Sunteți pe pagina 1din 11

Biologie celulara subiecte:

1.Conceptul actual despre organizarea membranelor celulare


-membrana este o pelicula foarte subtire (cativa nm) si foarte flexibila, ce acopera si
delimiteaza compartimentul citoplasmatic, controleaza schimburile cu mediul
inconjurator, se comporta ca un sistem de receptie-transductie si constituie substratul
adezivitatii celulare. Ea prezinta si diferentieri speciale cum sunt dispozitivele jonctinale,
microvilii, cilii, flagelii, etc.
-in esenta, continuumul bilipidic, asimetric si fluid , reprezinta axul intregului edificiu
molecular; pe cele doua fete hidrofile, proteinele sunt distribuite asimetric si in
aranjamente foarte caracteristice;
-membrana celulara este alcatuita din trei parti componente principale: a)plasmalema,
complexul lipoproteic, in grosime de cca 7,5 nm; b)glicolema, complexul glicoproteic,
superficial in grosime de cca 50 nm si c) citoscheletul membranei, reteaua de proteine
asezat pe fata interna a plasmalemei in grosime de cativa nm.
2.Compozitia chimica si functiile membranei
-in alcatuirea membranelor celulare participa apa cu aproximativ 30% din masa umeda,
substantele organice cu cca 70% si sarurile minerale in cantitati foarte mici. 90% din
masa uscata a membranelor este reprezentata de lipoproteine si ca glucidele sunt numai in
cateva procente. In majoritatea membranelor, proteinele sunt intre 55 si 60% iar lipidele
intre 35 si 40%. Membranele mielinice fac exceptie majoritatea sunt lipide. Totalitatea
lipidelor din suprafata celulei sunt localizate in plasmalema, unde formeaza o foita
continua si hidrofoba ce constituie axul in jurul caruia se organizeaza toate celelalte
populatii de molecule din membrane. Glucidele sunt prezente exclusiv in glicolema
numai sub forma de fragmente de molecule relativ scurte, fie conjugate cu proteine fie
atasate la capetele hidrofile a unor lipide de pe fata externa a continumuului lipidic.
Proteinele sunt reprezentate in toate cele trei straturi ale suprafatei celulare – in
plasmalema, in principal de o parte si de alta a continuumului lipidic; in glicolema
alcatuind tesatura pe care sunt atasate glucidele; in citoscheletul membranei, unde
realizeaza o retea foarte fina si foarte supla. Membrana permite patrunderea subst in
celula...
3.Lipide membranare – definitie si clasificare
-toate lipidele membranei celulare sunt localizate in continuumul hidrofob al
plasmalemei. Datorita acestui bistrat lipidic, diferitele tipuri de molecule strabat
membranele cu viteze diferite.Principalele
tipuri de lipide ce intra in alcatuirea membranelor sunt fosfolipidele, colesterolul si
glicolipidele.
4.Fosfolipide – distributie, mobilitate
-fosfolipidele formeaza marea majoritate a lipidelor din endomembrane si cca 75% din
lipidele citolamei. Fosfolipidele cele mai frecvent prezente in citomembrane sunt
fosfatildicolina, sfingomielina, fosfatidietanolamina si fosfatidilserina. Deoarece
fosfolipidele concentreaza la un capat radicalii hidrofili si la celalalt capat radicalii
hidrofobi, sunt denumite molecule amfipate sau bimiodale. Moleculele bimodale au
proprietatea de a se orienta in monostrat. Atunci cand concentratia fosfolipidelor este mai
mare decat cea necesara pentru a satura interfetele se formeaza micelii.
5.Rol lipide membranare
-confera membranelor plasmatice selectivitate.
6.Proteine membranare generalitati si clasificare
-o mare parte din proteinele membranei celulare sunt localizate la nivelul plasmalemei si
ele se afla in relatii speciale cu bistratul lipidic. Caracterizarea cea mai generala a
proteinelor plasmalemale poate fi exprimata prin termenii de diversitate si mobilitate.
Proteinele reprezinta substratul specificitatii suprafetei celulare. Proteinele membranare
se pot clasifica in functie de pozitia lor fata de bistratul lipidic, care permite impartirea lor
in doua categorii: a)proteine periferice sau extrinseci acele proteine care se afla atasate de
o parte si de alta a bistratului lipidic, interactionand cu capetele hidrofile ale lipidelor; b)
proteine integrale sau intrinseci acele proteine care sunt cufundate in bistratul lipidic,
strabatandu-l complet sau partial.
7.Proteine membranare exemple si descriere
-in functie de versantul bistratului lipidic caruia ii sunt asociate se clasifica in
ectoproteine – proteine periferice asociate foitei externe a bistratului, asadar expuse la
exteriorul membranei celulare sau pe fata luminala a membranelor organitelor;
endoproteine – proteine periferice asociate foitei interne a bistratului, asadar expuse pe
versantul citoplasmatic al membranelor si endomembranelor.
