Clasa Bivalvia

Cuprinde moluşte exclusiv acvatice, cu simetrie bilaterală, acefale, lipsite de faringe şi radulă,
prevăzute cu o cochilie bivalvă. Piciorul este musculos, de regulă în formă de lamă de topor,
sau redus la unele specii. În acest din urmă caz, adultul prezintă o glandă bisogenă dezvoltată,
care secretă o substanţă vâscoasă, care în contact cu apa, ia forma unor filamente adezive cu
care animalul se poate fixa de substratul pietros.
Masa viscerală este situată deasupra piciorului şi pătrunde, parţial şi în picior.
Mantaua este formată din doi lobi laterali. Ea acoperă corpul în întregime. Posterior, marginile
mantalei formează două sifoane: un sifon branhial (ventral), prin care apa pătrunde în cavitatea
palială, şi un sifon cloacal, dorsal, prin care apa iese din cavitatea palială. Sifoanele pot fi scurte
(ex. Anodonta) sau lungi (ex Mya). Sifoanele rezultă din simpla alipire a lobilor mantalei sau
pot concreşte luând aspect tubular.
Cavitatea palială este largă şi cuprinde piciorul, branhiile şi palpii labiali din dreptul gurii.

Cochilia este compusă din 2 valve simetrice, la majoritatea speciilor. Valvele se leagă una de
alta la partea dorsală printr-un ligament (extern sau intern) şi/sau prin intermediul dentiţiei.
Dinţii sunt nişte proeminenţe dezvoltate pe marginea dorsală internă a valvei (=platou cardinal),
care pătrund în nişte fosete corespunzătoare pe valva opusă. Valvele se închid prin contracţia
muşchilor adductori (2 – unul anterior şi altul posterior) sau unul (posterior) şi se deschid prin
relaxarea acestor muşchi şi destinderea spontană a ligamentului, care detensionat, revine la
starea iniţială.
Morfologia externă a valvei şi tipuri de dentiţie (vezi lucrări practice).

1
 Fig. Organizația internă la scoica de baltă (schemă)
aur. – auricul; br.dr. – branhia dreaptă; cav.br. – cavitate branhială; cav.cl. – cavitate cloacală; c.p. – cavitate
pericardică; gl.genit. - glandă genitală; hp. – hepatopancreas; int. – intestin; m – manta; m.ad.a. – mușchi
adductor anterior; m.ad.p. – mușchi adductor posterior; nefr. – nefridie; o.a. – orificiu anal; o.b. – orificiu bucal;
o.ex. – orificiu excretor; o.g. – orificiu genital; o.rp. – orificiu renopericardic; p. – picior; per. – pericard; s.br. –
sept branhial; sif.br. – sifon branhial; sif.cl. – sifon cloacal; st. – stomac; v.- ventricul.

2
Organizaţia internă

Tegumentul. Epiteliul intern al mantalei este ciliat şi capabil de fagocitoză. Când în grosimea
mantalei sau între ea şi cochilie pătrunde un corp străin, la locul de iritaţie celulele epiteliale
proliferează şi se dispun în jurul acestuia într-un singur strat, formând un sac perlier. Acesta
începe să secrete straturi concentrice de conchiolină (sidef) în jurul corpului străin, formând o
perlă.
Sistemul nervos este ganglionar:
- o pereche de ganglioni cerebro-pleurali (la baza palpilor bucali);
- o pereche de ganglioni pedioşi (în grosimea piciorului);
- o pereche de ganglioni viscerali (la nivelul masei viscerale, sub muşchiul adductor
posterior). Aceste perechi de ganglioni sunt legate prin conective cerebro-pedioase şi
cerebro-viscerale.
Organele de simţ. Sunt slab dezvoltate:
- celule tactile şi chemoreceptoare pe palpii labiali;
- doi statocişti în musculatura piciorului;
- ochi, pe marginea mantalei (Pecten) sau pe tentaculele sifoanelor.
- Unele bivalve (Pholas dactylus, Barnea candida, Rocellaria grandis) sunt capabile de
bioluminiscenţă, produsă de celule glandulare, sub control nervos.
Aparatul digestiv (vezi lucrări practice – Anodonta cygnaea). Orificiul bucal este situat între
muşchiul adductor anterior şi picior, fiind mărginit de două perechi de palpi labiali, cu epiteliul
ciliat. Faringele şi radula au dispărut. Esofagul este scurt, stomacul, larg, se continuă cu
intestinul, lung. Intestinul formează mai multe anse în picior şi se îndreaptă spre partea dorsală,
paralel cu marginea corpului, străbate pericardul şi ventriculul, trece peste muşchiul adductor
posterior şi se deschide prin orificiul anal, în cavitatea cloacală. În prima ansă intestinală există
un şanţ adânc, numit tiflosolis, în care se găseşte un bastonaş de consistenţă gelatinoasă (= stilet
cristalin), care conţine fermenţi digestivi. Stiletul are creştere continuă; capătul lui liber
pătrunde în stomac, unde se dizolvă treptat.
Hepatopancreasul este bine dezvoltat şi înconjoară stomacul. El secretă fermenţi şi serveşte la
depozitarea substanţelor de rezervă (glicogen).
Modul de nutriţie este microfag. Hrana constă în microplancton şi substanţe organice în
descopunere. Particulele alimentare sunt înglobate sub formă de glomerule înconjurate de o
peliculă de mucus produs de celulele glandulare din epiteliul branhial.

