 Majoritatea celulelor - uninucleate

 Hepatocitele - binucleate (15% din total)

 Masele protoplasmatice multinucleate - plasmodiile şi
sinciţiile
 Sinciţiile - fuzionarea mai multor celule într-o masă
comună – FMS
 Osteoclastele (remodelarea osului) conţin în medie 10
nuclei
 Celulele gigante multinucleate de corp străin
 Celule anucleate - eritrocite mamiferelor şi a
keratinocitelor stratului cornos
Forma nucleului diferă în funcţie de morfologia
şi activitatea celulei
Sferică în celulele epiteliale cubice sau poliedrice
Alungită în celulele fuziforme (celule musculare
netede)
Discoidală în celulele pavimentoase
Lobulată sau segmentată în granulocite şi în
celulele tumorale
Neregulată în megacariocite (nucleu poliploid)
Volumul nuclear diferă de la un tip celular la
altul
Celulele glandelor salivare - nucleu mic
Neuronii multipolari CA al MS - nucleu
voluminos
Raportul nucleo-citoplasmatic - raportul
dintre vol. nuclear şi vol. citoplasmatic
Din stadiul de blastulă, vol. embrionului
creşte prin multiplicarea celulară
Rap. nucleo-citoplasmatic rămâne acelaşi
pentru fiecare dintre celulele noi
Variază în funcţie de capitalul cromozomial şi
activitatea funcţională
Poziţia nucleului depinde de diferenţierea
celulară
Nucleul ocupă, de obiciei, centrul celulei
Este periferic în macrofagele active şi adipocite
Bazal în celulele glandulare cu secreţie exocrină
Se dispune aproape de membrana bazală în
celulele mucoase
În celulele seroase se găseşte la între polul bazal
şi centrul celulei
În celulele pancreatice exocrine în treimea
bazală
Conţine patrimoniul genetic
Moleculă foarte lungă - un polimer de
nucleotide, constituită din două lanţuri
helicoidale antiparalele
Mononucleotidele - monomeri ai ADN-ului
Dezoxiribonucleotide
Fosfat
Pentoză (2-dezoxi-D-riboză)
Baze azotate cu nucleu ciclic purinic (adenină
- A, guanină - G) sau pirimidinic (citozină - C,
timină - T)
Nucleozidele - combinarea pentozei cu o bază
purinică sau pirimidinică: adenozina,
timidina, citidina, guanozina
Molecula de ADN este bicatenară - două
lanţuri legate prin legături de hidrogen între
bazele purinice şi pirimidinice
Această legătură fosfat uneşte carbonul 3΄ al
unei dezoxiriboze de carbonul 5΄al altei
dezoxiriboze adiacente
O bază purinică sau pirimidinică se fixează
lateral pe carbonul 1 al fiecărei dezoxiriboze
Lanturi sunt antiparalele, legate de molecule
de H
Molecula de ADN este formată din două braţe
helicoidale antiparalele, înfăşurate în jurul
unui ax comun şi formând o elice dublă
Termenul de antiparalelism se explică în felul
următor secvenţa componentelor unui braţ
fiind următoarea:
- fosfat-carbon 3΄al dezoxiribozei, carbon 5΄ al
dezoxiribozei fosfat, etc
Secvenţele celuilalt braţ se dispun în ordine
inversă şi anume:
- fosfat-carbon 5' al dezoxiribozei, carbon 3΄al
dezoxiribozei fosfat, etc
 - ADN A cu dublă elice dreaptă - baze foarte înclinate - cu
elice mai scurtă şi mai groasă decât ADN-ul B, cel mai
stabil
 - ADN B format dintr-o dublă elice dreaptă - formă foarte
stabilă (8 perechi de baze pentru fiecare tur de spiră)
 - ADN C asemănător ADN-ului B, ( 9 baze azotate pentru
fiecare tur de spiră)
 - ADN D obţinut prin sinteză şi care nu conţine guanină, (8
perechi de baze azotate pentru un tur de spiră)
 - ADN P ( 3,62 de baze azotate /tur de spiră)
 - ADN Z cu dublă elice stângă - configuraţie în zigzag când
bazele purinice şi pririmidinice alternează pe acelaşi braţ
ADN-ul se leagă permanent de histone - fibrele
nucleozomice (proteine specifice)
Proteine nonhistonice - proteine reglatoare ale
transcripţiei, proteinele enzimatice
Lamininele nucleare (filamnete intermediare ale
citoscheletului – tip V)
 Moleculele de ARN-m, ARN-t, ARN-r provin prin
transcripţia ADN-ului
 ARN-polimerazele - enzime capabile de a citi unul
dintre cele două lanţuri de ADN (matricea) şi de a-l
transcrie în diverse tipuri de ARN (ARN-m, ARN-t,
