Biologia nevertebratelor -Cursul 12

Subîncrengatura CRUSTACEA (lat ”crusta”)( racii, crabii , homarii, creveţii, puricii de

baltă etc)

Caractere generale
Această subîncrengătură include artropode
cu:
 corp apărat de o cuticulă chitinizată, uneori
impregnată cu săruri de calciu şi magneziu,
constituind crusta (de unde şi denumirea
grupului);
 forma corpului variază foarte mult (primitiv
alungită; ovală sau chiar rotundă acoperită de
o carapace bivalvă), în general prezintă
următoarele regiuni: capul (cefalon), toracele
(pereionul) şi abdomenul (pleonul), ultima
piesă este telsonul pe care se deschide
orificiul anal;
 la majoritatea crustaceelor, capul se
contopeşte cu toracele formând un
cefalotorace (în acest caz se disting:
cefalotorace, pereion şi pleon);
 la entomostracei (crustacei inferiori)
abdomenul se termină cu o furcă, iar la
malacostracei (crustacei superiori) cu un
telson;
 cuticulă chitinoasă frânează creşterea, aceasta
făcându-se prin năpârliri, crusta după
detașare poartă denumirea de exuvie;
 prezintă organe de simţ variate: ochi simpli
(oceli), ochi compuşi, peri olfactivi, tactili
etc.;
 apendicele din zona cefalică au rol în masticaţie, devenind mandibule şi maxile.
 au la formele evoluate funcţii masticatoare vor avea și primele trei perechi de apendice
toracice, care devin astfel maxilipede (Skolka, 2011),
 crustaceele prădătoare utilizează cleştii cu care sunt prevăzuţi unii apendici pentru a
imobiliza şi sfârteca prada (alte crustacee, moluşte, mici peşti). Speciile fitofage şi
necrofage îşi folosesc mandibulele pentru hrănire. Speciile ectoparazite au piesele bucale
adaptate la înţepat şi supt
 au respiraţie preponderant branhială;
 circulaţia este deschisă;
 sexele sunt de regulă separate. La multe specii fecundaţiei are loc prin copulaţie,
precedată uneori de ritualuri de curtare elaborate. Masculii au frecvent apendici pentru
stocarea spermei (gonopode). Majoritatea crustaceelor nu eliberează ouăle, ci le
păstrează până la eclozarea larvelor, iar dezvoltare are loc cu metamorfoză
 majoritatea sunt acvatice,marine, joacă un rol cheie în circuitul trofic, în calitatea
acestora de consumatori primari (Aioanei şi Stavrescu-Bedivan, 2011), dar există şi
specii dulcicole, precum şi specii terestre.
Morfologia externă
Ca principiu de organizare, segmentele corpului sunt diferenţiate în următoarele
regiuni sau tagme:

1
Biologia nevertebratelor -Cursul 12
1. Tagma cefalică (cefalonul) - relativ unitară pt toţi crustaceii, poartă:
 dorsal 2 ochi ,
 dorsal 2 perechi de antene (sunt considerate apendice cefalice senzoriale):
a. o pereche de antenule (scurte)(la baza se găseşte statocistul) în poziţie preorală și
b. o pereche de antenele (lungi)(la baza carora se deschide orificiul excretor al glandei
verzi)
 3 perechi de apendice bucale situate ventral (sunt considerate apendice cefalice cu rol
masticator):
a.o pereche de mandibulele triturante și
b. 2 perechi de maxile (Mx 1 şi Mx2), perechea a 2-a
având rol în procesarea hranei înaintea triturării ei de
către mandibule ((Pârvulescu, 2012).
Tagma cefalică la crustacee http://www.geol.umd.edu

La formele evoluate tagma cefalică fuzionează cu tagma toracică rezultând

cefalotoracele protejat sau nu de o carapace. Exoscheletul cefalotoracelui acoperă părţile
laterale şi ventrale pentru a forma o carapace ca un scut.
2. Tagma toracică sau pereionul (mezosoma) cuprinde un număr variat de segmente în
funcție de specie, fiecare segment purtând apendice:
 maxilipede (apendice toracice masticatoare) cu rol în preluarea și mărunțirea hranei
(alături mandibule și maxile) (Pârvulescu, 2012);
 Pereiopode (în nmăr de 5) - apendice cu rol locomotor.
3. Tagma abdominală sau pleonul (metasoma) are are, de regulă, 6 segmente și poartă
apendice mai mici (pleopode) cu rol în înot, respirație, acuplare sau în reținerea pontei
(((Pârvulescu, 2012)) .
Abdomenul se termină cu o expansiune numită telson care este lățit și e folosit ca
paletă de înot (Pârvulescu, 2012). Aceasta poartă pe faţa ventrală orificiul anal.

