1

2
 1. CICLUL CELULAR

În unul din postulatele teoriei celulare se menţionează că celulele se

înmulţesc în urma diviziunii celulei iniţiale.
CICLU CELULAR (cyclus cellularis) perioada fiinţării celulei cuprinsă
între 2-ă mitoze, sau de la înmulţirea celulei pînă la moartea ei.

3
 1. CICLUL CELULAR

În procesul de dezvoltare şi creştere a celulelor are loc următoarele tipuri

de diviziunea celulară:
Mitoză sau diviziune indirectă (gr. mitos - fir):
profaza,
metafaza,
anafaza,
telofaza (caracteristică celulelor somatice).

Endomitoza – formarea celule poliploide.

Amitoza sau diviziunea directă are etapele:
generativă,
degenerativă,
reactivă.

Există o perioadă anterioară diviziunii mitotice a celulelor INTERFAZA

formată din etapele:
presintetică (G1),
sintetică (S),
postsintetică (G2).
4
 1. CICLUL CELULAR
Istoria descoperirii mitozei
Printre primii diviziunea celulară la oul de broască, au observat savanţii
francezi Antoine François Prévost și Alexandre Dumas (1824). Pentru a
identifica procesele deplasării componente principale a nucleului, savant
german V. Shleyhner a propus termenul “cariochineză” (1879), iar histolog
german V. Flemming a întrodus în nomenclator morphologic termenul
“MITOZA” (1878).

V. Flemming (1843-1905) 5
 1.1. Interfază
INTERFAZĂ - perioada anterioară a diviziunii celulare care se caracterizată printr-o
creștere intensă a celulelor. Interfază la rândul ei este formată din următoarele
perioade:
• Presintetică (G1),
• Sintetică (S)
• Postsintetică (G2).

6
 1.1. Interfază

Presintetică (G1), apare imediat după divizarea celulelor.

Ca regulă, este cea mai lungă perioadă a interfazei, în celulele
eucariote poate extinde de la 10 ore până la câteva zile.

În perioada (G1) se începe:

• creșterea activă a celulei
• sinteza enzimelor proteice
• sinteza ARNr, ARNm, ARNt,
• formarea ribozomilor
• sinteza enzimelor specifice pentru formarea precursorilor ADN
(de exemplu, nucleotid-fosfochinaza)
• sinteza ATF-ului
• formarea organitelor celulari monomembranici
• sinteza proteinelor speciale, sau activatorilor S-perioadei, care
asigură trecerea celulelor în S-perioadă.

7
 1.1. Interfază

Perioada Sintetică (S), se caracterizează prin:

• dublarea (replicarea) a ADN-ului

• sinteza proteinele specifice (histone), care asigură formarea unui
nou lanţ ADN.
• dublarea numărului de cromozomi, la fiecare cromozom apare
cromatida perechea.
• se sporeşte nivelul de sinteza a ARN-lui ce conduce la marirea
cantităţii de ADN, atingând maximul său în perioada G2.

Notă: Procesul de sinteza ADN-ului și încorporarea proteinei

specifice (histon) în proteina cromatidei la unile dinte cromozomi
poate se desfăşura în timp de 5 - 6 ore sau mai mult.

8
 1.1. Interfază

În perioada postsintetică (premitotică, G2) celula se pregătește

pentru mitoza, în ea are loc următoarele evenimente:

• sinteza ARN iformaţional necesar pentru desfăşurarea mitozei.

• sintetizat ARN-ribozomal care determina diviziunea celulara.

• sinteza proteinelor (tubulina-formarea fusului divizional)

implicate în procesul de diviziune celulară,

• acumularea energiei necesare pentru mitoză.

• Centriolele centrozomului se dublează.

Durata perioadei-G2 este de circa 2-4ore.

9
 1.2. Mitoză

MITOZA - (mitosis, cariochineză) diviziune celulară indirectă.

Acest proces include fazele următoare:
Cariochineză - diviziunea nucleară - profaza, metafaza, anafaza şi telofaza.
Citochineză - divizarea citoplasmatică - telofaza.