3
 Fig. Anodonta cygnaea. Schema
intestinului şi a stiletului cristalin

Aparatul respirator. Constă în două branhii situate în cavitatea palială, de o parte şi de alta a
piciorului. La protobranhiate (ordinul Protobranchia), branhiile sunt de tipul ctenidiilor
bipectinate, fixate de baza masei viscerale printr-un ax. Pe ax se află două rânduri de lame late
triunghiulare, vascularizate.
La filibranhiate (ordinul Filibranchia) axul branhial poartă două şiruri de filamente, unul extern,
altul intern, curbate în formă de V, formând un segment descendent şi altul ascendent.
Filamentele branhiale provin, evolutiv, prin alungirea lamelor ctenidiei bipectinate. În cazul cel
mai simplu, filamentele se dispun liber unele faţă de altele; de cele mai multe ori filamentele
unui şir sunt unite între ele prin cili, de fiecare parte a axului branhial, rezultând două foiţe
branhiale.

Fig. Evoluţia filogenetică a branhiei la bivalve.

La eulamelibranhiate (ordinul Eulamellibranchia), filamentele învecinate nu se mai leagă între

ele prin cili, ci prin punţi de ţesut, rezultând de fiecare parte a axului branhial două lame

4
branhiale, fiecare fiind compusă dintr-o lamelă branhială externă şi o lamelă branhială internă.
Acestea sunt branhiile cu structură lamelară, ce asigură o mare suprafaţă de schimb gazos.
Marginile lamelor branhiale interne ale celor două branhii se unesc între ele în partea
posterioară a piciorului şi formează un sept orizontal care separă cavitatea palială în două
compartimente: cavitatea cloacală, deasupra septului, şi cavitatea branhială, dedesubt.
La septibranhiate (ordinul Septibranchia), branhiile au regresat într-o pereche de septe
musculare perforate, care separă cele două compartimente ale cavitaţii paliale. Mantaua preia
rolul respirator.
Aparatul circulator. Inima este tricamerală (1 ventricul şi 2 auricule) şi se află în cavitatea
pericardică (rest de celom), situată dorsal. Intestinul trece prin ventricul, uneori deasupra sau
dedesubtul lui. Această situaţie provine din faptul că cei doi saci celomici pericardiali, ai căror
pereţi dau musculatura inimii, se contopesc între ei la nivelul rectului.
Circulaţia: ventricul → artere → lacune (schimb de gaze la nivel tisular) → sinusul mare venos
din jurul nefridiilor → nefridii → vase branhiale aferente → branhii (oxigenare) → vase
branhiale eferente → auricule → ventricul.

Fig. Schema aparatului circulator la Anodonta. circ. ren. – circulaţie renală.

