpiene alula
ulna
metacarpian deget
Remige secundare
Remige primare
Fig. 136 Dispoziţia remigelor (http://www.biology-resources.com/drawing-bird-wing.html)
Tectricele se pot modifica în:

a. Pene ornamentale
- se găsesc pe cap, gât, aripi, trunchi, coadă
- sunt permanent prezente sau pot apărea doar în perioada de reproducere (“haina de nuntă” la
corcodel (Podiceps cristatus) sau la Ardeidae; existente ca: moţuri – ciocârlan (Galerida
cristata), piţigoiul cu creastă (Parus cristatus), nagâţul (Vanellus vanellus), tectrice situate sub
aripi - Paradiseidele (păsările paradisului), pene la care barbele nu prezintă barbule sau barbicele:
penele de egrete de pe spate la egreta mică (Egretta garzetta) sau pufii pudranţi ai stârcilor, de pe
piept (Ardea sp.), pene fără barbule, asemănătoare pufului: la vulturul pleşuv sur Gyps vulvus –
gulere la baza gâtului golaş
b. pene cu funcţii speciale care au aparenţa unor peri rigizi:
Pene setiforme = pene rigide cu barbe tari, scurte, netede şi rare, cu barbule rudimentare ce cresc
la baza ciocului, acoperind nările (Corvidae)
Vibrise = pene specializate, cu rachis fără barbe; în formă de fire lungi ce cresc: de ambele părţi
ale comisurii ciocului, formând un dispozitiv în formă de pâlnie, util pentru prinderea insectelor
145
(Passeriformes, Strigiformes, Caprimulgiformes); sub cioc, ca un smoc (Gypaetus); pe labe
(Aegolius); ca gene mici/lungi (Accipitridae); ca vibrise divergente (Buteo, Accipiter).
2. Filoplume (figura 137): au foliculul înfundat în foliculul unei pene de contur, rachis lung,
flabellum scurt la extremitatea rachisului
3. Fulgii: se găsesc sub penele de contur, au rolul de a îngroşa penajul şi de asigura protecţia
termică suplimentară, au rachis bine dezvoltat, flabellum cu barbe moi şi barbule libere; lipsesc la
pinguini şi la Ratitae (păsări alergătoare); bine reprezentaţi la păsările acvatice (cufundaci)
4. Cilii - pe pleoapele unor specii de păsări (pasărea rinocer)
5. Puful (pene de încălzire) reprezintă penajul puilor (sub formă de papile dermice acoperite de
epidermă care se alungesc şi se îndreaptă cu vârful spre partea posterioară a corpului), dar apare
şi la păsările adulte. E alcătuit dintr-o tufă de barbe ce cresc pe o papilă comună şi calamus foarte
scurt, mai ales în zona abdominală la păsările acvatice
rectrice
filoplumă
puf
Fig. 137 Tipuri de pene (II) (din Grzimek’s Animal Life Encyclopedia, 2nd edition. Volumes 8–
11, Birds I–IV, 2002)
146
TEST DE EVALUARE
1. Ce sunt penele setiforme şi la cine se întâlnesc?

Răspuns:
Penele setiforme sunt tectrice modificate, pene rigide cu barbe tari, scurte, netede şi rare,
cu barbule rudimentare ce cresc la baza ciocului, acoperind nările (se găsesc la
Corvidae).
2. Descrieţi părţile componente ale unei pene!

Răspuns:
Exerciţii.
Exemplu rezolvat:
1. Remigele secundare:
a. sunt pene setiforme;
b. sunt pene de contur;
c. se inseră la nivelul autopodului;
d. se inseră la nivelul zeugopodului;
e. se inseră la nivelul stilopodului.
Rezolvare: b,d
De rezolvat:
2. Vibrisele:
a. au rachis fără barbe;
b. sunt pene rigide, cu barbe tari şi scurte;
c. se găsesc la păsări insectivore;
d. provin din modificarea rectricelor;
e. sunt pene de contur.
Rezolvare:
147
5.3 Scheletul păsărilor
• Axial
– Craniul diapsid, globulos (figura 138); orificiul occipital migreaza ventral;
maxilarul şi mandibula nu au dinţi, sunt alungite şi acoperite de o teacă cornoasă
(ramfoteca); orbitele au dimensiuni mari (dezvoltarea văzului şi a acuităţii vizuale)
• Caractere reptiliene
• Caractere de superioritate
– Coloana vertebrală
– Coastele
– Sternul (figura 139)
• Apendicular
– Centura scapulară
– Centura pelviană
– Membrul anterior
– Membrul posterior
Fig. 138 Craniul unei păsări – vedere laterală şi posterioară
Coloana vertebrală (figura 138) are următoarele regiuni:

a. Regiunea cervicală: nr. variabil de vertebre (11-25) heterocelice, cu articulaţie în formă de
şa; primele se numesc atlas şi axis.
b. Regiunea dorsală (toracică): 3-10 vertebre ce au tendinţa de a fuziona prin apofizele lor
neurale
c. Regiunea lombară – vertebre sudate între ele precum şi cu ultimele dorsale, cu vertebrele
regiunii sacrale şi primele codale, formând o piesă unică = SINSACRUM, la care se
sudează şi centura pelviană.
148
d. Următoarele vertebre codale sunt libere, iar ultimele se sudeaza între ele formând
PIGOSTILUL.
Sudarea vertebrelor din coloana vertebrală a păsărilor asigură un sprijin solid necesar atât
pentru zbor cât şi pentru mersul biped.
Cu excepţia primei perechi de coaste şi a perechilor II si III (flotante), celelalte perechi
sunt alcătuite din 2 segmente (vertebral + sternal, articulate între ele în unghi drept).
Segmentul vertebral al coastelor se articulează la vertebrele regiunii toracice şi prezintă o
APOFIZĂ UNCINEE, care se sprijină pe coasta următoare, cu rolul de a asigura soliditatea
cuştii toracice (figura 139).
Fig. 139 Scheletul unei păsări
Sternul este bine dezvoltat, cu diferite forme în funcţie de capacitatea de zbor a păsării;
median are o CARENĂ mai mult sau mai puţin dezvoltată (lipseşte la ratite - păsări cu aripile
slab dezvoltate care sunt slab zburătoare), pe care se inseră muşchii pectorali.
149
Centura scapulară
• Scapula (omoplat), paralela cu coloana vertebrală
• Coracoid (se articulează proximal cu scapula şi distal cu sternul)
• Clavicula (toracalul), diferită de clavicula mamiferelor; claviculele se unesc median
formând IADEŞUL (FURCULA)
Membrul anterior
• Suferă modificari importante în legătură cu transformarea în aripă
• STILOPOD: humerus (puternic)
• ZEUGOPOD: ulna (cubitus) > radius
• AUTOPOD
– Bazipod proximal: radial şi ulnar; în timpul dezvoltării embrionare apar şi oasele
bazipodului central (două oase care se sudează la metapod: carpo-metacarpul)
– Metapod: metacarpianul II liber, III şi IV sunt sudate
– Acropod: degete alcătuite din falange, după formula II (1) III (2 sau 3) IV (1)
Centura pelviană
• Adaptare: alungirea acestei centuri şi sudarea ei la coloana vertebrală, mărirea numărului
de segmente ale membrului posterior (resort necesar amortizării şocurilor)
• Ilium (sudat pe o mare porţiune la sinsacrum)
• Ischium (se sudează proximal la ilium, delimitând fereastra ilio-ischiatică)
• Pubis (foarte subţire, sudat pe marginea ischiumului)
Membrul posterior
• STILOPOD: femur (scurt, gros, îndreptat oblic înainte)
• ZEUGOPOD: tibia (puternic dezvoltată) şi fibula (peroneul) subţire, parţial sudată la
tibie. La capătul distal al tibiei fuzionează tarsienele rândului proximal de tarsiene,
formand tibio-tarsul (figura 139)
• AUTOPOD
– Bazipod: rândul proximal de tarsiene e sudat la tibie, cel distal se sudează la
metatarsienele II, III si IV, formând tarso-metatarsul
– Metapod: 4 metatarsiene (I liber, II+III+IV = metatars)
– Acropod: 4 degete alcătuite din falange, cu formula I (2) II (3) III (4) IV (5).
Ultima falangă a degetelor este acoperită de o gheară.
150
TEST DE EVALUARE
1. Ce este pigostilul?
Răspuns:
Pigostilul este o piesă oasoasă ce rezultă prin sudarea ultimelor vertebre codale; pe
pigostil se inseră musculatura şi penel cozii (rectricele).
2. Ce sunt apofizele uncinee şi care este rolul lor?

Răspuns:
Exerciţii.
Exemplu rezolvat:
1. Carena:
a. e prezentă la ratite;
b. lipseşte la ratite;
c. aparţine sternului;
d. aparţine de sinsacrum;
e. nu serveşte inserţiei muşchilor pectorali.
Rezolvare: b, c
De rezolvat:
2. Apofizele uncinee:
a. asigură soliditatea cuştii toracice;
b. leagă între ele coastele;
c. lipsesc la ratite;
d. prin unirea lor rezultă furcula;
e. prin unirea lor rezultă sinsacrumul.
Rezolvare:
151
5.4 Sistematica păsărilor din fauna României
Ordinul Podicipediformes
Cufundaci – păsări slab zburătoare, strict adaptate la viaţa acvatică, foarte bune înotătoare
şi scufundătoare; se hrănesc cu peşti şi nevertebrate acvatice
Cioc ascuţit, gât lung şi corp alungit, uşor turtit D-V
Picioare scurte, dispuse la partea posterioară a corpului; mersul pe sol este greoi
Degete prevăzute cu membrane lamelare rigide individuale (figura 140 A)
Monogame. Joc nupţial foarte elaborat: balet acvatic
Pui nidifugi
Familia Podicipedidae
Podiceps cristatus – corcodelul mare (figura 140 B), 61 cm, O.V., unii indivizi iernează la
noi
B
Fig. 140 Podiceps cristatus (A: picior, din CITES Bird Guide, 1994; B.
http://www.caspianseabiodiversity.org/)
Ordinul Pelecaniformes
Păsări pisicivore, de talie mijlocie-mare
Cioc alungit şi puternic, terminat cu onglet; sac gular expandabil (figura 141 A)
Cele 4 degete de la picior sunt cuprinse în palmatură comună (figura 141 B)
Planează, zbor foarte bun
Pui nidicoli (golaşi şi orbi la ecloziune)
152
Monogame, nu au dimorfism sexual
Familia Phalacrocoracidae: corp zvlet; penaj de culoare închisă; cioc terminat cu onglet
puternic; coada lungă
Phalacrocorax carbo – cormoranul (figura 142), 93 cm, O.V., unii indivizi iernează la noi;
nu are glanda uropigiană
Fig. 141 Sac gular (A) şi palmatura comună a degetelor (B)

