Clasificarea

COMPORTAMENTELOR
 EREDITAR (datorat codului
genetic), care cuprinde
întreaga experienţă
filogenetică a speciei
= 1. comportamente
INSTINCTIVE - se bazează pe
Toate fiinţele îşi desfăşoară
reflexe înnăscute
viaţa după un scenariu impus de
două programe:

PROGRAM „ÎNVĂŢAT”, care

reprezintă volumul cuno-
ştinţelor acumulate de un
individ în urma confruntării
sale cu mediul înconjurător -
= 2. comportamente
ÎNVĂŢATE - se bazează
pe reflexe condiţionate 2
MEMORIA este reprezentată de totalitatea proceselor neuro-fiziologice prin
intermediul cărora se realizează:
- stocarea informaţiilor şi
- utilizarea lor ulterioară.

pe termen scurt (MS)

MEMORIA

pe termen lung (ML)

3
MEMORIA PE TERMEN SCURT asigură stocarea informaţiei pe o durată de
ordinul minutelor sau zilelor.
– Ca urmare unui eveniment, se activează mai întâi memoria pe termen
scurt, implicată în procesele de condiţionare (de învăţare).

MEMORIA PE TERMEN LUNG:

- se bazează pe modificări structurale ireversibile ale sistemului
nervos şi
- asigură conservarea informaţiei pe perioade foarte lungi de
timp, uneori pe durata întregii vieţi a individului.

4
Exemple:

Corbii şi gaiţele îşi amintesc, după

mai multe zile, locurile în care şi-au
ascuns rezervele alimentare şi
recunosc, după mai mult timp,
persoanele/animalele/locurile care le-
au cauzat diferite neajunsuri.

– La majoritatea speciilor de
animale, memorarea propriului
teritoriu pare să fie cea mai
persistentă formă de
memorare.
5
 Tipurile de învăţare la animale

HABITUAREA
1. ÎNVĂŢAREA NON-ASOCIATIVĂ
implică învăţarea unui singur stimul
SENSIBILIZAREA
(senzitivizarea)

CONDIŢIONAREA
2. ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ ÎNVĂŢAREA OBSERVAŢIONALĂ
mult mai complexă deoarece implică ÎNVĂŢAREA INTUITIVĂ
învăţarea relaţiilor dintre evenimente ÎNVĂŢAREA SPAŢIALĂ
ÎNTIPĂRIREA

6
 ÎNVĂŢAREA NON-ASOCIATIVĂ

HABITUAREA
• HABITUAREA este tipul de învăţare non-asociativă în care un organism
învaţă să ignore un stimul familiar şi lipsit de consecinţe =
să aibă un comportament caracteristic pentru un stimul inofensiv

de exemplu, un sunet puternic poate

speria prima dată un câine, însă, dacă
se repetă, sperietura se reduce
progresiv.

7
• HABITUAREA constă în obişnuirea animalului cu ambianţa.

• HABITUAREA nu presupune achiziţionarea unor noi răspunsuri

comportamentale ci, mai curând, stingerea unor reacţii existente
(instinctive), ca urmare a acţiunii repetate a unor stimuli lipsiţi de
semnificaţie biologică.

8
 HABITUAREA distrage atenţia de la o informaţie neesenţială astfel
încât animalul învaţă să NU cheltuiască timp şi energie - și să NU
reacţioneze la stimuli lipsiti de importanţă

HABITUAREA este cea mai simplă

formă de învăţarea deoarece se
întâlneşte la cele mai primitive
organisme, cum ar fi râmele, melcii
şi chiar protozoarele.

9
 Exemple

1. Animalele de apartament şi copiii mici se înspăimântă la apariţia în

locuinţă a unor persoane necunoscute.
– In scurt timp - însă acestea le devin familiare, și se obișnuiesc.

2. O sperietoare de ciori amplasată într-o grădină poate fi eficientă o

perioadă de timp.
– După ce păsările învaţă că sperietoarea este inofensivă, o vor ignora.