5
Aparatul excretor. Este reprezentat de două nefridii în formă de U culcat (= organele lui
Bojanus), aşezate simetric, sub pericard. Ele comunică cu cavitatea pericardică prin orificiul
reno-pericardic iar orificiul excretor se deschide în canalul branhial intern, ce comunică cu
cavitatea palială. Rol excretor au şi glandele pericardiale (= organele lui Kebers), de culoare
neagră, brună, roşcată sau portocalie.
Aparatul genital. Constă în două glande genitale situate printre ansele intestinale, în masa
piciorului. Orificiile genitale se deschid lângă cele excretoare, în canalul branhial intern.
Sexele sunt separate; unele sunt hermafrodite, cu ovare dorsale şi testicule ventrale.
Reproducere şi dezvoltare. Gameţii sunt eliminaţi în apă.
Fecundaţia – externă.
Segmentarea este totală, inegală şi spirală. Apare larva trocoforă. La Protobranchiate, larva
trocoforă are mai multe şiruri de cili şi se numeşte larvă politrocă.
La Unionidae, scoici de apă dulce, ovulele ajung în spaţiile interlamelare ale lamei branhiale
externe. Aici sunt fecundate de spermatozoizii aduşi de curentul de apă, care pătrunde în
cavitatea branhială. În spaţiile interlamelare are loc segmentarea oului şi formarea larvei
trocofore. Din larva trocoforă, care este un stadiu redus, se dezvoltă larva glochidium (gr.
glochis – ascuţit).

6
Larva glochidium are două valve prevăzute cu câte un cârlig ascuţit, doi lobi paliali, un muşchi
adductor care apropie valvele şi un filament larvar lipicios secretat de glanda bisogenă. Larva
glochidium duce o viaţă parazitară: se agaţă de branhiile peştilor şi pe înotătoare şi se hrăneşte
cu epiteliul tegumentar, formând chisturi (hrana este digerată şi asimilată cu ajutorul epiteliului
mantalei, intestinul fiind foarte redus). După 3-4 săptămâni de viaţă parazitară, larvele
glochidium se transformă în mici scoici (5-8 mm), care se eliberează din chisturi, cad în apă şi,
după 4-5 ani, ajung scoici mature.

Fig. Larva politrocă (Yoldia limatula – Ordinul Fig. Larva glochidium (Anodonta cygnaea – Familia
Protobranchia). Unionidae, Ordinul Eulamellibranchia). c.r. – cârlige; co
– cochilie larvară; f.l. – filament larvar, m.l. – manta
larvară.

Clasificare (vezi lucrări practice). Cele peste 30000 de specii de bivalve actuale sunt cuprinse
în 4 ordine: Protobranchia, Filibranchia, Eulamellibranchia şi Septibranchia.
1. Ordinul Protobranchia:
- sunt cele mai primitive bivalve;
- branhii cu structura de ctenidie;
- piciorul lăţit ca o talpă (asemănător cu cel de la gastropode);
- nefridiile au rol și de gonoducte;
- dentiţie primitivă – taxodontă.
- muşchiul adductor anterior poate lipsi.
Exemple: Nucula tenuis – M. Mediterană, Oc. Atlantic.

7
2. Ordinul Filibranchia:
- branhii formate din filamente branhiale;
- muşchiul adductor anterior poate fi redus sau absent;
- dentiţie taxodontă, izodontă sau disodontă.
Exemple: Arca noae, Glycymeris glycymeris, Mytilus galloprovincialis, Lithophaga
lithophaga, Ostrea sp., Pecten sp., Pinctada margaritifera (scoica de perle marină – Oc. Pacific,
Oc. Indian), Pinna nobilis.
3. Ordinul Eulamellibranchia:
- branhii lamelare;
- dimiare;
- integripaliate sau sinuapliate.
Exemple: Anodonta cygnaea, Unio pictorum, Unio crassus, Dreissena polymorpha, Solen
marginatus, Margaritifera margaritifera (scoica de perle de râu, Asia), Cardium edule, Venus
gallina, Donax julianae, Telina exigua (=Angulus exiguus), Pholas dactylus, Petricola
lithophaga, Teredo navalis, Mya arenaria, Tridacna gigas (cea mai mare scoică – 2 m, 250 kg,
Oc. Pacific, Oc. Indian).
4. Ordinul Septibranchia. Specii oceanice de adâncime mare. Branhiile sunt reduse la un sept
branhial perforat, aşezat orizontal, prin care cavitatea palială este împărţită în două
compartimente: un compartiment suprabranhial (exhalant) şi altul infrabranhial (inhalant).
Exemplu: Cuspidaria cuspidata, M. Mediterană.

