Cursul 7.

SUBDIVIZIUNEA EUCOELOMATA
.
Euelomatele au făcut un salt important în procesul evolutiv.
Astfel, mezodermul se organizează și constituie saci celomici care se dezvoltă în perechi în
lungul animalului cuprinzând în interiorul lor o nouă cavitate a
corpului, cavitatea celomică numită și cavitate secundară sau
cavitatea generală. O dată cu aceasta apare și metameria (împărțire a
corpului unor animale în segmente asemănătoare, care se succed).
Ca urmare, a apărut posibilitatea unei mai bune coordonări și
adaptări.
Figura 1.Secţiune transversală printr-un organism eucelomat(Aioanei și
Stavrescu-Bedivan, 2011)
Celomul îndeplineşte multiple funcţii:
• Asigură un spaţiu pentru dezvoltarea organelor;
• Reprezintă o suprafaţă de difuzie a gazelor, nutrienţilor şi deşeurilor;
• Acumulează substanţe;
• Elimină celulele sexuale;
• Reprezintă suport hidrostatic.

Increngatura M O L L U S C A (lat. mollis-moale)

Caractere generale
 au corp moale, nesegmentat;
 simetria corpului este în general bilaterală;
 s-a diferenţiat celomul, reprezentat prin cavităţi mici în jurul inimii, (cavitatea
pericardică),nefridiei şi gonadelor
 cele mai multe specii poseda o cochilie calcaroasă;
 sistem digestiv este complex, de obicei este prezenta radula (un organ de răzuit);
 sistemul circulator este dechis fiind format din inima, vase de sânge si sinusuri;
 schimbul de gaze se face prin branhii, plamân, manta sau suprafata corpului;
 din punct de vedere reproductiv, majoritatea speciilor sunt dioice (au sexe separate), sar se
cunosc și specii hermafrodite. Se înmulțesc sexuat, prin fertilizare internă sau externă, Sunt ovipare
(depun ouă).
 la majoritatea speciilor dezvoltare este indirectă (exceptând cefalopodele care au dezvoltare
directă):
 sunt animale marine, dulcicole şi terestre;
 numeroase specii provoacă pagube, deteriorând ambarcaţiunile din lemn, grădinile de
legume şi sunt gazde intermediare ale unor specii care parazitează omul şi animalele domestice.

Morfologie externă
Corpul unui molusc cuprinde următoarele părți distincte:
1. Capul (anterior), fiind prevăzut cu gură, structuri nervoase şi senzoriale. Este bine dezvoltat şi
distinct la reprezentanţii clasei Gasteropoda (melci) şi Cephalopoda (sepii, caracatițe), la clasa
Lamellibranchia (scoici) a regresat până la dispariţie.
Majoritătea moluştelor prezintă la nivelul gurii o structură abrazivă denumită radulă, cu
ajutorul căreia hrana este răzuită de pe substrat.
2. Piciorul (ventral), cu rol locomotor şi de fixare.
La majoritatea moluştelor piciorul este bine dezvoltat şi situat pe partea ventrală a corpului.
La reprezentanţii clasei Cephalopoda, piciorul se transformă în braţe localizate în jurul capului.
Piciorul are forme diferite, cum ar fi de talpă, lamă de topor, ţăruş. El este un organ musculos care
Page1

serveşte la deplasare. (Aioanei și Stavrescu-Bedivan, 2011)

 Cursul 7.

