ŢESUTUL MUSCULAR

Fibra musculară este unitatea morfofuncnţională.

NETED
Celule alungite, fusiforme cu extremităţi ascuţite.
Origine mezodermo-mezenchimatoasă (cu excepţia irisului şi a celulei mioepiteliale care are
origine ectodermică).
Mioblast- celula tinără.
Miocit – celula adultă.
Sarcolema- înveluşul elastic, format din:
• Plasmalemă
• Glicocalix
• Membrana bazală
• Prezintă 3 zone specializate (cavelole, arii dense, joncţiuni intercelulare).
Sarcoplasma (citoplasma) e omogenă, eozinofilă, conţine:
• Organite comune: mitocondii, complexul Golgi, ribozomi, REN
• Organite specifice: MIOFIBRILE (filamente subţiri- actină, groase- miozină)
• Incluziuni: GLICOGEN şi LIPIDE
Nucleul- cental cu unul sau mai mulţi nucleoli.
Celulele legate intre ele prin fibre de reticulină şi elastice.

STRIAT.
Sunt celule lungi, cilindrice, multinucleate, prezintă striaţii transversale.
Au origine mezodermo-mezenchimatoasă.
Mioblastul se transformă în miocit.
Sarcolenă formată din plasmalemă, glicocalix şi membrana bazală
Sarcoplasma densă la periferie, fluidă în zona centrală, conţine:
• Organite comune: sarcosomi, comlexul Golgi, lizozomi, REN
• Organite specifice: MIOFIBRILE
• Incluziuni: GLICOGEN, LIPIDE, PIGMENT
Nucleu: foarte numeroşi, situaţi imediat sub sarcolemă, cu 1-2 nucleoli.

CARDIAC.
Celuele au extremităţile bifurcate, în legătură cu alte fibre, se ramifică şi se anstomozează.
Sarcolema:
• Plasmalemă
• Glicocalix
• Membrana bazală
• Discurilie interclalare sau scalariforme Eberth (limitele mofologice a celulelor).
Sarcoplasma conţine:
• Organite comune: mitocondrii sau sarcosomi, complex Golgi, reticul sarcoplasmatic
alcătuind diade.
• Organite specifice: MIOFIBRILE prezintă o dublă striaţie longitudinală şi transversală
• Incluziuni: GLICOGEN, LIPIDE.
ŢESUTUL OSOS
Are substanţa fundamentală solidă, rigidă, mineralizată. Este ţesut conjunctiv de tip ordonat,
în care predomină substanţa fundamentală complet mineralizată.
Celulele: deosebim celule formatoare de os (osteoblaste, osteocite) şi celule distrugătoare de
os (osteoclaste).
OSTEOBLASTE: sunt celule tinere, foarte active metabolic, prezente în procesele de creştere
şi dezvoltare osoasă, elaborează fibre şi lamele osoase.
Nucleul: mare şi ovalar dispus excentric, nucleolul hipertrofic.
Citoplasma conţine:
• ribozomi, mitocondrii, complex Golgi dezvoltat, REG
• incluziuni granulare (matrice osoasă)
• fosfataza alcalină cu rol în mineralizare.
OSTEOCITE: celule adulte (formate din osteoblaste) mai mici ca osteoblastele, sunt situate în
locaşuri în substanţa fundamentală numite OSTEOPLASTE.
OSTEOCLASTE: sunt celule foarte mari situate în lacunele Howship. Sunt polinucleate (10-
60 de nuclei), provin din monocite sau macrofage, nu au origine osteogenă, au activitate
enzimatică şi fagocitară (osteoclazic- distrugător de os, osteolitic- topitor de os=
Funcţia lor e îndepărtarea surplusului de matrice mineralizată, în special în perioadele de
osteogeneză. Conţine enzime ca colageneza şi fosfataza acidă.
Substanţa fundamentală:
Organică: 34% format din fibre de colagen de tip I, glicozaminoglicani, proteine acide
Minerală: 66% format din Ca, P, Mg, K, Na,, citraţi şi bicarbonaţi
Fibrele: osteocolagenul – preponderent din colagen de tip I

ŢESUTUL OSOS HAVERSIAN

Se formează prin osificare endoconjunctivă sau endocondrală. Are structură tubulo-cilindrico-
lamelară
SPONGIOS
Se găseşte în epifiza oaselor lungi, zona centrală a oaselor late şi scurte.
Conţine măduvă roşie hematogenă, are aspect cavitar spongios.
Cavităţile sunt delimitate de travee osoase (una sau mai multe lamele osoase).
Lamele conţin ostecite şi osteoblaste. Lamelele periferice conţin osteoblase active.
Traveele au orientare neregulată.
COMPACT sau DENS
Este o structură osoasă superior organizată.
Predomină substanţa osoasă dispusă în lamele în jurul unor canale (care conţin componenta
conjunctivo-vasculară)- haversiene.
Canalele haversiene străbat osul în toată lungimea ei, sunt legate între ele prin anastomoze
transversale sau oblice (canale interne Volkmann) aceste canale se deschid în cavitatea
medulară, în periost sau se înfundă sub formă de deget de mănuşă.
Canalul Havers conţine: o arteriolă, o venulă, un vas limfatic, fibre nervoase şi ţesut
conjunctiv, cîteva osteoblaste.
OSTEONUL- este unitatea morfofuncţională a ţesutului osos compact. Format din canalul
haversian împreună cu sistemul său lamelar. Delimitat la exterior de linia ce ciment. La
interior de limitanta internă (care delimitează ţesutul conjunctivo-vascular de canalul
haversian. Sistemle interhaversiene- sunt spaţiile dintre sistemele haversiene.
Osul compact conţien numeroase structuri fibrilare:
• fibre acriforme- leagă lamelele osoase între ele
• fibre perforante- (Sharpey) provine din periost şi se termină la nivelul sistemelor
interhaversiene
ŢESUTURI CONJUNCTIVE ŞI CARTILAGINOASE.

ŢESUTUL CONJUNCTIV LAX.

