BIOCHIMIA ODONTONULUI

TESUTURI DURE, TESUTURI MOI, STRUCTURA, COMPOZITIE

CHIMICA, METABOLISM

Dintii ca si componente ale aparatului dento – maxilar, participa activ la

desfasurarea tuturor functiilor acestui aparat.
Dintii si elementele de atasare alcatuiesc odontonul sau organul dentar. Mai
complet odontonul se defineste ca un complex de tesuturi structurate diferit, dar
armonizate morfologic si functional pentru a primi, amortiza dar si pentru a
transmite presiunile masticatorii.
Odontonul este alcatuit din doua componente:
- componenta dentara propriu – zisa sau odontiul;
- componenta de atasare la oasele maxilare sau parodontiul.
Odontiul este alcatuit din:
- tesuturi dure: smalt si dentina;
- tesuturi moi – pulpa dentara.
Parodontiul este alcatuit din:
- tesuturi de sustinere: ciment, os alveolar, periodontiu;
- tesuturi de acoperire: gingia.

ODONTIUL

Odontiul ca si componenta a odontonului este alcatuit din tesuturi dure smalt si

dentina care circumscriu pulpa dentara.

TESUTURI DURE

SMALTUL

Smaltul sau enamelum este cel mai dur tesut al dinteluiu. Smaltul acopera in
totalitate coroana anatomica a dintelui, formand un invelis protector pentru dentina
subadiacenta. Datorita densitatii sale, smaltul este capabil sa reziste fortelor
generate in cursul masticatiei. Smaltul se formeaza in cursul amelogenezei. Smaltul
normal are un aspect neted, translucid. Culoarea smaltului este variabila de la alb –
galbui la cenusiu – albastrui in functie de diferiti factori:

1
 - grosimea smaltului;
- transluciditatea smaltului;
- compozitia chimica a smaltului.
96,6% din compozitia smaltului este reprezentata de faza anorganica iar 0,8% este
faza organica. Apa reprezinta 2,6% din compozitia smaltului.

COMPONENTA ANORGANICA A SMALTULUI

Potrivit datelor experimentale obtinute prin metode analitice moderne, compozitia

anorganica a smaltului uman matur difera de la un individ la altul si chiar de la un
dinte la altul in functie de substantele de natura anorganica continute in solul si apa
potabila din regiunea respectiva precum si de conditiile metabolice si de gradul de
mineralizare.

Concentratia constituientilor anorganici majori/minori din smaltul dentar

uman matur

Constituient Constituienti Constituient Constituienti

chimic majori % mg/g chimic minori PPM/tesut
tesut uscat uscat
Ca 36,5 F 62-65
P 17,05 Fe 8-125
CO2 2,8 Zn 152-227
Na 0,575 Sr 50-400
Mg 0,40 Cu 10-100
Cl 0,25 Mn, Ag urme
K 0,175 Pb, Co urme

CALCIUL SI FOSFORUL

Faza minerala a smaltului este alcatuita in cea mai mare parte din calciu si fosfor
care apar in medie in concentratie de 36,5% respectiv 17,05% in dintii permanenti.
S-a constatat ca raportul Ca/P poate varia intre valorile 1,86 – 1,95.
In structura smaltului, calciul se afla sub forma de cation Ca 2+ si fosforul ca anion
PO43-.
Pe baza raportului dintre cantitatea de calciu si fosfor din smalt, s-a emis mai de
mult ipoteza ca fractiunea minerala a smaltului este apatita. Apatita este numele

2
 generic pentru o clasa de minerale cu un aranjament cristalin caracteristic. Din
punct de vedere chimic apatitele au compozitii variate ale formulei D5T3M unde:

- D este un cation divalent Ca2+, Ba2+;

- T este un anion trivalent PO43-, AsO43-;
- M este un anion monovalent HO-, F-, Cl-.

Unitatea de baza a cristalelor de apatita are formula D 10T6M2 fiind deci constituita
din doua unitati D5T3M. Cercetarile de microscopie in lumina polarizata si
spectrometrie de raze X au confirmat ca la baza structurilor microcristalelor din
smalt sta hidroxiapatita a carei formula moleculara globala este:

Ca [ Ca3 ( PO4 )2 ]3 ( OH )2
Ionii hidroxil pot fi inlocuiti cu anioni de fluor si clor. De asemenea cationii de Ca 2+
pot fi inlocuiti cu cationii de Sr2+ sau Pb2+, iar anionii fosfat cu anioni vanadat,
silicat, arsenat, sulfat sau carbonat.
Mai recent, se considera ca la baza cristalelor de fosfati de calciu din smalt sta un
amestec de hidroxiapatita si fosfat octocalcic cu formula :

Ca8H2 ( PO4 ) . 4H2O - fosfat octocalcic

Prin microanaliza smaltului uman s-a dovedit ca raportul Ca/P precum si continutul
de calciu din hidroxiapatita are valori diferite pentru diversele zone ale smaltului:
- la suprafata smaltului raportul Ca/P are valoarea 2,16;
- intr-un strat interior al smaltului, raportul Ca/P are valoare mai mica 2,07, iar
hidroxiapatita este mai saraca in calciu.