10
 1.2. Mitoză
PROFAZA. În celulele mamiferelor, profaza dureaza 25-30
minute.
Procesele profazei:
• Apar corpusculi dense, filamentoase - cromozomi.
• Pe măsură ce celula intră în procesul de diviziune mitotică
cromozomii se inactivează și se spiralizează.
• Cromozomii conțin două cromatide şi la nivelul strangulaţiilor apar
centromere.
• În regiunea centromerilor se formează complexe de proteine
specifice – cinetocor.
• Cromozomii sunt dispersate în citoplasmă.
• Dispar nucleoli.
• Se distruge membrana nucleară.
• Se micşorează cantitatea reticulului endoplasmatic granular.
• Considerabil (până la 25%) se reduce numărul polizomilor.
• În citoplasmă se activizează centrul celular.
• În jurul fiecărei perechi a centrozomilor fiice, apar microtubuli
orientate radial, care formează zona radială a centrozomului.
• Se începe formarea fusului divisional. 11
 1.2. Mitoză

METAFAZA - durează aproximativ o treime din timpul

mitozei (6-15 min).
• Se termină formarea fusului divizionar.

• Cromozomii se aranjează în planul ecuatorial al

fusului, formând așa-numită lama cromozomală, sau
stea maternă.

• În timpul metafazei, cromatidele omologi ale fiecărui

cromozom sunt izolate una de cea lalta de o fisură,
păstrând legătura numai la nivelul centromerelor.

12
 1.2. Mitoză

ANAFAZA - etapa mitozei, care în celulele

mamiferelor se petrece 8-14 min.

Acesta etapă se începe cu:

• Divizarea simultană a cromozomilor în
cromatidele - fiice (în zona centromerului)

• Deplasarea cromozomilor spre polii opuși ai

celulei.

• Lungirea fusului mitotic printr-o depărtare a

polilor celulari.

Se termină prin:
• Acumularea la poluri opuse ai celulei a două
seturi identice de cromozomi.

13
 1.2. Mitoză

TELOFAZA - etapa finală a mitozei, durează 10-

40 minute.
• În timpul telofazei microtubulii aparatului
mitotic a celulei mame se distrug și dispar.

• Se formează inel contractil care apare în zona

strangulaţiei peretelui celular.

• Cromozomii celulelor fiice sunt incluse în procesele

de sinteză a acidului ribonucleic.

• În jurul cromozomiilor se restabileşte kariolema şi

apar nucleolii.

• Se petrece o repartizare de organite între celule

fiice (Mitocondrii, RE, Complex Golgi şi altele).
14
 1.2. Mitoză

Un eviniment important în Telofază este divizarea corpului celulei,

„citokineză”, care are loc în celulele animale prin formarea unei invaginari
a membranei plasmatice în interiorul celulei (A).
Strangularea acestui inel va duce la formarea invaginărilor a membranei
plasmatice în zona lui (B), asigurând astfel separarea celulei mame în două
celule fiice (C).

15
 1.2. Mitoză

PERIOADA G0 – perioadă este caracterizată ca starea repausului

reproductiv.

• celule care după diviziune, nu se modifică, dar îşi păstrează

proprietățile lor morfologice și capacitatea de a se diviza; aceastea
sunt celule stem; celulele cambiale (în epiteliu, măduvă osoasă);

• celule care după divizare cresc, se diferenţiază, îndeplinesc în

organe funcții specifice, dar dacă este necesar (în caz de deteriorare a
organului) restabilesc capacitatea de a se reproduce (celule-
hepatice).

• celule specializate, care cresc, se diferențiază, îndeplinesc funcțiile

lor specifice și în această stare rămân până la moarte, niciodată nu se
divid și în mod constant sunt în perioada G0 (celule cardice și
nervoase).
16
 2. ENDOMITOZĂ

Endoreproducţia reprezintă un proces, în urma căruia se formează

celule cu o cantitate sporită de A.D.N.

• Blocarea mitozei la trecerea de la G2 la profază. În astfel de celule, în

afară de creşterea volumului nucleului, nu pot fi observate alte schimbări
morfologice.
• În vremea metafazei, ca rezultat se dezintegrează fusul mitotic.
• O altă variant, după perioada S celula tetraploidă intră în mitoză, trece
prin toate fazele, însă citotomia nu are loc.