Conţine în proporţii egale celule fibre şi substanţă fundamentală.
Este ţesutul cu cea mai largă răspîndire în organism.
Reprezintă continuarea directă a ţesutului mezenchimatos.
Se găseşte în stroma organelor, în jurul vaselor şi nervilor , umple spaţiile dintre celălalte
varietăţi de ţesuturi.
Celule (autohtone şi allogene)
Autohtone:
• fibroblaste: forma tînără , la nivelul ei are loc sinteza de fibre şi substanţă
fundamentală. Are formă alungită, stelată, cu multiple prelungiri. În citoplasmă
prezintă REG. Nucleul e mare cu nucleol evident
• fibrocit: reprezintă forma adultă mai mică decît fibroblastul. Are formă fusiformă. Are
nucleul mai mic şi alungit. Citoplasma conţine mai puţin REG. Se poate reîntoarce în
starea de fibroblast. Atît fibrocitul cît şi fibroblastul se pot transforma în celulă
adipoasă (adipocit unilocular) sau în celulă pigmentară (pigmentofor).
• Mastocitul: este mai puţin numeroasă ca fibroblastul. Are funcţia de a sintetiza,
sectreta şi depozita mediatori chimici (răspunsul inflamator şi hipersensibilitatea de tip
I). Conţine pe suprafaţă receptori pt IgE. Sunt răspîndite în tot organismul, dar mai
abundent în derm, tractul respirator şi digestiv.
• Celule mezenchimatoase: rare. Situate totdeauna perivascular.
Allogene:
• Macrofage: au denumiri diferite în funcţie de ţesutul în care sau stabilit:
 Histocite- în ţesutul conjunctiv
 Celule Kupffer- în ficat
 Macrofage alveolare – în plămîn
 Macrofage- în ganglionii limfatici
 Macrofage pleurale şi peritoneale- în cavităţile seroase
 Celule microgliale – în SNC
 Osteoclase- în ţesutul osos
Au în citoplasmă : complex Golgi, lizozomi, REG. Supravieţuiesc în ţesuturi luni de zile. Au
ca funcţii: digestie, secreţie, sistem imun, distrugere de hematii, intervin în metabolismul Fe,
şi a grăsimilor.
• Plasmocite: se formează prin transformarea blastică a limfocitelor B migrate în ţesutul
conjunctiv lax. Au formă sferică. Citoplasma puternic bazofilă, REG. Elibereză anticorpi
circulanţi, supravieţuiesc 10-20 de zile.
• Limfocite
• Polimorfonucleare
Substanţa fundamentală.
Incoloră, transparentă, omogenă, vîscoasă. Conţie glicozaminoglicani şi glicoproteine
structurale.
Fibre.
• De colagen
• Reticulare
• Elastice
• Oxitalanice.
De colagen: rezistente, fexibile, dar nu elastice. Sunt fibre albe. Se grupează în fascicule. Nu
se ramifică şi nu se anastomozează.
Sunt de următoarele tipuri:
• Tip I: în fibrele mai groase (ligamente, tendoane, fascii, oase, derm, dentină)
• Tip II: în fibrele mai subţiri (cartilaj hialin, notocord, discuri intervertebrale)
• Tip III: în fibrele de reticulină (cardiovascular, intestin, uter, ficat, splină, plămîn)
• Tip IV: în laminele bazale ale epiteliilor şi în membrana bazală a endoteliileor
• Tip V: în lamina bazală a celulelor musculare netede şi scheletice şi în pereţii vaselr
sanguine.
De reticulină: mai subţiri ca fibrele de colagen. Se ramifică şi se anastomozează. În splină,
ganglionii limfatici, parenchim hepatic, renal, glande endocrine (în stroma lor). Sunt mai
abundente în ţesutul embrionar şi cel tînăr. Conţine colagen de tip III. Sînt sintetizate în
fibroblast din molecule de tropocolagen care ulterior vor polimeriza.
Elastice: sînt fibre galbene. Subţiri şi lungi. Se ramifică şi anastomozează. Se găsesc în piele,
plămini, pereţii vaselor mari. Constituite din elastină (proteină: glicină, valină, prolină,
glicocol şi alanină)
Oxitalanice: se găsesc în număr mare doar în ligamenele dentare (printre fibrele de colagen şi
reticulină). Sunt mai groase şi mai rigide decît fibrele elastice. Numărul lor creşte în boli ale
parodonţiului.

ŢESUTUL CONJUNCTIV DENS (tendinos, aponevrotic, lamelar, elastic)

TENDINOS.
Preponderent din fibre de colagen, paralele între ele şi paralele pe axul mare al fascicolului
din care fac parte.
Celule.
Tenocite: derivă din fibroblaste, sunt puţine la număr, nuclei sunt dispuse printre fascicule
două cîte două (nuclei gemeni). Din cauza comprimării celulel au formă stelată.
Substanţa fundamentală.
E foarte redusă în tendon.
Tendonul e învelit în PERITENONIU (bine vascularizat şi inervat) şi conţine fascicule
terţiare, fascicule secundare şi fascicule primare. Tendonul e lipsit de vase şi se hrăneşte prin
difuziune. Are rolul de a face legătura dintre muşchi şi os. De muşchi se leagă prin joncţiunea
miotendinoasă.

APONEVROTIC.
Alcătuieşte membanele fibroase care acoperă muşchii. Conţine fibrele colagene paralele între
ele şi perpendiculare pe cele din lama vecină. Între fibre se găsesc fibroblaste turtite de forme
variate. Conţien puţină matrice extracelulară.

ŢESUTURI CONJUNCTIVE SPECIALIZATE.

