Biologia nevertebratelor -Cursul 13

Subîncrengătura Myriapoda (Gr. ”myriad”=zece mii + ”podos” = picior)

Caractere generale:
 exclusiv terestre, cu respiraţie traheană şi o singură pereche de antene (omoloagă cu antenula
crustaceelor);
 corp diferențiat în: cap și trunchi prevăzut cu un număr variabil de segmente (Skolka, 2001);
 fiecare segment al trunchiului prezintă una sau două perechi de apendice, ultima parte a
corpului, pigidiul (telsonul), este apod(Aioanei și Stavrescu-Bedivan, 2011);
 nu prezintă regiuni bine diferenţiate, în general capul fiind singura regiune individualizată;
 nu se distinge regiunea toracică față de cea abdominală (Pârvulescu, 2011);
 respiră prin trahei;
 au sistemul circulator deschis:
 excreţie realizată prin tuburi Malpighi;
 sexele sunt separate
 miriapodele pot fi carnivore şi/sau vegetariene;
 preferă locurile ascunse și umede (Pârvulescu, 2011).
Morfologia externă
Corpul miriapodelor are aspect clindric și este acoperit cu o cuticulă chitinizată, uneori
încrustată cu săruri de calciu.
Prezintă regiuni relativ bine diferenţiate (Aioanei şi Stavrescu-Bedivan, 2011) distingându-se :
regiunea capului și regiunea trunchiului.
Capul este bine individualizat și prezintă dorsal ochi simpli,anterior antenele, iar ventral
orificiul și piesele bucale. Piesele aparatului bucal sunt mandibulele (superior) și 2 perechi de
maxilele (inferior) (Pisică și colab., 2002; Pârvulescu, 2012)
La unii reprezentanți (Diplopode) orificiul bucal este
înconjurat de aparatul bucal format din: mandibulă, buza
inferioară (gnatochilarum sau labium) (formată din
contopirea perechii a doua de maxile, perechea I fiind dispărută)
, alături de buza superioară (labrum)(fără valoare de
apendice) (Pisică și colab., 2002).
Morfologia externă a diplopodelor (după Hickman şicolab., 2004
La alți reprezentanți (Chilopode) aparatul bucal este foarte
puternic fiind constituit din 3 piese bucale: labrum (buza
superioară, mandibule și 2 perechi de maxile (maxila I și maxila II, cea de a doua maxilă fiind
redusă). Lipsa buzei inferioare este suplinită de atșarea primei
perechi de apendice ale toracelui pieselor bucale (maxilipede)
formând forcipule sau podochilarium terminate cu gheare în
vârful cărora se deschide câte o glandă cu venin)(provenit prin
modificarea maxilipedelor cu rol în reținerea si uciderea praăzii)
(Skolka, 2001; Pisică și colab., 2002)
Morfologia externă a chilopodelor (după Hickman şi colab., 2004)

Trunchiul are un număr variabil de segmente care

prezintă în general câte 1 perche de apendice, cu excepția diplopodelor la care segmentele sunt
duble - diplosomite - și sunt prevăzute cu câte două perechi de apendice(Aioanei şi Stavrescu-
Bedivan, 2011).
Ultima segment al corpului este pigidiul (telsonul) apod (Aioanei şi Stavrescu-Bedivan, 2011)
In fata pigidiului se gaseste zona de creștere prevazută cu cateva segmente apode.
Miriapode se întâlnesc frecvent în pădurile umede fiind descompunători importanți pentru
resturilor vegetale (Waggoner, 1996), dar pot popula pășunile și chiar habitatele semi-aride sau
chiar în deșerturi.

