Tema 6.

Compoziția chimică a microorganismelor

6.1. COMPOZIȚIA CHIMICĂ A MICROORGANISMELOR

Compoziţia chimică a celulelor microbiene poate fi studiată aplicând următoarele metode:

- colorarea selectivă prin metode citochimice şi examinarea microscopică. Astfel poate fi

pusă în evidenţă localizarea celulară a diferitor substanţe chimice. De exemplu, coloraţia
cu iod poate pune în evidenţă amidonul şi glicogenul sub formă de granule colorate în
albastru şi, respectiv, în negru brun; acidul osmic colorează în negru picăturile de grăsime
nesaturate etc.);
- izolarea substanţelor chimice în stare pură, urmată de identificarea şi dozarea lor.

Citoplasma celulei microbiene constă din 70–80% apă şi substanţă de bază sau matrice.
Substanţa de bază a citoplasmei conţine structuri foarte subţiri filamentoase de diferite lungimi şi
granule ce reprezintă în sine molecule de proteine, lipide, hidraţi de carbon şi acizi nucleici. În
fracţia solubilă a citoplasmei, de rând cu compuşii cu masă moleculară mare, se conţin de
asemenea molecule cu masă moleculară mică: nucleotide, aminoacizi, substanţe minerale
(tabelul 6.1).

Tabelul 6.1. Compoziţia chimică a celulei procariote

Component chimic % din masa totală Numărul aproximativ Diversitatea (tipuri)

de molecule
Apă 70,0 40000000000 1
ADN 1,0 1…4 1
ARN 6,0 500000 3000
Proteine 15,0 1000000 3000
Nucleotide şi precursori 0,4 12000000 200
Aminoacizi şi precursori 0,4 30000000 50
Hidraţi de carbon şi 3,0 250000000 200
precursori
Lipide 2,0 25000000 50
Ioni 1,0 250000000 20
Deşeuri şi intermediari 0,2 15000000 200

Prezenţa diverşilor compuşi organici în citoplasma celulelor microbiene asigură creşterea

densităţii ei. Densitatea citoplasmei este de 300-8000 ori mai mare decât cea a apei şi
corespunde densităţii glicerinei sau unui sirop vâscos.

Compoziţia chimică a celulei bacteriene reprezintă manifestarea fenotipică a genomului

bacterian. Pentru fiecare specie/tulpină bacteriană este caracteristic numărul şi diversitatea
micro- şi macromoleculelor atât de natură organică, cât şi anorganică.

Compoziţia chimică a bacteriilor nu este absolută. Fiecare specie poate fi caracterizată prin
variabilitatea fenotipică a componenţei chimice explicată prin intervenţia factorilor mediului în

1
 Tema 6. Compoziția chimică a microorganismelor
realizarea informaţiei genetice bacteriene. Ca urmare, compoziţia chimică a bacteriilor crescute
în medii optimale se deosebeşte ca şi cantitate de proteine, glucide, lipide etc. de reprezentanţii
aceleiaşi specii crescuţi pe medii incomplete.

Aceste variaţii sunt explicate prin existenţa unor mecanisme celulare de control a metabolismului
bacterian în raport cu condiţiile mediului şi cu necesităţile vitale ale celulei.

Compoziţia chimică a celulei procariote, sub raportul diversităţii elementelor chimice este similară
celulei eucariote, elementele de bază fiind: C, O, H, N, S, P, Na, Ca, Mg etc.

Substanţa uscată a celulelor microbiene este alcătuită din două mari grupe de elemente:

q macroelemente (elemente universale): C, H, O, N, S, P; de asemenea în această

grupă mai intră Na, K, şi Fe, necesare în cantităţi mari la unele microorganisme
specifice;
q microelemente în cantităţi de ordinul microgramelor din care fac parte: Cu, Mg, Zn,
Co ş.a. Dintre acestea Mg are un rol important în creşterea termorezistenţei
endosporilor bacterieni, Co intră în componenţa vitaminei B12.