RETICULAR.
Conţien celule reticulare şi fibre de reticulină. Alcătuieşte stroma organelor hemato şi
limfopoetice, endoteliul uterului, ficat. Sunt celule stelate legate prin joncţiuni desmozomale.
Fibrele de reticulină se anastomozează şi formează o reţea cu ochiuri mari (capilare
sinusoide)- prin care circulă sîngele sau limfa şi o reţea cu ochiuri mici- în care sunt
macrofage.
ADIPOS.
Conţien predominant celule, substanţa intercelulară e foarte redusă. La embrion se formează
din mezenchim. La adult din fibrocite şi histocite.
ALB-GALBEN: conţie celule sferice, mari, globuloase numite adipocite (adipocit unilocular).
Nucleul e dispus periferic, conţine cantitate mică de citoplasmă şi o singură picătură de lipid.
Coţine mitocondrii şi REG. Se adună în aglomeraţii numiţi – paniculi adipoşi.
BRUN: culoare intunecată datorită conţinutului de citocrom din mitocondrii. Are formă
poligonală sau uşor sferică. Conţien picături lipidice izolate (multilocular). Nucleul situat
central. În citoplasmă multe mitocondrii, ribozomi, şi RE slab dezvoltat. Bine reprezentat în
embrion şi nou născut, scade cu vîrsta. Depozitul lipidic al ţesutului brun nu se modifică în
stările de inaniţie.
PIGMENTAR.
Predomină celulele pigmentare. Acestea pot fii formatoare de pigment MELANOBLASTE,
sau purtătoare de pigment PIGMENTOFORE sau CROMATOFORE. Se găseşte în ochi, pia
mater, în dermul oamenilor rasei negroide.
Melanoblastul (forma tînără), şi melanocitul (forma adultă) poate avea origine ecto sau
mezodermică. În citoplasmă are granulaţii pigmentare- MELANOSOMI.
Pigmentoforele au origine diferită se transformă din histocite, fibrocite, celule reticulare care
au acumulat particule de pigment.
ŢESUTURILE CARTILAGINOASE.
Au origine mezenchimală.
HIALIN.
Se găseşte în septul nazal, laringe, trahee, coaste, articulaţii.
Celulele.
Condroblaste- celula tînără, este mică turtită situată la periferie. Condroblastele au capacitatea
de a forma matricea cartilaginoasă şi fibrele, apoi se maturează în condrocite.
Condrocit- celula adultă, inclusă în condroplast.
După diviziune condrocitele surori rămîn incluse sub aceaşi capsulă formînd grupe izogene.
Substanţa fundametală.
Este un gol hidrofil cu aspect amorf şi hialin.
Este format din glicozaminoglicani şi proteoglicani- legate covalent de:
• Condroitin-4-sulfat
• Condroitin-6-sulfat
• Keratin-sulfat.
Fibre.
Din fibre de colagen tip II. Conţien matrice teritorială şi matrice interteritorială.
Condronul- unitatea morfo-funcţională a cartilajului format din condrocit, matrice teritorială
şi fibre de colagen.
Pericondrul: învelişul periferic al cartilajelor. E o structură conjunctivă bogat vascularizată şi
inervată, bogat în fibre colagene de tip I. Prezintă un strat intern fertil.
Cartilajul creşte prin apoziţie.
ELASTIC.
Se găseşte în pavilionul urechii, trompa lui Eustachio, canalul auditiv, epiglot.
Este opas şi friabil. Are culoare gălbuie. Format din condrocite ovale izolate sau în grupe
izogene. Substanţa fundamentală este redusă. Conţine numeroase fibre elastice.
FIBROS.
Se găseşte în discuri intervertebrale, ligamentul interpubian, articulaţii.
Conţie rare condrocite izolate, într-o matrice cartilaginoasă, hialină. Predomină fibrele
colagene de tip I, dispuse în fascicule groase. Substanţa fundamentală e redusă.
SÎNGELE.
Format din plasma sanguină şi elementele figurate.
Plasma: 90% apă, proteine (albumine, globuline), fibrinogen, bromuri, vitamine, lipoproteine,
glucoză, uree, acid uric, creatinină, ioni şi săruri organice.
Elemente figurate:
Eritrocite- 4,5-5 mil/mm3 (globula roşie- hematia)
Leucocite- 6-8 mil/mm3 (globule albe)
Trombocite 300.000mil/mm3 (plachete sanguine)
Eritrocite.
• 6 mil la copii
• 5,4 mil la bărbaţi
• 4,8 mil la femei
Au formă discoidală, cu partea centrală scobită, din profil au formă de pişcot.
Pot trece prin pereţii capilari – proces numit DIAPEDEZĂ
Sunt celule anucleate.
Este formată din membrană celulară şi citoplasmă.
Citoplasma eritrocitelor conţine: microtubuli, microfilamente, hemoglobină.
Pe membrană sunt fixate aglutinogeni (grupele sanguine şi Rh-ul)
Durata de viaţă a hemoglobinelor e 120 de zile, sunt distruse în splină de macrofage.
Rolul lor principal e transportul gazelror respiratorii.
Trombocite.
Au formă elipsoidală. Nu sunt celule propriu zise ci sunt fragmente citoplasmatice a
megacariocitelor. Nu au nucleu. Sunt formate din citoplasmă şi membrană.
Citoplasma are 2 zone:
• Periferică- hialomer
• Centrală- granulomer
Hialomerul conţine: microtubuli, microfilamente, proteine (pt coagulare)
Granulomerul conţine: mitocondrii, lizozomi, vezicule Golgiene, rari ribozomi liberi şi
granule dense ce conţien serotinină.
Membrana: are structură lipoproteică, glicocalix format din glicoproteine (cu rol în adeziune
şi în procesele de agregare plachetară).
Trombocitele se formează în măduva roşie hematogenă, durata medie de viaţă e 8-12 zile.
Se distrug în cursul hemostazei sau în organele în care sunt depozitate (splină şi plămini).
Leucocitele.
Sunt de 2 feluri granulocite şi agranulocite.
Polimorfonucleare sau granulocite care au nucleul polilobat.
Neutrofile: 60-70% din totalul leucocitelor
• Celulă sferică, cu nucleul segmentat (3-5 lobi uniţi prin filamente ce cromatină).
Citoplasma abundentă conţine granulaţii azurofile (lizozomi) şi granulaţii specifice.
Supravieţuiesc 10-14 ore în sînge şi 1-4 zile în ţesutul conjunctiv.
Se formează în măduva roşie hematogenă. Pot să emite pseudopode, este un microfag
sanguin.
Eozinofile: 2-4%, cresc în bolile alergice şi parazitare.
Nucleul relativ mare, bilobat. Citoplasma intensa acidofilă- zona centrală numită intermun şi
zona periferică- externum.
Se formează în măduva roşie hematogenă de unde migrează în sînge, apoi în ţesuturi unde îşi
desfăşoară activitatea pînă se distrug. Este un microfag, se găseşte în ţesut imediat sub epitelii.
Bazofile: 0,5% din totalul leucocitelor.
Nucleul este bi sau trilobat, avînd formă de S sau de trifoi.
Citoplasma slab baofilă: conţine lizozomi, histamină, heparină, serotonină.
Pe membrană are receptori pt IgE.
Se formează în măduva roşie, din celula stem multipotentă comună cu a neutrofilului şi
eozinofilului.
Leucocite mononucleare sau agranulocite.
Limfocite: 25-36% din totalul leucocitelor.
Creşte în TBC şi în sifilis. Scade în iradieri, afecţiuni ale măduvei roşii hematogen.
Are formă sferică sau ovalară.
Nuclul unic, mare, sferic sau oval, bazofilă.
Citoplasma slab bazofilă, conţine organite comune, granulaţii azurofile, enzime lizozomale.
Deosebim:
• Limfocitul mic- nucleul fără nucleol, citoplasmă redusă
• Limfocitul mediu- nucleu cu un nucleol vizibil
• Limfocitul mare- mare cu 1-2 nucleoli.
Îşi au originea în celula stem din organele hematopoietice respectiv în compartimentul
nemieloid din măduva roşie hematogenă şi din organele limfopoietice periferice şi centrale-
timus- limfocitele T 80%. În măduva roşie- limfocitele B (bursodependente).
Limfocitele B- secretă imunoglobuline- au rol în imunitatea umorală sau imediată prin sinteza
de anticorpi.
Limfocitele T pot fii:
• Reglatorare (helper şi supresoare)
• Efectoare (killer)
Au rol în imunitatea celulară.
Monocitul: 4-6% din totalul leucocitelor.
Numărul lor creşte în inflamaţii cronice.
Celula de formă sferică. Nucleul unic, mare reniform. Citoplasma abundentă, bazofilă, bogată
în organite comune şi granulaţii azurofile (lizozomi). Prezintă pseudopode.
Se formează în măduva roşie hematogenă de unde trec în sînge pt 24-60 de ore apoi migrează
mai departe în ţesuturi unde se transformă în macrofage sau histjocite active. Deci maturarea
lor nu are loc în sînge ci în ţesuturi unde pot trăi luni sau chiar ani.
Macrofagul are rolul de a concentra antigenii şi de ai prezenta limfocitului.
MĂDUVA ROŞIE HEMATOGENĂ.