10
 Exemple

3. În cazul unor animale, DISTANŢA DE FUGĂ s-a redus sub 0,5 m faţă
de un îngrijitor aflat în afara gardului care împrejmuiește ţarcul în care se
aflau animalele.

Acelaşi îngrijitor, perceput la câteva minute - în interiorul împrejmuirii -

determină creşterea semnificativă a distanţei de fugă

11
12
 Concluzii

1. În cursul habituării individul se obişnuieşte, în timp, cu mediul său de

viaţă - printr-un contact senzorial treptat.

2. În învăţarea habituală, animalul învaţă care stimuli sunt importanţi

pentru a reacţiona împotriva lor şi care nu.

3. Cunoaşterea acestei forme de

învăţare ajută la înţelegerea
mecanismelor prin care numeroase
animale pot convieţui în strânsă
proximitate;
- de ex. în savana africană
numeroase specii de erbivore (zebre,
gazele) convieţuiesc ignorându-se
reciproc.
13
 ÎNVĂŢAREA NON-ASOCIATIVĂ

SENSIBILIZAREA
(SENSITIVIZARE)

• Sensibilizarea este tipul de învăţare non-asociativă în care apare o

amplificare/exacerbare a răspunsului comportamental la aplicarea
unui stimul intens.

• = apare de obicei când un organism vine în contact cu stimuli care îl

sperie sau care sunt periculoşi

14
 ÎNVĂŢAREA NON-ASOCIATIVĂ

SENSIBILIZAREA
(sensitivizare)
de exemplu,
- sperietura la auzul unui sunet este
amplificată foarte mult, dacă animalul intră pe
o alee/cameră/ curte întunecoasă, înainte de
a-l auzi.

- un om aflat singur într-o casă mare şi

întunecoasă - la auzul unui zgomot
neobişnuit, devine brusc mult mai sensibil la
orice stimuli: auditivi, tactili, vizuali.

15
- SENSIBILIZAREA a fost descrisă de E. Kandel - lucrând pe melcul
Aplysia, fiind premiat Nobel, în 2000, pentru această descoperire.

- în urma expunerii la un stimul – el a observat că va crește

eliberarea de neurotransmiţători din butonul presinaptic

- răspunsul său de APĂRARE:

- constă în retragerea piciorului și tentaculelor
- fiind mediat de sinapse electrice, care permit mai multor neuroni
să transmită impulsuri sincrone, spre celulele care eliberează nori de
cerneală.
16
• Ca şi în cazul habituării, în senzitivizare, toate modificările fiziologice au
loc la nivelul sinapsei dintre neuronul senzitiv şi neuronul motor.

• Diferenţa constă în faptul că în cazul sensibilizării, un interneuron

facilitator formează o sinapsă axo-axonică pe membrana presinaptică
(vezi Fiziologia).

17
 de SCURTĂ - durată

SENSITIVIZAREA

de LUNGĂ - durată

18
 În senzitivizarea pe termen scurt are loc creşterea cantităţii de
neurotransmiţător eliberat

În senzitivizarea pe termen lung au loc:

• creşterea numărului de terminale sinaptice,
• creşterea procentului de zone active sinaptice.

Habituarea de lungă durată

• 1) zona activă medie a terminalului presinaptic axonal este mai
redusă ;
• 2) numărul veziculelor care eliberează mediator este mai redus şi
• 4) numărul total al sinapselor per neuron este mai mic.
19
 Tipurile de învăţare la animale

Habituarea
1. ÎNVĂŢAREA NON-ASOCIATIVĂ
implică învăţarea unui singur stimul
Sensibilizarea

Condiţionarea
2. ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ Învăţarea observaţională
mult mai complexă deoarece implică Învăţarea intuitivă
învăţarea relaţiilor dintre Învăţarea spaţială
evenimente.
Întipărirea

20
 ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ

CONDIŢIONAREA

CONDIŢIONAREA = cea mai cunoscută formă de învăţare

ASOCIATIVĂ

În literatura de specialitate se acceptă existenţa a două tipuri de

condiţionare:
1. condiţionarea de tip I (sau clasică) şi
2. condiţionarea de tip II (operantă, învăţare prin încercare şi eroare).

