BIOLOGIE CELULARĂ ŞI MOLECULARĂ

CURS 1
• Disciplină fundamentală
Biologia celulară şi moleculară – obiect
• Anul I, semestrul I – 14 săptămâni de studiu
de studiu şi istoric
• 28 de ore de curs – 1 curs de 2 ore/săptămână
• 28 de ore de lucrări practice – 1 LP de 2 ore/săptămână
• Forma de examinare – Examen în sesiunea ian/feb
• 4 credite – se obţin prin promovarea examenului
• Criterii pentru intrarea în examen:
– Frecvenţa la cursuri şi lucrările practice
– Promovarea testului de cunoştinţe teoretice din
săptămâna 10
• Titular curs – Şef lucrări dr. Franciuc Irina 1 2

CE ESTE CELULA?
CUPRINS • Celula este unitatea morfologică şi funcţională a
lumii vii
• CE ESTE CELULA? • Organismele = celule/alcătuite din celule
• REPERE ISTORICE ÎN BIOLOGIA CELULARĂ • compartiment delimitat de membrană, ce conţine
• IMPORTANŢA BIOLOGIEI CELULARE ŞI o soluţie apoasă de substanţe chimice
MOLECULARE PENTRU MEDICINĂ
• ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA CELULELOR
• ARHETIPURI CELULARE – PROCARIOTE ŞI
EUCARIOTE • niveluri de organizare:
atomi → molecule mici → polimeri→ organite
3 subcelulare → celule 4

• Alte structuri capabile să se multiplice, dar nu REPERE ISTORICE

independent – nu sunt celule:
– prionii – particule proteice, fără acizi nucleici, • 1655 – Hooke – termenul
– virusurile, alcătuite din ADN sau ARN şi “cellula” (celulă) = porii
proteine observaţi în plută
• Fiecare celulă prezintă semnele distinctive ale • 1674 – Leeuwenhoek a fost
vieţii : primul care a raportat
Secţiune prin plută – schemă
- reproducerea descoperirea unei celule reale după imaginea MO

- creşterea şi dezvoltarea – un protozoar

- utilizarea energiei • 1833 – Brown descrie nucleul
celular
- răspunsul la mediul înconjurător
- homeostazia 5 6
Spermatozoizi – frotiu

• 1876 – Abbe a optimizat alcătuirea microscopului

• 1838 – Schleiden şi Schwann au propus
• 1886 – Zeiss a produs lentile care au atins limita
“TEORIA CELULARĂ” teoretică a luminii vizibile – 0.2 micrometri

1) Celula este unitatea elementară a lumii vii. • Studii de histochimie:

2) Toate organismele vii sunt alcătuite din celule.
• anii 1880 Retzius şi Ramón y Cajal –
• 1855 – Virchow metode de colorare – anatomia
microscopică
3) Celulele se formează numai din celule pre- • 1898 – Golgi a descris aparatul Golgi
existente.
Desenul lui Ramon y Cajal
7 8
reprezentând neuronii din
straturile retinei.
 • anii 1950 – Palade
• 1931 – Ruska a construit primul microscop electronic (cercetător de origine
de transmisie română), Claude, de Duve
şi Porter
• 1932 – Zernike a inventat microscopul cu constrast de – fixarea şi secţionarea
fază pentru microscopul
electronic
– centrifugarea
diferenţială

au descoperit
Imaginea unui fibroblast necolorat (A) în microscopie optică şi (B) în contrast de fază. ultrastructura celulei
9 10

IMPORTANŢA BIOLOGIEI CELULARE Exemple:

ŞI MOLECULARE PENTRU MEDICINĂ
• Hipercolesterolemia familială – defect de preluare
• Anii 1850 Virchow “Die cellular pathologie” celulară a lipoproteinelor → descoperirea statinelor
• Fibroza chistică – canalele proteice de transport al
TOATE BOLILE PORNESC DE LA NIVEL clorului deficitare
CELULAR • Hipertensiunea – defect de formare a complexelor
• În prezent se cunosc : joncţionale în celulele epiteliale din rinichi
– modificările genetice responsabile pentru diferite • Distrofia musculară – defect al citoscheletului
boli membranar în fibrele musculare
– funcţiile şi contextul celular în care acţionează • Surditate – mutaţii în gena miozinei implicată în
produşii genelor implicate mecanotransducţia din celulele urechii interne
11 12

Stadiul “chimic”
ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA CELULELOR
• Cum a apărut viaţa? Probabil prin: • condiţiile existente pe pământ în primul miliard de ani
au dus la:
- reacţii spontane între molecule într-un mediu
instabil – reacţii între molecule simple anorganice →
molecule organice (ex.: aminoacizi, zaharuri)
Se presupune că au existat trei stadii de evoluţie:
– Interacţiunile dintre moleculele organice mici →
– Stadiul “chimic”
molecule mari, complexe (ex.: proteine, acizi
– Stadiul “celular” nucleici); → formă pre-celulară de viaţă, (aşa
– Stadiul “multicelular” numitele “coacervates” sau prebionţi )
→ separate prin intervale lungi în care formele de – prebionţii – înconjuraţi de o membrană lipido-
viaţă s-au diversificat proteică → apariţia primelor celule
13 14

Experimentul lui Miller Stadiul “celular”

• Vapori de apă sunt trecuţi • Acum 3.5 miliarde de ani – formele primitive de viaţă
într-o atmosferă de CH4, NH3, celule procariote anaerobe, apoi aerobe (acum 2
şi H2 miliarde de ani)
• Schimbări majore în condiţiile de mediu:
→ descărcare electrică – acumularea de oxigen – cianobacteriile (capabile de
fotosinteză)
• Formarea moleculelor – formarea Fe2O3 („marea criză a fierului”)
organice mici, inclusiv – extincţia anaerobelor
aminoacizii: alanină, acid • Acum 1.2 – 1.5 miliarde de ani → primele eucariote
aspartic, acid glutamic şi – dezvoltarea reproducerii sexuate → creşte mult
glicină diversitatea
15 16
 Stadiul “pluricelular” Relaţii evoluţionare
Toate organismele actuale → ancestor comun

• Aproximativ cu 1 miliard de ani în urmă au apărut • Linii:

organismele pluricelulare primitive – Eubacterii
• Pluricelularitea presupune: – Archaea (arhebacterii)
– comunicare intercelulară sunt procariote
– aderare a celulelor unele de altele – Eucariote
– evoluţia tipurilor celulare specializate (ex.:
celulele nervoase, epiteliale, musculare) • Organismele actuale ce
• Acum 1.8 milioane de ani → OMUL seamănă cu formele de
viaţă primitivă →
arhebacteriile
17 18

PROCARIOTE EUCARIOTE
ARHETIPURI CELULARE Membrane NU PREZINTĂ NUCLEU delimitat de membrană
PROCARIOTE, EUCARIOTE interne fără nucleu sau organite ORGANITE CELULARE
membranare ENDOCITOZĂ, EXOCITOZĂ
• PROCARIOTELE totdeauna unicelulare → bacterii şi NUCLEOID
alge albastre-verzi Mişcările FLAGELI CITOSCHELET - responsabil de
celulare mişcările celulare
– eubacteriile (b. adevarate)
Organite doar RIBOZOMI ORGANITE DELIMITATE DE
– arhebacteriile (b. metanogene, halofile extreme etc.) MEMBRANĂ (reticul endoplasmic,
ap. Golgi, mitocondrii, lisosomi,
peroxizomi)
• EUCARIOTELE Materialul CROMOZOM UNIC MAI MULŢI CROMOZOMI LINIARI
– unicelulare (protozoare) genetic CIRCULAR ADN împachetat cu proteine
Sinteza de ARN şi ARN sintetizat în nucleu, proteinele în
– pluricelulare (metazoare, metafite) – animalele şi proteine în citoplasmă citoplasmă
plantele Diviziunea DIRECTĂ (sciziparitate) INDIRECTĂ (MITOZA, MEIOZA)
celulară → cromozomi, fus de diviziune
REPRODUCEREA SEXUATĂ
• PROTISTE → organismele unicelulare, indiferent de19tip 20

PROCARIOTE EUCARIOTE
(pro = înainte, karion = nucleu) (eu = adevărat)
Caracteristici importante:
Caracteristici importante:
• Pot fi uni- sau pluricelulare
• Unicelulare
• Au nucleu
• Fără nucleu – cromozom
• Organite abundente
unic, circular
• Endocitoză, exocitoză
• Fără organite delimitate de
membrană • Citoschelet
• Diviziune directă • Cromozomi liniari, multipli
• Fără citoschelet • Diviziune indirectă
• Mai mici decât eucariotele • Mai mari decât procariotele
(0.1-10µm diametru, volum (10-100µm diametru,
de 1000× mai mic) 21 volum de 1000× mai mare) 22

Celulele organismelor pluricelulare pot supravieţui în

RECAPITULARE: afara organismului din care provin. (Adevărat/Fals)
R: Adevărat
Care este elementul de structură care conferă individualitate
celulelor? “Celulele se formează din materiale necelulare” este un
R: Membrana principiu al TEORIEI CELULARE. (Adevărat/Fals)
Toate celulele conţin organite delimitate de membrană. R: Fals Celulele se formează numai din celule pre-existente
(Adevărat/Fals) Ce demonstrează experimentului lui Miller?
R: Fals – doar eucariotele R: posibilitatea sintezei de molecule organice din molecule
Virusurile considerate vii, deoarece prezintă informaţie genetică. anorganice
(Adevărat/Fals) Numiţi celulele procariote capabile să producă oxigen molecular.
R: Fals – prezenţa materialului genetic nu este semn de viaţă R: cianobacterii
Care din semnele distinctive ale vieţii semnifică schimbul de
substanţe chimice cu mediul? Procariotele sunt totdeauna unicelulare (Adevărat/Fals)
R: utilizarea energiei. R: Adevărat
23 24
 Cum este organizat ADN-ul la procariote?
R: cromozom circular unic
Ce tip de celule prezintă reticul endoplasmic?
R: eucariotele
Semnificaţia termenului eucariot este „primul tip de celule
apărute”. (Adevărat/Fals)
R: Fals Semnificaţia este “cu nucleu adevărat”
CUPRINS
• PRINCIPALELE COMPONENTE ALE
CELULELOR EUCARIOTE
• CARACTERISTICILE CELULELOR DIN
ORGANISMUL UMAN
• ELEMENTELE CHIMICE ŞI SUBSTANŢELE DIN
CELULĂ
• IMPORTANŢA CARBONULUI
• APA – SOLVENT BIOLOGIC UNIVERSAL
• SUBSTANŢELE ORGANICE
1. MEMBRANA CELULARĂ - element definitoriu al
oricărei celule → membrane biologice alcătuite din
proteine şi lipide → structuri bidimensionale continue
Diferenţieri specializate: - joncţiuni
- microvilozităţi
- cili, flageli
Funcţii: - de barieră – bistratul lipidic
- de adezivitate – prin joncţiuni
- intervin direct în metabolismul celulei
(enzime de membrană)
- semnalizarea celulară, prin receptori
- intervin în procesele de imunitate
Membrana
nucleară
Cromatina
Nucleolul
Por nuclear
CURS 2
Organizarea generală şi biochimică a
celulei
25
PRINCIPALELE COMPONENTE ALE
CELULEI EUCARIOTE
ALCĂTUIREA CELULEI
EUCARIOTE
1. MEMBRANĂ
2. CITOPLASMĂ
(organite + citosol)
3. NUCLEU
2 3
2. NUCLEUL – conţine genomul celular cu toată
informaţia genetică inclusă în secvenţa ADN-ului, →
asigură ereditatea şi reacţiile de sinteză ale celulei
• Structura: - înveliş nuclear (membrană dublă cu pori)
- nucleoplasma în care se găsesc:
• cromatina (ADN împachetat cu proteine),
• nucleolii - implicaţi în biogeneza ribosomilor, şi
• matricea nucleară sau carioplasma
În interfază - nucleu metabolic
În diviziune - nucleu genetic - cromozomii
• Funcţiile nucleului constau în:
• funcţia de replicare a ADN-ului – dublarea informaţiei
genetice – rol în ereditate
4 • funcţia de transcriere a ADN-ului – reprezintă prima 5
etapă în sinteza proteinelor
3. CITOPLASMA – regiunea celulei dintre membrana
celulară şi nucleu
• Alcătuită din:
• organite delimitate de membrană (funcţii specifice)
• citosolul străbătut de citoschelet
– struct. heterogenă, 2 zone: - ectoplasma (corticala celulară)
- endoplasma
• Funcţii: - menţine forma celulei,
- conţine toate organitele celulare,
- rol în mişcările celulare,
- depozit pt. materialele de rezervă (glicogen, lipide,
ioni)
- locul de desfăşurare al proceselor metabolice
6 7
(glicoliza, glicogenogeneza, glicogenoliza)
• ORGANITE DELIMITATE
DE MEMBRANE: • Unele dintre membranele ce delimitează aceste
• REn, REr
organite → continuitate structurală (comunică
• aparatul Golgi
• lizozomi
direct) sau funcţională (comunică prin vezicule).
• mitocondrii Acestea formează sistemul de endomembrane:
• peroxizomi • Membrana nucleară,
• Reticulul endoplasmic,
• ORGANITE
NEDELIMITATE DE • Aparatul Golgi,
MEMBRANE: • Vezicule.
• RIBOSOMI
• CITOSCHELET
• Există un schimb continuu între sistemul de
• microtubuli endomembrane şi exteriorul celulei, realizat prin
• microfilamente – Endocitoza, şi
• filamente
intermediare – Exocitoza
→ procesele unice celulelor eucariote.
• INCLUZIUNI CELULARE 8 9

Reticulul endoplasmic (RE) Aparatul Golgi

• RE rugos prezintă
ribozomi ataşaţi • Constă din stive de
– locul sintezei şi cisterne asociate cu
procesării proteinelor. vezicule mici .

• Procesarea şi
• RE neted nu are transportul
ribozomi ataşaţi moleculelor sintetizate
– locul sintezei de în RE.
fosfolipide şi a
împachetării • Implicat în secreţia
proteinelor în vezicule celulară.

10 11

• Mitocondriile sunt • Lizozomii conţin Lizozomii şi

delimitate de o membrană Mitocondria enzime hidrolitice peroxizomii
dublă. necesare pentru
digestia intracelulară
• Matrice fluidă cu enzime • Peroxizomii
care descompun generează și
substanţele nutritive. degradează apa
• Membranele interne ale oxigenată reactivă
mitocondriilor au criste şi • Sunt abundenţi în ficat
lysosomes

conţin proteine ​complexe unde produc săruri

care produc ATP. biliare şi colesterol şi
degradează acizi graşi.
12 peroxisomes
13

• Compuşi din subunitate Citoscheletul

mică şi subunitate mare
Ribozomii
(ARN şi proteine​​). • Filamente proteice • Există trei mari tipuri de
• Definesc şi menţin filamente:
• Sintetizaţi în nucleoli.
forma celulei – Microfilamente
Pot fi găsiţi: (filamente de actină)
– izolaţi în citoplasmă, în • Direcţioneză mişcările
grupuri numite organitelor, precum şi a – Microtubuli
poliribozomi, sau cromozomilor în celulele – Filamente intermediare
– ataşaţi reticulului care se divid
endoplasmatic. • Conferă rezistenţă
mecanică ţesuturilor
• Traduc ARN mesager
pentru sinteza de proteine​​. 14 15
CARACTERISTICILE CELULELOR DIN 1 – ovul

ORGANISMUL UMAN 2 – spermatozoid

3 – fibră musculară netedă
4 – eritrocite
5 – trombocite
6 – leucocite
7 – osteocit
• Număr = 1012 – 1015; ~ 400 TIPURI CELULARE; cele mai 8 – condrocit
9 – celulă adipoasă
numeroase = hematiile 10 – celule din epiteliul posterior al corneei
11 – hepatocite
12 – celule conjunctive
• Dimensiuni: în medie 10 – 30 micrometri; excepţii: 13 – celulă caliciformă
14 – celule intestinale
– Mari: OVOCITUL, NEURONI PURKINJE, BETZ, 15 – celulele epiteliului respirator
16 – celule prismatice
GRANULARI 17 – celule tiroidiene
18 – neuron din cerebel
– Lungime mare: fibra musculară striată ex. m.SARTORIUS 19 – celule epiteliale turtite
20 – neuron multipolar
– Mici: LIMFOCITELE MICI, NEURONI DIN SCOARŢA 21 – neuron unipolar
22 – neuron piramidal
CEREBELOASĂ 23 – fibră musculară striată
24 – celule spinoase din tegument
• Formă: de obicei SFERICĂ în mediu fluid, PRISMATICĂ în 25 – celule endoteliale
26 – celule turtite suprapuse
ţesuturi 27 – neuron bipolar
28 – celulă glandulară
29 – celulă vezicală
cel. tinere – sferice; cel. mature forme variate - exemple 30 – neuron granular cerebelos
31 – celulă auditivă

→ forma care le permite efectuarea funcţiei specifice

16
32 – osteoclast
17

ELEMENTELE CHIMICE DIN MATERIAVIE ŞI • Importanţa CARBONULUI

SUBSTANŢELE CHIMICE – element unic în natură – atom mic, tetravalent
– formează legături covalente cu până la 4 alţi atomi
Elemente chimice - În celule ~ 20 esenţiale pentru viaţă
• formează structuri variate → subst. organice
• 99% din greutatea uscată→ C, H, N, O, P şi S.

1. MAJORE (2 – 60%): C, O, H, N
2. PUŢIN ABUNDENTE (sub 2%): P, S, Cl, Na, K, Ca, Mg
1 si 2 → rol PLASTIC

3. OLIGOELEMENTELE (0.02-0.1%): Fe, Cu, Mn, I, Mo, F, V,

B, Si, Se
→ rol CATALITIC; absenţa lor produce boli
18 19

Substanţele chimice
• Substanţe anorganice: APA (70% din compozitia
celulei) + SĂRURI MINERALE
• APA → proprietăţi fizico-chimice unice:
• caracter polar – solvent biologic dizolvă moleculele
polare şi încărcate (hidrofile), agregă substanţele non-
polare (hidrofobe) – ex.: autoasamblarea dublului strat
lipidic al membranelor.
• proprietatea de coeziune – tensiune de suprafaţă ridicată
→ favorizează fenomenul de capilaritate.
• căldura specifică ridicată – stabilizează temperatura –
legăturile de hidrogen absorb căldură → important în
celule, deoarece în procesele celulare se eliberează
cantităţi mari de energie. 20
• Substanţe organice:
• PROTEINE (formate din aminoacizi)
• LIPIDE (formate în principal din glicerol, acizi graşi)
• GLUCIDE (fomate din monozaharide – ex. glucoza)
• ACIZI NUCLEICI (formaţi din nucleotide – ex.
ATP)
MACROMOLECULE (polimeri) se formează prin
condensarea moleculelor organice mici
21

• Nucleotidele
→ transfer de energie (ex. ATP)
→ subunitățile acizilor nucleici (ARN și
ADN).
• Acizii nucleici sunt polimeri de
nucleotide care stochează și transmit
informația genetică = macromoleculele
informaționale
• Doar 5 nucleotide diferite, sunt folosite în
biosinteza acizilor nucleici. Informația
genetică din ADN → stocată în
cromozomi, care conțin gene.
• Un cromozom → conţine o moleculă de
22 23
acid dezoxiribonucleic (ADN)
• Aminoacizii → proteine.
• Monozaharidele → sursă primară de energie
• 20 aminoacizi: chimică → încorporate în polizaharide
~ ½ → formaţi ca intermediari metabolici (stocarea energiei).
~ ½ → furnizaţi prin dietă („esenţiali”) • Polizaharidele:
• Fiecare proteină: • polimeri omogeni – 1 tip de zahăr (ex.
glicogenul → glucoză) “neinformaţionali”
– are o secvenţă specifică
• polimeri heterogeni – 8-10 tipuri de
– necesită o matriţă pentru sinteză zaharuri. (ex. glicoproteinele ​şi glicolipidele)
→ molecule informaţionale. • Funcţii
• Funcții diverse: • componente funcţionale şi structurale
• enzime • forme neinformaţionale de stocare de
• proteine structurale (ex. actina) energie
• ​transportă diferţi compuși (canale) • Cele 8-10 monozaharide → sintetizate din
• proteine de stocare (ex. mioglobina) glucoză, sau formate din alţi intermediari
24 25
• proteine de apărare (anticorpi) metabolici.