la pelecaniforme (din CITES Bird Guide, 1994) Fig. 142 Phalacrocorax
carbo (http://www.caspianseabiodiversity.org/)
Familia Pelecanidae: corp voluminos; penaj albicios; cioc lung cu pungă guturală dilatabilă;
coada scurtă
Pelecanus onocrotalus – pelicanul comun (figura 143 A), 140-190 cm, O.V.; Pelecanus
crispus – pelicanul creţ (figura 143 B), 178-199 cm, O.V.
A B
Fig. 143 A. Pelecanus onocrotalus (http://www.caspianseabiodiversity.org/)
B. Pelecanus crispus (din Grzimek’s Animal Life Encyclopedia, 2nd edition. Volumes 8–11,
Birds I–IV, 2002)
153
Ordinul Ciconiiformes
Semiacvatice, de talie mijlocie şi mare
Ciocul, picioarele şi gâtul lungi
Nări mici, situate la baza ciocului
Degetele de la picioare sunt libere, la unele specii există la bază o membrană îngustă
La marginea apelor, mlaştini
Monogame, fără dimorfism sexual
Cuibăresc în arbori sau stufărişuri, de regulă în colonii
Pui nidicoli
Hrană animală (vertebrate şi nevertebrate acvatice)
Familia Threskiornithidae (Plataleidae): ciocul lung curbat în jos sau drept şi turtit dorso-
ventral
Platalea leucorodia – stârcul lopătar (figura 144), 86-100 cm, O.V.; Plegadis falcinellus –
ţigănuşul (figura 145), 50-56 cm, O.V.
Fig. 144 Platalea leucorodia (din CITES Bird Guide, 1994) Fig. 145 Plegadis falcinellus
(http://www.sioc.cat/fitxa.php?sp=PLEFAL)
Familia Ardeidae: talie mijlocie-mare; cioc ascuţit şi îngust; sexe cu penaj asemănător; pene
ornamentale în perioada de reproducere; gheara degetului III este pectinată şi serveşte la
154
ungerea penelor cu puful pudrant produs de 2 perechi de suprafeţe (pe piept şi lângă glanda
uropigiană); cuibăresc în colonii, în arbori; hrana capturată la pândă: peşti, amfibieni, şoareci
etc.
Casmerodius albus – egreta mare (figura 146 A), O.V.; Egretta garzetta –
egreta mică (figura 146 B), O.V.; Ardeola ralloides – stârcul galben, O.V.; Ardea cinerea –
stârcul cenuşiu (figura 146 C), O.V.; Ardea purpurea – stârcul roşu, O.V.
B. 56-63 cm
A. 90-118 cm
C. 96-107 cm
Fig. 146 Reprezentanţi ai familiei Ardeidae (http://www.caspianseabiodiversity.org/):

A. Casmerodius albus; B. Egretta garzetta; C. Ardea cinerea
155
Familia Ciconiidae: gheara degetului III nu este pectinată; cuibăresc izolat, în arbori; aripile
sunt largi şi permit planarea
Ciconia ciconia – barza albă (figura 147), O.V.
Fig. 147 Ciconia ciconia 102-120 cm (http://birdart.lanius.ro/field-guide/151; dreapta: din

The Handbook of Bird Identification for Europe and Western Palearctic, 1998)
Ordinul Anseriformes
Păsări acvatice şi semiacvatice, de talie mijlocie şi mare, cu penaj des, lipit de corp
Picioare scurte, prevăzute cu palmatură, care cuprinde degetele anterioare
Cioc larg, turtit D-V, terminat la vârf cu onglet
Pe marginea anterioară a mandibulelor se găsesc lamele cornoase transversale
Limba are pe margini dinţişori cornoşi, formând împreună cu lamelele ciocului un
dispozitiv de filtrare a apei în momentul căutării hranei
Bune zburătoare, zbor rapid şi direct
Înoată, unele specii se şi scufundă
Slab dimorfism sexual
Monogame
Pui nidifugi
Hrana: vegetaţie acvatică, seminţe şi nevertebrate
Familia Anatidae
Subfamilia Anserinae (lebede şi gâşte) – tars reticulat anterior, o singură năpârlire pe an, sexe
nedistincte: Cygnus olor (lebăda cucuiată) (figura 148), S.; Anser anser (gâsca de vară)
(figura 149), O.V., P., S.
156
Fig. 148 Cygnus olor 150-170 cm
(http://www.caspianseabiodiversity.org/)
Fig. 149 Anser anser 76-93 cm
(din The Handbook of Bird Identification for Europe and Western Palearctic, 1998)
Subfamilia Anatinae (raţe, călifari, sarsele, ferestrăiaşi) – tars scutelat anterior, două năpârliri
pe an, dimorfism sexual frecvent: Mergus albellus (ferestraşul mic), O.I; Tadorna tadorna
(călifarul alb), O.V.; Aythya nyroca (raţa roşie), O.V.; Anas platyrhynchos (raţa sălbatică
mare) (figura 150), S.; Anas crecca (sarsela de iarnă) (figura 151), O.I.; Anas querquedula
(raţa cârâitoare), O.V.
Fig. 150 Anas platyrhynchos 50-60 cm Fig. 151 Anas crecca 35-37 cm
(http://www.caspianseabiodiversity.org/)
Ordinul Falconiformes
Răpitoare de zi, păsări de talii diferite
Corp cu formă aerodinamică, cu penaj rigid, lipit de corp
Cioc turtit lateral, încovoiat, cu marginile tăioase
157
Nările se deschid pe ceroma de la baza ciocului
Anisodactile, gheare încovoiate
Zbor puternic, deseori planează
Monogame
Dimorfismul de penaj puţin evident sau lipseşte, în schimb diferă talia (femela mai mare
faţă de mascul)
Cuibăresc pe arbori, stânci sau tufărişuri şi pe sol; folosesc cuibul altor păsări
Ponta variază între 1 şi 5 ouă
Hrana: insecte, cadavre, fructe, vertebrate cu sânge cald
Familia Pandionidae: faţa plantară a degetelor este rugoasă şi cu ţepi

Pandion haliaëtus – vulturul pescar, 51-58 cm, P. (figura 152)
Fig. 152 Pandion haliaëtus (din Grzimek’s Animal Life Encyclopedia, 2nd edition. Volumes
8–11, Birds I–IV, 2002; dreapta: picior, din Raptors of the World, 2001)
Fam. Falconidae – cap globulos; maxila are un denticul aproape de vârf căruia îi corespunde
o scobitură pe mandibulă (figura 153); aripi ascuţite şi lungi; coada puternică: Falco
vespertinus – vânturelul de seară (figura 154), O.V.; Falco tinnunculus – vânturelul roşu
(figura 155)
Fig. 153 Cap de Falco sp.: 1. nări; 2. denticulul maxilei

(http://img.informer.com/wiki/mediawiki/images/1/15/FalconHeadBeak.png)
158
Fig. 154 Falco vespertinus 28-30 cm Fig. 155 Falco tinnunculus 30-34 cm
(din The Handbook of Bird Identification for Europe and Western Palearctic, 1998)
Fam. Accipitridae – majoritatea răpitoarelor de zi; ciocul nu prezintă denticuli la nivelul

maxilei; aripi scurte şi late, coada rotunjită: Neophron percnopterus – vultur alb, cartal, O.V;
Aegypius monachus – vulturul negru; Aquilla chrysaëtos – acvila de munte, S.; Haliaëtus
albicilla – codalbul, S.; Buteo buteo – şorecarul comun, S., P.; Accipiter nisus – uliul
păsărar, O.I., S.; Accipiter gentilis – uliul porumbar, uliul găinilor, S. (figura 156 A-G)
Ord. Galliformes
Păsări terestre, fitofage, rar arboricole, talie mică, mijlocie şi mare
Corp robust, aripi scurte şi rotunjite
Cioc scurt, gros, curbat şi dur
Picioare puternice cu gheare groase, lungi şi curbate, adaptate pentru scurmat
Masculii multor specii au pinten pe tars
Specii poligame, dimorfism sexual variat
Ponta numeroasă (6-10 sau mai multe ouă)
Pui nidifugi
Fam. Tetraonidae – galiforme mai mult arboricole, piciorul şi nara acoperite de pene; mascul
mai mare decât femela; mascul viu colorat: Tetrao urogallus – cocoş de munte, gotcan
(figura 157 A): degete solzoase şi pectinate pe margini (vârzobi)
Fam. Phasianidae – nări neacoperite de pene, nu au vârzobi pe degete; talie mai mică decât
tetraonidele; dimorfism sexual accentuat; interes cinegetic: Phasianus colchicus – fazan
159
comun; Coturnix coturnix – prepeliţa, pitpalac, P., O.V.; Perdix perdix – potârnichea, S.
(Figura 157 B-D)
A. Neophron percnopterus 58-66 cm B. Aegypius monachus 105-113 cm
C. Aquilla chrysaëtos 75-88 cm D. Haliaëtus albicilla 80-100 cm
E. Buteo buteo 50-55 cm F. Accipiter nisus 27-40 cm
G. Accipiter gentilis
48-65 cm
Fig. 156 Reprezentanţi ai familiei Accipitridae (E-F: din The Handbook of Bird
Identification for Europe and Western Palearctic, 1998; G: http://www.avibirds.com/)
160
monument al naturii
pinten lung şi ascuţit
vârzobi
A. Tetrao urogallus 85-105 cm B. Phasianus colchicus M 75-83 cm/F 53-63 cm
poligam
F M
pontă de
până la 24
ouă
C. Coturnix coturnix 18-20 cm D. Perdix perdix 30-34 cm
Fig. 157 Reprezentanţi ai ordinului Galliformes (A-D: http://www.avibirds.com/)
Ord. Gruiformes
Trăiesc lângă ape şi locuri umede, dar şi în stepe şi locuri aride
În general alergătoare, mai mult sau mai puţin înotătoare sau zburătoare
Poligame sau monogame
Pui nidifugi
Degetul I mult mai mic decât celelalte sau lipseşte (la dropie)
161
Ciocul şi picioarele mai mult sau mai puţin alungite
Traheea se înrulează într-o scobitură a sternului, sub muşchii pectorali, formând bucle
care explică strigătele puternice al cocorilor
Fam. Rallidae – specii acvatice, corp comprimat lateral; penaj asemănător la cele două sexe
Fulica atra – lişiţa: degete anterioare cu palmatură festonată (figura 158 A), O.V.; Rallus
aquaticus – cârstei de baltă, P., S.; Gallinula chloropus – găinuşa de baltă, O.V.
Fam. Gruidae: Grus grus – cocorul mare (figura 158 B), P.
Fam. Otididae: Otis tarda – dropia (figura 158 C), S.

