Mariana IONIŢĂ, Ioan Liviu MITREA

CAPITOLUL 7

Încrengătura NEMATHELMINTHES
7.1. Caracteristici generale ale nemathelminţilor
Încrengătura Nemathelminthes (gr.nema=fir, aţă; helminthos=vierme;
viermi cilindrici) încadrează metazoare triploblastice, cu simetrie bilaterală,
având un mezenchim redus ce formează o cavitate viscerală (primară) a
corpului, fără pereţi proprii, denumită schizocel, sau pseudocel (celom fals);
de aici şi denumirea de pseudocelomate.
Ectodermul, care este o masă sinciţială (masă protoplasmatică cu
mai mulţi nuclei, mărginită de două membrane celulare), secretă o cuticulă
prevăzută cu spini, pori sau plăci; datorită acestei cuticule tari, creşterea
nemathelminţilor se realizează prin năpârliri.
Dimensiunile corpului sunt variate, de la câţiva milimetri până
la câţiva metri. Tubul digestiv prezintă două orificii (bucal şi anal) şi este
prezent intestinul posterior de origine ectodermică (care apare pentru prima
dată în seria animală).
Aparatele respirator şi circulator lipsesc, respiraţia fiind cutanată.
Nematelminţii paraziţi au o viaţă aproape anaerobă.
Aparatul excretor este de tip protonefridian.
Sexele sunt separate, fiind prezent adesea un dimorfism sexual
evident (masculul mai mic decât femela).
Sistematică. Încrengătura Nemathelminthes cuprinde şase clase:
1. Clasa Rotatoria (lat.rota=roată) (Rotifera): nemathelminţi microscopici
(circa 1500 specii) prevăzuţi cu un aparat ciliar rotator anterior şi picior bifid,
posterior. Corpul alungit, adesea cilindric sau fusiform, format din trei
regiuni (cap, trunchi, picior), este acoperit cu o carapace cuticulară
nesegmentată. Se mişcă cu ajutorul unui aparat rotator ciliat (denumit
corona), situat în partea anterioară a corpului.
Sunt specii dulcicole, ce constituie o parte importantă a
microplanctonului şi hrană, îndeosebi, pentru puietul de peşte. Exemple:
♦Philodina roseola; ♦Epiphanes senta; ♦Pedalion mirum.

2. Clasa Gastrotricha (gr.gaster=stomac; trichos=păr): cuprinde un grup

mic (circa 400 specii) de animale microscopice (0,1 - 1,5 mm), care au faţa
ventrală turtită (plană), solzoasă., prevăzută cu cili. Cilii sunt localizaţi
ventral şi în regiunea cefalică. Regiunea cefalică se distinge uşor, fiind mai
Acest material nu poate fi copiat, modificat sau reprodus, partial sau in totalitate,
fara acordul scris al autorilor.
 Biologie animală

umflată decât regiunea învecinată a corpului. Extremitatea posterioară este

despicată în două prelungiri ca o furcă. Se mişcă alunecând cu cilii ventrali
sau prinzându-se cu capătul posterior, care este prevăzut cu o glandă
adezivă. Sunt animale marine şi dulcicole, găsindu-se abundent în lacuri,
bălţi şi nisipul ud (psamom) din zona litorală. Exemple: ♦Chaetonotus
maximus.
3. Clasa Kinorhyncha (gr.kineo=a se mişca; rhynchos=bot): nemathel-
minţi de talie mică (100 specii) caracterizaţi prin cuticulă bine dezvoltată,
fără cili, împărţită transversal în 13 inele (segmente), numite zonite.
Sunt specii marine, hrănindu-se cu materii organice din mâl şi diatomee;
constituie hrană pentru peşti. Exemple: ♦Echinoderes dujardini.
4. Clasa Nematomorpha (Gordiacea): nemathelminţi cu corpul lung,
subţire, filiform, cilindric (230 specii), foarte asemănători nematodelor (atât
ca aspect, cât şi ca organizare generală). Au aparat digestiv regresat, având
doar intestin anterior, cu orificiul bucal. Se presupune că restul intestinului a
preluat funcţia de excreţie, lipsind aparatul excretor.
Sunt specii acvatice, majoritatea de apă dulce; adulţii sunt liberi stând
încolăciţi (în număr foarte mare, cu sutele, în timpul împerecherii) pe plante
acvatice, formând ghemuri sau noduri inextricabile (amintind de nodul gordian,
de unde şi denumirea de gordiacee); larvele sunt parazite la crustacee, insecte,
mormoloci. Exemple: ♦Gordius aquaticus , ♦Nectonema spp.
5. Clasa Nematoda (gr.nema=fir; eidos=formă) este cea mai vastă clasă de
nemathelminţi (cu până la 15000 specii). Au corpul cilindric, filiform, ascuţit
la ambele capete, de dimensiuni variate (unele microscopice, altele ajungând
până la 8 m - Placentonema gigantissima). Sexele sunt separate, cu un
pronunţat dimorfism sexual, femela fiind mai mare decât masculul.
Cuprinde două subclase:
►Aphasmidea (Adenophorea): nu au fasmide (fasmide=organe
papiliforme, chimioreceptoare, cu rol senzorial); specii marine şi de apă
dulce, libere, puţine parazite. Ex. ♦Trichinella;
►Phasmidea (Secernentea): fasmide prezente; unele specii sunt libere, pe
sol, dar majoritatea sunt parazite (la om, animale, plante); exemple: ♦Rhabditis;
♦Thylenchus; ♦Enterobius; ♦Ascaris; ♦Dracunculus; ♦Ancylostoma.