• Acizi graşi → lipide

Valorile procentuale ale SUBSTANŢELOR CHIMICE
• substanțe nepolare la scara întregului organism

• clasă heterogenă APA 70%

• nu sunt polimeri în adevăratul
PROTEINE 15%
sens al cuvântului
• Funcţii: ACIZI NUCLEICI 7%

• componente membranare GLUCIDE (şi metaboliţii lor) 3%

• stocare de energie
(trigliceride) LIPIDE (şi metaboliţii lor) 2%

• vitamine (A, D, E si K) AMINOACIZII LIBERI (şi metaboliţii lor) 0,8%

• hormoni (hormoni steroizi)
NUCLEOTIDELE LIBERE (şi metaboliţii lor) 0,8%
• Toate lipidele pot fi sintetizate din
acetil-CoA, care poate fi generată VITAMINELE ŞI PEPTIDELE MICI 0,4%
din numeroase surse diferite. 26 27

RECAPITULARE: Care din funcţiile nucleului permite transmiterea informatiei

genetice intre generatii?
Care este componenta celulara implicata in producerea de energie? R: replicarea – sinteza de ADN
R: Mitocondriile
Ce structuri celulare realizeaza sinteza proteinelor?
Toate celulele sferice sunt imature. (Adevărat/Fals) R: ribozomii
R: Fals Celulele au forma care le permite indeplinirea functiei Citoplasma participa la miscarile celulare. (Adevărat/Fals)
specifice – celule mature pot fi sferice – ex. adipocitul.
R: Adevarat
Elementele majore au roluri catalitice. (Adevărat/Fals)
Membrana celulara face parte din sistemul de endomembrane.
R: Fals elemente plastice – rol structural
R: Fals Membrana celulara este la exterior – nu este parte,
Numiţi elementele chimice majore. ci comunica prin vezicule, cu sistemul de endomembrane 29

R: C, H, O, N 28

Care din următoarele organite este implicat în procesele de secretie

celulara? Aparatul Golgi, lizozomii, ribozomii, peroxizomii CURS 3
R: Aparatul Golgi Organizarea moleculară a membranelor
Proteinele sunt alcătuie din combinatia a 5 aminoacizi. celulare. Adezivitatea celulară.
(Adevărat/Fals)
R: Fals 20 de aminoacizi –> structura foarte variata

Moleculele informaţionale sunt ADN-ul şi ARN-ul.

(Adevărat/Fals)
R: Fals – ADN, ARN si proteinele

Care este principala caracteristica a lipidelor?

R: sunt substante nepolare

30
 REZUMAT
• TIPURI DE MEMBRANE CELULARE
• STRUCTURA MEMBRANELOR
• DUBLUL STRAT LIPIDIC
• PROTEINELE MEMBRANARE
• PROPRIETĂŢILE MEMBRANELOR
• ÎNVELIŞUL CELULAR
• FUNCŢIILE MEMBRANEI CELULARE
– ADEZIVITATEA CELULARĂ
Compartimente delimitate de membrane în celulă
Nucleu
Reticul
endoplasmic
Veziculă
Mitocondrie
• Lipidele din membrană se
asamblează spontan în apă
→ formează un dublu-strat.
• În 1972, S.J. Singer & G.
Nicolson au propus
“modelul mozaicului fluid”
– proteinele membranare
sunt inserate în dublul strat
lipidic.
• Există trei clase majore de
Diferite reprezentări ale unei molecule de fosfolipid
TIPURI DE MEMBRANE CELULARE
Există trei tipuri de membrane celulare:
• Membrana celulară (plasmatică) –
• înconjură celula
• îi defineşte limitele
• menţine diferenţele între citosol şi mediul înconjurător
• Membranele organitelor –
• definesc compartmente delimitate de membrane în celule
(organite)
• menţin diferenţele caracteristice între conţinutul fiecărui
organit şi citosol
• Membrane speciale – în celule specializate
• teaca de mielină – membrana plasmatică a celulelor
Schwann → extinsă, modificată, împachetată în jurul
axonului neuronului
STRUCTURA MEMBRANELOR
Peroxizom
• Deşi funcţiile lor diferă, toate membranele biologice au o
Lizozom
structură generală comună:
– un dublu strat continuu de molecule lipidice,
– cu diferite proteine membranare încorporate.
• Aspectul trilaminat – aspect de microscopie electronică
Nu reprezintă STRUCTURA MEMBRANEI!
Aparat
Golgi
Membrana celulară –
învelişul celulei
MODELUL
MOZAICULUI FLUID DUBLUL STRAT LIPIDIC
apa
• Moleculele de lipide formează un dublu strat cu
dublul grosime de aprox. 5nm;
strat • Reprezintă ~ 50% din masa membranelor celulare la
lipidic animale, restul fiind reprezentat de proteine;
• Moleculele lipidelor din membrane sunt
amfipatice
– au o parte hidrofilă (“cu afinitate pentru apă″ sau
polară) şi
– o parte hidrofobă (“respinge apa" sau nepolară)
• Fosfolipidele ~ 70% → principalul element glicoplide
structural – se autoasamblează într-un strat
lipide membranare: dublu lipidic
– fosfolipide, • fosfogliceride – ex. fosfatidil-colina
– colesterol, • sfingolipide – ex. sfingomielina
– glicolipide • Glicolipidele ~ 5% se găsesc doar pe faţa
externă a membranei celulare, respectiv colesterol
faţa internă a membranei organitelor → faţa
exoplasmatică
• cerebrozide
• gangliozide
• Colesterolul ~ 25% → interpus între
fosfolipide – scade mobilitatea acizilor
graşi → scade permeabilitatea membranei
 PROTEINELE MEMBRANARE
• Proteinele determină funcţiile specifice ale
membranei
– atât plasmalema cât şi organitele au o colecţie
unică de proteine
• Procent variabil în membrane:
• în teaca de mielină <25%
• în membranele interne ale mitocondriilor ~75%
• în plasmalemă ~50%
• Proteinele membranare sunt:
– proteine periferice → ataşate la suprafaţa
Patru tipuri de FOSFOLIPIDE majore din membrană: membranei
fosfatidilcolina, fosfatidilserina, fosfatidiletanolamina, – proteine integrale → străbat parţial sau total
şi sfingomielina. (proteine transmembranare) dublul strat lipidic

Proteinele integrale sunt • Putem diferenţia

amfipatice! proteinele periferice
• Domeniul hidrofob – de cele ​integrale după
aminoacizi nepolari tăria interacţiunilor
– trec prin membrană, şi cu membrana:
– ancorează proteinele în – Proteinele
membrană periferice sunt
• Domeniile hidrofile – extrase uşor cu
aminoacizi polari soluţii saline;
– Proteinele
– expuse în mediul apos
integrale sunt
– îndeplinesc funcţii extrase doar cu
specializate – ex. detergenţi.
receptori

PROPRIETĂŢILE MEMBRANELOR PROPRIETĂŢILE MEMBRANELOR

FLUIDITATEA ASIMETRIA

• Lipidele membranare • Asimetrie constantă în distribuţia glicolipidelor –

prezintă mişcări în planul exclusiv pe faţa exoplasmatică a dublului strat lipidic.
membranei: • Fosfolipidele cu colină (fosfatidilcolina,
– Frecvente – de lateralitate sfingomielina) → stratul exoplasmatic
– Rare – flip-flop • Fosfolipidele grup amino- primar terminal
(fosfatidilserina, fosfatidiletanolamina) → stratul
• Fluiditatea depinde de temperatură şi compoziţie – citosolic
creşte:
– acizi graşi nesaturaţi
– acizi graşi cu lanţ scurt
• Proteinele – se deplasează lateral, dacă nu sunt ataşate

ÎNVELIŞUL CELULAR
• Are trei componente: glicocalix
– PLASMALEMA → lipidele şi proteinele
membranare ~ 7-9 nm plasmalema
– GLICOCALIXUL la exterior, este format din
grupările glucidice ale glicoproteinelor şi
glicolipidelor → rol de protecţie – până la 50 nm citoscheletul
membranar
– CITOSCHELETUL MEMBRANAR → reţea de
proteine (periferice) asociate cu faţa citoplasmatică
al bistratului lipidic ce corespunde ectoplasmei →
stabilizează structura membranei – 5-9 nm
• actină, spectrină şi ankirină Reprezentare schematică a alcătuirii învelişului celular
 FUNCŢIILE MEMBRANEI ADEZIVITATEA CELULARA
CELULARE (joncţiunile celulare)

• Dublul strat lipidic
– TRANSPORTUL
MEMBRANAR furnizează structura de bază a
membranei şi serveşte ca o
barieră relativ impermeabilă
– SEMNALIZAREA la trecerea moleculelor
CELULARĂ solubile în apă
• Proteinele inserate în dublul
strat lipidic mediază celelalte
– ADEZIVITATEA funcţii ale membranei
CELULARĂ
• Numeroase celule din ţesuturi sunt legate unele de altele
sau de matricea extracelulară prin dispozitive speciale
joncţiuni celulare.
• Se împart în trei clase funcţionale :
– joncţiunile IMPERMEABILE,
– joncţiunile de ANCORARE, şi
– joncţiunile de COMUNICARE
• Element comun → molecule de adezivitate celulară
(CAMs) – proteine transmembranare → realizează
conectarea propriu-zisă.

Joncţiunile impermeabile Joncţiunile de ancorare

• Principalele tipuri:
• Mai sunt numite joncţiuni strânse – desmozomi în centură (zonula
sau zonula occludens adherens)
– rol în menţinerea diferenţelor – desmozomii „în pată” (macula
de concentraţie a substanţelor adherens)
de o parte si de alta a epiteliilor – hemidesmozomii.
– formarea de dispozitive de • Asigură aderarea mecanică a celulelor, le
etanşare, limitând difuzarea „ancorează” între ele sau de matricea
substanţelor în spaţiul extracelulara, astfel încât ele devin
intercelular capabile să acţioneze ca o unitate
structurală
• CAM = claudine, ocludine
• conferă rezistenţă mecanică prin
• Ex. Epiteliul intestinal, BHE ancorarea de elementele citoscheletului.

Desmosomii „în pată” (macula

Desmozomii în centură adherens) contacte în spot – pe
(zonula adherens) suprafaţa laterală.
• CAM – caderine • CAM - caderine
(Ca2+ - dependent Hemidesmozomii (jumătate-desmozomi)
adhesion molecules) se aseamănă morfologic cu
desmozomii
• Conectează filamentele
de actină din corticala • Conectează suprafaţa bazală a celulelor
epiteliale cu lamina bazală.
citoplasmei celulelor
învecinate. • CAM - integrine
• Poziţie: sub joncţiunile Ambele conectează filamentele
intermediare ale celulelor adiacente
strânse.
– Filamente de keratină → epitelii
– Filamente de desmină → muşchi

Joncţiunile de comunicare
• Numite şi gap sau macula
comunicans;
• Permit trecerea moleculelor
mici, solubile în apă direct din
citoplasma unei celule în
citoplasma altei celule
învecinate.
• Celulele conectate în acest mod
→ cuplate chimic şi electric.
• Ex. Miocardul, muşchiul neted
visceral
• Alcătuite din conexoni. Joncţiuni celulare în celulele epiteliale
 Numiti un exemplu de molecule dispuse asimetric in
RECAPITULARE: membrana?
R: glicolipidele sunt totdeauna in stratul exoplasmatic
Cum sunt dispuse lipidele in membrana?
R: in dublu strat Ce parte a învelişului celular este mai rigida si confera forma
celulei?
În alcătuirea membranei intră lipide şi proteine dispuse in trei R: citoscheletul membranar
straturi. (Adevărat/Fals)
R: Fals – proteinele sunt dispuse printre lipide Care din functiile membranei se datoreaza prezentei
lipidelor?
Proteinele transmembranare au totdeauna caracter amfipatic. R: functia de bariera
(Adevărat/Fals)
R: Adevarat Aminoacizii polari din structura proteinelor – ancoreaza proteinele
in membrana (Adevărat/Fals)
Numiţi un fosfolipidele cu colina. R: Fals aminoacizii nelopari ancorează proteinele în
R: fosfatidilcolina (lecitina), sfingomielina. membrană

Numiţi cele trei tipuri de jonctiuni de ancorare

R: desmozomi in centrura, desmozomi in pata, hemidesmozomi
CURS 4
Transportul membranar.
Joncţiunile de ancorare se ancorează în filamentele
intermediare ale celulelor învecinate. (Adevărat/Fals) Semnalizarea celulară
R: Fals doar desmozomii in pata si hemidesmozomii
TRANSPORTORI RECEPTORI

Joncţiunile comunicante permit trecerea macromoleculelor SPAŢIUL

intre celulele conectate. (Adevărat/Fals) EXTRACELULAR

R: Fals – doar molecule mici, ionii si apa

CITOSOL

Numiţi molecule de adezivitate celulară (CAMs)

R: ocludine, caderine, integrine

REZUMAT TRANSPORTUL MEMBRANAR

Tipuri de transport:
FUNCŢIILE MEMBRANEI CELULARE (continuare) • După natura substanţelor transportate
• TIPURI DE TRANSPORT – transport de ioni şi molecule mici,
– transport de macromolecule (prin vezicule).
− TRANSPORTUL IONILOR ŞI MOLECULELOR
MICI • După consumul de energie:
− TRANSPORTUL PRIN VEZICULE – transportul pasiv (fără consum de energie) şi
• SEMNALIZAREA CELULARĂ – transportul activ (cu consum de energie).
– RECEPTORII MEMBRANARI • După locul din membrană pe unde trec substanţele:
– RECEPTORII INTRACELULARI – transport prin stratul dublu lipidic (difuziune simplă)
– transport mediat de proteine de transport (difuziune
facilitată)

TRANSPORTUL MOLECULELOR MICI:

pasiv şi activ
• transportul pasiv → în sensul gradientului apare
spontan fie prin *difuziune simplă (pasivă) prin
dublul strat lipidic fie prin *difuziune facilitată
prin proteine canal sau cărăuşi.

• transportul activ necesită consum de energie

*direct prin hidroliza ATP sau * indirect prin
utilizarea unui gradient ionic şi este totdeauna
mediat cărăuşi care pompează substanţele
împotriva gradientului electrochimic. Tipuri de transport al ionilor şi molecule mici
 Mecanisme de transport al ionilor şi Difuziunea simplă
moleculelor mici prin membrane Permeabilitatea relativă a dublului strat lipidic la diferite
molecule
• Orice moleculă va difuza printr-un
bistrat lipidic fără proteine în sensul
gradientului său electrochimic.
• Rata de difuziune depinde de:
– mărimea moleculei,
– solubilitatea relativă în lipide (în
principal).
→ cu cât molecula este mai mică şi mai
solubilă în lipide (hidrofobă sau nepolară) cu
atât mai rapid va difuza prin dublul strat
lipidic

Mecanisme de transport al ionilor şi Difuziunea facilitată

moleculelor mici prin membrane • Toate proteinele canal şi numeroşi transportori specifici
permit moleculelor să treacă prin membrană numai pasiv –
în sensul gradientului (“la vale"):

• Un transportor specific (cărăuş) alternează între două

conformaţii → situsul de legare a moleculei este disponibil
întâi de o parte, apoi de cealată parte a membranei.
• O proteină canal formează un por hidrofil prin dublul strat
lipidic prin care pot difuza molecule specifice.

A) dependente B) comandate
• Proteinele canal pot fi: de voltaj de ligand
Mecanisme de transport al ionilor şi
– deschise permanent
ÎNCHISE

(aquaporinele)
moleculelor mici prin membrane
– deschise tranzitoriu „canale
cu poartă” (canalele ionice)
• comandate de ligand sau
DESCHISE
• dependente de voltaj
→ transport rapid
• Transportorii specifici – • Osmoza → difuziunea apei
molecule mici (glucoză, prin membrana celulară din
aminoacizi) regiunea cu concentraţie
• uniporteri mică în solviţi (hipotonă),
• simporteri sau antiporteri în regiunea cu o
→ transport lent concentraţie în solviţi mai
mare (hipertonă).

Transportul activ prin pompe (ATP-aze)

Transportul activ
• Pompa de Na+/K+ (antiporter)
• Proteinele transportoare transferă activ anumite substanţe
prin membrană împotriva gradientului (“la deal“) →
pompe.
• Activitatea de pompare a transportorului este cuplată cu
o sursă de energie metabolică:
– hidroliza ATP-ului → transport activ direct
– gradient ionic → transport activ indirect (cotransport)
• Transportul: • Acest transportor pompează activ Na+ din şi K+ în celulă
– prin cărăuşi (transportori specifici) → activ sau pasiv împotriva gradientului electrochimic. Pentru fiecare
moleculă de ATP hidrolizată, 3 Na+ sunt pompaţi afară
– prin proteine canal → totdeauna pasiv
şi 2 K+ sunt pompaţi înăuntrul celulei.
• Pompa de Na+/K+ - roluri: Mecanisme de transport al ionilor şi
– menţine potenţialul de membrană → faţa moleculelor mici prin membrane
citoplasmatică încărcată negativ şi cea externă pozitiv
– întreţine transportul activ al aminoacizilor şi
glucidelor, (gradient de Na+)
– menţine presiunea osmotică intracelulară
• Pompele de Ca2+ - roluri:
– menţin diferenţa de concentraţie faţă de exteriorul
celulei, unde calciul este de 103× mai concentrat
– depozit de ioni de Ca2+ intracelular (reticulul
endoplasmic, mitocondrii)
• Pompele de H+ - menţin gradientul protonilor
(mitocondrii, lizozomi)

Cotransportul (transport activ indirect) TRANSPORTUL PRIN VEZICULE

• Transportorul Na+ – glucoză (simporter) – foloseşte
energia din transportul Na+ în sensul gradientului
• legarea Na+ şi glucozei
• Na+ şi glucoza intră în celulă (tranziţie A → B)
• gradientul de Na+ este refăcut de pompa Na+/K+
• Transportul prin vezicule care se realizează prin:
– exocitoză
– endocitoză
totdeauna procese active!
• EXOCITOZA reprezintă eliminarea în afara
celulei a materialului inclus în vezicule.
• ENDOCITOZA este transportul de materiale de la
exterior spre interiorul celulei. După natura
substanţelor ce pătrund în celulă, endocitoza este
de două feluri:
• fagocitoza (substanţe solide), şi
• pinocitoza (fluide)

EXOCITOZA
• Transportul veziculelor destinate pentru
membrana celulară → de la aparatul Golgi ghidat
de citoschelet
• Lipidele şi proteinele din membrana veziculei →
componente noi pentru membrana celulară
• Proteinele solubile din vezicule → secretate în
spaţiul extracelular
exocitoza endocitoza
• Procesul de fuziune a veziculelor cu plasmalema =
EXOCITOZĂ

Fagocitoza
• Secreţia (exocitoza) proteinelor → de două tipuri:
• Fagocitoza → efectuată de celule
– constitutivă
specializate numite fagocite
– reglată profesionale.
• Secreţia constitutivă – în toate celulele eucariote → macrofage şi neutrofile
• Secreţia reglată – anumite proteine sunt • Roluri:
concentrate in vezicule/granule secretorii →
– implicate în apărarea
eliminate numai în urma unui semnal
împotriva infecţiilor.
extracelular; ex. secreţia de insulină stimulată de
creşterea concentraţiei de glucoză postprandial – implicate în distrugerea
celulelor îmbătrânite sau
moarte.
 Pinocitoza
• Toate celulele eucariote ingeră continuu
fluid extracelular → mici vezicule
(endozomi).
• Etape:
– Pinocitoza debutează în depresiuni
acoperite de clatrină
– Acestea invaginează şi formează
vezicule.
– Fluidul extracelular este înglobat şi
internalizat – endocitoza de fază fluidă.
• Introducerea substanţelor în concentraţii
mai mari decât în lichidul extracelular –
endocitoză mediată de receptori; ex.
colesterol
SEMNALIZAREA CELULARĂ
• Celulele organismelor pluricelulare comunică prin
molecule mici numite molecule-semnal.
• Acestea sunt secretate de celulele care
semnalizează (reglatoare) în spaţiul extracelular,
prin exocitoză.
• Moleculele semnal (numite şi liganzi) se ataşează
de proteine specifice ale celulelor-ţintă, numite
receptori