penaj aproape negru, uniform; pată albă la baza ciocului
remigele secundare interne

sunt alungite în formă de
seceră, acoperind coada scurtă
A. Fulica atra 36-43 cm B. Grus grus 112-140 cm
specie poligamă
C. Otis tarda
85-118 cm
3 degete puternice
Fig. 158 Reprezentanţi ai ordinului Gruiformes (A-C: http://www.avibirds.com/)
162
Ord. Charadriiformes
Talii mici sau mijlocii
Bune zburătoare, aripi lungi şi late
Penaj asemănător la ambele sexe, dar există şi dimorfism sexual precum şi variaţii
sezoniere ale penajului
Cioc de forme variate
Degetele anterioare pot fi libere sau prinse în palmatură
Habitat: vecinătatea bazinelor acvatice, ţărmul mării, Delta Dunării
Pui seminidicoli sau seminidifugi
Fam. Laridae – cioc drept, maxila comprimată lateral sau mai mult/puţin curbată la vârf;
degetele anterioare curbate la vârf; păsări gregare, cuibăresc în colonii: Sterna hirundo –
chira de baltă, O.V.; Larus argentatus – pescăruşul argintiu (figura 159 A), S.; Larus
ridibundus – pescăruşul râzător (figura 159 B), S.
Fam. Charadriidae – nu construiesc cuiburi, îşi amplasează ouăle direct pe sol; nu au

niciodată coada bifurcată: Vanellus vanellus – nagâţul (figura 159 C), O.V.
Fam. Scolopacidae – ciocul mai mare decât capul, ochii mari; frecvente pe malul apelor dulci,
salmastre şi litorale, în locuri umede şi mlaştini: Scolopax rusticola – sitarul (figura 159 D),
P.
Fam. Recurvirostridae – cioc fin şi lung, drept sau arcuit în sus; picioare lungi; pe malul
apelor dulci, salmastre şi sărate: Himantopus himantopus – piciorongul (figura 159 E), O.V.
Ord. Columbiformes
Pasări arboricole agăţătoare sau strict terestre, de talie medie
Cioc ascuţit, drept, cu membrana cornoasă la bază (ceroma)
Piept bine dezvoltat, datorită muşchilor pectorali
Păsări tipic monogame
Prolifice, 2-3 ponte/an
163
Granivore
Gregare, trăiesc în colonii
pată roşie la
capătul
mandibulei,
cioc
galben cap brun
închis
(vara),
A. Larus argentatus 56-66 cm B. Larus ridibundus 36-45 cm cioc roşu
C. Vanellus vanellus
22-33 cm
moţ de pene ornamentale
D. Scolopax rusticola 33-38 cm

cioc lung cu rol
tactil şi în prinderea
hranei
E. Himantopus himantopus 37-44 cm
Fig. 159 Reprezentanţi ai ordinului Charadriiformes

(A: http://www.avibirds.com/; B-E:
http://www.caspianseabiodiversity.org/)
164
Fam. Columbidae: Columba livia – porumbelul de stâncă; Streptopelia turtur – turturica,
O.V.; Streptopelia decaocto – guguştiucul, S. (figura 160 A-C)
guler de
pene cu
luciu metalic
A. Columba livia 32-37 cm B. Streptopelia turtur 26-31 cm
C. Streptopelia decaocto 28-34 cm
Fig. 160 Reprezentanţi ai familiei Columbidae

(http://www.avibirds.com/)
Ord. Cuculiformes – păsări arboricole agăţătoare sau humicole; degete zigodactile sau
semizigodactile (v. 5.1)
Fam. Cuculidae: Cuculus canorus – cucul, 32-37 cm, O.V. (figura 161): pasăre poliandră şi
poligamă, nu construieşte cuib, depune ouăle în cuibul altor specii
parazitism de cuib
Fig. 161 Cuculus canorus (http://www.avibirds.com/)
165
Ord. Strigiformes
Răpitoare de noapte
Cap mare şi globulos, ochi plasaţi frontal
Ochii sunt înconjuraţi de o rozetă de pene (discuri faciale)
Cioc puternic comprimat lateral, acoperit cu vibrise, maxila puternic încovoiată şi ascuţită
la vârf
Degete terminate cu gheare curbate şi ascuţite, acoperite cu pene
Penajul moale şi înfoiat asigură un zbor silenţios
Urechi dispuse uşor asimetric, ce permit localizarea prăzii cu uşurinţă
Monogame, fără dimorfism sexual
Cuibăresc în hambare, poduri, clopotniţe, scorburi, stânci, cuiburi vechi ale altor păsări
Pui nidicoli
Se hrănesc cu insecte mari şi rozătoare; părţile nedigerate sunt regurgitate sub formă de
ingluvii, la intervale regulate
Fam. Tytonidae – disc facial în formă de inimă, foarte net: Tyto alba – striga, S. (figura 162
A)
Fam. Strigidae – discuri faciale rotunjite, uneori slab marcate: Bubo bubo – buha, bufniţa
mare, S.; Asio otus – ciuful de pădure, S., O.I.; Strix aluco – huhurezul mic, S.; Athene
noctua – cucuveaua, S. (Figura 162 B-E)
Ord. Caprimulgiformes
Păsări crepusculare şi nocturne
Insectivore
Gura mare, cu vibrise aspre şi lungi pe margini
Fam. Caprimulgidae – penaj bogat, moale şi pufos, colorit homocrom gri, brun şi negru pătat
cu pete variate; cioc mic comparativ cu deschiderea gurii; ochi foarte mari; degetul mijlociu
foarte lung; cuibăresc pe sol; sexe asemănătoare; pui nidifugi; regim alimentar preponderent
insectivor
166
Caprimulgus europaeus – caprimulg, 25-29 cm, O.V. (figura 163)
moţ de pene deasupra
ochilor
sedentară, antropofilă, consumă
aproape exclusiv rozătoare
A. Tyto alba 33-35 cm B. Bubo bubo 65-70 cm C. Asio otus 33-37 cm
discuri faciale
incomplete
discuri
faciale
complete
D. Strix aluco 37-43 cm E. Athene noctua 21-27 cm
Fig. 162 Reprezentanţi ai ordinului Strigiformes (http://www.avibirds.com/)
vibrise
stă lipită de pământ sau

în lungul unei ramuri,
cu care se confundă
Fig. 163 Caprimulgus europaeus (http://www.avibirds.com/)
167
Ord. Coraciiformes
Arboricole
Agăţătoare
Colorit viu al penajului, asemănător la cele două sexe
Sindactilie (degetele anterioare sudate între ele) (v. 5.1)
Hrană de natură animală: nevertebrate şi unele vertebrate mici
Cuibăresc în scorburi, crăpături, galerii săpate în malurile lutoase
Monogame
Pui nidicoli
Fam. Alcedinidae: cioc aproape drept; coada scurtă; abdomen roşcat sau albicios
Alcedo athis – pescăruş albastru, 16-17 cm, S. (figura 164)
zboară la rasul apei, scoţând

sunete ascuţite
Fig. 164 Alcedo athis (http://www.avibirds.com/)
Fam. Upupidae: pe cap cu moţ de pene lungi; degetul posterior cu mult mai lung decât cel
median (III)
Upupa epops – pupăza, 24-32 cm, O.V. (figura 165): nu îşi curăţă cuibul de dejecţii
moţ de pene erectil, portocaliu
Fig. 165 Upupa epops (http://www.avibirds.com/)
168
Fam. Coraciidae: aripile albastre deschis sau verzi; degetul posterior mult mai scurt decât cel
median (III)
Coracias garrulus – dumbrăveanca, 30-40 cm (figura 1656): cuibul necurăţat de excremente,
degajă un miros urât, O.V.
brun roşcat
vârful maxilei
încovoiat în formă
de cârlig
albastru
azuriu
Fig. 166 Coracias garrulus (http://www.avibirds.com/)
Fam. Meropidae: cioc pronunţat încovoiat; coada lungă; abdomen albastru sau verde
Merops apiaster – prigoria, albinărelul, 25-27 cm, O.V. (figura 167)
se hrăneşte cu bondari,
viespi şi albine, pe care
le capturează în zbor
ponta depusă peste

resturile nedigerate ale
insectelor consumate
Fig. 167 Merops apiaster (http://www.avibirds.com/)
169
Ord. Piciformes
Arboricole, agăţătoare
Zigodactilie
Cioc drept, puternic, de formă conică
Coada şi picioarele – trepied util pentru menţinerea poziţiei pe arbori
Penaj asemănător la cele două sexe
Zbor destul de prost, ondulat
Cuibăresc în scorburi
Pui nidicoli
Folositoare pentru consum mare de insecte
Fam. Picidae – ciocul rezistent este acoperit cu o ramfotecă solidă, servind la ciocănit în
arbori; limbă subţire, având extermitatea prevăzută cu spini recurenţi
Picus viridis – ciocănitoarea, ghionoaia verde, 30-35 cm (figura 168 a.), S.; Dendrocopos
major – ciocănitoarea pestriţă mare, 23-26 cm (figura 168 b.), S.
10-12
Limba poate fi bătăi/secundă
proiectată foarte
mult datorită
coarnelor lungi ale
hioidului, pe care
este inserată!
Coarnele hioidului
se înrulează în jurul
craniului şi revin
până la frunte, când
zigodactilie limba este retractată
rectricele servesc drept sprijin

în timpul căţăratului
Fig. 168a. Picus viridis Fig. 168b. Dendrocopos major

170
Ord. Passeriformes
Cel mai evoluat grup de păsări, cu o largă răspândire pe Glob
În general au talie mică
Cioc de forme variabile, în funcţie de modul de viaţă diversificat
Picioare de tip anisodactil
Bune cântătoare; femela nu cântă, cu rare excepţii, deşi are acelaşi tip de sirinx ca
masculul
Monogame
Construiesc cuiburi, de la cele simple la cele mai elaborate
Pui în general nidicoli
Regim de hrană variat (omnivor, carnivor, insectivor, granivor)
Fam. Alaudidae: penaj sobru; primul deget are o gheară foarte lungă; aripi largi, cu zbor uşor;
pe pământ merg sau ţopăie; trăiesc mai mult în stepă
Galerida cristata – ciocârlanul, 17-19 cm (figura 169), S.; Alauda arvensis – ciocârlie de
câmp, 16-19 cm (figura 170), S.
moţ de pene lung emite un cântec melodios când
şi ascuţit zboară
moţ de pene
scurt şi rotunjit
Fig. 169 Galerida cristata Fig. 170 Alauda arvensis

Fam. Hirundinidae: corp zvelt, aerodinamic; cap globulos; cioc mai scurt decât lăţimea bazei
sale, larg deschis şi gura adânc despicată; coada bifurcată permite manevre acrobatice în zbor;
cuiburi zidite din lut şi fire vegetale, lipite de pereţii clădirilor, pe stânci etc.
171
Hirundo rustica – rândunica, 19-24 cm, O.V. (figura 171)
se hrăneşte cu insecte mărunte,
vânate în zbor
Fig. 171 Hirundo rustica (http://www.avibirds.com/)
Fam. Oriolidae: tectricele subalare şi subcodale sunt galben-deschis; cuib sub forma unui coş
spaţios, dispus la bifurcaţia unei ramuri sau la capătul ei
Oriolus oriolus – grangur, 23-24 cm, O.V. (figura 172)
bine ascuns în coroana arborilor deşi
Dimorfism sexual:
masculul are penaj
galben-auriu
strălucitor, cu aripile
şi coada negre
Femela şi juvenilii
sunt brun verzui pe
spate
zbor rapid, cu
ondulaţii largi
Fig. 172 Oriolus oriolus (http://www.avibirds.com/)
172
Fam. Corvidae – penaj negru; nări acoperite cu pene setiforme; cele mai mari şi mai puternice
dintre păsărele; corp robust, cu aripi late şi ascuţite; picioare puternice, cu gheare dezvoltate;
sexe asemănătoare; facultăţi psihice foarte dezvoltate; se domesticesc uşor: Corvus corax –
corb; Corvus corone – cioara grivă; Corvus frugilegus – cioara de semănătură; Corvus
monedula – stăncuţa; Pica pica – coţofana; Garrulus glandarius – gaiţa (figura 173 A-F; S.)
penaj negru cu reflexe metalice
cioc
puternic, cu
vibrise la
bază
A. Corvus corax 62-67 cm B. Corvus corone 46-50 cm

cioc fără vibrise la bază pată cenuşiu
albicioasă
pe ceafă şi pe
laturile gâtului
C. Corvus frugilegus 45-52 cm D. Corvus monedula 32-35 cm
tectricele aripii vărgate

cu albastru
coada mai lungă decât

aripa, cu reflexe
albăstrui, verzui şi
purpurii
E. Pica pica 42-48 cm F. Garrulus glandarius 33-37 cm
Fig. 173 Reprezentanţi ai familiei Corvidae