ARN-r)
 ARN polimeraza I – ARN-r
 ARN polimeraza II - ARNm şi sn-RNA (small nuclear
RNA – ribonucleoproteine)
 ARN polimeraza III – ARN-r 5 S (în afara nucleolului)
şi ARN-t
Dublarea materialului genetic celular
În timpul fazei S a ciclului celular
Rezultă molecule de ADN superpozabile
moleculelor de ADN preexistente
Fiecare braţ serveşte drept matrice pentru a
forma un braţ nou
Se realizează datorită complementarităţii
bazelor nucleotdice
Fiecare dintre cele două molecule formate
prin replicare conţine un lanţ al moleculei
ADN de origine
 Replicarea se efectuează pornind de la un punct
iniţial – dublarea , in faza S
 Fiecare braţ parental se separă de celălalt în zona
numită ochi de replicare
 Puncte de creştere - de o parte şi de alta a ochiului
de replicare
 Replicarea este bidirecţională faţă de punctul de
iniţiere
 La celulele eucariote, replicarea se face simultan
în mai multe locuri - unităţi de replicare sau
repliconi
 O genă - o parte din molecula de ADN transcrisă în
ARN !
 Cel mai mic mod de a stoca informatia
 Gena - o succesiune de exoni şi introni
 Exonii - în molecula de ARN matură, intronii sunt
eliminaţi
 Exonii - regiuni codante ale genei.
 O genă începe printr-un loc de iniţiere al transcripţiei
şi se termină la capătul ultimului exon
 Transcripţia depinde de o regiune care cuprinde un
promotor şi secvenţe reglatoare
 În amonte de locul unde începe lectura - o regiune
care conţine promotorul (secvenţă de ADN specifică
ce controlează modul de transcripţie al genei)
ARN-ul este monocatenar fata de ADN
Dezoxiriboza înlocuită de riboză şi timina
înlocuită de uracil
ARN-m (mesager), ARN-t (transport),
ARN-r (ribozomal)
Ansamblu de exoni ai genei transcrişi de la
nivelul ADN-ului
Cadru de lectură pentru ribozomi
Codonul (secvenţă de trei baze) de debut al
lecturii sau codonul iniţiator sau START
(AUG)
Codonul de sfârşit de lectură sau STOP
(UAA, UAG sau UGA)
Formă de trifoi
Secvenţe auto-complementare
Buclă D (sau 1)
Duclă anticodon (sau 2)
Buclă T (sau 3)
4 ramuri: una acceptoare (leagă acidul aminat
de transportat), o ramură D, una T şi ramura
anticodonului
Ramura acceptoare sau pericodonul are o
extremitate 3΄, a cărei secvenţă terminală este
întotdeauna CCA şi o extremitate 5΄ vecină,
legată de o moleculă de fosfat
Cromatina - molecule de ADN organizate în
fibre nucleozomice – totalitatea
moleculelor de ADN
În MO nucleii fixaţi şi coloraţi cu coloranţi
bazici substanţă colorată - heterocromatină
Spaţiile mai puţin dense dintre masele
cromatice (spaţii intercromatiniene) -
eucromatina
Cromatina - în nucleoplasmă la periferia
nucleului în grămezi juxta sau
paranucleolare
 În nucleii aparţinând aceluiaşi tip celular este
aceeaşi, dar variază mult de la un tip celular la
altul
 Mai multe forme:
 - de grămezi neregulate, uneori de dimensiuni
mici
 - de granulaţii fine
 - sub forma unei reţele fine
 Aspectul variază în funcţie de celulă şi de
activitatea celulară
 În nucleul celulelor somatice, la femei - masă de
cromatină cu un diametru de 1μ, biconvexă, aflată
în apropierea nucleolului sau a membranei
nucleare (cromatină sexuală - corpuscul Barr) –
porţiunea inactivată a cromozomului X
 La specia umană - 23 perechi de cromozomi, 22
perechi autozomi şi o pereche de gonosomi
(cromozomi sexuali: XX sexul feminin, XY sexul
masculin)
 Fiecare dintre aceşti cromozomi au aceleaşi regiuni
specializate care corespund:
 - mai multor regiuni de replicare
 - centromerului
 - celor două telomere
CENTROMERUL
Asigură asocierea a două cromatide fiice
(două fibre nucleozomice) de la începutul
duplicării până la debutul anafazei, când se
separă cromatidele surori
În timpul mitozei centromerul se ataşează
fusului prin intermediul unui proces proteic
- kinetocor
DOUĂ TELOMERE
Regiuni specializate ale fiecărei extremităţi
ale unui cromozom care conţin secvenţe
specifice
Extremitatea fibrei nucleozomice este
monocatenară.