Este de origine mezenchimală. Se găseşte în toate oasele pînă la vîrsta de 6 ani.

Se transformă în măduvă galbenă cu excepţia: stern, coaste, corpurile vertebrelor, epifizele
oaselor lungi, diploia oaselor craniene, clavicula.
Structura:
• Capsulă
• Stromă
• Parenchim.
Capsula formată din fibre colagene şi elastice.
Stroma din reţea reticulară tridimensională tapetată cu celule reticulare, în ochiurile mici sunt
celulele parenchimului. În ochiurile mari- capilare sinusoide tapetate cu celule reticulo-
endoteliale.
Parenchimul: mieloid- în ochiurile stromei- reprezentate de celulele seriei mieloide din care
vor lua naştere celulele seriei granulocitare, eritrocitare şi trombocitare.
Compartimentul nemieloid al măduvei hematogene este reprezentată de celule stem precum şi
de precursori limfocitelor B şi ai monocitelor.
Din punc de vedere histologic e format din:
• Celule relativ mici- bazofile, dispuse în insule- reprezintă elementele mieloide
• Celule mari- dispersate, cu nucleul foarte segmentat- megacariocitele
• Celule adipoase mari- cu nucleu periferic şi citoplasma vacuolară.
Celule tinere se găsesc în afara capilarelor sinusoide pe cînd cele mature în interiorul acestora.
Măduva roşie are rol hematopoetic şi de apărare. E singurul organ în care după naştere se
menţine şi se multiplică celulele de origine ale tuturor elementelor sanguine.

Elementele trec prin CITODIOBAZĂ în sînge, aceasta se poate realiza în trei moduri:
• Diapedeză- granulocitele
• Penetrarea pereţilor capilari- megacariocite şi trombocite
• Topirea enzimatică temporară a pereţilor capilari- hematiile.
 ORGANELE LIMFOIDE PERIFERICE.

Sistemul imun cuprinde 2 categorii de celule:

• Limfocite (B-umorale şi T-celulare)
• Macrofage
La nivelul ţesutului limfoid se dezvoltă în primul rînd limfocite , în celulele periferice au loc
şi procese de plasmocitogeneză şi de monocitogeneză.
Organele limfoide periferice sunt reprezentate de ganglionii limfatic, splină, amigdală,
apendice. Dependente morfo-funcţional de organele limfoide centrale.
Sunt de origine mezodermo-mezenchimală.
Se dezvoltă tîrziu în viaţa intrauterină şi chiar postnatal- involuează tîrziu.
Absenţa sau extirparea lor nu are consecinţe grave.
Stroma lor e mezenchimatoasă şi nu are funcţii endocrine. Structura lor e antigen dependentă
(se constituie după stimulări antigenice).

Ganglionul limfatic.
Ovalar sau reniform, situat pe traseul circulaţiei limfatice. La nivelul lor se realizează filtrarea
limfei. Sunt formaţi din
• capsulă (conjunctivo-reticulinică),
• sinus subcapsular
• sinus marginal (tapetat cu celule endoteliale şi macrofage)
• stromă
• parenchim
Parenchimul : format din elemente celulare mature ale seriei limfocitare, are 3 zone:
• corticala superficială- conţine foliculi primari care pot fii :
 în repaus (aspect omogen)
 activi (după contactul cu antigenul)
 au un centru clar
 zona periferică- întunecată (coroana limfoidă)
centrii clari au 5 feluri de celule
 limfoblaste
 imunoblaste mari
 macrofage
 celule foliculare dendridice
 limfocite mici
• corticala profundă- masă limfocitară difuză de limfocite T
• medulara- cordoane limfocitare (limfocite B) şi plasmocite.
Limfopoieza are loc la nivel cortical, limfocitele se formează în centrii clari.

Splina.
Organ limfoid situat pe traiectul circulaţiei sanguine.
Capsula: groasă, din ţesut conjunctiv dens cu rare elemente elastice şi musculare. Din ea se
desprind travee care compartimentează parenchimul.
Stroma: reţea de fibre reticulinice şi celule reticlare.
Parenchim: pulpă roşie şi pulpă albă.
Pulpa roşie: sinusuri venoase din capilare sinusoide tapetate cu celule endoteliale aplatizate,
situate discontinuu pe o membrană bazală discontinuă. Se găsesc elemente figurate sanguine,
limfocite, plasmocite, monocite-macrofage.
Pulpa albă: constituită din foliculi limfatici, teci parietale. Are rolul de a produce limfocite.
Tecile parietale sunt alcătuite din limfocite timo-dependente, plasmocite, macrofage.
Foliculi splenici: conţien limfocite B, plasmocite.
Au 2 zone:
• centru germinativ cu coroana limfocitară
• zona marginală – bogată în macrofage.
Funcţiile splinei:
• produce limfocite
• distruge eritrocitele
• apărarea organismului
• filtrarea sîngelui
• depozitare de sînge.

ORGANELE LIMFOIDE CENTRALE.

La om este reprezentat de timus.
Are următoarele caracteristici:
• origine ectodermică
• apare precoce în viaţa embrionară, după naştere involuează
• absenţa sau extirparea cauzează afectare gravă a proceselor imune,
• stroma e formată din celule reticuloepiteliale.
Are 2 lobi înveliţi de o capsulă fibroasă care trimite septe şi împarte timusul în lobi mici.
Unitatea morfo-funcţională este LOBULUL TIMIC.
Lobulul:
• are o zonă periferică- cu numeroase celule- numit CORTICALĂ
• o zonă centrală- cu puţine celule- numit MEDULARĂ.
Atît medulara cît şi corticala e formată din celule reticulare epiteliale (cu nucleu mare), cu
ochiuri mari, în care se află PARENCHIMUL format din TIMOCITE.
În medulară se găsesc corpusculi Hassal.
În citoplasma celulelor sunt: lizozomi, vacuole, granule electrodense (timozină alfa 1 şi
timoproteină)
Pe lîngă celulele timice şi celelulele reticulo-endoteliale, timusul conţine celule reticulare,
mezenchimale şi rare macrofage.
Timusul nu are capilare sinusoide, timocitele traversează peretele venulelor post capilare şi
sunt drenate în circulaţia venoasă.
ŢESUTUL NERVOS ŞI SISTEMUL NERVOS.
Constituit din
• elemente structurale specifice: neuronul şi celula glială
• elemente nespecifice: vase sanguine şi ţesut conjunctiv.
Ţesutul nervos e de origine ectodermică- din celule neuroepitelială a tubului neural.