(A, C-F: http://www.avibirds.com/; B: http://www.nhm.ac.uk/nature-
online/)
173
Fam. Paridae – mici păsări insectivore, arboricole; coada mai lungă decât aripa; cioc scurt şi
ascuţit; penaj moale şi variat colorat: Parus major – piţiogoiul mare, 12-14 cm, S. (figura
174): considerat pasăre folositoare pentru cantitatea mare de insecte dăunătoare consumate
spate verde măsliniu
abdomen galben
Fig. 174 Parus major (http://www.avibirds.com/)
Fam. Sittidae – coada mai scurtă decât aripa; gheare recurbate care le permit căţărarea pe
trunchiurile arborilor şi pe stânci; cioc puternic şi ascuţit la vârf; se hrănesc cu insecte, larve
şi seminţe: Sitta europaea – ţoi, ţiclean, 13,5-15 cm, S. (figura 175); Tichodroma muraria –
fluturaşul de stâncă, 13,5-14 cm, S. (figura 176) – ocrotit ca monument al naturii
aripile au baza
se plimbă fără roşie
întrerupere pe
trunchiuri, cu capul
în jos, fără a se
sprijini pe coadă
Fig. 175 Sitta europaea Fig. 176 Tichodroma muraria

(http://www.restoredprints.com/MOR151.htm) (http://www.avibirds.com/)
174
Fam. Turdidae – păsări insectivore, arboricole şi terestre; cioc turtit şi lat; marginea maxilei
prezintă înainte de colţul gurii vibrise evidente; construiesc cuiburi îngrijit lucrate: Turdus
merula – mierla, 25-27 cm, S. (figura 177); Luscinia megarhynchos – privighetoarea roşie,
16-17 cm, O.V. (figura 178)
masculul cântă atât ziua
cât şi noaptea
cioc brun
cioc
portocaliu
Fig. 177 Turdus merula Fig. 178 Luscinia megarhynchos

Fam. Sylvidae: Sylvia nisoria – privighetoarea porumbacă, 15-17 cm (figura 179); Regulus
regulus (figura 180) – auşelul, 10 cm
tectrice dorsale brun-cenuşii
pată galben
portocalie, la
femelă tivită cu
negru
Fig. 179 Sylvia nisoria Fig. 180 Regulus regulus

Fam. Motacillidae – păsări mici, graţioase, cu talia zveltă; cioc relativ gros şi conic; aripi
lungi şi ascuţite; picioare lungi şi subţiri; foarte bune zburătoare dar şi aleargă cu agilitate pe
sol: Motacilla alba – codobatura albă, 16,5-19 cm, O.V. (figura 181), trăieşte pe lângă ape, în
locuri umede
175
Fig. 181 Motacilla alba (http://www.avibirds.com/)
Fam. Bombycillidae – cioc puternic, scurt şi gros; maxilla, la vârf, are un dinte mic; remigele
secundare şi rectricele au la vârf apendici chitinoşi, viu coloraţi; penaj moale şi mătăsos:
Bombycilla garrulus – mătăsarul, 18-20 cm, O.I. (figura 182)
moţ de pene
ornamentale
cafeniu-roz
remige şi rectrice stropite cu galben
Fig. 182 Bombycilla garrulus (http://www.avibirds.com/)
Fam. Laniidae – corp robust şi cioc puternic, puţin turtit lateral, cu vârful maxilei încovoiat în
jos şi câte un mic dinte pe laturile sale (asemănător ciocului de Falco); nări rotunde, acoperite
adesea de vibrise; aripi scurte; picioare puternice, cu gheare curbate; coada lungă, mai mult
sau mai puţin cuneiformă; cuibăresc în arbori, tufe şi mărăcinişuri; se hrănesc exclusiv cu
animale (insecte şi mici nevertebrate): Lanius collurio – sfrâncioc, berbecel roşiatic, 17-18
cm, O.V. (figura 183)
176
prada este înfiptă în spinii
tufişurilor pentru a fi consumată
imediat sau mai târziu
Fig. 183 Lanius collurio (http://www.avibirds.com/; dreapta: mascul de sfrâncioc surprins pe

malul Lacului Măneciu, jud. Prahova, mai 2011 –
foto Mala Stavrescu-Bedivan; det. Petre Bogdan Matei)
Fam. Sturnidae – păsări de talie mijlocie, robuste; cioc drept, ascuţit şi relative lung; coada
scurtă; se deplasează uşor prin mers şi alergat, sărind pe ramuri; regiuni deschise, terenuri
cultivate, la liziera pădurilor şi în marginea localităţilor; se hrănesc cu insecte, larve, viermi:
Sturnus vulgaris – graurul, 17-23 cm, O.V. (figura 184) produce mari pagube în livezi şi vii,
prin consumul de cireşe şi struguri
penaj negru cu mici pete

albe şi reflexe verzui,
violete şi purpurii
Fig. 184 Sturnus vulgaris (http://www.avibirds.com/)
Fam. Fringillidae – talie mică; corp robust, cioc scurt, conic, ascuţit şi dur; arboricole dar se
mişcă uşor şi pe sol: Coccothraustes coccothraustes – botgros, 18 cm, S. (figura 185);
177
Carduelis carduelis – sticletele, 15 cm, S., O.I. (figura 186); Loxia curvirostra – forfecuţa,
17 cm (figura 187); Fringilla coelebs – cinteza, S. (figura 188)
cioc robust şi puternic, cu care

consumă seminţe de arbori şi inel de pene roşii
sâmburi de fructe; pagube în
livezi
Fig. 185 Coccothraustes coccothraustes Fig. 186 Carduelis carduelis

cele două maxile se

întretaie ca o forfecuţă,
adaptare pentru scoaterea
seminţelor din conurile
răşinoaselor cu care se
hrănesc
Fig. 187 Loxia curvirostra Fig. 188 Fringilla coelebs

(http://it.wikipedia.org/wiki/ http://www.avibirds.com/)
178
Fam. Passeridae – talie mică; corp robust, cioc scurt, conic şi dur; se hrănesc cu cu seminţe,
muguri, viermi, insecte: Passer domesticus – vrabia de casă, 14,5-16 cm, S. (figura 189)
sprâncene ruginiu
gălbui
Fig. 189 Passer domesticus (http://www.avibirds.com/)
Nidifug = acoperit cu puf, imediat după ieşirea din ou părăseşte cuibul
Nidicol = golaş, fidel cuibului, dependent de părinţi după ieşirea din ou
O.I. = oaspete de iarnă

O.V.= oaspete de vară
S. = sedentară
P. = de pasaj
TEST DE EVALUARE
1. Prin ce se caracterizează capul unui falconid?

Răspuns:
Capul păsărilor din familia Falconidae este globulos, cu maxila prevăzută cu un denticul
aproape de vârf, căruia îi corespunde o scobitură pe mandibulă.
2. Ordinul Galliformes: caractere, clasificare, exemple, biologie

Răspuns:
179
Exerciţii.
Exemplu rezolvat:
1. Membrane lamelare rigide individuale se găsesc la piciorul de:
a. Phalacrocorax carbo;
b. Pelecanus onocrotalus;
c. Pelecanus crispus;
d. Podiceps cristatus;
e. Casmerodius albus.
Rezolvare: d
De rezolvat:
2. Cele două maxile se întretaie ca o forfecuţă la:
a. Coccothraustes coccothraustes;
b. Loxia curvirostra;
c. Upupa epops;
d. Cuculus canorus;
e. Picus viridis.
Rezolvare:
REZUMATUL TEMEI
Păsările sunt vertebrate amniote, homeoterme, având corpul acoperit cu pene. De origine
tegumentară, ca şi ciocul şi ghearele, pana are numeroase roluri: protecţia corpului împotriva
variaţiilor de temperatură, pentru zbor şi înot, protecţie împotriva loviturilor etc. Membrele
anterioare sunt transformate în aripi. Membrele posterioare au adaptări legate de staţiunea
bipedă şi diferite moduri de locomoţie. Maxilare lipsite de dinţi, acoperite cu o teacă cornoasă
formând ciocul. Neurocraniul globulos are un condil occipital. Circulaţia este dublă şi
completă; o singură cârjă aortică, cea dreaptă. Sistemul respirator este specializat în legătură
cu zborul şi metabolismul ridicat; păsările au saci aerieni. Dezvoltare în ou de tip telolecit,
clocit de părinţi.
180
În prezentul manual, a fost inclusă sistematica şi biologia pentru specii de păsări din
fauna României, aparţinând următoarelor ordine: Podicipediformes, Pelecaniformes,
Charadriiformes, Anseriformes, Gruiformes, Ciconiiformes, Columbiformes, Strigiformes,
Falconiformes, Caprimulgiformes, Galliformes, Cuculiformes, Piciformes, Coraciiformes şi
Passeriformes.
1. Păsările:
a. sunt anamniote;
b. sunt amniote;
c. sunt homeoterme;
d. sunt poikiloterme;
e. nu au saci aerieni.
2. Ciocănitorile:
a. au picior de tip anisodactil;
b. au picior de tip zigodactil;
c. nu sunt păsări agăţătoare;
d. se caracterizează prin limba prevăzută cu spini;
e. se hrănesc cu insecte xilofage.
3. Remigele:
a. nu sunt pene de contur;
b. sunt pene de contur;
c. sunt pene setiforme;
d. nu sunt vibrise;
e. se clasifică după segmentul osos pe care se inseră.
181
4. Sirinxul:
a. are rol în producerea sunetelor;
b. este prezent la vulturi;
c. este situat la bifurcaţia traheii;
d. nu face parte din sistemul respirator;
e. este prevăzut cu muşchi.
2. Beaman M., Madge, S., 1998 - The Handbook of Bird Identification for Europe and Western
Palearctic, A&C Black Publishers, London.
3. CITES Identification Guide – Birds, 1994.
4. Ferguson-Lee J., Christie D., 2001 – Raptors of the World, A&C Black Ltd., London.
5. Grzimek’s Animal Life Encyclopedia, 2002 – 2nd edition. Volumes 8–11, Birds I–IV,
Farmington Hills, MI: Gale Group.
182
Tema nr. 6
MAMIFERE
Diagnoza mamiferelor.
Scheletul şi dentiţia mamiferelor.
Sistematica mamiferelor din fauna României.
Obiectivele temei:
- trecerea în revistă a caracterelor generale, morfologiei externe şi organizării interne a
mamiferelor;
- cunoaşterea principalelor tipuri de dentiţie la mamifere;
- descrierea celor mai importanţi reprezentanţi ai unor ordine de mamifere din fauna
României;
6.1 Diagnoza mamiferelor
Grupul cel mai evoluat de vertebrate, amniote, homeoterme, cu largă răspândire