6. Clasa Acantocephala (gr.achantos=spin; kephale=cap): cuprinde circa

500 specii de helminţi cu corpul cilindric şi o trompă cefalică retractilă,
prevăzută cu cârlige. Nu au tub digestiv. Adulţii sunt paraziţi la peşti, păsări,
mamifere, rar la oameni, iar larvele trăiesc în corpul unor crustacee sau
insecte.
Acest material nu poate fi copiat, modificat sau reprodus, partial sau in totalitate,
fara acordul scris al autorilor.
Mariana IONIŢĂ, Ioan Liviu MITREA

7.2. Clasa Nematoda

Nematodele (gr.nema=fir; eidos=formă) sunt viermi cilindrici,

nesegmentaţi, pseudocelomaţi, cu tub digestiv complet şi sexe separate.
Numeroase specii duc viaţă liberă, altele sunt parazite la animale sau
vegetale, având ciclu homoxen sau heteroxen.
Morfologie
Nematodele sunt viermi cilindrici, rectilinii sau curbaţi, uneori
spiralaţi, cu dimensiuni foarte variabile, de la câţiva milimetri (majoritatea
formelor libere şi unele specii parazite -Trichostrongylus, Trichinella,
Thelazia ş.a.), până la câteva zeci de centimetri (ascarizi) sau 1m
(Dioctophyme- femela). Corpul este uniform calibrat sau, uneori, efilat la
una din extremităţi. Nematodele prezintă un dimorfism sexual net: femelele
sunt mai mari decât masculii, iar aceştia sunt prevăzuţi cu un aparat
copulator şi uneori au extremitatea posterioară spiralată sau curbată, iar la
unele specii (ord. Strongylida), masculii prezintă o formaţiune
caracteristică, bursa caudală.
Structura nematodelor (fig. 7.1.) este specifică, prezentând un perete
musculo-chitinos ce delimitează o cavitate generală plină cu un lichid, în
care plutesc organele interne.
Cavitatea generală nu este mărginită
de un epiteliu mezodermic (este un
pseudocelom), fiind plină cu un lichid
cavitar care dă corpului rigiditate şi care
conţine diverse substanţe cu acţiune
antigenică sau toxică pentru gazdă (la
speciile parazite).
Organizare internă
Aparatul digestiv (fig. 7.2.A) este de Fig. 7.1. Secţiune transversală
tip complet, prezentând două orificii. printr-un nematod
Gura, dispusă la extremitatea anterioară,
este înconjurată uneori, de două sau trei buze (tipul primitiv - 6 buze).
Unele specii prezintă o cavitate ce face trecerea spre gură, cavitate bucală
(cu perete sclerificat) sau vestibul bucal (cu pereţii puţin sau nesclerificaţi).
Esofagul este un organ musculos, cu 3 părţi: corp, istm şi bulb (acesta
uneori nedistinct). Lumenul are o porţiune în Y, care împreună cu bulbul se
comportă ca un aparat valvular, format din trei valve sclerificate. Peretele
esofagului conţine 3 glande esofagiene.
Acest material nu poate fi copiat, modificat sau reprodus, partial sau in totalitate,
fara acordul scris al autorilor.
 Biologie animală

Intestinul, un tub, cu perete alcătuit dintr-un singur rând de celule, se

termină cu un rect scurt, care se deschide la femelă prin anus, ventral, iar
la mascul, în cloacă, în comun cu aparatul genital, comunicând cu
exteriorul prin orificiul cloacal. Porţiunea cuprinsă între orificiul anal sau
cloacal şi extremitatea posterioară, este definită ca fiind coada.

Fig. 7.2.. Schema secţiunii longitudinale a unui nematod, ilustrând:

A. aparatul digestiv, sistemele nervos şi excretor;
B. aparatul reproducător feminin; C. aparatul reproducător masculin
Aparatul genital este constituit din 1 sau 2 tuburi (cordoane genitale) ce
prezintă numeroase inflexiuni în cavitatea generală.
 aparatul genital masculin (fig. 7.2. B) este reprezentat în general, de un singur
cordon care cuprinde: un testicul foarte alungit, un canal deferent cu o veziculă
seminală, un canal ejaculator ce se deschide în cloacă. Masculii prezintă şi un aparat
copulator extern, constituit din: spiculi (obişnuit 2, uneori 1 sau lipsă), piese
sclerificate, situate într-o pungă spiculară ce se dechide în cloacă; gubernaculum,
prezent la unele specii - o îngroşare sclerificată a peretelui dorsal a pungii spiculare.
La masculii unor specii sunt prezente două aripi caudale, cu mai multe perechi de
papile pedunculate; la strongili, aripile caudale sunt foarte dezvoltate şi susţinute de
coaste musculoase, constituind bursa caudală.
Acest material nu poate fi copiat, modificat sau reprodus, partial sau in totalitate,
fara acordul scris al autorilor.
Mariana IONIŢĂ, Ioan Liviu MITREA