8
 Clasa Scaphopoda

Este un grup restrâns de moluşte marine (aproximativ 350 specii actuale și peste 400 de specii
fosile), cu corpul alungit, aproape cilindric, acoperit de o cochilie tubulară, conică, uşor arcuită,
deschisă la ambele capete. Dimensiuni relativ mici: 4 mm -15 cm lungime.

Fig. 1. Organizația internă la Dentalium (schemă).

capt. – captacule; cav.pal. – cavitate palială; co – cochilie; cp. – cap; ggl.cer. – ganglioni cerebroizi; ggl.pl. –
ganglioni pleurali; ggl.ped. – ganglioni pedioși; ggl.visc. – ganglioni viscerali; gl.dig. – glandă digestivă; gon. -
gonadă; in. – inimă; int. – intestin; m. – manta; m.r. – mușchi retractor; nefr.dr. – nefridia dreaptă; o.an. – orficiu
anal; o.b. – orificiu bucal; p.p. – orificiu posterior al cochiliei; o.ex. (+ o.g.) – orificiu excretor, cu rol și de orificiu
genital, al nefridiei drepte; p. – picior; st.- stomac;

Capul este redus la un lob cefalic, pe care se inseră numeroase filamente dilatate la
capete, numite captacule. Ele servesc la hrănire şi ca organe senzitive. Piciorul este musculos,
alungit în formă de ţăruş (gr. scaphos - ţăruş) şi serveşte la fixarea în nisip. Masa viscerală are
o formă conic-alungită şi este în întregime acoperită de manta. Mantaua este formată dintr-o

9
singură bucată. Cavitatea palială este deschisă la ambele capete, orificiul posterior având
valoarea de sifon inhalant.
Cochilia este univalvă, conică, la exterior cu striuri de creştere şi coaste ornamentale,
de culoare roz, verde galbenă.
În ceea ce priveşte organizaţia internă (Fig. 1.) este de remarcat:
- reducerea organelor de simţ (ochii au dispărut);
- nutriţia este microfagă deşi se păstrează radula; (se hrănesc cu foraminifere pe care le
culeg cu captaculele);
- branhiile lipsesc (respiraţia se face prin manta);
- inima este tubulară, redusă, fără legătură cu nefridiile;
- prezintă două nefridii (lipsite de pavilion vibratil și fără legătură cu pericardul);
- sexele separate; glanda genitală unică (orificiul genital se deschide în nefridia dreaptă);
- fecundaţie externă, în apă;
- dezvoltarea: apare larva trocoforă care se transformă în larva veligeră. Într-un stadiu
mai avansat de dezvoltare apar doi lobi paliali (ca la bivalve) şi o cochilie bivalvă.
Ulterior, mantaua se sudează şi se secretă o cochilie univalvă (Fig. 2.).
Exemplu: Dentaliun entalis, 5 cm. M. Mediterană.

Fig. 2. Dezvoltarea la Dentalium.

Afinităţi filogenetice. Scafopodele prezintă o serie de caractere intermediare între

gastropode şi bivalve, fapt care arată originea lor din strămoşi comuni.
Afinităţi cu gastropodele: prezintă o regiune cefalică; păstrează radula; cochilia adultă univalvă.
Afinităţi cu bivalvele: simetrie bilaterală, mantaua larvară bilobată; cochilia larvară bivalvă;
reducerea capului; mod de viaţă săpător (picior pentru fixare).
10
 Clasa Cephalopoda

Sunt cele mai evoluate moluşte, reprezentate prin circa 800 de specii actuale şi peste
11000 fosile. Au simetrie bilaterală, iar piciorul s-a modificat într-o coroană de braţe situate la
nivelul capului, în jurul gurii, de unde şi denumirea grupului (gr. kephali – cap, podos - picior).
Cavitatea palială este situată ventral şi serveşte ca organ propulsor. Apa iese din
cavitatea palială printr-un organ musculos numit pâlnie, derivat din picior, situat pe partea
ventrală, sub cap. Cochilia are diferite grade de dezvoltare. Toate cefalopodele sunt moluşte
marine, stenohaline.