8.Mobilitatea proteinelor asociate membranei si rolul ei
-mobilitatea proteinelor membranare consta in miscari de rotatie si iscari de translatie.
Miscarea de rotatie a proteinelor membranare in jurul propriei axe, denumita si difuzie
rotationala, este de cel putin 100 de ori mai lenta decat a lipidelor. Miscarea de translatie,
denumita si difuzie laterala, este si ea mult mai lenta decat a lipidelor, fiind in medie de
1microm/s.
9.Citoscheletul asociat membranei – descriere, functii
-este o retea de endoproteine cu ochiuri si noduri, solidara membranei prin atasarea la
endodomeniul unor proteine transmembranare. Grosimea acestei structuri membranare
este de 5-10nm. Citoscheletul asociat membranei este solidar si cu citoscheletul citosolic,
retea de proteine organizata sub forma de filamente sau microtubuli la nivelul
citoplasmei, fiind responsabil de mentinerea si/sau modificarea formei celulelor, ca si
geometria membranei.
10.Rolul proteinelor membranare
-ca si in cazul lipidelor membranare, proteinele au atat rol structural, cat si rol metabolic.
Rolurile metabolice ale proteinelor membranare se manifesta in ceea ce priveste
schimburile de informatii si substanta dintre celule, sau dintre acestea si mediu. Astfel
proteinele membranare pot si receptori (pt hormoni, factori de crestere, etc),
transportatori prin membrana sau transportatori cu membrana. Proteinele membranare
mai pot functiona ca enzime sau ca proteine implicate in semnalizare (proteine G).
11.Glicocalix, definitie caractere generale
-glicocalixul reprezinta invelisul glucidic al celulelor, constituit din structuri
oligozaharidice inserate pe lipide ale foitei externe a bistratului, sau pe proteine. Din pct
de vedere la structurii biochimice globale glicocalixul este alcatuit din trei componente:
glicolipide, glicoproteinele si proteoglicanii. Grosimea medie a glicocalixului este in
medie intre 20 si 50 nm. In structura glicocalixului nu participa toate monozaharidele
existente in natura. Numai sapte intra in alcatuirea lanturilor oligozaharidice ale
glicolipidelor si glico proteinelor: glucoza, galactoza, manoza, fucoza, n-acetil-
glucozamina, n-acetil-galactozamina, acizii sialici.
12.Functiile glucidelor membranare
-participa la sarina electrica negativa a suprafetei celulare;
-necesare, dar nu neaparat suficiente functionarii receptorilor;
-participa la fenomene de recunoastere celulara: purtatoarele antigenelor de grup sanguin;
extravazarea leucocitelor; fertilizarea(functionarea spermatozoidului cu ovocitul).
13.Conceptul de microdomenii de membrana
14.Receptori intracelulari definitie, caracteristici, clasificare
-receptorii sunt dispozitive moleculare specializate, asezate pe fata externa a membranei
celulare, cu ajutorul carora se intercepteaza semnale sau mesaje venite pe cale nervoasa
sau pe cale umorala. Termenul generic de ligand defineste toate substantele care
vehiculeaza pe cale umorala sau nervoasa, se leaga de receptori si moduleaza functia
celulara. Din categoria liganzilor fac parte unele substante produse de celule care
actioneaza specific asupra unui grup de celule ''tinta'' la nivelul carora induc modificari
metabolice in concordanta cu necesitatile organismului. Ele sunt denumite mesageri
extracelulari sau mesageri de ordinul I. Exemple de mesageri de ordinul I sunt
neurotransmitatorii si hormonii. Exista doua mari categorii de receptori:receptori pt
substante endogene si receptori pt substante exogene.
15.Receptori pentru hormoni si neurotransmitatori – clasificare
-receptorii pt hormoni: dintre acestia mai bine caracterizati sunt receptorii pt insulina care
au fost izolati din celulele adipoase si hepatocite. Ei au masa moleculara 300000 dal si pt
fiecare celula exista cca 10000 de receptori pt insulina. Desi receptorii pt ceilalti hormoni
nu au fost inca izolati, se considera ca toate celulele „tinta” pentru hormoni prezinta
receptori care intercepteaza si transmit mesajul hormonal in celula.
-receptorii pentru neurotransmitatori sunt situati intotdeauna la nivelul fetei externe a
membranei postsinaptice a celulelor nervoase, musculare sau efectoare receptorii
influxului nervos. Mai bine cunoscuti sunt receptorii pt acetilcolina, noradrenalina,
serotonina, histamina, dopamina, etc.
16.Explicati rolul adenilatciclazei membranare de catre receptorii cuplati cu
proteine
heterometrice
17.Mesageri secunzi – definitie, exemple, efectori intracelulari
-AMP-c este considerat mesager de ordinul II in citosol, intrucat determina efecte
metabolice specifice induse de mesgerul de ordinul I prin intermediul receptorilor. In
modelul de mesager secundar, ligandul nu intra in celula si impactul cu celula are loc la
suprafata membranei celulare. Deci efectele biologice ale ligandului sunt mediate in
celula prin AMP-c si nu prin ligand.
