CICLUL CELULAR

DIVIZIUNEA CELULARĂ
Click to add text
• Ciclul celular - perioada de timp parcursă din momentul în care celula
s-a constituit în urma unei diviziuni şi până în momentul terminării
propriei diviziuni
• Ciclul de viaţă al celulei cuprinde două mari etape:
• interfaza sau intercineza, perioada dintre două diviziuni succesive
• diviziunea celulară propriu-zisă
• Interfaza - perioada cu cea mai intensă activitate metabolică
• În interfază se sintetizează atât acizii nucleici cât şi proteinele celulare
• Un ciclu celular complet - patru etape:
• G1- etapa parcursă de celulă de la sfârşitul mitozei şi până la începutul
sintezei de ADN
• S- etapa sintezei ADN-ului
• G2- etapa dintre sfârşitul sintezei ADN şi începutul mitozei
• M – etapa diviziunilor celulare
• În total cele trei etape, respectiv interfaza, durează în medie 10-24 ore,
iar mitoza durează o oră
• Fibrele nucleozomice sunt dispersate in nucleu, formând
cromatina. Se intensifică sinteza de proteine şi lipide pentru a
asigura specificitatea funcţiei celulare si pentru a asigura
refacerea moleculară a celulei. Astfel, în celulele secretoare,
unele organite celulare, cum ar fi aparatul Golgi si reticulul
endoplasmic sunt foarte bine dezvoltate.Condroblastele
sintetizează elementele matricei extracelulare, iar adipocitele
stochează trigliceridele.

Faza S-replicarea
• Este condiţionată de matrice, enzimele fiind fixate pe reţeaua
fibrilara. Procesul începe simultan pe mai multe filamente de
cromatină, iar timp de 8 ore, intreg ADN-ul va fi recopiat. In
fiecare loc unde se produce replicarea, se formează un „ ochi de
replicare” ce conţine la fiecare extremitate o „furcă de
replicare”Genomul uman conţine 104-105 repliconi.
• 1 .Desfacerea spiralelor de ADN cu ajutorul unei enzime, si
menţinerea lor in această stare prin intermediul proteinelor de
legătură ale braţelor de ADN. Fiecare braţ de nucleotide
devine o matrice
• 2. Amorsa; fixarea unei mici molecule de ARN de 10
nucleotide, pe ADN, realizându-se astfel un semnal pentru
ADN polimeraza.
• 3. Poziţionarea strategică faţă de matrice, prin
complementaritate, a bazelor de dezoxiribonucleotide libere şi
sinteza de neobraţe, cu ajutorul ADN polimerazei. Această
enzimă nu poate funcţiona decât într-o singură direcţie. Pentru
fiecare fragment este necesară o amorsă de ARN
• 4. Segmentele vor fi legate mai târziu prin ADN ligază.
• Pot să apară şi erori de replicare, rezolvate de cele mai multe
ori de către polimeraze cu rol de reparare a defectelor
apărute. Dacă acest lucru nu se poate realiza, prin acumulare
de defecte în urma ciclurilor celulare succesive, se produc
disfuncţii serioase care ţin de domeniul patologicului. Dacă
erorile apar la nivelul celulelor germinale, se pot transmite
mutaţii care duc la apariţia de descendenţi care nu pot
supravietui sau care sunt purtători de boli genetice.
• Exemplu: Erori de replicare pot fi produse prin acţiunea
radiaţiilor ionizante, prin cea a agenţilor chimici mutageni,
prin degradarea termică a nucleotidelor.
• Pregăteşte mitoza şi durează 4 ore.
• nucleul este înconjurat încă de membrană şi conţine unul
sau mai mulţi nucleoli.
• Centrozomul se dublează, se dezvoltă într-o anumită
direcţie microtubulii plecând de la cei doi centromeri
formaţi.
• Evenimentele următoare se desfăşoară plecând de la fusul
de diviziune format din ansamblul de microtubuli legaţi de
proteine.
• Microtubulii a căror asamblare începe în centrozom, la
nivelul materialului pericentriolar, Urmează sinteza
proteică cea care condensează fibrele cromatiniene.
