11.

Phylum Chordata
Clasa Reptilia Grup parafiletic format din aproximativ 7100 de specii, reptilele
sunt vertebrate tetrapode (L. repere, a se târî) ectoterme, amniote.
Corpul poate să fie fuziform susţinut de două perechi de membre
pentadactile înserate lateral, specializate pentru locomoţia prin
căţărare, alergare vâslire. La unele specii de şopârle, la cameleoni
corpul este comprimat lateral sau la şerpi şi unele şopârle, este lipsit
de membre sau la broaştele ţestoase, scurt şi turtit dorso-ventral.
Nările, ochii, gura, timpanele şi conductele auditive externe (la
crocodili) sunt vizibile în regiunea capului.
Tegumentul. Epiderma puternic cornificată săracă în glande
asigură protecţia împotriva abraziunii, uscăciunii, umezelii şi contribuie
la conservarea apei în organism, lupta împotriva deshidratării
constituind principalul factor de stres cu care se confruntă vertebratele
terestre. Pătura cornoasă a epidermei este inegal îngroşată şi
formează solzi, papile, scuturi. Sunt întâlnite de asemenea şi alte
producţii tegumentare: gheare, cioc, coarne. Epiderma năpârleşte
periodic pe porţiuni mici la şopârle sau ca o singură bucată. Dermul
superficial conţine cromatofori, celule încărcate cu pigmenţi şi la
broaştele ţestoase şi crocodili plăci osoase, dermice. Au fost
identificate glande vertebrale cu secreţie iritantă la şerpi, glande cu
mosc pe faţa ventrală a corpului, pe cap, în jurul cloacei la crocodili, pe
la locul de unire al carapacei cu plastronul la chelonieni (Figura 11.41).

Figura 11.41 Tegumentul reptilelor

Craniul reptilelor se articulează la prima vertebră cervicală printr-

un condil occipital. La craniul reptilelor au fost adăugate trei vertebre

Proiectul pentru Învăţământul Rural 279

11. Phylum Hemichordata. Phylum Chordata
cervicale, care au contribuit la formarea regiunii occipitale. De aceea
spunem că reptilele au craniu auximetamer.
Craniul este de tip tropibazic, cu sept interorbitar la broaştele
ţestoase, crocodili, unele şopârle sau platibazic la şerpi şi unele
şopârle. După numărul şi poziţia foselor temporale distingem craniu
anapsid, lipsit de fose temporale, la broaştele ţestoase, sinapsid,
prevăzut cu o pereche de fose mărginite dorsal de oasele scvamozal
şi postorbitar, întânit la reptilele fosile care au dat în evoluţie
mamiferele, diapsid cu două perechi de fose temporale, superioară,
inferioară, la şerpi şi şopârle în formă modificată la crocodili (Figura
11.42).
Apare palatul secundar care separă cavităţile nazale de
cavitatea bucală.
Coarda dorsală se păstrează la adulţii unor specii. Coloana
vertebrală are în structura ei vertebre de tip: amficelic, procelic,
opistocelic, amfiplatian şi are o bună diferenţiere regională: regiunea
cervicală, formată din atlas şi axis, vertebre care asigură o bună
mobilitate capului, regiunea dorsală, lombară, sacrală cu două
vertebre şi codală. La şopârle corpul vertebrelor codale conţin o
suprafaţă verticală de fractură la nivelul căreia coada se poate rupe.
Sternul, structură aproape constantă în alcătuirea scheletului axial,
lipseşte la şerpi şi la şopârlele apode. La crocodili în urma sternului
toracic există piese oase dermice denumite coaste abdominale sau
gastralia.
Centrura scapulară este formată din coracoid, claviculă şi scapulă
la care se pot adăuga şi alte tipuri de piese: precoracoid, cleitru,
interclavicular.
Centura pelviană formată din ilium, ischium şi pubis se articulează
la apofizele transverse ale vertebrelor sacrale (Figura 11.43).

Figura 11.42 Tipuri de craniu la reptile

280 Proiectul pentru Învăţământul Rural

 11. Phylum Chordata

Figura 11.43 Scheletul la broasca ţestoasă

Musculatura este mai variată comparativ cu cea de la amfibieni şi

prezintă muşchi intercostali.
Veziculele encefalului nu mai sunt aşezate linear, ci curbat. Apare
curbura nucală. Telencefalul reptileor devine voluminos, format din
două emisfere alungite, extinse caudal. Rostral se observă lobii
olfactivi dezvoltaţi. Apare scoarţa cerebrală organizată în două straturi.
Peretele dorso-medial este diferenţiat în cortex arhepaleal, peretele
dorso-lateral în paleopalium, cu celulele situate periventricular şi
neopalium, nou-apărut, situat rostral în emisferă între arhe- şi
paleopalium. Striatul este localizat la baza emisferei şi diferenţiat în
arhestriatum, lateral, paleostriatum, medial, neostriatum superior.
Pe partea dorsală se observă: parafiza, formaţiune telencefalică,
sacul dorsal, ochiul parapineal (sau organul parietal) care proemină
dorsal, plasându-se subtegumentar într-o fereastră a osului parietal şi,
epifiza. Lobii optici, tuberculii bigemeni, divizaţi în patru tuberculi şi
cerebelul sunt mai dezvoltaţi în strînsă legătură cu dezvolatrea văzului
şi o coordonare musculară mai eficientă. Amniotele spre deosebire de
anamniote: ciclostomi, peşti, amfibieni, au 12 perechi de nervi
cranieni. La nivelul măduvei spinării se disting la unele reptile cele
două intumescenţe: cervicală şi lombară (Figura 11.43).

Proiectul pentru Învăţământul Rural 281

11. Phylum Hemichordata. Phylum Chordata

Figura 11.43 Sistemul nervos la reptile Figura 11.44 Fosete cu termoreceptori

Figura 11.45 Organul lui Jacobson

Receptorii tactili sunt în număr mare în zonele axilară şi inghinală,
unde epiderma este mai puţin îngroşată dar şi la nivelul limbii la şerpi
şi şopârle. La crotali, pitoni, şerpii din genul Boa între ochi şi buza
superioară există două fosete căptuşite cu un epiteliu sensibil la
radiaţiile infraroşii care indică apropierea de pradă (Figura 11.44).
Receptorii olfactivi se găsesc în mucoasa sacilor nazali. Aceştia
comunică cu exteriorul prin nări şi prin coane cu faringele. Pe pereţii
externi ai foselor nazale se dezvoltă cornetele nazale care au rolul de
a mări suprafaţa olfactivă şi respiratorie. Organul lui Jacobson,
identificat la reptile, este format dintr-o papilă aşezată pe fundul unui
diverticul al plafonului bucal (Figura 11. 45).
La crocodili apare urechea externă, lagena se dezvoltă şi se
răsuceşte ca o cohlee. La şerpi columela lipseşte încât timpanul se
aplică pe osul pătrat.
Ochiul reptilelor este sferic protejat de o pleoapă superioară, o
pleoapă inferioară şi membrana nictitantă. Sclerotica unor specii de
reptile este prevăzută cu un inel osos. Coroida se prelungeşte în
umoarea vitroasă cu o structură vascularizată denumită ic sau
măciucă. Comparativ cu amfibienii numărul celulelor cu conuri din
retină este mai mare şi probabil vederea este colorată. Glandele
lacrimale prezente la majoritatea speciilor, lipseasc la şerpi
Acomodarea ochiului la distanţă realizându-se prin modificarea curburii
cristalinului sub acţiunea muşchilor ciliari.

Sistemul digestiv. În cavitatea bucală dinţii se pot suda pe părţile

laterale ale maxilarelor (dinţi pleurodonţi), pe muchia pieselor care
compun maxilarele, dinţi acrodonţi sau sunt înfipţi în alveole, dinţi
tecodonţi, aşa cum sunt cei ai crocodililor (Figura 11.46). La broaştele
ţestoase dinţii lipsesc de pe maxilare, fiind înlocuiţi cu teci cornoase.
Glandelor salivare li se adaugă şi glandele cu venin întâlnite la şerpi.

282 Proiectul pentru Învăţământul Rural

 11. Phylum Chordata
Veninul şerpilor este o salivă puternic modificată, care conţine diferite
tipuri de proteine şi enzime, produsă de glande situate de o parte şi de
alta a capului, sub ochi sau în urma acestuia, ambalate într-o pătură
musculară. Glandele nu sunt conectate întotdeauna cu dinţi situaţi pe
maxilarul superior care să inoculeze veninul în pradă. Limba prezintă
o mobilitate accentuată la şerpi şi şopârle şi redusă la crocodili şi
broaşte ţestoase. Intestinul este diferenţiat în intestin subţire şi gros.
Acesta din urmă se deschide în cloacă alcătuită din trei regiuni:
coprodeum, în care se elimină materiile fecale din intestin, urodeum, în
care ajung urina şi produşii sexuali şi proctodeum care comunică cu
exteriorul prin orificiul cloacal. Reptilele sunt carnivore, vegetariene,
oofage sau chiar ofiofage.

Figura 11.46 Tipuri de dinţi la reptile

Sistemul respirator. Aerul trece prin componentele căilor
aeriene: nări, fose nazale, coane, faringe, laringe, trahee, bronhii
pentru a ajunge în plămâni. Gekonidele, cameleonii şi crocodilii au
laringe prevăzut cu corzi vocale. Plămânii pot fi simpli saci, sau
plămâni spongioşi care prezintă grade diferite de cutare a suprafeţei
de schimb gazos.Uneori plămânii sunt în legătură cu saci aerieni.Prin
creşterea volumului toracelui cu ajutorul coastelor, se creează
presiune negativă care permite ventilarea plămânilor.