Constituie ansamblul de segmente cromozomice
care rămân condensate în timpul interfazei
(fracţiuni de ADN inactive)
Are o suprastructură solenoidă şi este foarte
bogată în histone H1
Reprezintă 80-90% din ADN-ul nuclear
Se găseşte sub două forme: constitutivă şi
facultativă
 HETEROCROMATINA CONSTITUTIVĂ
 Este formată din secvenţe de ADN care nu sunt
niciodată transcrise
 Se găseşte în jurul centromerului.
 Secvenţe identice de cromozomi omologi cu aspect
condensat pe tot parcursul ciclului celular (braţul
lung al cromozomului Y)
 HETEROCROMATINA FACULTATIVĂ
 Inactivarea completă a unui segment cromozomic nu
este însoţită de o alterare a structurii genice
 Genele reprimate diferă de la un tip celular la altul:
un astfel de mecanism explică diferenţierea celulară
 Genele citokeratinei sunt reprimate în fibroblaşti,
cele de vimentină în keratinocite
Nu poate fi vizualizată la microscopul optic -
fibre nespiralizate sau despiralizate
Aceste fibre sunt genetic active (moleculele de
ADN în curs de replicare şi transcripţie)
Sub acţiunea ARN-polimerazei, care permite
sinteza ARN plecând de la ADN, ADN-ul se
debobinează parţial
Spaţiile intercromatiniene sunt locul de pasaj
al diferitelor forme de ARN spre membrana
nucleară
Aici se găsesc şi corpii nucleari (NB: nuclear
bodies)
Lamina nucleară - nucleofilamente
(filamentelor intermediare) – sub
memrana nucleara
Există lamina A, C (celulele diferenţiate),
lamina B (celule nediferenţiate)
Intervin în dezagregarea şi în reconstrucţia
nucleului
Proteine fibrilare dispuse în reţea
submembranară legate de porii nucleari
Reţea fibroasă cu rol în formarea fusului
mitotic
Centromerii se plasează în contact cu
nucleolul
Telomerele vin în contact cu periferia
nucleului şi se inseră în lamina nucleară.
Membrana nucleului provine din Cisternă a RE
caracteristică eucariotelor
Delimitează un conţinut diferit fundamental de
citoplasmă
Schimburile nucleo-citoplasmatice,
Organizarea conţinutului nuclear,
Menţinerea formei nucleului,
Replicarea ADN -ului
Creşterea nucleului,
Transportul ARN -ului
 Grosimea totală a învelişului nuclear - 35 nm
 Membrana externă!
 7,5 nm, trilamelară (o foiţă osmiofobă cuprinsă între
două foiţe osmiofile).
 De faţa externă se ataşează ribozomii, se continuă cu
RE
 Conţine 70% proteine şi 30% lipide.
 Spaţiul perinuclear – in mijloc!
 Între cele două membrane, 10-20 nm - locul de stocare
al ionilor de calciu.