18.Transport pasiv – clasificare, exemple
-realizeaza trecerea moleculelor mici prin membrana celulara in sensul gradientului de
concentratie, iar in cazul unor ioni in sensul gradientului electrochimic. Folosind energia
care rezulta din miscarea moleculelor dintr-o parte in alta in sensul gradientelor,
transportul pasiv se face fara consum de energie; este deci independent de metabolismul
celular. Transportul pasiv are loc fie prin difuziune simpla, fie prin difuziune facilitata.
19.Calea de semnalizare JAK-STAT
20.Aquaporine – semnificatie si implicatii medicale
21.proteine g heterometrice si proteine G mici – asemanari si deosebiri
22.Modalitati genetice de reglare a activitatii canalelor ionice membranare
23.Transport activ – clasificare si exemple
-este modalitatea de transport transmembranar caracteristica celulelor vii. El asigura
schimburi foarte rapide prin membrana a unor molecule si ioni de importanta vitala
pentru celule impotriva gradientelor de concentratie sau a celor electrochimice. Intrucat
transportul de molecule si ioni impotriva gradientelor se face cu consum de energie libera
rezultata din metabolism, este metabolic-dependent. Transportul activ prin pompe
ionice.Pt mentinerea gradientului ionic intracelular trecerea ionilor prin membrana
celulara se face de cele mai multe ori in directia termodinamica nefavorabila, impotriva
gradientului de concentratie sau a celui electrochimic.Pompele ionice pot transporta un
singur ion (pompa de Ca+) sau concomitent doi ioni (pompa de Na+)
24.Mecanisme de semnalizare transmembranara via receptori cu activitate tirozin
kinazica
25.Care sunt destinatiile posibile ale materialului extracelular internalizat prin
endocitoza de receptori? - exemple
26.Etapele fagocitozei
-prin fagocitoza celulele transporta din mediul extracelular in citoplasma particule de
natura foarte diferita, utilizand regiuni specializate din membrana celulara purtatoare de
receptori. Intr-o prima etapa complexul antigen-opsonina este recunoscut de receptorii de
la suprafata fagocitelor si fixat de membrana celulara determinand activarea receptorilor.
Activarea receptorilor duce la agregarea proteinelor contractile bogate in actina de la niv
citoscheletului si determina emiterea de pseudopode. Ele inconjoara strans particula si ca
urmare apar interactiuni receptor-particula pe toata suprafata ei, care fixeaza particula de
membrana pseudopodelor. Pseudopodele care inconjoara particula se unesc si la locul de
unire fuzioneaza, favorizand formarea unei vezicule care cuprinde particula fara lichid
din fluidul extracelular, denumita fagozom. In citoplasma fagozomii se unesc cu
lizozomii care cuprinzand enzime de tipul hidrolazelor acide degradeaza sau digera
particulele introduse in fagozomi din mediul extracelular.
27.Jonctiunea stransa
-jonctiunile stranse sunt dispozitive de adezivitate cu o dispozitie „in panglica”
impermeabile pentru markerii intercelulari separand net compartimentele tisulare cu
compozitii chimice diferite. In organizarea jonctiunilor stranse, membranele adiacente se
apropie complet una de alta pentru a edifica structuri pentalaminate impiedicand astfel
scurgerea moleculelor printre membranele angajate in organizarea dispozitivului
jonctional. Principalele proprietati ale jonctiunilor stranse sunt: a) dispozitive de
adezivitate intercelulara flexibile si sigure; b) bariere chimice si fizice intercelulare; c)
confera polaritate celulelor angajate in astfel de jonctiuni; d)apar timpuriu intre celulele
embrionare de obicei sub forma de macule, pt ca apoi sa dispara sau sa se transforme
treptat in zonule pe masura diferentierii celulelor respective.
28.Jonctiunea de ancorare pe filamente de actina
-jonctiunile focale sunt o varianta a joctiunilor stranse al caror rol preponderent in
adezivitatea celulara. La niv jonctiunilor focale membrana celulei se apropie de substratul
sau de adezivitate pana la o distanta de 10-15 nm. Pe frontul E (sau extracelular) se afla
filamente glicoproteice de fibronectina. Pe frontul P (intracelular) al jonctiunii se
aglomereaza fascicule de microfilamente matriciale reprezentate de actina si vinculina
care se asocieaza cu membrana plasmatica prin intermediul unor densificari
submembranoase
29.Jonctiunea de ancorare pe filamente intermediare
30.Filamente de actina
-actina se gaseste in cele mai multe celule in proportie de 10% din totalul proteinelor
celulare. Cantitatea ei in celule difera dupa gradul de activitate al acestora. Moleculele de
actina apar sub forma polimerizata filamentoasa (actina F) in microfilamente fie
depolimerizata – monomerica (actina G) in citosol. Filamentele de actina se asocieaza in
parte cu endomembranele si se leaga de obicei de membrana celulara de suprafata.