geografică, populează toate mediile; peste 5600 specii cunoscute, grupate în 29 ordine
(potrivit Mammal Species of the World, 2005)
Tegumentul lor produce diferite formaţiuni: păr, glande mamare (lat. mamma=sân)
Emisferele cerebrale sunt partea cea mai voluminoasă a encefalului
Organele de simţ sunt foarte bine dezvoltate
Craniu de tip sinapsid, se articuleaza la coloana vertebrală prin 2 condili occipitali
Dinţi heterodonţi înfipţi în alveole (dentiţie tecodontă)
183
Inima tetracamerală
Rinichi de tip metanefros
Membre adaptate pentru mers, zbor, căţărat, săpat, înot. Membrele mamiferelor au aceeaşi
structură ca la toate vertebratele tetrapode. În general, ele sunt conformate pentru mers.
Modificarea membrelor la mamifere este în corelaţie cu mediul şi cu modul în care se face
deplasarea.
Vivipare, cu excepţia monotremelor
Îşi hrănesc puii cu lapte
Clasificarea se face în funcţie de mai multe criterii (morfologice, ecologice, genetice,
biochimice etc.); un criteriu util este reprezentat de tipul de dentiţie (v. 6.2)
Morfologie externă
În funcţie de forma corpului, se întâlnesc mamifere cu corp alungit şi zvelt (jder), bondoc
şi greoi (bursuc), masiv şi greoi (urs), cilindric (cârtiţă), pisciform (delfin, balenă)
Dimeniunile corpului variază în limite largi. Cel mai mic mamifer este un chiropter din
Thailanda (2,9-3,3 cm; 1,7-2 g). Cel mai mare mamifer este Balaenoptera musculus
(33,58 m; 190 tone), iar cel mai mare mamifer terestru: elefantul african, cu 3,96 m şi 12 t
În legătură cu adaptarea mamiferelor la diferite medii de viaţă, membrele au suferit o serie
de modificări atât în ceea ce priveşte orientarea, cât şi reducerea sau sporirea numărului
de oase. Astfel, la cele acvatice (cetacee) sunt scurte. La sirieni, membrele posterioare
sunt orientate înapoi şi unite cu regiunea caudală a corpului, alcătuind înotătoarea
posterioară. La pinipede, degetele au un număr mare de falange, unite în palete înotătoare.
La chiroptere, drept rezultat al adaptării la zbor, membrele anterioare s-au transformat în
aripi. Oasele lor sunt lungi şi subţiri, cu deosebire metacarpienele şi falangele, care sunt
unite printr-o membrană numită patagium. Această membrană mai cuprinde membrele
posterioare şi coada.
Unele mamifere terestre calcă pe toată suprafaţa tălpii, formată din metacarpiene,
metatarsiene şi falange. Acest tip de mers plantigrad este greoi (ex. la urs, maimuţă,
arici). Mersul plantigrad este cel mai primitiv; din el au derivat diferite tipuri de locomoţie
specializată, ca: locomoţia prin salt, mersul digitigrad, locomoţia arboricolă şi cea bipedă,
locomoţia hipogee, etc. Alte mamifere mai bune alergătoare şi săritoare calcă numai pe
184
falangele degetelor, talpa fiind ridicată – tipul digitigrad (carnivore). Cele mai bune
alergătoare şi săritoare calcă numai pe ultimele falange ale degetelor, îmbrăcate în copite
– tipul unguligrad (figura 190). Unele unguligrade calcă pe 4 şi 5 degete (proboscidieni),
altele pe 3 degete (rinocerii); o parte pe două degete, iar altă parte pe un singur deget
(ecvide). Mamiferele care calcă pe unul sau trei degete (număr impar) se numesc
imparicopitate, mesaxone sau perisodactile, iar cele care calcă pe un număr par se numesc
paricopitate, paraxone sau artiodactile.
Coada, mai mult sau mai puţin dezvoltată, în funcţie de modul de deplasare: redusă (la
urside, unele primate); comprimată dorso-ventral, cu rol în locomoţie (mamifere
acvatice); lungă şi stufoasă, cu rol de cârmă în timpul saltului (la mamifere arboricole);
foarte puternică, folosită ca arc în timpul salturilor (cangur); la maimuţele antropomorfe a
dispărut
Forma şi culoarea învelişului de păr sunt de asemenea foarte variate şi joacă rol important
în morfologia externă a mamiferelor
A. Plantigrad
C. Unguligrad
B. Digitigrad
Fig. 190 Tipuri de membre la mamifere

(A. http://mt.wikipedia.org/wiki/; B. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/; C.
http://mt.wikipedia.org/wiki/Unguligrad)
185
Organizare internă
Tegumentul mamiferelor produce numeroase formaţiuni cornoase (perii, solzii, ghearele,
copitele, coarnele şi unghiile) şi glandulare (glandele sebacee, sudoripare, ceruminoase,
odorante şi mamare). Dintre producţiunile cornoase, caracteristic mamiferelor este părul
(figura 191), care poate fi rar sau des, aspru sau lânos. Unele mamifere au peri ţepoşi dar
flexibili (coama porcului mistreţ), ori spinoşi, ţepeni, rigizi, cum sunt cei de pe spatele
ariciului sau al porcului spinos. O parte dintre mamifere sunt total lipsite de păr (cetacee),
ca rezultat al adaptării lor la viaţa exclusiv acvatică. Unele mamifere au pe corp
formaţiuni cornoase de aspectul solzilor reptilieni (Manis) sau plăci cornoase dublate de
plăci osoase care formează o adevărată cuirasă (Dasypus)
fir de păr
glandă
sebacee
epiderma
muşchi
erector
derma
folicul pilos
vase de sânge
celule cu grăsime
Fig. 191 Secţiune prin tegumentul unui mamifer

(http://cf.ydcdn.net/1.0.0.2/images/medical/MEDhair.jpg)
La mamifere apar muşchi caracteristici care asigură unele funcţii noi: muşchii mimicii şi
muşchii masticatori la cap, pentru a asigura masticaţia, muşchiul diafragma pentru
perfecţionarea mecanicii respiratorii, muşchiul subcutanat la mamiferele care se înrulează
pentru a se proteja (arici, pangolin, tatuu)
Sistemul nervos este mai bine dezvoltat iar comportamentul mai complex decât la toate
vertebratele. Emisferele cerebrale, mult dezvoltate, au la mamiferele inferioare
186
(monotreme) suprafaţa netedă, iar la cele superioare, prin creşterea mare a substanţei
nervoase, aceasta s-a încreţit, determinând o serie de cute neregulate numite
circumvoluţiuni cerebrale (giri). Ca urmare a dezvoltării celor două emisfere cerebrale au
apărut şi cele două formaţiuni de legătură dintre ele: fornixul sau trigonul cerebral şi
corpul calos. Se asemenea, mezencefalul are patru tuberculi (cvadrigemeni) care lipsesc la
monotreme. Măduva spinării cu două intumescenţe: cervicală şi lombară. 12 perechi de
nervi cranieni
Diafragma dezvoltată este ca un perete musculos, transversal. Ea separă complet cavitatea
toracică de cea abdominală.
Stomac simplu sau compus; sfincter anal intern şi extern; cu excepţia monotremelor nu au
cloacă
Respiraţia mamiferelor este pulmonară.
Inima este împărţită în două atrii şi două ventricule. Din ea pleacă un singur arc aortic, cel
stâng, iar sângele arterial nu se amestecă cu cel venos, circulaţia fiind dublă şi completă.
Glandele genitale: la mascul - testiculele se deplasează spre extremitatea posterioară a
corpului şi sunt aşezate într-o pungă tegumentară, scrotum. Glandele genitale: la femelă,
ovarele, rămân în cavitatea abdominală. Ouăle mici, oligolecite, sunt reţinute în uter
pentru dezvoltare, excepţie făcând monotremele, care depun ouă telolecite (sunt ovipare).
Celelalte mamifere sunt vivipare. Odată cu formarea embrionului, în uterul matern apar şi
anexele embrionare: amniosul şi alantoida. Amniosul, saculiform şi plin cu lichid
amniotic, înconjură embrionul, protejându-l contra şocurilor. Alantoida face legătura între
embrion şi peretele uterului, ia parte la formarea placentei care serveşte la nutriţia
embrionului. Astfel, placenta este o anexă embrionară formată din două părţi, de origine
diferită: una embrionară reprezentată prin vilozităţile coriale şi alta uterină, reprezentată
prin peretele uterin din dreptul vilozităţilor coriale. La monotreme nu există placenta, ele
fiind ovipare, la marsupiale placenta există, dar corionul nu formează vilozităţi, legătura
între embrion şi uterul matern se face numai prin intermediul vaselor de sânge, excepţie
făcând genul Perameles care posedă un început de placentă.
187
TEST DE EVALUARE
1. De câte tipuri pot fi producţiile tegumentare la mamifere?

Răspuns:
Producţiile tegumentare ale mamiferelor pot fi: cornoase (păr, coarne, unghii, copite,
gheare, solzi epidermici) şi glandulare (glande sudoripare, sebacee, ceruminoase,
odorante, mamare).
2. Cum se clasifică membrele mamiferelor în funcţie de sprijinirea de substrat?

Răspuns:
Exerciţii.
Exemplu rezolvat:
1. Tipul plantigrad :
a. se întâlneşte la cal;
b. lipseşte la urs;
c. presupune faptul că mamiferul calcă pe sol cu toată talpa;
d. presupune faptul că mamiferul calcă pe sol pe vârful degetelor;
e. este cel mai primitiv tip de locomoţie la mamifere.
Rezolvare: c, e
De rezolvat:
2. Tipul unguligrad:
a. lipseşte la cal;
b. se întâlneşte la cal;
c. presupune faptul că mamiferul calcă pe sol cu toată talpa;
d. presupune faptul că mamiferul calcă pe sol cu ultimele falange, îmbrăcate în copite;
e. lipseşte la rumegătoare
Rezolvare:
188
6.2 Scheletul şi dentiţia mamiferelor
Scheletul mamiferelor se deosebeşte de cel al celorlalte vertebrate tetrapode prin micşorarea