1
Biologia nevertebratelor -Cursul 13
Majoritatea miriapodelor sunt detritivore, cu excepția chilopodelor, care sunt prădători
nocturni.
În general, miriapodele sunt animale lucifuge, ziua ascunzându-se sub pietre, bușteni și
scoarța copacilor.
Deși nu sunt considerate periculoase pentru om, produc secreții toxice care poate produce
disconfort omului, decesele fiind extrem de rare (Bush, King, Norris, Stockwell, 2001.).
Organizatia internă
Sistemul nervos este slab dezvoltat și este de tip scalariform, fara particularitățti deosebite
(Gache, 2002).
Astfel se distinge un creier slab dezvoltat, conective perifaringiene și lanț nervos ventral.
Lanțul este compus din câte unul sau doi ganglioni în fiecare segment (Barnes, 1982).
Organele de simț sunt reprezentate de campurile ocelare, de terminatiile nervoase cu rol
tactil şi chemo-olfactiv precum şi organele Tomosvary, care au se pare un rol auditiv (Skolka,
2001).
Sistemul digestiv este complet. Ca și glande anexe sunt reprezentate glandele salivare
(Skolka, 2001) .
Sistemul respirator este trahean, traheile nefiind conectate. Traheile se deschid în exterior
prin stigme (orificii), situate ventral pe pleurite, la baza coxelor apendicelor (Gache, 2002).
Sistemul circulator este deschis asemănător crustaceelor (Skolka, 2001).
Sistemul excretor este reprezentat de tuburi Malpighi se deschid la limita dintre intestinul
posterior și intestinul mediu (Barnes, 1982). O parte a substantelor rezultate din catabolism pot fi
eliminate si prin glande tegumentare.

Tuburi Malpighi (Gache, 2002)

Sistemul genital.
Sexele sunt separate (unisexuate) cu fecundație externă. Gonadele (ovarele și testiculele) sunt
pare sau contopite. Gonoductele sunt impare, însă se bifurcă înainte de orificiul genital.
Împerecherea are loc prin transferul spermatoforului de către mascul femelei prin intermediul
unor membre specializate-gonopode (Barnes, 1982) .

Subîncrengătura Hexapoda (Gr. ”hexa”= şase + ”podos”= picior)

Corpul hexapodelor este diferenţiat în cap, torace şi abdomen. La cap se articulează cinci
perechi de apendici, la torace trei perechi de apendici.

Clasa Insecta
Caractere generale
 Exclusiv terestre, cu respiraţie traheană şi o singură pereche de antene (omoloagă cu
antenula crustaceilor) (Skolka, 2011);
 Sunt singurele nevertebrate adaptate la zbor;
 Dimensiunea corpului variază în limite largi, de la 0,21mm L la 150-280 mmL (Velichi,
2014).
 Corp puternic tagmatizat alcătuit din 3 regiuni: cap, torace, abdomn (Velichi, 2014);
 Corpul este protejat de un înveliș chitinos (exoschelet) (protejează ȋmpotriva deshidratării);
 Sistemul nervos este de tip ganglionar scalariform;
 Regimurile de hrană ale insectelor sunt variate. Există insecte carnivore, necrofage, fitofage,
micetofage, coprofage, xilofage, frugivore, nectarivore, hematofage etc.;
 Sistemul respirator este de tip trahean;
 Sistem circulator este deschis, simplu;

2
Biologia nevertebratelor -Cursul 13
 Excreţie realizată prin tuburi Malpighi;
 Reproducerea insectelor este în, general, sexuată;
 În general insectele au sexele separate. Femelele atrag de obicei masculii de la distanţe mari
prin eliminarea feromonilor sexuali;
 Au potențial reproductiv ridicat;
 Insectele pot fi ovipare (cele mai multe), ovovivipare (unele muşte) sau vivipare (păduchii
de plante);
 Dezvoltarea postembrionară se poate face prin două tipuri de metamorfoză: metamorfoză
incompletă sau dezvoltare heterometabolă (hemimetabolă) și metamorfoză completă sau
dezvoltare holometabolă.
 Majoritatea speciilor sunt libere, dar există și specii parazite sau parazitoide (parazite doar în
stadiul larvar). Unele insecte sunt sociale, trăind în societăţi complexe.
 Pot fi întâlnite în aproape toate mediile de viaţă (terestru, acvatic, subteran) dar sunt în mare
parte terestre (Oltean și colab., 2004);
 Au o mare rezistență la condiții extreme de viață ceea ce a permis insectelor să devină clasa
dominantă de organisme de pe pământ (Aioanei şi Stavrescu-Bedivan, 2011).
Morfologia externă a adultului
Insectele se remarca printr-o tagmatizare clara a corpului. Astfel, se pot distinge în mod clar
trei regiuni: capul, toracele și abdomenul.

