PREVENTIE SI ERGONOMIE

POZIȚII DE LUCRU ÎN STOMATOLOGIE

 CARACTERISTICILE POSTURII ECHILIBRATE

Capul înclinat (contractură minimă la 30-45°)

Umerii relaxați, linia umerilor paralelă cu podeaua

Spatele drept
• se acceptă o înclinare anterioară din articulația șoldului (maxim 20°);
• se acceptă sprijinul lombar în momentele în care se instalează oboseala musculară;
• nu sunt acceptate înclinările laterale și rotația trunchiului.

Brațele pe lângă corp cu o orientare anterioară de maxim 10°

Antebrațele paralele cu podeaua sau orientate superior maxim 25°

Coapsele ușor depărtate (maxim 45°), paralele cu podeaua sau orientate inferior maxim 15°

Gambele: Se recomandă ca unghiul dintre coapse și gambe să fie de 105 – 110° pentru a
evita compresiunea pachetului vasculonervos din spațiul popliteu.
Frecvent aceste abaterile apar datorită:

• Poziționării incorecte față de pacient;

• Poziționării prea joase a planului de
lucru;
• Poziționării incorecte a capului
pacientului;
• Tendinței de evitare a lucrului în
vizibilitate indirect
PENTRU A PUTEA ADOPTA ȘI MENȚINE O POZIȚIE CORECTĂ DE LUCRU TREBUIE SĂ ȚINEM CONT
DE URMĂTOARELE:

 Iluminarea: Este important să avem o iluminare

corespunzătoare a zonei de lucru.
Lumina de la unitul dentar trebuie să fie cât mai aproape posibil
de linia de vedere;

 Utilizarea pieselor de mână cu fibră optică;

• Utilizarea oglinzilor dentare pentru a reflecta lumina.
Magnificația:

 Oferă vizibilitate mai bună și

îmbunătățește poziția gâtului și
spatelui operatorului.

• Utilizarea microscopului;

• Utilizarea lupelor de magnificație.

 Unitul dentar:

Trebuie să ofere suficient spațiu medicului și asistentei;

Trebuie să permită reglarea poziției pacientului în toate

direcțiile.

 Scaunul medicului:
Trebuie să fie stabil și reglabil astfel încât să permită
medicului să păstreze o distanță optimă față de zona de
lucru.
• Permite poziționarea corectă a
coloanei vertebrale și pelvisului

• Unghiul scaunului permite

echilibrul adecvat al
musculaturii și menținerea
curburii normale fără utilizarea
spătarului și fără a pune
presiune pe coloana vertebrală
inferioară.
 ROLUL ASISTEI
 Printre sarcinile zilnice ale unei asistente numără:

– pregatirea scaunului pentru pacient (câmp steril, trusă, pahar, aspirator, bavetă)
– pregătirea medicului pentru intervenție (mânuși, bonetă, mască facială, ochelari de
protecție, halat de unică folosință)
– pregătirea materialelor necesare efectuării tratamentului (curață scaunul, pune
instrumentele în soluție dezinfectantă)
– stă în permanență lângă pacient, aspirând cand este cazul (sange, salivă)
– dezinfectează scaunul și piesele de mână (turbină, spray de aer, chiuvetă, mânerele de la
lamp scaunului și orice obiect atins de medic)
– pregătește materialul pentru amprentă, ciment etc.
– curață și pregătește instrumentarul pentru sterilizare, sigilează pungile, le datează și le bagă
în autoclav
– notează în registrul de sterilizare (data, ora, martor de sterilizare, ce instrumente se
sterilizează, temperatura la care se face sterilizarea și semnatura asistentei).
EVACUAREA DESEURILOR REZULTATE
INTR-UN CABINET DENTAR
 Orice unitate de îngrijire medicală, publică sau privată, este responsabilă
de eliminarea tuturor deşeurilor rezultate din activitatea sa.
 Normele tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi
medicale reglementează modul în care se va realiza aceasta: colectarea
separată pe categorii, ambalarea, stocarea temporară, reciclarea,
valorificarea, transportul, tratarea şi eliminarea deşeurilor medicale,
acordând o atenţie deosebită deşeurilor periculoase, pentru a preveni
contaminarea mediului şi afectarea stării de sănătate.
 Producătorii de deşeuri medicale au următoarele obligaţii:
 a) prevenirea producerii deşeurilor medicale sau reducerea gradului
de periculozitate a acestora, prin:
• dezvoltarea de tehnologii curate, ce au consum redus de resurse
naturale;
• dezvoltarea de tehnologii şi utilizarea sau comercializarea de produse
care prin modul de fabricare, utilizare sau eliminare nu au impact sau au
cel mai mic impact posibil asupra creşterii volumului sau periculozităţii
deşeurilor ori asupra riscului de poluare.
 b) separarea, la locul producerii/generării, a diferitelor tipuri de
deşeuri. Acestea se împart în două mari categorii:
 c) colectarea deşeurilor trebuie făcută în ambalaj dublu: primul ambalaj (care vine
în contact direct cu deşeurile periculoase rezultate din activitatea medicală) este de
unică folosinţă (sac de polietilenă) şi se elimina odată cu conţinutul.
 Deşeurile înţepătoare-tăietoare se colectează în cutii din material rezistent la acţiuni
mecanice.
 Al doilea ambalaj este reprezentat de un container rigid, din materiale care se pot
spala şi dezinfecta, prevăzute cu capac.
 Pentru a uşura colectarea pe categorii, OMS recomandă următorul cod de culori
pentru recipientele de colectare a deşeurilor:
• galben pentru deşeuri infecţioase;
• verde pentru deşeuri anatomice;
• roşu pentru deşeuri înţepătoare- tăietoare;
• negru pentru deşeuri nepericuloase.
 d) depozitarea temporară: este posibilă păstrarea deşeurilor pe o perioada limitată, până
la transportul şi eliminarea acestora.
 Este important ca menţinerea deşeurilor să se facă pe o perioada cât mai scurtă, iar pentru
cele periculoase vor fi necesare spaţii separate funcţional de construcţia principală, cu
sisteme de închidere adecvate şi acces restricţionat persoanelor neautorizate.
 Deşeurile considerate menajere nu necesită spaţii special amenajate de depozitare.
 e) reutilizarea şi reciclarea pentru acele categorii de deşeuri care se pretează la astfel de
operaţiuni: reciclarea deşeurilor medicale înseamnă orice operaţiune de valorificare prin
care deşeurile medicale, care nu mai prezintă un pericol asupra sănătăţii şi mediului, sunt
transformate în produse, materiale sau substanţe pentru a-şi îndeplini funcţia lor iniţială
sau pentru alte scopuri.
 f) transportul deşeurilor până la locul de eliminare finală se face în condiţii speciale de
igienă şi securitate.
 Transportul deşeurilor periculoase din incinta unităţii sanitare se face pe un circuit
separat de cel al pacienţilor şi vizitatorilor, cu ajutorul unor containere sau cărucioare
mobile care vor fi curăţate şi dezinfectate după fiecare utilizare, pe rute avizate de
Direcţia de sănătate publică şi cu vehicule speciale.
 g) eliminarea deşeurilor trebuie să asigure distrugerea rapidă şi completă a
factorilor cu potenţial nociv pentru mediu şi pentru starea de sănătate a populaţiei.
 Deşeurile nepericuloase, etichetate ca menajere, nu necesită tratament special şi pot
fi incluse în circuitul de eliminare al deşeurilor municipale.
 Deşeurile periculoase vor fi supuse tratamentelor de neutralizare, cum ar fi:
autoclavare, dezinfecţie chimică, dezinfecţie cu microunde, încapsulare, iradiere,
înainte de a fi eliminate final prin depozitare în depozitul de deşeuri.
 Incinerarea este metoda cea mai indicată de neutralizare. Incineratoarele trebuie să
respecte normele şi standardele în vigoare privind emisiile de gaze în atmosferă.
 Sacii vor fi arşi odată cu reziduurile iar containerele vor fi decontaminate.

 Pentru reziduurile lichide sunt valabile următoarele aspecte:

• se evacuează la reţeaua publică de canalizare a apelor uzate ;
• în lipsa unor sisteme publice de canalizare se realizează în instalaţii proprii pentru
colectarea, tratarea şi evacuarea apelor uzate astfel încât să nu polueze solul, apa sau
aerul.
Va multumesc pentru pentru atentie!