Celula procariotă se deosebeşte de celula eucariotă prin structura constituenţilor

macromoleculari.

Cele mai numeroase date privind compoziţia chimică cantitativă şi calitativă a bacteriilor au fost
obţinute prin studiul analitic al bacteriei Escherichia coli. S-a constatat că Escherichia coli conţine
între 3000 şi 6000 tipuri de diferite molecule dintre care:

- ½ sunt molecule mici (cu masa moleculară mică) din care fac parte şi aşa molecule
simple ca CO2 şi H2O;
- molecule complexe care formează rezerva de metaboliţi necesari pentru utilizare în
scopuri vitale (zaharurile, aminoacizii proteinogeni, acizii organici, nucleotidele,
coenzimele etc.);
- macromolecule aşa ca cca 200 tipuri de polizaharide şi precursori, 50 tipuri de lipide,
106 polipeptide;
- ADN, ARN etc.

Apa

Apa reprezintă componentul celular care predomină cantitativ, constituind cca 75%-85% din
greutatea umedă a celulei vegetative. Celulele în forma de spori practic nu conţin apă liberă.

În celula microbiană apa se află în două stări:

- apă liberă în citoplasmă, apă folosită de către celula vie pentru desfăşurarea normală a
metabolismului;
- apă legată de compuşi organici: protide, acizi nucleici, fosfolipide, sub forma unor straturi
de molecule de apă cu rol în funcţionarea macromoleculelor organice.

2
 Tema 6. Compoziția chimică a microorganismelor
Apa îndeplineşte un şir de funcţii biologice semnificative cum ar fi:

1) apa celulară - un sistem dinamic interacţionând puternic cu grupul de tipul C-H; CH-
NH, formând între moleculele organice⅓ legături de hidrogen;
2) datorită formării învelişului hidratat prin care moleculele de apă ecranează moleculele
încărcate cu sarcină negativă, creşte stabilizarea în medii de dispersie şi asigură
funcţionarea macromoleculelor în sistemele vii;
3) apa liberă - ca dielectric solubilizează sărurile anorganice şi le disociază în ioni;
solubilizează de asemenea alcoolii alifatici şi acizii, multe substanţe heterociclice
aromatice ş.a., participând la procesele de hidroliză, respiraţie, nutriţie.

În condiţii extreme prin care se îndepărtează apa intracelulară (evaporare, osmoză, congelare)
prin pierderea apei libere, celula trece în stare de anabioză.

Termenul anabioză descrie starea de viaţă latentă a celulei când activitatea metabolică nu poate
fi măsurată, ca urmare a trecerii enzimelor într-o stare inactivă. În funcţie de procesul care
conduce la instalarea anabiozei se foloseşte următoarea terminologie:

• anhidrobioza - stare provocată de pierderea unei cantităţi mari de apă prin evaporare;
• osmobioza - stare care apare prin eliminarea apei cu ajutorul soluţiilor (de sare/zahăr)
cu o presiune osmotică ridicată;
• criobioza - când are loc congelarea celulelor vii şi cristalizarea apei libere.

Deshidratarea celulei bacteriene are ca urmare diminuarea activităţii metabolice, iar reducerea
maximală a apei libere duce la întreruperea activităţii metabolice celulare.

Anabioza este o stare reversibilă a sistemelor biologice care îşi păstrează energia suficientă
pentru reactivare, când apa devine disponibilă.

Biomasa celulară obţinută după îndepărtarea apei, respectiv substanţă uscată, este formată din
compuşi organici şi anorganici.

Compuşii organici reprezintă 86-98% raportaţi la substanţa uscată şi îndeplinesc în celula

microbiană trei roluri de bază:

- rol structural, intrând în compoziţia învelişurilor celulare; sunt de natura hidraţilor de

carbon, exemplu: glucani, manani, celuloze;
- rol funcţional, participând activ la desfăşurarea proceselor metabolice, ca de
exemplu: protide cu funcţii enzimatice, vitamine cu rol de coeziune, unele fosfolipide
ş.a.;
- rol energetic, prin acumularea intracelulară a compuşilor de rezerva de natură
glucidică: trehaloza, glicogenul şi incluziuni lipidice.