Sistemul circulator. Inima este tricamerală la majoritatea

reptileor, formată din două atrii şi un ventricul, prevăzut cu un sept
interventricular incomplet, care realizează o separare mai avansată a
sângelui carbonatat de sângele oxigenat. La crocodili septul devine
complet, inima fiind tetracamerală. Circulaţia devine dublă şi completă.
Sinusul venos nu mai este o cavitate, cu excepţia chelonienilor,
înglobându-se în peretele atriului drept şi dobândind rol de ţesut
excito-conducător. Acesta va imprima ritmul contracţiilor inimii. Din
partea dreaptă a ventriculului pleacă o cârjă aortică stângă, din partea
stângă a ventriculului porneşte cârja aortică dreaptă. Tot din partea
dreaptă a ventriculului poprneşte trunchiul pulmonar. Sângele venos
se întoarce prin două vene cave craniale şi o venă cavă caudală în
atriul drept. De la plămâni, sângele oxigenat se întoarce prin venele
Proiectul pentru Învăţământul Rural 283
11. Phylum Hemichordata. Phylum Chordata
pulmonare în atriul stâng. Reptilele au un sistem portrenal şi
porthepatic în legătură prin vena abdominală (Figura 11.47). Sângele
conţine hematii nucleate.

a) b)

Figura 11.47 Inima şi vasele majore ale reptilelor

(a-contracţia atriilor; b- contracţia ventriculului

Reptilele adulte au rinichii în stadiul de metanefros, capabil să

transforme reziduurile metabolice cu o pieredere mica a apei. Produşii
de catabolism sunt preluaţi exclusiv din sânge. Urina speciilor terestre
are concentraţii ridicate de uraţi, în timp ce la speciile acvatice ea
conţine amoniac şi uree. Ureterele se deschid în cloacă. Vezica
urinară apare la broaşte ţestoase şi şopârle şi este un diverticul
alantoidian. Apa se acumulează în spaţii limfatice, sub tegument sau
în vezica urinară.Excesulde săruri din organism se elimină la unele
reptile prin glandele sării, de lângă ochi.

Reptilele au un dimorfism sexual care se manifestă prin colorit

diferenţiat, organe de acuplare la masculi, pori femurali la lacertilieni,
modificări în aspectul plastronului la chelonieni. Fecundaţia este
internă, masculii diferenţiind organe de acuplare din peretele cloacal.
Crocodilii şi chelonienii au un organ de acuplare median, în timp ce
şerpii şi şopârlele prezintă două hemipenisuri situate la baza cozii.
Atragerea partenerului se realizează uneori cu ajutorul secreţiei de
feromoni la şerpi sau emiterea de sunete, la crocodili. Lichidul
spermatic poate fi prezervat perioade lungi în receptaculul seminal al
tractului genital femel (4-6 ani). Fecundaţia se desfăşoară în partea
superioară a oviductului. Apoi oviductul secretă albuşul şi coaja oului
poroasă, calcaroasă sau pergamentoasă. Ouăle bogate în vitelus (ouă
telolecite) se depun în mediu terestru Oul caracteristic reptilelor (ou
amniotic), este prevăzut cu membrane embrionare specializate:

amnios-protejează embrionul într-o cavitate plină cu lichid,

împiedică deshidratarea şi absoarbe şocurile mecanice
alantoida -reprezintă un diverticul în care se acumulează
deşeurile metabolice embrionare şi alături de corion, funcţionează ca

284 Proiectul pentru Învăţământul Rural

 11. Phylum Chordata
organ respirator
corion-realizează schimburile de gaze dintre embrion şi aerul
înconjurător, oxigenul şi dioxidul de carbon difuzând liber prin învelişul
oului
sacul vitelin- stochează substanţele nutritive ale oului. Vasele de
sânge ale sacului vitelin transportă substanţele din vitelus în embrion.
Alte substanţe nutritive sunt acumulate în albumen. (Figura.11.48). O
parte a succesului acestor vertebrate în adaptarea la mediul terestru
se datorează apariţiei oului amniotic.
Reptilele sunt specii ovipare, ovovivipare, reţinând ouăle în
oviduct şi unele sunt vivipare, dezvoltând o placentă fie din
corioalantoidă, fie din sacul vitelin. Dezvoltarea unor specii se face prin
partenogeneză, din ouă nefecundate. După depunere, ouăle sunt de
regulă abandonate de adulţi, cu excepţia câtorva specii la care se
manifestă grijă pentru progenitură. Sunt lipsite de stadiu larvar.
Sunt vertebrate ectoterme, care exploatează sursele externe de
încălzire. De aceea sunt răspândite frecvent în regiunile temperate şi
tropicale. Unele specii ajung la latitudini mari, până la nivelul Cercului
polar, tolerează fluctuaţii mari de temperatură. Mecanismele de
termoreglare sunt de obicei comportamentale. Creşterea temperaturii
impune disiparea excesului de căldură prin răcire evaporativă:
animalele gâfâie. Efectul scăderii temperaturii este contracarat prin
agregarea indivizilor în adăposturi comune şi diminuarea
metabolismului prin hibernare.

Figura.11.48
Structura oului amniotic
(după Hickman şi colab.,
2004)

Clasa Aves (L. avis, pasăre)

Păsările, aproximativ 9 600 de specii, sunt vertebrate amniote
endoterme cu membrele anterioare transformate în aripi, corp acoperit
cu pene, rezultate prin transformarea solzilor, picioare acoperite de
solzi şi staţiune bipedă.
Capul de obicei sferic, este prevăzut cu cioc variat ca formă, nări,
deschise la baza ciocului, ochi plasaţi în general lateral sau frontal şi
orificii auditive externe
Trunchiul fuziform, este comprimat dorso-ventral la anseriforme,

Proiectul pentru Învăţământul Rural 285

11. Phylum Hemichordata. Phylum Chordata
lateral la stârci. Coada, alcătuită numai din pene, poate fi bifurcată,
cuneiformă, truncată.
Configuraţia aripilor se modifică în funcţie de performanţele
zborului. Membrele posterioare susţin corpul în staţiunea bipedă.
Numărul degetelor, orientarea lor, prezenţa membranei interdigitale
variază de la un grup la altul, fiind influenţat de modul de deplasare şi
de procurare a hranei.

Tegumentul este puternic cornificat, lipsit de glande cu excepţia

glandei uropigiene, situată în regiunea cozii, care elaborează sebum,
considerat un rezervor de provitamină D, necesar impermeabilizării
penajului. Secreţia este răspândită pe suprafaţa penelor cu ajutorul
ciocului.

Dermul şi epidermul sunt subţiri în regiunile acoperite cu pene,

groase în regiunile lipsite de pene. Epidermul are stratul cornos bine
dezvoltat alcătuit din celule mari, cu nucleu vizibil şi citoplasmă
încărcată cu cheratină. Dermul conţine spaţii cu aer, implicate în
reglarea temperaturii corpului, fibre de colagen, vase de sânge, fibre
nervoase şi muşchi erectori ai penelor.

Cromatoforii lipsesc din dermă, fiind localizaţi în pene.

Hipodermul este alcătuit din ţesut conjunctiv lax, bogat în fibre
elastice, la limita cu dermul şi ţesut adipos, delimitat prin lame
conjunctive, însoţite de vase de sânge. Dintre producţiile cornoase
amintim: ciocul, format dintr-un număr de plăci cornoase separate care
constituie ramfoteca. Plăcile ramfotecii sunt sudate de obicei şi
acoperă maxilarele. La baza ciocului există la porumbei şi păsări
răpitoare o membrană cornoasă, denumită ceromă. Pintenul cornos
de pe ciocul puilor se numeşte diamant şi perforează coaja oului la
ecloziune.

Ghearele protejează falanga terminală a degetelor, forma ei fiind

influenţată de modul de procurare al hranei.
La păsările din Ordinul Galliformes apar pinteni, creste, mărgele.
Ansamblul solzilor de pe tarso-metatars formează podoteca.
Producţia cornoasă cea mai caracteristică este pana (Figura
11.49). Penele protejează corpul împotriva temeperaturilor scăzute,
umezelii, loviturilor, au un rol imporant în mecanica inotului, reduc
greutatea specifică a corpului, constituind o importantă adaptare la
zbor.

O pană este formată dintr-un ax diferenţiat în două regiuni:

calamus, prin care pana se înfige în tegument şi rahis pe care sunt
dispuse, de o parte şi de alta, lame cornoase, numite barbe. Între
rahis şi calamus există un orificiu, denumit ombilic superior. În
dreptul acestuia se inseră o pană secundară, denumită, hiporahis. În
partea inferioară a calamusului se deschide ombilicul inferior. Barbele
poartă barbule distale şi proximale. Barbulele distale sunt prevăzute
cu barbicele cu croşet care se agaţă de barbulele proximale netede
ale barbei următoare. Barbicele cu croşet menţin coeziunea penei.

