CE ESTE BIOCHIMIA?

CE ESTE BIOCHIMIA?
 Compoziţia chimică a
organismului uman

-Compoziţia elementară a
organismului uman
-Compoziţia fundamentală a
organismului uman
 Compoziţia elementară a
organismului uman
Au fost identificate un număr de peste 60 de
elemente care intră în compoziţia chimică a
organismului uman.
Acestea au fost clasificate în funcţie de
proporţia în care se gasesc în organism. Dintre
acestea majoritatea se găsesc în urme.
Astfel ele au fost clasificate în: macroelemente,
oligoelemente şi microelemente.
Compoziţia elementară a
organismului uman
Element Procent ( Element Procent
%) ( %)
carbon 50 Sulf 0.8
oxigen 20 Sodiu 0.4
hidrogen 10 Clor 0.4
azot 8.5 magneziu 0.1
calciu 4.0 Fier 0.01
fosfor 1.0 iod 0.00005
 Compoziţia elementară a
organismului uman
 Primele patru ( C,O, H şi N) reprezintă peste
95% şi sunt considerate macroelemente. Ele
sunt principalele bioelemente ale majorităţii
biomoleculelor datorită tendinţei lor mărite de
a forma legături covalente.
 Oligoelementele se găsesc în proporţie mai
mică în organism şi la fel ca şi
macroelementele intră în structura
biomoleculelor. Microelementele se găsesc în
urme, dar cu toate astea ele au un rol
esenţial pentru viaţă.
Compoziţia fundamentală a
organismului uman
 componenţiorganici
 componenţi minerali.
 Componenţii organici
 Componenţii organici care intră în
compoziţia organismului uman sunt:
proteinele, glucidele, lipidele şi acizii nucleici.
 Aceşti compuşi sunt molecule complexe, care
sunt alcătuite din molecule simple. Astfel,
proteinele se formează prin policondensarea
aminoacizilor, glucidele sunt formate din
monozaharide, lipidele sunt formate din acizi
graşi şi alţi componenţi, iar acizii nucleici sunt
formaţi din ribonucleotide şi
dezoxiribonucleotide.
Principalele biomolecule din
organismul uman
Biomolecula Unităţi strucurale Funcţii
ADN Dezoxiribonucleo Material genetic
tide
ARN Ribonucleotide Model pentru
sinteza
proteinelor
Proteine Aminoacizi Funcţii multiple

Glucide monozaharide Rezervă de

energie
Lipide Acizi graţi şi alţi Funcţii multiple
componenţi
 Componenţii minerali
 apa

 electroliţii.
 Apa
 Apa este constituientul major al tuturor
organismelor vii. Organismul uman conţine
între 58 şi 66% apă. O influenţă remarcabilă
asupra conţinutului de apă al organismului o
are vârsta. Conţinutul de apă variază şi în
funcţie de sex, astfel femeile au un conţinut
de apă mai redus în comparaţie cu bărbaţii.
 Apa din organism este repartizată în vasele
sanguine şi limfatice, spaţiile intercelulare şi
celule însăşi. Apa din organism se găseşte
repartizată în două compartimente şi anume:
compartimentul extracelular, care reprezintă
aproximativ 20% din greutatea corpului şi
compartimentul intracelular, care reprezintă
 Transportul apei
prin membrana celulară