31.Filamente de miozina
-miozina se gaseste in cantitate redusa in celulele nemusculare, fiind de forma si marime
diferita in aceeasi celula. Legarea microfilamentelor de membrana de suprafata se
realizeaza prin diferite proteine (alfa-actinina si vilina). Legarea microfilamentelor este
esentiala pt formarea citoscheletului precum si pt unele procese celulare de baza ca
citokinezia, miscarile filopodiale si microvilare, etc.
32.Proteine asociate actinei
33.Filamente intermediare
-sunt prezente in celulele eucariotelor superioare, fiind diferite de microfilamentele de
actina si microfilamentele de miozina. Sunt numite intermediare pt ca diametrul lor de
aproximativ 10 nm este situat intre cel al microfilamentelor mici de actina si cel al
microfilamentelor mari de miozina 25nm. Dupa proteinele componente sunt de mai multe
tipuri: microfilamente formate din precheratina – cheratina; microfilamente ce contin
vimentina; microfilamente ce contin desmina sau scheletina.
34.Microvili, stereocili, cili, flageli
-microvilii reprezinta o forma de organizare stabila a microfilamentelor, fiind prezenti in
diferite tipuri de celule nemusculare. Microvilii sunt formatiuni ale membranei celulare
de suprafata, prezenti de obicei la polul sau polii liberi, nejonctionali, ai unor celule
foarte acive in transportul celular. Microvilii se gasesc astfel bine reprezentati la
enterocite sau la nefrocite. De obicei microvilii au o forma de deget de manusa, au
inaltimi si grosimi egale sau inegale. Cilii apar de obicei sub forma de prelungiri celulare
dispuse la unul din ppolii celulei, fiind alcatuiti din citoplasma si membrana celulara.
Cilii pot fi mobili si imobili(stereocili). Flagelii prezinta o structura asemanatoare cililor.
La om ei sunt reprezentati numai prin gametii ssexuali masculini (spermatozoizi)
35.Microtubuli
-sunt prezenti sub forma de cilindri subtiri in citoplasma celulelor animale si vegetale. In
sectiune transversala au un diametru cuprins intre 20 si 30 nm. Ca si microfilamentele, ei
pot aparea grupati sau izolati in citoplasma. Microtubulii sunt in general formatiuni labile
datorita moleculelor de tubulina ce se agrega si se dezagrega incontinuu in citoplasma, in
functie de concentratia ionilor de Ca+ si a moleculelor de AMP ciclic din citosol. Ei au
rol in formarea citoscheletului impreuna cu microfilamentele, contribuind la mentinerea
formei celulei, participa deasemenea si la transportul axonal mai putand avea si functii
speciale
36.Centriolii, centrul celular
-centriolii sunt organite microtubulare stabile in citoplasma celulelor. Avand un diametru
de 0,15 microni si o lungime pana la 0,5 microni. Centrul celular poate contine unul sau
frecvent doi centrioli ce sunt inconjurati de o zona citoplasmatica mai clara. Centrul
celular este responsabil in celula de initierea si declansarea diviziunii celulare (mitoza sau
meioza) formand fusul de diviziune. De asemenea genereaza miscarea cililor si flagelilor
prin faptul ca la baza acestora se gaseste intotdeauna prezent un centriol denumit
corpuscul bazal.
37.Centrul de organizare al microtubulilor
38.Ribozomi – structura si organizare
-sunt organite celulare intracitoplasmatice prezente in toate celulele cu exceptia
eritrocitelor. Ribozomii pot fi liberi in citoplasma (izolati sau grupati) si atasati de
membranele reticulului endoplasmic. Ribozomul este format din doua subunitati inegale
ca dimensiuni si inegale in ceea ce priveste constanta de sedimentare: subunitatea mare
(diam de 30 nm) – o forma sferoidala cu o mica depresiune inspre subunitatea mica si o
constanta de sedimentare egala cu 60s; subunitatea mica de forma alungita , convex-
concava, cu o constanta de sedimentare de 40 s. Ribozomii contin ARN, proteine,
cantitati mici de apa diferiti ioni metalici.
39.Functiile ribozomilor
-aceste organite celulare reprezinta in citoplasma locul de sinteza al proteinelor. La
nivelul poliribozomilor neatasati membranelor reticulului endoplasmic se sintetizeaza
proteinele de structura iar la nivelul ribozomilor atasati membranelor reticulului
endoplasmic se sintetizeaza proteinele de export (enzime hormoni anticorpi)
40.Structura proteazomilor. Degradarea proteinelor mediata de ubiquitina
41.Incluziuni pigmentare aspect la microscop optic si microscop electronic
-pigmentii apar in mod normal sub forma de granule de melanina (pigment brun negru) in
celulele pigmentare sau sub forma de lipofuscina (pigment galben) in celulele nervoase,
in unele celule ale corticosuprarenalei sau pe masura imbatranirii organismului in celulele
musculare cardiace si in neuroni. In stari patologice pot aparea si alti pigmenti in citosol
cum ar fi hemosiderina, pigmentii biliari, etc.