3. Masa viscerală conține organele de digestie, organele de circulație și organele de excreție și

este acoperită de un pliu al peretelui corpului - manta (palium) care secretă un înveliş tare calcaros
- cochilia.
Între manta şi corp rămâne un spaţiu, şanţul paleal, adesea lărgit într-o cameră a mantalei, sau
cavitatea paleală. (Crișan, 2012).
Cochilia, este caracteristică moluştelor, este o formaţiune dură, calcaroasă (asigură susținere,
protecție și inserții pentru mușchi).
Forma cochilieişi gradul ei de dezvoltare diferă de la un grup de moluşte la altul. Astfel, poate
fi unică şi torsionată (melci), poate fi constituită din 2 valve (scoici) sau poate să lipsească
(cefalopode)(Aioanei și Stavrescu-Bedivan, 2011)
La moluşte se diferenţiază 3 tipuri morfologice principale: melci, scoici şi cefalopodele.
Organizația internă
Tegumentul este în mare parte ciliat, și conține numeroase glande în special calcaroase care
secretă cochilia și glande mucoase (facilitează alunecarea) (Aioanei și Stavrescu-Bedivan, 2011)
Cavitatea generală a corpului, celomul este redusă la mici spații incluzând inima -
pericardul și gonadele – gonocel (Radu, V. şi Radu, V.V., 1972).). Cavitatea principală a corpului
este un hemocel, prin care sângele circulă şi care include majoritatea celorlalte organe interne
(Aioanei și Stavrescu-Bedivan, 2011).
Musculatura moluştelor este alcătuită din muşchi care acţionează piciorul, sau diferite părţi
ale corpului (Crișan, 2012).
.
Sistemul nervos este de tip primitiv, iar la unele grupe apare un
sistem nervos de tip evoluat (Gache, 2002).
Figura 2. Sistem nervos la moluştele
Organele de simţ sunt reprezentate de ochi (cu grade diferite de
dezvoltare), statocişti (preponderent în zona capului - recepționează shimbările de poziție, vibrațiile
mediului) şi organe chemoreceptoare (cu rol gustativ – în zona radulei, respectiv, cu rol olfactiv:
osfradii -situate în cavitatea paleală la speciilor acvatice, respectiv, plăci senzitive olfactive - în
tentacule și la baza ochilor la speciile terestre) (Aioanei și Stavrescu-Bedivan, 2011; Crișan. 2012)..
Sistemul digestiv
Sistemul digestiv la moluște prezintă o mare varietate structurală datorită regimului de hrană
extrem de diversificat..
În general, la moluște sistemul digestiv este complet: cavitate bucală, faringe, esofag, stomac,
intestine, anus şi glande digestive (glande salivare şi hepatopancreas
Digestia este intra şi extracelulară la melci si scoici, (fagocitoza se realizează în celulele
hepatopancreasului) şi strict extracelulară la cefalopode (Gache, 2002).

Figura 4. Tubul digestiv la moluşte

Sistemul respirator
În general la moluşte respiraţia se face prin branhii (la moluștele acvatice) şi plămân (la
moluștele terestre sau secundar acvatice).
Sistemul circulator
Sistemul circulator al moluștelor este un sistem deschis, format din inimă (care apare pentru
Page1

prima dată în seria animală), vase și sinusuri (spații înguste).

 Cursul 7.

Inima are o poziție dorsală și este inclusă într-o cavitate pericardică (rest al cavității
celomice)(Aioanei și Stavrescu-Bedivan, 2011).
Pigmentul respirator este hemocianina. Puţine specii au hemoglobină
Sistemul excretor este alcătuit din metanefridii modificate (organele
lui Bojanus -structuri buretoase asemănătoare rinichilor) (Crișan,
2012).
Sistemul reproducător
La moluşte reproducerea este sexuată, majoritatea speciilor având
sexele separate. Există însă şi grupe hermafrodite.
Sistemul reproducător este reprezentat de gonade, gonoducte, organe de acuplare şi glande
anexe, care ajută la formarea ouălor.
La unele grupe organul de acuplare lipseşte, fecundaţia făcându-se în apă, ori cu folosirea
unui braţ, ca la cefalopode.
Dezvoltarea poate fi directă sau, la alte grupe, cu stadii larvare (Crișan, 2012).
Foarte multe specii trăiesc în mediul marin, ducând viaţă de prădători, ori de fitofagi, altele
fiind microfage.
O serie de specii, din diferite grupe, s-au adaptat mediului dulcicol, fiind prezente în râuri,
lacuri şi bălţi, fitofage ori microfage
Unele specii au şi importanţă practică, fiind utilizate ca hrană pentru om, sau pentru
obţinerea de diverse produse. Altele constituie dăunători periculoşi pentru plantele cultivate, la
înmulţirea lor masivă în agroecosisteme (Crișan, 2012).

Clasa Gastropoda (gr. ”gaster” - stomac + gr. ”podos” - picior)

Caractere generale
 moluşte cunoscute sub denumirea populară de melci (cele mai numeroase moluște actúale);.
 simetrie bilaterală alterată de torsiune (răsucire a masei viscerale, mantalei şi cavităţii
mantalei cu 180°, în sens invers acelor de ceasornic,)(Pârvulescu, 2010);
 grad avansat de cefalizare (capul este bine dezvoltat);
 masa viscerală este bine reprezentată;
 piciorul puternic dezvoltat (musculos), ca o „talpă” (folosit ca sprijin şi locomoție prin
târâre) (Radu și Radu, 1967 cit. Toader, 2012).
 cochilie calcaroasă unică, spiralată (Pârvulescu, 2010).
 au sexe separate dar se cunosc și specii hermafrodite;
 fertilizarea poate fi externă (când produsele sexuale sunt eliberate masa apei) sau internă
( prin copulaţie);
 melcii sunt adaptaţi la cele mai diverse habitate și au regim de hrană carnivor, fitofag,
necrofag sau parazit.
Morfologia externă
Capul este bine dezvoltat, limita sa este indicată de poziția orificiului genital hermafrodit.
Ventral, pe cap, se găseşte orificiul bucal, delimitat de buze, iar antero-dorsal se găsesc 1-2
perechi de tentacule, cât şi organe de simţ (Crișan, 2012).
Piciorul este ca o talpă fiind constituit
aproape în întregime din mușchi.
Helix pomatia –morfologie externă (Pisică, Moglan,
Cojocaru,2002)
Masa viscerală este situată deasupra
piciorului, are formă de con spiralat.
Mantaua gasteropodelor formează un
Page1

singur pliu, care acoperă masa viscerală şi

 Cursul 7.