 aparatul genital feminin (fig. 7.2. C) este constituit, în general din două cordoane,
formate fiecare din: ovar, oviduct, uter; uterele se reunesc într-un vagin, ce se
deschide la exterior prin orificiul vulvar. La unele grupe, vaginul prezintă una sau
două părţi îngroşate, cu perete musculos, ovojectori, care asigură expulzarea ouălor.
Orificiul vulvar are o poziţie foarte variabilă în funcţie de specie, începând de la
extremitatea anterioară, în apropierea gurii şi până în vecinătatea anusului; vulva
uneori este acoperită de o expansiune cuticulară (clapetă/papilă supravulvară).
Aparatul excretor, de tip protonefridian (fig. 7.2. A), este constituit tipic
din două celule mari glandulare (uneori una singură), cu flamă vibratilă,
produsul lor eliminându-se prin două canale excretoare, ce se unesc într-un
canal unic, care se deschide la exterior printr-un por excretor, situat ventral
în regiunea esofagiană.
Sistemul nervos (fig. 7.2. A) şi organe de simţ sunt reprezentate de: un
colier nervos periesofagian, în vecinătatea porului excretor; filete nervoase,
pornind de la colier, orientate anterior şi posterior; papile tactile (cefalice
sau peribucale, cervicale şi caudale, la masculi); organe chimio-receptoare,
în formă de sac cu un mic por extern (două amfide, aproape de gură şi două
fasmide, aproape de extremitatea posterioară).
Biologia nematodelor
Nutriţia este variabilă, fiind saprozoică la cele libere, şi adaptată locului
şi modului de parazitare, la formele parazite (specii chimivore, histiofage,
hematofage, cu diverse adaptări: piese perforante, extremitatea anterioară
efilată, producerea de secreţii anticoagulante şi hemolitice).
Ciclul biologic (fig.7.3.) se realizează prin
ouă, din care eclozionează larvele a că-ror
dezvoltare ulterioară are loc prin năpârliri
succesive datorită cuticulei inextensibile.
Dezvoltarea exogenă se desfăşoară, în general,
după aceeaşi schemă la majoritatea nematodelor:
ecloziunea oului → cu formare de larve de stadiul
întâi (L1), rabditoide, prima năpârlire → cu formare
de larve de stadiul doi (L2), larve strongiloide, a
doua năpârlire → cu formare de larve de stadiul trei
(L3). Dezvoltarea exogenă se opreşte în stadiul L3,
la speciile parazite (fig. 7.3.), aceasta fiind larva Fig. 7.3. Schema generală
infestantă şi forma de rezistenţă.
Dezvoltarea endogenă, care are loc la speciile a ciclului biologic la
parazite, se realizează după pătrunderea larvelor de nematode
stadiul trei (L3) în corpul gazdei; aceasta poate fi pasivă (odată cu hrana sau cu apa de
băut) sau activă (traversând pielea sau placenta). În corpul gazdei definitive, larvele
L3 suferă încă două năpârliri: L3 → cu formare de larve L4 şi L4 → se transformă în
preadult. Preadultul, imatur, denumit larvă de stadiul cinci (L5) dobândeşte
maturitatea sexuală, fără o nouă năpârlire, devenind adult.

Acest material nu poate fi copiat, modificat sau reprodus, partial sau in totalitate,
fara acordul scris al autorilor.
 Biologie animală

Sistematica nematodelor
Cls. Nematoda include două subclase şi 16 ordine, incluzând cele circa
10.000 de specii cunoscute, estimându-se a fi încă 500.000 specii necunoscute
(Tesio, 1997).
 Subclasa Secernentea: nematode cu fasmide prezente, aparat excretor
normal dezvoltat, masculul cu numeroase papile caudale. Reprezentanţi:
► Ord. Ascaridida: gură, în general, cu trei buze;
Exemple:
♦Ascaris lumbricoides (limbricul omului): vierme lung, cilindric, efilat, de culoare
alb-lăptoasă sau roz-gălbuie; femela măsoară 25 cm şi are extremitatea posterioară
dreaptă, iar masculul măsoară până la 17 cm şi are extremitatea posterioară răsucită, în
formă de cârlig; parazitează în intestinul subţire la om, provocând spoliere, iritare
mecanică, obstrucţii intestinale şi ale canalului coledoc (cu icter), uneori perforarea
peretelui intestinal şi peritonite mortale;
♦Ascaris suum: parazit în intestinul subţire la porc, foarte asemănător cu cel de la om,
provoacă, la fel ca şi A. lumbricoides, tulburări digestive, dureri intestinale, iritabilitate
datorată toxinelor, ulceraţii sau chiar perforări intestinale ce pot duce la peritonită;
♦Parascaris equrom, parazit la ecvine; ♦Neoascaris vitulorum, parazit la bovine;
♦Toxocara canis, parazit la câine; ♦Toxocara cati, parazit la pisică; ♦Ascaridia galii,
parazit la galinacee;
► Ord.
Oxyurida: esofag cu bulb esofagian musculos;
Exemple:
♦Oxyuris (Enterobius) vermicularis: nematod mic de culoare albă, femela măsoară 9-12
mm, iar masculul 2-5 mm ; trăieşte în intestinul gros la om, îndeosebi la copii, la care
este posibilă autoinfestarea: după maturarea ouălor, femela se localizează între pliurile
mucoasei rectale şi anale unde elimină ouăle, care produc iritabilitate şi prin scărpinare
ajung pe degete, sub unghii şi de aici prin înghiţire apar noi generaţii de paraziţi.
♦Oxyuris equi, parazit în intestinul gros la cabaline;
► Ord. Rhabditida: gură fără buze, esofag cu bulb şi aparat valvular,
aparatul genital feminin simplificat;
Exemple:
♦Strongyloides stercoralis: dimensiuni reduse, 2-9 mm, corp egal calibrat, numai
femelele partenogenetice sunt parazite, în intestinul subţire la om şi carnivore;
♦Strongyloides papillosus: parazitează la rumegătoarele domestice (oaie, capră, taurine),
rar la iepure şi rumegătoare sălbatice; ♦Strongyloides ransomi: parazitează la porc;
♦Strongyloides westeri: parazitează la cabaline, rar la porc, oi, capre; ♦Strongyloides
ratti: la şobolan;
► Ord. Strongylida: esofagul la adult fără bulb şi aparat valvular, aparat
genital feminin normal dezvoltat, masculul prevăzut cu o bursă caudală
susţinută de coaste;
Exemple: ♦Dictyocaulus filaria, parazitează în trahee şi bronhii la ovine, caprine;
♦Strongylus (Delafondia) vulgaris, ♦Strongylus equinus: nematode parazite la cabaline;
Acest material nu poate fi copiat, modificat sau reprodus, partial sau in totalitate,
fara acordul scris al autorilor.
Mariana IONIŢĂ, Ioan Liviu MITREA