Schema organizației externe a unei insect (Boguleanu și colab., 1980 cit. Velichi, 2014)

Capul poartă 1-3 oceli, o pereche de ochi compuşi, o pereche de antene (omoloage
antenulelor de la crustacee) şi armătura bucală, divers alcătuită la diferite specii de insecte, în
funcţie de natura hranei pe care o consumă, cât şi de locul şi modul de luare a acesteia (Crișan,
2012).
Schema acătuirii capului la insecte:Ve - vertex; Fr - fruntea;
Ge - obraji; Cl clipeu; Oc - ochi; Ocl - oceli; Ant - antene; Lbr
- buza superioară (labium); Lb - buza inferioară (labium); Md
- mandibule; Mx - maxile; (Keller cit . Olteanu, Porca și
Gizdavu, 2004)
Ocelii
Ochii simpli sunt sensibili la variațiile luminii și
au rol de orientare (Velichi, 2014).
Ochii compuşi
Pe părţile laterale ale capului se găsesc doi ochi
mari, compuşi, alcătuiți din mai multe elemente
vizuale numite omatidii. În fiecare omatidie se
formează imaginea separată a unei părţi din obiectul exterior, astfel că imaginea finală este
rezultatul imaginilor culese de toate omatidiile. O astfel de vedere poartă numele de vedere mozaic
(Aioanei şi Stavrescu-Bedivan, 2011)

3
Biologia nevertebratelor -Cursul 13
Antenele
Antenele (omoloage antenulelor de la crustacee) sunt piese perechi (apendice cefalice) care se
inseră în partea anterioară a capului, în diferite poziții (înaintea ochilor – preocular, între ochi –
interocular, într-o scobitură a ochilor - inocular, sub ochi – subocular, superior pe vertex
etc.).Acestea au rol olfactiv sau tactil, rareori îndeplinesc și alte funcții (cârmă în timpul zborului,
rol prehensil)(Oltean, 2004; Velichi, 2014).
Toracele este a doua regiune a corpului și este principala parte de susținere a corpului. Acesta
e alcătuit din 3 segmente:
 segmentul anterior (protorace),
 median (mezotorace) și
 posterior (metatorace).
De-a lungul marginii ventrale a fiecărui segment toracic
se articulează o pereche de apendice şi la marginea dorso-
laterală a mezotoracelui şi metatoracelui se ataşează câte o
pereche de aripi (Pisică, Moglan și Cojocaru, 2002).
Segmentele sunt alcătuite dintr-o serie de scuturi sau
sclerite, care se numesc tergum, sau notum, pentru scleritul
dorsal, sternum, sau gastrum, pentru scleritul ventral și pleure,
scleritele laterale, care unesc pe cele două (Crișan,2012).
Segmentul toracal la insecte
Apendicele, câte o pereche pe fiecare segment thoracic (3 perechi: anterioare, mediane şi
posterioare), sunt articulate. Un picior tipic de insectă este alcătuit din următoarele părţi : coxa,
trochanter, femur, tibia şi tars. Ultimul articol tarsal prezintă 1 - 2 gheare, Între gheare se găsesc fie
o pernuță adezivă-arolium fie un păr rigid numit empodium (Pisică, Moglan și Cojocaru, 2002). În
mod obișnuit, apendicele insectelor sunt conformate pentru mers și alergat

Alcătuirea unui picior de insecte și tipuri de pretarse (Pisică, Moglan și Cojocaru, 2000)

Aripile sunt expansiuni cuticulare (expansiuni membranoase ale exoscheletului) şi se inseră

pe segmentele 2 și 3 ale toracelui (mezotorace și metatorace). Aripile, în număr tipic de două
perechi. Dipterele au însă o singură pereche de aripi membranoase (perechea posterioară de aripi
s-a transformat în haltere sau balansiere, care echilibrează zborul).Iar insectele primitive, parazite
și insectele insulare sunt aptere.

Tipuri de aripi la insecte în funcție de consistență (Pisică, Moglan și Cojocaru, 2000)

Abdomenul, cea de a treia parte a corpului insectelor, este alcătuit din 12 segmente în mod
primar.