numărului oaselor datorită contopirii lor în complexe osoase.
Scheletul capului se articulează de atlas prin 2 condili occipitali.
Coloana vertebrală este diferenţiată în cele 5 regiuni caracteristice reptilelor şi păsărilor, cu
următoarele modificări. Regiunea cervicală este compusă din şapte vertebre, oricât de lung ar
fi gâtul. Numai la leneş (Bradipus) se găsesc 9 vertebre cervicale iar la lamantin (Trichechus)
6 vertebre. Regiunea dorsală are 9-25 vertebre, de care se articulează coastele. Pe partea
ventrală, o parte din coaste se articulează cu sternul, formând coastele adevărate, iar altele,
numite coaste false, nu mai au legături cu sternul. Regiunea lombară este formată, de regulă,
din 6-7 vertebre mari. Regiunea sacrală, embrionar are numai două vertebre, număr care se
păstrează la adulţii marsupialelor. La celelalte mamifere, se mai adaugă, din regiunea lombară
sau caudală, una sau mai multe vertebre. Din această regiune se leagă osul ilion al centurii
pelviene. Regiunea caudală este alcătuită dintr-un număr variabil de vertebre.
Pe faţa ventrală a toracelui se află sternul. La talpide, chiroptere, etc. sternul prezintă o
creastă de care se prind muşchii pectorali, foarte dezvoltaţi.
Centura scapulară prezintă următoarele caracteristici: osul coracoid este redus şi fuzionat cu
omoplatul, formând apofiza coracoidă; el rămâne dezvoltat şi articulat de stern numai la
monotreme. Clavicula nu există la toate mamiferele. Ea lipseşte sau este mult redusă la
alergătoare sau foarte bune înotătoare (copitate, pinipede, cetacee, carnivore) şi s-a păstrat
dezvoltată la tipurile care execută cu membrele anterioare mişcări complexe.
La centura pelviană osul ilion are o poziţie anterioară faţă de ischion şi pubis. Oasele pubiene,
situate antero-ventral, sunt sudate între ele, pe linia mediană, formând simfiza pubiană,
datorită căreia centura pelviană formează un bazin închis. La monotreme şi marsupiale se mai
găsesc în plus două oase epipubiene sau oase marsupiale.
De o deosebită importanţă la mamifere este dentiţia. Ea este heterodontă, fiind diferenţiată
în: incisivi, canini, premolari şi molari. La majoritatea mamiferelor dinţii se înlocuiesc o
singură dată. Dentiţia de lapte (din tinereţe) este înlocuită cu dentiţia definitivă, care nu mai
poate fi înnoită. Dentiţia la care are loc acest schimb este de tip difiodont, în opoziţie cu tipul
189
monofiodont, la care dentiţia de lapte nu se schimbă niciodată (marsupiale). Ornitorincul
adult, balena, tatuul n-au dinţi; totuşi şi la aceste mamifere se observă dinţi în stadiul
embrionar.
Puţine grupe de mamifere au dinţi asemănători (dentiţie homodontă), de ex. delfinii (figura
192)
Forma, structura şi numărul dinţilor s-au modificat în funcţie de regimul alimentar şi modul
de mişcare al fălcilor.
Limba are roluri multiple (masticaţie, fonaţie etc.)
În cursul evoluţiei, pe coroana molarilor au apărut formaţiuni numite tuberculi (cuspide)
Fig. 192 Dentiţie homodontă la delfin

(http://www.smccd.edu/accounts/bookstaffs/bio215/Labs/mammals.htm)
După forma şi orientarea tuberculilor se deosebesc mai multe tipuri de molari:
1. Tipul insectivor cu tuberculi conici ascuţiţi, uniţi prin creste de smalţ în formă de W sau V;
este caracteristic pentru insectivore, chiroptere, unele primate inferioare (figura 193 A).
2. Tipul secodont: cu tuberculi acuţiţi, tăioşi şi comprimaţi lateral, aşezaţi pe un singur plan
longitudinal; este caracteristic pentru carnivore (figura 193 B).
3. Tipul bunodont: suprafaţa coroanei are puţini tuberculi scurţi, conici, rotunjiţi sau ascuţiţi; este
caracteristic pentru suide, primate etc. (figura 193 C)
4. Tipul lofodont: tuberculii se comprimă de-a latul măselelor (în formă de lame) şi sunt legaţi
prin creste transversale (rozătoare, proboscidieni etc.) (figura 193 D)
5. Tipul selenodont este caracterizat prin tuberculi în formă de creste semilunare orientate
longitudinal pe suprafaţa coroanei (rumegătoare) (figura 193 E).
190
La unele mamifere, dentiţia se poate complica, aparând pe suprafaţa de masticaţie a jugalilor
caractere comune mai multor tipuri de dentiţie; astfel, la cal se remarcă o dentiţie de tip buno-
lofo-selenodont (figura 193 F)
O dentiţie completă are până la 44 de dinţi conform formulei:

I (incisivi) 3/3; C (canini) 1/1; P (premolari) 4/4; M (molari) 3/3
În timpul evoluţiei mamiferelor, numărul dinţilor s-a micşorat, însă forma lor s-a complicat.
A. dentiţie insectivoră (Erinaceus) B. Dentiţie secodontă (Canis)
C. dentiţie bunodontă (Sus) D. Dentiţie lofodontă (Lepus)
E. dentiţie selendontă (ierbivore) F. Dentiţie buno-lofo-selenodontă (Equus)
Fig. 193 Tipuri de dentiţie heterodontă la mamifere (A., C., E., F.

http://chestofbooks.com/animals/Manual-Of-Zoology/; B.,D. http://www.mnh.si.edu/mna/)
191
TEST DE EVALUARE
1. Ce este dentiţia difiodontă?

Răspuns:
Multe mamifere au două generaţii de dinţi (difiodonte), dentiţia de lapte fiind înlocuită de
cea permanentă.
2. Prin ce se caracterizează dentiţia homodontă şi unde se întâlneşte?

Răspuns:
Exerciţii.
Exemplu rezolvat:
1. Câinele are dentiţie:
a. lofodontă;
b. bunodontă;
c. secodontă;
d. buno-lofo-selenodontă;
Rezolvare: c
De rezolvat:
2. Tuberculi în formă de creste semilunare se întâlnesc la dentiţia:
a. bunodontă;
b. selendontă;
c. insectivoră;
d. lofodontă
Rezolvare:
192
Subclasa PROTHOTHERIA
Ord. Monotremata (ornitorincul, echidna)
Subclasa THERIA
Infraclasa Methatheria
Ord. Didelphimorphia (oposum american)
Ord. Paucituberculata (oposum chiţcan)
Ord. Microbiotheria (monito del monte)
Ord. Dasyuromorphia (carnivore marsupiale)
Ord. Notoryctemorphia (cârtiţa marsupială)
Ord. Peramelemorphia (bandicot)
Ord. Diprotodontia (koala, wombat, canguri)
Infraclasa Eutheria
Ord. Xenarthra (leneşi, furnicari)
Ord. Pholidota (pangolini)
Ord. Rodentia (rozătoare)
Ord. Lagomorpha (iepuri)
Ord. Macroscelidea (chiţcani elefant)
Ord. Primates (maimuţe, om)
Ord. Scadentia (chiţcani de copac)
Ord. Chiroptera (lilieci)
Ord. Dermoptera (colugo)
Ord. Insectivora (chiţcani, tenrec)
Ord. Carnivora (câini, pisici, morse, foci)
Ord. Tubulidentata (porc furnicar)
Ord. Hyracoidea (damani)
Ord. Probosicdea (elefanţi)
Ord. Sirenia (dugong, lamantin)
Ord. Perissodactyla (cai, tapiri, rinoceri)
Ord. Artiodactyla (antilope, cerbi, ovine, bovine)
Ord. Cetacea (balene, delfini)
193
6.3 Sistematica mamiferelor din fauna României
Ord. Insectivora
Grup primitiv de mamifere, de talie mare şi mijlocie
Corp protejat de ţepi sau peri, aspri sau moi
Capul şi botul au aspect de trompă
În vârful botului: nările
Pentadactile, plantigrade (calcă pe toată talpa piciorului)
Dentiţie de tip insectivor
Ochi şi urechi mici, ce pot fi ascunse în blană
Predatoare, consumă o mare cantitate de insecte şi alte mici nevertebrate
Fam. Erinaceidae - corp relativ mare comparativ cu celelalte insectivore; cap conic, bot
îngust; coada destul de scurtă; solitare, crepusculare sau nocturne; populează biotopi variaţi
(livezi, gradini, poieni; evită mlaştinile): Erinaceus europaeus – ariciul, 23-30 cm (figura
194)
cuib din muşchi, iarbă
şi frunze uscate, între
rădăcini sau scorburi
joase de copaci
plantigrad
dentiţie insectivoră
Fig. 194 Erinaceus europaeus (http://www.ecosystema.ru/)
194
Fam. Talpidae - duc o viaţă subterană, fac galerii complicate; corp cilindric, gât nedistinct;
ochi foarte mici, adesea acoperiţi de piele; pavilioanele auditive lipsesc; membre anterioare
masive, spatulate, cu palme orientate în afară; grădini, livezi, lunci, la marginea pădurilor:
Talpa europaea – cârtiţa, sobolul, 10-17 cm (figura 195)
membre anterioare spatulate
solul săpat este împins

la suprafaţă sub formă
de muşuroaie
strict carnivoră, se
hrăneşte cu râme,
larve de insecte,
miriapode, broaşte etc.
Fig. 195 Talpa europaea (http://www.ecosystema.ru/)
Fam. Soricidae - mici insectivore, terestre sau semiacvatice; ochi mici dar neacoperiţi de
tegument; pavilioane auditive mici, uneori ascunse în blană; vibrise bine dezvoltate, bot
ascuţit; glande laterale cu secreţie neplăcut mirositoare (cu rol în comportamentul de
reproducere); metabolismul intens explică hrănirea lor continuă; locuri umbroase şi umede:
Sorex araneus – chiţcanul de pădure cu dinţi roşii, 5-8 cm (figura 196)
adesea ocupă vizuini

abandonate de
rozătoare
cuib de ierburi şi frunze uscate
Fig. 196 Sorex araneus (http://byrozybka.com.ua/)
195
Ord. Chiroptera – liliecii
Singurele mamifere adaptate la zbor
Zbor activ, susţinut, de lungă durată, asemănător cu zborul păsărilor
Emit unde sonore de înaltă frecvenţa (echolocaţie)
Se observă apariţia unei membrane alare
Porţiunea de membrană alară cuprinsă între membrele posterioare şi coadă = uropatagium
Pavilioanele auditive sunt bine dezvoltate; au forme variate şi pot fi prevăzute cu un
repliu tegumentar numit tragus
Dentiţie de tip insectivor dilambdodont (pe suprafaţa de triturare a jugalilor se găsesc
tuberculi uniţi prin creste de smalţ în formă de W sau dublu lambda)
Ocrotiţi
Fam. Rhinolophidae - aripi late, de talie mică sau mijlocie; excrescenţe tegumentare numite
foiţe nazale; urechi simple şi ascuţite, fară tragus; emit ultrasunete prin nas: Rhinolophus
ferrumequinum – liliacul mare cu potcoavă pe nas, 5,7-7,1 cm, coada 3,5-4,3 cm (figura
197); trăieşte în peşteri, crevase de stânci şi ruine
Fam. Vespertilionidae - nu au foiţe nazale în jurul nărilor; emite ultrasunete prin gură;
urechea are tragus; zbor performant: Nyctalus noctula – liliacul roşcat de seară (figura 198),
8 cm; niciodată în peşteri, ci în păduri, parcuri, grădini, hambare
membrană alară
se adăpostesc în copaci scorburoşi
urechi simple,
fără tragus
foiţe
nazale
tragus
uropatagium
Fig. 197 Rhinolophus ferrumequinum Fig. 198 Nyctalus noctula

(http://www.ecosystema.ru/)
196
Ord. Lagomorpha
Talie mijlocie, corp zvelt
Pavilioane auditive bine dezvoltate
Blana alcătuită din păr des şi scurt şi puf moale
Membrele anterioare mai scurte decât cele posterioare
Coada mult redusă
Regim alimentar vegetarian
Două perechi de incisivi pe maxilarul superior, cu creştere continuă (Duplicidentata)
Tufişuri, păduri
Vânate pentru carne şi blană
Fam. Leporidae: Lepus europaeus – iepurele de câmp, 60-70 cm (figura 199); Oryctolagus
cuniculus – iepurele de vizuină, 42-54 cm (figura 200)
urechi lungi, întinse înainte depăşesc botul
nu îşi fac adăposturi, urechile întinse

ci numai culcuşuri înainte nu ating
în iarbă botul
perniţe de peri
pe faţa plantară
a membrelor fără
perniţe de
peri
Fig. 199 Lepus europaeus Fig. 200 Oryctolagus cuniculus