În tabelul 6.2 sunt date valorile pentru compuşii organici întâlniţi în principalele grupe de
microorganisme.

3
 Tema 6. Compoziția chimică a microorganismelor
Tabelul 6.2. Compuşi organici ai principalelor grupe de microorganisme

Grupe de Conţinutul, %
microorganisme protide lipide acizi nucleici
Drojdii 45-55 1-6 4-10
Mucegaiuri 10-25 1-7 1-3
Bacterii 40-50 10-15 13-25
Virusuri 50-90 1-5 5-50

Acizii nucleici

ADN după Watson constituie circa 1/5 din conţinutul celulei. Cantitatea de ADN al celulei
microbiene stabileşte numărul-limită de lanţuri peptidice de proteine şi enzime care pot fi
sintetizate în celulă.

ARN se găseşte în celula microbiană sub trei forme diferite cum ar fi mărimea moleculei, funcţia
şi secvenţa bazelor din structura lor:

q ARN-mesager constituie cca 1/5 din ARN celular total şi este de aproximativ 1000 tipuri
diferite. El asigură realizarea informaţiei genetice, transportând mesajul genelor ADN spre
ribozomi. La bacterii ARN-mesager are o ”viaţă scurtă”, deoarece degradează după cca
1-2 minute după ce a fost sintetizat. Din această cauză celula procariotă sintetizează cca
12500–25000 molecule de ARN-mesager în perioada unei generaţii celulare.
q ARN-transport corespunde celor 20 tipuri de aminoacizi proteinogeni.
q ARN-ribozomal face parte din structura ribozomilor.

Protidele

Protidele reprezintă 50-55% din biomasa uscată. Structura lor este similară cu cea întâlnită în
produsele de origine vegetală sau animală sau pot să prezinte caractere specifice (de exemplu:
mucorine la mucegaiurile inferioare). În general, protidele microbiene au compoziţie echilibrată
în aminoacizi esenţiali, spre deosebire de protidele de origine animală. Acestea au o concentraţie
mai redusă de aminoacizi cu sulf – metionină şi cisteină, iar spre deosebire de protidele vegetale
conţin mai multă lizină şi triptofan. Datorită conţinutului ridicat de protide, biomasa microbiană
(după uscarea şi inactivarea celulelor) se poate folosi în nutriţia animalelor sau a obţinerii după
purificare a proteinelor folosite ca aditivi alimentari.

În celula microbiană numeroase protide îndeplinesc funcţii de biocatalizatori. Enzimele pot fi

constitutive – mereu prezentă în celula vie şi adaptive (induse), endogene şi exogene sintetizate
ca urmare a adaptării metabolismului la noi condiţii de mediu.

Din totalul proteinelor celulare ⅓ îl formează nucleoproteidele ce intră în structura materialului

nuclear/nucleu.

4
 Tema 6. Compoziția chimică a microorganismelor
Unele bacterii pot produce protide cu efect toxic ca de exemplu toxina butulinică produsă de
Clostridium botulinum, enterotoxinele produse de bacterii ale g. Staphylococcus, enterotoxine
produse de g. Salmonella ş. a.

Substanţe de natură glucidică

Substanţele de natură glucidică reprezintă 16-40% şi sunt întâlnite în structura pereţilor celulari
(glucani, manani, celuloze) sau în structuri extraparietale ale bacteriilor (dextran la Leuconostoc
mesenteroides, xanthan la g. Xanthomonas, acetat de celuloză la g. Acetobacter, fosfomanani la
drojdii).

Glucidele simple nu se întâlnesc în stare liberă, fiind uşor metabolizate, dar intră ca unităţi de
bază în structura poliglucidelor sau a acizilor nucleici (riboza, deoxiriboza). În celulele de drojdii
şi mucegaiuri se acumulează în faza activă de creştere trehaloza, glicogenul, iar la bacterii –
granuloza, substanţe ce pot fi consumate de celule în condiţii de înfometare.