delimitează o cavitate paleală largă, în care se găsesc branhiile şi unde se deschid orificiile
excretoare, genital şi anal.
Aceasta secretă cochilia, de asemenea unică şi spiralată. (Crișan, 2012).
Cochilia acoperă masa viscerală și este formată dintr-o singură piesă (Pârvulescu, 2010).
Figura 10. Morfologia cochilei la gstropode (Pârvulescu, 2010)
Organizația internă
Tegumentul prezintă numeroase celule glandulare: mucoase, albuminipare, calcaroase.
Musculatura.
Sunt foarte dezvoltați mușchii retractori ai piciorului, mușchii retractori ai capului, mușchii
retractori ai tentaculelor și mușchii retractori ai faringelui. Acești mușchi se reunesc posterior într-
un singur mănunchi-mușchiul columelar. Contracția generală a acestui mușchi asigură retragerea
corpului în cochilie (Radu, 1972; Crișan, 2012).
Anatomia gasteropodelor
Sistemul nervos
Sistemul nervos se caracterizează printr-o concentrare a ganglionilor principali într-un inel
nervos periesofagian. Inelul este format din: ganglioni
cerebroizi dorsal (inervează organele de simţ şi organul
copulator) , iar ventral din mai multe perechi de
ganglioni contopiți (pedioşi, pleurali, parietali şi
viscerali) care sunt uniţi într-o masă ganglionară ventral
(inervează restul organelor) (Gache, 2002; Pisică,
Moglan, Cojocaru,2002; Crișan, 2012).
Organele de simț.
Ca urmare a vieții libere organele de simț sunt
dezvoltate fiind reprezentate de: ochi (situaţi la baza sau
la extremitatea tentaculelor),osfradii (chemoreceptori
localizaţi în peretele cavităţii mantalei care detectează
sedimentele şi substanţele chimic, prada), tentacule,
statociste (localizate în picior) (Crișan, 2012).
Sistemul digestiv
Sistemul digestiv este complet.
Orificiul bucal, ventral, conduce în cavitatea bucală se găseșete radula (formaţiuni chitinoase
cu rol masticator eficientă în triturarea hranei).
În faringe se deschid glandele salivare
Esofagul prezintă o guşă care se deschide în stomac.
Stomacul este redus, aici se deschide hepatopancreasul voluminos (cu rol în digestia,
absorbţia şi depozitarea susbstanţelor nutritive).
La nivelul stomacului are loc digestia extracelulară.
Intestinul se termină cu orificiul anal care se deschide în cavitatea paleală prin orificiul anal.

Tubul digestiv la melc (Gache, 2002)

Majoritatea gastropodelor sunt ierbivore şi se hrănesc răzuind alge sau alte microorganisme
ataşate de substrat.
Page1

Sistemul respirator
 Cursul 7.

La speciile acvatice, sistemul respirator este constituit din branhii Acestea sunt situate în
cavitatea paleală
La speciile terestre şi la cele secundar acvatice, branhiile au dispărut total. Schmburile
respiratoria se realizeză în partea anterioară a mantalei care se răsfrânge sub forma unui pliu bogat
vascularizat (îndeplinind funcţia de plămân). Cavitatea delimitată de acest pliu se numeşte cavitate
paleală şi comunică cu exteriorul prin pneumostom al cărui diametru se modifică în funcţie de
umezeala aerului.
Când atmosfera devine uscată melcii se retrag în cochilie şi blocehază orificiul printr-un
mucus. Ventilaţia se realizează prin contracţiile ritmice ale
peretelui muscular al masei viscerale(Gache, 2002) .
Formaţiuni respiratorii la melcii tereștri (Gache, 2002)

Sistemul circulator este de tip deschis.