Fig. 1. Morfologia externă la sepie.

Morfologie externă
Morfologia externă (Fig. 1.) a cefalopodelor este variată. Se pot deosebi două tipuri
morfologice:
1. formele primitive, de tip Nautilus, cu cochilie externă, bine dezvoltată, în care corpul se
poate retrage integral şi

11
2. formele moderne, foarte mobile, de tip Sepia, cu cochilie rudimentară internă (Fig. 2.) sau
fără cochilie, cu corpul diferenţiat în două regiuni: cap şi trunchi (masa viscerală).

Fig. 3. Un cromatofor și iridocite la sepie. f.m. –

Fig. 2. Cochilia la sepie. fibrile musculare; ir. – ridocite; n – nucleu; pig. –
pigment.

Cochilia. O trăsătură distinctivă a cochiliei cefalopodelor faţă de restul moluştelor este

compartimentarea la interior a cochiliei prin septe, în mai multe camere sau loji. În evoluţie,
cochilia se va modifica: cochilia primitivă mare, externă, compartimentată va deveni redusă,
internă sau chiar va dispărea. Aceste modificări sunt legate de creşterea mobilităţii corpului.

Organizaţia internă
Tegumentul. Este format dintr-un epiteliu unistratificat (epiderma) care secretă la
exterior o cuticulă. Sub epidermă se află derma, în care se găsesc numeroase celule pigmentare,
poligonale, numite cromatofori (Fig. 3). Cromatoforii conţin în citoplasmă pigment şi fibrile
contractile, cu ajutorul cărora îşi modifică dimensiunea şi, odată cu aceasta se modifică şi

12
culoarea corpului animalului. Mai profund se află celule elipsoidale care secretă cristale de
uraţi, numite iridocite, capabile să dea jocuri de interferenţă şi refracţie a luminii.
Cromatoforii sunt de diferite culori şi reglaţi nervos şi hormonal: prin contracţia
fibrilelor musculare, cromatoforii se extind şi animalul îşi schimbă culoarea; când intră în
acţiune un singur tip de cromatofori, culoarea este uniformă, iar atunci când intervin mai mulţi,
animalul devine pestriţ, vărgat etc. Modificarea culorii se face pe baza unor comenzi primite de
la sistemul nervos.
Musculatura. Este foarte dezvoltată (muşchii braţelor, muşchii paliali), în legătură cu
viaţa de prădător pe care o duc cefalopodele. Inserţia muşchilor se face pe cochilie şi pe cartilaje
(cartilajul cefalic). Printre principalii muşchi se pot menţiona retractorii capului, ai pâlniei,
adductorul pâlniei. Musculatura braţelor este formată din fibre circulare şi longitudinale.
Sistemul nervos. Este foarte bine dezvoltat şi condensat (Fig. 4.). Ganglionii cerebroizi,
pedioşi şi viscerali s-au contopit într-o masă nervoasă („creier”) situată în capsula cefalică, în
jurul esofagului. În apropierea gurii se află doi ganglioni bucali (superior şi inferior) şi doi
ganglioni brahiali. La decapode, din fiecare ganglion brahial pornesc spre braţe câte 5 nervi
brahiali (în total 10), iar la octopode câte 4 nervi brahiali (total 8). Ganglionul brahial împreună
cu nervii brahiali dispuși radiar mai este numit și „ganglion labă de gâscă”, datorită
conformației sale asemănătoare cu piciorul unui palmiped. Nervii brahiali ajung într-un
ganglion tentacular, situat la baza fiecărui braţ. Alţi ganglioni nervoşi mai importanţi sunt:
ganglionii optici (pe traiectul nervilor optici); ganglionii stelaţi, în manta, inervează
înotătoarele; ganglionul gastric, legat de ganglionul bucal inferior prin nervul simpatic;
inervează tubul digestiv. Toţi ganglionii răspândiţi în corp sunt legaţi prin nervi de masa
ganglionară cefalică, care îndeplineşte funcţia de centru nervos. Cel mai condensat sistem
nervos îl au octopodele.
Organele de simţ sunt foarte dezvoltate şi reprezentate prin: ochi, statocişti, organe
tactile, olfactive, gustative.
Ochii sunt situaţi în orbite, pe părţile laterale ale capsulei cefalice. La Dibranhiate (sepie,
calmar), ochii au o structură foarte complexă (Fig. 5.), fiind chiar asemănători cu cei de la
vertebrate. Aceştia sunt alcătuiţi din două părţi: o parte dioptrică şi o parte fotosensibilă. Partea
dioptrică cuprinde următoarele elemente: cornee, cameră anterioară, cristalin (susţinut de un
corp ciliar), cameră posterioară. În faţa cristalinului se găseşte irisul (un pliu circular), care
delimitează pupila. La exterior, corneea este protejată de două pleoape.
Partea fotosensibilă sau retina, este de tip convers, asemănătoare cu retina altor grupe de
nevertebrate. Celulele vizuale nu sunt separate între ele prin celule pigmentare. Pe retină (la