Unele mucegaiuri pot produce substanţe toxice – micotoxine de natură hidrocarbonată.

Lipidele

Lipidele intră în structura membranelor, a incluziunilor libere sau asociate cu compuşi

macromoleculari - poliglucide sau protide. Unele drojdii ale g. Rhodotorulaca şi mucegaiuri ale g.
Aspergillus, Fusarium, Geotrichum, în funcţie de condiţiile de cultivare pot acumula intracelular
20-35% lipide. Acumularea lipidelor în interiorul celulelor are loc în condiţii speciale de mediu
(bogat în carbon şi energie şi insuficiență de azot). Dintre lipidele complexe în celula microbiană
pot fi prezente fosfolipidele, cerurile, acidul micolic.

În celula microbiană sunt întâlnite numeroase vitamine printre care predomină vitaminele din
grupul B (B1, B2, B12), ergosterolul (provitamină D2), β-carotenul (provitamina A) ş.a. încât
microorganismele selecţionate sunt folosite pentru obţinerea pe cale industrială a acestora.

Pigmenţii dau colorarea caracteristică a coloniilor, cu rol de protecţie faţă de acţiunea unor
radiaţii sau cu rol funcţional în cazul în care participă la obţinerea energiei în procesul de
fotosinteză. Au fost identificaţi pigmenţi caratenoidici (la g. Rhodotorula, g. Monascus, g.
Blakeslea), antocianici (g. Actinomyces), melanici (g. Azotobaccter), fenazinici (g. Pseudomonas)
ş. a.

Substanţele minerale sunt constituite din electroliţi, săruri minerale insolubile şi substanţe
minerale care fac parte din componenţa organică a celulelor (de exemplu: cofactorii enzimelor,
metaloproteinele).

Cantitatea de electroliţi celulari se află în raport cu cantitatea de apă liberă intracelulară. Ei

determină permeabilitatea peretelui celular, asigurând schimbul de substanţe dintre celulă şi
mediul extern; reglează presiunea osmotică; au rol de substanţe de tampon (menţin pH celular);
menţin potenţialul electo-chimic al celulei etc. (tabelul 6.3).

5
 Tema 6. Compoziția chimică a microorganismelor
Tabelul 6.3. Ionii depistaţi în celula bacteriană în faza de creştere

Ioni Funcţia

K+ Menţine echilibrul ionic, cofactor

NH4+ Sursa de bază a azotului mineral
Ca2+ Cofactor
Fe2+ Component al citocromilor şi cofactor
Mg2+ Cofactor, component al membranei externe a bacteriilor Gram-
Mn2+ Cofactor
Co2+ Component la vitaminei B12, cofactor
Cu2+ Cofactor
Mo2+ Cofactor
Ni2+ Cofactor
Zn2+ Cofactor
SO42- Sursa de bază de sulf anorganic
PO43- Sursa de bază de fosfor anorganic

6
Файл: 6.2. Compozitia chimica a mo.docx
Каталог:
/Users/lilia/Library/Containers/com.microsoft.Word/Data/Doc
uments
Шаблон:
/Users/lilia/Library/Containers/com.microsoft.Word/Data/Libr
ary/Application Support/Microsoft/Office/16.0/DTS/ru-RU{3154A13B-FABE-
C849-B666-8B301728F486}/{5A8B8499-29DE-3D42-A0F6-
9BCD575734FA}tf10002069.dotx
Заголовок:
Содержание:
Автор: Microsoft Office User
Ключевые слова:
Заметки:
Дата создания: 13.02.2019 11:12:00
Число сохранений: 2
Дата сохранения: 13.02.2019 11:12:00
Сохранил: Microsoft Office User
Полное время правки: 0 мин.
Дата печати: 13.02.2019 11:12:00
При последней печати
страниц: 6
слов: 1 774
знаков: 10 883 (прибл.)