♦Ancylostoma duodenale, parazit în intestinul subţire (frecvent duoden) la om; măsoară

2 cm ş fixându-se pe mucoasa intestinală, provoacă hemoragii urmate de anemii grave.
► Ord.
Spirurida: mascul fără bursă copulatoare;
Exemple:
♦Dracunculus medinensis: nematod foarte lung şi subţire (1,2 m lungime şi 1,5 mm
grosime) parazit la om, în ţesutul conjunctiv subcutanat; ouăle eclozează în uterul
femelei, dând naştere la microfilarii; când acestea sunt complet dezvoltate, femela
ajunge sub tegument, produce o veziculă, apoi o ulceraţie, în centrul căreia se află
extremitatea anterioară a viermelui cu uterul evaginat, din care se elimină microfilariile
la contactul cu apa; larvele sunt înghiţite de unele crustacee copepode (Cyclops spp.), în
corpul cărora îşi continuă dezvoltarea; omul se contaminează prin consumul acestor
copepode odată cu apa; boala se numeşte dracunculoză şi afectează mai ales membrele;
♦Wuchereria (Filaria) bancrofti: parazitează în sistemul limfatic la om şi este transmisă
prin intermediul ţânţarilor din genurile Anopheles, Aedes, Culex şi Mansonia;
♦Loa-loa (Filaria oculi humani): parazitează în ţesutul conjunctiv subcutanat la om,
frecvent la nivelul ochiului, sub conjunctivă;
♦Onchocerca volvulus: cu aspect de fir de aţă de cusut (20-70 cm, femela, 2-5 cm,
masculul); parazit la om, în derm, în ţesutul subcutanat, fie liberi, fie încolăciţi, în noduli
cutanaţi fibroşi (oncocercoame); boala este gravă prin leziunile oculare pe care le
determină şi care duc la cecitate, dermatita invadantă şi pruritul cutanat atroce; este
transmisă de un dipter hematofag (specii de muscă neagră din genul Simulium).
 Subclasa Adenophorea: nematode fără fasmide, cu aparat excretor
redus, masculul cu puţine, sau fără papile caudale;
► Ord. Enoplida (Dioctophymida): esofag normal dezvoltat, uneori, redus la
un tub capilar cu stichosom; include multe specii libere, marine, dar şi parazite.
Exemple:
♦Enoplus tridentatus nematod mic, de 4-10 mm, întâlnit şi în Marea Neagră;
♦Trichinella spiralis: nematod cu dimensiuni mici (1,5 mm, masculul, 3-4 mm femela);
adulţii trăiesc în intestinul subţire la mamifere (în principal la porc, om, carnivore, unele
rozătoare); femelele sunt vivipare, depunând larve vii, care migrează şi se dezvoltă în
musculatura aceluiaşi individ, unde formează chisturi trichinelice.
♦Trichocephalus spp.: nematod cu corpul inegal calibrat, cu localizare în intestinul gros la
diferite animale (carnivore, omnivore şi unele rumegătoare).
► Ord. Dorilaimide: cu specii libere, tericole (ex. ♦Dorylaimus maximus),
sau acvatice (ex. ♦Dorylaimus thermae, în ape termale).

Acest material nu poate fi copiat, modificat sau reprodus, partial sau in totalitate,
fara acordul scris al autorilor.
 Biologie animală

CAPITOLUL 9

Încrengătura ANNELIDA
9.1. Caracterizare generală a anelidelor
Încrengătura Annelida (lat.annulus=inel; viermi inelaţi) încadrează
metazoare triploblastice celomate*, protostomieni cu simetrie bilaterală. Au
corpul moale, vermiform, metamerizat (divizat în segmente succesive),
metameria (împărţirea corpului în inele sau metamere) fiind prezentă atât în
structura externă cât şi în cea internă (inelele sunt separate unul de altul şi la
interiorul corpului, prin pereţi transversali numiţi disepimente), prin repetarea
seriată (în fiecare segment) a unor organe (saci celomici, ganglionilor nervoşi,
muşchii peretelui corpului, vasele de sânge şi nefridiile).
Cuprinde peste 8.700 specii cu dimensiuni variabile (de la 0, 2 mm
până la 3 m (Eunice gigantea). Trăiesc în mediul acvatic (dulcicol şi marin),
în subteran şi în locuri umede.
Morfologie externă. Corpul unui anelid este constituit din trei
regiuni: regiune cefalică anterioară (protostomium/prostomium), soma sau
corpul propriu-zis, divizat în segmente (somite) şi regiunea anală numită
pigidiu, în care se deschide anusul.
Protostomiul şi pigidiul nu sunt considerate segmente. Metameria
este primitiv (iniţial) homonomă (gr.homos=egal, nomos=segment), dar are
tendinţa de a deveni heteronomă (gr.heteros=diferit, inegal). Noile segmente
se formează posterior (înaintea pigidiului), segmentele bătrâne aflându-se
anterior, iar cele tinere posterior (invers decât la cestode).
Segmentele poartă, la majoritatea speciilor nişte peri chitinoşi (cheţi),
înfipţi direct în tegument sau în nişte expansiuni laterale denumite
parapode (picioare primitive).
Morfologie internă şi biologie. Tegumentul este format dintr-un
epiteliu unistratificat, bogat în celule senzoriale şi glandulare şi este
acoperit de o cuticulă subţire, nechitinoasă, umedă şi transparentă, care
devine groasă şi năpârleşte la hirudinee. Sub cuticulă se află o teacă