286 Proiectul pentru Învăţământul Rural

 11. Phylum Chordata
În funcţie de structură şi de poziţia pe corp, penele se clasifică în:
pene de contur care acoperă corpul. Ele se diferenţiază în: remige,
penele aripii, rectrice, penele cozii, tectrice, acoperă restul corpului.
Penele ornamentale, dispuse în diferite regiuni ale corpului sunt
permanent prezente în penajul păsării sau apar doar în «haina de
nuntă», cilii de pe pleoapele unor păsări, vibrisele din jurul ciocului
păsărilor insectivore.
Puful constituie penajul puilor dar apre sub penele de contur ale
păsărilor acvatice. Este alcătuit dintr-o tufă de barbe situate direct pe
calamus.
Fulgii apar în penajul păsărilor acvatice mai ales în regiunea
abdominală. Au barbe moi şi barbule libere.
Penele filiforme slab dezvoltate, sunt alcătuite din rahis lung
prevăzut cu câteva barbe. Se găsesc sub penele de contur. Penele
sunt dispuse pe tegument în anumite zone, numite pterile, care sunt
înconjurate de zone apterile, lipsite de pene. Ele se înlocuiesc
periodic, prin năpârlire.

Figura 11.49 Structura penei

Scheletul este o reflectare a adaptării la zbor. Oasele sunt
pneumatice, conţin cavităţi cu aer. Craniul este o îmbinare de
caractere vechi reptiliene şi caractere noi.
Craniul păsărilor se aseamănă cu cel al reptilelor prin faptul că
este: tropibazic, auximetamer, diapsid, se articulează la prima vertebră
cervicală printr-un condil occipital. Mandibula este alcătuită din şase
piese scheletice. Trecerea la staţiunea bipedă a determinat
schimbarea poziţiei marelui foramen, care s-a deplasat pe partea
ventrală şi modificarea unghiului format de craniu cu coloana
vertebrală.
În acelaşi timp observăm că oasele fuzionează în compexe
osoase încât limita dintre piese nu mai este vizibilă, fosele temporale
fuzionează cu orbita, bolta palatină prezintă ferestre mari, maxilarele
alungite, lipsite de dinţi, sunt acoperite de un înveliş cornos, care

Proiectul pentru Învăţământul Rural 287

11. Phylum Hemichordata. Phylum Chordata
formează ciocul.
Coloana vertebrală este diferenţiată în cinci regiuni: regiunea
cervicală începe cu atlas şi axis, vertebre care asigură o bună
mobilitate a capului. Următoarele vertebre sunt heterocelice şi prin
forma de şa a suprafeţei anterioare de articulaţie a corpului vertebral,
contribuie la creşterea mobilităţii gâtului şi capului. În regiunea dorsală
o parte a vertebrelor tind să fuzioneze. La vertebrele dorsale se
articulează coaste prevăzute cu apofize uncinee pe segmentul
vertebral. Vertebrele lombare sacrale şi primele vertebre codale
fuzionează într-un complex denumit sinsacrum la care se sudează
centura pelviană. O parte a vertebrelor codale se articulează mobil, iar
ultimele fuzionează într-o piesă denumită pigostil care susţine penele
cozii.
Sternul bine dezvoltat, poartă o carenă proeminentă la păsările
bune zburătoare. Centura scapulară este alcătuită din: scapulă, în
formă de lamă de coasă, coracoid şi claviculă care se uneşte pe linia
mediană cu piesa simetrică, formând iadeşul. (furcula). Membrul
anterior transformat în aripă s-a modificat în legătură cu adaptarea la
zbor: radiusul este puternic, ulna mai groasă decât radiusul susţine
remigele secundare, carpienele sunt în număr redus, se păstrează
doar metacarpienele II, III şi IV. În structura membrului posterior apare
un segment suplimentar, tarsometatarsul care provine din sudarea
tarsienelor rîndului distal cu partea proximală a metatarsului (apărut
prin fuziunea metatarsienelor II, III, IV) (Figura 11.50).
Ating o dezvoltare deosebită muşchii alari, inseraţi pe aripi şi pe
carena sternului, muşchii coapselor şi gambei.

288 Proiectul pentru Învăţământul Rural

 11. Phylum Chordata

Figura 11.50 Scheletul la porumbel

A crescut volumul encefalului, curbura nucală s-a accentuat
datorită unghiului pe care măduva spinării îl face cu creierul.
Telencefalul prezintă două emisfere mari globuloase, cu cîte un şanţ
medio-dorsal. Rostral bulbii olfactivi au dimensiuni reduse. Corpii striaţi
se dezvoltă în defavoarea ventriculilor laterali. Pe partea dorsală a
diencefalului se observă epifiza, situată între cele două emisfere.
Ventral, în urma chiasmei optice, la nivelul hipotalamusului se observă
infundibulul cu hipofiza, tegmentul mezencefalic şi rombencefalic.
Mezencefalul este alcătuit din lobi optici voluminoşi în poziţie latero-
ventrală. Cerebelul se extinde cranial şi caudal acoperind diencefalul şi
deplasând lateral lobii optici. Bulbul rahidian, acoperit de cerebel,
expune olivele bulbare implicate în coordonarea zborului (Figura
11.51)

Proiectul pentru Învăţământul Rural 289

11. Phylum Hemichordata. Phylum Chordata

Figura 11.51 Encefalul la păsări

Receptorii tactili reprezentaţi sub formă de terminaţii nervoase
libere şi încapsulate sunt localizaţi pe cioc, dermă şi muşchi.
Receptorii auditivi sunt situaţi în papila bazilară cu organul Corti, în
timp ce receptorii pentru echilibru, crestele ampulare se găsesc în
ampulele canalelor semicirculare şi maculele se găsesc în saculă,
uticulă şi papila lagenară. Urechea medie este prevăzută cu columelă,
care transmite vibraţiile timpanului la fereastra ovală.
Globul ocular este turtit antero-posterior, alungit sau telescopic,
imobil în orbită. Corneea este bombată, cristalinul sferic, pupila
circulară şi sclerotica parţial osificată. Din coroidă porneşte o
expansiune în corpul vitros, piepetenele. Pe lângă foveea centrală se
adaugă o fovee laterală la falconide şi rândunele. Protecţia ochilor este
asigurată de pleoapa superioară, inferioară, membrana nictitantă.
Glandele anexe sunt reprezentate prin glande lacrimale şi
glande Harder.

Cavitatea bucală largă, alungită este mărginită de maxilarele

lipsite de dinţi. Plafonul cavităţii bucale prezintă o fantă mediană
longitudinală, fisura palatină, la nivelul căreia se deschid coanele. În
urma acesteia se deschid orificiile trompelor lui Eustachio. Pe planşeul
bucal este situată limba, ancorată de aparatul hioidian. În profunzimea
cavităţii bucale se deschide fanta esofagiană orizontală.
Esofagul străbate regiunea cervicală, toracică. Este situat paralel
şi dorsal faţă de trahee. La baza gâtului între clavicule se dilată,
formând guşa, cu rol de stocare a hranei, dezvoltată la păsările
granivore. Epiteliul ei secretă la porumbel un lichid bogat în lipide cu
care sunt hrăniţi puii.
Stomacul este diferenţiat în trei regiuni: glandulară, musculară,
câptuşită cu o membrană secretată de epiteliu şi pilorică.
Intestinul subţire este diferenţiat în duoden, care descrie o ansă
în care este plasat pancreasul. În duoden se deschid canalele care
evacuează secreţiile ficatului şi pancreasului. Urmează numeroase
anse prinse în mezenter.
Intestinul gros este scurt şi prevăzut la limita cu intestinul subţire,
cu o pereche de cecumuri scurte implicate în resorbţia apei şi digestia
celulozei. Aceste formaţiuni conţin structuri limfoide. Rectul se
deschide în primul compartiment al cloacei, coprodeul.
Glandele tubului digestiv sunt: glandele salivare, ficatul şi
pancreasul.
Glandele salivare din cavitatea bucală secretă mucus cu rol

290 Proiectul pentru Învăţământul Rural

 11. Phylum Chordata
lubrefiant. Ficatul, alcătuit din doi lobi drept şi stâng secretă bila
eliminată prin două canale hepatoenterice (scurt şi lung) în duoden.
Canalele pancreatice care pleacă de la cei trei lobi se deschid în
ramura ascendentă a duodenului (Figura 11.52)

Figura 11.52 Sistemul digestiv la pasari Figura 11.53 Sistemul respirator la păsări

Aerul trece prin segmentele căilor respiratorii: nări, fose nazale,

coane, cavitate bucală, laringe, lipsit de corzi vocale, consolidate de
cartilajele aritenoide şi cricoid, trahee, prevăzută cu inele
cartilaginoase, bronhii extrapulmonare. La locul de bifurcaţie al traheii
este situat sirinxul, organul fonator, format din membrane care
vibrează la trecerea aerului. Plămânii mici, tubulari puţin elastici sunt
situaţi dorsal şi lipţi de coaste şi vertebrele toracice. Ei sunt separaţi de
restul organelor prin diafragma ornitică.
Plămânii sunt în legătură cu 9 saci aerieni, prelungiri ale
bronhiilor intrapulmonare, ramificaţi printre organe şi în legătură cu
oasele pneumatice.
Sacii cervicali trimit prelungiri printre vertebrele regiunii cervicale,
sacii toracici anteriori , sacii toracici posteriori, sacii abdominali, cei mai
voluminoşi trimit diverticule printre organele abdominale şi pătrund în
oasele centurii pelviene, sinsacrum şi femur. Sacul interclavicular,
situat medio-ventral înconjoară traheea şi sirinxul, trimiţând prelungiri
în oasele centurii scapulare şi în humerus (Figura 11.53).
În zbor cuşca toracică rămâne imobilizată pentru a oferi sprijin
muşchilor zborului, intrarea şi ieşirea aerului din plămâni datorându-se
dilatării şi comprimării sacilor aerieni, la ridicarea şi coborîrea aripilor.
Aerul trece de două ori prin plămâni la o singură mişcare respiratorie,
asigurând o bună oxigenare a sângelui.
În repaus mişcarea aerului prin plămâni se produce prin
modificări de volum ale cutiei toracice.