Neuronul.
E unitatea morfo-funcţională a ţesutului şi sistemului nervos.
Caracterizează excitabilitatea şi conductibilitatea.
Din punct de vedere structural e format din PERICARION (corp celular) şi prelungiri (AXON
şi DENDRITE)
Forma pericarionului poate fi diferită:
• piramidă
• stea
• pară
• sferică
• arborescentă
neuronii sunt celule premanenete- NU au capacitatea de diviziune, sunt foarte sensibili la lipsa
de oxigen.
Structura pericarionului:
1. NEUROPLASMĂ (citoplasmă)
2. NUCLEU (1-2 nucleol)
3. NEURILEMĂ (membrana celulară)
Neuroplasma conţine:
• Organite comune cu excepţia centrului celular
• Organite specifice
 Substanţa tigroidă Nissl
 Neurofibrile
 Neurotubuli
Substanţa tigroidă Nissl:
Granulaţii bazofile sau corpi Nissl dispuse de a lungul membranei celulare şi a pericarionului,
şi în ramurile dendritelor
LIPSESC în conul de emergenţă a axonului şi de-a lungul său
Dispar- CROMATOLIZĂ- în condiţii de înbătrinire şi în suferinţă neuronală.
Neurofibrilele: reprezintă un suport pt neuroplasmă (neuroprotofibrile), servesc ca elemente
direcţionale în dezvoltarea fibrelor nervoase
Neurotubuli: prezent în corp şi prelungiri, mai ales în axon. Au rol în procesul de
excitabilitate şi conducere a influxului nervos.
Dentritele: structuri receptoare, conduc influxul nervos. Realizează contacte sinaptice.
Axonul:
• Prelungire unică mai groasă
• Prezintă con de emergenţă
• Este o structură efectoare
• Suprafaţa lui e netedă
• Formează arbore terminal- TELODENDRION
• Învelit de axolemă
 • În axoplasmă conţine neurofibrile, mitocondrii, neurotubuli şi REN.

FIBRA NERVOASĂ
În jurul prelungirilor (axon) se găseşte un nr de teci dispuse concentric care conferă fiecărui
prelungiri calitatea de fibră nervoasă.
Deosebim 2 tipuri de teci:
• Fibra mielinică (cu teaca de mielină vizibilă la microscopul optic)
• Fibra amielinică (teaca de mielină e subţire şi e vizibil doar la microscopul electronic)
În funcţie de diametru fibrele mielinice se împart în:
Fibre A: sunt cele mai groase şi sunt de 5 feluri:
• A alfa: fibre cu diametru mare- tracturile spino-cerebeloase
• A beta: diametru relativ mare- cordoanele posterioare ale măduvei
• A gamma şi delta: sînt subţiri- mediază sensibilitatea tactilă, termică şi dureroasă-
tracturi spino-talamice
Fibrele B: fibre vegetative preganglionare- seamănă cu fibrele cele mai subţiri de tip A
Fibrele C: cele mai subţiri fibre- la microscopul optic ele apar nemielinizate. Sunt fibre
simpatice postganglionare.

Fibra nervoasă mielinică periferică motorie- este invelită în trei teci:

Teaca de mielină:
• De natură lipoproteică
• Lipseşte în porţiunile iniţiale şi terminale
• Nu e continuă (strangulaţiile Ranwier), la nivelul strangulaţiilor iau naştere ramurile
colaterale a axonului
• Segmentul de fibră dintre 2 strangulaţii se numeşte internod.
• Teaca de mielină este elaborată de celulele Schwan în cazul nervilor periferici şi de
oligodendroglie în cazul SNC. Această teacă e o modificare morfo-funcţională a
membranei plasmatice.
Segmentele internodale nu sunt continui ci sunt fragmentate de incizurile Schmidt-Latermann
(în incizuri se găseşte citoplasmă)
Teaca de mielină are rol:
• Trofic
• De protecţie
• Rol în conducerea influxului nervos (cu cît e teaca mai groasă e mai rapidă conducerea
informaţiei)
Pierderea sau alterarea tecii duce la – scleroza multipla.

Teaca glială Schwann:

• Înveleşte teaca de mielină, pe care o şi elaborează
• Fiecare internod are o celulă Schwann
• Celulele Schwann se solidarizează prin interdigitaţii şi NU prin joncţiuni, la nivelul
strangulaţiilor Ranwier.
• Mielina este parte integrantă a celulei Schwann.
Teaca conjunctivă endoneuronală:
• Înveleşte teaca glială Schwann
• Este singura teacă continuă fără strangulaţii sau icizuri
• Formată din substanţă fundamentală, rare celule şi fibre colagene
 • Are în principal rol mecanic de protecţie şi rezistenţă.

CLASIFICAREA NEURONILOR.
După numărul prelungirilor:
• Multipolari: formă stelată- cei mai răspîndiţi
• Bipolari: fusiformi- în retină şi în organul Corti
• Pseudounipolari: sferice- ganglionii rahidieni şi spinali
• Unipolari: foarte rari.
După lungimea axonului.
• Golgi I- axonul lung: neuronii de proiecţie la nivelul scoarţei cerebrale
• Golgi II: - axon scurt- neuronii de asociaţie.
Din punc de vedre funcţional.
• Neuroni motorii: mari stelate, axon lung- celule piramidale al scoarţei cerebrale şi
neuronii motorii ai coarnelor anterioare
• Neuroni de asociaţie: mici, bi sau multipolari
• Neuroni receptori sau senzitivi: situate în afara axului cerebro-spinal.
Terminaţiile nervoase periferice.
• Senzitive- de origine dendritică: au rol de receptor şi conductibilitate centripetă
• Motorii- de origine axonică: participă la formarea sinapselor neuro-musculare sau
plăcii motorii
Sinapsele: prin ele se realizează un raport de contact şi conductibilitata. Pot fii de 4 feluri:
• Axo-somatică (pericarion)
• Axo-dendritică
• Axo-axonică
• Neuromusculară sau placa motorie.
MĂDUVA SPINĂRII.
Situat în canalul rahidian.
Este format din :
1. substanţa cenuşie- central (în secţiune prezintă 2 coarne ventrale, 2 dorsale şi la
nivelul vertebrelor thoracale şi lombare prezintă şi coarne laterale)
2. substanţa albă- periferic (împărţită de coarne în 3 cordoane: anterior, lateral şi
posterior)
Structura histologică a substanţei cenuşii:
• pericarionii şi structurile lor amielinice
• toate celulele nevroglice (predominant astrocite protoplasmatice)
• bogată reţea capilară.
Coarnel ventrale: (neuroni moroti şi de asociaţie)
• celule mari multipolare- se numesc neuroni somatomotori sau celule radiculare, în
aceşti neuroni se termină fasciculele piramidale şi extrapiramidale
• celule de asociaţie: mic multipolar- celule fusiforme-stabilesc legături între diferite
nivele ale măduvei
• Gogi II: stabilesc legături între diferite nivele somatomotori
Coarnele dorsale: neuroni de asociaţie (DEUTONEURONI)- neuroni de talie mică:
• Sensibilitate exterioceptivă- Golgi II
• Sensibilitate proprioceptică- coloana lui Clarke (neuroni mari cu nucleu excentric.
Coarnele laterale: neuroni vegetativi bi sau multipolari.
 Structura hisologică a substanţei albe:
• Din fibre mielinice şi un număr redus de fibre amielinice
• Fibrele se grupează în fascicule
 Scurte- de asociaţie
 Lungi- ascendente şi descendente- compartimentate în septuri.
Ganglionul spinal.
Situat de-a lungul rădăcinilor posterioare a nervilor rahidieni sau spinali
Conţin neuroni pseudounipolari de talie mare, de formă sferică..