4
Biologia nevertebratelor -Cursul 13
Segmentele abdominale au aceleaşi porţiuni, tergum, sternum şi pleure, ca şi în cazul celor
toracice, însă sunt în mod obişnuit lipsite de apendice (Crișan, 2012).
Organizația internă
Tegumentul
Prezintă o structură stratificată: cuticula, epiderma şi membrana bazală.
Cuticula este stratul cel mai dezvoltat, lipsit de o structură celulară. Rolul ei este de a apăra
corpul insectelor de acţiunea factorilor din mediul înconjurător (Dobrin, 2008). Chitina este
substanță de bază a cuticulei, chimic fiind un polizaharid azotat, insolubil în apă, solvenți organici și
acizi slabi (Brudea, 2003).
Pentru a creşte şi a se dezvolta, insectele sunt nevoite să-şi înlocuiască periodic vechea
cuticulă cu una nouă, prin procesul de năpârlire. Ceea ce este îndepărtat prin procesul de năpârlire
poartă numele de exuvie.

Secțiune transversală prin tegumentul unei insecte (Weber, 1933 cit. Brudea, 2003)
Musculatura
La insecte, musculatura este puternic dezvoltată.
Sistemul nervos
Sistemul nervos este ganglionar scalariform şi aşezat ventral (Aioanei şi Stavrescu-Bedivan,
2011).

Sistemul nervos la insecte (Weber, 1933 cit. Brudea, 2003)

Organele de simţ
Organele de simţ sunt bine dezvoltate la insecte, ca urmare a vieţii active pe care o duc.
Astfel, insectele posedă cele 5 simțuri de bază: vizual, olfactiv, auditiv, tactil și gustativ. La acestea
se mai pot adăuga simțuri specifice: termal, static, al poziției corpului etc.(Velichi, 2014).
Sistemul digestiv.
Sistemul digestiv este adaptat pentru hrana de natură vegetală sau animală.
Ca anexe ale tubului digestiv au doar galandele salivare (Aioanei şi Stavrescu-Bedivan,
2011).
Sistemul digestiv este constituit din: orificiul bucal, înconjurat de armătura bucală, faringe
musculos, esofag membranos, lărgit uneori într-o guşă. Urmează proventriculul, numit şi stomac
masticator (dezvoltat la insectele care se hrănesc cu substanţe solide) și intestinal. În această regiune
se deschid tuburile lui Malpighi (Crișan, 2012; Velichi, 2014).

5
Biologia nevertebratelor -Cursul 13
Nu au hepatopancreas.
Au trei perechi de glande salivare. Secreţia lor are
rol in digestie; uneori se transformă în glande sericigene
(Crișan, 2012).
Digestia este extracelulară (Gache, 2002)
Schema tubului digestiv la o insect (Filipescu și colab. 1989, cit.
Velichi, 2014)
Sistemul respirator
Respiraţia se realizează prin trahei (Aioanei şi
Stavrescu-Bedivan, 2011)
La speciile de insecte adaptate la viaţa in mediul
acvatic, respiraţia se face fie tot cu aer atmosferic, pe care
insecta îl depozitează în diferite feluri, (sub aripi, întrte
perii de pe corp etc), fie, în special la larve, luând
oxigenul dizolvat în apă, prin branhii traheene. Alte insecte acvatice realizează schimbul de gaze
prin difuzie, la nivelul peretelui corpului (Crișan, 2012).
Sistemul circulator
Sistemul circulator este deschis şi simplu. Sângele circulă în cea mai mare parte liber în
cavitatea corpului, printre organe şi ţesuturi. Într-o măsură redusă sistemul circulator este vascular,
fiind constituit dintr-un tub denumit vas dorsal sau pericardial (Gache,
2002; Aioanei şi Stavrescu-Bedivan, 2011; Velichi, 2014).
Sângele, cunoscut ca hemolimfa, este incolor, neavând rol în respiraţie,
transportă numai substanţele hrănitoare şi pe cele de excreţie.
Sistemul excretor
Structuri excretoare primare sunt Tuburile Malpighi (preiau produşii
de excreţie, acid uric, oxalați, din sânge eliminându-i sun formă de acid uric
în intestin) și rectul
Tuburile Malpighi sunt formaţiuni tubulare ce plutesc în hemolimfă,
fiind închise la un capăt, iar la celălalt se deschid la limita dintre intestinul
mediu şi cel posterior. Ele preiau substanţele de excreţie direct din
hemolimfă şi le conduc în intestinul posterior, de unde sunt eliminate odată
cu fecalele (Gache, 2002; Crișan, 2012).
Sistemul reproducator
Majoritatea insectelor sunt animale cu sexe separate. Cazurile de hermafroditism sunt doar
excepţii
În multe cazuri dimorfismul sexual este accentuat ca urmare a prezenei unor caractere sexuale
secundare, cum sunt: mărimea corpului, forma antenelor, coloritul etc.
Organele genitale sunt situate în abdomen și se compun din: gonade (ovare sau testicule), căi
genitale (situate ventral și posterior, orificiile genitale deschizându-se pe segmentele 8 și 9
abdominale), glande anexe și elemente care ajută fecundație: receptaculul seminal/spermateca (rol
de rezervor -colectează spermatozoizii, care vor fecunda ovulele pe msura trecerii lor în vagin),
punga copulatorie, bursa copulatoare, (servește la copulație), la female, respectiv, organul
copulator, la mascul (Brudea, 2003; Crișan, 2012; Velichi, 2014).