*
Subdiviziunea Celomata cuprinde metazoare superioare, eucelomate (cu celom adevărat,
la care mezodermul se organizează şi constituie saci celomici (care se dezvoltă perechi, în
lungul animalului) cuprinzând în interiorul lor o nouă cavitate a corpului, cavitatea
celomică, numită şi cavitate secundară sau cavitate generală.
Acest material nu poate fi copiat, modificat sau reprodus, partial sau in totalitate,
fara acordul scris al autorilor.
Mariana IONIŢĂ, Ioan Liviu MITREA

musculo-cutanee formată dintr-un epiteliu sub care se află musculatura

parietală, formată din straturi musculare: circular, longitudinal şi oblic.
Celomul, delimitat de somatopleură (ce căptuşeşte peretele corpului) şi
splanchnopleură (ce înveleşte intestinul), este despicat pe cele două părţi laterale
ale intestinului, formând o pereche de saci celomici pentru fiecare segment.
Celomul este plin cu lichid, având astfel rol de schelet hidrostatic
(excepţie hirudineele). Acest lichid favorizează mişcarea, contracţia
musculaturii longitudinale, determinând scurtarea şi îngroşarea corpului, în
timp ce contracţia muşchilor circulari determină lungirea şi subţierea
corpului. Împărţirea somei, respectiv a cavităţii celomice, prin nişte pereţi
transversali denumiţi disepimente, într-o serie de saci celomici metamerici,
creşte eficienţa mecanismelor mişcării.
Sistemul nervos este ganglionar, de tip scalariform, format din:
ganglioni cerebroizi supraesofagieni, legaţi printr-un inel periesofagian de
lanţul ganglionar scalariform ventral. Lanţul ganglionar se întinde de la un
capăt la altul al corpului şi este format din câte o pereche de ganglioni
ventrali pentru fiecare metamer, care sunt legaţi între ei prin comisuri
(leagă transversal ganglionii între ei) şi conective (leagă longitudinal
perechile de ganglioni).
Organele de simţ sunt reprezentate de celule tactile/senzoriale şi
terminaţii nervoase situate pe antene, ciri, tentacule, ochi simpli la unele
specii pelagice şi răpitoare, uneori statocişti, organe chemolfactive.
Aparatul digestiv este complet, cu două orificii (bucal şi anal),
rectiliniu, nemetamerizat. Prezintă adaptări la diferite regimuri de hrănire:
trompă faringiană, la polichete, cecumuri digestive, la hirudinee, sau
tiflosolis la oligochete (un şanţ dorsal în lumenul intestinal).
Aparatul circulator este reprezentat printr-un sistem închis de vase:
vas dorsal propulsor, vas ventral şi vase inelare metamerice. Sângele
conţine dizolvat în plasmă sau în celule pigment respirator (clorocruorina
sau, mai rar, hemoglobină) şi circulă postero-anterior prin vasul dorsal şi
invers prin cel ventral.
Respiraţia se realizează prin branhii tegumentare (expansiuni
filiforme sau lamelare ale pielii, bogat vascularizate), la formele acvatice,
sau prin tegument la formele terestre (respiraţie cutanată).
Excreţia are loc prin metanefridii metamerice. Metanefridiile sunt
organe tubulare deschise la ambele capete, atât spre exterior, prin pori
excretori, cât şi spre cavitatea generală a corpului, prin pavilioane vibratile.
O metanefridie este în legătura cu sacul celomic anterior printr-o pâlnie
ciliată (nefrostom), care se continuă cu un canal excretor deschis la exterior,
la nivelul segmentului următor, printr-un por excretor -nefridiopor.
Acest material nu poate fi copiat, modificat sau reprodus, partial sau in totalitate,
fara acordul scris al autorilor.
 Biologie animală

Reproducerea anelidelor este sexuată, fiind hermafrodite, rar specii

unisexuate. În dezvoltarea lor apare larva trocoforă, (are cili vibratili şi ia
treptat înfăţişarea adultului), asemănătoare cu larvele moluştelor şi adaptată
la viaţa pelagică. La anumite specii există o mare capacitate de regenerare.
Sistematica anelidelor. Annelidele se împart în trei clase:
►Clasa Polychaeta: cuprinde anelide mari, cu parapode bine dezvoltate,
prevăzute cu numeroşi cheţi; majoritatea cu sexe separate;
►Clasa Oligochaeta: anelide fără parapode, cu cheţi puţini, înfipţi direct
în tegument; sunt hermafrodite, cu dezvoltare directă, fără larvă;
►Clasa Hirudinea: anelide cu un număr definit de segmente (33/34),
secundar divizate, superficial de numeroase inele; fără parapode şi cheţi,
extremitatea anterioară şi posterioară prezintă câte o ventuză; specii
hermafrodite; au dezvoltare directă, fără larvă liberă.