42.Incluziuni pigmentare aspect la microscop optic si microscop electronic
43.Incluziuni de glicogen aspect la microscop optic si microscop electronic
-glucidele apar sub forma de glicogen in celulele animale, in special in celulele hepatice
si musculare. In celulele vegetale, se depun sub forma de amidon. Glucidele se
evidentieaza prin colorare cu carmin Best sau prin metoda PAS, aparand sub forma de
gramezi sau plaje. La microscopul electronic glicogenul se prezinta fie sub forma de
particule mici cu aspect de bastonase lungi de 20 – 30 nm (particule beta), fie sub forma
neregulata sau de rozeta cu diametru de peste 150 nm (particule alfa). De obicei,
incluziunile glucidice apar in citosol, dar in unele boli de depozit sau in diabet pot fi si in
nucleu.
44.Lizozomi – biogeneza si functii
-sunt organite celulare de forma sferica sau ovoidala prezenti in citoplasma tuturor
celulelor animale cu exceptia hematiilor adulte. Lizozomi incep sa se formeze in reticulul
endoplasmic rugos unde sunt sintetizate proteinele componente structurale si enzimatice.
De aici pot fi semnalati in unele celule in complexul Golgi si apoi eliberati in citosol. In
alte celule ei vor fi formati direct din reticulul endoplasmic prin sistemul GERL,
scurtcircuitand structurile golgiene. In alte celule, lizozomii se pot forma prin ambele cai.
Functia lizozomilor: lizozomii sunt organite celulare responsabile de digestia
intracelulara prin procesele de heterofagie si autofagie. Heterofagia este procesul de
digestie intracelulara cu ajutorul lizozomilor, a substantelor nutritive, a bacteriilor, a
virusurilor introduse in citoplasma prin endocitoza si fagocitoza. Auto fagia reprezinta
procesul de digestie intracitoplasmatica(cu ajutorul enzimelor lizozomale) a organitelor
celulare din celula respectiva care si-au terminat activitatea si se afla in diferite grade de
dezintegrare.
45.Peroxizomi – structura si ultrastructura
-sunt organite celulare prezente in citosolul tuturor celulelor animale si vegetale.
Peroxizomii se prezinta sub forma de vacuole sferice sau ovoide, uneori de forme
neregulate cu prelungiri. Ei sunt delimitati de o endomembrana groasa de 6,5-8 nm si
contin o matrice in granulata uneori cu un cristaloid. Cristaloidul poate aparea format din
manunchiuri paralele de tubuli densi la fluxul de electroni care in sectiune transversala
dau imaginea unui fagure de miere. Citomembrana peroxizomala prezinta o compozitie
asemanatoare cu a membranei reticulului endoplasmic dar si difera de aceasta prin unele
polipeptide si enzime din structura sa. Uneori se poate observa continuitate intre
membrana peroxizomala, in special a microperoxizomilor si reticulului endoplasmic
neted, dar mai degraba continuitate peroxizom – peroxizom, formand un “reticulul
peroxizomal” , diferit de reticulul endoplasmic.
46.Peroxizomi – biogeneza si functii
-peroxizomii pot lua nastere mai rar direct din reticulul endoplasmic prin dilatarea si
desprinderea anumitor parti terminale ale cisternelor acestuia care sunt pozitive pentru
catalaza. Mai des peroxizomii se formeaza prin reticulul endoplasmic – complexul Golgi
dar inca nu este precizat mecanismul molecular prin care proteinele peroxizomale
patrund in organit. Se pare ca unele enzime sunt directionate in peroxizomi direct prin
citosol din ribozomii liberi (catalaza, uricaza); altele din reticulul endoplasmic rugos.
Functii: peroxizomii intervin in metabolismul H2O2 in doua etape: in prima etapa prin
actiunea oxidazelor se produce H2O2 din D si L – aminoacid, acid lactic si alte substante;
in a doua etapa, catalaza desface hidrogenul peroxid care este toxic pentru celula, in
oxigen si apa. Peroxizomii pot activa si oxidarea acizilor grasi (palmitatul, laureatul). Ei
intervin si in biosinteza glicerolipidelor prin dihidroacetonofosfatacil-transferaza, enzima
prezenta in aceste organite.