Morfologia externă la Astacus leptodactylus (după Hickman şi colab., 2004)

Organizarea internă

Organizarea internă la Astacus leptodactylus(după Hickman şi colab.2004)

Tegumentul

2
Biologia nevertebratelor -Cursul 12
Tegumentul este de dur datorită cuticulei imprégnate cu săruri calcaroase.
Musculatura este segmentară, se inserează de diferite părţi ale corpului, sau de
apendice, pe care le pune în mişcare, una în raport cu alta (Crișan, 2012).
Sistemul nervos este de tip scalariform, asemănător anelidelor (Gache, 2002) cu
tendinţa mai accentuată de fuziune a ganglionilor.
Crustaceii evoluaţi prezintă tendinţa de centralizare şi cefalizare a sistemului
nervos.
Organele de simț
Organele de simţ sunt bine dezvoltate, ca urmare a vieţii active pe care o duc aceste
nevertebrate.
Antenulele și antenele sunt bogate în peri senzitivi (asigură sensibilitate chimică și
sunt folosiţi în sortarea hranei şi detectarea feromonilor).
La baza fiecărei antenule se găsesc statociști (furnizează informaţii privind mişcarea
şi orientarea. cu rol în menținerea echilibrului).
Ochii sunt, de asemenea, bine dezvoltați.
Sistemul digestiv
Glandele anexe ale tubului digestiv sunt glandele salivare şi hepatopancreasul -
glandă masivă, situată dorsal, la nivelul căreia are loc o parte a digestiei (Skoka, 2011).
Tubul digestiv este complet, începe cu orificiul bucal (înconjurat de numeroase piese
chitinoase: mandibule, maxile, maxilipede), continuă cu faringele, esofagul şi un stomac
(diferenţiat în 2 părţi: cardia cu rol triturator şi pilor cu rol digestiv-fitrator). Intestinul are
rol de absorbţie şi se termină pe telson (Aioanei şi Stavrescu-Bedivan, 2011).
Ultima porţiune a tubului digestiv, intestinul posterior, străbate drept abdomenul şi se
deschide pe telson, prin orificiul anal (Crișan, 2012).
Se hrănesc cu alte nevertebrate, material vegetal, animale moarte.

Organizarea internă la Astacus (Crustacee) (Henger şi Stiles, 1959 cit. Crișan, 2012)
Sistemul respirator
La crustaceel (copepode, ostracode) schimburile respiratorii se fac prin
tegument.
La crustaceii superiori (decapode) respirația se face prin branhii (respiraţia este
preponderent branhială).
Branhiile pot fi descoperite sau, alteori, adăpostite în camera branhială (spaţiu
cuprins între crustă şi peretele lateral al cefalotoracelui), în care circulă în permanent un

3
Biologia nevertebratelor -Cursul 12
curent de apă. Astfel, cavitățile brahiale comunică cu exteriorul latero-ventral prin
intermediul unor deschideri brahiale (Pisică, Moglan și Cojocaru, 2002)

La speciile terestre respirația poate fi traheală (infaginaţii tubulare de la nivelu

pleonului)(Pârvulescu, 2012)
Sistemul circulator
Sistemul circulator este deschis
La crustacei inima este monocamerală cu trei perechi de ostiole.
Din partea anterioară a inimii pleacă trei artere cefalice , iar din cea posterioară pornesc
aorta dorsală şi aorta sternală care se ramifică spre organe.
Sângele venos ajunge în sinusul ventral de unde este condus prin artere branhiale
aferente spre branhii.
Sângele oxigenat este transportat prin venele pulmonare la pericard, de unde ajunge la
inimă prin ostiole. (Gache, 2002).