9.2. Clasa Polychaeta

Clasa Polychaeta (gr.polys=numeroşi, chaiti=păr) constituie cea mai
primitivă şi mai mare clasă de anelide, ce cuprinde specii majoritar marine,
bentonice sau pelagice, foarte puţine endo- sau ectoparazite. Se diferenţiază
de celelalte anelide prin faptul că au capul bine diferenţiat, distinct, cu
organe de simţ specializate (ochi şi statocişti.). Totodată, polichetele au
parapode (expansiuni laterale tegumentare sau apendice nearticulate, în
care pătrunde şi celomul, şi care servesc la mişcare), în care sunt înfipţi
numeroşi cheţi.
Sunt specii răpitoare, cu faringele înarmat cu mandibule chitinoase,
care poate fi proiectat în afară ca o trompă.
Sexele sunt separate, fecundaţia este externă; elementele sexuale
sunt eliminate în apă, iar din oul fecundat iese larva trocoforă. Larva
trocoforă este dotată cu peri senzoriali în vârf, două coroane de cili vibratili
cu care înoată, o gură dispusă lateral şi un anus posterior.
Polichetele sunt specii acvatice, majoritatea marine, unele salmastre
şi secundar dulcicole. În funcţie de modul de viaţă, din care derivă şi unele
caractere morfologice particulare, polichetele sunt grupate în trei ordine:
►ord. Errantia, cu forme libere, umblătoare.
Exemple:
♦Nereis diversicolor: 6-12 cm, trăieşte în galerii ramificate, de unde iese pentru a se hrăni,
răpitor; ♦Aphfrodite aculeata: 10-20 cm, bentonică, cu peri abundenţi, numită şi „omidă
de mare”; ♦Eunice gigantea: specie pelagică, înotătoare, de 3 m lungime;
♦Eunice viridis: de 40 cm lungime, bentonică prin recifele coraliere;

Acest material nu poate fi copiat, modificat sau reprodus, partial sau in totalitate,
fara acordul scris al autorilor.
Mariana IONIŢĂ, Ioan Liviu MITREA

►ord. Sedentaria, cu forme care stau permanent sau temporar în

tuburi de diferite naturi sau galerii pe care şi le fac singure.
Exemple:
♦Arenicola marina, are 15-20 cm, sapă galerii în nisip, în formă de U, cu ieşiri la
ambele capete, din această cauză parapodele sunt slab dezvoltate;
♦Chaetopterus variopedatus, trăieşte în galerii pe care şi le face în nisip, tot în formă
de U, pe care le căptuşeşte cu un tub pergamentos;
►ord.Archiannelida, forme primitive, cu parapode reduse sau absente.
Exemple: ♦Polygordius ponticus, întâlnită în Marea Neagră.

9.3. Clasa Oligochaeta

Clasa Oligochaeta (gr.oligos=puţin) încadrează anelide clitelate, cu
metameria externă şi internă evidente, fără parapode (excepţie fac Bran-
chiobdellidele) şi cu număr redus de cheţi (de unde şi denumirea clasei).
Majoritatea sunt specii terestre (tericole), multe de apă dulce
(limicole), mai rar marine, cu dimensiuni de la câţiva milimetri până la peste
2 m (Megascolides australis, râme gigantice întâlnite în regiunea tropicală).
Oligochetele sunt organisme hermafrodite, având testiculele situate
înaintea ovarelor; la maturitatea sexuală apare clitelul ce secretă coconul, în
care sunt depuse ouăle, în care se dezvoltă embrionul.
Sistematică. Pe baza conformaţiei aparatului genital, oligochetele
sunt împărţite în trei ordine:
►ord. Plesiopora (gr.plesius=alături, porus=orificiu): specii cu o pereche de
testicule şi una de ovare, cu porul genital mascul situat imediat în urma
segmentului testicular şi alăturat de el.
Exemple:
♦Aelosoma hemprichii: formă dulcicolă, mică, de 5 mm lungime;
♦Chaetogaster limnaei: specie dulcicolă, răpitoare, găsită adesea în cavitatea pulmonară
a melcului Lymnaea, unde se hrăneşte cu cercari de Fasciola;
♦Tubifex tubifex: specie comună în pâraiele de la noi din ţară, unde se poate vedea în mâl,
în pâlcuri roşii de mii de indivizi mici, de la 2,5 mm până la 8,5 mm; stau înfipţi cu
extremitatea anterioară în mâl, iar extremitatea posterioară rămasă afară, este în continuă
mişcare de oscilaţie; corpul este roşu, deoarece sângele conţine hemoglobină, adaptare la
apele poluate de dejecţiile de la fabrici, apă care conţin puţin oxigen;
► ord. Prosopora (gr.prosos=înainte); specii cu 1-4 gonade şi orificiul
genital mascul situat pe segmentul testicular sau înaintea lui.
Exemple:
♦Branchiobdella parasita: foarte răspândită în apele dulci, fiind parazită pe branhiile de
la raci; are 3-12 mm; modul de viaţă asemănător cu al lipitorii, a transformat-o
Acest material nu poate fi copiat, modificat sau reprodus, partial sau in totalitate,
fara acordul scris al autorilor.
 Biologie animală

conferindu-i o mare asemănare cu aceasta (are două ventuze, una la extremitatea

anterioară, cu care suge sângele gazdei şi una la extremitatea posterioară, cu care se
fixează pe corpul gazdei);
♦Rhynchelmis limosella; specie de apă dulce, cu dimensiunide de 14 cm lungime,
colorată în roz, transparent ca sticla, are o lungă prelungire tentaculiformă prostomială;
► ord. Opistophora (gr.opisten=în urmă); specii cu 1-2 perechi de gonade,
orificiul genital mascul situat mult în urma segmentului testicular.
Exemple:
♦Lumbricus terestrris, râma comună;
♦ Eisenia rosea, cu inele roşcate-brune pe fiecare segment;
♦Allolobophora robusta: întâlnită în Banat, poate ajunge până la 1 m lungime şi aproape
2 cm grosime;
♦Megascoloides australis: râmă gigantică din zona tropicală, poate ajunge până la 3 m
lungime; prezintă peri numeroşi, dispuşi în cerc în jurul segmentelor.