Tipuri de semnalizare Tipuri de semnalizare

• A) Semnalizarea dependentă de contact necesită ca

celulele sa fie în contact direct la nivelul membranelor.
• B) Semnalizarea paracrină – semnale eliberate în
spaţiul intercelular (mediatori locali) ce acţionează pe
celulele din vecinătate.
• C) Semnalizarea sinaptică la nivelul neuronilor care
transmit semnale electrice prin axoni şi eliberează
neurotransmiţători la nivelul sinapsei cu celula–ţintă.
• D) Semnalizarea endocrină din celulele endocrine,
care secretă hormoni în fluxul sangvin → distribuiţi la
distanţă.
C) şi D) căi de semnalizare la distanţă

RECEPTORI DE SUPRAFAŢĂ
Receptorii de suprafaţă (membranari)
Receptorii
• Acţionează ca transductori (traducători) ai semnalului –
• Indiferent de natura
moleculei-semnal, acesta se declanşează în celulă o serie de evenimente soldate cu
cuplează pe apariţia răspunsului celular.
RECEPTORII, celulei- • Substanţele implicate pe calea semnalizării:
ţintă. • Ligand (mesager primar)
• Exista două tipuri de RECEPTORI INTRACELULARI
• Receptor de suprafaţă
receptori: • Enzime de membrană (sau canale ionice)
– Receptori de suprafaţă • Mesageri secundari (amplificarea semnalului)
pentru molecule • Protein-kinaze – fosforilare → răspuns celular
hidrosolubile
• Tipuri de receptori de suprafaţă:
– Receptori intracelulari
pentru molecule • legaţi de canale ionice
nepolare (lipidice) • legaţi de proteine G
• legaţi de enzime membranare

Receptori legaţi de Sisteme de mesageri secundari

proteine G • Pentru mulţi receptori proteina ţintă membranară este
adenilat ciclaza
• Reglează activitatea unei
proteine membranare ţintă Ligand → receptor activat → proteină G activată →
care poate fi o enzimă sau adenilat ciclaza activată → sinteza de AMP ciclic
un canal ionic • Mesagerii secundari sunt molecule mici intracelulare
• Interacţiunea receptor → care mediază efectele moleculei semnal (ligand,
proteină ţintă este mediată mesager primar) în celulă → amplificarea semnalului
de o proteină trimerică cu • Exemple:
GTP legat (proteina G) – AMP ciclic
– Inozitol-trifosfat, diacil-glicerol, ionii de Ca2+
• AMPc îşi exercită efectele prin activarea Receptorii intracelulari (nucleari)
proteinkinazei dependente de AMPc (PKA)
• PKA catalizează fosforilarea aminoacizilor serină sau
• Hormonii lipidici – ex. Hormonii steroizi pătrund
treonină în proteine-ţintă → activarea/inactivarea
în celulă direct prin membrane şi acţionează la
căilor metabolice
nivelul nucleului ca factori de transcriere
• Substatul PKA diferă de la un tip celular la altul →
• Substanţele implicate pe calea semnalizării:
efectele AMPc foarte variate în celule diferite
• Ligand (lipidic)
• Ex.: efectele acetilcolinei
• Receptor nuclear → complexul ligand-receptor
acţionează ca factor de transcriere
• Activarea transcrierii genelor
• Sinteza de ARN şi proteine → răspuns celular

RECAPITULARE:
Numiţi tipuri de transport activ
Transportul pasiv se realizează impotriva gradientului R: transportul prin pompe, co-transportul
(Adevărat/Fals)
R: Fals Transportul pasiv se face totdeauna in sensul gradientului
Cum poate fi reglat transportul prin canale?
Difuziunea simpla se desfăşoară prin proteine R: canale cu poarta – dependente de ligand sau de voltaj
transportoare. (Adevărat/Fals)
R: Fals are loc prin grosimea dublului strat lipidic
Care este sursa de energie utilizata de pompe?
Prin dublul strat lipidic pot traversa substantele nepolare. R: Hidroliza ATP
(Adevărat/Fals)
R: Adevarat
Proteinele caraus transportă totdeauna substanţele activ,
Cum se numeste miscarea apei intre compartimente separate împotriva gradientului (Adevărat/Fals)
prin membrane semipermeabile? R: Fals – transporta si activ (pompe) si pasiv (difuziune
R: Osmoza facilitata)

Numiţi procesul de transport prin vezicule prin care celula elimina

substante la exterior
R: exocitoza
Semalizarea endocrină se realizează prin neurotransmitatori.
(Adevărat/Fals) CURS 5
R: Fals – semnalizarea sinaptică
Citoplasma – citosolul
şi citoscheletul celular.
Mesagerii secundari sunt proteine transmembranare.
(Adevărat/Fals)
R: Fals receptorii de suprafaţă sunt proteine
transmembranare, mesagerii secundari sunt molecule
solubile mici din citoplasma

Ce tip de liganzi actioneaza pe receptori intracelulari?

R: substante liposolubile

COMPONENTELE CITOPLASMEI
CUPRINS
• Citoplasma reprezintă regiunea celulei dintre
• COMPONENTELE CITOPLASMEI membrana celulară şi nucleu.
• CITOSCHELETUL • Include:
• TIPURI DE FILAMENTE CITOSCHELETICE – citosolul Abundenţa de

– FILAMENTELE DE ACTINĂ – citoscheletul structuri din

citoplasma
– MICROTUBULII – organitele celulei eucariote

– FILAMENTELE INTERMEDIARE – incluziunile celulare

• ORGANITELE DE COORDONARE A MIŞCĂRII • Citoplasma este organizată spaţial de o reţea de
CELULARE: CENTROZOMUL ŞI CORPII BAZALI. filamente numită CITOSCHELET
 • Există trei tipuri de filamente ale citoscheletului
CITOSCHELETUL – Filamentele de actină (microfilamentele) determină
forma celulei şi participă la locomoţia întregii celule
(în anumite tipuri celulare);
• Citoscheletul este o reţea de filamente proteice
– Microtubulii – determină poziţia organitelor celulare
• Structură dinamică! şi direcţionează transportul intracelular;
• Conferă formă celulelor animale – Filamentele intermediare – conferă rezistenţă
• Responsabil de mişcările celulare: mecanică ţesuturilor.
– Deplasarea celulelor pe suprafeţe • Funcţionarea filamentelor citoscheletului depinde de un
set de proteine accesorii care:
– Contracţia musculară
– ataşează filamentele între ele sau de alte structuri
– Schimbări în forma celulelor celulare;
– Transportul organitelor în citoplasmă – acestea includ proteine motorii care deplasează
– Segregarea cromozomilor în timpul mitozei organitele de-a lungul filamentelor sau chiar
filamentele.

FILAMENTELE
Filamente de actina (microfilamente)
CITOSCHELETULUI
-7 nm
-Citoscheletul membranar FILAMENTELE DE
-Desmozomi in centura
-Miofibrile
ACTINĂ
-Pseudopode
– cunoscute de asemenea ca
Microtubuli actina F (filamentară) sau
microfilamente sunt polimeri
-25 nm
-Citoscheletul celular – dublu-helicoidali ai proteinei
deplasarea organitelor
-Centrioli, fusul de diviziune
actină G (globulară)
-Cili, flageli
• Au diametru de 7-9 nm
Filamente intermediare
• Sunt concentrate în corticala
-8-12 nm celulară, sub membrana
-Desmozomi in pata,
hemidesmozomi (keratina)
celulară
-Neurofibrile
-Lamina nucleara

ACTINA → 2 forme:

• ACTINA globulară (G) = monomerul de actină

• diametrul de 5.5 nm; 1 lanţ polipeptidic (375
aminoacizi)
• ACTINA fibrilară (F) forma polimerizată a actinei G
• cu o grosime de 7-9 nm; structură dublu-
helicoidală cu o perioadă repetitivă de 35-
40nm
5.5 nm

1 tur = 13.5
ii – microvili; iii – imagine cu fluorescenţă a mănunchiurilor de actină; iv – miofibrile unităţi actină G

• Iniţierea polimerizării →
• Filamentele de actină sunt structuri dinamice care
nucleaţia – se produce la nivelul
se găsesc totdeauna asamblate în reţele sau
plasmalemei → cea mai mare
mănunchiuri.
densitate a filamentelor de actină
• Sunt alcătuite din molecule de actină G uniform se găseşte la periferia celulei;
orientate
• Urmează elongarea şi faza de
→ Filamentul de actină are structură polară cu echilibru
două capete diferite structural:
• Aceste filamente de actină de pe
• Capătul „minus” – relativ inert, cu creştere lentă faţa internă a membranei →
• Capătul „plus” – cu creştere rapidă. cortexul celular
– determină forma celulei,
– determină mişcările suprafeţei
celulare.
 • Molecula de actină are
formă de scoică, în
depresiunea dintre cele
două jumătăţi leagă
ATP.
• După polimerizare, fosfatul terminal al ATP este
hidrolizat, lăsând ADP prins în polimer.
• Moleculele de actină cu ADP interacţionează mai
slab cu subunităţile învecinate → depolimerizare.
• Filamentele de actină determină variate
procese de membrană (permanente sau
tranzitorii):
• Microvilii – prelungiri subţiri, Microvili
digitiforme, se formează pe suprafaţa
celulelor prin asamblarea mănunchiurilor
de actină, ancorate în corticala celulară
• Lamelipodiile – extensii plate, se
formează pe suprafaţa celulei, susţinute Lamelipodii
de o reţea aplatizată de filamente de
actină
• Inelul contractil – invaginare a Inel contractil
suprafeţei celulare, apare în timpul
diviziunii celulare, produsă de
mănunchiuri contractile de actină
(asociate cu proteina motorie – miozina).
Cortex celular
• Filamentele de actină corticale se organizează în trei
tipuri de structuri:
– mănunchiuri paralele – în microvili –
filamentele sunt orientate cu aceeaşi polaritate şi
sunt asamblate strâns
– mănunchiuri contractile – ca în inelul contractil
ce împarte celulele în două în timpul diviziunii
celulare – filamentele sunt aranjate cu polarităţi
opuse, sunt împachetate mai larg şi conţin
proteina motoare miozina II
– reţele gelificate – cortexul celular – filamentele
sunt aranjate într-o structură laxă, deschisă, cu
multe interconectări
Interacţiuni între actină şi proteinele accesorii
• Diferenţă între cele două părţi ale moleculei de
actină → asamblarea se face într-un singur mod →
polaritatea filamentelor.
• Lamelipodiile – extensii tranzitorii conţinând filamente
de actină → implicate în migrarea celulară.
• Lamelipodiile fibroblastelor conţin filamente de actină
ce se proiectează ordonat către înainte, cu capetele
plus inserate în plasmalema marginii conducătoare.
• Migrarea celulară şi chemotaxia – procese celulare
care depind de comportamentul dinamic al filamentelor
de actină.
Proteinele accesorii ale filamentelor de actină
• Fimbrina şi α-actinina – cele mai utilizate proteine
ce leagă actina în mănunchiuri. Fimbrina –
concentraţii crescute în microvili şi pseudopode; α-
actinina – concentrată în mănunchiurile contractile.
• Filamina – proteină formatoare de gel (reţele)
ubicuitară.
• Miozina – proteina motorie din structurile
contractile (miofibrile, inelul contractil) –
responsabilă pentru mişcările acestora.
• Tropomiozina – se leagă de-a lungul filamentelor
de actină – reglează interacţiunea actină-miozină.
MICROTUBULII
• Cilindri lungi alcătuiţi din
proteinele tubuline;
• Diametrul exterior – 25 nm;
• Mai rigizi decât filamentele
de actină;
• Au un capăt ataşat la nivelul
centrozomului (MTOC –
centrul de organizare a
microtubulilor).
 molecula de
GTP din β-
tubulină are
un rol
important în
dinamica
filamentului

• Subunitatea de tubulină este un heterodimer alcătuit din două

ii – corpii bazali ai cililor; iii, iv – imagini de microscopie cu fluorescenţă → proteine globulare înrudite → α-tubulina şi β-tubulina, legate
microtubulii dintr-o celulă în interfază şi în timpul mitozei (fusul de diviziune) strâns prin legături necovalente

• Un microtubul – cilindru gol alcătuit din 13

protofilamente paralele, fiecare compus din
alternanţă de α-tubulină şi β-tubulină
• Fiecare protofilament al microtubulului este asamblat
din subunităţi orientate în aceeaşi direcţie; iar
protofilamentele sunt aliniate în paralel (ex. cu α-
tubulina în jos şi β-tubulina în sus, în fiecare
heterodimer).
→ Microtubulii prezintă polaritate structurală – cu
α-tubulinele expuse la un capăt (capătul „minus”, cu
creştere lentă) şi β-tubulinele expuse la celălat capăt • Instabilitatea dinamică – proprietatea microtubulilor:
(capătul „plus” cu creştere rapidă). ori cresc, ori se scurtează
→ consecinţa hidrolizei întârziate a GTP după
asamblarea tubulinei.

ORGANITELE DE COORDONARE A MIŞCĂRII

• Polimerizarea şi depolimerizarea microtubulilor CELULARE: CENTROZOMUL ŞI CORPII BAZALI
pot fi influenţate de medicamente antimitotice:
• Centrozomul este centrul major de
organizare a microtubulilor în
• Colchicina se leagă strâns de moleculele de celulele animale
tubulină şi opreşte polimerizarea – dispariţia
– În interfază este localizat lângă
rapidă a fusului de diviziune (format din
nucleu (de aceea se mai numeşte
microtubuli) cu omorârea preferenţială a celulelor
şi centru celular)
ce se divid anormal.
• Taxolul – are un mecanism opus de acţiune – se – Capătul cu creştere lentă (minus)
leagă strâns de microtubuli şi îi stabilizează, al microtubulilor este înglobat in
matricea centrozomului
oprind celulele ce se divid in mitoză. Taxolul este
folosit pe scară largă ca citostatic. • Corpii bazali – în cili şi flageli, sub
plasmalemă (structura unui centriol)

Structura centrozomului: • Microtubulii formează:

– 2 centrioli – formă cilindrică, dispunere
perpendiculară; fiecare centriol = 9 triplete de
microtubuli
– matricea centrozomului (centrosferă)
– aster
Schema electronooptică a centriolilor (9
triplete de microtubuli)
– Structuri dinamice –
citoscheletul celulelor în
interfază, fusul de diviziune;
– Structuri stabile –
prelungirile celulelor
nervoase şi ciliate, centriolii
centrozomului şi corpii
bazali ai cililor
• MT stabili → asociaţi cu
proteine accesorii (MAPs =
MT associated proteins)
Aspect electronooptic al
centrosomului (centrul celular)
 Proteinele accesorii ale microtubulilor
FILAMENTELE
• MAPs au două domenii → unul se leagă INTERMEDIARE
de microtubuli, celălalt stabileşte sunt structuri fibroase
distanţa de împachetare; inhibă alcătuite din tipuri variate
disocierea tubulinei
de proteine
• Proteine HMW (high-molecular-
weight proteins MAP-1 şi MAP-2) • Au aproximativ 10 nm
• Proteine tau diametru;
→ în neuroni – unele străbat citoplasma
• Proteinele motorii → folosesc energia conferind rezistenţă
din hidroliza ATP pentru a se deplasa, mecanică celulelor,
într-un singur sens, de-a lungul
– altele formează o reţea pe
microtubulilor:
faţa internă a membranei
• kinezine
• dineine
nucleare.

Asamblarea filamentelor intermediare

• Monomerii filamentelor intermediare – domeniu

liniar format dintr-un α-helix extins;
• Doi monomeri se înfăşoară unul în jurul celuilalt;
• Doi dimeri se aliniază lateral şi formează un
tetramer antiparalel cu 4 lanţuri peptidice; dimerii
sunt deplasaţi în tetramer → favorizează asocierea
tetramerilor;
• Tetramerii se asociază într-o structură helicoidală.

→ Structuri stabile, fără polaritate, fără

domenii pentru asocierea cu proteine motorii
ii – filamente gliale; iii – filamente de ketatină; iv – lamina nucleară

• Filamentele intermediare sunt bine reprezentate în

citoplasma celulelor care sunt supuse stresului mecanic
intens:
– în epitelii – sunt ataşate în celulele învecintate la locul
joncţiunilor de ancorare
– se găsesc de-a lungul axonilor celulelor nervoase;
– se găsesc în toate tipurile de fibre musculare.

TIPURI de POLIPEPTIDELE LOCALIZARE CELULARĂ

F.I. COMPONENTE RECAPITULARE:
Nucleare laminele A, B, and C lamina nucleară (învelişul
intern al membranei nucleare) Din ce sunt alcatuite filamentele citoscheletului?
Vimentin- vimentina majoritatea celulelor de origine R: proteine
like mezenchimală
desmina muşchi Microtubulii sunt localizati predominant la periferia celulei,
sub membrana – cortex celular (Adevărat/Fals)
proteina glială fibrilară acidă celule gliale (astrocite, unele R: Fals microfilamentele sunt dispuse in cortexul celular
celule Schwann)
periferină unii neuroni
Actina G este o molecula in forma de bastonas. (Adevărat/Fals)
Epiteliale keratine tip I (acide) R: Fals - este o molecula globulara
celulele epiteliale şi derivaţi
keratine tip II (bazice) (ex. păr şi unghii) Numiţi proteine asociate cu filamentele de actină cu rol in
asamblarea acestora.
Axonale proteinele neurofilamentelor neuroni R: alfa-actinina, filamina, fimbrina
(NF-L, NF-M, şi NF-H)
 Numiti structuri celulare ce contin actină
R: cortexul celular, microvili, lamelipodiile, inelul contractil
Care este proteina din care sunt formati microtubulii?
R: tubulina – heterodimer de alfa si beta tubuline
Mictotubulii, odata formati, nu se mai dezasambleaza.
(Adevărat/Fals)
R: Fals ei prezinta instabilitate dinamica, daca nu sunt
stabilizati de proteine asociate
Dineina este o proteina cu rol in asamblarea microtubulilor
(Adevărat/Fals)
R: Fals – dineina este o proteina motoare asociata
microtubulilor
CURS 6
Motilitatea celulară
MIŞCĂRILE CELULARE
• Celulele au dezvoltat două mecanisme de bază
pentru a genera mişcări:
– Un mecanism este reprezentat de asamblarea şi
dezasamblarea microfilamentelor şi a
microtubulilor
– Al doilea mecanism necesită o clasă de proteine
numite proteine motorii.
• Există două sisteme motorii principale implicate în
mişcările celulare – fiecare necesită atât un anumit
element al citoscheletului cât şi o proteină motorie:
– sistemul actină-miozină,
– sistemul tubulină-dineină/kinezină.
PROTEINA MOTORIE ASOCIATĂ CU ACTINA →
MIOZINA
• Proteinele motorii asociate cu actina sunt membri ai
familiei MIOZINELOR.
• Prima proteină motorie identificată a fost miozina din
muşchiul scheletic, responsabilă pentru generarea
forţei în CONTRACŢIA MUSCULARĂ
• Aceasta miozină, numită miozina II este o proteină
alungită formată din:
– două lanţuri grele, şi
– câte două copii a două lanţuri uşoare.
Numiţi structuri ce conţin microtubuli stabili
R: cilii, axonul neuronilor
Filamentele intermediare au ca rol principal miscarea celulara.
(Adevărat/Fals)
R: Fals – filamentele intermediare au rol in adezivitate
Filamentele intermediare se aseamănă cu microfilamentele,
fiind formate din molecula globulare dispuse cap la cap.
(Adevărat/Fals)
R: Fals FI sunt formate din molecule lungi unite prin
punti laterale
Numiţi tipuri de filamente intermediare din epitelii
R: filamentele de keratină
CUPRINS
MIŞCĂRILE CELULARE – SISTEME MOTOARE
• SISTEMUL ACTINĂ-MIOZINĂ
– CONTRACŢIA MUSCULARĂ.
– ALTE MIŞCĂRI PRIN SISTEMUL ACTINĂ-
MIOZINĂ.
• SISTEMUL TUBULINĂ-PROTEINE MOTOARE:
– MIŞCAREA ORGANITELOR
– MIŞCAREA CILILOR ŞI FLAGELILOR.
MIŞCĂRILE ÎN SISTEMUL ACTINĂ-MIOZINĂ
• Filamentele de actină, asociate cu proteine motorii
determină diferite tipuri de mişcări celulare:
– Contracţia musculară – în fibrele musculare
– Citokineza – în timpul diviziunii celulare
• precum şi procese care nu depind direct de
implicarea proteinelor motorii, ci mai degrabă de
polimerizarea filamentelor:
– Migrarea celulară – prin extensii tranzitorii de
membrană de tipul lamelipodiilor sau
pseudopodelor
MIOZINA II
• Fiecare lanţ greu are:
– un cap globular (capătul N-terminal) ce conţine
mecanismul de generare a forţei de contracţie –
situs de legare pentru actină şi activitate ATP-azică
– o porţiune liniară lungă – prin care se unesc
lanţurile grele între ele şi apoi în filamentul gros de
miozină
• Lanţurile uşoare se găsesc în regiunea capului
moleculei.
 MIOZINA II CUM SE DEPLASEAZĂ
MIOZINA?
• Moleculele de miozină II se unesc prin porţiunile
liniare cu capetele moleculelor proiectate în afara • Experimentul de glisare a
filamentului → „filamentul gros” de miozină – filamentelor
filament bipolar (capetele miozinelor orientate opus • Se urmăreşte mişcarea unor
în cele două jumătăţi) filamente de actină marcate
fluorescent pe un pat de
molecule de miozină.
• Moleculele de miozină sunt
ataşate pe un suport prin
cozile lor
• Capetele de miozină se deplasează către capătul
„plus” al filamentelor de actină, în prezenţa ATP-ului

CONTRACŢIA MUSCULARĂ Miofibrilele constau din numeroase repetări ale unor

unităţi contractile mici numite sarcomere:
• Contracţia musculară reprezintă cea mai cunoscută şi – filamente de actină (subţiri) inserate cu capătul
mai bine studiată formă de mişcare la animale. “plus” în discurile Z → formează banda I (izotropă)
• Contracţia depinde de alunecarea, cu consum de ATP, – filamente de miozină (groase) solidarizate la
a filamentelor de actină printre ansambluri de nivelul liniei M → formează banda A (anizotropă)
filamente de miozină → formează miofibrilele –
structuri cilindrice de 1-2 μm diametru şi lungime mult
mai mare (pot atinge centimetri).