CEREBELUL ŞI SCOARŢA CEREBELOASĂ.

Cerebelul e legat prin cei trei pedunculi cerbeoşi de trunchiul cerebral.
E în legătură cu toate căile senzitive şi motorii. Stabileşte legături prin căile aferente şi
eferente cu celălalte etaje ale SNC.
Este format din 2 structuri:
 Vermisul- paleocerebelul
 Emisferele cerebeloase- neocerebelul
Suprafaţa cerebelului e brăzdată de şanţuri adînci, paralele, împărţite în lobuli- lame şi lamele.
Fiecare lamelă e constituită dintr-un ax de substanţă albă, înconjurată de substanţă cenuşie-
care formează scoarţa cerebeloasă sau corticala. În substaţa albă se găsesc insule de substanţă
cenuşie- care constituie nucleii cerebeloşi.

Structura histologică a substanţei cenuşii.

Nuclei cerebeloşi, sunt 4 perechi:
 Nucleii fastigii
 Nucleii emboliformi
 Nucleii globuloşi
 Nucleii dinţaţi
Toţi situaţi în substanţa albă.
Este alcătuit din neuroni mari şi mici. La nivelul lor se termină axonii celulelor Purkinje din
scoarţa cerebelului.
Scoarţa cerebelului- substaţă cenuşie:
 Grosime de 1 mm
 Constituit din neuroni şi prelungirile lor
 Celule gliale şi structuri conjunctivo vasculare de origine meningeale
Formează 3 straturi distincte:
1. stratul molecular:
 situat submeningeal
 sărac în celule
 predominant fibrilar (macroglie)
 are neuroni de asociaţie (celule stelate mari şi mici care înconjoară
pericarionul celulelor Purkinje- un tip special de sinapsă cu efect
inhibitor)
2. stratul intermediar: (sau a celulelor Purkinje)
 dispuse într-un singur rînd
 dendritele în stratul molecular
 axonii se termină în nucleii cerebelului
3. stratul granular: în adîncime, adiacent substanţei albe, stratul cel mai gros cu multe celule:
Golgi I- axonii formează contacte sinaptice în stratul molecular cu dendritele celulelor
Purkinje
Gogi II- nu depăşesc stratul granular
Celule granulare- neuroni multipolari- axonii lor ajung în statul molecular cu celulele Purkinje
(au efect excitator asupra celulero Purkinje).
La nivelul scoarţei cerebelare impulsurile ajung prin 2 grupe de fibre aferente:
• Fibrele agăţătoare sau iederiforme (cu dendritele
celulelor Purkinje)
• Fibrele musciforme- se termină la nivelul dendritelor
stratului profund.
Ambele fibre au efect excitator asupra celulelor Purkinje (fibrele agăţătoare excită o singură
celulă, fibrele musciforme mai multe)
Celulele Purkinje sunt elemente morfo-funcţionale fundamentale avînd efect coordonator.

Structura histologică a substanţei albe:- este format din fibre mielinice:

• De asociaţie (leagă diferite regiuni ale aceleiaşi emisfere)
• Comisurale (leagă arii simetrice din cele 2 emisfere)
• De proiecţie (aferente- extracerebeloase, şi eferente- cerebeloase).
ORGANELE DE SIMŢ.

Structura tegumentului.
Epiderm: epiteliu stratificat pavimentos keratinizat, format din mai multe rînduri de celule ,
dispuse pe o membrană bazală.
Are 5 straturi:
• Bazal: un singur rînd de celule cilindrice sau cubice, citoplasma bazofilă, pe lîngă
organitele comune conţine TONOFIBRILE şi PIGMENT MELANIC.
• Spinos: 5-20 de rînduri de celule poliedrice, conţien TONOFIBRILE, MELANINĂ,
DESMOSOMI
• Granular: 3-4 rînduri de celule romboidale, nu posedă tonofibrile, melanină,
desmosomi, dar posedă KERATOHIALINĂ
• Lucidum: 2-3 rînduri de celule, celule clare şi refringente, conţine ELEIDINĂ,
substanţe grase şi glicogen
• Cornos: număr variabil de celule aplatizate, ANUCLEATE, dispuse paralel cu
suprafaţa epidermului, citoplasma încărcată cu keratină.
Stratul bazal şi spinos formează STRATUL GERMINATIV.
În epidermul subţire- stratul spinos are mai puţine rînduri, cel granulos e discontinuu, lucidum
lipseşte iar cel cornos e mai subţire.

Dermul- origine mezodermică. Conţine vase sanguine şi limfatice, nervi şi terminaţii

nervoase, păr, glande sebacee şi sudoripare.
1. dermul papilar sau superficial: bogat în ţesut conjunctiv lax, conţine capilare, celule
melanofore, limfocite, corpusculi senzitivi, papile dermice
2. dermul profund sau reticulat: ţesut conjunctiv dens, din fibre colagene groase, fibre
reticulare, vase, corpusculi senzitivi, glomerulii glandelor sudoripare.
Dermul se continuă cu hipodermul fără delimitare precisă.

Hipodermul-
• ţesut conjunctiv lax, cu numeroase adipocite în paniculi adipoşi.
• Bogat în plexuri vasculo-nervoase şi terminaţii nervoase libere sau încapsulate
• Reprezintă rezerva de substanţe nutritivă
• Are rol în termoreglare
• Asigură mobilitatea tegumentului

Epidermul e alcătuit din 4 tipuri de celule:

1. keratinocite: populaţia celulară majoritară a celor 5 straturi, funcţia de
biosinteză şi stocare a informaţiei
2. melanocite: provin din celulele crestei neuronale, produc melanină, alcătuiesc
sistemul pigmentar al pielii
 3. celule Langerhans: sunt celule stelate, provin din măduva roşie hematogenă,
aparţin sistemului macrofagic-mononuclear, au rol în reţinerea şi prezentarea
antigenilor la celulele T-limfocitare
4. celule Merckel: origine epidermală, se găseşte în epiderma palmelor şi
plantelor (talpă), conţine catecolamină, receptarea stimulilor mecanici,
transmiterea impulsului tactil, activarea proliferării şi deferenţierii
keratinocitelol.
Anexele tegumentului:
Glandele sebacee- de tip holocrin.
Glandele sudoripare- glande tubulo-globuloase, în dermul reticular, exocitoză.
Ochiul.
Peretele globului ocular este format din:
• tunica externă- fibroasă
• tunica mijlocie- vasculară
• tunica internă- nervoasă- retina.
Tunica externă.
Segmentul posterior- SCLEROTICA- este o membrană opacă- din ţesut conjunctiv dens, pe
faţa internă se continuă cu coroida- perforate posterior de fibrele nervului optic.
Segmentul anterior- CORNEA- este un mediu transparent, format din 5 straturi:
• epiteliu anterior- epiteliu simplu pavimentos nekeratinizat
• membrană bazală anterioară (Bowman)
• ţesut propriu cornean
• membrană bazală posterioară (Descemnet)
• epiteliul posterior- epiteliu pavimentos simplu
Tunica mijlocie- format din:
• COROIDA- tunica vasculo-pigmentară, în partea laterală şi posterior. Are 3 straturi
(un strat din fibre de colagen şi elastice + celule melanofore, un strat vascular şi o
membrană bazală)
• CORPUL CILIAR- structură musculo-fibroasă
• PROCESELE CILIARE- format din ţesut conjunctiv, celule pigmentare, fibre şi vase
• IRIS- este un diafragm muscular, cu un orificiu- pupila- dă culoarea ochilor.
Ultimele 3 anterior.
Tunica internă.
RETINA:
• Retina vizuală
• Retina oarbă
Retina vizuală- conţine 5 feluri de celule nervoase.
1. celule vizuale
• celulele cu con: 7 mil, localizate la nivelul petei galben, conţin
pigmentul IODOPSINĂ
• celulele cu bastonaş: 130 mil, răspînditel la nivelul intregii retine
vizulale, conţin pigmentul RODOPSINĂ
2. celule bipolare
3. celule multipolare
4. celule orizontale
5. celule amacrine.
Straturile retinei de la exterior spre interior sunt: (10)
1. stratul celulelor pigmentare
2. stratul bastonaşelor şi conurilor
 3. membrana limitantă externă
4. stratul granular extern
5. stratul plexiform extern
6. stratul granular intern
7. stratul plexiform intern
8. stratul ganglionar
9. stratul fibrelor nervului optic
10. membrana limitantă internă
Pata galbenă: (macula lutea) zona cu acuitate vizuală maximă- fovea centalis- sunt numai
celule cu con
Ora serata: zona de tranziţie dintre retina vizuală şi retina oarbă
Papila optică: unde fibrele optice (ce alcătuiesc nervul optic) părăsesc globul ocular.

Mediile transparente sunt:

• coneea
• umoarea apoasă
• cristalinul
• corpul vitros.

Organul auditiv.
Urechea externă:
• pavilion
• conductul auditiv extern
• membrana timpanică
Urechea mijlocie:
• casa timpanului
• ciocan, nicovală, scăriţă
• trompa lui Eustachio
Urechea internă:
• labirintul osos- melcul
• labirintul membranos
• endolimfa.

Melcul osos (cochlea):

• canalul cochlear
• în secţiune are formă de triunghi, inferior delimitată de mambrana bazilară
• superior delimitat de membrana vestibulară.
Membrana bazilară are un epiteliu specializat care formează organul receptor al auzului,
numit ORGANUL CORTI.
2 grupe de celule delimitează organul Corti.
Celulele de susţinere:
• celule stîlp externi şi interni
• celule Deiters- fiecare susţine o celulă auditivă
• celule Hensen
• celulele lui Claudius
Celule senzoriale auditive:
• sunt celule epiteliale diferenţiate în contact cu terminaţiile nervoase. Sunt de 2 tipuri
(externi şi interni) se sprijină pe celulele Deiters şi nu vin în contact cu membrana
bazilară. Celulele interne se dispun pe un singur rînd, celulele externe pe 3 rînduri.
• La polul apical prezintă o cuticulă cu peri scurţi (cili auditivi)
• Polul bazal se sprijină pe celulele Deiters, unde vin în contact cu terminaţiile nervoase
– cu dentritele neuronului senzitiv din ganglioni Corti- cu care realizează sinapse.
Vibraţiile se transmit prin endolimfă.
ORGANUL DENTAR.
Dinte:
• Pulpa dentară
• Dentina
• Smalţul
Parodonţiul:
• Cement
• Periodont
• Osul alveolar
• Gingia

Pulpa:
• Coronală
• Radiculară
• Apicală
Se dezvoltă din papila mugurelui dentar.
Este format din:
1. substanţă fundamentală- HIALINĂ
2. fibre- RETICULINICE şi COLAGENE- care la periferia pulpei formează stratul
fibrelor KORFF.
3. celule:
• fibroblaste- cele mai numeroase
• ODONTOBLASTE- se găseşte doar la nivelul dintelui în organism
• Celule mezenchimale
• Magrofage
• Celule sanguine- migrate aici.
Prelungirile fibroblastelor împreună cu prelungirile odontoblastelor formează stratul
subodontoblastic WEIL

Odontoblastele:
• Dispuse într-un singur rînd
• Sunt celule mari, cu numeroase prelungiri spre dentină
• Iniţial au formă cilindrică, mai tîrziu devin mici, cu formă de pară
• Sunt celule conjunctive specializate în formarea dentinei
• Celule mari cu numeroase prelungiri spre dentină
• Prezintă nucelu cu 1-2 nucleoli
• În citoplasmă are un reticul endoplasmatic bine dezvoltat
 • La polul apical (spre dentină) emite o prelungire filiformă- totalitatea prelungirilor
formează fibrele TOMES
• La polul pulpar emite prelungiri mai scurte care se anastomozează cu prelungirile
fibroblastelor – formînd stratul WEIL
• La nivelul pulpei radiculare se dispun într-un rînd foarte dens- aici au corp mic şi
nucleu picnotic
• Către apex devin rudimentare.
Inervaţia pulpei:
• Fibra nervoasă mielinică (ramură a trigemenului) se ramifică şi formează un plex
amielinic sub stratu odontoblastelor
• Prezintă fibre simpatică cu rol în reglarea tonusului muscular
Mocificări pulpare legate de vîrstă:
• Pulpa se atrofiază, se îngustează camera pulpară
• Se reduce substanţa fundamentală
• Se înmulţesc fibrele de colagen
• Capilarele se reduc sau dispar
• Odontoblastele acumulează lipide
Funcţiile pulpei- asigură:
• Vitalitatea
• Nutriţia
• Sensibilitatea
• Participă la denticogeneză
• Poate forma dentină reparatorie