21
 CONDIŢIONAREA DE TIP I
(CONDIŢIONAREA CLASICĂ)

În condiţionarea clasică un organism învaţă că un eveniment vine

după altul, învaţă să ASOCIEZE un stimul anterior neutru cu un alt
stimul, prin combinarea lor repetată.
22
Condiţionarea clasică constă în elaborarea unui REFLEX CONDIŢIONAT,
pe baza oricărui reflex necondiţionat

Acest tip de condiţionare constă în asocierea repetată şi prealabilă

23
Explicaţie:

1. Stimulul necondiționat (hrana)

declanșează în mod necondiționat,
natural și automat un răspuns
(salivatia).
2. În prezenta unui stimul neutru
(clopoțel) – nu are loc nici un răspuns

3. Stimulul anterior neutru (clopoțel) este

asociat în mod repetat cu stimulul
necondiționat (hrana).

4. Sunetul clopoțelului declanșează

singur, în cele din urmă, răspunsul
condiționat
În acest moment, stimulul
neutru = stimul condiționat
24
Aceasta este posibil cu respectarea următoarelor condiţii:

• 1. stimulul condiţional (fluierul/aprinderea becului) să fie aplicat o

perioadă de timp simultan cu stimulul necondiţional (hrana), indiferent,;

• 2. apoi, aplicarea stimulului condiţional să preceadă stimulul

necondiţional,

• 3. pe parcursul elaborării reflexului condiţionat, scoarţa cerebrală să fie

liberă de alte forme de activitate (adică asupra acesteia să nu acţioneze
alţi stimuli).

25
 CONDIŢIONAREA DE TIP II
(CONDIŢIONAREA OPERANTĂ)
- învăţare prin încercare şi eroare (sau prin reuşită şi eşec)

Skinner (1937)
26
 Definiţie

Condiţionarea operantă este o formă de învăţare în

care comportamentul unui animal este modificat de
consecinţele sale

27
 CONDIŢIONAREA DE TIP I vs CONDIŢIONAREA DE TIP II

- In condiţionarea clasică (de tip I), animalul învaţă să selecteze un

anumit STIMUL,

- în condiţionarea instrumentale (de tip II) animalul învaţă să selecteze

RĂSPUNSUL COMPORTAMENTAL ADECVAT.

- reuşita unui act comportamental

este resimţită obiectiv de către
animal ca o RECOMPENSĂ

- în timp ce eşecul (nereuşita) unui

act comportamental reprezintă,
pentru animal, O PENALIZARE.
28
 În cazul condiţionării prin reuşită
sau eşec, animalul învaţă să rezolve în
mod activ o problemă, recurgând la
anumite acte comportamentale,
eliminându-le progresiv pe cele eronate
şi selectând (în urma experienţei
dobândite) cea mai bună soluţie (labirint).

Selectarea comportamentului
adecvat se realizează în funcţie de
efectele avantajoase sau
dezavantajoase pe care le va obţine
animalul în urma executării anumitor
mişcări.

29
 Exemplu:
- un animal efectuează o acţiune, de exemplu, acţionează întâmplător un
anumit levier, şi constată că este răsplătit cu administrarea de hrană;

În scurt timp, animalul învaţă că acţionarea acelui levier conduce la

obţinerea de hrană (asociază administrarea hranei - de acționarea
levierului) și îl va acționa oridecâte ori va dori să obțină hrană.
30
 Tipurile de învăţare la animale

Habituarea
1. ÎNVĂŢAREA NON-ASOCIATIVĂ
implică învăţarea unui singur stimul
Sensibilizarea

Condiţionarea
2. ÎNVĂŢAREA ASOCIATIVĂ Învăţarea observaţională
mult mai complexă deoarece implică Învăţarea intuitivă
învăţarea relaţiilor dintre Învăţarea spaţială
evenimente.
Întipărirea

31
 ÎNVĂŢAREA OBSERVAŢIONALĂ
(IMITATIVĂ)

IMITAREA este un proces prin care un

individ reproduce un act
comportamental (un act motor/o emisie
vocală) pe care l-a deprins de la alţi
indivizi, din aceeaşi specie şi care fac
parte, în principiu, din grupul său social.