• Ritmul si frecvenţa diviziunilor celulare depinde de tipul de celulă.
• Celulele epiteliului de acoperire se divid frecvent, celulele hepatice se
refac în funcţie de condiţiile exterioare, de stimulii ambientali, în
timp ce neuronii şi miocitele se pare că nu se divid.
• Ritmicitatea aceasta este dependentă de mediatori.
• Exemplu: fibroblastele se divid doar în prezenţa unui factor de
creştere derivat din plachetele sanguine. PDGF . Pe membrana
fibroblastelor se găsesc receptori pentru acest factor, care legându-se
de ei prin ligant, stimulează creşterea celulară.
• În cazul unei leziuni tisulare, afluxul de plachete şi secreţia de PDGF,
stimulează refacerea celulară şi induce cicatrizarea.
• Pe de altă parte, o prea mare densitate tisulară,
induce inhibiţia de contact care blochează
diviziunea mitotică.
• Refacerea celulară este şi sub control hormonal
• Exemplu: refaceea endometrului după
menstruaţie, sub acţiunea estradiolului.
• Rol in refacerea celulară o au de asemenea,
lumina, echilibrul nutriţional si temperatura.
• Pe parcursul fiecarui ciclu celular, toate celulele trebuie să
treacă prin asa zisele puncte de restricţie, pentru a putea
să treacă în faza umătoare.
• -punctul G1/S (G1-sinteza), numit şi punctul R(restricţie),
controlează ieşirea din faza G1 şi debutul replicării.
• Dacă sunt condiţii favorabile, celula îşi urmează cursul, işi
replică ADN-ul şi se divide. Dacă nu, ea intră într-o fază de
repaos.
• Raportul nucleocitoplasmatic constituie semnalul de
intrare în faza de replicare. Este un punct ireversibil care
implică mecanisme de sinteză ADN.
-punctul G2/M (faza G2-debutul diviziunii) trebuie atins
pentru a se putea permite debutul mitozei sau meiozei. La
sfârşitul fazei G2, un complex proteic, numit MPF
(maturation promotor factor), un complex promotor al
maturării, atinge o concentraţie critică, care stimulează
profaza din mitoză.
Scăderea sa la sfârşitul mitozei, semnalează debutul
următorului ciclu celular.
MPF este o protein kinază care activează alte enzime.
Activarea sa duce la fosforilare proteică a cromatinei ceea ce
antrenează condensarea cromozomilor şi stimulează în acelaşi
timp dezagregarea învelişului nuclear.
• Categoria I - fără capacitate de diviziune, celulele
oprite în G1 (neuronii, fibra musculară scheletică,
fibra miocardică)
• Categoria a II - a - celulele cu capacitate de diviziune
• II a - celule care nu se divid decât în anumite condiţii
-compartimentul neproliferativ
• II b - celule care se divid continuu - compartimentul
proliferativ
• Compartimentul neproliferativ, de rezervă, cuprinde
categoria celulelor “STEM” (G1 în G0 şi pot
reintra în ciclul celular sub influenţa stimulilor
mitogeni)
• Diviziunea celulară - fenomenul biologic prin care se
asigură transmiterea materialului genetic de la celula
mamă la celulele fiice
• Împărţirea şi repartizarea tuturor structurilor
subcelulare între cele două celule fiice
• Etapă premergătoare – antefaza (creşterea volumului
nuclear şi a vâscozităţii citoplasmei)
• Polimerizări ale microtubulilor (constituirea aparatului
mitotic)
• Cromozomii devin vizibili (verde de metil, orceină,
safranină, pararozanilină)
• Celulele somatice – mitoză (diviziune indirectă) sau
amitoza (diviziune directă)
• Celulele germinale - meioză
• Diviziunea indirectă sau mitoza se derulează
în patru faze :
1. profaza
2. metafaza
3. anafaza
4. telofaza
• Durata mitozei
• P M A T Total
30 8 4 18 60 min.