(http://www.ecosystema.ru/) (http://www.scandfish.com/)
Ord. Rodentia – rozătoarele

Cele mai numeroase specii de mamifere, răspândite pe tot globul
Botul şi vibrisele faciale bine dezvoltate
Membre pentadactile; totuşi, se observă tendinţa de reducere a degetului I
197
Au glande anale, perianale, laterale care produc o secreţie cu miros neplăcut, cu rol în
marcarea teritoriului
O pereche de incisivi pe maxilarul superior, cu creştere continuă; regim alimentar
vegetarian
Fie trăiesc în adăposturi la suprafaţă, fie sapă galerii subterane
Adaptate la viaţa terestră, arboricolă, acvatică
Longevitate scurtă, dar prolificitate ridicată
Dăunătoare pentru culturi, plantaţii forestiere
Unele sunt vânate pentru blană
Fam. Sciuridae - membrele anterioare sunt tetradactile (degetul IV alungit); talie mijlocie,
coada stufoasă; terestre, arboricole: Sciurus vulgaris – veveriţa (figura 201), 19-25 cm; nu
hibernează în sezonul rece; Citellus (Spermophilus) citellus – popândăul (figura 202), 20 cm;
hibernează; galerii alcătuite din coridoare temporare şi profunde
transportă hrana în
coada stufoasă, aproape egală cu lungimea corpului urechi mici, fără buzunare bucale
smocuri de peri
urechi mari, cu smocuri de peri la vârf
coada
păroasă,
aproape 1/3
din L
corpului
Fig. 201 Sciurus vulgaris Fig. 202 Spermophilus citellus

(http://www.ecosystema.ru/) (http://snaturou2000.sk/)
Fam. Gliridae - talie mică, arboricolă; degetul IV nu mai este alungit; ochi mari, specializaţi;
vibrise faciale; construiesc cuiburi în arbori sau printre rădăcinile arborilor: Glis glis – pârşul
mare (figura 203), 18-19 cm, coada 13-16 cm
198
construieşte cuib din muşchi şi fibre vegetale în copaci
scorburoşi, vizuini părăsite de iepuri, grădini, mansarde
se caţără uşor în copaci şi poate face salturi
trăieşte aproape numai sub pământ;

galerie săpată cu ajutorul incisivilor
Fig. 203 Glis glis Fig. 204 Spalax leucodon

(http://www.ecosystema.ru/) (http://www.nyf.hu/)
Fam. Spalacidae - ochi ascunşi sub piele; pavilioanele auditive complet reduse; coada foarte
scurtă, nu se distinge din blană: Spalax leucodon – orbetele (figura 204), 19-25 cm, coada
2,2-2,8 cm
Fam. Muridae - talie mică şi mijlocie; bot alungit, vibrise faciale; pavilioane auditive şi ochi
mari; coada mai mare decat ½ din lungimea corpului; sinantropi (legaţi de aşezările
omeneşti), produc pagube; transmiţători de boli; foarte prolifici; activi tot anul: Rattus
norvegicus – şobolanul cenuşiu (figura 205), 18-30 cm; coada 13-20 cm; Mus musculus –
şoarecele de casă, 7-10 cm; coada 5,5-9,4 cm (figura 206)
Fig. 205 Rattus norvegicus Fig. 206 Mus musculus

(http://www.brunel3d.com/en/lutte_anti_rongeurs.htm)
199
Fam. Cricetidae - talie mijlocie şi mare; cap mare, bot scurt; pavilioanele urechii reduse; 4-5
degete la membrele anterioare; pe laturile corpului sunt prezente pete alb gălbui; pată neagră
ventral; coada foarte scurtă; dentiţie lofodontă; pungi bucale alungite până la umeri: Cricetus
cricetus – hârciogul (figura 207), 21-30 cm; coada 3,1-6,2 cm
pungi bucale
sapă vizuini adânci,

alcătuite din coridoare, o
cameră de locuit şi
magazii de provizii
Fig. 207 Cricetus cricetus (http://www.ecosystema.ru/)
Fam. Microtidae - talii diferite; craniu masiv; urechi scurte; adaptate la viaţa terestră,
săpătoare şi amfibie; nu hibernează: Ondatra zibethica – bizamul (figura 208), 26-40 cm;
coada 19-27 cm; blana groasă şi moale, comercializată
face galerii
profunde în
maluri
la mascul, glandele
anale produc o secreţie
cu miros plăcut de
mosc
membrană
interdigitală redusă
Fig. 208 Ondatra zibethica (http://www.austria-
lexikon.at/af/Wissenssammlungen/Fauna/Bisamratte)
200
Fam. Myocastoridae (Capromyidae) - talie mare; coada rotunjită; palmatură la membrele
posterioare: Myocastor coypus – nutria (figura 209), 50-60 cm; formă amfibie, cu blana
preţioasă
degete cuprinse în
palmatură
coada cilindrică şi
solzoasă, acoperită cu
peri rari
Fig. 209 Myocastor coypus

(http://animaldiversity.ummz.umich.edu/site/resources/Grzimek_mammals/)
Ord. Carnivora (Fissipedia)

Mamifere de talie mare, adaptate la viaţa terestră şi vânat pradă vie
Blana groasă, cu puf dezvoltat
Membre puternice, cu gheare ascuţite şi curbate, uneori retractile
Vibrise bine dezvoltate
Glande odorante cu secreţie puternică
În general, masculul mai mare decât femela
Dentiţie de tip secodont; tendinţa de reducere a ultimilor molari
Pui orbi şi neputincioşi la naştere, necesită o lungă perioadă de îngrijire
Agere, cu mişcări repezi
Folositoare sau pot produce pagube
Fam. Mustelidae - talie mică, mijlocie-mare, siluetă zveltă, se deplasează cu uşurinţă în

mediul arboricol; membre scurte, cu câte 5 degete; gheare de regulă neretractile;
semidigitigrade, semiplantigrade; mai ales nocturne; foarte bine dezvoltate sunt glandele
anale, a căror secreţie are un miros fetid, greu de suportat; sapă vizuini sau ocupă adăposturi
părăsite; aduc foloase, consumând rozătoare; blană valoroasă: Lutra lutra – vidra, 60-90 cm,
coada 22-27 cm (figura 210 A); Meles meles – bursucul, viezurele (figura 210 B), 70-80 cm,
coada scurtă; Martes martes – jderul de copac, 50-63 cm (figura 210 C); Mustela putorius –
201
dihorul (figura 210 D), 32-45 cm, coada 13-19 cm; Mustela erminea – hermina (figura 210
E), 28-30 cm, coada 8-12 cm; Mustela nivalis – nevăstuica (figura 210 F), 16-23 cm, coada
4-8 cm; Mustela lutreola – nurca, noriţa (figura 210 G), 35-40 cm, 13-16 cm
blana cu peri aspri
degete palmate
A. Lutra lutra B. Meles meles

(http://www.vydry.org/) blana cu peri moi (http://www.terrambiente.org/fauna/)
C. Martes martes
(http://www.terramb
iente.org/fauna/)
D. Mustela putorius
(http://utenti.multimania.it/naturawwf/)
vara iarna
E. Mustela erminea
(http://www.vulkaner.no/)
F. Mustela nivalis
(http://www.vulkaner.no/)
G. Mustela lutreola
(http://www.latvijasdaba.lv/)
Fig. 210 Reprezentanţi ai familiei Mustelidae
202
Fam. Canidae - terestre, fără adaptări la viaţa arboricolă sau acvatică; 5 degete la membrele
anterioare şi 4 la cele posterioare; mers digitigrad; mirosul joacă un rol important; caninii şi
carnasierele sunt dinţi foarte puternici: Nyctereutes procyonoides – câinele enot, mangutul
(figura 211 A), 65-80 cm, coada 15-34 cm; Vulpes vulpes – vulpea (figura 211 B), 60-90 cm,
coada 30-40 cm; Canis lupus – lupul (figura 211 C), 110-140 cm; Canis aureus – şacalul
(figura 211 D), 70-104, coada 22-35 cm
A. Nyctereutes procyonoides
(http://animaldiversity.ummz.umich.edu/) B. Vulpes vulpes (http://www.mnh.si.edu/mna/)
C. Canis lupus
(http://www.vulkaner.no/) D. Canis aureus (http://www.animalia.go.ro/)
Fig. 211 Reprezentanţi ai familiei Canidae
Fam. Felidae - carnivore terestre şi arboricole; dimensiuni variate, corp robust, cap rotunjit şi
bot scurt; picioare înalte; membre anterioare cu 5 degete, cele posterioare cu 4 degete,
prevăzute cu gheare retractile şi ascuţite; mers digitigrad; se remarcă reducerea numărului de
dinţi, în comparaţie cu canidele; auz foarte fin; simţ tactil mai sensibil la nivelul vibriselor;
agere, bune căţărătoare şi săritoare: Lynx lynx – râsul (figura 212 A), 70-130 cm; Felis
silvestris – pisica sălbatică (figura 212 B), 50-70 cm
203
smocuri de peri la vârful
urechilor
A. Lynx lynx (http://screwbald.deviantart.com/) B. Felis silvestris (http://www.ittiofauna.org/)
Fig. 212 Reprezentanţi ai familiei Felidae
Fam. Ursidae - corp masiv şi greoi, cu membre scurte dar robuste; fiecare membru are câte 5
degete şi gheare lungi, curbate şi retractile; coada scurtă, uneori ascunsă în blană; cap nu prea
mare în raport cu corpul, cu fruntea lată, se termină cu un bot scurt şi gros; vedere mediocră,
dar auzul, gustul şi simţul tactil sunt bine dezvoltate; regim de hrană omnivor: Ursus arctos –
ursul brun (figura 213), 160-257 cm
trăieşte în gheare lungi, neretractile