• Puii de lup, de exemplu, învaţă de la

adulţi cum să vâneze

!!! Un individ va executa, prin imitare, un

nou act comportamental - numai dacă
rezultatul acestei acţiuni va fi perceput de
către individ ca o recompensă.
32
• Învăţarea imitativă este uşor de constatat
la om şi primate.

• Această formă de învăţare se regăseşte

la relativ puţine specii, capacitatea de
imitare fiind considerată în majoritate
înnăscută.

• IMITAREA se întipăreşte rapid şi sigur.

• În învăţarea observaţională lipseşte faza încercare-eroare, fapt pentru

care este considerată cea mai eficientă dintre tipurile de învăţare.

33
Familia Hayes (1951) 34
35
36
CONCLUZII

Procesul de învăţare prin imitare prezintă o importanţă deosebită

deoarece: - animalele tinere învaţă, prin imitare,
- atât deprinderi utile (traseul către resursele de hrană şi apă
- dar şi deprinderi dăunătoare (agresivitatea excesivă, viciul
suptului etc.).

37
 Învăţarea intuitivă

• Învăţarea intuitivă constă în abilitatea unui animal de a rezolva o

problemă sau de a manifesta un comportament corespunzător atunci
când se află pentru prima dată în faţa unei situaţii.

Învăţarea intuitivă este cea mai evoluată formă de învăţare

38
Exemplu, un cimpanzeu poate stivui nişte cutii
de carton pentru a se urca pe ele şi a ajunge la
hrana aflată la o înălţime care nu-i permite să o
apuce direct de pe podea, fără să fi văzut în
prealabil această rezolvare.

39
Utilizarea unor proto-unelte la diferite specii de animale

40
41
 Învăţarea spaţială

Constă în dobândirea de abilităţi privind identificarea spaţiului în care

animalul trăieşte sau în care sunt depuse diferite obiecte.

• Un exemplu tipic de învăţare spaţială îl prezintă spărgătorul de nuci

Spărgătorul de nuci ascunde circa 9.000 de seminţe pe o suprafaţă de

câţiva kilometri patraţi.
El păstrează în memorie configuraţia spaţială a diferitelor locaţii
42
Alte exemple:

• Albinele memorează trasee lungi către sursele de hrană.

• Păsările migratoare realizează adevărate hărţi geografice ale traseelor pe

care le parcurg, urmându-le an de an cu precizie.

43
 Întipărirea

• Întipărirea este un model de „învăţare programată“ şi a fost descris la

numeroase specii de mamifere şi păsări.

După naştere/ecloziune, puii unor specii de mamifere şi păsări, manifestă

un pregnant comportament înnăscut de a se orienta către mama
naturală şi de a o urma.

În lipsa mamei naturale aceşti pui îşi vor dirija acest comportament spre
un substitut matern

44
Forma şi dimensiunile fiinţei sau obiectului faţă de care se face
imprimarea nu au o importanţă mare,

în timp ce MOBILITATEA obiectului sau fiinţei este decisivă în cursul

procesului de imprimare.

45
Procesul de imprimare, se stabilizează şi se consolidează în cursul unei
scurte perioade de timp, imediat după naştere / ecloziune.

Această perioadă este cunoscută sub denumirea de perioada critică.

• La câine, întipărirea se realizează între a 3-a şi a 6-7-a săptămână de
viaţă.

• Bobocii de raţă care sunt daţi la cloşcă - la vârsta de peste o

săptămână, nu o mai recunosc ca mamă, deoarece a fost depăşită
perioada critică de întipărire.

46
 Învăţarea prin joc (inducţia ludică)

• Comportamentul ludic are o

importantă semnificaţie biologică şi
adaptativă.

• Din punct de vedere al finalităţii sale:

- jocul este o formă de învăţare,
- de repetiţie preliminară a unor
viitoare tipare comportamentale, care se
pot pregăti şi perfecţiona prin joacă.

• Prin urmare, în cursul jocului animalele

acumulează cunoştinţe ce vor fi utilizate
ulterior, în timpul vieţii sale.