 Această zonă comunică cu lumenul RE
 Membrana internă !
 Conţine molecule proteice intramembranare (locuri
de fixare ale moleculelor de laminine şi ale histonelor
fibrelor nucleozomice)
 Prezintă canale ionice transmembranare pentru calciu
 Structură complexă - zonă de întrerupere a membranei
nucleare
 Porii reglarea schimburilor dintre nucleu şi citoplasmă
 Conţine NPC (nuclear por complex) format din
proteine încărcate electric pozitiv
 Porii controlează transportul nucleo-citoplasmatic, în
sensul citoplasmă→nucleu şi invers
Nucleolul - organit nuclear nedelimitat de o
membrană – interiorul nucleului
Nu are membrana
Sinteza ARN-r, prezent în fazele G1, S, G2
(dispare în mitoză)
Conţine bucle mari de ADN, aparţinând la cinci
perechi de cromozomi
Fiecare dintre aceste bucle conţine un grup de
gene ARN-r
Fiecare grup constituie un centru organizator
nucleolar sau NOR (nucleolar organizing
center)
Nucleolul este cea mai densă structură
corpusculară intranucleară
Apare în toate celulele eucaryote numai în
interfază.
Transmiterea sistemelor de “transcripţie” şi
“translaţie” a informaţiei genetice, codificate în
cele cinci perechi de ADN ai organizatorilor
nucleari.
Rolul fundamental în biogeneza ribozomilor
Dimensiunile între 1-2 μm şi aproximativ 5-30%
din volumul nuclear
Volumul creşte proporţional cu activitatea
metabolică a celulei
Dimensiunile mari ale nucleolilor fac posibilă
observarea acestora şi în celule proaspete,
nefixate, folosind contrastul de fază
După fixare şi colorare cu coloranţi bazici,
nucleolul se evidenţiază ca un corpuscul
intens cromatic
Metoda Brachet (verde de metil pironină)
vizualizează nucleolul în roşu, la fel ca şi
ribozomii din citoplasmă
! Partea granulară – componenta dominantă a
nucleolului (granulaţii de 15-20 nm, apropiate ca
formă de ribozomii citoplasmatici)
! Partea cromozomală –fibre de ADN, de 10 nm,
(cromatina asociată nucleolului, cu rol de NOR -
cromozomii metafazici la nivelul constricţiei
secundare - perechile 13, 14, 15, 21, 22)
!Partea amorfă – reprezintă matricea nucleolului
(în ME are o densitate medie la fluxul de
electroni)
!Partea fibrilară –filamentele de 55 nm lungime,
grupate şi organizate într-o reţea
1. ! ADN-ul nucleolar - cele 5 perechi de
cromozomi nucleolari (pătrund în interiorul
nucleolului sub forma de bucle)
2. ! ARN-ul nucleolar -ARN-r aflat în faze
diferite de maturizare (organitul la nivelul
căruia se sintetizează ARN-r şi se formează
ribozomii)
3. ! Proteinele nucleolare - trei categorii de
proteine: proteine bazice, proteine solubile la
pH neutru şi proteine reziduale
Proteinele bazice sunt de tip histonic (în
medie 35% din totalul proteinelor nucleolare)
Biogeneza ribozomilor, unde se nasc ribozomii
Sintetizează ARN rcc
Intermendiar intre ARN m si de ARN T

Staţie intermediară obligatorie în tranzitul ARN-m

şi ARN-t din nucleu în citosol
Prezenţa nucleolului - condiţia de bază necesară
derulării unei mitoze normale
Distrugerea nucleolului în interfază, blochează
celula în faza G2 a ciclului celular
Modificări de număr, de formă şi volum
Transformări nucleolare, nucleare şi
citoplasmatice - gradul de transformare a unei
categorii de celule normale, în celule canceroase
Modificările de formă – apar în paralel cu evoluţia
gradului de malignitate (burjonări, escavaţii,
denivelări – nucleol cu aspect neregulat)
Hipertrofia nucleolară are loc paralel cu
hipertrofia nucleară şi proporţional cu gradul de
malignizare
Numărul nucleolilor în nucleii transformaţi
malign