6
Biologia nevertebratelor -Cursul 13

Sistemul reproducător femel la insecte Sistemul reproducător masculine la insecte

(Marshall și Williams, 1979 cit. Crișan, 2012) (Ross, 1956 cit. Crișan, 2012)

Fecundaţia este internă şi se petrece în tractusul genital al femelei (Brudea, 2003; Crișan,
2012; Velichi, 2014).
Din ouă ies larve care trec prin mai multe stadii de dezvoltare, năpârlind în acest timp de mai
multe ori. Astfel, la unele insecte (hemimetabole), stadiile de dezvoltare sunt urmatoarele: ou, larvă
şi apoi adult. Acest mod de dezvoltare poartă numele de metamorfoză incompletă.

Etapele metamorfozei hemimetabole la hemiptere (Miller- Harley, 2005)

La alte insecte (holometabole) stadiile de dezvoltare sunt urmatoarele: ou , larvă, pupă, şi

adult. Aceasta este o forma cu metamorfoza completă şi este o formă mai dezvoltată
decât metamorfoza incompletă.

Etapele metamorfozei holometabole la diptere (Miller Harley, 2005)

Sistemul reproducător femel la insecte Sistemul reproducător masculine la insecte

(Marshall și Williams, 1979 cit. Crișan, 2012) (Ross, 1956 cit. Crișan, 2012)

Aioanei, F. şi Stavrescu-Bedivan, M., M., 2011. Zoologia nevertebratelor. Manual

Universitar. Ed. Bioflux, Cluj-Napoca.
Barnes, R-D., 1982. Invertebrate Zoology. Philadephia, PA: Holt-Saunders International. pp.
810–827. ISBN 0-03-056747-5.
Brudea V., 2003- Entomologie forestieră, Partea I, Ed. Univ. Ştefan cel Mare, Suceava.
Bush, S.-P., King, B.-O., Norris, R.-L., Stockwell, S.-A., 2001.„Centipede envenomation”.
Wilderness & Environmental Medicine. 12 (2): 93–99.
Crișan, A., 2012. Zoologia nevertebratelor. Note de curs.
Dobrin I., 2008. Entomologie, Ed. ALPHA MDN, Buzău.

7
Biologia nevertebratelor -Cursul 13
Gache, C,2002. Biologie animală. Ed. Univ. ”Al. I. Cuza”, Iași
Hickman, C.P., Roberts, L.S., Larson, A., l’Anson, H., 2004. Mc Graw-Hill, Integrated
Principles of Zoology, Acoelomate Bilateral Animals, 274-294.
Olteanu, I., Porca, M., Ghizdavu, I., 2004. Entomologie generală. Ed. Digital Data, Cluj-
Napoca.
Pârvulescu, L., 2012. Sistematica şi biologia nevertebratelor celomate. Ghid practic. Edit.
Bioflux. Cluj-Napoca.
Pisică, C-tin., Moglan, I. și Cojocaru, I., 2002. Zoologia nevertebratelor, Vol. II. Ed. Univ.
”Al. I. Cuza”, Iași.
Radu, V., Gh. Şi Radu, V., V., 1972. Zoologia nevertebratelor, Ed. Didacticã şi Pedagogică,
Bucureşti.
Skolka, M., 2011.Taxonomie animală. Nevertebrate. Note de curs.Universitatea “Ovidius”
Constanta.
Velichi, E., 2014. Entomologie agricolă. Ed. Universitară, București.
Waggoner, B., 1996. „ntroduction to the Myriapoda. Universitatea sin California, Berkeley.