47
COMUNICAREA LA ANIMALE
Comunicarea în lume animală constă în:

1. recepționarea de mesaje informaţionale:

• vizuale,
• auditive,
• olfactive etc. şi
2. emiterea aceleaşi tipuri de răspunsuri

49
ANALIZATORUL (termen introdus de I.P. Pavlov) = un sistem
funcţional complex, alcătuit din trei segmente:
- receptor,
- calea de conducere (calea centripetă) şi
- segmentul cortical (central).

• Animalele dispun de sisteme senzitivo-senzoriale ce le

permit să recepţioneze aceste semnale, cu o serie de
particularități, în funcţie de specie

50
Particularități ale sistemului vizual

51
CÂMPUL VIZUAL
este reprezentat de
spaţiul din mediul
înconjurător văzut
simultan cu ambii
ochi (aflaţi în
poziţie imobilă).

52
Speciile cu localizare laterală a globilor oculari (bovine, cabaline),
au câmpul vizual limitat.

Semnificaţia fiziologică a amplasării laterale a globilor oculari

este acoperirea unei zone de supraveghere cât mai largi în
scopul observării eventualilor atacatori.

Câine Cal Porc Vacă Pisică

Om Iepure Găină Oaie

53
Păsările au câmpul vizual separat pentru fiecare ochi.
• Mamiferele domestice au o acuitate vizuală mai redusă faţă
de cele sălbatice şi faţă de păsări, peşti.

- PĂSĂRILE (prădătoare) au o acuitate vizuală superioară

mamiferelor, datorită abundenţei celulelor cu con de pe
retină.

54
1. La cal, amplasarea laterală a globilor oculari permite
vederea pe un arc de circa 355°,
- cu o zonă de vedere binoculară (60 – 70°).
- 2 zone de vedere monoculară de aprox. 145° fiecare.

55
 Ochii mari ai calului reprezintă:
• Avantaj: pentru această specie,
deoarece îi permite să detecteze cea
mai mică mișcare,

• Dezavantaj: în zilele cu vânt puternic

să fie un inconvenient pentru această
specie, deoarece sunt prea multe
lucruri în mișcare!

- Este mai speriat la apusul

soarelui, deoarece este
nevoie de până la 30 de
minute pentru ochii lui să se
adapteze la lumina
crepusculară.

56
• Calul își mișcă în permanență capul în sus și în jos, pentru a
aduce obiectul în zona vederii binoculare, care oferă, de
asemenea, o mai bună percepție în profunzime.

57
 IERBIVORE

Ierbivorele au globii oculari amplasați lateral, conferindu-le:

- un mic câmp vizual binocular frontal și
- 2 câmpuri vizuale monoculare laterale mari care le oferă o vedere
panoramică de aproape 360°.
Câmpurile monoculare laterale mari sunt importante pentru aceste specii,
deoarece majoritatea dintre ele trebuie să vadă prădători care se apropie.
• 2. La iepure, amplasarea globilor oculari permite vederea
pe un arc de aproape 360°.

59
Câmpul vizual total al PISICII este estimat la 200°, care include:
- câmp binocular frontal de 140° și
- 2 campuri monoculare laterale de 30° fiecare

60
Păsările pot vedea două obiecte diferite în același timp (unul cu fiecare
ochi) din cauza vederii monoculare.

61
Acuitatea vizuală a speciilor domestice
scade în ordinea:
porc

oaie

vacă

câine

cal.

62
• Multe specii de animale sunt capabile să distingă culorile,
iar majoritatea au o capacitate mai mare decât omul de a
vedea noaptea.

Exemplu:
• Şarpele, vede în infraroşu: el poate distinge în întuneric un
şoarece dacă diferenţa de temperatură dintre corpul
şoarecelui şi cea a mediului înconjurător este de minimum
10oC.

63
Aceeași insectă văzută -
de o pisică (sus) și - de
un om (jos).

Noaptea, vederea unei

pisici este de
aproximativ 6 ori mai
bună decât a unui om.
 Importanţa etologică a analizatorului vizual

1. văzul e implicat în declanşarea unor acte COMPORTAMENTALE

VITALE pentru animal: hrănire, adăpare, recunoaşterea teritoriului,
apărare, reproducere.