• Osmoză
• Apa, singura substanţă ce trece prin membrane pe
două căi (dublu mecanism): difuziune simplă
difuziune facilitată (aquaporine)
• Semnificaţia clinică
– Hipertonic – mai multe substanţe dizolvate, mai puţină apă
– Hipotonic – mai puţine substanţe dizolvate, mai multă apă
– Izotonic – substanţe dizolvate (ioni) în concentraţii egale,
apa în concentraţie egală
 Aportul de apa
In organism poate avea o provenienta :
Exogena:din digestia apei ca atare sau sub
forma apei continute in alimente (aprox 2000ml
/ 24 ore).
Endogena: din oxidarea principiilor mediate in
cadrul metabolismului
. Astfel din metabolismul
- a 100 g proteine rezulta 46 ml apa
- a 100 g lipide rezulta 107 ml apa
 Eliminarea apei
 Eliminarea apei se face pe cale : renala, cutanata,
digestiva si pulmonara.
 a) prin perspiratie insensibila: ( saturarea
cu vapori de apa a aerului expirat ) se pierd
zilnic aproximativ 400 ml apa. Aceasta
cantitate este mult depasit in stari patologice
insotite de febra.
 b) prin perspiratie sensibila: ( evaporare
transcutanata ) se pierd zilnic intre 200-500
ml apa. Intensitatea pierderilor prin
perspiratie insensibila si sensibila nu
 Eliminarea apei
 c) prin eliminari hidrice digestive: Sunt
minime la omul normal. Prin fecale se
elimina aproximativ 150ml / 24 ore.
 d) prin eliminari hidrice renale: sunt egale
inmedie cu 1500 ml / 24 ore ( cu variatii intre
700-1700ml / 24 ore. Ele reprezinta
elementul reglabil si cel mai nobil al
pierderilor lichidiene. Aceasta eliminare de
apa este reglata pe cale hormonala de catre
hormonul antidiuretic (ADH) si prin
aldosteron.
 Electrolitii
 Electroliţiisunt reprezentaţi de cationi şi
anioni. Ei îndeplinesc în organism rol
fizico- chimic, structural şi catalitic.
Distribuţia cationilor în compartimentele
intra şi extracelulare este diferită.
Distribuţia cationilor intra-
şi extracelular în mEg/l.
cationi intracelular extracelular
Na+ 10 145
K+ 150 5
Ca+2 2 2
Mg+2 15 2
 Funcţiile membranei citoplasmatice

1. Delimitează conținutul celular de mediul extracelular. Bi-stratul

lipidic este neîntrerupt, fluid, la fel cum este stratul de lichid ce
delimitează un balon de săpun.
2. Se constituie ca o barieră impermeabilă pentru compuși hidrofili,
polari (încărcați electric).
Impermeabilitatea pentru compuşii hidrofili este dată de bi-stratul de
fosfolipidic – cozile hidrofobe.
3. Realizează transportul bidirectional (în şi din celulă) al compușilor
polari – membrana are o permeabilitatea selectivă. Transportul
transmembranar este realizat în special de proteinele
transmembranare.
4. Asigură comunicarea, adeziunea şi recunoașterea celulară prin
intermediul proteinelor atașate de membrană
 Transportul trans-membranar

- se referă la totalitatea proceselor sau mecanismelor care au

legătură cu trecerea substanțelor dizolvate cum sunt ionii și
moleculele mici prin membrane.

- Se clasifică în transport:
A) pasiv - se realizează urmând gradientul de concentrație – din
regiunea unde concentrația atomilor sau a moleculelor este mai
mare în regiunea unde concentrația lor este mai mică. Nu
necesită consum energetic.
B) activ - se face contra sensului gradientului de concentrație –
din regiunea unde concentrația atomilor sau a moleculelor este
mai mică în regiunea unde concentrația lor este mai mare. Acest
transport solicită consum de energie
 Transportul prin membrană

Transport pasiv (disiparea unui gradient de concentrație)

• Difuziune simplă (molecule nepolare, molecule polare mici) – printre lipide
• Difuziune facilitată (ioni, molecule polare mari) – prin intermediul proteinelor
Transport activ (împotriva unui gradient de concentrație, consum de
energie) - întotdeauna prin intermediul proteinelor
• Primar (consum concomitent de energie)
• Secundar (consum anterior de energie)

Transport cu membrană (transport vezicular)

Endocitoză (macromolecule solubilizate şi material insolubilizat)

• Fagocitoză (material insolubil – bacterii, particule, fragmente/detritusuri
celulare)
• Pinocitoză
• Potocitoză
• Endocitoză mediată de receptori
Exocitoză
Transcitoză
Legile termodinamicii fac ca substanţele să difuzeze de la o
concentraţie mare spre o concentratie mică (în sensul
gradientului de cencentraţie) până la egalizarea celor două
concentraţii.
În lipsa membranei celulare, conform acestor legi, celula s-ar
dezorganiza. Prin cele două proprietăţi
– impermeabilitatea pentru compuşi hidrofili şi
- permeabilitatea selectivă membrana celulară menţine în
celulă în concentraţii specifice compuşii esenţiali celulei vii.
Pentru a se păstra concentraţiile constante la nivel celular,
membrana celulară importă sau exportă compuşi în și din
celulă – transportul transmembranar
 Alte clase de compusi
 Vitaminele care sunt indispensabile
pentru funcţiile lor biologice, dar pe care
organismul nu le poate sintetiza.Ele
reprezintă componenţii nutritivi esenţiali.
 Hormonii sunt o altă clasă de
biomolecule cu rol major în procesele
endocrine, care au loc în organism.
 Nucleotide şi structura covalentă a
acizilor nucleici