47.Reticul endoplasmic definitie, clasificare, forme
-este un organit celular ce se gaseste in toate tipurile de celule cu exceptia hematiei
adulte. Organitul este mai bine reprezentat in celulele angajate in sinteze de proteine, de
glucide, de lipide, in celule secretorii exo- si endocrine.organitul este mai dezvoltat in
partea mijlocie si interna a citoplasmei si mai putin in partea externa. Reticulul
endoplasmic este de doua tipuri: reticulul endoplasmic rugos si reticulul endoplasmic
neted. Reticulul endoplasmic rugos prezinta pe suprafata externa a membranei ribozomi
atasati, izolati sau in grupuri active poliribozomale. Ribozomii sunt atasati de
membranele reticulului prin subunitatea mare, strabatuta de un canal ce se deschide in
lumenul reticulului, canal pe care il strabat lanturile polipeptidice ce se formeaza pe
ribozomi. Reticulul endoplasmic neted nu prezinta ribozomi pe membrana sa delimitanta.
El comunica adeseori prin canale de legatura cu reticulul endoplasmic rugos. El este
alcatuit mai mult din formatiuni tubulare cu un diametru de 30 nm. Organitul este prezent
in citoplasma tuturor celulelor dar apare mai putin bine reprezentat decat reticulul
endoplasmic rugos.
48.Mecanisme prin care lantul polipeptidic e transferat din citosol in reticulul
endoplasmic
49.Reticulul endoplasmic – rol in biosinteza si prelucrarea proteinelor
-reticulul endoplasmic rugos este organitul la nivelul caruia se sintetizeaza proteinele de
export. Acestea se sintetizeaza in aproximativ 1 min la nivelul ribozomilor si
poliribozomilor atasati membranelor reticulului, de unde in 3-5 min, prin canalul aflat in
subunitatea mare ribozomala trec in cisternele reticulului. Drumul pe care il parcurg
proteinele de la locul de sinteza pana in mediul extracelular realizeaza ciclul secretor
celular care cuprinde urmatoarele etape obligatorii: sinteza pe ribozomi, traversarea
cisternelor reticulului endoplasmic rugos, maturarea in complexul Golgi, formarea
veziculelor secretorii. Ciclul secretor se incheie cu exocitarea produsului sintetizat,
respectiv a continutului veziculelor secretorii in spatiul extracelular.
50.Reticulul endoplasmic – rol in biosinteza lipidelor membranare
-reticulul endoplasmic este angajat si in sinteza unor fosfolipide (lecitina) si a unor
glicoproteine integrale din membrana.
51.Aparatul Golgi – ultrastructura
-in organizarea complexului Golgi intra trei elemente componente: pachete de saci turiti
sau cisterne asezate in stiva, microvezicule, macrovezicule. Toate cele trei formatiuni
sunt delimitate de citomembrane groase de aproximativ 6-8 nm, de aspect neted, fara
ribozomi atasati pe suprafata lor. Sacii sau cisternele golgiene, de aspect turtit sunt
paralele unele fata de altele si apar separate prin spatii regulate de 20-30 nm; sacii contin
un material dens omogen, fin granular sau fin fibrilar. Catre fata imatura sacii golgieni
sunt mai mici, mai ingustati, ei devin mai lungi, mai largi si cu segmente mai dilatate
catre fata de maturare. Numarul sacilor golgieni este in general de 3-12 pentru fiecare
celula, iar in unele celule de tip particular secretor, pot ajunge pana la 20.
Microveziculele au un diametru de 20-80 nm; sunt inconjurate de o citomembrana groasa
de aproximativ 6 nm si asezate de obicei spre fata imatura – cis a complexului Golgi.
Macroveziculele au un diametru cuprins intre 0.1 si 0.5 micrometri. Ele sunt inconjurate
de o citomembrana groasa de 8nm si au un continut amorf sau granular-heterogen cu
material mai condensat si inegal la fluxul de electroni. Macroveziculele iau nastere din
dilatatiile laterale ale sacilor golgieni, care se desprind si se individualizeaza.
52.Aparatul Golgi – functii
-principala functie a aparatului golgi este legata de procesul de secretie intracelulara.
Complexul golgi are rol in prelucrarea si transportul produsului secretat la nivelul R.E.
catre veziculele de secretie. El condenseaza produsul de secretie primit de la R.E., il
matureaza si il impacheteaza in vezicule secretorii. Produsul de secretie poate ajunge la
formatiunile golgiene prin microveziculele ce se detaseaza din capetele reticulului
endoplasmatic rugos. Aceste microvezicule functioneaza ca o suveica cu frecvente
deplasari dus-intors intre R.E. si sacii golgieni..
53.Exocitoza – definitie, tipuri
54.Sisteme generatoare de energie in celula – generalitati si comparatie intre cele
doua sisteme
principale de sinteza ATP.
55.Mitocondria – structura si ultrastructura
-mitocondriile sunt organite prezente in toate tipurile de celule, cu exceptia eritrocitului
adult in care lipsesc. Ele se evidentieaza in celula proaspata, nefixata prin colorantul
verde Janus, iar in celula fixata prin hematoxilina ferica Regaud. La microscopul
luminiscent mitocondria aparea sub trei aspecte: granule izolate in citosol, granule
insirate ca margele pe o ata si filamente sau virgule. Indiferent de cele trei forme optice,
examenul la microscopul electronic a aratat ca ele prezinta aceiasi organizare
ultrastructurala: o membrana externa, o membrana interna cu criste mitocondriale, un
spatiu extern, cuprins intre cele doua membrane si un spatiu intern sau matrice
mitocondriala dispusa in interiorul membranei interne si a cristelor.