• Scurtarea sarcomerelor – contracţia – este produsă de GENERAREA MIŞCĂRII

deplasarea filamentelor de miozină printre • Hidroliza ATP şi disocierea ADP şi P
filamentele de actină, fără schimbări în lungimea anorganic produc o serie ordonată de
filamentelor. modificări alosterice în conformaţia
miozinei.
• Energia eliberată este cuplată cu
capătul
plus → generarea mişcării. Stadii:
• starea ataşată – durată scurtă,
• legarea ATP eliberează capul
miozinei
• Filamentele groase, • starea „armată” – hidroliza ATP
bipolare se deplasează către deplasează capul miozinei
capătul plus al celor două • legare slabă la noua poziţie –
seturi de filamente subţiri eliberarea ADP şi Pa declanşează
cu orientare opusă forţa motrice

REGLAREA CONTRACŢIEI
• Influxul nervos → depolarizarea fibrei 10–7 Ca2+
musculare, care se transmite la ↓
reticulul sarcoplasmic şi eliberează 10–5 Ca2+

ionii de Ca2+
• Proteinele reglatoare troponina şi
tropomomiozina sunt influenţate de
creşterea concentraţiei de Ca2+ → troponina
MIOZINA

eliberează situsurile de legare ale

actinei pentru miozină tropomiozina

• Capetele de miozină se ataşează de

actină şi se deplasează cu consum de
ATP către capătul plus al filamentelor
• La fiecare ciclu de contracţie miozina ACTINA

avansează cu o moleculă de actină G


MIŞCĂRILE ÎN SISTEMUL TUBULINĂ-
DINEINĂ/KINEZINĂ
• Sistemele ce conţin microtubuli şi proteine motorii
sunt substratul unor importante mişcări celulare,
cum ar fi:
– Mişcările organitelor dintr-o locaţie în alta în
citoplasmă;
– Mişcările cililor şi flagelilor;
– Segregarea cromozomilor în timpul diviziunii
celulare.
• Pe lângă transportul veziculelor, proteinele motorii
asociate MT stabilesc şi poziţia diferitelor
organite.
• Această poziţie pare să fie determinată de proteine
receptoare de pe faţa citoplasmatică a membranei
organitelor → leagă o anumită proteină motorie,
de ex.:
– Membrana reticulului endoplasmic se extinde
de-a lungul microtubulilor până aproape de
marginea celulei – leagă kinezine
– Membrana aparatului Golgi conţine receptori
pentru dineină – cantonat în apropierea
nucleului.
• Mişcarea cililor şi flagelului este produsă prin îndoirea
miezului lor – numit axonemă.
• Axonema este alcătuită din microtubuli şi proteine
asociate.
• Microtubulii sunt modificaţi şi aranjaţi într-o structură
specifică – nouă dublete aranjate în jurul unei perechi de
microtubuli centrali (9 + 2).
CITOKINEZA inelul
contractil
• În celulele nemusculare,
ansamblurile contractile bazate pe
actină şi miozină se numesc
mănunchiuri contractile.
• Principalul tip de mişcare –
citokineza
• → la sfârşitul diviziunii se
formează inelul contractil sub
plasmalemă
• Contracţia sa formează şanţul de
clivare → separarea celulelor.
MIŞCĂRILE ORGANITELOR
• Proteinele motorii se deplasează de-a lungul microtubulilor spre
diferite destinaţii în celulă, având ataşate organite specifice
delimitate de membrană.
• Proteinele motorii asociate microtubulilor sunt de două tipuri:
– Kinezinele – care se mişcă spre capătul plus al MT (spre
plasmalemă) – vezicule de exocitoză, vezicule cu
neurotransmiţători în neuroni;
– Dineinele citoplasmatice – care se deplasează către capătul
minus al MT (spre centrozom) – veziculele de endocitoză.
MIŞCAREA CILILOR ŞI
FLAGELILOR
• Cilii sunt prelungiri filiforme
cu diametrul de ~0.25μm ce
au ca miez un mănunchi de
microtubuli.
• Funcţia primară a cililor este
să deplaseze fluide pe
suprafaţa celulelor, sau să
propulseze celulele prin fluide Pe suprafaţa celulelor din
aparatul respirator, numeroşi cili
(ca flagelul spermatozoizilor) (109/cm2) propulsează mucusul cu
particule nedorite către căile
respiratorii superioare
• Flagelii şi cilii se dezvoltă din corpii bazali
(înrudiţi cu centriolii).
• Aceştia au nouă triplete de microtubuli – se
găsesc sub plasmalemă.
• În timpul formării cilului, fiecare dublet al
axonemei se dezvoltă din doi microtubuli ai
tripletelor corpilor bazali.
• Cea mai importantă dintre proteinele accesorii din cili
este dineina ciliară, ale cărei capete globulare
interacţionează cu microtubulii învecinaţi pentru a
genera mişcarea.
• Dineina se deplasează către baza cilului (capătul
minus al MT) – datorită legăturilor ce ţin uniţi
microtubulii din axonemă aceştia nu alunecă unii
printre alţii → îndoirea cilului.
RECAPITULARE:
Ce tipuri de filamente ale citosheletului participa in miscarea
celulara?
R: filamentele de actină, microtubulii
Contracţia musculară are ca motor proteina miozina I
(Adevărat/Fals)
R: Fals miozina II
Miozinele se deplasează de-a lungul filamentelor de actină pe
baza activitatii cozii moleculei. (Adevărat/Fals)
R: Fals pe baza activitatii capului globular

Numiţi cea mai mica unitate contractila din fibra musculara.

R: sarcomerul

În timpul contracţiei musculare, filamentele de actină se Numiţi structuri celulare ce conţin receptori pentru dineină
scurteaza iar cele de miozină nu (Adevărat/Fals) R: vezicule de endocitoză, aparatul Golgi
R: Fals – Banda I se scurteaza, dar nu filamentele

Filamentele de actină din muşchi interactioneaza cu ionii
de calciu si declanseaza contractia(Adevărat/Fals)
R: Fals troponina interactioneaza cu ionii de calciu
Deplasarea organitelor se face totdeauna de către dineina.
(Adevărat/Fals)
R: Fals dineina si kinezine
Mitocondriile fibrei musculare sunt importante pentru contractie
deoarece elibereaza ionii de Ca2+ (Adevărat/Fals)
R: Adevărat mitocondriile produc ATP-ul pentru contractie
Axonema cililor contine dublete de microtubuli cu originea intr-
un centriol. (Adevărat/Fals)
R: Fals – originea in corpul bazal
Dineina ciliara se deplaseaza pe microtubulul B al dubletului
invecinat. (Adevărat/Fals)
R: Adevărat
Miscarea cililor este reglata de celulele nervoase, ca si .contractia
musculara. (Adevarat/Fals)
R: Fals - miscarea cililor este constitutiva (continua)

CURS 7 CUPRINS
Procesele de sinteză şi secreţie celulară
• CE SUNT ORGANITELE?
• FUNCŢIILE ORGANITELOR
• ORGANITELE IMPLICATE ÎN SINTEZA ŞI
SECREŢIA CELULARĂ – ULTRASTRUCTURĂ ŞI
FUNCŢII
– RIBOZOMII
– RETICULUL ENDOPLASMIC
– APARATUL GOLGI
2

ORGANITE CELULARE
CE SUNT ORGANITELE?
• Organitele sunt structuri intracelulare ce îndeplinesc
funcţii specializate.
endozom
• Majoritatea sunt structuri delimitate de membrană, ce
citosol

corespund unor compartimente interne distincte în lizozom

citoplasmă – ele compartimentează funcţiile în celulă peroxizom

aparat Golgi

• Fiecare din aceste organite conţine propriul său set de mitocondrie

proteine: reticul endoplasmic cu

poliribozomi ataşaţi
• enzime care catalizează reacţiile ce se desfăşoară în
fiecare organit, şi poliribozomi
nucleu
• alte molecule specializate, ex. transportori care
liberi

transportă selectiv molecule mici în şi din lumenul membrana celulară

organitului prin membrană. 3 4
 ORGANITELE IMPLICATE ÎN PROCESELE
FUNCŢIILE ORGANITELOR DE SINTEZĂ ŞI SECREŢIE CELULARĂ
• Procesele de sinteză şi secreţie celulară • Sinteza şi secreţia → proprietate fundamentală a tuturor
– ribozomii tipurilor de celule – sintetizează în mod continuu mici
cantităţi de proteine necesare înlocuirii celor uzate.
– reticulul endoplasmic
• Celule specializate – celule secretoare pentru: proteine,
– aparatul Golgi
polipeptide, amine biogene, glicoproteine, hormoni
• Producţia de energie steroizi.
– mitocondriile • Organitele implicate în ciclul secretor sunt:
• Digestia şi procese de oxidare celulară – Ribozomii – sediul sintezei de proteine,
– lizozomii – Reticulul endoplasmic – segregarea şi prelucrarea
– peroxizomii proteinelor şi sinteza de lipide,
• Mişcările celulare – elementele citoscheletului 5
– Aparatul Golgi – proteinele sunt concentrate, 6
împachetate şi expediate prin vezicule secretorii.

RIBOZOMII RIBOZOMII EUCARIOTELOR

• Ribozomii sunt organite care sintetizează proteine.

• Sunt organite corpusculare, cu un diametru de ~30nm
– pot fi observaţi doar la microscopul electronic.
• Nu au membrană – sunt alcătuiţi din
ribonucleoproteine:
– ARN ribozomal (ARNr)
– Proteine ribozomale
• Sunt formaţi din două subunităţi care se asamblează
pentru a traduce ARN-ul mesager (ARNm) într-un lanţ
polipeptidic în timpul sintezei de proteine.
• Sunt singurele organite prezente şi la eucariote şi la
procariote. 7 8
S = Svedberg, unitate de migrare la centrifugare în funcţie de mărime şi densitate

TIPURI DE RIBOZOMI poliribozom liber în

citosol

• Ribozomii liberi → sintetizează proteine pentru

celulă (ex. enzimele glicolizei), se găsesc în
citoplasmă
• Ribozomii ataşaţi → sintetizează proteine destinate subunităţi ribozomale în
pentru: citosol

– export – secreţia celulară peptidul

semnal
– membrana celulară pt. RE

– lizozomi poliribozom legat de

RE prin multiple
se găsesc ataşaţi pe faţa citoplasmatică a lanţuri polipeptidice

membranelor reticulului endoplasmic membrana RE

9 10

FUNCŢIA RIBOZOMILOR – SINTEZA DE

PROTEINE
ARN-ul mesager (ARNm) este tradus de ribozomi prin
utilizarea ARN de transfer (ARNt) cu aminoacizi ataşaţi
pentru a descifra şi interpreta informaţia genetică → sinteza
proteinelor = traducere.
Mai mulţi ribozomi
traduc simultan
Ribozom
aceeaşi moleculă de polypeptide chain
small ARNm
ARNm : subunit
ARNm + ribozomii
implicaţi în
Direction of
directia
translation
traducerea sa = traducerii

11
poliribozom. 12
 • Mecanismul molecular implicat în traducere are
trei componente principale: • ARN-ul de transfer (ARNt):
– la un capăt (anticodon) se
ataşează specific de
– ribozomii (ARNr + proteine)– efectuează
codonul specific din
sinteza proteinelor;
molecula de ARNm,
– la celălalt capăt poartă
– ARNt – aliniază aminoacizii în ordinea corectă aminoacidul specificat de
de-a lungul matriţei de ARNm; codonul respectiv.
• Fiecare aminoacid este
– ARNm – codifică, în secvenţa sa de nucleotide, specificat de un triplet de
informaţia pentru secvenţa de aminoacizi a nucleotide din molecula de
polipeptidului ce urmează a fi sintetizat. ARNm → codon.
13 14

FORMAREA aminoacil-ARNt ROLUL RIBOZOMILOR – catalizează formarea

legăturii peptidice (ARNr al subunităţii mari)
20 aminoacizi →
> 20 ARNt →
20 aminoacil-
ARNt-sintetaze
• Un ribozom prezintă trei situsuri de legare pentru ARN
• Aminoacidul este ataşat de capătul 3’ al ARNt prin – unul pentru ARNm pe subunitatea mică şi două
gruparea carboxil pentru ARNt pe subunitatea mare:
• Enzime – aminoacil-ARNt-sintetaze → reacţie în doi paşi: • Situsul peptidil (P) – ţine molecula de ARNt care leagă
• activarea aminoacidului – aminoacid-adenilat (formarea unei capătul crescând al lanţului polipeptidic;
legături macroergice cu consum de ATP) • Situsul aminoacil (A) – ţine molecula de ARNt care
• legarea covalentă a aminoacidului de ARNt ce conţine aduce următorur aminoacid ce urmează a fi încorporat.
15 16
anticodonul corect

ETAPELE SINTEZEI PROTEICE

• INIŢIEREA → ARNm se cuplează la o subunitate

ribozomală mică şi la aminoacil-ARNt (metionină –
codonul AUG de pe ARNm ); apoi are loc cuplarea
subunităţii mari pentru a forma complexul de iniţiere.
• ELONGAREA → Polipeptidul nascent este alungit
prin legarea covalentă succesivă a aminoacizilor de pe
ARNt ce ocupă situsurile P şi A.
• TERMINAREA ŞI ELIBERAREA polipeptidului →
Completarea lanţului polipeptidic este semnalizată de
codonii stop din ARNm. Polipeptidul este eliberat din
ribozom cu ajutorul factorilor de eliberare.
17 18
Iniţierea Elongarea Terminarea

• RE rugos are pe
RETICULUL ENDOPLASMIC suprafaţa sa ribozomi
implicaţi în sinteza de RE neted
• Toate celulele eucariote prezintă reticul endoplasmic (RE).
proteine
• RE este organizat într-o reţea de tubi ramificaţi şi saci
RE rugos Membrana nucleară

aplatizaţi care se extind în toată citoplasma. Tubii şi sacii

sunt interconectaţi astfel că: • RE neted nu are
ribozomi ataşaţi; slab
– membrana RE formează o structură continuă ce Lumenul RE
reprezentat în majoritatea Cisterne
delimitează Ribozomi RE de tranziţie
celulelor → RE de Veziculă de transport
– un singur spaţiu intern – lumenul RE. tranziţie – locul de RE neted RE rugos 200 µm

• Membrana RE se continuă cu membrana nucleului. formare al veziculelor de

• Există două tipuri de RE: transport pentru aparatul
– RE rugos şi Golgi
– RE neted 19 20
 FUNCŢIILE RE
RE rugos
• Translocarea proteinelor, împachetarea şi transportul
proteinelor pentru membrana celulară, lizozomi sau pentru
a fi secretate. Aceste proteine sunt marcate cu o secvenţă
semnal pentru RE.
• Glicozilarea proteinelor: ataşarea de oligozaharide.
• Formarea de legături disulfidice – stabilizarea structurii Translocarea proteinelor are loc co-translaţional şi
terţiare şi cuaternare a proteinelor depinde de particule din citoplasmă (SRP = particula
• Sinteza membranelor – ancorarea proteinelor de recunoaştere a semnalului, precum şi de proteine
transmembranare şi sinteza lipidelor (RE rugos şi neted) specifice membranei RER cum ar fi:
pentru RE, Golgi, endozomi, lizozomi, vezicule secretorii – receptori pentru SRP, şi
şi membrana celulară. 21 – canale numite translocatori. 22

Glicozilarea
FUNCŢIILE RE
RE neted
→ un oligozaharid
• Sinteza lipidelor în celule specializate:
preformat este transferat
• Celulele din corticala glandelor suprarenale (hormoni
în bloc pe proteine din
sterioizi);
RE în timpul etapei de
• Hepatocitele – lipide pentru lipoproteine;
elongare.
• Metabolismul glucidelor, inclusiv a glicogenului –
• Se numeşte N-glicozilare
enzima marker a RE neted – glucozo-6 fosfataza;
(glicozilare la azot =
rezidiu de asparagină). • Depozit de ioni de calciu – în particular important în
fibrele musculare – reticul sarcoplasmic;
• Oligozaharidul este
format pe un precursor • Detoxificarea medicamentelor – citocromul P450;
numit dolicol (din N- • RE de tranziţie – aici se formează veziculele de
acetilglucozamină, manoză şi transport ce transferă proteinele nou sintetizate şi lipide
glucoză). 23 de la RE al aparatul Golgi 24

APARATUL GOLGI
• Aparatul Golgi este compus din stive de cisterne
aplatizate delimitate de membrane.
• Stiva de cisterne prezintă trei regiuni funcţionale: zona
cis, zona medială şi zona trans.
• În jurul cisternelor se găsesc vezicule:
– în zona cis – veziculele de transport de la RE
fuzionează pentru a forma noi cisterne.
– în zona trans sunt vezicule sferice ce s-au format
din cisterne – vezicule de secreţie.
• Fiecare zonă conţine enzime specifice care modifică
selectiv substanţele în lumenul organitului, în funcţie
de destinaţie.
25 26

• Aparatul Golgi este o structură polarizată. Mişcarea

substanţelor prin aparatul Golgi se aseamănă cu faţa cis Aparatul Golgi – structură polarizată
(faţa “de formare”)
mişcarea pe o scară rulantă.
• Cisternele Golgi se modifică gradual:
– Veziculele de transport de la RE se unesc pentru a 1 Veziculele de la 2 Veziculele se unesc formând 0.10 µm

forma noi cisterne în zona cis; aici se găsesc enzime

6 Veziculele RE ajung la Golgi noi cisterne Golgi
transportă anumite
proteine înapoi la RE Cisterne

pentru fazele iniţiale ale procesării; 3

Maturarea
cisternelor:

– Cisternele cis sunt împinse şi transformate în

se deplaseză
din direcţie cis
în direcţie trans
cisterne intermediare şi apoi în cisterne trans; prin 4
Veziculele formate
în aparatul Golgi
transport vezicular retrograd primesc enzime transportă proteine
specifice altor sedii
specifice procesării tardive; celulare sau la
plasmalemă pentru
Veziculele transportă secreţie
– În zona trans se formează veziculele ce conţin
5
faţa trans
proteine specifice
(faţa “de maturare”)
înapoi la cisterne şi
încărcătura specifică sortată pentru diferite destinaţii RE