• Celula conţine o cantitate dublă de ADN (din
faza S)
• Membrana nucleară este intactă
• În nucleu – începe spiralizarea cromozomilor
• În citoplasmă - formarea celui de-al doilea
centrozom, prin dublarea celor 2 centrioli
• Asamblarea tubulinelor şi constituirea
filamentele fusului acromatic
• MEMBRANA NUCLEARĂ SE RUPE
• Cromozomii “plutesc” liberi în citoplamsă şi
au mişcări haotice
• Cei 2 centrozomi ajung la polii opuşi ai celulei
• Cromozomii se ataşează cu ajutorul
kinetocorilor de filamentele fusului acromatic
• Formarea fusului de diviziune complet – 2
asteri şi placa metafazică (ecuatorială)
• Cromozomii se găsesc în planul ecuatorial al
celulei (placa metafazică sau ecuatorială)
• Fusul de diviziune complet – 3 tipuri de fibre:
astrale, polare şi kinetocorice
• Evidenţierea aspectului ”clasic” al
cromozomilor metafazici
• Centrozomii de la cei doi poli ai celulei atrag
cromozomii fixaţi de filamentele
microtubulinice
• Despicarea longitudinală a cromozomilor
bicromatidieni în două cromatide fiice
• Migrarea cromatidelor spre polii celulei
• La fiecare pol celular - 46 cromozomi
monocromatidici
• Începe când s-a terminat migrarea cromozomilor
spre polii celulei
• Cromozomii monocromatidieni se despiralizează -
reţeaua de cromatină
• Se reface membrana nucleară
• Citodiereza - despicarea citoplasmei prin formarea
unui şanţ la suprafaţa celulei (un inel contractil,
rezultat din structuri acto-miozinice citoplasmatice)
• Fragmentoplastul – organit temporar format din
fibrele polare (ţine la distanţă cei 2 nuclei nou-
formaţi)
• Se dezasamblează fibrele fusului acromatic
• Citokineza – despărţirea celor 2 celule fiice
• 2 celule fiice care conţin acelaşi nr. de
cromozomi cu celula mamă
• ½ din citoplasmă
• ½ din organite
• un centrozom (format din 2 centrioli)
• 4 tipuri de mitoză (A,B,C,D)
• 2 tipuri particulare de mitoză – diviziuni
nucleare: amitoza şi endomitoza
1. Mitoza de tip A - homoplastică : cele două celule fiice sunt
identice între ele şi identice şi cu celula suşă (mitoza egală -
celulele foarte tinere, nediferenţiate)
2. Mitoza de tip B - asimetrică : două celule fiice care nu sunt
identice (una seamănă cu celula mamă - celula de rezervă, a
doua celulă - începe să se diferenţieze)
3. Mitoza de tip C – heteroplastică : Celulele sunt egale între ele
şi mai mature decât celula suşă
4. Mitoza de tip D - de diferenţiere – “de întinerire” : rezultă
celule mai tinere decât celula suşă (transformarea blastică a
limfocitelor B în plasmocite secretoare de imunoglobuline)
• AMITOZA
• Împărţirea nucleului în două părţi, mai mult sau mai puţin egale.
• Celulele rezultate au materialul genetic complet
• Fără individualizarea aparentă a cromozomilor şi fără constituirea fusului
acromatic.