13
sepie) se formează imagini clare. La nautili (Nautiloidea) ochii sunt mult mai simpli; ei au
aspectul unei vezicule, lipsită de cristalin, prevăzute cu un orificiu prin care intră apa de mare.
Alte organe de simţ:
- Statociştii, în număr de doi, sunt situaţi către partea ventrală a cartilajului cefalic,
apropiați între ei.
- Osfradiile, în număr de două, se găsesc numai la Nautilus, la baza branhiilor. Au rol
chemoreceptor.
- Organul subradular, cu rol gustativ.
- Celule senzitive tactile sunt răspândite în epiteliul tegumentar, mai ales pe braţe.

Fig. 4. Sistemul nervos la sepie.

14
 Unele cefalopode de adâncime mare, prezintă şi organe luminoase. Acestea sunt
formate dintr-un epiteliu glandular, care secretă o substanţă luminoasă. Unele au şi o lentilă ce
concentrează lumina şi o oglindă reflectoare. Organele luminoase sunt răspândite pe diferite
regiuni ale corpului, mai ales pe braţe şi în regiunea capului.

Fig. 5. Ochiul la sepie.

Aparatul digestiv. Tubul digestiv are o desfăşurare în formă de U (Fig. 6.). Orificiul
bucal este înconjurat de o buză circulară externă şi o buză circulară internă. În faringe (bulbul
faringian) se găsesc două fălci cornoase puternice, una dorsală şi alta ventrală, arcuite şi
ascuţite, formând împreună un cioc, denumit și „cioc de papagal”; falca ventrală este mai lungă
decât cea superioară, dorsală. Radula este foarte bine dezvoltată. În faringe se deschid şi
orificiile al două perechi de glande salivare, anterioare şi posterioare.
Glandele salivare anterioare, situate în pliurile bucale, au rol în digestie. Glandele salivare
posterioare se deschid în vârful organului subradular și au secreție veninoasă.
Esofagul este lung, drept şi îngust. El se continuă cu stomacul, larg, saciform, prevăzut
cu pereţi foarte musculoşi; stomacul este situat în partea posterioară a corpului. De la stomac

15
porneşte intestinul care se întoarce spre partea anterioară a corpului. Intestinul prezintă în partea
sa iniţială o dilataţie laterală numită cecum (sac piloric), în care se deschide canalul
hepatopancreasului. Digestia începe în stomac şi se definitivează în cec unde sunt eliberate,
periodic, enzimele digestive. Peretele anterior al cecului conţine o serie de pliuri ciliate dispuse
spiral care separă particulele nedigerabile de conţinutul cecal şi le îndreaptă înapoi spre stomac,
de unde trec în intestin. Absorbţia elementelor nutritive poate avea loc la nivelul peretelui cecal
(la Loligo) sau la nivelul glandei hepatice (la Sepia şi Octopus). Intestinul, scurt, face o singură
circumvoluţie şi se deschide prin orificiul anal, în cavitatea palială. În porţiunea terminală a
intestinului se deschide canalul glandei cu cerneală (care lipseşte la nautil).