2. intensitatea luminoasă şi durata zilei-lumină au un rol important în

manifestarea periodică (fotoperiodism) a unor activităţi comportamentale:
– odihnă-activitate,
– furajare-repaus;
– activitatea de reproducţie la unele specii de animale are un puternic
caracter sezonier

65
Exemple:
- anumite specii
(cabaline) manifestă
comportament sexual în
acea perioadă a anului în
care durata zilei-lumină
este mare,

- iar alte specii (ovine,

caprine) se reproduc în
sezonul în care durata
zilei-lumină este scurtă.

66
2. Particularități ale sistemului auditiv

67
Performanţele aparatului auditiv diferă cu specia şi reflectă particularităţile
mediului lor de viaţă.

Limita superioară a percepţiei undelor sonore este de:

– 12,5 KHz la şopârlă,
– 2,5 KHz la canar,
– 6,5 KHz la vrabie,
– 30 KHz la şoarece şi şobolan,
– 40 KHz la câine,
– 50 KHz la pisică,
– 120 KHz la delfin şi liliac.

68
 Importanţa etologică a analizatorului acustic

Comunicarea vocală între animale este o modalitate eficientă

de STIMULARE a reacţiilor comportamentale, mai ales în ce
priveşte comportamentul social, sexual, teritorial şi de
îngrijire al progeniturii.

Manifestările vocale ale animalelor sunt relativ complexe, şi

transmit informaţii de mare importanţă pentru specia respectivă

69
La păsările cântătoare, prin
vocalizări specifice, se
marchează “spaţiul vital”
(comportament teritorial).

La păsările de curte,
semnalele sonore emise de
cloşcă asigură menţinerea
contactului cu proprii pui
precum şi identificarea
acestora.
70
Semnale auditive:

• dintre animalele
domestice, porcul
prezintă cel mai
complex set de sunete

• La porc - au fost
identificate peste 20 de
sunete

Printre comunicările
auditive se numără:
saluturi, agresiune, teamă,
durere, izolare, stres etc. 71
 !!!
• Zgomotele puternice, neregulate, stridente pot provoca
stres puternic la toate speciile de animale, cu repercusiuni
negative asupra productivităţii şi stării lor de sănătate.

• Animalele crescute pentru blană (vulpi, jderi, nurci)

reacţionează puternic şi negativ la zgomote. 72
Particularități ale olfacției

73
Mirosul/codurile olfactive constituie, probabil, cel mai
important mijloc de comunicare al animalelor domestice.

Urina şi fecalele sunt printre cele mai puternice mijloace de

comunicare olfactivă.

74
Particularităţile morfofiziologice ale analizatorului olfactiv se
referă, în principal, la mărimea suprafeţei mucoasei olfactive,

Suprafaţa mucoasei olfactive:

- este relativ redusă la om şi la păsările domestice (cca. 5
cm2),
- creşte la alte specii (cca. 70 cm2 la câinii de rasă Basset).

!!!!
Celulele olfactive se regenerează periodic, la 1-3 luni.
Odată cu înaintarea în vârstă, sensibilitatea olfactivă a
animalelor se reduce progresiv.
75
• În funcţie de performanţele sensibilităţii olfactive, animalele
pot fi încadrate în următoarele categorii:

- macrosmatice – simţul mirosului bine dezvoltat –

animalele prădătoare, şi mamiferele care se hrănesc cu
cadavre
- microsmatice - sensibilitatea olfactivă este relativ redusă
(păsările de curte, unele primate)
- anosmatice - nu posedă simţul olfactiv (cetaceele, delfinii
şi unele animale marine).