• Endomitoza poate să se petrece și prin distrugerea membranei nucleare,

dar în celula nu se dezvoltă aparatului mitotic și cromozomi nu se
distanţează între ele.
Ca rezultat se formează celule poliploide.

17
 2. ENDOMITOZĂ
E de menţionat că:
poliploidia celulelor somatice are loc la finele perioadei de dezvoltare a celulelor,
ţesuturilor şi organelor;
poliploidia este caracteristică pentru celulele specializate şi diferenţiate;
nu a fost constatată în decursul embriogenezei (cu excepţia organelor provizorii)
şi formării celulelor sexuale;
nu este prezentă în celulele-stem.

18
 3. STRUCTURA CROMOZOMILOR MITOTICE

Anul descoperii cromozomilor este 1882, iar descoperitorul lor - anatomistul german
W. Fleming.
Termenul "CROMOZOM", a fost propus de către histolog german G. Waldeyer în
1888.
În 1902, T. Boveri în 1902-1903 W. Setton (Walter Sutton), independent unul față
de celălalt au emis ipoteza cu privire la rolul genetic al cromozomilor.

G. Waldeyer
W. Fleming.
(1836 -1921) 19
(1843-1905)
 3. STRUCTURA CROMOZOMILOR MITOTICE

Cromozomul atît în interfază, cît şi în mitoză reprezintă o fibrilă

gigantică de D.N.P. (dezoxiribonucleoproteide) împachetată sub
formă de corpuscul mic.

Pentru fiecare specie este

caracterizat un număr fix de
cromozomi:
celulele bovinelor conţin 60
de cromozomi,
cabaline – 66;
suine – 40;
ovine – 54;
Câini – 78;
om – 46.
20
 3. STRUCTURA CROMOZOMILOR MITOTICE

А – cromozomii metacentrici;
B – cromozomii submetacentrici; 1 – Cromatida;
C – cromozomii acrocentrici; 2 – Telomer;
D – cromozomii sateliţi; 3 – Kinetohor;
1 – telomer; 4 – Centromer;
2 – kinetohor; 5 – Microtubulii fibrelor de diviziune;
3 – kinetohor nuclear. 6 – Braţele cromosomei. 21
 4. AMITOZĂ

Amitoză sau diviziunea celulară directă (din limba greacă, α – particulă şi

μίτος - «fir") - o diviziune celulară simplă cu împărțire nucleului în două
nuclee.
A fost descrisă pentru prima dată de biolog german Robert Remak
în 1841, termen era propus de histolog Walther Flemming în 1882.

Robert Remak
( 1815-1865) 22
 4. AMITOZĂ

În cele mai multe cazuri, amitoză se observă în țesuturile organelor,

celulele ale cărora încetează viaţa sa de diferențiere, în condiții normale
sau patologice.

În celule amitotice:
 morfologic se păstrează starea interfazică a nucleelor,
 în mod clar sunt vizibile nucleol și membrana nucleară,
 lipseste replicarea adn-ului,
 nu are loc spiralizarea cromatinei,
 cromozomii nu se observ.
 celula își păstrează activitatea funcțională, care dispare aproape
complet în timpul mitozei.
 în amitoză se divide nucleul, fără formarea fusului mitotic, astfel
încât materialul ereditar este distribuit aleator.
 absenta citocinezei duce la formarea celulelor binucleate, care
în continuare nu sunt capabile să se angajeze în ciclul normal de
divizare mitotică.
 amitoza conduce la formarea celulelor multinucleate.
23
4. AMITOZĂ

24
 4. AMITOZĂ

Amitoză generativă - diviziunea celulara

completă în care celulele fiice sunt
capabile să se divizeze mitotic şi au
caracteristice normale pentru funcționarea lor
adecvată.

În conformitate cu semnificația
fiziologică sunt trei tipuri de
diviziune amitotică:

Amitoza degenerativă - procesul Amitoza reactivă este cauzată

de diviziune asociată cu de înfluenţa factorului nociv
moartea şi degenerare celulelor. asupra organismului.