56.Mitocondria – compozitia moleculara
-mitocondria este formata din 65-70% proteine (structurale 30% si enzime 70%), 25-28%
lipide (fosfolipide cu predominanta de lecitine, dar si trigliceride, cardiolipin etc), 0,5%
ARN, o cantitate mica de ADN, glucide, ioni in diferite concentratii, apa uneori si
vitamina C. intr-o mitocondrie toate proteinele, ca si toate lipidele, sunt inlocuite la
aproximativ 20 de zile.
57.Mitocondria – biogeneza
-in celule, mitocondria se reinnoieste continuu, iar organitele iesite din functie sunt
indepartate prin autofagie, cu ajutorul lizozomilor. Alte noi mitocondrii apar prin
condriodiereza, o mitocondrie functionala dand nastere la alte doua organite
asemanatoare.
58.Mitocondria – rol in apoptoza
59.Nucleul celular, definitie, aspect la microscop optic si microscop electronic
-nucleul este organitul caracteristic celulelor eucariote si indeplineste o functie dubla: cea
de stocarea informatiei genetice si cea de centru de control al activitatii celulare. La
nucleul vizibil la microscopul electronic se remarca nucleoplasma care cuprinde matricea
nucleara, heterocromatina, eucromatina si bucleolul; membrana nucleara cu cisterna
nucleara este intrerupta de complexe por din loc in loc.
60.Nucleul celular, numar, forma, localizare
-de regula: o celula – un nucleu. Exista insa numeroase exceptii. Elementul cel mai
adesea citat il constituie hepatocitele care sunt binucleate. Exista si celule cu cativa nuclei
sau cateva zeci de nuclei. In conditii normale, cel mai tipic exemplu il reprezinta
osteoclastele din tesutul osos. De obicei forma nucleului urmareste forma celulei si de
aceea nucleii apar sub o mare varietate de forme: rotund ovalare, alungit, turtit, lobat,
inmugurit. De cele mai multe ori nucleul ocupa o pozitie centrala in celula, pozitie ce
poate fi socotita ca strategica din punct de vedere al rolului sau de coordonare a activitatii
celulare. Exista insa relativ numeroase exceptii: nucleu excentric(adipocite); nucleu
medio-bazal(in pancreasul exocrin, in parotida), nucleu bazal (celulele calciforme din
epiteliul mucoasei intestinale sau traheale),
61.Dogma centrala a biologiei moleculare, enunt si semnificatie biologica
62.Gene, genom, genotip, fenotip – definitii
63.Unitati genetice si ierarhia lor – definitie
64.Invelis nuclear – definitie, organizare, ultrastructura
65.Porul nuclear – transport si generalitati
-din loc in loc cele doua membrane nucleare se afla in raporturi de continuitate,
delimitand orificii circulare denumite pori sau porus nuclearis. Acestia delimiteaza un
material anular. Porul impreuna cu materialul anular . porul impreuna cu materialul
anular adiacent constituie asa-numitul complex por. Complexul por este un component al
membranei nucleare prezent in toate tipurile de celule, cu exceptia probabila a celulelor
aflate in ultimele faze ale spermiogenezei. Complexele por nu sunt specifice pentru
membranele nucleare. Formatiuni similare se intalnesc si in cisternele R.E. in cisternele
golgiene, precum si in asa-numitele lamele inelate prezente in unele celule fie in
citoplasma, fie in nucleu..
66.Nucleol – rol, compozitie chimica, evidentiere la microscop optic, ultrastructura,
localizare
NOR
-nucleolul are rol in sinteza ARNr si biogeneza ribozomilor, rol in transferul ARNm si
ARNs in citoplasma, rol in pregatirea mitozei. Principalele componente chimice ale
nucleolului sunt ADN, ARN si proteine, care se gasesc in functie de tipul celular si
momentul functional, in proportie de aprox. 3%, 7% si 90% din greutatea uscata. In
celulele vii, la microscopul cu contrast de faza, nucleolul este usor identificabil ca un
corpuscul puternic refringent, cu un contur discret neregulat si cu un continut heterogen.
Asezarea nucleolilor in nucleu este de obicei centrala sau paracentrala, dar poate varia in
functie de momentul functional.