Sistemul circulator. Inima tetracamerală este învelită în

pericard, subţire şi transparent (Figura 11.54).

Proiectul pentru Învăţământul Rural 291

11. Phylum Hemichordata. Phylum Chordata
Din ventriculul stâng porneşte artera aortă din care se desprind
două trunchiuri brahio-cefalice simetrice prin care sângele este
distribuit în regiunea cefalică, cervicală, centura scapulară, membrul
superior.
Cârja aortică este orientată spre deapta.
Din ventriculul drept pleacă artera pulmonară, care se orientează
spre plămâni.
În atriul drept se întorc două vene cave craniale şi o venă cavă
caudală.
În atriul stâng se deschid două vene pulmonare care aduc sânge
oxigenat de la plămâni.
Păsările prezintă circuit portrenal şi porthepatic conectate prin
vena coccigiomezenterică.

Figura 11.54 Sistemul circulator la păsări

Sistemul excretor. Rinichii sunt în stadiul de metanefros,
voluminoşi trilobaţi situaţi retroperitoneal în fosele renale ale
sinsacrumului, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale şi a aortei
abdominale şi a venei cave inferioare.
La polul cranial şi medial al primului lob renal se disting glandele
suprarenale galbene. Ureterele pornesc din lobul median şi se deschid
în urodeum (Figura 11.55).
Urina este concentrată, aproape solidă.
Figura 11.55 Sistemul uro-genital la mascul Figura 11.56 Sistemul genital femel

292 Proiectul pentru Învăţământul Rural

 11. Phylum Chordata
Sistemul genital. Masculii prezintă două testicule ovoide
galbene. Fiecare este situat pe partea ventrală a lobului cranial al
rinichiului. Din marginea medială a testiculului porneşte epididimul
redus care se continuă cu canalul deferent, care se orientează paralel
şi exterm faţă de ureter. Canalele deferente se deschid pe peretele
dorsal al urodeumului, lateral faţă de deschiderea ureterului.
Organul de acuplare lipseşte de la majoritatea speciilor. Este
prezent la masculii ratitelor şi anseriformelor.
Copulaţia are loc prin alipirea cloacelor celor două sexe şi uneori
se desfăşoară în timpul zborului.
La femelă ovarele sunt inegal dezvoltate. Ovarul drept este într-
un stadiu incipient de dezvoltare, ovarul stâng, cu aspect de ciorchine,
este aşezat pe polul cranial al rinichiului stâng.
Oviductul drept este atrofiat, în timp ce oviductul stâng este bine
dezvoltat, alcătuit din:
 pavilion, porţiune larg deschisă în cavitatea corpului
 regiunea albuminiferă, cu glande albuminoase în pereţi,
secretă albuşul
 istmul, porţiune îngustă în pereţii căreia se găsesc
glandele cochiliere, care secretă membranele cochiliere
care învelesc albuşul.
 uter . glandele din pereţii săi secretă coaja calcaroasă
(Figura 11.56).

Păsările sunt permanent monogame, atunci când cuplurile

persistă toată viaţa, sezonier monogame sau poligame.
Monogamia apare este impusă de nevoia ca masculul să se
implice în hrănirea puilor şi apărarea teritoriului.
Ouăle sunt în general clocite de femelă şi la puţine specii de
către mascul. Există specii care amenajează cuiburi elaborate, şi
specii care construiesc cuiburi simple sau depun ouăle pe pământ sau
între pietre.
Puii eclozaţi sunt nidicoli, acoperiţi de puf rar, îngrijiţi o peroadă
îndelungată de părinţi sau nidifugi, acoperiţi de puf bine dezvoltat,
care îşi urmează părinţii imediat după ecloziune.

Clasa Mammalia (L. mamma, sân).

Mamiferele sunt vertebrate amniote endoterme care prezintă
glande mamare, corp acoperit cu păr, neocortex bine dezvoltat, ureche
medie cu trei osicule, mandibula formată dintr-un singur os.
Sunt în general vivipare, puţine specii sunt ovipare.
Monotremele reprezintă un grup restrâns de mamifere care depun
ouă.
Marsupialele formează un grup de mamifere ai căror pui îşi
completează dezvoltarea embrionară în marsupiu.
Placentarele sunt cele mai moderne şi mai răspândite mamifere
ale căror pui îşi completează dezvoltarea embrionară, fixaţi prin
placentă, de uterul femelei.
Până în prezent au fost descrise aproximativ 4 600 de specii.
Forma corpului variază în limite largi: de la corpul suplu, agil (jder,
dihor, nevăstuică) la cel bondoc (arici), masiv greoi (elefant ) sau
Proiectul pentru Învăţământul Rural 293
11. Phylum Hemichordata. Phylum Chordata
hidrodinamic (balene, delfini).
Membrele mamiferelor se inseră sub trunchi, într-o poziţie
caracteristică acestor vertebrate şi deosebită de cea a reptilor.
Această schimbare a contribuit la diversificarea tipurilor de locomoţie şi
la creşterea vitezei de deplasare.
Membrul primitiv care se asociază cu pentadactilia este membrul
plantigrad al cărui autopod se aplică în întregime pe sol.
Tipul digitigrad, adaptat pentru mers şi alergat, caracteristic
carnivorelor, aplică doar acropodul pe substrat, conservă pentadactilia
la membrul anterior, cu o reducere a degetului I (polexul). La
membrele posterioare degetul I (halux) dispare.
Tipul unguligrad este întâlnit la paricopitate şi imparicopitate la
care numărul degetelor este redus la ambele perechi de membre. Pe
substrat se aplică doar ultima falangă, acoperită de copită.
Acest tip de membru este specializat pentru alergat (Figura 11.
57).
La speciile săpătoare (cârtiţă) membrele anterioare sunt
puternice, faţa palmară este orientată caudal, ultima falangă a
degetelor se termină cu o gheară lungă şi puternică.
La cetacee membrele posterioare dispar, membrele anterioare se
transformă în palete suple, mobile în articulaţia scapulo-humerală.
Membrele anterioare au patru degete, degetul V lipseşte, degetele
sunt alcătuite dintr-un număr mare de falange (polifalangie).
La chiroptere (lilieci), mamifere adaptate la un zbor activ,
susţinut adaptarea la zbor afectează membrul anterior care susţine
membrana alară (patagiu). Membrana alară cuprinde degetele II, III,
IV, V cu falange mult alungite, antebraţul, braţul, coapsa, gamba,
parţial sau total coada.

Tegumentul. Epiderma pluristratificată expune la suprafaţă stratul

cornos format din celule maxim aplatizate, lipsite de nucleu, încărcate
cu cheratină.
Dermul este diferenţiat în două regiuni: superficial (papilar), care
conţine ţesut conjunctiv, fibre elastice, muşchi netezi ancoraţi de
foliculii firelor de păr, vase de sânge, vase limfatice, terminaţii
nervoase libere şi încapsulate, glande sebacee şi glande sudoripare şi
dermul profund (reticular), format din fascicule de fibre conjunctive.
Hipodermul foarte dezvoltat la mamifere este alcătuit din:
paniculul adipos care conţine ţesut adipos, fascia superficialis, o lamă
conjunctivă subiacentă paniculului adipos, stratul celular subcutanat,
ţesut conjunctiv lax cu spaţii delimitate prin travee şi fibre conjunctive
(Figura 11.58). Dintre producţiile tegumentare epidermice amintim:
ciocul (la ornitorinc), părul, unghiile, ghearele, fanoanele, glande
sebacee, sudoripare, mamare.
Producţile dermice sunt reprezentate de coarnele pline şi caduce
ale cervidelor, în timp ce producţiile dermo-epidermice sunt
reprezentate de coarnele goale ale bovidelor.

294 Proiectul pentru Învăţământul Rural

 11. Phylum Chordata

Membru săpător (cârtiţă)

Aripa liliecilor Membrele anterioare ale cetaceelor transformate în palete inotătoare

Figura 11.57 Tipuri de membre la mamifere

Figura 11.58 Secţiune prin tegument de mamifer

Proiectul pentru Învăţământul Rural 295
11. Phylum Hemichordata. Phylum Chordata
Craniul adăposteşte creierul şi organele de simţ, care au nevoi
spaţiale diferite. Mecanismul masticator a exerciat o influenţă formativă
semnificativă asupra craniului. Poziţia capului, aşezarea organelor
senzoriale, mărimea totală afectează forma şi mărimea corpului.
Articulaţia craniului la prima vertebră cervicală se realizează prin
doi condili occipitali. Această articulaţie asigură mişcările în plan
vertical. Mişcările de rotaţie, în plan orizontal sunt preluate de
articulaţia dintre prima şi a doua vertebră cervicală.
Premaxila, maxila şi dentarul poartă dinţi înfipţi în alveole.
Structura craniului a fost afectată de restructurarea complexă a
articulaţiei mandibulare. Dentarul, unica piesă scheletică a
mandibulei, se articulează la scvamozal.
Osul articular, os postdentar se transformă în ciocan, osul pătrat
se transformă în nicovală, osul angular devine inel timpanic. Aceste
piese postdentare dobândesc funcţia de transmitere a sunetelor.
Capsula labirintului este lărgită anterior cu o cameră pentru melcul
membranos (Figura 11.59).