Fig. 6. Aparatul digestiv la sepie.

Aparatul respirator. Este reprezentat prin două (la Dibranchia) sau patru (la
Nautiloidea) branhii, de tipul ctenidiilor bipectinate, dar neciliate. Branhiile sunt situate pe
peretele sacului visceral (Fig. 7.), cu vârful îndreptat înainte, una la dreapta, alta la stânga.
Foiţele branhiale sunt foarte pliate (până la diviziuni de ordinul trei), fiecare foiţă având
aspectul unei branhii bipectinate, ceea ce asigură o mare suprafaţă de schimb gazos. Mişcările
respiratorii, ritmice, sunt realizate de mantaua musculoasă.

16
 Fig. 7. Aparatul respirator la sepie.

Aparatul circulator (Fig. 8). este parțial închis, deoarece, pe lângă lacune, apare o reţea
de capilare la nivelul unor organe (foiţe branhiale, muşchi), care fac legătura între sistemul
arterial şi cel venos. Inima este înconjurată de pericard şi este situată în partea posterioară a
corpului, aproape de baza branhiilor. Inima este tricamerală (un ventricul şi două auricule).
Circulaţia: de la ventricul, sângele pleacă spre corp prin cele două artere aorte, cefalică
(anterioară) şi abdominală (posterioară); apoi circulă în vase tot mai mici, ajungând în sistemul
lacunar al corpului. Sângele neoxigenat se adună în sinusul venos inelar din jurul faringelui,
de unde trece în marea venă cefalică.
Marea venă cefalică se bifurcă în două vene cave, care formează, la nivelul rinichilor,
numeroase diverticule renale. Cele două vene cave spre îndreaptă, fiecare, spre câte o branhie.
Înaintea branhiilor, venele cave se dilată, formând aşa numitele „inimi branhiale”, care
pompează suplimentar sângele spre branhii. Sângele intră în branhie prin vasul branhial aferent,
situat spre baza axului branhial. De aici, sângele trece în foiţele branhiale unde are loc
oxigenarea şi eliberarea dioxidului de carbon. Prin capilare, sângele oxigenat trece apoi în vasul
branhial eferent, situat spre partea distală a axului branhial, şi de aici ajunge în auriculele
inimii.

17
 Fig. 8. Aparatul circulator, excretor și respirator la sepie (schemă).

Aparatul excretor. Constă în 4 nefridii la nautil şi 2 nefridii (saci renali) la dibranhiate.

Ele comunică cu pericardul prin orificiul reno-pericardic şi cu cavitatea palială prin orificiul
excretor.
Aparatul genital şi reproducerea. Sexele sunt separate, cu un uşor dimorfism sexual.
Masculul introduce, de regulă, spermatoforii în cavitatea palială cu ajutorul unui braţ modificat,
mai lung, numit hectocotil, care joacă rol de organ copulator (uneori există un penis). Glandele
genitale sunt situate în partea posterioară a corpului. Masculul prezintă un singur testicul (Fig.
9.) iar femela un singur ovar. Ambele gonade au aspect saciform. Oviductele sunt fie impare
(decapode) (Fig. 10.), fie perechi (octopode); canalul deferent este impar. Există şi glande
anexe: la femelă glandele albuminipare, care secretă albumină în jurul fiecărui ou, şi glandele
nidamentare ce secretă coaja ouălor. La mascul există o glandă prostată şi o glandă mucoasă,
care secretă învelişul spermatoforilor în care sunt împachetaţi spermatozoizii. Ovulele au la
suprafaţă un filament cu ajutorul căruia sunt fixate de substrat sub formă de ciorchine. Femelele
depun multe ouă: 50000 la calmar (Loligo) şi 100000 la caracatiţă (Octopus). Femela acoperă
ponta cu corpul său şi o aeriseşte periodic cu mantaua, iar cu braţele aranjează ouăle. La
majoritatea speciilor ouăle sunt telolecite, iar segmentarea discoidală. Dezvoltarea este directă,
fără stadii larvare.