în celulă. 27 28
 FUNCŢIILE APARATULUI GOLGI
• Modifică proteinele prin:
– adăugarea de glucide – glicozilarea– se formează
glicoproteinele → principala procesare.
– adăugarea de resturi fosfat – fosforilare.
• În celulele epiteliale secretoare de mucus – sintetizează
mucopolizaharidele (proteoglicanii) prin O-glicozilare.
• Marchează cu secvenţe semnal proteinele, ceea ce
determină destinaţia finală a moleculelor.
• de exemplu, aparatul Golgi adaugă un rest de manoză-6-fosfat,
pentru a marca proteinele destinate pentru lizozomi.
• Sortează şi împachetează substanţele destinate secreţiei
celulare (exocitoză) sau pentru utilizarea în membrana
celulară sau lizozomi.
• Originea lizozomilor. 29
Care este regiunea functionala a ARNt ce permite citirea
secventei ARNm
R: regiunea anticodonului
Ribozomii reprezinta unitatea functionala de sinteza a proteinelor.
(Adevărat/Fals)
R: Fals – poliribozomii reprezinta unitatea functionala a
traducerii
Reticulul endoplasmic are doua parti separate rugoasa si neteda.
(Adevărat/Fals)
R: Fals – partile reticulului endoplasmic se continua una
cu cealalta
Care sunt proteinele membranare care mediaza atasarea ribozomilor
de membranele RER.
R: receptorii pentru SRP 31
CURS 8
Metabolismul energetic – mitocondria
1 2
MITOCONDRIILE – caractere generale
Definiţie: Mitocondriile sunt organite delimitate de o
membrană dublă prezente în citoplasma tuturor
celulelor eucariote.
Rol: Conversia energiei chimice potenţiale din substanţele
nutritive în legaturi macroergice ale ATP
Număr: sute - mii de organite în funcţie de necesităţile
metabolice (ex.: la nefrocit = 300/celulă, la hepatocit =
1000-2000/celulă)
Dimensiuni: lungime = 1 – 10 μm; diametru = 0.5 – 1 μm
Forma: → Mitocodriile îmbracă o FORMĂ TUBULARĂ
→ pot fuziona sau se pot divide sau ramifica într-o
REŢEA dinamică 3 4
RECAPITULARE:
Semnificatia termenului ”organit”este mic compartiment
delimitat de membrana (Adevarat/Fals)
R: Fals – structura intracelulara cu functie specifica
Functia organitelor depinde de setul specific de proteine
(Adevărat/Fals)
R: Adevarat
Ribozomii nu au membrană – sunt organite corpusculare formate
din ribonucleoproteine. (Adevărat/Fals)
R: Adevărat
Numiţi tipurile de ARN implicate în sinteza proteinelor.
R: ARNr – ribozomal, ARNm – mesager, ARNt – de transport
30
Numiti un proces comun RER si REN
R: sinteza membranelor
Enzimele aparatului Gorgi realizeaza glicozilare la
rezidiul de asparagina. (Adevărat/Fals)
R: Fals RER realizeaza N-glicozilarea
Regiunea Trans-Golgi este regiunea de intrare a compusilor
sintetizati in RE (Adevarat/Fals)
R: Fals – fata cis este fata de intrare
Glicozilarea, fosforilarea si formarea legaturilor disulfidice sunt
precese ce tin de aparatul Golgi (Adevarat/Fals)
R: Fals - formarea legaturilor disulfidice se produce doar
in RE
32
CUPRINS
• MITOCONDRII – CARACTERE GENERALE: formă,
număr, dimensiuni, poziţie în celulă
• ULTRASTRUCTURA MITOCONDRIEI
• FUNCŢIILE MITOCONDRIEI – RESPIRAŢIA
CELULARĂ
• PRODUCŢIA DE ATP
• BIOGENEZA ŞI ORIGINEA MITOCONDRIILOR
Poziţia în celulă: Mitocondrii individuale se pot deplasa în
citoplasmă → zona cea mai activă metabolic
Exemple:
• la enterocit: la polul apical
• în celulele secretorii se alătură RE rugos
• în fibra musculară: în jurul miofibrilelor

ULTRASTRUCTURA mitocondriei (ME)
Mitocondria – organit cu dublă membrană → o membrană
extenă netedă şi o membrană internă pliată în creste
Mitocondrie
ULTRASTRUCTURA mitocondriei (ME)
• membrana externă – ce delimitează organitul la exterior
• membrana internă – care delimitează o matrice fluidă
• între cele două membrane – spaţiul intermembranar

• membrana internă este intens pliată formând crestele

Spaţiul intermembranar Membrana
externă

mitocondriale care proemină în matrice

• matricea conţine şi un mic număr de molecule de ADN
Ribozomi
liberi
circular (5-10 molecule) şi ribozomi de tip procariot
în matricea
mitocondrială
Membrana
intenă

Creste

Matrice

ADN
mitocondrial 100 µm
5 6

PARTICULA ELEMENTARĂ – este reprezentată de

Membrana externă, grosime = 6-7 nm, conţine 60%
proteine, 40% lipide (colesterol ↑) complexul ATP sintetazei→ 3 piese:
• conţine proteine integrale – porine – ce formează − o piesă bazală, o tijă sau piesă intermediară şi capul
canale prin care are loc transportul moleculelor mici şi sau piesa cefalică
ionilor
• Membrana internă conţine 5 complexe de proteine
Membrana internă, grosime = 6 nm, conţine 80%
proteine, 20% lipide (colesterol ↓, cardiolipină) integrale implicate direct în convertirea energiei în ATP
• conţine enzimele lanţului respirator şi ATP sintetaza − NADH dehidrogenaza (Complexul I)*
– prezintă falduri (formează CRISTELE) − succinat dehidrogenaza (Complexul II) *
– formaţiunile de structură ale membranei interne şi a − citocrom c reductaza (Complex III)*
cristelor → PARTICULE ELEMENTARE „F” sau
subunităţi de membrană. − citocrom c oxidaza (Complex IV)*
Matricea – conţine un amestec complex de enzime − ATP sintetaza (Complex V)**
solubile ce catalizează degradarea oxidativă a acidului
piruvic şi altor molecule mici până la CO2 şi apă * enzimele lanţului respirator
(între care enzimele ciclului Krebs) 7 **fosforilarea ADP-ului 8

FUNCŢIA MITOCONDRIEI: fosforilarea oxidativă PROCESELE OXIDATIVE

Glicoliza (catabolizarea anaerobă a glucozei la piruvat)
se desfăşoară în citoplasmă
Fosforilarea oxidativă – energia rezultată din oxidarea C6H12O6 + 2 NAD+ + 2 ADP + 2 Pi → 2 CH3COCOOH + 2 NADH + 2 H+ + 2 ATP + 2 H2O
compuşilor chimici este înmagazinată în ATP (ADP → ATP) glucoză piruvat

Sinonime – metabolism aerob, respiraţia celulară: utilizează În mitocondrie au loc:

O2 şi produce CO2 • Convertirea piruvatului în acetil-CoA
CH3COCOOH + NAD+ + CoA → CH3COCoA + CO2 + NADH
Mitocondria realizează majoritatea reacţiilor de oxidare piruvat acetil-CoA
celulară fiind principalul producător celular de ATP
• Convertirea acizilor graşi în acetil-CoA (beta-oxidarea
Respiraţia celulară poate fi împărţită în 3 stadii: acizilor graşi)
1.a Glicoliza procese • Oxidarea acetil-CoA în ciclul Krebs cu formarea de
NADH şi FADH2
1.b Ciclul acizilor tricarboxilici (ciclul Krebs) oxidative Acetil-CoA = metabolit comun în catabolismul
2. Transportul electronilor şi pomparea H+ = lanţul respirator glucozei, acizilor graşi, aminoacizilor
!! Singura substanţă care poate intra în ciclul Krebs
3. Sinteza ATP-ului pentru digestia completă până la CO2 şi H2O
9 10

CH3COOH (ca acetil-CoA) + 2H2O + 3NAD+ +FAD legat

→ 2CO2 + 3H+ +3NADH +FADH2 legat LANŢUL RESPIRATOR
• Sinonim – lanţul de transport al
Ciclul Krebs
electronilor
• Oxidarea acetil-CoA • NADH şi FADH2 (coenzime reduse) poartă
• Decarboxilare electroni cu energie mare – cuplează
reacţiile oxidative din ciclul Krebs cu lanţul
• Generarea de energie respirator.
(GTP) • Enzimele lanţului respirator transferă
• Reducerea electronii reactivi ai NADH şi FADH2 de la
coenzimelor NAD+ un substrat la altul şi în final îi combină cu
şi FAD cu generare oxigen molecular şi H+ rezultând H2O
de NADH şi FADH2 • Complexele enzimatice I, III, şi IV
NAD+ = nicotinamid adenin-
utilizează energia recoltată pentru a pompa
dinucleotid H+ în spaţiul intermembranar → gradient de
FAD = flavin adenin- 11 protoni 12
dinucleotid
 LANŢUL RESPIRATOR LANŢUL RESPIRATOR
• Electronii din NADH au cea mai
Proteinele implicate în transportul mare energie; ei pot fi donaţi pe
electronilor sunt: complexul I NADH-dehidrogenaza
• complexele I-IV din membrana → pomparea protonilor afară din
internă: matrice în toate cele trei pompe (I,
• NADH dehidrogenaza (Complexul I) III şi IV).
• succinat dehidrogenaza (Complexul II) • Complexul succinat-dehidrogenzei
(FADH2 donează e− direct CoQ)
(II) are FADH2 ataşat; va dona
• citocrom c reductaza (Complex III)
electronii direct moleculei de
• citocrom c oxidaza (Complex IV)
ubiquinonă. Molecula de FADH2
• 2 molecule care difuzează liber în poartă electroni energie mai joasă
membrană decât cei ai NADH → pomparea H+
• ubiquinona (coenzimaQ) şi numai în complexele III şi IV.
• citocromul c 13 14

• Complexul V (ATP-sintetaza)
constă din: SINTEZA ATP
Lanţul respirator − Un transportor de protoni
(F0) înglobat în membrană
− Un domeniu care
sintetizează ATP (F1) – o
structură globuloasă care
proemină din membrana
internă pe partea matricei
− Complexul F0F1 poate
funcţiona atât ca ATP-
sintetază condusă de un
gradient de protoni, sau ca
ATP-ază pentru a creea şi
menţine un gradient de
15 protoni 16

SINTEZA ATP (fosforilarea ADP)

• Protonii (H+) traversează
membrana internă din spaţiul
intermembranar înapoi în matrice
în sensul gradientului
electrochimic.
• Se eliberează mai cantităţi de
energie → forţă motrice.
• ATP-sintetaza utilizează această
energie pentru
→ fosforilarea ADP în ATP
cu eliberarea ATP-ului în matricea
mitocondrială. 17 18

Localizarea reacţiilor respiraţiei celulare

PRODUCŢIA DE ATP
• Glicoliza
C6H12O6 + 2 NAD+ + 2 ADP + 2 Pi → 2 CH3COCOOH + 2 NADH + 2 H+ + 2 ATP + 2 H2O
glucoză piruvat

• Decarboxilarea piruvatului × 2
2 × [CH3COCOOH + NAD+ + CoA → CH3COCoA + CO2 + NADH]
piruvat acetil-CoA

• Oxidarea acetil-CoA × 2
2 × [CH3COOH (ca acetil-CoA) + 2H2O + 3NAD+ + FAD + GDP + Pa →
→ 2CO2 + 3H+ + 3NADH + FADH2 + GTP]
• Total:
si sintezei ATP

C6H12O6 + 10 NAD+ + 2 FAD + 4ADP + 4 Pi → 6 CO2 + 10 NADH + 2 FADH2 + 4 ATP

19 20
glucoză
 PRODUCŢIA DE ATP ORIGINEA
• Mitocondriile: MITOCONDRIILOR
• ATP este generat de gradientul de protoni de o parte şi • Conţin ADN şi ribozomi
de alta a membranei mitocondriale • Prezintă autonomie genetică parţială
• Se produc: • Se formează numai prin divizarea altor mitocondrii
− 3 ATP/pereche de electroni donaţi de NADH • „ENDOSIMBIONŢI” – pe baza asemănărilor
− 2ATP/pereche de electroni donaţi de FADH 2 pronunţate dintre acizii nucleici mitocondriali şi cei
• Pentru glucoză → se extrag 12 perechi de electroni bacterieni
10 prin NADH (10 × 3 = 30)
2 prin FADH2 (2 × 2 =4) → 34 ATP
• 4 ATP sunt generaţi prin glicoliza (2 ATP) şi ciclul
Krebs (2 GTP) → 38 molecule de ATP.
• De fapt ~ 30 ATP – alte procese consumă ATP şi NADH 21 22

RECAPITULARE: Particulele elementare (F) conţin enzimele oxidative ale

ciclului Krebs. (Adevărat/Fals)
Care este rolul mitocondriei? R: Fals – conţin ATP sintetaza
R: generarea de energie - ATP
Membrana cea mai bogată în proteine din celulă este
Mitocondriile sunt localizate în celulă în jurul RE rugos membrana internă a mitocondriilor. (Adevărat/Fals)
(Adevărat/Fals) R: Adevărat
R: Fals în zona cea mai activă metabolic
Numiţi stadiile respiraţiei celulare.
Mitocondriile au o membrana dublă, cu membrana internă intens R: procese oxidative, lanţul respirator, sinteza ATP-ului
pliată. (Adevărat/Fals)
R: Adevărat
Glucoza intră în ciclul Krebs ca atare şi este metabolizată până la
CO2 şi apă. (Adevărat/Fals)
Numiţi elementele structurale ale mitocondriilor. R: Fals Acetil-CoA este singura moleculă ce este
R: membrana externă, membrana internă, spaţiu degradată în ciclul Krebs până la CO2 şi apă
intermembranar, matrice 23 24

Numiţi coenzime reduse în timpul recţiilor de oxidare a CURS 9

compuşilor chimici
R: NADH, FADH2
Procesele de digestie – lizozomii şi
peroxizomii
Citocromul c este acceptor de electroni de la enzima citoctom c-
oxidază. (Adevărat/Fals)
R: Fals – citoctom c-reductaza donează electroni citocromului c

Gradientul de protoni realizat de enzimele lanţului respirator

reprezintă sursa de energie pentru sinteza ATP. (Adevărat/Fals)
R: Adevărat

Câte molecule de ATP se obţin în urma glicolizei?

R: 2 (8 dacă se oxidează NADH în lanţul respirator)
25

CATABOLISMUL CELULAR
CUPRINS
• Catabolismul – un set de căi metabolice prin care
moleculele sunt descompuse în subunităţi mai mici şi
• CATABOLISMUL CELULAR – ETAPE se eliberează energie.
• LIZOZOMII Etape:
– STRUCTURĂ ŞI TIPURI • Etapa 1 – digestia (hidroliză) → Lizozomii
– FUNCŢII • Etapele 2 şi 3 – procese oxidative:
• PEROXIZOMII – Etapa 2 – generează acetil-CoA/alţi intermediari ai
ciclului Krebs → începe în citosol şi Peroxizomi,
– STRUCTURĂ
continuă în mitocondrii
– FUNCŢII
– Etapa 3 – degradarea completă cu generarea de
ATP → Mitocondrii
 LIZOZOMII
• Lizozomii reprezintă localizarea digestiei şi reînnoirii
componentelor celulare.
• → descoperiţi în anii 1950 de Christian de Duve, pe
baza compoziţiei chimice – prezenţa fosfatazei acide
(marker pentru lizozomi) şi a altor hidrolaze.
• Structura: organite sferice delimitate de o membrană.
• Conţin aproximativ 50 tipuri diferite de enzime
digestive → hidrolaze acide.
• Origine: enzimele sintetizate pe ribozomii ataşaţi REr
sunt sortate şi împachetate în lizozomi în aparatul
Golgi.
• Funcţie: digestia substanţelor nutritive, organitelor
învechite, a virusurilor şi bacteriilor (în fagocite).
• Enzimele lizozomale sunt marcate prin adăugarea unui
radical manoză-6-fosfat în regiunea cis Golgi, apoi
sunt sortate şi împachetate în vezicule în regiunea
trans Golgi.
• Aceste vezicule (lizozomii primari) fuzionează cu
endozomii, iar enzimele se disociază de receptori şi
rămân în matrice.
• Maturarea enzimelor se realizează îndepărtarea
radicalului fosfat de pe manoză.
FUNCŢIA LIZOZOMILOR – DIGESTIA
CELULARĂ
Materialele ce trebuie digerate în celulă, ajung în
lizozomi pe una din următoarele trei căi:
• Autofagia – înglobarea componentelor şi
organitelor celulare învechite sunt împachetate de
membrane ale RE în autofagozomi.
• Heterofagia, cu două situaţii:
– Endocitoza – introducerea în celulă a
substanţelor nutritive → în endozomi;
– Fagocitoza – particule solide străine, fie
bacterii, fie resturi celulare, sunt preluate de
fagocitele profesionale → în fagozomi.
• Cel mai bine studiat proces este heterofagia după
endocitoză:
• moleculele endocitate formează mici vezicule de
formă neregulată → endozomi primari; aceştia
dobândesc pompa de protoni prin transport de la
aparatul Golgi via plasmalemă;
• după reciclarea unor componente – receptorii
membranari – şi fuzionarea cu lizozomii primari →
endozomi tardivi în care pH ~6, dar hidrolazele
acide nu sunt încă active;
• scăderea pH-ului mediază îndepărtarea radicalului
fosfat de pe gruparea manoză 6-fosfat şi activarea
hidrolazelor acide → lizozom secundar activ.
• În matricea lizozomilor, pH-ul
este acid ~5 – mult mai mic decât
în citoplasmă (pH ~7.2).
• Toate enzimele lizozomale
funcţionează optim la pH acid →
mecanism de protecţie – scade riscul digestiei
componentelor celulare dacă enzimele sunt eliberate
accidental în citoplasmă.
• Pentru a menţine pH-ul intern acid, lizozomii
concentrează activ H+ → o pompă de protoni (H+)
din membrana lizozomală transportă activ protonii
din citosol în lizozomi.
TIPURI DE LIZOZOMI
• Lizozomii primari → veziculele care
conţin doar enzime hidrolitice (nu au
fuzionat cu endozomii care aduc
materialul ce urmează a fi digerat):
– mai mici ca dimensiuni,
– matrice omogenă, nu sunt activi.
• Lizozomii secundari → au preluat
materialul ce urmează a fi digerat:
– mai mari ca dimensiuni ~0.5 μm,
– matrice neomogenă, conţin enzime
active,
– heterolizozomi şi autolizozomi
Ilustrarea celor trei căi de preluare a materialelor
pentru digestie în lizozomi.
Deşi sursa materialelor este diferită, lizozomii nu
diferă din punct de vedere structural.
• Heterofagia după fagocitoză: particulele înglobate în
fagozom sunt livrate în compartimentul lizozomal prin
fuzionarea acestuia fie cu un endozom tardiv, fie cu un
lizozom secundar.
• Autofagia – importantă pentru procesele de reînnoire şi
remodelare în timpul diferenţierii celulare; exemple:
– în timpul maturării eritrocitelor practic toate organitele
celulare sunt îndepărtate prin autofagie;
– eşecul înlăturării componentelor învechite →
acumularea de defecte celulare şi îmbătrânire celulară.
– tip particular de autofagie – crinofagia în celulele
secretorii – veziculele de secreţie în exces fuzionează
cu lizozomii şi sunt degradate.
• Prin activitatea lor lizozomii contribuie deci la:
– nutriţie,
– apărare,
– reciclarea componentelor celulare,
– diferenţiere.
• După digestia în lizozomii secundari, moleculele
organice mici – aminoacizi, monozaharide, acizi graşi,
nucleotide – sunt transferate în celulă prin procese de
transport membranar.
• Produşii nedigerabili sunt reţinuţi în lizozomi care
primesc numele de corpi reziduali.
• În celulele cu durată lungă de viaţă (neuroni, celule
musculare cardiace) acumularea de corpi reziduali →
lipofuscină – pigment de îmbătrânire.
• Proteinele destinate pentru
peroxizomi sunt sintetizate pe
ribozomii liberi din citoplasmă.
• Sunt importate în peroxizomi
datorită prezenţei unei secvenţe
semnal de transfer în peroxizomi
(PTS) care se leagă de un receptor
citoplasmatic şi transportă complexul
în peroxizomi.
• Acumularea ce noi componente duce
la creşterea peroxizomilor şi
formarea de noi peroxizomi prin
diviziunea celor vechi.
FUNCŢIILE PEROXIZOMILOR
• Descompunerea apei oxigenate (peroxid de hidrogen
- H2O2), un produs potenţial toxic, rezultat din
oxidarea acizilor graşi. Reacţia este catalizată de
enzima catalază.
• Descompunerea – prin β-oxidare – a acizilor graşi cu
lanţ lung.
• Participă la sinteza plasmalogenilor – lipide din
compoziţia membranelor, în special a mielinei.
• Sinteza colesterolului şi a acizilor biliari.
• Descompunerea purinelor în exces din AMP şi GTP,
la om până la acid uric, la alte animale până la
alantoină (catabolit netoxic al acidului uric).
• Peroxizomii efectuează, de asemenea, aproximativ
25-50% din reacţiile de β-oxidare din celulă (β-
oxidarea are loc şi in mitocondrii).
• β-oxidarea peroxizomală este importantă mai ales
pentru catabolismul acizilor graşi cu lanţ lung (16-
20 atomi de carbon), lanţ foarte lung (24-26 atomi
de carbon) şi cu lanţ ramificat.
• Produsul β-oxidării este acetil-CoA care este
exportată în citoplasmă unde participă la procese de
biosinteză. Odată scurtaţi la mai puţin de 16 atomi
de carbon, oxidarea acizilor graşi va continua în
mitocondrie.
PEROXIZOMII
• Peroxizomii sunt organite mici  0.5–1.5 µm 
delimitate de membrană implicate în variate reacţii
metabolice, inclusiv metabolismul energetic. Asistă
lizozomii în procesele de digestie celulară → specializaţi
în degradarea componentelor lipidice ale membranelor
şi inactivarea radicalilor toxici de oxigen.
• Deşi similari ca structură cu lizozomii – sunt produşi
printr-un mecanism diferit – enzimele peroxizomale sunt
transferate în peroxizomi după sinteză (post-
translaţional), la fel ca în mitocondrii.
• De asemenea, ca şi mitocondriile → se produc prin
creşterea şi diviziunea peroxizomilor existenţi.
• Mărimea peroxizomilor şi
compoziţia lor enzimatică
variază în funcţie de tipul
celular. Dintre enzime o
mare parte sunt oxidaze care
generează apa oxigenată –
H2O2.
• Toţi peroxizomii conţin catalază – enzima marker
pentru peroxizomi – care degradează apa oxigenată,
aceasta fiind toxică pentru celule.
• Peroxizomii activi au un miez dens (cristaloid) – ce
conţine, de obicei, urat-oxidaza, dar nu la primate
(inclusiv omul) la care acidul uric nu mai poate fi
catabolizat şi se elimină ca atare.
• Peroxizomii conţin oxidaze ce produc H2O2 – de tipul
xantin-oxidazei, D-aminoacid-oxidazei, urat-oxidazei,
oxidazele acizilor graşi, ş.a.
• Catalaza funcţionează pentru degradarea apei
oxigenate în două moduri:
• converteşte două molecule de H2O2 în două molecule de
H2O şi O2, sau
• transferă atomii de oxigen din apa oxigenată pe alţi
compuşi, pe care îi oxidează.
• H2O2 este utilizată pentru detoxifierea unor compuşi
chimici şi medicamente, în special în peroxizomii din
ficat şi rinichi → de exemplu: 50% din alcoolul etilic
ingerat este degradat la acetaldehidă în peroxizomii
hepatici şi renali.
• Plasmalogenii sunt o
familie de fosfolipide în care
unul din radicalii hidroxil al
moleculei de glicerol
formează o legătură eter cu
un alcool cu lanţ lung, în
locul legăturii ester cu un
acid gras.
• Plasmalogenii sunt componente importante ale
membranelor în anumite ţesuturi, în special în cord
şi în sistemul nervos (unde intră în alcătuirea
mielinei), dar lipsesc în altele.
• Rol → protejează celulele mamiferelor împotriva
speciilor reactive de oxigen.