Figura 11.59 Transformarea oaselor

postdentare în oase ale urechii medii Figura 11.60 Formarea peretelui lateral secundar

Capsula nazală este mare la insectivore şi carnivore şi redusă la

om, în raport cu gradul de dezvoltare a mirosului şi cu funcţia cavităţii
nazale, de a încălzi aerul inhalat.
Se constituie o cameră pentru musculatura masticatoare. Sub
stratul muscular se dezvoltă un perete lateral nou, format, deasupra,
din lamele profunde, crescute secundar ale vârfului craniului şi
dedesubt, din alisfenoid (Figura 11.60)
Palatul secundar este format dintr-o parte osoasă anterioară şi o
parte musculară posterioară. El separă cavităţile bucală şi nazală,
condiţie necesară pentru supt, de care depinde desfăşurarea
simultană a masticaţiei şi respiraţiei.
Coloana vertebrală este diferenţiată în: regiunea cervicală formată
la majoritatea mamiferelor din 7 vertebre, primele fiind atlas şi axis,
regiunea dorsală cu 11-21 de vertebre la care se articulează coaste,
regiunea lombară cu 2-8 vertebre cu procese transverse dezvoltate,
regiunea sacrală cu 2-6 vertebre fuzionate în sacrum care leagă
coloana de pelvis, regiunea codală cu număr variabil de vertebre pănă
la 50 (la pangolin) absentă la gibon. Coloana vertebrală se curbează în
două regiuni, în direcţii opuse:

296 Proiectul pentru Învăţământul Rural

 11. Phylum Chordata
curbura troncală, care se întinde între membre şi suportă
greutatea viscerelor. Musculatura abdominală, ca întreg acţionează ca
un tendon cu o mare putere de extensie, care cuprinde această
curbură.
curbură din regiunea gâtului, care se proiectează în afara
suportului constituit din membrele anterioare, suportă greutatea
capului la capătul său. Această greutate este contracarată de
musculatura gâtului, care se întinde de la ceafă la partea superioară a
spinei troncale şi se inseră pe procesele lungi ale vertebrelor
anterioare. Tensiunea peretelui abdominal şi a musculaturii nucale
creează forţe care flectează coloana ca un întreg, în sus şi în jos, şi
presează vertebrele individuale. Aceste forţe sunt atenuate. de
discurile intervertebrale (Figura 11.61).

Scheletul apendicular
Membrul pentadactil este alcătuit din 27 de oase. Numărul acesta
se reduce la cai, care calcă pe un singur deget şi pierd degete
marginale. La artiodactile fuzionează metacarpienele şi metatarsienele
celor două degete funcţionale în osul canon. Fibula şi ulna sunt
rudimentare la cai, fibula absentă la cerbi, pentru că nu răsucesc
membrul posterior. Claviculele sunt dezvoltate la mamiferele care fac
mişcări complexe, sunt slab dezvoltate la cele la care membrele
suportă o mare parte din greutatea corpului (iepuri, balene, carnivore,
cetacee, ungulateelefanţi).
Sternul este prevăzut cu creste sternale la mamiferele cu
musculatură pectorală dezvoltată, rudimentar la balene.
Centura pelviană este fixată la coloana vertebrală. Ea fixează
musculatura abdominală sub formă de coardă, oferă o mare suprafaţă
de inserţie pentru musculatura membrelor posterioare. A regresat la
mamiferele care au pierdut membrele posterioare (sirenieni, cetacee)
(Figura 11.57).

Figura 11.61 Curburile coloanei vertebrale la mamifere

Proiectul pentru Învăţământul Rural 297

11. Phylum Hemichordata. Phylum Chordata

Musculatura

Musculatura dorsală corespunde aranjamentului segmentar

originar, unele segmente musculare cuprind mai multe vertebre.
Inervaţia este asigurată de ramurile dorsale segmentare ale nervilor
spinali. Întreaga musculatură dorsală formează ridicătorul coloanei, cu
suprafaţă mare de inserţie în special în regiunea lombară, întinde
coloana, condiţie importantă pentru realizarea salturilor şi alergat.

Musculatura ventrală a reţinut de asemenea structura

segmentară, cel puţin în partea anterioară, unde formează muşchii
intercostali. Stratul lor superficial se întinde pe torace pentru inspiraţie,
stratul profund se contractă pentru expiraţie.
În regiunea abdominală muşchii fuzionează în muşchi laţi care
formează peretele abdominal anterior şi lateral.
Musculatura abdominală este inervată de ramurile abdominale
segmentare ale nervilor spinali.

Musculatura membrelor s-a dezvoltat din musculatura ventrală.

Repoziţionarea a dus la încrucişarea ramurilor ventrale segmentare
ale nervilor spinali şi la formarea plexurilor brahial şi lombar, care
inervează membrele (Figura 11.62).

Musculatura masticatoare formează stratul muscular profund al

musculaturii capului. Provine din muşchii arcului mandibular şi
aparatului branhial. Este inervată de perechea a V-a de nervi cranieni.

Musculatutra mimicii formează stratul superficial al musculaturii

capului. Se dezvoltă din al doilea arc branhial şi este inervată de
perechea a VII-a de nervi cranieni.

Musculatura cutanată a feţei şi gâtului îndeplineşte două

funcţii: ingestia de hrană, deschiderea şi închiderea nărilor şi
pleoapelor, comunicarea.

Musculatura cutanată a trunchiului este asociată cu numeroşi

muşchi ai centurii scapulare. Este inervată de ramurile plexului brahial
şi constitiuie o pătură care se evidenţiază când animalul îşi scutură
blana, îndepărtează insectele, rulează animalul. Este atrofiată la
primate şi absentă la om.
Diafragma
este cel mai puternic muşchi respirator. Închide partea
posterioară a cuştii toracice, separând cavitatea toracică de cea
abdominală. Este un muşchi al gâtului care a fost dislocat în cursul
evoluţiei plămânilor. Nervul frenic, nervul diafragmei, a avut un traseu
de la al IV-lea segment al coloanei cervicale.

298 Proiectul pentru Învăţământul Rural

 11. Phylum Chordata

Figura 11.62 Musculatura

mamiferelor
D-musculatura troncală dorsală
M-musculatura masticatoare
T-musculatura trunchiului şi
cutanee
F-musculatura mimicii
V-musculatura ventrală a trunchiului
N-diafragmă şi nervul frenic
Encefalul atinge punctul culminant al dezvoltării sale. El prezintă
trei curburi: apicală, pontică şi nucală. Se dezvoltă neocortexul care
poate fi neted la mamiferele lissencefale (monotreme, marsupiale,
insectivore şi rozătoare) sau este cutat (la carnivore, primate şi
ungulate).
Se păstrează comisura anterioară între emisfere şi apare Corpul
Calos.
Mezencefalul prezintă tuberculi cvadrigemeni. Cerebelul este
format din două emisfere şi vermis.
Ventral apare Puntea lui Varolio (Figura 11.63).

Figura 11. 63 Encefalul mamiferelor

Receptorii olfactivi sunt situaţi în mucoasa foselor nazale, care se

deschid prin coane în nasofaringe.
Mamiferele care au simţul olfactiv dezvoltat se numesc
macrosmatice, cele cu simţ olfactiv redus, se numesc microsmatice şi
cele lipsite de sensibilitate olfactivă se numesc anosmatice.
Receptorii stato-acustici sunt localizaţi în urechea internă.
Receptorii acustici se găsesc în organul lui Corti situat în melc,
receptorii pentru echilibru se găsesc în canalele semicirculare şi
vestibul.
Apar şi se dezvoltă pavilioanele, structuri ale urechii externe.
Celulele gustative sunt situate în mugurii gustativi din cavitatea
bucală şi faringe. În tegument apar terminaţii nervoase libere, şi
încapsulate, corpusculi Meissner, Vater-Paccini, Ruffini, Krause,
Proiectul pentru Învăţământul Rural 299
11. Phylum Hemichordata. Phylum Chordata
Merkel, sensibili la stimuli tactili, termici, dureroşi, presiune.
Globul ocular este sferic şi acţionat prin 6 muşchi extrinseci.
Protecţia este asigurată de pleoapa superioară, inferioară.
Membrana nictitantă este rudimentară.
Acomodarea la distanţă se realizează prin modificarea curburilor
cristalinului sub acţiunea muşchilor intrinseci ai corpului ciliar.

Sistemul digestiv
Cavitatea bucală este alcătuită din vestibul bucal, delimitat de
buze, obraji şi dinţi şi cavitatea bucală propriu-zisă.
Dinţii sunt tecodonţi, înfipţi în alveole, heterodonţi, diferenţiaţi
structural şi funcţional în incisivi, canini, premolari, molari, difiodonţi,
exitând o dentiţie provizorie, lacteală şi una definitivă.
Dentiţia se poate reduce până la dispariţie la mamiferele
edentate.
În funcţie de regimul alimentar se diferenţiază: dentiţie insectivoră,
secodontă, lofodontă, selenodontă, bunodontă. Dentiţia reprezintă un
caracter important în clasificarea mamiferelor.
Pe planşeul cavităţii bucale se găseşte limba, fixată de osul hioid
şi de planşeul bucal prin frâul limbii. Mucoasa linguală diferenţiază
papile gustative.
Faringele este o cavitate tubulară la nivelul căreia se încrucişează
calea digestivă cu cea respiratorie.
Deschiderea laringiană este acoperită de epiglotă în timpul
deglutiţiei.
În faringe se deschid fosele nazale, prin coane, trompele lui
Eustachio, prin care faringele comunică cu urechea medie.
Esofagul este un tub lung dilatabil localizat paralel şi dorsal faţă
de trahee. El străbate regiunea cervicală, cavitatea toracică, diafragma
şi pătrunde în abdomen unde se continuă cu stomacul, limită marcată
de orificiul cardia.
Stomacul este simplu sau compartimentat, cu rol de stocare a
alimentelor şi de triturare.
Intestinul subţire prezintă trei regiuni: duoden, jejun şi ileon.
Duodenul descrie o ansă cu o ramură ascendentă şi una descendentă
între care este situat pancreasul. În duoden se deschid canalele de
evacuare a secreţiilor ficatului şi pancreasului.
Intestinul gros începe cu cecumul, foarte dezvoltat la iepuri,
rozătoare, se continuă cu colonul, diferenţiat în trei regiuni: colon
ascendant, transvers, descendent.
Ultimul segment al tubului digestiv, rectul, se deschide la exterior
prin anus (Figura 11.64).
Glandele anexe ale tubului digestiv sunt: glandele salivare
parotide, submaxilare, sublinguale, retrolinguale, ficat, uneori lipsit de
vezică biliară şi pancreas.