Inima este bicamerală şi este situată sub cochilie, în
partea posterioară a cavităţii paleale şi este înconjurată de
pericard.
Din ventricul pleacă aorta care se ramifică într-o arteră cefalică (irigă organele din zona
cefalică şi picior) şi şi o arteră viscerală (irigă organele din masa viscerală), conducând sânge
oxigenat către lacunele dintre țesuturi (scăldând toate organele corpului). Aici sângele cedează
oxigenul și substanțele nutritive și se încarcă cu dioxid de carbon și produși metabolici, care ajung
prin intermediul sinusurilor la branhii sau plămâni și organele de excreție. Sângele oxigent ajunge
în atriu prin vena pulmonară. Prin inimă circulă doar sânge oxigenat (Gache, 2002; Crișan. 2012).
Sângele este colorat în albastru datorită hemocianinei (rol în transportul gazelor, nutrienţilor
şi excretelor, în întreg corpul).
Inima şi principalele vase de sânge la melci(Gache, 2002).
Sistemul excretor este reprezentat prin 1-2 organe ale lui
Bojanus (Radu, 1972; Crișan. 2012). Acestea comunică cu
cavitatea pericardică printr-un canal scurt și cu exteriorul prin
canalul excretor care se deschide prin orificii excretoare în
cavitatea paleală, în urma pneumostomului (Pisică, Moglan,
Cojocaru,2002).
Sistemul genital
Unele grupe de gasteropode au sexele separate, altele sunt
hermafrodite
Gonoductele elimină gameţii în mediul acvatic, unde urmează să aibă loc fecundaţia.
Se cunosc şi specii hermafrodite cu fecundaţie internă încrucişată. Unele specii de
gasteropode sunt proterandrice, maturând iniţial testiculele. Ulterior acestea degenerează şi se
maturează ovarele.
Glanda genitală, ovar, testicul, sau glandă hermafrodită, este întodeauna unică şi aşezată de
obicei spre vârful masei viscerale.
Ovarul se continuă cu un oviduct simplu, apoi un uter mai îngroşat şi un vagin, care se
deschide, prin orificiul genital femel, în cavitatea paleală, la dreapta de orificiul anal.
Lichidul spermatic de la testicul se elimină prin nefridia dreaptă sau printr-un spermiduct
propriu. În acest din urmă caz, există de obicei şi un organ copulator, situat pe partea dreaptă, în
urma capului (Crișan, 2012).
La speciile hermafrodite apare o glandă hermafrodită unică de la care pleacă canalul glandei
hermafrodite. Acesta se unește cu canalul glandei albuminipare. De la acest nivel pornesc căile
genitale mascule și femele (gonoductele).
Oviductul este larg, atașat de canalul deferent (spermiduct) formând împreună
ovospermiductul care se separă anterior. Oviductul se continuă cu vaginul în care se deschide
Page1
 Cursul 7.

receptaculul seminal (înmagazinează materialul spermatic). Vaginul se deschide în atriul genital

alături de punga săgeții (rol excitator). Tot aici se deschid glandele multifide care produc mucus.
Spermiductul prezintă o glandă prostată care secretă un lichid cu rol în diluarea spermei.
Terminal prezintă penisul care se deschide în atriul genital. Penisul prezintă un flagel.
Atriul genital este comun și se dechide la exterior prin orificiul genital hermafrodit (Pisică,
Moglan, Cojocaru,2002).
Nu există autofecundare. Doi parteneri se acuplează şi fac schimb reciproc de spermatozoizi.
Fecundarea este internă. Ouăle sunt eliminate în apă sau, la speciile terestre, sunt depuse în
sol umed.

Aparatul reproducător hermafrodit la melci (Pisică, Moglan, Cojocaru ,2000)

Aioanei, F. şi Stavrescu-Bedivan, M., M., 2011. Zoologia nevertebratelor. Manual Universitar.

Ed. Bioflux, Cluj-Napoca.
Crișan, A., 2012. Zoologia nevertebratelor. Note de curs.
Gache, C,2002. Biologie animală. Ed. Univ. ”Al. I. Cuza”, Iași
Moglan, I. şi Popescu, I., 2009. Parazitologie animală. Editura Universităţii „Alexandru Ioan
Cuza”, Iaşi.
Pârvulescu, L., 2010. Sistematica şi biologia nevertebratelor acelomate. Ghid practic. Edit.
Bioflux. Cluj-Napoca.
Pisică C-tin, Moglan I., Cojocaru I.,2000. Zoologia nevertebratelor – lucrări practice I, Ed.
Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi, vol. I.
Radu, V., Gh. Şi Radu, V., V., 1972. Zoologia nevertebratelor, Ed. Didacticã şi Pedagogică,
Bucureşti.
Ruppert, E.E., Fox, R.S., and Barnes, R.D. (2004). Invertebrate Zoology (7 ed.). Brooks / Cole.
pp. 284-291. ISBN 0030259827.
Toader, A., 2012. Influenţa alimentaţiei asupra performanţelor de producție a melcilor
comestibili Helix (sp) sub aspect bioeconomic. Teză de doctorat. Universitatea de Ştiinţe Agricole
și Medicină Veterinară Cluj-Napoca.
Page1