• Sinteza de colesterol şi acizi biliari: o parte din
reacţiile prin care se produc colesterolul şi acizii
biliari se desfăşoară în peroxizomi → pentru acizii
biliari sinteza începe în mitocondrie şi este
finalizată în peroxizomi.
• Descompunerea purinelor: acestea sunt
catabolizate la xantină, care apoi este transformată
în acid uric de xantin-oxidază. Primatele, inclusiv
omul, nu exprimă urat-oxidaza care transformă
acidul uric în alantoină în majoritatea vertebratelor
→ excretă acidul uric ca produs final de
catabolism al purinelor.
RECAPITULARE:
Ce tip de enzime conţin lizozomii?
R: hidrolaze acide
Lizozomii primari conţin materialul ce urmează a fi digerat, dar
nu conţin hidrolaze acide. (Adevărat/Fals)
R: Fals – nu conţin decât hidrolaze acide
Heterofagia are loc după endocitoză şi fagocitoză. (Adevărat/Fals)
R: Adevărat
Care este enzima marker a lizomilor?
R: fosfataza acidă
Care este enzima marker a peroxizomilor?
R: catalaza

Cum se numeşte procesul de digestie în care autofagozomul Enzimele peroxizomale sunt sintetizate pe ribozomii
conţine vezicule de secreţie? liberi din citoplasmă. (Adevărat/Fals)
R: crinofagie R: Adevărat

Numiţi tipuri de vezicule ce înglobează materiale ce urmează a fi
digerate.
R: endozom precoce, endozom tardiv, autofagozom, fagozom
Lizozomii şi peroxizomii au în comun procesul de β-oxidare.
(Adevărat/Fals)
R: Fals - β-oxidarea are loc în peroxizomi şi mitocondrii
Ce tipuri de acizi graşi suferă β-oxidare în peroxizomi?
R: cu lanţ lung, foarte lung şi ramificat
Plasmalogenii se găsesc în cantitate mare în muşchiul scheletic şi
în sistemul nervos. (Adevărat/Fals)
R: Fals în muşchiul cardiac şi în sistemul nervos

Activitatea catalazei are ca rezultat producerea apei oxigenate În degradarea purinelor la om se produce alantoină ca
(Adevărat/Fals) produs final de catabolism. (Adevărat/Fals)
R: Fals – degradarea apei oxigenate R: Fals – primatele nu au urat-oxidază

CUPRINS
CURS 10-11
Nucleul celular. Cromatina
şi cromozomii. • CE ESTE NUCLEUL?
• STRUCTURA NUCLEULUI
– MEMBRANA NUCLEARĂ
– CROMATINA/CROMOZOMII
– NUCLEOLUL
• FUNCŢIILE NUCLEULUI

CE ESTE NUCLEUL? • În nucleu au loc:

– replicarea ADN-ului
• Prezenţa nucleului este principala trăsătură care (sinteză de ADN),
diferenţiază celulele eucariote de cele procariote
precum şi o parte din stadiile
→ separă genomul celulei de citoplasmă.
expresiei genelor:
• Nucleul:
– transcrierea (sinteza
– este cel mai mare organit din celulă; ARN-ului) şi
– conţine genomul celulei servind ca depozit al – procesarea ARN-ului.
informaţiei genetice (ADN);
• Doar stadiul final al expresiei
– funcţionează ca centru de control al activităţii genelor – traducerea (sinteza
celulare – direcţionează expresia genelor (ADN proteinelor) – are loc în
→ ARN → proteine) citoplasmă.
 MEMBRANA NUCLEARĂ
STRUCTURA NUCLEULUI • Membrana nucleară (învelişul nuclear) constă din
două membrane – internă şi externă –fuzionate la
• În interfază, nucleul are trei nivelul porilor nucleari, prin are loc transportul de
componente principale: substanţe între nucleu şi citosol.
• Particularităţi:
– Membrana nucleară; – membrana externă are ribozomi ataşaţi şi se
continuă cu membrana RE rugos;
– Nucleoplasma (cu
– spaţiul intermembranar se continuă cu lumenul RE;
cromatina şi fluidul sau
– straturile duble lipidice ale membranelor internă şi
matricea nucleară) externă se continuă unul cu celălalt la nivelul
– Nucleolul. porilor nucleari;
Imagine de microscopie electronică – reţea de filamente intermediare pe faţa internă →
– structura nucleului. lamina nucleară

LAMINA NUCLEARĂ LAMINA NUCLEARĂ

• Fosforilarea laminelor declanşează dezasamblarea

• Filamentele intermediare conferă suport laminei nucleare (la începutul mitozei) ceea ce duce la
mecanic pentru învelişul nuclear; cele fragmentarea membranei nucleare sub formă de vezicule.
nucleare formează o structură de
• Defosforilarea laminelor duce la reasamblarea
susţinere ancorată pe faţa internă a
membranei nucleare.
membranei nucleare – lamina nucleară.
PORII NUCLEARI
• Complexele porilor nucleari
sunt canale prin care moleculele
polare mici, ionii şi macro-
moleculele sunt transportate
între nucleu şi citoplasmă.
→ o structură extrem de mare şi
complexă – de 30 ori mărimea • Complexul porului este un ansamblu de opt
unui ribozom. subunităţi anulare ancorate în membrană şi
• Moleculele mici traversează liber – difuziune prin por. conectate la două inele proteice – unul pe faţa
citoplasmatică şi unul pe faţa nucleară.
• Macromoleculele sunt transportate printr-un mecanism
selectiv, cu consum de energie, prin care: • De inelele porului sunt ataşate filamente proteice –
pe faţa nucleară formează o structură distinctă
– se importă proteinele din citoplasmă, şi
asemănătoare unui coş.
– se exportă molecule de ARN din nucleu.

Transportul macromoleculelor
NUCLEOPLASMA
prin por: • Nucleoplasma conţine cromatina şi
• Ambidirecţional → până la 500 matricea nucleară
macromolecule/sec • Cromatina se prezintă sub două
• Selectiv şi, pentru un anumit tip aspecte:
de substanţă – într-un singur sens – Heterocromatina – cromatina
→ import sau export condensată – arii intens
• Importul este mediat de semnale colorate, adesea asociate cu
de localizare nucleară (NLS = membrana nucleară
Nuclear Localization Sequence), – Eucromatina, mai dispersată,
• Exportul este mediat de semnale palid colorată – cromatina
nucleare de export (NES = activă metabolic (implicată în
Nuclear Export Signal) sinteza de ARN).
• Celulele conţin două tipuri de heterocromatină:
– Heterocromatina constitutivă – nu este transcrisă
niciodată
– Heterocromatina facultativă – nu este transcrisă în
celula examinată, dar poate fi transcrisă în alte celule
• Exemplu de heterocromatină facultativă → cromatina
sexuală:
• La sexul feminin – doi cromozomi X, unul este inactivat
(heterocromatinizat) – caracteristici morfologice specifice
• La sexul masculin – un singur cromozom X („pereche” cu
Y) – este dispersat, nu se observă cromatină sexuală.
Studiul cromatinei sexuale
– util in diagnosticarea sexului genetic la pacienţii cu
ambiguitate genitală
– sindromul Klinefelter - XXY
CROMATINA
• Cromatina este un complex de ADN şi proteine –
nucleoproteină – reprezintă forma desfăşurată a
cromozomilor.
• Fiecare cromozom este o singură moleculă de ADN
lung liniar, asociată cu proteine care împachetează
firul subţire de ADN într-o structură mai compactă.
• Proteinele care se leagă pe ADN pentru a forma
cromozomii la eucariote, sunt de două tipuri:
– histonele – cantităţi mari – masa lor este egală cu a
ADN-ului
– proteine nehistonice.

ORGANIZAREA MOLECULARĂ A CROMATINEI

• Majoritatea cromatinei se • Nucleozomul constă din:
găseşte sub forma unei fibre – două tururi complete ale
cu diametrul de 30 nm. ADN-ului în jurul miezului
• Dacă aceasta este desfăşurată proteic, plus
– apare un aspect de „şirag de
mărgele”: – ADN-ul „linker” adiacent.
– „firul” este reprezentat de • Miezul histonic – octamer
ADN format din câte două histone
– „mărgelele” – particula H2A, H2B, H3, şi H4
miez a nucleozomului – • Histona H1 – se leagă de ADN-ul
ADN înfăşurat pe histone. linker şi stabilizează următorul
• Nucleozomii reprezintă primul nivel de împachetare – solenoidul
nivel de împachetare a ADN- (fibra de 30 nm).
ului în cromatină.

CROMOZOMII cromozomi omologi

• Fiecare celulă umană conţine 46 de cromozomi:
• Cu excepţia gameţilor, fiecare – 22 de perechi comune ambelor sexe (autozomi), plus
celulă umană conţine două copii – perechea cromozomilor sexuali (XX sau XY)
ale fiecărui cromozom – una
moştenită de la mamă şi una de la
tată.
• Cromozomii materni şi paterni
dintr-o pereche se numesc
cromozomi omologi.
• Singura pereche cu cromozomi
neomologi este perechea
cromozomilor sexuali la sexul
masculin – X moştenit de la cromozomii sexuali la bărbat –
mamă şi Y de la tată. neomologi Cei 46 de cromozomi umani, vizualizaţi în mitoză alcătuiesc CARIOTIPUL

NUCLEOLUL
• Nucleolul este cea mai proeminentă structură observată
în nucleul celulelor eucariote observate la MO.
• Reprezintă locaţia biogenezei ribozomilor –
procesarea ARNr şi asamblarea cu proteine.
• Nu este delimitat de membrană, ci este un agregat de
macromolecule – în principal ARN şi proteine.
• Mărimea nucleolului reflectă numărul de ribozomi
• Morfologic, se descriu trei regiuni distincte:
produşi → variază larg în diferite tipuri de celule, chiar
– Centrul fibrilar (constă din câteva bucle de ADN ce conţin genele
în aceeaşi celulă în momente diferite. ARNr)
• În celulele foarte active (procese de sinteză proteică) – Componenta fibrilară densă (sinteza şi procesarea pre-ARNr), şi
ocupă ~ 25% din volumul nuclear. – Componenta granulară (subunităţi pre-ribozomale complete).
Schema sintezei de ARNr şi FUNCŢIILE NUCLEULUI
asamblării ribozomilor
• Nucleolul conţine: • În celulele în creştere sau care suferă diferenţiere,
– genele pentru ARNr, nucleul este activ metabolic.
– precursori ARNr, • Procesele care au loc sunt în nucleu:
– ARNr matur, – Replicarea ADN-ului (sinteza unei copii a
întregului ADN)
– enzime implicate în
procesarea ARNr, – Transcrierea ADN-ului – sinteza şi procesarea
ARNr, ARNt şi ARNm.
– proteine ribozomale
(importate) şi Transcrierea genelor ce codifică proteine →
ARNm care este apoi tradus în proteine, în
– subunităţi ribozomale
citoplasmă.
parţial asamblate.

• Replicarea ADN-ului constă în crearea unei copii a

întregii informaţii genetice a celulei.
• → Asigură transmiterea informaţiei genetice la
descendenţi (celulele fiice) în timpul diviziunii
celulare.

• Deoarece cele două catene de

ADN sunt antiparalele:
• o catenă nouă este sintetizată
continuu – catena
cornducătoare;
• cealaltă este sintetizată prin
alipirea a mici fragmente de
ADN (fragmente Okazaki)
sintetizate în sensul opus • Catenele parentale de ADN sunt separate de o altă enzimă, numită
direcţiei de replicare – catena helicază şi servesc ca matriţă pentru sinteza a două noi catene
complementare la nivelul furculiţei de replicare.
întârziată.
• Polimerizarea → rolul ADN-polimerazei – sintetizează ADN
• Cauza → particularitate a numai în direcţia 5’-3’ prin ataşarea de dNTP (dezoxiribo-
ADN-polimerazei nucleotide trifosfat) pe o catenă primer preformată din ARN.

• Transcrierea ADN-ului este prima etapă a

procesului prin care celula exprimă informaţia
genetică.
• Transcrierea reprezintă sinteza de ARN – ADN-ul
din genom nu determină direct sinteza proteinelor,
ci foloseşte ca intermediar o moleculă de ARN →
ARN mesager.
• Celulele eucariote conţin trei ARN-polimeraze
nucleare care transcriu genele pentru:
– ARNm – polimeraza II,
– ARNr – polimeraza I şi III
– ARNt – polimeraza III.
• ARN polimerazele la eucariote nu se leagă direct
pe ADN → necesită proteine numite factori de
transcriere, pentru iniţierea transcrierii.
• Factorii de transcriere se leagă de o regiune a
genei numită – promotor → apoi recrutează ARN
polimeraza pe promotor pentru iniţierea
transcrierii.
 RECAPITULARE:
Procesele care se desfasoara in nucleu sunt replicarea si
traducerea. (Adevărat/Fals)
R: Fals replicarea si transcrierea

Numiţi componentele nucleului.

• La eucariote, în timpul
R: Membrana nucleară, nucleoplasma şi nucleolul
elongării catenei de
ARNm, acestea suferă Lamina nucleara este o reţea de filamente intermediare pe fata
trei tipuri de procesare externa a membranei. (Adevărat/Fals)
→ cel mai important – R: Fals pe fata interna
înlăturarea intronilor.
Numiţi elementele structurale ale invelisului nuclear.
R: membrana externă, membrana internă, pori nucleari,
lamina nucleara

Prin porii nucleari se importa in nucleu proteine si se Cum se numesc proteinele pe care se infasoara molecula de
exporta ARN. (Adevărat/Fals) ADN
R: Adevărat R: histone

Transportul moleculelor mici prin porii nucleari se face Forma cea mai slab condensata (împachetata) a cromatinei este
cu consum de energie. (Adevărat/Fals) reprezentata de nucleozom. (Adevărat/Fals)
R: Fals difuziune pasiva
R: Adevărat
Numiţi tipuri de cromatina.
R: eucromatina, heterocromatina – constitutiva si
Funcţia nucleolului este sinteza subunitatilor ribozomale.
facultativa
(Adevărat/Fals)
Cromatina conţine ADN si proteine, iar cromozomii doar ADN. R: Adevărat
(Adevărat/Fals)
R: Fals si cromatina si cromozomii conţin aceeaşi Care este enzima care sintetizează ADN?
nucleoproteina (ADN + proteine) – diferă gradul de condensare R: ADN-polimeraza

CUPRINS
CURS 12
Ciclul celular şi CICLUL CELULAR
diviziunea celulară • INTERFAZA
– PERIOADE
– PUNCTE DE RESTRICŢIE
• DIVIZIUNEA CELULARĂ
– MITOZA
– MEIOZA
• OVOGENEZA
• SPERMATOGENEZA

CICLUL CELULAR
• Ciclul celular constă din INTERFAZĂ şi DIVIZIUNE
CELULARĂ, care se succed în generaţii.
• În interfază:
– celula exprimă informaţia genetică – sintetizează
proteine, precum şi celelalte tipuri de molecule
necesare creşterii;
– ADN-ul este replicat înainte de diviziunea celulară
(cromozomi duplicaţi).
• În diviziunea celulară (Faza M) se formează două
celule fiice prin:
– Mitoză – diviziunea nucleului, şi
– Citokineza – diviziunea citoplasmei.
• Majoritatea duratei ciclului celular se petrece în interfază;
diviziunea celulară este, prin comparaţie, scurtă – aprox. 1
oră la celule de mamifere.
• În diviziunea celulară se formează fusul de diviziune,
dispare învelişul nuclear, cromozomii sunt captaţi pe
fibrele fusului şi împărţiţi – câte un set complet – între
celulele fiice.
• La sfârşitul diviziunii se re-formează nucleii celulelor fiice
şi are loc citokineza.
 INTERFAZA PUNCTE DE CONTROL (DE RESTRICŢIE)
Are 3 perioade (subfaze): Reglarea ciclului celular: trei puncte de control –
• G1 (prima perioadă de creştere controlează progresia celulei dintr-o fază în alta:
– Growth 1) – principala • Punctul de control al G1 – depinde de prezenţa sau
perioadă de dezvoltare, se absenţa factorilor de creştere celulară; decide dacă
formează noi organite; celula poate începe replicarea ADN-ului; dacă nu → G0.
• S (perioada de Sinteză) – • Punct de control al G2 –
replicarea ADN-ului (şi celula controlează dacă
sinteză de histone) – celulele nu există greşeli în
replicarea ADN-ului.
ies din perioada S cu două
copii ale ADN-ului; • Punctul de control al
metafazei: nu se trece la
• G2 (a doua perioadă de anafază dacă nu sunt
creştere) – celula se pregăteşte aliniaţi toţi cromozomii
pentru diviziune. pe fusul de diviziune.