76
SIMŢUL OLFACTIV, ca modalitate de comunicare chimică
între animale, prezintă anumite avantaje:

- stimulii olfactivi se propagă în toate direcţiile,

- acţionează la distanţe mari

77
 FEROMONII, eliminaţi prin diferite secreţii,
urină, fecale şi salivă, reprezintă pentru
animale SEMNALE CHIMICE ODORATE care
pot induce o serie de comportamente
specifice:
- reflexe sexuale,
- recunoaşterea progeniturii,
- marcarea şi recunoaşterea teritoriului

EXEMPLU
SURSELE de Mirosul specific al plantelor furajere şi al
stimuli olfactivi altor produse alimentare - declanşează reacţii
sunt numeroase. comportamentale specifice de căutare,
identificare, selectare şi ingerare a hranei.
78
 Importanţa analizatorului olfactiv din punct de vedere
etologic

Semnale olfactive: joacă un rol important în:

1. recunoaşterea şi selectarea olfactivă a furajelor,
2. prevenirea inhalării unor substanţe nocive cu miros
specific,
3. recunoaşterea olfactivă a progeniturii şi a celorlalte
animale
4. în adopţia unor specii de animale - oaia acceptă un miel
orfan dacă acesta este impregnat cu miros de la proprii miei.

79
 Importanţa etologică analizatorului olfactiv

5. atracţia sexuală a partenerilor (receptărea olfactivă a

feromonilor)
6. orientarea animalelor în mediul înconjurător:
identificarea resurselor furajere, recunoaşterea propriului
teritoriu, identificarea prădătorilor etc.

Corelaţiile funcţionale ale analizatorului olfactiv şi a celui

gustativ, constituie baza stimulării unor reflexe condiţionate
digestive, aşa cum sunt secreţiile de salivă, suc gastric, suc
pancreatic şi bilă.

80
Odată cu domesticirea, sensibilitatea olfactivă a scăzut mult comparativ cu
strămoşii sălbatici ai acestora.

Exemple:
Acuitatea olfactivă a câinelui este de peste 100 de ori mai mare decât a
omului.
• Pisica poate depista cu uşurinţă sursele de hrană şi evită alimentele
faţă de care a avut experienţe neplăcute (toxice).
• Păsările de curte au o sensibilitate olfactivă redusă, motiv pentru care
reacţiile lor comportamentale sunt mai puţin influenţate de senzaţiile
olfactive.

81
RELAŢIA EXPEDITOR-PRIMITOR
ÎN COMUNICARE

82
Fiecare comunicare conţine:
• un EXPEDITOR (sender)
un semnal

• un PRIMITOR (receiver).

Sender-ul şi receiver-ul sunt deseori, dar nu totdeauna,

din aceeaşi specie.

83
Sunt cazuri însă în care comunicarea îl costă pe expeditor şi
este în avantajul primitorului.

• La greiere, de exemplu, emiterea de sunete în acest sens

este avantajoasă pentru primitor, dar dezavantajoasă pentru
expeditor deoarece acesta se deconspiră ca pradă.

84
 CĂILE DE COMUNICARE

Cele mai obişnuite canale de comunicare sunt:

• 1. emiterea de sunete,
• 2. emiterea de semnalele vizuale (display-ul vizual),
• 3. atingerea şi
• 4. eliberarea de substanţe chimice.

85
 Exemple

LUPUL are un arsenal întreg de mijloace de comunicare.

• Comunicare chimică: îşi marchează teritoriul cu substanţe chimice

comunicând altor lupi să rămână în afara teritoriului lor.
• Comunicare sonoră: urletele lor au rolul de a-i înspăimânta pe intruşi şi
rol de coeziune a haitei.
• Comunicare vizuală: individul dominant (alfa) comunică celor din jur
poziţa sa socială prezentându-şi coada ridicată.
• Comunicare tactilă: puii de lup ling botul celor adulţi solicitând hrană,
îngrijire sau protecţie.

86
 În general, modul de comunicare ales de o specie este
cel care are sens în mediul în care aceasta trăieşte.

• De exemplu, ANIMALELE NOCTURNE utilizează în principal semnalele

sonore şi chimice pentru a comunica, şi mai puţin pe cele vizuale.

• Numeroase SPECII DE PĂSĂRI comunică prin display vizual, dar

păsările care trăiesc în tufişuri dese comunică în princial prin display-uri
sonore.

87