TALAS DENISA-TEODORA

SPECIALIZARE : AS
AN : II

ROLUL CREDINȚEI ȘI A SENTIMENTULUI RELIGIOS

ÎN FAMILIE

Familia – termen explicat în mii de feluri, fiecare definiţie având

monumental dreptate. Nu pot porni în discuţie fără a înţelege OMUL
– familia primordială: omul creat de Dumnezeu din ţărâna înzestrată
cu suflare de viaţă – pământ (Adam) şi suflet sau viaţă (Eva), care
primeşte întreaga creaţie dumnezeiască. Omul primeşte calitatea
divină, prin suflet, parte a dumnezeirii, şi posibilitatea mântuirii prin
familie. Până aici e simplu... de ce creştină? Findcă noi, creştinii,
facem parte din mântuire, din salvare, din veşnicie, dintr-o altfel de
realitate decât cele vizualizate şi înţelese de noi în mod uzual. Fiindcă
noi suntem apa schimbată în vin de Hristos la nunta din Cana Galileii;
deşi vremea lui Hristos nu venise încă (Încă n-a venit ceasul Meu
conform Ioan II, 4) Maica Domnului preschimbă prin mijlocire, prin
rugăminte, cu puterea actului săvârşit de Iisus, firea. Despre om, ca
subiect, putem vorbi în mii de feluri. Omul, fiinţă creată de
Dumnezeu, este cel care primeşte întregul, deplinătatea creaţiei, el
însuşi fiind cununa creaţiei. Omul se consideră pe sine adesea
măsura tuturor lucrurilor, cireaşa de pe tort... De aici discuţiile
despre Eva, cea dintâi ispitită, şi Adam, cel ascultător de femeie, pot
deriva în derizoriu. Femeia este creată deodată cu bărbatul în omul
primordial şi stop! Iar Eva este cea dintâi ispitită fiindcă ea reprezintă
elementul dumnezeirii din om, şi anume, viaţa, iar Adam, celălalt
element, – pământul sau creaţia. Nici urmă de misoginism, niciun
argument pentru naivitate sau slăbiciune. Femeia este tot una cu
bărbatul, om creat după chipul lui Dumnezeu (Facere I, 26) pentru a
atinge asemănarea cu El (Facere I, 27).
Religia este necesară familiei, nu numai individului, pentru că nu
numai omul, ci și familia este creația lui Dumnezeu. Și după cum
omul e dator să-și cunoască și să-și adore Creatorul, tot așa și familia.
De când există istorie și preistorie, tot ce a fost mai sfânt, mai serios
în familie, începând cu căsătoria, a avut caracter religios – și la
păgâni, nu numai la creștini. Cel dintâi altar a fost căminul familiar și
numai atâta timp familia e celula societății sănătoase, cât arde pe
vatra ei focul sacru al credinței în Dumnezeu, al dragostei religioase,
al tradițiilor și al speranțelor sfinte.
Când focul sfânt al religiei se stinge pe vatra familiei, este un semn
care prevestește nenorociri mari, dezastre inevitabile; atunci miroase
a putregai și a moarte. Familia fără religie este familia amorului liber,
e familia divorțurilor și avorturilor, cuibul viciilor și al blestemelor.
Religia este o datorie și o trebuință pentru soț, soție și pentru copii.
Soțului, pentru a-și îndeplini cu vrednicie rolul de bărbat luptător
pentru bunăstarea și fericirea casei; soției, pentru a-și îndeplini cu
cinste rolul de regină a căminului, de soție credincioasă și mamă
bună; iar copiilor, pentru a învăța să deosebească lumina de
întuneric, să crească în virtute și să osândească viciul, să facă binele
și să se ferească de rău.
„Toată educația bine făcută se reazemă pe religie“ (Diderot). E prea
bine știut că reforma unui învățământ nu se poate rezolva norocos,
fără concursul religiei. Religia este o forță, atât în educație cât și în
instrucție.
Timpurile de criză ale învățământului sunt timpuri de criză religioasă
și morală. Eliminarea religiei din școală are rezultate dezastruoase.
Cine n-are religie, n-are nici familie și cine n-are familie, n-are nici
patrie.
Religia e oxigenul familiei. Fără religie, familia tânjește și moare
Simbolurile creştine, tradiţiile şi sărbătorile creştine si-au pierdut
într-o foarte mare măsură vitalitatea lor interioară. Ele fie că au
dispîrut terptat din viaţa noastră, fie că s-au comercializat ori s-au
identificat cu obiceiuri culinare sau etnice, reducîndu-se la un
concept, destul de general, al bunei dispoziţii. Observăm că astăzi nu
există un duşman oficial al credinţei religioase, întreaga noastră
cultură, în viziunea mea, trebuie să constatăm că a rupt cu religia.
În tot ce îl înconjoară pe un copil: acasă, la şcoală, mass-media,
bibliotecă, reviste, reclame cu greu se poate identifica vreun conţinut
creştin sau vreo înţelegere creştină a valorilor vieţii. Această situaţie
este valabilă şi în familiile creştinilor practicanţi.
Ce înseamnă să fii creştin? Şi cine mai pretinde astăzi că este creştin?
A fi dogmatic, a fi doctrinar este perceput ca o calitate negativă.
BIBLIOGRAFIE:
Interviu “Despre importanța credinței în familie” – Părintele Ilarion
Felea
https://ortodox.md/rolul-familiei-in-educatia-religioasa/
https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/familia-crestina-azi