DIVIZIUNEA CELULARĂ DIRECTĂ ŞI Aparatul mitotic

INDIRECTĂ • Aparatul mitotic constă din două structuri:
• În organismele simple, ca bacteriile, diviziunea celulară – cromozomii, şi
se numeşte directă – deoarece nu prezintă aparat – fusul de diviziune.
mitotic.
• Cromozomii, în diviziunea celulară, sunt
• La organismele superioare, în timpul diviziunii celulare alcătuiţi din două cromatide (fiecare – o
se formează o structură temporară – numită aparat moleculă condensată de ADN) unite la
mitotic → numele de MITOZĂ din gr. Mitos = fir mivelul centromerului; centromerul are
(cromozomi). Acest tip de diviziune se numeşte doi cinetocori, unde se ataşează
diviziune indirectă. filamentele fusului de diviziune.
• Celulele ce conţin două seturi de
cromozomi omologi se numesc diploide
(2n), iar cele cu câte un singur cromozom
din fiecare pereche se numesc haploide
(1n).
Diviziune directă – bacterii Diviziune indirectă – eucariote

DIVIZIUNEA CELULARĂ

Fusul de diviziune conţine

trei seturi de microtubuli:
– microtubuli polari – se suprapun în planul
ecuatorial şi sunt responsabili pentru îndepărtatea
polilor;
– microtubuli cinetocorieni – se ataşează de
cromozomi la nivelul cinetocorilor din centromer; • Diviziunea celulară are două subfaze:
– microtubulii astrali – radiază în toate direcţiile de – Mitoza (cu 5 stadii – profaza, prometafaza,
la centrozomi. metafaza, anafaza şi telofaza) şi
– Citokineza.

MITOZA
DIVIZIUNEA CELULARĂ • Profaza → modificări la nivelul
citoplasmei şi a nucleului:
− migrarea centrozomilor,
formarea fusului de diviziune
(formarea asterilor);
− dispariţia nucleolilor şi
condensarea cromatinei
(cromozomi duplicaţi).
• Prometafaza → dispariţia
învelişului nuclear (fosforilarea
laminelor);
• Înainte de diviziunea celulară, celula a suferit: − mişcări active ale
– replicarea ADN-ului → cromozomi duplicaţi; cromozomilor – fiind captaţi
– duplicarea centrozomului. de fibrele fusului de
diviziune.
 MITOZA MITOZA ŞI
• Metafaza → aranjarea • Telofaza → Cromozomii CITOKINEZA
cromozomilor în ecuatorul ajung la poli în proximitatea
fusului de diviziune, centrosomului;
individual, formând placa – Refacerea învelişului
ecuatorială (metafazică) nuclear (defosforilarea
• Anafaza → prin intermediul laminelor)
fibrelor cinetocorice – Dispariţia fusului de
cromozomii se separă şi se diviziune
deplasează de la ecuatorul • Citokineza → apariţia inelului
fusului de diviziune, spre polii contractil şi formarea şanţului
celulei (46 de cromozomi de clivare – diviziunea
neduplicaţi la un pol, 46 la citoplasmei.
celălalt)

• În timpul diviziunii celulare se formează două
structure tranzitorii ale citoscheletului:
– Fusul de diviziune – format din microtubuli şi
proteine asociate (asemănătoare kinezinelor) –
deplasarea cromozomilor este consecinţa scurtării
microtubulilor cinetocorieni la ambele capete;
– Inelul contractil – format din actină şi miozină II,
dispus sub plasmalemă în planul ecuatorial –
contracţia sa formează şanţul de clivare.
MIGRAREA
CROMOZOMILOR
ÎN ANAFAZĂ
Migrarea cromozomilor în mitoză are loc în două etape:
• Anafaza precoce (A) – cromatidele sunt trase către polii opuşi prin
forţele asociate scurtării microtubulilor cinetocorieni;
• Anafaza tardivă (B) – polii înşişi se îndepărtează datorită:
– alungirii microtubulilor polari care vin în contact în planul
ecuatorial şi împing polii, şi
– scurtării microtubulilor astrali (ataşaţi de membrană la nivelul
polilor) – trag cei doi centrozomi către membrană la poli.

MEIOZA
• Meioza este un tip particular de diviziune celulară care
apare numai în linia celulelor germinale şi se soldează
cu formarea gameţilor.
• Gameţii sunt celule haploide – sunt rezultatul unei
diviziuni nucleare speciale în care complementul de
cromozomi redus la jumătate.
• Celulele care intră in meioză trebuie şi ele să sufere
replicarea ADN-ului, pentru a avea cromozomi
duplicaţi
→ orice proces de diviziune celulară are loc numai
după replicarea ADN-ului!
MEIOZA I
Procese specifice → înjumătaţirea complementului de
cromozomi:
• în timpul profazei meiozei I – fiecare cromozom
duplicat se împerechează cu omologul său formând o
structură numită bivalent, ce conţine 4 cromatide; în
bivalenţi are loc fenomenul de crossing-over – cu
schimb de material genetic între omologi (recombinare)
→ rezultă celule diferite din punct de vedere genetic;
• în metafaza I bivalenţii sunt captaţi de fusul de
diviziune (nu cromozomi individuali, ci pe perechi);
• în anafaza I se separă cei doi omologi duplicaţi,
recombinaţi şi migrează către poli
→ înjumătăţirea informaţiei genetice în celulele fiice –
celule haploide!

MEIOZA I
MEIOZA II

• O nouă diviziune este necesară pentru a se produce

gameţii.
• Meioza II urmează imediat după meioza I, fară
replicarea ADN-ului – deoarece celulele rezultate în
urma meiozei I au cromozomii duplicaţi.
• Etapele sunt aceleaşi – profaza II, prometafaza II,
metafaza II, anafaza II, telofaza II şi citokineza.
• În metafaza II, cromozomii recombinaţi, duplicaţi, în
set haploid, se aliniază individual pe filamentele
fusului de diviziune.
• În anafaza II se separă cromatidele surori → celule
haploide cu cromozomi neduplicaţi
 MEIOZA II Comparaţie Meioză – Mitoză
• Atât meioza cât şi mitoza
sunt procese la care
participă celule diploide cu
cromozomi duplicaţi.
• Meioza:
– în celulele sexuale;
– două diviziuni succesive, fară
interfază;
– meioza I – reducţională;
– rezultă 4 celule haploide.
• Mitoza:
– în celulele somatice;
– o diviziune ecvaţională;
– rezultă 2 celule fiince
diploide.

OVGENEZA • Ovogoniile – se dezvoltă din celulele

germinale primordiale, devreme în
OVGENEZA ŞI SPERMATOGENEZA embriogeneză.
• Ele se diferenţiază, după diviziuni
• Principiul meiozei este acelaşi la bărbaţi şi la mitotice repetate, în ovocite de
femei. Totuşi, producerea gameţilor implică mai ordinul I – celulele care intră în
meioză. La mamifere ovocitele de
multe procese decât diviziunea prin meioză. ordinul I rămân oprite în profaza I
• La sfârşitul meiozei, un ovul de mamifer este deja până la pubertate.
matur, în vreme ce la sexul masculin se produc • După pubertate, un număr mic de
ovocite de ordinul I periodic continuă
spermatide, care abia urmează să se diferenţieze în meioza I, şi devin ovocite de ordinul
spermatozoizi. II care intră în meioza II devenind
gameţi maturi – ovule.
• De asemenea, ovogeneza produce un singur
• Ovocitul de ordinul II completează
gamet matur/celulă ce intră în meioză, în vreme meioza II numai dupa fertilizare.
ce spermatogeneza produce patru gameţi. • A doua celulă produsă, atât în meioza
I cât şi în meioza II – sunt globulii
polari care vor degenera.

SPERMATOGENEZA
RECAPITULARE:
• Spermatogoniile – se dezvoltă din
celulele germinale primordiale. Succesiunea de interfază cu diviziune celulară reprezintă ciclul
• La pubertate, spermatogoniile încep să celular. (Adevărat/Fals)
se dividă rapid, generând celule R: Adevărat
diferenţiate capabile să se dividă meiotic
– spermatocitele de ordinul I. Numiţi perioadele interfazei.
• Spermatocitele de ordinul I se divid în R: G1, S şi G2
meioza I generând celulele haploide –
spermatocitele de ordinul II. Acestea se
divid în meioza II producând Replicarea ADN-ului are loc în mitoză. (Adevărat/Fals)
spermatidele (haploide). R: Fals în interfază
• Urmează o perioadă de diferenţiere în
care spermatidele se transformă în Numiţi etapele mitozei.
spermatozoizi (gametul matur). R: profaza, prometafaza, metafaza, anafaza, telofaza

Punctul de restricţie care controlează alinierea cromozomilor Care este etapa diviziunii celulare în care are loc migrarea
pe fusul de diviziune este în perioada G2. (Adevărat/Fals) cromozomilor?
R: Fals este în diviziune, în metafază R: anafaza
Citokineza reprezintă procesul de deplasare a centrozomilor către
Diviziunea directă este specifică celulelor eucariote.
polii celulei. (Adevărat/Fals)
(Adevărat/Fals)
R: Fals este caracteristică celulelor procariote R: Fals – reprezintă diviziunea citoplasmei

De ce diviziunea celulelor eucariote se numeşte indirectă?
R: este complexă – necesită formarea aparatului mitotic
Aparatul mitotic este reprezentat de fusul de diviziune.
(Adevărat/Fals)
R: Fals fusul de diviziune + cromozomi
Înjumătăţirea numărului de cromozomi are loc în meioza II.
(Adevărat/Fals)
R: Fals – în meioza I
Care sunt celulele care rezultă în urma meiozei II în spermatogeneză?
R: spermatide
Numiţi celulele haploide care se pot forma în timpul meiozei.
R: ovocitul secundar, spermatocitul secudar, globulii
polari, ovulul, spermatidele
 CURS 13
Matricea extracelulară
agregat de proteoglicani
CE ESTE MATRICEA EXTRACELULARĂ?
• Organizarea celulelor în ţesuturi se face cu ajutorul
matricei extracelulare:
– o reţea de macromolecule ce ocupă spaţiul
extracelular,
– formată din proteine şi polizaharide secretate local şi
asamblate în proximitatea celulelor ce le produc.
• Rolurile matricei extracelulare:
– organizează celulele în ţesuturi şi
– coordonează funcţiile celulare prin activarea căilor
de semnalizare intracelulare ce controlează creşterea
celulară, proliferarea şi exprimarea genelor.
– rol de susţinere la animale – celulele nu au perete
celular!
Ţesutul conjunctiv care susţine un epiteliu – conţine diferite
tipuri de celule şi componente ale matricei extracelulare.
Tipul celular predominant → fibroblastele.
celule osoase
osteoblas/osteocit
fibroblast
fibra musculară
netedă
celula adipoasă
Familia de celule din ţesutul conjunctiv
CUPRINS
• CE ESTE MATRICEA EXTRACELULARĂ?
• COMPONENTELE MATRICEI
EXTRACELULARE
– PROTEOGLICANII
– PROTEINELE STRUCTURALE ŞI DE
ADEZIVITATE
• LAMINA BAZALĂ
• Dintre ţesuturile animale (epitelial, conjunctiv,
muscular şi nervos) – matricea extracelulară este
cel mai bine reprezentată în ţesutul conjunctiv:
– este mai abundentă decât celulele pe care le
conţine,
– determină proprietăţile fizice ale ţesutului
respectiv.
• Ţesuturile conjunctive formează cadrul de
susţinere al organismelor vertebrate, dar cantitatea
variază în diferite organe:
– în cartilaj şi os – constituent major,
– în creier şi măduva spinării – slab reprezentate.
Celulele din ţesutul conjunctiv
• Macromoleculele matricei extracelulare sunt
produse local de celulele din matrice.
• În majoritatea ţesuturilor conjunctive
macromoleculele matricei sunt secretate de
FIBROBLASTE.
• Fibroblastele se diferenţiază dând naştere altor
tipuri, mai specializate, de celule care secretă
componentele matricei → exemple:
– condroblaste în cartilaj,
– osteoblaste în os.
COMPONENTELE MATRICEI
celula cartilajului
condrocit EXTRACELULARE
Matricea extracelulară este alcătuită din două mari
clase de macromolecule:
• polizaharide de tipul glicozaminoglicanilor
(GAG), de obicei legaţi de proteine sub formă de
proteoglicani (formează substanţa fundamentală)
• proteine matriceale, de două tipuri:
– proteine structurale (fibre) – colagen şi elastină
– proteine de adezivitate – fibronectina şi
laminina.
 Glicozaminoglicanii (GAG) şi
proteoglicanii
• GAG sunt lanţuri liniare polizaharidice compuse
din repetări ale unei subunităţi dizaharidice.
• Dizaharidul conţine totdeauna:
– un monozaharid aminat (N-acetilglucozamină
sau N-acetilgalactozamină), care prezintă şi o
grupare sulfat;
– un acid uronic (glucuronic sau iduronic)
Secvenţa dizaharidică repetată a lanţului GAG
• Datorită prezenţei grupărilor sulfat şi carboxil pe
dermatan sulfat – prezintă puternică încărcare electrică
majoritatea monozaharidelor → GAG sunt
negativă datorită prezenţei grupărilor carboxil şi sulfat.
puternic încărcate negativ!
Lungimea lanţului – 70-200 monozaharide.

Rolurile GAG
Clasificarea GAG
• Lanţurile polizaharidice GAG sunt
rigide şi puternic hidrofile şi nu pot
• Există patru mari clase de GAG, clasificate după:
forma structuri compacte → GAG
– tipul monozaharidelor, adoptă o conformaţie extinsă:
– tipul legăturilor dintre ele şi – ocupă un volum imens raportat la
– numărul şi poziţia grupărilor sulfat. masa lor
• Clase de GAG: – formează un gel (atrag apa), chiar la
concentraţii mici.
(1) Acidul hialuronic (AH),
• Prin atragerea apei se creează o
(2) condroitin sulfat şi dermatan sulfat, presiune numită TURGOR – conferă
(3) heparan sulfat şi heparina, şi matricei extracelulare rezistenţă la
forţe de compresie (spre deosebire de
(4) keratan sulfat.
colagen care rezistă la întindere).

• Toţi ceilalţi GAG:

– conţin zaharuri sulfatate,
Acidul – conţin subunităţi dizaharidice diferite cu aranjament
hialuronic mai complex,
– au lanţuri mult mai scurte cu mai puţin de 200 de
• Acidul hialuronic este un tip particular de GAG: subunităţi,
• are o structură regulată conţinând acelaşi dizaharid repetat
– totdeauna sunt ataşate covalent de proteine → formează
de până la 25.000 de ori;
• nu conţine grupări sulfat;
PROTEOGLICANI – clasă heterogenă!
• singurul GAG care nu este ataşat pe un miez proteic – este
liber în matrice
• este sintetizat la nivelul plasmalemei, nu în aparatul Golgi.
• Roluri specifice în lubrifierea articulaţiilor şi proliferarea
şi migrarea celulară (facilitează separarea celulelor prin
ataşarea pe suprafaţa celulară).

agregat de proteoglicani
Rolurile proteoglicanilor
• Lanţul polipeptidic sau miezul proteic al
proteoglicanilor este sintetizat de ribozomii ataşaţi şi
translocat în lumenul reticulului endoplasmic.
• Lanţurile polizaharidice ale GAG sunt apoi ataşate pe
miezul proteic în aparatul Golgi.
• Pe lângă rolul în generarea turgorului (datorat GAG),
proteoglicanii au roluri şi în ancorarea celulelor de
matrice: • De asemenea, proteoglicanii se pot asocia cu acidul
– fie direct – când proteina miezului este o proteină hialuronic pentru a forma agregate de proteoglicani.
membranară integrală, • Exemplu: moleculele de agrecan (proteoglican majoritar în
cartilaj) se asamblează cu acidul hialuronic în spaţiul
– fie indirect – prin ataşarea de fosfolipidele extracelular → agregate imense – cresc rezistenţa la
membranare sau de receptori celulari. compresie.