păduri mari de
brad şi fag
Fig. 213 Ursus arctos (www.ecosystema.ru)
204
Ord. Artiodactyla
Terestre, vegetariene sau omnivore
Cu 2 degete dezvoltate la membre (III şi IV), terminate cu copite
Degetele II şi V puţin dezvoltate, ce excepţia porcilor
Corp masiv şi suplu, acoperit cu păr scurt
La mai multe specii, masculii au coarne
Nerumegătoare (stomac simplu) sau rumegătoare (stomac compartimentat)
Dentiţie selenodontă sau bunodontă
Puii se nasc cu ochii deschişi şi sunt capabili să se susţină singuri
Fam. Suidae - ungulate omnivore sau erbivore; corpul turtit lateral, capul aproape conic, botul
obtuz, coada subţire, relativ de lungă şi încârligată; corpul cu peri tari, aspri şi rari; picioarele
tetradactile, dar calcă numai pe două degete mediane; cele laterale, mai scurte, nu ating solul;
urechile potrivit de mari şi drepte; ochii mici şi oblici; se hrănesc cu fructe, seminţe, rădăcini,
iarbă, larve de insecte, melci, viermi şi vertebrate mici: Sus scrofa – mistreţul (figura 214),
130-240 cm, coada 20-25 cm
canini foarte
dezvoltaţi
Fig. 214 Sus scrofa (http://www.wikidict.de/)
Fam. Cervidae - corpul alungit, elegant bine proporţionat; gâtul puternic, capul ascuţit, de
regulă la masculi cu coarne osoase pline şi ramnificate (pierdute sezonier), neacoperite de
teacă; ochii mari şi vioi; urechile subţiri, drepte şi foarte mobile; picioarele subţiri, înalte, cu
copite ascuţite; în regiunea analo-fesieră cu o pată caracteristică, cordiformă, numită
"oglindă", bine delimitată de culoarea corpului; glande odorante pentru marcarea teritoriului:
Dama (Cervus) dama – cerbul lopătar (figura 215 A), 130-160 cm, coada 16-25 cm; Cervus
elaphus – cerbul carpatin (figura 215 B), 165-250 cm, coada 12-16 cm; Capreolus capreolus
– căprioara (figura 215 C), 95-135 cm, coada 2-3 cm
205
indivizii adulţi au pete oglinda
A. Dama dama (http://animaldiversity.ummz.umich.edu/ ) B. Cervus elaphus (http://www.mnh.si.edu/mna/ )
lăţimea maximă a cornului principal

nu este mai mare de 3 cm
puii au pete deschise pe spate
C. Capreolus capreolus (http://waidmannsheil.ro)
Fig. 215 Reprezentanţi ai familiei Cervidae
Fam. Bovidae - cea mai răspândită familie de rumegătoare şi cea mai numeroasă în specii;
coarnele permanente, goale în interior şi cu tijă osoasă (mixte); vegetariene; dentiţie de tip
selenodont; unele specii uşor de domesticit: Bison bonasus – zimbru, bizon european (figura
216 A), 210-310 cm, coada 30-60 cm; Ovis musimon – muflon, oaie salbatică (figura 216 B),
120-135 cm, coada 6-10 cm; Rupicapra rupicapra – capra neagră (figura 216 C), 110-140
cm
coarne masive şi răsucite coarne răsucite
doar la capete
A. Bison bonasus B. Ovis musimon C. Rupicapra rupicapra

(http://zooclub.ru/wild/; http://www.iucn.it/; http://www.scandfish.com/ig/)
Fig. 216 Reprezentanţi ai familiei Bovidae
206
TEST DE EVALUARE
1. Daţi exemple de mamifere insectivore din fauna României!

Răspuns:
Mamifere insectvore prezente în fauna României: Erinaceus europaeus (arici), Talpa
europaea (cârtiţa), Sorex araneus (chiţcan de pădure cu dinţi roşii).
2. Care sunt caracterele generale ale chiropterelor?

Răspuns:
Exerciţii.
Exemplu rezolvat:
1. Nutria:
a. este un mamifer carnivor;
b. este un mamifer rozător;
c. are palmatură la membrele posterioare;
d. nu are palmatură la membrele posterioare;
e. se comercializează pentru blană.
Rezolvare: b, c, e
De rezolvat:
2. Sus scrofa:
a. este ungulat;
b. nu este ungulat;
c. este nerumegător;
d. are dentiţie de tip bunodont;
e. are dentiţie de tip selenodont.
Rezolvare:
207
REZUMATUL TEMEI
Mamiferele sunt cel mai evoluate vertebrate, amniote, homeoterme, cu largă răspândire
geografică, populează toate mediile; tegumentul lor produce diferite formaţiuni (păr, glande
mamare); emisferele cerebrale sunt partea cea mai voluminoasă a encefalului; organele de
simţ sunt foarte bine dezvoltate; craniu de tip sinapsid, se articuleaza la coloana vertebrală
prin 2 condili occipitali; dinţi heterodonţi înfipţi în alveole; inima tetracamerală; rinichi de tip
metanefros; membre adaptate pentru mers, zbor, căţărat, săpat, înot; vivipare, cu excepţia
monotremelor; îşi hrănesc puii cu lapte. Clasificarea mamiferelor se face în funcţie de mai
multe criterii (morfologice, ecologice, genetice, biochimice etc.); un criteriu util este
reprezentat de tipul de dentiţie: insectivoră, secodontă, lofodontă, selenodontă, bunodontă.
În prezentul manual, a fost inclusă sistematica şi biologia pentru specii de mamifere din
fauna României, aparţinând următoarelor ordine: Insectivora, Chiroptera, Lagomorpha,
Rodentia, Carnivora şi Artyodactyla.
1. Mamiferele:
a. sunt amniote;
b. pot fi ovipare;
c. au rinichi de tip pronefros ;
d. nu pot avea dentiţie de tip insectivor;
e. dinţii heterodonţi sunt înfipţi în alveole.
2. Cârtiţa:
a. are dentiţie de tip secodont;
b. are dentiţie de tip insectivor;
c. este strict carnivoră;
d. are regim de hrană vegetarian;
e. are pavilioane auditive.
208
3. Cricetus cricetus:
a. are pungi bucale;
b. nu are pungi bucale;
c. hibernează în timpul iernii;
d. este un rozător;
e. este un chiropter.
4. Bizamul:
a. este un mamifer insectivor;
b. este un mamifer rozător;
c. este un mamifer carnivor;
d. are o blană preţioasă;
e. nu are membrană interdigitală la membrele posterioare.
3. Pop V., 1962 – Zoologia vertebratelor. Mamiferele. Vol II, fasc. 2. Editura Didactică şi
Pedagogică Bucureşti.
209
Lista răspunsurilor corecte la testele de tip grilă
TEMA nr. 4 REPTILE

TEMA nr. 1 CORDATE 4.1 2) b,d
1.1 2) c 4.2 2) b,c
1.3 2) b,d
Test recapitulativ pentru tema 4
Test recapitulativ pentru tema 1 1. a,d
1. b 2. c,d
2. c 3. b,c
3. b 4. b,d
4. b
5. b TEMA nr. 5 PĂSĂRI
6. d 5.1 2) b,d
7. b,d 5.2 2) b,c
8. a,c 5.3 2) a,b
9. a,d 5.4 2) b
10. b,c
TEMA nr. 2 CICLOSTOMI ŞI PEŞTI 1. b,c
2.1 2) a,d 2. b,d,e
2.2 3) c,e 3. b,d,e
2.3 3) b,c,e 4. a,c,e
2.4 2) b,c,e
2.5 2) c,d,e
TEMA nr. 6 MAMIFERE
Test recapitulativ pentru tema 2 6.1 2) b,d
1. c,e 6.2 2) b
2. a,b,d 6.3 2) a,c,d
3. a,e
4. c,d
5. c,e Test recapitulativ pentru tema 6
6. b,c 1. a,b,e
7. b,e 2. b,c
3. a,c,d
TEMA nr. 3 AMFIBIENI 4. b,d
3.1 2) b,d
3.2 2) c,d,e

1. c,d
2. a,d,e
3. b,c,e
4. b,d,e
5. e
6. c
210

Manual Zoo Vertebrate LP

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Manual Zoo Vertebrate LP

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tema nr.

1.1 Caracterele generale ale Chordatelor

Fig. 1 Alcătuirea corpului unui cordat

Fig. 2 Sensul circulaţiei sângelui la nevertebrate

Fig. 3 Componentele notocordului (după http://biodidac.bio.uottawa.ca/)

1.1.3 Tubul nervos dorsal

Fig. 5 Formarea tubului nervos

2. Ce roluri îndeplineşte faringele cordatelor?

Fig. 6 Originea şi evoluţia cordatelor

Fig. 8 Myllokunmingia fengjiaoa: reconstituire bazată pe Shu et al. (1999)

2. Daţi câteva exemple de fosile de cordate!

Filum Chordata se împarte în:

1.3.1 Subfilum Urochordata

1.3.1.2 Sistematica urocordatelor

Fig. 10 Phallusia mammilata (http://biodev.obs-

Subclasa Pleurogona (gonade situate pe laturile branhiei)

Fig. 12 Colonie de Botryllus sp. (http://flickrhivemind.net/Tags/afonwen/Interesting)

Fig. 13 Blastozoizi de Salpa maxima

Fig. 14 Colonia de blastozoizi la Pyrosoma elegans

1.3.2.2. Sistematica cefalocordatelor

Fig. 16 Secţiune transversală prin Branchiostoma lanceolatum

1.3.3.2 Sistematica Vertebratelor

1. Cum se realizează înmulţirea tunicatelor?

2. Descrieţi faringele la amfioxus!

3. Numiţi trei elemente comune tuturor cordatelor, explicând funcţia fiecăruia!

Cordatele sunt animale celomate din grupul Deuterostomienilor, cu simetrie bilaterală

TEST RECAPITULATIV PENTRU TEMA NR. 1

5. Încadrarea sistematică corectă pentru Ciona intestinalis este:

6. Epineuria arată că:

10. Tubul nervos central:

2.1. Diagnoza şi sistematica Ciclostomilor

Fig. 17 Gura la larva de chişcar (din Meşter şi colab., 1999)

Fig. 18 Adultul de Eudontomyzon danfordi

Fig. 19 Gura unui chişcar adult (http://www.tankonyvtar.hu/biologia/magyarorszag-halfaunaja-

Alte specii de chişcari din România:

Fig. 21 Eudontomyzon mariae –aspect general al corpului şi al gurii

2. Ce diferenţe există între larva şi adultul de Eudontomyzon danfordi?

Clasa Chondrichthyes (gr. chondros = cartilaj; ichthys = peste) – peşti cartilaginoşi

Ovipar – se reproduce prin ouă, embrion dezvoltat în afara mamei

Subclasa Elasmobranchii = rechinii

Seria Pleurotremata (figura 23)

Seria Hypotremata (figura 23)

Fig. 24 Squalus acanthias

Fig. 25 Scyliorhinus canicula (http://en.wikipedia.org/wiki/File:Scyliorhinus_canicula1.jpg)

Fig. 26 Ou de Scyliorhinus canicula (http://www.mbl.ku.dk/PMaslen/)

Fig. 27 Dasyatis pastinaca (http://www.pescuitulsportiv.ro/page.php?id=11)

Fig. 28 Raja clavata

Fig. 30 Torpedo torpedo

1. Prin ce se caracterizează rechinii din Seria Hypotremata? Daţi două exemple!

2. Realizaţi o comparaţie între cele două grupe mari de rechini: Pleurotremata şi

Morfologia externă a unui peşte osos este ilustrată în figura 31.

Morfologia internă a unui peşte osos este ilustrată în figura 32.

Fig. 32 Morfologia internă a unui peşte osos (http://www.e-pets.ro/articole/anatomia-

2.3.1 Infraclasa Chondrostei

Fig. 33 Morfologia externă a unui acipenserid (după

 Anadrom = trăieşte în mare (perioada trofică), se reproduce în ape dulci

Huso huso – morun

Fig. 34 Vedere laterală şi ventrală a unui cap de Huso huso

Acipenser ruthenus – cega

Fig. 35 Vedere dorsală şi ventrală a unui cap de Acipenser ruthenus

Acipenser stellatus – păstruga

Fig. 36 Vedere dorsală şi ventrală a unui cap de Acipenser stellatus

Acipenser güldenstaedti – nisetru

Anadrom = trăieşte în mare (perioada trofică), se reproduce în ape dulci