 Acidul dezoxiribonucleic (ADN) şi ribonucleic

(ARN) sunt macromolecule tip lanţ, care au
funcţia de a depozita şi transmite informaţia
genetică. Aceştia sunt componente majore în
toate celulele, reprezentând 5-15% din masa
uscată a acestora.
 Acizii nucleici se găsesc şi în virusuri, care
sunt complexe infecţioase proteină-acid
nucleic, capabile să se autoreplice în celula
gazdă.
 Structura generală a
nucleotidelor
 Unităţilemonomere ale ADN se numesc
dezoxiribonucleotide, iar cele ale ARN
se numesc ribonucleotide.
 Nucleotidele sunt formate din 3
componente caracteristice şi anume: o
bază azotată, o pentoză şi moleculă de
acid fosforic.
 Bazele azotate
 Bazele azotate care intră în structura
nucleotidelor sunt de două tipuri:
 baze purinice
 baze pirimidinice
 Baze purinice
N
N

N N
H
O
N H2
H N
N N
N
N N
N H2N
N
H H

guanina
adenina
 Bazele pirimidinice
N

bazăpirimidinică
N H2 O O
H H C H3
N N N

O N O N O N
H H H

citozina uracilul
 O O
H
H
N N

ON ON
H
H

lactam lactimă
 Baze rare sau minore

NH C H3 NH2

N N C H3
N

N O N
N
H H

N6 –metiladenina 5 – metilcitozina
O NH
2

H N CH2 OH
N N

HC N N N O N
3 H
H H

N3 – metilguanina 5 – hidroximetilcitozina
 Pentoze

HO H
2C H HO H
O 2C H
O
HH HH
H OH H OH

OHOH OH H

D – riboza 2 – dezoxi – D – riboza

 Nucleozide

N H 2 N H 2

N N
N N

N N N N
H O H2C H O H2C
O O
H H H H
H H H H

O H H O H O H

2’ – dezoxiadenozina adenozina
Structura unui nucleotid
N H2
N
N
OH OH OH
N N
HO P O P O P O H2 C
O
H H
O O O H H

OH H

AMP

ADP

AT P
 Nucleotide
O
H

H
O ba
zaa
zo
ta
tã
P OH
C
2
O
HH
O H
H

O
HH

dezoxiribonucleotid
O
H

H
O ba
zaa
zo
ta
tã
P OH
C
2
O
HH
O H
H

O
HO
H
ribonucleotid
 Funcţiile
nucleozidtrifosfaţilor
 ATP este un transportor de grupări fosfat şi
pirofosfat în câteva recţii enzimatice implicate
în transferal energiei chimice. ADP – ul
rezultat prin defosforilarea ATP –ului este
refosforilat la ATP în procesul respiraţiei.
 Sistemul ATP – ADP este sistemul principal
pentru transferul grupărilor fosfat în celulă,
dar şi ceilalţi nucleozidtrifosfaţi, şi anume:
GTP, UTP şi CTP au rolul de a canaliza
energia chimică pe anumite biosinteze
specifice.
 Funcţiile
nucleozidtrifosfaţilor
 A doua funcţie majoră a NTP şi NDP este cea
de transportori de energie, energie pe care o
înmagazinează sub formă de legături
macroergice. NTP şi d – NTP sunt precursori
bogaţi în energie în procesul de biosinteză
enzimatică a ADN şi ARN. În acest proces
NTP şi d- NTP îşi pierd grupările pirofosfat
terminale, transformându –se în resturi de
nucleozid monofosfaţi, care sunt elemente
constitutive ale acizilor nucleici.
 O altă funcţie majoră a NTP şi NDP este cea
de transportori energizanţi de tip coenzimă ai
anumitor elemente constitutive. De exemplu:
 Nucleotide foarte importante care
au un rol cheie în acţiunea
biochimică a unor hormoni
N H 2 O H

N N
N N

N N N
H 2 N N
O H 2 C O H C
O 2 O
H H H H
H H
H H
O P O O H O H
O P O

O H O H

AMPc GMP c