• Hepatocitele, celulele mucoasei uterine, leucocitele în cultură (in vitro),
condrocitele
• ENDOMITOZA
• Cromozomii se comportă normal până la sfârşitul profazei
• Separarea cromatidelor şi spiralizarea acestora, fără ca membrana
nucleară să dispară, fusul acromatic nu se constituie
• Dublarea numărului de cromozomi cu fiecare mitoză – endopoliploidie cu
garnituri cromozomale de tipul 4n, 8n, 16n
• Megacariocitele, culturi celulare, celule leucemice, regenerărilor
compensatoare, după ablaţie parţială de organ (hepatocitele după
hepatectomie subtotală)
• a). se pot matura şi specializa
• a1) - păstrează potenţialul de diviziune - celulele
hepatice sau limfocitele
• a2)- suportă un înalt proces de diferenţiere, pierzând
potenţialul de diviziune - neuronii
• b). - faza de repaus G0 şi la nevoie, să reintre în ciclul
direct în G1 (atunci când intrarea în G0 s-a făcut
imediat după mitoză) sau din G1 să intre în G2 (cazul
celulelor poliploide), când celula şi-a dublat cantitatea
de ADN
• c). după mitoză celulele pot intra în linia germinală,
evoluând spre celule sexuale. Este cazul celulelor din
blastula timpurie (etapa embrionară)
• Caracteristică organismelor ce se reproduc pe cale
sexuată
• Prin fecundarea sexuată are loc procesul de dublare a
numărului de cromozomi care ulterior, este restabilit
prin reducerea lor numerică în cursul meiozei
• Dintr-o celulă diploidă - patru celule fiice cu garnitura
cromozomală haploidă - spermatozoizii şi ovulele (celule
înalt specializate)
• Celulele pregătite pentru ciclul meiotic sunt ovocitele şi
spermatocitele primare
• Două diviziuni succesive: meioza I, de tip reducţional şi
meioza II, diviziunea ecvaţională.
• Meioza I (diviziune reducţională) : profaza I,
metafaza I, anafaza I şi telofaza I
• Evenimente de ordin replicativ - se sintetizează
moleculele complexe necesare replicării cromozomilor
şi constituirii aparatului mitotic
• Profaza I a meiozei durează mai mult decât profaza
mitotică (de la câteca ore până la zile și chiar ani)
• Se caracterizează printr-o creştere substanţială a
volumului nuclear
• Evenimentele complexe din cursul profazei I sunt
subdivizate în mai multe stadii: leptotenul, zigotenul,
pachitenul, diplotenul şi diachineza
• Primul stadiu al profazei I – nr. diploid de cromozomi
• Cromozomii bicromatidieni sunt sub forma unor
filamente subţiri, bine diferenţiaţi
• În nucleul cromozomii se dispun într-o polarizare bine
stabilită, pornind dintr-un singur punct (aspect de
buchet)
• De-a lungul cromozomilor pot fi identificate
cromomerele, constante în dimensiuni, poziţie şi număr
(zone ale cromatidei cu o spiralizare accentuată)
• Celula conţine o cantitae dublă de ADN din faza S
• Nucleolul îşi dublează atât volumul cât şi cantitatea de
ARN
• Cei doi cromozomi omologi sunt separaţi la o distanţă de
câţiva microni
• Începe spiralizarea cromozomilor şi ca urmare
cromatidele se scurtează crescând în diametru
• În celulele diploide componentul cromozomal este alcătuit
din perechi de cromozomi, unul de origine maternă, iar
celalalt de origine paternă
• Aceştia se apropie şi stabilesc într-un anumit punct un
contact numit chiasma, după care punctele de contact se
propagă progresiv pe toată lungimea cromozomilor
realizându-se împerecherea tip “fermoar”
• Conjugarea cromozomilor omologi se realizează în aşa fel
încât fiecare cromatidă sau punct al unui filament
cromozomal vine în contact cu cromatidele
corespunzătoare de pe cromozomul omolog
• Complexul sinaptinemal sau sinaptomul -
structură proteică tripartită, cu o regiune
centrală (100 nm diametru) şi două componente
laterale (30-50 nm diametru)
• Cromozomii omologi se alipesc de elementul
lateral al sinaptonului
• La începutul zigotenului regiunile scurte ale
sinaptonului se apropie reciproc formând locurile
în care cei doi cromozomi omologi vor iniţia
împerecherea
• Cromozomul se ataşează de învelişul nuclear prin
extremităţi - fiecare bivalent - formând o buclă
spre interiorul nucleului
• Se definitivează procesul de conjugare a omologilor