300 Proiectul pentru Învăţământul Rural

 11. Phylum Chordata

Figura 11.64 Sistemul digestiv la mamifere

Sistemul respirator este alcătuit din căi aeriene (nări, fose

nazale, coane, faringe, laringe, trahee, bronhii extrapulmonare) şi
plămâni alveolari (Figura 11.65).
Aceştia sunt situaţi în cavitatea toracică, deasupra diafragmei,
protejaţi de pleure.
Organul fonator este laringele, în pereţii căruia se găsesc
cartilajele: cricoid, tiroid, aritenoide. În interior conţine corzile vocale cu
rol în fonaţie.
Traheea străbate regiune acervicală şi se bifurcă la nivelul
toracelui. În pereţii traheii există inele cartilaginoase, incomplete pe
partea dorsală.

Figura 11.65 Plămânii alveolari

Sistemul circulator.
Inima mamiferelor este tetracamerală de aceea circulaţia devine
dublă şi completă. Aceasta este cuprinsă în pericard, situată în torace,
între cei doi plămâni.
Din ventriculul stâng porneşte artera aortă, care se orientează
spre stânga, formând cârja aortică din care se desprind succesiv:
trunchiul brahio-cefalic drept, artera carotid[ comună stângă, artera
subclaviculară stângă.
Proiectul pentru Învăţământul Rural 301
11. Phylum Hemichordata. Phylum Chordata
Din ventriculul drept porneşte artera pulmonară, care se bifurcă şi
abordează plămânii.
În atriul drept se deschid 1 sau 2 vene cave craniale, rezultate din
unirea venelor jugulare cu venele subclaviculare şi vena cavă caudală.
În atriul stâng se deschid patru vene pulmonare (Figura 11. 66).
Mamiferele au circuit porthepatic (Figura 11.67).
Hematiile sunt anucleate.

Figura 11.66 Inima şi sistemul arterial la mamifere

Figura 11.67 Sistemul venos la mamifere

302 Proiectul pentru Învăţământul Rural

 11. Phylum Chordata

Sistemul excretor
Rinichii, în stadiul de metanefros sunt localizaţi retroperitoneal, de
o parte şi de alta a coloanei vertebrale şi a aortei abdominale.
Au forma unor boabe de fasole. La polul cranial sunt prevăzute cu
formaţiuni piramidale, glandele suprarenale.
Căile urinare. Ureterele părăsesc rinichiul prin hilul renal, situat
pe marginea medială şi se orientează caudal de-a lungul muşchiului
ilio-psoas, deschizându-se în peretele lateral al vezicii urinare. Vezica
urinară se continuă cu uretra, care se deschide la femelă prin orificiul
urinar, la nivelul papilei urinare. La mascul uretra este diferenţiată în
uretră prostatică, membranoasă şi spongioasă (Figura 11.68).

Figura 11.68 Sistemul excretor

Sistemul genital
La mascul testiculele sunt cuprinse în albuginee şi susţinute prin
ligamentul suspensor. La indivizii tineri testiculele sunt plasate în
cavitatea abdominală, la adulţi, ele coboară într-o pungă tegumentară,
scrot.
Testiculul este cuprins de epididim, diferenţiat în cap, trunchi şi
coadă. Acesta se continuă cu canalul deferent care traversează inelul
inghinal, pătrunde în cavitatea abdominală şi se deschide în peretele
dorsal al uretrei prostatice, zonă în care se deschid glandele ampulare,
veziculele seminale.
Glandele coagulante se deschid în peretele lateral al uretrei
prostatice, în apropierea canalelor prostatei.
Uretra membranoasă, situată sub simfiza pubiană se continuă cu
uretra spongioasă care străbate penisul, fiind înconjurată de corpul
spongios, flancat bilateral de corpii cavernoşi ai penisului şi se
deschide la exterior prin meatul uro-genital.
La baza penisului se observă glandele bulbo-uretrale Cowper, în
timp ce la extremitatea distală sunt situate glandele prepuţiale (Figura
11.69).
Femela prezintă două ovare susţinute de ligamentul suspensor.
Proiectul pentru Învăţământul Rural 303
11. Phylum Hemichordata. Phylum Chordata
Oviductul se diferenţiază la majoritatea speciilor în trompă, uter şi
vagin. La monotreme oviductele sunt nediferenţiate regional şi se
deschid în sinusul uro-genital, la marsupiale oviductul se termină cu un
vagin (didelfe). Placentarele au un singur vagin, sunt monodelfe.
Dacă uterele nu fuzionează, atunci este uterul de numeşte dublu,
dacă fuzionează doar la capătul dinspre vagin, este bipartit, dacă
fuzionează, dar mai păstrează prelungirile, cu aspect de corn, uterul
este bicorn, daca fuziunea este completă, uterul este simplu (Figura
11.70).
Cu excepţia monotremelor, care sunt ovipare şi depun ouă
telolecite pe care le clocesc, celelalte mamifere au ouă alecite.
Fecundaţia are loc în ovar, trompe sau uter.
Dezvoltarea are loc în uter, embrionul fixându-se prin placentă. În
funcţie de structura şi de raporturile cu capilarele sanguine, placenta
poate fi:
epiteliocorială, cu vilozităţi pe toată suprafaţa corionului, care nu
pătrund în pereţii uterului.
sindesmocorială, cu vilozităţi grupate în mănunchiuri, care intră
în peretele uterului, distrugâng în parte epiteliul acestuia.
zonală cu vilozităţile aşezate pe suprafaţa corionului sub forma
unei zone circulare.
discoidală vilozităţile sunt restrânse pe o porţiune a corionului, în
formă de disc.
Primele două tipuri de placentă sunt indecidue, mucoasa uterină
rămâne pe loc, intactă. La ultimele două tipuri, numite decidue sau
caduce, vilozităţile fiind intim unite cu peretele uterului, mucoasa
uterină se elimină la scurt timp după naştere.

Figura 11.69 Sistemul genital mascul Figura 11.70 Sistemul genital femel

304 Proiectul pentru Învăţământul Rural

 11. Phylum Chordata
11.3 Deuterostomienii reprezintă o grupare naturală de animale
Filogenie înrudite, care au o origine comună în mările precambrianului. Acum
570 milioane de ani, în Cambrian, au apărut primele cordate, dintr-o
linie înrudită cu echinodermele şi hemicordatele. Unii autori consideră
că Hemicordatele sunt grup soră cu Chordatele, invocând prezenţa
fantelor faringiene. Alţi specialişti susţin că strămoşul cordatelor
trebuie căutat printre echinodermele libere, dispărute. Un grup ciudat
de echinoderme, Calcichordata, s-a sugerat că stă la baza cordatelor.
Erau animale mici, asimetrice, cu fante faringiene, coadă postanală,
notocord şi pachete musculare. Însă în timp ce scheletul
calcicordatelor era format din carbonat de calciu, cel al cordatelor era
constituit din fosfat de calciu. O problemă importantă este şi vârsta
acestui grup. Calcicordatele sunt mai recente (Ordovician) decât
primele fosile ale cordatelor.
Originea ramurii deuterostomienilor este încă neclară datorită
faptului că mezodermul se formează concomitent cu celomul, ceea ce
sugerează zoologilor că este posibil ca această linie să se fi desprins
dintr-un strămoş diploblastic, un animal cu simetrie bilaterală,
asemănător planulei cnidarilor.
S-au propus două posibile direcţii de evoluţie: primele speculaţii
care s-au făcut, s-au concentrat pe grupul artropoda-mollusca-
annelida (ramura Protostomia).
Astăzi se consideră că membrii grupului echinodermata-
hemicordata (ramura Deuterostomia) merită o atenţie specială, fiind
considerat grup soră.
Tubul nervos dorsal şi fantele faringiene ale hemicordatelor
reprezintă dovada legăturii dintre aceste două filumuri.
Cordatele au urmat două căi în evoluţia lor: o cale a condus spre
urocordatele sedentare, cealaltă spre cefalocordatele mobile şi
vertebrate.
În 1928 W. Garstang, studiind originea cordatelor, a sugerat că
evoluţia adulţilor mobili s-ar fi produs prin pedomorfoză.
Acest proces presupune transferul caracterelor larvei ancestrale
sau juvenile la un adult. Procesul se poate realiza pe trei căi:
neotenie, progenezie şi posttransfer.
În cazul neoteniei, rata de creştere a corpului este încetinită, aşa încât animalul
nu atinge forma adultului ancestral când ajunge la maturitate.
Progenezia reprezintă maturarea precoce a gonadelor în corpul larvar. Acesta
nu mai creşte şi nu atinge forma adultă.
În posttransfer, debutul procesului de dezvoltare este întârziat faţă de
maturarea reproductivă, încât forma adultului ancestral nu este atinsă în momentul
maturării reproductive.