18
 Mod de viaţă. Cefalopodele sunt animale exclusiv marine, de mări cu salinitate
constantă şi ridicată. Pot ajunge la adâncimi de 5000 m. Toate sunt animale răpitoare, foarte
mobile, înzestrate cu arme de atac (ventuze, fălci puternice, glande veninoase) şi de apărare
(schimbă culoarea, punga cu cerneală).

Fig. 9. Sepia officinalis. Aparatul genital la
mascul. c.d. – canal deferent; ce – cec al canalului
deferent; î.t. înveliș testicular; o.g.m. – orificiul
genital al masculului; pr – prostată; p.sp. pungă cu
spermatofori, t. – testicul; v.s. – veziculă seminală.
Fig. 10. Sepia officinalis. Aparatul genital la
femelă. gl.a – glande accesorii; gl.alb. – glandă
albuminipară; gl. nid. – glandă nidamentară; i –
intestin; o.an. – orificiu anal; od – oviduct; og.f. –
orificiul genital al femelei; ov – ovar.

Clasificare (vezi lucrări practice). Formele actuale sunt clasificate în 2 subclase:

Nautiloidea şi Dibranchia.
1. Subclasa Nautiloidea. Numite şi tetrabranhiate, nautiloideele actuale sunt
reprezentate de un singur gen – Nautilus (Fig. 11-12.), cu 6 specii. Sunt forme vechi, cu cochilie
externă (vezi lucrări practice), compartimentată în numeroase camere pline cu gaz (în special
azot). Așezarea Cochilie exogastrică (partea ventrală a corpului orientată către curbura mare a
cochiliei). Corpul moale al animalului stă în ultima cameră, cea mai mare, numită şi cameră de
locuit. Au 4 branhii, 4 auricule şi 4 rinichi. Pâlnia este formată din doi lobi, a căror margine se
apropie formând un tub. Prezintă numeroase braţe lipicioase (90), fără ventuze. Nu au
cromatofori şi nici pungă cu cerneală. Ex. Nautilus, Oc. Indian şi Pacific, cu 6 specii.

19
 Fig. 11. Nautilus pompilius –
mofologie externă.

Fig. 12. Nautilus pompilius – secțiune prin corp, cavitatea palială și secțiune prin ochi.

2. Subclasa Dibranchia. Cuprinde tipurile moderne, mobile, ce reprezintă practic

toate formele actuale cu excepţia nautilului. Cochilia este redusă, internă, acoperită de manta
sau a dispărut. Au 2 branhii, 2 auricule, 2 rinichi. Sistemul nervos, ochii sunt foarte
dezvoltate. Prezintă 8 sau 10 braţe cu ventuze, posedă, de asemenea, cromatofori şi pungă cu
cerneală. Pâlnia este formată dintr-un singur lob.
2.1. Ordinul Decapoda (vezi lucrări practice): 10 braţe bucale (opt bucale neretractile
plus două tentacule retractile), ventuze pedunculate, trunchi alungit, cu înotătoare laterală.

20
Cochilie rudimentară. Ex. Sepia officinalis (sepia); Sepiola sp. Loligo vulgaris (calmarul) (Fig.
13.). Spirula peroni (Fig. 14.) este un decapod cu cochilie spiralată endogastrică (partea
ventrală a corpului orientată către curbura mică a cochiliei) și separată în camere; 10 cm
lungime; Oc. Atlantic și Oc. Pacific.

Fig. 13. Loligo vulgaris și Sepiola sp.

Fig. 14. Spirula peroni

2.2. Ordinul Octopoda (vezi lucrări practice): 8 braţe bucale neretractile, reunite
adesea la bază într-o palmură folosește la înot. Ventuzele sunt de obicei nepedunculate, dispuse
pe 1-2 rânduri. Trunchi saciform, lipsit în general de înotătoare laterală. Cochilia este extrem
de redusă sau lipsește. La mascul, brațul al treilea din dreapta este în general hectocotilizat.
Exemple:
- Octopus vulgaris (caracatiţa comună), M. Mediterană; poate ajunge la 3 m şi 25 kg
greutate;
- Argonauta argo cu dimorfism sexual puternic (femela de 10 ori mai mare decât
masculul) şi cochilie ovigeră secundară (Fig. 15.).

21
Fig. 15. Argonauta argo

22