Râma (Lumbricus teretrris) se întâlneşte frecvent în soluri, cu păşuni şi păduri, care

nu sunt prea acide sau prea umede, trăind în galerii (care au o adâncime de până 2 m).
Are corpul aproape cilindric, puţin turtit dorso-ventral, mai ales posterior. Lungimea
corpului variază după vârstă, ajungând până la 30 cm. Ambele extremităţi ale corpului
sunt ascuţite, fiind dificil de distins, la prima vedere, regiunea cefalică de cea posterioară.
Prostomiul sau lobul cefalic, este foarte redus, lipsit de ochi sau orice alte
prelungiri tentaculare şi este urmat de primul segment, peristomiu, unde se deschide
gura, ventral. Ultimul segment poartă anusul.
Toate segmentele corpului sunt lipsite de parapode, dar au câte opt peri (cheţi)
dispuşi în patru perechi: două perechi latero-dorsale şi două perechi latero-ventrale.
Cheţii servesc ca puncte de sprijin în înaintarea prin galeriile din pământ, favorizând
astfel deplasarea.
Pe părţile latero-ventrale ale segmentelor, mai puţin pe primele 3-4 segmente şi
ultimul, se găseşte câte un por excretor.
Segmentele 32-36 (37) prezintă o îngroşare glandulară epidermică, numită
clitellum, cu rol în împerechere şi formarea coconului.
Tegumentul râmei este umed datorită secreţiei glandelor mucoase şi puternic
vascularizat, adaptat respiraţiei cutanate.
Aparatul digestiv, rectiliniu de la gură la anus, prezintă particularităţi în legătură
cu regimul de hrană.
Hrana, formată din materie organică din sol (râma înghite cantităţi considerabile
de sol în timpul hrănirii şi în timpul săpării galeriilor) şi fragmente de vegetale, ajunge
într-un faringe musculos, apoi în esofag, unde se deschid glandele calcaroase
(specifice esofagului oligochetelor), care secretă în lumenul tubului digestiv ioni de
calciu. Aceste glande sunt evaginări ale peretelui esofagian care nu au funcţii digestive
directe, ci servesc pentru îndepărtarea excesului de calciu şi carbonaţi luaţi din solul
înghiţit şi care pot echilibra pH-ul lichidelor din corp. Excesul de ioni de calciu şi
carbonat este acumulat în glandele calcaroase, formând cristale de calcit, care sunt
apoi eliminate prin fecale.

Acest material nu poate fi copiat, modificat sau reprodus, partial sau in totalitate,
fara acordul scris al autorilor.
Mariana IONIŢĂ, Ioan Liviu MITREA

Esofagul este diferenţiat, ca adaptare la hrana uscată, în trei regiuni: un tub cu

pereţi subţiri (segmentul 13), o guşă (segmentele 14, 15) şi o pipotă musculoasă
(segmentele 16-19).
Din esofag, hrana măcinată (de pipota musculoasă), trece în intestin (lung şi
drept). Suprafaţa de absorbţie a intestinului este mărită prin prezenţa unei cute dorsale,
numită tiflosolis. Digestia este extracelulară; enzimele intestinale includ celulaza şi
chitinaza, astfel încât râma poate digera vegetale şi exoscheletul artropodelor din sol.
În regiunea intestinului se află un ţesut cloragen, cu celule care conţin depozite de
glicogen şi grăsimi, cantităţi variabile de amoniu şi uree, având rol în excreţie şi în
păstrarea hranei.
Sistemul circulator este tipic pentru anelide, având ca elemente caracteristice, 5 inele
vasculare care înconjoară esofagul, care au lumenul mai larg, pereţii mai musculoşi,
contribuind, prin contracţia lor ritmică, la mişcarea sângelui, din care cauză li s-a dat
numele de „inimi” sau inele pulsatile.
Reproducere: râmele sunt hermafrodite, organele genitale fiind limitate la o
regiune restrânsă, în partea anterioară a corpului (organele genitale feminine -2 ovare,
în segmentul 13, receptacule ovulare, oviducte şi receptacule seminale; organele
genitale masculine -4 testicule, în segmentele 10, 11, vezicule seminale şi gonoducte).
Fecundaţia este încrucişată, cu schimb de elemente sexuale masculine
(oligochetele sunt proterandrice), prin împerechere.
În timpul acuplării, râmele se alătura una de alta, plasându-se „cap-coadă” (capătul
anterior al fiecărui partener este orientat către capătul posterior al celuilalt). Cele două
râme rămân unite prin manşonul secretat de clitelum, alipindu-se prin feţe lor ventrale,
astfel încât regiunea cliteliană a uneia să fie în dreptul regiunii receptaculelor seminale
ale celeilalte. Lichidul seminal se prelinge de-a lungul crestelor sexuale (apar în faza de
maturitate) până la nivelul clitelumului, apoi umple receptaculele seminale ale
partenerului. Ulterior, cele două râme se separă, fiecare din ele secretă un nou manşon şi
depun ovule în manşon, apoi le fecundează cu spermatozoizii înmagazinaţi în
receptaculele seminale. În final, râma abandonează în pământ coconul, care conţine
ouăle. Din cocon iese un singur individ tânăr, de 10 mm, celelalte ouă sau larve sunt
mâncate de individul tânăr apărut.