Astfel ar fi apărut cordate pisciforme, capabile să se reproducă

sexuat, care au constituit strămoşii cordatelor evoluate.
Această ipoteză este acceptată ca fiind o explicaţie rezonabilă a
tranziţiei de la formele fixate, care se hrăneau prin filtrare, la animalele
pisciforme libere.
Primele fosile, datează din cambrian şi au fost identificate în
China, în straturi vechi de 530 m.a. (cambrianul inferior). Este vorba de
fosile de cefalocordate: Yunnanozoon şi Pikaia (măsura 5 cm,
prezenta miomere în formă de V şi notocord).
Primele vertebrate au fost mai mari şi mai active decât
Proiectul pentru Învăţământul Rural 305
11. Phylum Hemichordata. Phylum Chordata
protocordatele.
Mai apropiate de originea vertebratelor par să fie Haikouella şi
Myllokunmingia, descoperite în sedimentele vechi de 530 milioane de
ani de la Haikou. Prezentau notocord, faringe, tub nervos dorsal, dar şi
multe caractere tipice vertebratelor: miomere în formă de W, inimă,
craniu, radii în înotătoare, aortă dorsală şi ventrală, filamente
branhiale, ochi, structuri mineralizate asemănătoare dinţilor, creier
tripartit. Aceste fosile au împins în urmă originea vertebratelor, spre
începutul Cambrianului.
Primele fosile de vertebrate sunt peştii fără fălci, cu armură,
denumiţi ostracodermi. (Gr. ostrakon, cochilie+derma, piele) care
datează din Cambrian şi Ordovician. Primii ostracodermi au avut oase
în dermă, au fost lipsiţi de înotătoare perechi, atât de necesare pentru
menţinerea stabilităţii. Mişcările de înot ale unuia dintre primele
grupuri, heterostraci, trebuie să fi fost imprecise, dar suficiente pentru
propulsarea lor la fundul oceanului, unde căutau hrană.
Cu ajutorul orificiului bucal circular sau a unei fante bucale, filtrau
particulele alimentare din apă. Spre deosebire de protocordatele care
se hrăneau prin filtrare, ostracodermii aspirau apa în faringe, prin
pompare musculară.
În cursul devonianului, heterostracii au suferit o radiaţie majoră,
care s-a concretizat într-o mare diversitate de forme. Pe parcursul
Devonianului, alături de heterostraci au coexistat osteostracii, care
prezentau o pereche de înotătoare pectorale, o inovaţie care a
îmbunătăţit eficienţa înotului. Exemplu: Cephalaspis care măsura 30
cm şi era acoperit cu o cuirasă dermică, grea, de os celular, care
cuprindea un singur scut cefalic.
Un alt grup de ostracodermi, anaspide, erau mai suple şi mai
agile decât alţi ostracodermi şi au dat linii evolutive în Silurian şi
Devonian.
Toţi ostracodermii au dispărut la sfârşitul Devonianului.
Toate vertebratele cu fălci sunt denumite gnatostomate, în
contrast cu cele lipsite de fălci denumite agnate.
Gnatostomatele constituie un grup monofiletic, prezenţa fălcilor
fiind un caracter comun al tuturor peştilor şi tetrapodelor.
Apariţia fălcilor a fost un moment important în evoluţia
vertebratelor. Ele permiteau predatorismul în forme mai avansate,
manipularea obiectelor. Fălcile au apărut prin modificarea primelor
două perechi de arcuri branhiale cartilaginoase.
Arcul mandibular a fost cel dintâi care s-a lărgit pentru a ajuta
ventilaţia branhiilor. Ulterior, arcurile branhiale anterioare s-au
constituit din piese articulate, curbate anterior, într-o poziţie
caracteristică fălcilor vertebratelor.
La început, atât arcurile branhiale cât şi fălcile, se formau din
piese superioare şi inferioare curbate anterior şi articulate la mijloc.
Ulterior arcurile branhiale şi fălcile s-au diferenţiat din celulele crestelor
neurale.
Musculatura fălcilor este omoloagă cu musculatura suportului
branhial originar, fapt evidenţiat de distribuţia nervilor cranieni.
Un moment evolutiv important l-a reprezentat deplasarea unor
piese din structura fălcilor în urechea medie a mamiferelor, unde ele
au avut rolul de a transmite şi a amplifica sunetele spre urechea

306 Proiectul pentru Învăţământul Rural

 11. Phylum Chordata
internă.
O altă caracteristică majoră a gnatostomatelor este prezenţa
unei perechi de apendice pectorale şi pelvice, sub formă de
înotătoare sau membre.
Acestea au avut rolul de a stabiliza înotul. Ipoteza înotătoarei-
pliu încearcă să explice originea înotătoarelor perechi. Conform
acestei ipoteze, înotătoarele perechi s-au format din pliuri latero-
ventrale pereche, continue, sau din zone care formează înotătoarele.
În sprijinul acestei ipoteze vin fosilele de Myllokunmingia,
Haikouichthys, anaspide şi acantodii cu perechi multiple de înotătoare.
Înotătoarele pectorale au apărut înaintea celor pelvice, sugerând un
scenariu evolutiv mai complex.
Originea fălcilor şi a apendicilor pereche coincide cu a doua
duplicare a genelor Hox, apropiată de originea gnatostomatelor.
Printre primele vertebrate cu fălci au fost placodermii, animale
cuirasate, cu fosile din silurian, care au evoluat într-o mare varietate de
forme. Au dispărut la sfârşitul Devonianului şi nu au lăsat descendenţi.
Contemporani cu placodermii au fost acantodii, caracterizaţi de
înotătoare cu spini mari. Au dat numerose linii evolutive de peşti osoşi
care au dominat mările lumii.
Vertebratele pisciforme ca şi primele tetrapode au apărut
înainte de sfârşitul devonianului (363 M.a).
Tetrapodele reptiliene au apărut în carbonifer (363-290 m.a),
mamiferele se consideră că au apărut înainte de sfârşitul
Triasicului (208 m.a), iar păsările au lăsat urme fosile de vârstă
jurasică (146 m.a).)
11.4. Cordatele sunt celomate din ramura deuterostromienilor, care au în
Rezumat comun: notocordul, sistemul nervos tubular, situat dorsal faţă de
notocord şi sistemul digestiv, pungile faringiene, endostilul şi coada
postanală. Două dintre subfilumuri sunt considerate nevertebrate şi
formate din specii lipsite de cap: Subphylum Urochordata, care
cuprinde specii sesile în stadiul de adult sau libere, dar cu stadiu
larvar liber şi Subphylum Cephalochordata. Cordatele descind
aparent din hemicordate sau strămoşi asemănători echinodermelor
care au trăit în Precambrian.
Subphylum Vertebrata cuprinde specii prevăzute cu coloană
vertebrală, cu excepţia mixinilor lipsiţi de vertebre. Vertebratele au
regiunea cefalică bine dezvoltată, ating dimensiuni mari şi grad
avansat de motilitate. Endoscheletul asigură creşterea continuă şi
suportul pe care se fixează muşchii. Vertebratele au faringe
muscular, cu fante, care prezintă o eficienţă respiratorie crescută,
inimă bi, -tri, -tetracamerală, rinichi glomerular, care vine în
întâmpinarea cererilor metabolice ridicate, sistem nervos evoluat, cu
organe de simţ pereche.
Evoluţia fălcilor şi apendicelor perechi a contribuit la succesul
gnatostomatelor.

TESTE DE AUTOEVALUARE
18. Amintiţi două caractere pe care le au în comun cordatele şi
hemicordatele.
Răspunsul se va 19. Completaţi următorul tabel şi descrieţi cordatele

Proiectul pentru Învăţământul Rural 307

11. Phylum Hemichordata. Phylum Chordata
încadra în spaţiul nevertebrate
rezervat prin
chenar. 20. Încercuiţi afirmaţiile corecte referitoare la vertebrate:
Compară a) toate prezintă simetrie bilaterală
răspunsurile date b) unele prezintă simetrie radiară
cu cele de la c) au o structură de tip tub în tub plus celom
pagina 350
Denumire Caractere de Aspect
cordat
Tunicate (Subphylum
Urochordata)
Acraniate
(Subphylum
Cephalochordata)

d) sunt segmentate
e) coloana vertebrală înlocuieşte notocordul embrionar
f) sistem circulator deschis-închis
g) cefalizare şi ochi compuşi
h) endoschelet
21. Fiecare este o caracteristică a vertebratelor cu excepţia:
a) simetrie bilaterală
b) dezvoltarea celomului
c) sistem circulator deschis
d) segmentare