Sistemul circulator la crustacee (Gache, 2002)

Sistemul excretor
Sistemul excretor este reprezentat de o pereche de glande antenare (se deschid la
baza antenelor), sau de glande maxilare (se deschid la baza maxilelor II). Ambele tipuri sunt
metanefridii modificate, având fiecare câte un sacul terminal, rest de cavitate celomică.
Acesta comunică printr-un nefrostom cu un labirint, ce se continuă cu un canal nefridial
întortocheat, care se deschide într-o veziculă excretoare, iar aceasta la exterior, prin porul
excretor. La mai puţine specii de crustacee (amfipode), excreţia se face prin formaţiuni
tubulare, care comunică cu intestinul, de tipul tuburilor Malpighi (Crișan, 2012).
Substantele catabolice pot fi eliminate si la nivelul tegumentului, branhiilor, sistemul
digestiv sau nefrocite. (Gache, 2002)

Structură excretoare la crustcei (Gache, 2002)

Sistemul reproducător
Sexele sunt separate la cea mai mare parte a crustaceelor, doar formele sedentare sau
parazite sunt hermafrodite (https://ecomareaneagra.)(cu fecundație încrucișată).
Unele grupe se reproduc partenogenetic.

4
Biologia nevertebratelor -Cursul 12
Se înmulțesc prin ouă (ovipar), adesea femelele poartă ouăle în saci incubatori. La
unele grupe înmulţirea poatefi și partenogenetică (din ouă nefecundate) (Pârvulescu, 2012)
Crustaceele au o pereche de gonade, uneori concrescute parţial, plasate în torace
(pereion). De la acestea pornesc două gonoducte, care se deschid separat, prin două orificii
genitale, la baza picioarelor, pe unele segmente toracice, ori pe partea ventrală a primelor
segmente abdominale. Fecundaţia este internă.
Adesea femela poartă ouăle în saci ovigeri, formaţi pe primele două segmente
abdominale, la crustaceele inferioare, ori într-un marsupiu alcătuit de endite ale toracopodelor
(la izopode, amfipode). La multe crustacee superioare, ouăle sunt reţinute de femele cu
ajutorul pleopodelor care, la acestea, sunt uneori mai bine dezvoltate decât la masculi.
Dezvoltarea are loc cu metamorfoza, din ou aparand larva (https://ecomareaneagra)
Creşterea crustaceelor se face cu năpârliri succesive, cu înlăturarea crustei vechi,
neîncăpătoare. Acest proces se continuă adesea, într-un ritm mai lent, chiar şi după
maturitatea sexuală a individului, creşterea decurgând pe tot parcursul vieţii animalului.
Ca mod de viaţă, crustaceele sunt, cu unele excepţii, animale acvatice, multe marine,
dar şi multe specii dulcicole, trăind în lacuri, bălţi, sau râuri.
Speciile terestre (unii crabi, unele izopode) sunt mai puţine la număr.
Crustaceele sunt în general animale prădătoare, ori necrofage, unele fitofage,
detritofage, sau microfage.
Majoritatea trăiesc liber, târându-se pe fundul apelor, ori înotând în masa apei, altele
stând fixate de diferite obiecte submerse.
Puţine specii duc viaţă parazitară, pe corpul, sau în corpul, altor animale acvatice.
Unele dintre acestea au corpul profund modificat, încât statutul de crustaceu le poate fi
recunoscut doar prin studiul formelor lor larvare.
Crustaceele sunt elemente de mare importanţă în bazinele acvatice în care se găsesc.
Ele constituie o bază trofică importantă pentru multe animale acvatice, fiind implicate în
multe lanţuri trofice, atât în calitate de prădători cât şi ca pradă. Multe specii de crustacee,
dintre cele mai mari, sunt apreciate ca hrană şi de către om, fiind considerate chiar delicatese
(Crișan, 2012).

Aioanei, F. şi Stavrescu-Bedivan, M., M., 2011. Zoologia nevertebratelor. Manual

Universitar. Ed. Bioflux, Cluj-Napoca.
Gache, C,2002. Biologie animală. Ed. Univ. ”Al. I. Cuza”, Iași
Hickman, C.P., Roberts, L.S., Larson, A., l’Anson, H., 2004. Mc Graw-Hill, Integrated
Principles of Zoology, Acoelomate Bilateral Animals, 274-294.
Pârvulescu, L., 2012. Sistematica şi biologia nevertebratelor celomate. Ghid practic.
Edit. Bioflux. Cluj-Napoca.
*** 2019. Crabi şi crevete (Crustaceele din Marea Neagră).
https://ecomareaneagra.wordpress.com/ecosistemul/animalia/crustacea/ [accesat 14.05.2019]
http://www.geol.umd.edu