• Cromozomii apropiaţi se îngroaşă tot mai mult - tetradele
sau bivalenţii
• Se realizează recombinarea şi schimbul reciproc de
fragmente între cromozomii omologi, fenomen cunoscut sub
numele de crossing-over
• În cursul acestei perioade cromatidele se fragmentează,
după care se reconstituie din nou
• Complexul sinaptinemal contribuie la menţinerea
îndelungată a împerecherii cromozomilor omologi aflaţi în
stare de funcţionare şi stabileşte baza morfologică în care
are loc crossinover-ul
• Ca urmare complexul sinaptinemal apropie catenele de
ADN astfel încât determină cuplarea bazelor azotate
complementare şi formarea hetero-duplexului de ADN
• Cromozomii bivalenţi, uniţi în tetrade, continuă să se
scurteze
• La un moment dat între cei doi cromozomi omologi, care
conţin material genetic recombinat, apar fenomene de
respingere electrostatică care tind să-i separe
• Între cromozomii bivalenţi apar nişte bucle, locuri unde
aceştia încep să se despartă, precum şi unele noduri sau
chiasme (de la litera grecească chi), puncte de contact în
care cromozomii continuă să rămână uniţi luând forme
diferite de X, V, 8
• În urma schimbului de material genetic, tetradele
constituite conţin patru cromatide din care, două conţin
material recombinat atât de origine maternă cât şi de
origine paternă
• Dezagregarea complexului sinaptinemal
• Chiasmele alunecă spre extremităţile braţelor
cromozomilor - figurile caracteristice diakinezei
în formă de cruce, de opt sau de inel
• Bivalenţii se îndepărtează unul de celalalt,
organizându-se la periferia nucleului
• Spre sfârşitul diakinezei are loc dispariţia
membranei nucleare şi formarea fusului
acromatic
• Membrana nucleară se dizolvă complet
• Nucleolii dispar
• Cromozomii bivalenţi se dispun în plan
ecuatorial – placa metafazică
• Pentru fiecare omolog există un centromer
corespunzător amplasat la distanţe egale, de
o parte sau de alta a plăcii ecuatoriale
• Faza de terminalizare, de separare a chiasmelor restante
• Eliberarea cromozomilor omologi ai fiecărui bivalent şi
migrarea acestora spre polii celulei
• Centromerii nu se divid, numărul diploid de cromozomi
se reduce, astfel că la fiecare pol ajung doar jumătate din
numărul diploid de cromozomi
• Fiecare diploid conţine două cromatide, una de origine
maternă sau paternă şi alta care rezultă în urma
combinării genetice
• În consecinţă cei 23 cromozomi bicromatidici vor migra
în aşa fel încât o parte din ei, cei de origine maternă să
ajungă la un pol, iar cei cu cromatina de origine paternă,
la celălalt pol
• Cromozomii se despiralizează
• Reapare membrana nucleară şi nucleolul şi se
reconstituie nucleul, în urma unui proces
analog celui observat în telofaza mitozei
• Precede la scurt timp o a doua meioza (după
modelul unei mitoze simple)
• În timp ce în telofaza mitozei cromozomii sunt
monocromatidieni, în telofaza meiozei aceştia
sunt clivaţi în cele două cromatide
• Tiparul mitozei obişnuite
• Deosebirea constă în faptul că împărţirea
cromozomului în cele două cromatide se
realizează încă din timpul meiozei I
• Cromatidele sunt constituite din material
genetic având provenienţă maternă şi
paternă
• Cele două cromatide, unite printr-un
centromer comun, formează patru braţe
• Sfârşitul profazei II este marcat de dispariţia
membranei nucleare şi constituirea fusului de
diviziune
• În metafaza II diadele cromatidice se
orientează în plan ecuatorial
• Centromerii se prind de fibrele cromozomale şi
se clivează, permiţând migrarea cromatidelor
spre polii opuşi ai celulei
• Se caracterizează prin migrarea în sens opus a
cromatidelor surori
• Telofaza II -cromozomii îşi pierd individualitatea
• Reconstituirea membranei nucleare
• Se individualizează cele patru celule haploide
rezultate din meioză, fiecare având garnitura
cromozomală haploidă (23 de cromozomi
monocromatidici)
• În cursul spermatogenezei toţi gameţii constituiţi
devin funcţionali
• În ovogeneză numai unul din gameţi rămâne apt
funcţional şi care constituie gametul feminin sau
ovulul