Dentina.
• Ţesut dur , puternic mineralizat
• Constituie suport pt smalţ, respectiv ciment
• Este de origine mezenchimală
• Se formează ca rezultat al activităţii odontoblastelor
• E format predominant din fosfat tricalcic (cristale de hidroxiapatită), dintre
substanţele organice – colagen şi mucopolizaharide
Pe măsură ce odontoblastele depun dentina- ei se retrag progresiv, rămînînd în masa dentinară
doar prelungirile lor apicale- fibrele Tomes.
Dentina este formată dintr-o matrice calcifiată şi un sistem de canalicul (pt fibrele Tomes).
Canaliculele au o dispoziţia radială. La periferia dentinei lumenul canaliculelor scade cu
vîrsta.
În canalicul se găsesc:
• Fibre Tomes
• Fibre nervoasa amielinice
• Limfă dentară
Substanţa intercanaliculară.
Este substanţa fundamentală, amorfă, bazofilă, bogat în glicozaminoglicani şi proteine,
impregnat cu cristale de hidroxiapatită şi un sistem de fibre colagene cu orientare diferită.
Dentina inter şi pericanaliculară este hipermineralizată, între ele fiind un strat hipomineralizat.
Fibrele colagene sunt orientate diferit:
• Fibrele Korff- sunt paralele cu fibrele Tomes
• Fibrele Ebner- sunt concentrice şi perpendiculare pe fibrele Tomes.
Procesele de calcifiere încep de la periferie spre centru, în partea pulpară rămîne o zonă
nemineralizată- PREDENTINA sau DENTINOIDUL.
Mineralizarea cuprinde numai substanţa fundamentală (elementele fibrilare şi prelungirile
Tomes rămîn necalcifiate)
Mineralizarea dentine se realizează în două moduri:
• Linear (INOTROPIC)
• Globular (CALCOSFERITE)- mai frecvent întilnit la periferia dentinei.
Între calcosferite pot să rămîne spaţii insuficient mineralizate care se numesc:
• SPAŢII CZERMAK- la nivelul dentine coronală
• STRAT GRANULOS TOMES- la nivelul dentinei radiculare- fiind de dimensiuni mai
mici.
Mineralizarea are loc ritmic- în etape succesive, determinînd la început zone de slabă
mineralizare, numite- linii de contur OWEN.
Dentina este elaborată tot timpul vieţii, are o capacitate regenerativă redusă, nu are
vascularizaţie proprie (se hrăneşte prin limfă, de la pupă). Are sensibilitate proprie- funcţia de
receptor e îndeplinică de fibrele Tomes care condu impulsul peri şi subodontoblastic.

Smalţul.
• Sturctura cu cea mai mare duritate din organism
• Acelulară, incoloră, translucidă
• De origine epitelială
• La formarea lui participă celule numite ADAMANTOBLASTE
• Predomină substanţa minerală
• E mai gros la marginea de tăiere a coroanei (maxim la incisivi superiori)
Structura smalţului:
1. prismele adamantine
2. substanţa interprismatică
Prismele adamantine:
• unitatea morfologică a smalţului
• au formă penta sau hexagonală
• parcurg toată grosimea smalţului
• sunt situate perpendicular pe suprafaţa dentinei- conferă smalţului un aspect
striat- benzile HUNTER-SCHEGER
• mineralizarea prismelor se pertece ritmic
• striaţiile par a marca cîte zile a durat mineralizarea prismei
• la periferia fiecărei prisme există o zonă slab mineralizată- TEACA PRISMEI
Substanţa interprismatică:
• are rol de a cimenta prismele
• prezintă spaţii de slabă mineralizară- favorizînd apariţia cariilor
Smalţul prezintă striaţii-
• cele concentrice faţă de cavitatea pulpară se numesc STRIAŢII RETZIUS- sunt locuri
de rezistenţă minor- zone cu predilecţie pt carii
La dinţii temporari, limita smalţ-dentină se numeşte – membrana HUXLEY- conferă
rezistenţă dintelui la solicitările mecanice.
Membrana NASMITH- înveliş sau cuticulă de protecţie a smalţului.
PARODONŢIUL.
Cementul:
• o varietate de ţesut conjunctiv (similar osului)
• componenta anorganică- hidroxiapatită
• componenta organică- colagen, mucopolizaharide
• grosimea cementului e maximă spre apex
• cementul acoperă dentina pînă la nivelul orificiului radicular
Structura cementului: substanţă fundamentală, celulă, fibre.
Substanţa fundamentală- impregnată cu săruri minerale
Fibre: de colagen
Celule:
1. cementoformatoare (cementoblaste, cementocite)
2. cementodistrugătoare (cementoclaste)
cementoblastele/ cementocitele sunt celule relativ mari, prezintă prelungiri care pătrund în
sistemul canalicular (se anastomozează cu fibrele Tomes şi cu fibrele colagene din spaţiu
peridentinal). Se află în cementoplaste- care emit prelungiri canaliculare.
Cementu este de 2 tipuri:
• acelulare- sau fibrilar- cu substanţă fundamentală calcifiată
• celular- bogat în cementocite
În cement părtund fascicule ligamentare (din spaţiul periodontal) sub forma fibrelor Sharpey.
Cementul se formează în două faze- prima – cement nemineralizat (cementoid), a doua-
impregnarea cu calciu.
Cementul creşte prin apoziţie.

Dezmodontul. (periodont sau spaţiul alveolo-dentar):

• formează legătura dintre cement şi osul alveolar
• format din ţesut conjunctiv fibros
• la nivelul lui mişcările sunt posibile dar limitate.
Este alcătuit din ligamente dentare şi ţesut conjunctiv interligamentar.
Ligamentele dentare:
• fascicule groase de fibre de colagen
• se fixează pe fibrele Sharpey
pot fii:
• ligamente cemento-gingivale
• ligamente intermediare
• ligamente alveolo-dentare
Ţesut conjunctiv inerligamentar: foramt din ţesut conjunctiv lax, fibrele elastice şi
oxitalanice- preponderent (fibrele oxtalanice acţionează antagonist cu cele elastice).
Celulele dezmodontului:
• fibroblaste
• histocite
• mastocite
• osteoblaste
• osteoclaste
• cementoblaste
• cementoclaste
• limfocite şi leucocite (prezente în procesele inflamatorii)
• resturi epiteliale Malassez (la apex)- sunt cementicule din care se poate forma tumori-
adamantinoame.
Histologia.
Funcţia formativă: osteogenă, cementogenă, fibrilogenă
Funcţia de suport şi articulare
Funcţia nutritivă şi senzitivă.

Osul alveolar:
• se formează odată cu dintele
• format la exterior din os compact (compacta internă şi compacta externă)
• în interior din os spongios- care se continuă cu spongioasa maxilarelor (în regiunea
molarului III- persistă toată viaţa măduva roşie hematogenă)

Gingia.
Are 3 porţiuni (gingia ataşată, marginea liberă a gingiei, papila interdentară)
Mucoasa gingivală:
• nu are glande
• epiteliu pavimentos stratificat şi corion
• versantul extern keratinizat
• vesantul intern nekeratinizat
Corionul:
• zona superficialală – ţesut conjunctiv lax
• zona profundă- ţesut conjunctiv fibros ligamentar.