Proteinele structurale şi de adezivitate
Colagenul
• Colagenul este o familie de proteine fibroase care se
găsesc în toate organismele animale multicelulare.
Este secretat de toate celulele ţesutului conjunctiv,
dar şi de alte tipuri de celule.
• Ca o componentă majoră a pielii şi oaselor, colagenul
reprezintă cea mai abundentă proteină ​la mamifere,
constituind 25% din masa totală de proteine​​ la aceste
animale.
• Funcţia: conferă ţesuturilor rezistenţă la întindere.
• Principala caracteristică a moleculelor
de colagen este organizarea într-o
structură triplu helicoidală, în care trei
polipeptide numite lanţuri α sunt
răsucite unul în jurul altuia.
• Compoziţia chimică – colagenul este
extrem de bogat în glicină (cel mai mic
aminoacid) şi prolină – de obicei ca
repetări ale secvenţei Gly-Pro-X;
această structură favorizează formarea
triplului helix. Conţine de asemenea
numeroase molecule de lizină, cu
consecinţe pentru asamblarea fibrilelor.
Proteinele structurale şi de adezivitate
Elastina
• Elastina reprezintă proteina
matriceală dominantă în
artere, reprezentând 50% din
masa uscată a celei mai mari
artere – aorta; de asemenea se
găseşte în piele şi plămâni.
• Reţeaua de fibre elastice din
matricea extracelulară a
acestor ţesuturi le conferă
acestora elasticitatea necesară
pentru a-şi reveni la forma
iniţială după întindere.
• Principalele tipuri de colagen găsite în ţesuturile
conjunctive sunt tipurile I, II, III, V, şi XI, tipul I
fiind găsit în piele şi oase (cel mai frecvent). Acestea
reprezintă colagenul fibrilar, cu o structură
asemănătoare unei frânghii. Colagenul de tip III
formează fibrele de reticulină.
• Moleculele de colagen asociat fibrilelor, cum ar fi
tipurile IX şi XII, decorează suprafaţa fibrilelor de
colagen şi influenţează interacţiunile fibrilelor unele
cu altele şi cu alte componente matriceale.
• Tipul IV de colagen este un colagen ce formează
reţele: moleculele sale se asamblează într-o structură
bidimensională, care este o componentă esenţială a
tuturor laminelor bazale mature.
ETAPELE SINTEZEI DE COLAGEN:
• colagenul este sintetizat ca pre-pro-peptid la nivelul
ribozomilor reticulului endoplasmic rugos; după
îndepărtarea secvenţei semnal → propeptid
• în lumenul reticulului endoplasmic rugos are loc
hidroxilarea prolinei şi lizinei – cu rol în favorizarea
asamblării lanţurilor α (propeptide) prin formarea
legăturilor de hidrogen
• are loc glicozilarea hidroxilizinei şi formarea de
legături disulfidice, de asemenea necesare pentru
formarea triplului helix;
• se formează triplul helix → molecule de procolagen
(prezintă la capete peptide ce vor fi îndepărtate în
spaţiul extracelular.
• După secreţia în spaţiul celular, propeptidele sunt clivate
→ tropocolagen (molecule individuale de colagen).
• Moleculele de colagen se asamblează în fibrile prin
formarea de legături covalente între ele.
• Fibrilele de colagen au 10-300nm diametru şi lungime de
ordinul micrometrilor, vizibile la microscopul electronic.
• Fibrilele se asociază şi formează fibrele de colagen.
• Principala componentă a fiblrelor elastice este
elastina, o proteină intens hidrofobă care, ca şi
colagenul este deosebit de bogată în glicină şi prolină,
dar, spre deosebire de colagen, nu este glicozilată.
• Tropoelastina solubilă (precursorul elastinei) este
secretată în spaţiul extracelular şi asamblată în fibre
elastice în invaginări de suprafaţă ale membranei
celuare.
• După secreţie moleculele de tropoelastină sunt ataşate
prin legături covalente – ataşarea este de asemenea
mediată de hidroxilizină.
• Organizarea spaţială este sub formă unei reţele
extinse de fibre şi straturi.
 Proteinele structurale şi de adezivitate
Fibronectina şi laminina
• Matricea extracelulară conţine, pe lângă proteinele
fibroase, şi proteine cu domenii variate de legare
pentru alte molecule matriceale şi receptori de pe
suprafaţa celulelor → proteine multiadezive.
• Aceste proteine contribuie deci la:
– organizarea moleculelor din matrice
(proteoglicani, proteine fibroase);
– facilitarea aderării celulelor de matricea
extracelulară.
MEMBRANA (LAMINA) BAZALĂ
• În organismele animale, epiteliile şi alte grupuri
organizate de celule sunt aşezate sau înconjurate de
lamina bazală, o reţea bidimensională de
componente matriceale cu grosime de aproximativ
60-120 nm.
• Lamina bazală este secretată de celulele pe care le
susţine şi poate fi organizată în mai multe moduri:
• înconjură celulele (fibrele musculare),
• se găseşte la baza epiteliilor, şi
• poate fi interpusă între două straturi de celule (ca în
glomerulul renal)
Reprezentare schematică a membranei bazale care
arată organizarea principalelor componente proteice.
Colagenul tip IV şi laminina formează reţele
bidimensionale, menţinute cu ajutorul moleculelor de
perlecan şi entactină.
Glicozaminoglicanii conferă rezistenţă la întindere. (Adevărat/Fals)
R: Fals - conferă rezistenţă la compresiune
Principala proteină multiadezivă din membranele bazale este
fibronectina. (Adevărat/Fals)
R: Fals - laminina
Colagenul de tip IV formează fibrele de reticulină. (Adevărat/Fals)
R: Fals – colagenul III formează fibrele de reticulină, colagenul
IV formează membrana bazală
Ce GAG nu prezintă grupări sulfat şi nu este ataşat pe un miez
proteic?
R: acidul hialuronic.
Numiţi tipuri structurale de colagen.
R: fibrilar, asociat fibrilelor, colagen IV - reţele
• Prima proteină multiadezivă caracterizată a
fost FIBRONECTINA, o proteină dimerică
mare prezentă la toate organismele
vertebrate.
• Fibronectina conţine situs-uri de legare
pentru integrine (receptori celulari de
adezivitate) şi pentru componentele matricei
(colagen, proteoglicani) → ataşează
celulele de matrice.
• LAMININA este principala proteină
multiadezivă din lamina bazală.
• Este o proteină heterotrimerică, în formă de
cruce, care formează o reţea cu
componentele laminei bazale (proteoglicani,
colagen de tip IV) → ataşează celulele de
lamina bazală subiacentă.
• Majoritatea componentelor matriceale din membrana
bazală sunt secretate de celulele pe care le susţine. În
compoziţia chimică a membranelor bazale se găsesc
patru proteine ubicuitare:
– colagenul tip IV – molecule trimerice care au domenii
atât liniare cât şi globulare – formează o reţea
bidiemnsională;
– laminina – mediază ataşarea celulelor de
componentele matricei;
– entactina (sau nidogen) – o moleculă mică cu rol ce
leagă proteinele matricei între ele;
– perlecanul – un proteoglican cu multe domenii de
legare, de asemenea favorizează ataşarea celulelor şi a
fibrelor din matrice.
RECAPITULARE:
În ce tip de ţesut predomină matricea extracelulară?
R: în ţesutul conjunctiv
Principalele celule din ţesutul conjunctiv sunt condroblastele.
(Adevărat/Fals)
R: Fals – sunt fibroblastele
Proteinele structurale (fibroase) din matricea extracelulară sunt
colagenul şi elastina. (Adevărat/Fals)
R: Adevărat
Cum se numesc ansamblurile moleculare formate din
glicozaminoglicani şi un miez proteic?
R: proteoglicani
Elastina reprezintă componenta principală a arterelor mari.
(Adevărat/Fals)
R: Adevărat
Moleculele de colagen se asociază în fibrile intracelular.
(Adevărat/Fals)
R: Fals – extracelular, după îndepărtarea capetelor peptidice
Care este rolul radicalilor hidroxilizină în fibrele de colagen şi
elastice?
R: asamblarea moleculelor solubile (tropocolagen,
tropoelastină) în fibre
Membrana bazală este sintetizată de fibroblaste. (Adevărat/Fals)
R: Fals este sintetizată de celulele pe care le susţine
 CUPRINS
CURS 14
• DIFERENŢIEREA CELULARĂ
Diferenţierea celulară. Moartea celulară.
• MECANISMELE GENERALE ALE DIFERENŢIERII
Celula canceroasă. CELULARE.
• CARACTERELE GENERALE ALE CELULELOR
DIFERENŢIATE ŞI NEDIFERENŢIATE.
• ÎMBĂTRÂNIREA ŞI MOARTEA CELULARĂ:
• NECROZA ŞI APOPTOZA.
• CELULA CANCEROASĂ
• CARACTERISTICILE CELULELOR MALIGNE.
• BAZELE MOLECULARE ALE TRANSFORMĂRII
CELULARE.

Diferenţierea celulară
Tipuri de celule diferenţiate
• Diferenţierea celulară → în organisme pluricelulare –
este procesul prin care celulele organismului
• Populaţiile de celule diferenţiate din organism →
dobândesc proprietăţi specializate care disting
două tipuri:
diferitele tipuri celulare.
– celule care persistă întreaga viaţă – exemplu:
• Diferenţierea se produce în două perioade principale:
neuronii;
– în embriogeneză – în timpul dezvoltării
– populaţii de celule diferenţiate în ţesuturile
organismului din zigot până la formarea unui sistem
care pierd celule în mod fiziologic – exemple:
complex de ţesuturi şi tipuri celulare;
epitelii, celule sangvine.
– în organismul adult – celulele stem adulte se divid
şi creează celule fiice complet diferenţiate, în timpul
regenerării tisulare normale.

• Celulele diferenţiate în ţesuturile care pierd celule în

• Celulele care persistă întreaga viaţă – fără a se mod fiziologic – acestea au o durată limitată de viaţă;
divide sau a fi înlocuite (în ţesuturi cu celule mor şi sunt înlocuite.
permanente); acestea sunt: neuronii, celulele
• Reînnoirea celulelor diferenţiate se produce în
muşchiului cardiac, celulele receptoare senzoriale
organismul adult în două moduri:
pentru lumină şi sunet şi celulele cristalinului.
Există două situaţii: – prin simpla duplicare a celulelor diferenţiate
existente – acestea se divid şi dau naştere la două
– sunt conservate fără înlocuirea componentelor
celule fiice de acelaşi tip: celule hepatice,
(celulele cristalinului), sau
endoteliale – acest proces nu implică diferenţiere; şi
– sunt active metabolic şi îşi reînnoiesc
– prin diviziunea celulelor stem, relativ nediferenţiate
componentele; exemplu – neuronii îşi înlocuiesc
– printr-un proces care implică schimbări în fenotip
permanent proteinele, chiar îşi pot regenera axonii
şi achiziţia de noi proprietăţi: epiteliile de acoperire,
şi dendritele secţionate.
celulele sangvine.

• Proprietăţile definitorii ale unei • CELULELE STEM au un aspect necaracteristic,

celule stem sunt:
1. Acesta nu este ea însăşi terminal
diferenţiată (nu este celula terminală
a unei căi de diferenţiere), ci este
nediferenţiată;
2. Se poate divide fără limită (sau
cel puţin pentru durata de viaţă a
animalului) – nu „îmbătrâneşte”;
3. Când se divide celula stem,
fiecare celulă fiică are o alegere:
– poate rămâne o celulă stem, sau
– poate urma o cale ireversibilă de
diferenţiere terminală.
ceea ce le face greu de identificat:
– nu au structură specifică,
– nu au funcţie specifică,
– nu au compoziţie chimică specifică.
• Totuşi există anumite diferenţe între ele → deşi nu
sunt diferenţiate, ele sunt totuşi determinate →
produc doar anumite tipuri de celule:
– acele celule stem care dau naştere la un singur tip
de celule diferenţiate sunt numite unipotente, şi
– cele care dau naştere la mai multe tipuri de celule
se numesc pluripotente.
 CARACTERISTICILE CELULELOR
• Celule stem pluripotente sunt supuse specializării în DIFERENŢIATE ŞI NEDIFERENŢIATE
celule progenitoare multipotente care dau naştere apoi
Celule
la celule funcţionale. Celule DIFERENŢIATE NEDIFERENŢIATE
– Celule stem hematopoietice (celule stem adulte) din (celulele stem)

maduva osoasă hematogenă → dau naştere Funcţia specifică

+ –
hematiilor, leucocitelor şi trombocitelor din sânge; Structura specifică
+ –
– Celulele stem mezenchimale (celule stem adulte)
din măduva osoasă → dau naştere la celule stromale, Compoziţia chimică
specifică + –
celule adipoase, şi tipuri de celule osoase;
Adezivitatea de suport
– Celulele stem epiteliale (celule progenitoare) → dau + +
naştere la diferite tipuri de celule ale pielii; Joncţionarea
+ +
– Celulele satelite ale muşchiului (celule
progenitoare), care contribuie la diferenţierea
Inhibiţia capacităţii de
diviziune + –
ţesutului muscular. Inhibiţia de contact
+ +

Îmbătrânirea celulară şi moartea celulară MOARTEA CELULARĂ − NECROZA ŞI APOPTOZA

• Îmbătrânirea (senescenţa) celulară este fenomenul prin • Necroza implică distrugerea

care celulele normale diploide diferenţiate pierd membranei celulare, ceea ce
capacitatea de a divide, în mod normal după duce la scurgeri de proteine
aproximativ 50 de diviziuni celulare (in vitro). ​intracelulare în spaţiul
extracelular şi inflamaţie.
• Scurtarea succesivă a telomerilor (capetele) Necroza afectează, de obicei,
cromozomilor cu fiecare ciclu celular se crede că grupuri mari de celule.
limitează numărul de diviziuni ale celulei, contribuind
astfel la îmbătrânire – senescenţa replicativă. • Apoptoza apare de obicei la
celule individuale care sunt
• Celulele pot deveni senescente şi din cauza rupturilor în supuse unei distrugeri organizate
catena de ADN, acumulare de toxine etc.; exemplu a citoscheletului celular şi
neuronii → celulele permanenete nu prezintă senescenţă formarea corpilor apoptotici,
replicativă, dar totuşi îmbătrânesc. care sunt fagocitaţi, fără o reacţie
• Răspuns la deteriorarea ADN-ului → celulele inflamatorie.
îmbătrânesc sau se auto-distrug (apoptoza).

• Necroza este moartea prematură sau nenaturală a
celulelor şi ţesuturilor vii.
• Necroza este cauzata de factori externi, cum ar fi
infecţia, toxine, sau traumatisme. Acest lucru este în
contrast cu apoptoza, care este o cauza naturală deces
de celular.
• Necroza este aproape întotdeauna în detrimentul
organismului gazdă, şi poate fi fatală.
• Celulele care mor din cauza necrozei nu trimit, de
obicei, aceleaşi semnale chimice sistemului imunitar.
Acest lucru împiedică fagocitele din apropiere să
localizeze şi să înglobeze celulele moarte, ceea ce duce
la o acumulare de ţesut mort și resturi celulare la sau
lângă locul necrozei.
• Este adesea necesar să se elimine chirurgical ţesutul
necrotic.
• Apoptoza este o formă de moarte celulară programată în
organismele multicelulare. Acesta este unul dintre
principalele tipuri de moarte celulară programată (PCD) și
implică o serie de evenimente biochimice care conduc la o
morfologie caracteristică celulelor şi moarte.
• Exemple de apoptoză: moartea celulelor nervoase exces,
moartea țesutului embrionic inutil, și moartea celulelor
potențial canceroase (celulele defecte).
• Moartea prin apoptoză este mediată de enzimele proteolitice
numite caspaze care activează sau dezactivează substraturile
unor proteine​​-cheie prin eliminarea unui fragment din lanțul
lor polipeptidic.
Două căi distincte de apoptoză:
– declanşată de semnale extracelulare,
– declanşată de stres celular intern care acţionează prin
eliberarea citocromului C din spaţiul intermembranar din
mitocondrii.
• Ambele căi activează enzimele pro-apoptotice, caspazele.

Modificările morfologice în
apoptoză, includ: CELULA CANCEROASĂ
• blebbing – decuplarea
localizată a citoscheletului • Cancerul este o boală ereditară care implică defecte
de membrana plasmatică, transmisibile în mecanismele de control celulare
• modificări ale membranelor care au ca rezultat formarea de tumori invazive →
celulare, cum ar fi acestea pot elibera celule care pot răspândi boala în
pierderea asimetriei locuri îndepartate în organism.
membranei şi adezivităţii, • Celulele canceroase sunt definite prin două
• micşorarea celulei, proprietăți transmisibile: ele și urmașii lor
• fragmentare nucleară, (1) se pot reproduce fără restricțiile normale, și
condensarea cromatinei, (2) pot invada şi coloniza teritoriile în mod normal
precum şi fragmentarea rezervate pentru alte celule.
ADN-ului cromozomial.
 • O celulă izolată anormală, care proliferează mai
mult decat vecinii săi normali va duce la formarea
unei tumori, sau neoplasm – o masă în continuă
creștere de celule anormale.
• Există două tipuri de tumori:
– tumora este benignă → atunci când celulele
neoplazice rămân grupate împreună într-o
singură masă,
– tumora este un cancer numai dacă este malignă,
adică, doar dacă celulele sale au capacitatea de a
invada ţesuturile înconjurătoare.
• Imagini ale celulelor colectate din colul uterin (frotiu
Papanicolau).
(A) Normal: celulele sunt mari și bine diferențiate, cu
nucleu foarte condensat.
(B) Displazia: celulele sunt într-o varietate de stadii de
diferențiere, unele destul de imature.
(C) carcinom invaziv: celulele toate apar nediferenţiate, cu
citoplasma puţină și un nucleu relativ mare, anormal.
• Celulele canceroase – acumulare de mutaţii
Cromozomii unei celule canceroase → multiple
anomalii de număr şi de structură.
• Analiza celulelor unei tumori canceroase aproape
întotdeauna arată că celulele au apărut prin
proliferarea unei singure celule anormale (tumora
este numită monoclonală).
• Dezvoltarea unei tumori maligne este un proces cu
mai multe etape caracterizat printr-o progresie a
modificărilor genetice (acumulare de anomalii în
ADN), care fac celulele tumorale:
– din ce în ce mai puțin receptive la mecanismele
normale de reglare din organism, și
– mai capabile de a invada ţesuturile normale.
• Tumorile benigne pot fi, de obicei, complet vindecate
prin eliminarea chirurgicală a masei tumorale.
• Cancerele presupun capacitatea celulelor de a se
desprinde, de a intra în sânge sau vasele limfatice →
formează tumori secundare, sau metastaze, în alte locuri
din organism.
• Multe dintre caracteristicile celulelor tumorale pot fi
observate în cultură: în timp ce celulele normale
proliferează până când acestea formează un singur strat
(monostrat) pe fundul vasului, celulele tumorale
continua să crească în cultură, formând grămezi de
celule (lipsa inhibiţiei de contact).
• Alte caracteristici ale celulelor canceroase sunt:
– capacitatea de a creşte atunci când sunt suspendate în
medii lichide → nu par să aibă nevoie de ataşamentul faţă
de substrat (ca celulele normale);
– o tendinţă de a prezenta un număr anormal de
cromozomi;
– capacitatea de a continua sa se dividă pe termen nelimitat;
– un citoschelet dezorganizat;
– o lipsă de receptivitate la semnalele celulelor vecine.
• Principalul factor mutagen:
replicarea ADN pentru DIVIZIUNEA CELULARĂ!
• Celulele normale pot fi convertite în celule canceroase şi
sub influența a diferiţi factori de mediu.
• Aceşti factori pot fi:
– o mare varietate de agenţi mutageni chimici,
– radiaţii ionizante,
– virusuri ADN şi ARN,
toate acestea acţionează provocând schimbări în
genomul celulei „transformate”.
• Genele implicate în carcinogeneză constituie un subset
specific de gene ale căror produse sunt implicate în
activități ca:
– controlul ciclului celular,
– adeziunea intercelulară, și
– repararea ADN-ului.
• Genele care au fost implicate în carcinogeneză sunt
împărțite în două mari categorii:
– oncogene, și
– gene supresoare tumorale.
• Oncogenele codifică proteine ​care promovează pierderea
controlului creșterii și malignitate.
• Oncogene derivă din proto-oncogene - gene care codifică
proteine cu roluri în activitățile celulelor normale.
• Genele supresoare tumorale codifică proteinele care • Cele mai multe tumori conțin modificări atât în
restricţionează creşterea celulară şi împiedică celulele genele supresoare tumorale cât şi în oncogene, →
să devină maligne. mai multe mutații trebuie să se producă în interiorul
Gena supresoare tumorală cel mai frecvent implicată unei anumite celule, înainte de a deveni celulă
în cancerul uman este p53 al cărei produs (proteina malignă.
p53) acționează ca factor de transcriere care activează
expresia unei proteine ​care inhibă depăşirea punctului
de restricţie G1.
• Deteriorarea ADN-ului determină stabilizarea
proteinei p53 care conduce la oprirea ciclului celular
până când defectul este reparat.
• Proteina p53 mutantă nu are activitate normală, astfel
încât celulele cu ADN-ul anormal pot trece în faza S. Acumularea de defecte genetice într-o celulă intestinală,
ducând la cancer de colon.

CARACTERISTICILE CELULELOR DIFERENŢIATE,

NEDIFERENŢIATE ŞI MALIGNE RECAPITULARE:
Celule
Celule Celule
NEDIFERENŢIATE
DIFERENŢIATE
(celulele stem)
MALIGNE Procesul prin care celulele fiice dobândesc noi proprietăţi se
numeşte proliferare. (Adevărat/Fals)
Funcţia specifică
+ – – R: Fals - diferenţiere
Structura
specifică
+ – – Care sunt principalele perioade ale diferenţierii celulare?
Compoziţia
chimică specifică
+ – – R: în embriogeneză şi în organismul adult.

Adezivitatea de
+ + – Fibrele musculare sunt celule permanenete, care persistă înteaga
suport viaţă. (Adevărat/Fals)
Joncţionarea
+ + – R: Fals doar fibrele musculare cardiace sunt celule permanente
Inhibiţia
capacităţii de
+ – – Numiţi tipuri de ţesuturi care pierd în mod fiziologic celule.
diviziune R: epiteliile, celulele sangvine
Inhibiţia de
contact
+ + –

Simpla duplicare este un proces de reînnoire a populaţiilor de
celule, fără diferenţiere. (Adevărat/Fals)
R: Adevărat
Celulele stem sunt celule diferenţiate, chiar dacă nu sunt
terminal diferenţiate. (Adevărat/Fals)
R: Fals sunt celule nediferenţiate, dar sunt determinate
Din ce tip de celule stem se produc celulele sangvine?
R: celule stem hematopoietice
Apoptoza este fenomenul de moarte celulară care se soldează cu
producerea unei reacţii inflamatorii. (Adevărat/Fals)
R: Fals necroza produce inflamaţie
Care este principala anomalie celulară ce caracterizează
celulele tumorilor maligne?
R: capacitatea de a invada ţesuturile înconjurătoare
Transformarea malignă se produce numai în urma acţiunii unor
factori din mediu. (Adevărat/Fals)
R: Fals – principalul proces mutagen este replicarea ADN-ului
Proteina p53 are rol în prevenirea intrării în diviziunea celulară a
celulelor cu defecte în ADN. (Adevărat/Fals)
R: Fals – previne trecerea la faza S (blochează punctul de
control al G1)
Care este semnificaţia termenului “monoclonal”?
R: o masă de celule a rezultat din proliferarea unei singure celule
Numiţi principalele tipuri de gene implicate în carcinogeneză.
R: proto-oncogenele (oncogenele) şi genele supresoare tumorale