9.3. Clasa Hirudinea

Clasa Hirudinea (Achaeta) (gr.hirudo=lipitoare) încadrează anelide fără
parapode, cu excepţia unui gen primitiv (Acanthobdella), şi nici cheţi; au
corpul turtit dorso-ventral, de culoare verde măslinie, cu numeroase modele
ornamentale. Prezintă două ventuze: una anterioară (bucală) şi una posterioară.
Segmentaţia externă a corpului (101 inele) nu corespunde celei
interne (34 segmente).
Hirudineele au corpul parenchimatos, datorită unei musculaturi foarte
puternice şi bogată, care asigură mişcarea foarte activă de înot sau de târâre.
Cavitatea generală este redusă la lacune şi sinusuri (datorită ţesutului
Acest material nu poate fi copiat, modificat sau reprodus, partial sau in totalitate,
fara acordul scris al autorilor.
 Biologie animală

parenchimatos care o umple), care treptat, iau înfăţişare de vase de sânge şi

se substituie aparatului circulator, care dispare în cele din urmă, substituind
vasele de sânge.
Tubul digestiv prezintă o serie de adaptări, consecinţă a ectopara-
zitismului, cum ar fi:
- gura, înconjurată de ventuza bucală, este înarmată cu 3 fălci chitinoase,
cu margini fin dinţate (până la 100 de dinţi), cu ajutorul cărora
secţionează pielea victimelor, în forma literei „Y” întors;
- o trompă musculară extensibilă sau un faringe musculos ce funcţionează
ca o pompă aspiratoare; cele care sug sânge secretă o substanţă
anticoagulantă, hirudina;
- stomacul prezintă 11 perechi de diverticule laterale (cecumuri), adaptate
pentru înmagazinarea unei mari cantităţi de sânge (pot trăi 1/2 ani pe
seama acestei rezerve).
Multe lipitori sunt carnivore, consumând mici nevertebrate, unele
sunt parazite temporar, sugând sângele vertebratelor, iar altele sunt parazite
permanent. Predatorii trebuie să consume hrană des, în timp ce hematofagii
pot suge mult sânge (până la de 10 ori masa corpului lor), pe care îl digeră
încet şi rezistă perioade lungi de inaniţie (până la 1 an). Digestia lentă se
datorează, se pare, absenţei din intestin a amilazelor, lipazelor şi endo-
peptidazelor, digestia fiind făcută de bacterii simbionte prezente în intestin.
Reproducerea se face numai pe cale sexuată. Hirudineele sunt
animale hermafrodite proterandrice, iar indivizii se împerechează. Clitelumul
apare numai în perioada de reproducere. După copulare, clitelumul secretă un
cocon, care primeşte ovulele şi sperma. Ouăle sunt depuse în cocon, unde se
dezvoltă lipitorile, fără metamorfoză. Coconul este înfundat în mâl, ataşat de
obiecte submerse, iar la speciile terestre, în solul umed.
Hirudineele trăiesc în medii acvatice (marine şi de apă dulce),
puţine sunt terestre (pe terenuri umede); majoritatea sunt parazite.
Sistematică. Din punct de vedere sistematic, hirudinelele se împart
în 4 ordine:
►ord. Acanthobdellida (gr.acanthos=ţepos; bdella=lipitoare), hirudinee cu
cheţi pe primele 5 segmente.
Exemple:
♦Acanthobdella peledina, formă primitivă, având multe caractere comune oligochetelor:
lipsa ventuzei bucale, largi cavităţi celomice în unele regiuni ale corpului, prezenţa
disepimentelor, sângele roşu; parazitează salmonidele;

Acest material nu poate fi copiat, modificat sau reprodus, partial sau in totalitate,
fara acordul scris al autorilor.
Mariana IONIŢĂ, Ioan Liviu MITREA

►ord. Rhinchobdellida (gr.rhynchos=cioc), cu faringele transformat în

trompă erectilă.
Exemple:
♦Piscicola geometra: trăieşte în apele dulci şi salmastre, parazitând pe peşti, în special
crapi, pe care-i secătuieşte până îi omoară; are corp cilindric, 2-5 cm, ventuza
posterioară foarte mare şi prevăzută cu ochi;
♦Glossiphonia complanata: se hrăneşte cu nevertebrate mici, pe care le suge cu
trompa; măsoară 0,5 -5 cm, cu corp foarte lat, cu un frumos desen colorat pe spate;
►ord.Gnatobdelida (gr.gnatos=falcă): cu faringe neerectil şi 3 fălci.
Exemple:
♦Hirudo medicinalis, lipitoarea comună, se hrăneşte numai cu sânge cald de mamifer;
când este tânără, este răpitoare, hrănindu-se cu insecte, melci, viermi; mai târziu se
hrăneşte parazitând pe peşti şi broaşte şi, abia când şi-a terminat dezvoltarea, trece la
hrănirea cu sânge cald (condiţie pentru a dobândi maturitate sexuală);
♦Haemopis sanguisuga: lipitoarea de cal, ajunge până la 15 cm lungime, se întâlneşte
în apele dulci, adesea la un loc cu lipitoarea medicinală, de care se deosebeşte, la
prima vedere prin culoarea uniformă a spatelui, fără desene; are fălci slabe, nu poate
tăia pielea mamiferelor, însă se prinde adesea pe mucoasa căilor nazale şi faringelui la
cal, vite şi chiar om; în general, se hrăneşte cu viermi, şi moluşte.
Tot aici se încadrează şi lipitorile terestre; ele simt omul de la mare
distanţă şi se adună în număr foarte mare asupra lor; se aruncă cu mare
precizie din copac asupra trecătorilor şi pătrund cu abilitate prin
îmbrăcăminte; tăietura lor nu este dureroasă, adesea ele nefiind simţite.
Sunt specii tropicale.
Exemple:
♦Xerobdella lecomtei, care se găseşte în Austria, singura specie de lipitoare terestră
din Europa;
♦Haemadipsa ceylonica, din insula Ceylon.
►ord. Pharingobdelida: hirudinee fără trompă şi fălci; prezintă în
schimb un faringe musculos şi foarte lung, cu ajutorul căruia înghit larve de
insecte, viermi.
Exemplu:
♦Herpobdella octoculata, numită şi lipitoare de câine, are 6 cm lungime şi culoarea
spatelui pestriţă şi variată.

Acest material nu poate fi copiat, modificat sau reprodus, partial sau in totalitate,
fara acordul scris al autorilor.