25
 4. AMITOZĂ

Moarte celulară se asigură de două tipuri de modificări morfologice

care corespund diferitelor mecanisme ale dezvoltării proprii - Necroza şi
Apoptoza.

Necroză (din greacă νεκρός - Apoptoza - moartea fiziologică

mort) - un proces patologic,
exprimat în moartea locală a
țesutului în organismul viu,
ca rezultatul influenţei a unui
agent exogen sau endogen
distructiv.
(programată) a celulelor. Este
un proces activ controlat genetic
şi dirijat de un program intern
care este condus de factori
externi.

26
 4. AMITOZĂ

În cazul NECROZEI se petrece: distrugerea structurilor celulare după

eliberarea hidrolazelor și a altor enzime din lizozomii deteriorate,
cariopicnoză, cariorexis și cariolizis nucleului, dispariția membranelor
celulare și dezintegrarea celulelor.

Factori care provoacă necroză:

• fizice (radiație, electricitate, temperaturi joase și înalte - iritaţii
și arsuri);
• toxice (acizii, alcaline, săruri metalelor grele, enzime, droguri,
alcool și altele.);
• biologice (bacterii, virusuri, protozoare, etc.);
• alergice (endo- și ectoantigeni, cum ar fi necroza fibrinoidă în
infecții alergice și boli autoimune);
• vasculare (infarctul, insultul);
• trofonevrotice (ulcere de decubit).
27
 4. AMITOZĂ

NECROZA DIRECTĂ cauzată de acțiunea

directă a unui factor (necroza traumatică,
toxică și biologică)

În funcție de mecanismul de acțiune al

factorilor patogeni se disting:

NECROZĂ INDIRECTĂ care rezultă în mod

indirect, prin sistemul vascular și sistemul
neuro-endocrin (alergice, cardiovasculare şi
trofonevrotice).

28
 4. AMITOZĂ

În rezultatul APOPTOZEI:
• celula pierde toate structurile specializate de pe suprafața sa
(microvilii și conexiuni intercelulare),
• se întâmplă condensarea citoplasmei și nucleului,
• modificări în nucleu includ numai cariopicnoză și cariorexis
(fără a distrugere cariolemei),
• carioliza lipseşte;
• cromatina în nucleu se plasează în semilune mari, după ce
nucleul se dezintegrează în fragmente.
• plasmalema celulellor formează numeroase proeminențe care
conțin organite și fragmentele nucleului, ele se desprind formând
corpi apoptotici de formă rotundă sau ovală. Ultimile se fagocitează
de celulele învecinate unde şi se digeră.

29
Obligatorie
• C. Cotea., Biologie celulară, histologie şi embriologie. Vol II., – Iaşi.,
1992.,
• Iu. Cazimir., N. Cornilă., Ş. Predoi. Noţiuni practice de morfologie
microscopică. Vol.I., – Bucureşti., ed. Cereş., 2008., -122p.
• Iu. I. Afanasiev. ş.a. Gistologia. – Moskva: Medicina., 1989., - 619p.
• O. Alexandrovskaia., T. Radostina., N. Kozlov. Citologiâ, gistologiâ i
embriologiâ.- Moskva: Agropromizdat, 1987. - 448 p.
• S. Botărel., C. Cotea., M. Gaboreanu., Histologia şi embriologie. –
Bucureşti. Editura Pedagogică, 1982., - 290p.

Suplimentară
• C. V. Cotea., Iu. C. Cotea. Atlas of histologi. – Iaşi. 2006. - 291p.
• I. V. Almazov. L. S. Sutulov. Atas po gistologii i embriologii. – Moskva:
Medicina., 1978., - 543p.
• V. Enciu., Şt. Ţurcanu., S. Didoruc. ş.a. Anatomia şi fiziologia animalelor
domestice - Chişinău: Centrul ed. al UASM., 2011., - 391p.
• V. G. Eliseev. ş.a. Atlas mikroscopicescogo stroenia tkanei i organov. –
Moskva: Medicina., 1961., - 400p.
30