67.Matricea nucleara – ultrastructura si roluri
-matricea nucleara este denumirea atribuita scheletului de natura proteica care inglobeaza
cromatina si nucleolii si care se sprijina la exterior pe membrana nucleara. Ea are rol
esential in organizarea nucleului si joaca un rol proeminent in sinteza ADN, sau ARN, in
medierea semnalelor hormonale si in alte functii nucleare. Matricea nucleara este
compusa din doua parti: a) matricea nucleara propriu-zisa reprezentata de scheletul sau
reteaua proteica ce se obiectivizeaza atat ultrastructural, cat si biochimic prin extragerea
totala a cromatinei, precum si a celei mai mari parti din nucleol. Reteaua proteica a
matricei propriu-zise este alcatuita din proteine stabile de masa moleculara mare, care
rezista prelucrarilor ultrastructurale si biochimice; b) fractiunea labila a matricei care este
legata lax de reteaua proteica si care este alcatuita din proteina solubila de masa
moleculara mica, molecule organice mici, substante anorganice si apa. Matricea nucleara
contine si anumite enzime care efectueaza unele procese metabolice inclusiv sinteza de
ADN. si ARN. Nucleul este lipsit de enzimele metabolismului aerob. Matricea contine
insa enzimele metabolismului anaerob, pe cele ale formarii legaturilor fosfat-
macroergice, enzimele sintezei coenzimelor, precum si ADN-polimeraza si ARN-
polimeraza.
68.Cromatina – definitie, clasificare
-cromatina este materialul biologic intranuclear care se coloreaza cu colorantii bazici;
cromatina este deci bazofila. Din punct de vedere al colorabilitatii cu coloranti bazici,
cromatina se clasifica in doua categorii: a) eucromatina(cromatina “adevarata”) care se
coloreaza putin intens cu coloranti bazici este cromatina necondensata - transcriptibila ;
b) heterocromatina (“alta” cromatina) care se coloreaza foarte intens cu coloranti bazici
este cromatina condensata – netranscriptibila.
69.Fibra de cromatina
70.Histone si proteine non-histone – caractere generale si rol
-histonele sunt proteine bazice existente numai in genomul eucariotelor. Etimologic,
termenul histone sugereaza prezenta lor ubicvitara in tesuturi (nuclei).histonele sunt
proteine cu masa moleculara mica; sunt puternic bazice, datorita continutului mare 10-
20% de aminoacizi bazici, lizina si arginina, purtatori de sarcini pozitive, ceea ce explica
legarea lor de ADN ; proteine cu o evolutie filogenetica moleculara definita. Functia
majora a histonelor consta in impachetarea ADN-ului in nucleu, adica organizarea
supramoleculara a ADN-ului sub forma de nucleozomi. Protaminele sunt echivalentul
histonelor dar numai in cazul spermatoidului. Protaminele sunt proteine cu greutate
moleculara foarte mica , cu o lungime medie de numai 33 aminoacizi si foarte bazice,
bogate in arginina, care reprezinta circa 60% din reziduurile aminoacidice. In cadrul
secventei celulare care duce la formarea spermatozoidului (spermatogeneza), la trecerea
din spermatida in spermatozoid, protaminele inlocuiesc histonele. Datorita protaminelor,
cromatina din nucleul spermatozoidului este extrem de condensata si virtual inactiva.
Compactarea cromatinei din nucleul spermatozoidului este un fenomen esential pentru
“acomodarea” ADN-ului intr-un volum foarte mic, cum este cel al capului
spermatozoidului.
71.Eucromatina
-este purtatoare de gene structurale, este portiunea functional activa a cromatinei, este
cromatina pe care se face transcriptie. Eucromatina se clasifica in: a)eucromatina activa –
fractiunea din eucromatina pe care se face continuu transcriptie si asigura viata normala
(bazala) a celulei;
b)eucromatina permisiva – fractiunea din eucromatina potential activa, ce devine imediat
activa ca urmare a actiunii unor semnale specifice modulatoare (de exemplu: hormoni)
72.Heterocromatina. Heterocromatina gonozomala.
-se disting doua tipuri de heterocromatina: constitutiva si facultativa. Heterocromatina
constitutiva este o cromatina constant condensata in interfaza. Ea este genetic inactiva, nu
contine gene structurale si pe ea nu se face niciodata transcriptie. Heterocromatina
constitutiva contine asa-numitul AND repetitiv sau satelit, care este un ADN in care
scurte secvente nucleotidice sunt repetate de un numar foarte mare de ori.
Heterocromatina facultativa este o cromatina condensata care contine gene structurale ce
sunt represate(inactive), adica nu se face transcriptie pe ele desi fie s-a facut(sau nu)
transcriptie intr-o perioada anterioara, fie se va face (sau nu) transcriptie, daca se
transforma temporar (sub influenta unui “depresor”) in eucromatina. Heterocromatina
facultativa este de doua feluri in functie de tipul de cromozomi caruia ii corespunde:
autozomala si gonozomica (cel mai tipic exemplu, cromatina de sex sau corpusculul
Barr). Heterocromatina gonozomica (corpusculul Barr sau cromatina de sex sau
cromatina X) este un corpuscul cromatidian prezent, in mod normal, numai in nucleii
celulelor somatice ale persoanelor de sex feminin. El reprezinta in cariotipul feminin
(44+XX) condensarea interfazica a unuia dintre cei 2 gonozomi X.