22. Alegeţi varianta corectă. Cele mai vechi fosile de vertebrate

au aparţinut
a) amfibienilor
b) peştilor osoşi
c) peştilor cartilaginoşi
d) agnatelor
23). Alegeţi una dintre variante încât afirmaţia să fie corectă.
Tegumentul amfibienilor are rol în
a) circulaţie
b) excreţie
c) reproducere
d) respiraţie
24) Alegeţi una dintre variante încât afirmaţia să fie corectă
Anexele embrionare ale oului reptilian:
a) evită deshidratarea
b) asigură independenţa de mediul acvatic în cursul reproducerii
c) elimină deşeurile din embrion
d) are duritate crescută pentru a împiedica spargerea
e) toate variantele de mai sus
25). Alegeţi una dintre variante încât afirmaţia să fie corectă
Părul mamiferelor este o adaptare pentru:
a) camuflaj la toate speciile
b) control al temperaturii corpului
c) locomoţie mai rapidă
d) reglarea eliminării deşeurilor
26). Ce afirmaţie legată de peşti nu este corectă?
308 Proiectul pentru Învăţământul Rural
 11. Phylum Chordata
a) endoschelet
b) sistem circulator închis
c) endotermie
d) tub nervos situat dorsal
27). Alegeţi una dintre variante încât afirmaţia să fie corectă
Motivul pentru care se consideră că amfibienii sunt incomplet
adaptaţi la viaţa pe uscat este:
a) depind de apă pentru fecundaţia externă
b) trebuie să se reproducă în apă
c) tegumentul este mai important decât plămânii în realizarea
schimbului de gaze.
d) modul lor de locomoţie este slab dezvoltat
28. Marcaţi afirmaţiile corecte.
Membranele extraembrionare
a) sunt identificate în cursul dezvoltării tuturor vertebratelor
b) sunt identificate în cursul dezvoltării reptilelor, păsărilor şi
mamiferelor
c) au aceeaşi funcţie la toate vertebratele
d) Atât a cât şi c sunt corecte
e) Atât a cât şi b sunt corecte
29. Ce aspect nu este distinctiv pentru vertebrate?
a) notocord dorsal
b) schelet intern articulat
c) cefalizare extremă
d) sistem circulator deschis
e) respiraţie eficientă
30. Alegeţi varianta corectă.
Mamiferele care depun ouă şi îşi hrănesc puii cu lapte sunt
denumite:
a) monotreme
b) marsupiale
c) placentare
d) hermafrodite
31. Deosebiţi ostracodermii de placodermi. Cu ce progrese
evolutive au contribuit la evoluţia vertebratelor?

Proiectul pentru Învăţământul Rural 309

11. Phylum Hemichordata. Phylum Chordata
11.5. 1) a) Deuterostomia, b) marin, c) proboscis, d) trunchi, e) 3; 2) a;
Răspunsuri la 3) a) ectodermică, b) dorsal, c) dorsal, d) ventral; 4) a) complet,
b) fante faringiene, c)schimb de gaze, d) difuzie; 5) a) bilaterală,
testele de
b) notocord, c) adult, d) dezvoltarea embrionară, e)ventral, f)
autoevaluare antero-posterior, g) postero-anterior, h) dorsal, i) epineur,
j)endodermică, k) perforaţi, l) fante; 6) vezi p 285; 7) sifoanele
oral şi atrial sunt apropiate; 8) vezi p 289; 9) larva este liberă,
adultul este fixat de substrat; 10) larva spre deosebire de adult
prezintă coadă şi notocord, structuri pierdute în timpul
metamorfozei; 11) sifoanele sunt plasate diametral opus; 11)
taliaceele sunt libere planctonice, ascidiile sunt sesile în stadiul
de adult; 13) Larvaceele păstrează coada şi notocordul în stadiul
de adult; 14) p 291; 15) p 291;16) notocordul este alcătuit din
celule musculare, p 291-292; 17) p 293; 18)sunt deuterostomieni,
au fante faringiene, sistem nervos situat dorsal, uneori tubular
19)

Caractere de cordat Aspect

Larva le prezintă pe toate trei; Corp saciform cu pereţi groşi

adulţii au doar fante faringiene
Toate trei amfioxus

20) a,c,e,h; 21) c; 22) d; 23) d; 24) e; 25) b; 26) c; 27) a; 28) b; 29)
d; 30) a; 31) p 346-347.
11.6. Criterii de evaluare: tutorele va aprecia în lucrarea de
Instrucţiuni verificare a cursanţilor capacitatea de sinteză a informaţiei,
capacitatea de aplicare a cunoştinţelor în contexte noi, însuşirea
de evaluare
criteriilor morfologice folosite în identificarea taxonilor studiaţi,
coerenţa şi logica răspunsurilor, corectitudinea cu care au fost
însuşite definiţiile, folosirea corectă a termenilor noi, argumentarea
logică a teoriilor învăţate, aplicarea cunoştinţelor legate de biologia
grupului studiat.
Pentru a obţine un punctaj favorabil la lucrarea de verificare vă
recomand să parcurgeţi atent conţinutul testelor de autoevaluare şi
să verificaţi corectitudinea cu care aţi răspuns la toate sarcinile de
lucru.
Exerciţiile cuprinse în lucrarea de verificare au punctaj
egal (5p).
În cazul în care obţineţi la lucrarea de verificare un scor mai mic de
50 de puncte va trebui să revedeţi conţinutul unităţii de învăţare şi să
refaceţi lucrarea de verificare.
Rezultatul testului:
Numărul răspunsurilor corecte x 5=_____puncte
Punctajul maxim 100 puncte.
Ponderea lucrării de verificare este de 3,33% din evaluarea finală.

310 Proiectul pentru Învăţământul Rural

 11. Phylum Chordata

11.7 V.11.1. Ce dovezi demonstrează că hemicordatele şi cordatele

Lucrare de aparţin aceleiaşi linii evolutive? (Răspundeţi în maxim 30 de cuvinte).
V.11.2. Ce afinităţi au adulţii tunicatelor cu cordatele? Ce afinităţi au
verificare 11
larvele tunicatelor cu cordatele? (Răspundeţi în maxim 30 de
cuvinte).
V.11.3. Definiţi pedomorfoza şi explicaţi posibilul rol al pedomorfozei
în evoluţia cordatelor.
V.11.4. Comentaţi posibila influenţă a hrănirii prin filtrare asupra
evoluţiei cordatelor. (Răspundeţi în maxim 100 de cuvinte).
V.11.5. Ce presiuni selective ar fi putut favoriza stilul de viaţă
prădător al cordatelor evoluate? (Răspundeţi în maxim 100 de
cuvinte).
V.11.6. Alegeţi una dintre variante încât enunţul să fie corect. Toate
mamiferele
a) nasc pui vii
b) îşi încheie dezvoltarea embrionară în uter
c) hrănesc puii cu secreţia glandelor mamare
d) au toate caracteristicile de mai sus
e) nu au nici o caracteristică dintre cele de mai sus
V.11.7. Alegeţi una dintre variante încât enunţul să fie corect.
Caracterul care a favorizat eliberarea reproducerii vertebratelor de
mediul acvatic şi a permis răspândirea în diferite medii terestre a fost:
a) operculul
b) placenta
c) sistemul liniei laterale
d) apendicii osoşi
e) oul amniotic
V.11.8. Alegeţi una dintre variante încât enunţul să fie corect. Primele
vertebrate care au ieşit pe uscat au fost:

a) agnate
b) reptile
c) amfibieni
d ) peşti cartilaginoşi
e) mamifere
V.11.9. Alegeţi una dintre variante încât enunţul să fie corect. Un
animal segmentat cu simetrie bilaterală, fante la nivelul faringelui,
coadă postanală şi dezvoltare de deuterostomian aparţine filumului:
a) Annelida
b) Arthropoda
c) Chordata
d) Mollusca
e) Plathelminthes
V.11.10. Completaţi spaţiul liber din text cu termenul corect.
_______sunt cordate nu şi vertebrate
a) speciile din Clasa Cephalaspidomophi
b) speciile din Clasa Chondrichthyes
c) cefalocordatele
d) asteroideele
e) amfibienii
V.11.11.Este posibil ca cefalocordatele să fi apărut printr-un proces
care a presupus dezvoltarea organelor reproducătoare mature la o
Proiectul pentru Învăţământul
formă Rural
juvenilă. Acest proces evolutiv este denumit_____. Alegeţi 311
varianta corectă:
a) partenogeneză
b) pedomorfoză
11. Phylum Hemichordata. Phylum Chordata
11.8. coadă postanală, endostil, fante faringiene, notocord, sistem
Cuvinte cheie nervos tubular.

11.9. 1. Alldredge, A., 1976. Appendicularians, Sci.Am.235, 94-102.

Bibliografie 2. Bone, Q., 1979, The origin of chordates. Oxford Biology Readers.,
No 18, New York, Oxford University Press.
3. Campbell, N.A., Reece, J.B., Biology, 2002, Pearson Education,
Inc., Publishing as Benjamin Cummings, Vertebrate Evolution and
Diversity, 678-717.
4. Carroll, R.L., 1997. Patterns and processes of vertebrate evolution.
New York, Cambridge University Press.
5. Forey, P., Janvier, P., 1994, Evolution of early vertebrates. Am.
Sci., 82, 554-565.
6. Hickman, C.P., Roberts, L.S., Larson, A., l’Anson, H., 2004. Mc
Graw-Hill, Integrated Principles of Zoology, Chordates465-485.
7. Jeffries, R.P.S., 1986. The ancestry of the vertebrates. Cambridge.
Cambridge University Press.
8. Miller, S.A., Harley, J.P., 2005, Zoology, Mc Graw-Hill,
Hemichordata and Invertebrate Chordates, 265-275.
9. Pough, F.H., Janis, C.M., Heiser, J.B.,Vertebrate life, ed. 6. Upper
Saddle River, New Jersey, Prentice Hall.
10. Stokes, M.D., Holland, N.D., 1998 The lancelet. Am.Sci., 86 (6),
552-560.
11. www.mhhe.com/zoology, Web Links: Phylum Chaetognatha,
Phylum Hemichordata, Phylum Chordata, General Chordata
References, Subphylum Urochordata, Subphylum Cephalochordata.

312 Proiectul pentru Învăţământul Rural