CONSTITUIENTI ANORGANICI AI SMALTULUI UMAN A CAROR

CONCENTRATIE SCADE DE LA SUPRAFATA SPRE INTERIOR

Cu ajutorul metodei de schimb izotopic, s-a demonstrat ca exista elemente care

incep sa se concentreze pe suprafata smaltului inca inainte de eruptie, imediat dupa
calcificarea completa a smaltuluui, prin contactul direct al acestuia cu ionii din
lichidele tisulare. Acest proces se continua post eruptiv prin contact permanent al
suprafetei smaltului cu ionii din saliva. Fluorul, zincul, plumbul, ferul sunt
elemente care manifesta tendinta de a se concentra la suprafata smaltului. Dintre
acerste metale, zincul are cea mai mare tendinta de a se concentra la suprafata
smaltului. Exista o relatie directa intre aportul de fluoruri prin dieta si continutul de
fluor al smaltului.

3
CONSTITUIENTI AI SMALTULUI UMAN UNIFORM DISTRIBUITI IN
SMALT

Dintre acesti constituienti cei mai importanti sunt ionii de strontiu si cupru. De
exemplu cationii de cupru au un rol carioprotectiv. Acesti ioni se incorporeaza in
timpul dezvoltarii dintilor si concentratia lor depinde foarte mult de conditiile
geografice.

CONSTITUIENTII ANORGANICI AI SMALTULUI UMAN A CAROR

CONCENTRATIE CRESTE DE LA SUPRAFATA SPRE INTERIORUL
SMALTULUI

Dintre constituientii anorganici ai smaltului a caror concentratie este mai mica la

suprafata decat in straturile interioare ale smaltului sunt mai reprezentativi:
bioxidul de carbon si cationii de magneziu, mercur, mangan, sodiu, potasiu.

CONTINUTUL, DISTRIBUTIA SI TIPUL DE APA DIN SMALT

Un interes deosebit il prezinta distributia apei in smalt. Datele experimentale au

aratat ca apa se afla in cantitate mica la suprafata smaltului, iar cea mai mare
cantitate este localizata in straturile interioare ale smaltului unde este asociata cu
faza organica.
Mineralizarea smaltului implica deplasarea apei de catre constituientii minerali,
motiv pentru care exista o relatie de invers proportionalitate intre gradul de
mineralizare si continutul in apa al smaltului. Viteza cu care difuzeaza apa prin sita
moleculara este apreciata ca fiind 4 mm3/ cm2 in 24 ore, ceea ce arata, ca o cantitate
destul de mare de apa poate traversa smaltul dentar intact in ambele sensuri.
Tehnicile de rezonanta magnetica nucleara precum si studiile de schimb izotopic al
hidrogenului cu deuteriul au aratat ca in smalt apa se afla sub trei forma:
- apa libera; in jur de 30% din apa tota din smalt exista in spatiul intercristalin;
acest tip de apa se schimba rapid si poate fi eliminata prin incalzire la 1000C;
- apa asociata cu faza organica;
- apa de hidratare: este ferm legata de faza minerala si nu poate fi indepartata
decat la temperaturi foarte ridicate.

CONSTITUIENTI ORGANICI AI SMALTULUI

4
Studiul biochimic al constituientilor organici ai smaltului a aratat ca matricea
organica este specifica pentru acest tesut dur, ea fiind corelata cu procesul specific
de formare a smaltului care are loc in doua etape:

1. etapa numita de secretie - matricea organica este secretata si apoi imediat

mineralizata;
2. etapa numita de maturare - debuteaza inainte de sfarsitul etapei de secretie
la nivelul varfurilor cuspidiene, avanseaza apoi catre colet si consta in
formarea si cresterea structurii cristaline pe de o parte si scaderea cantitatii
de proteine si apa pe de alta parte.

Tinand cont de cele amintite anterior, biochimia constituientilor organici ai

smaltului in evolutie se va prezenta pentru smaltul in dezvoltare si pentru smaltul
matur.

CONSTITUIENTI ORGANICI AI SMALTULUI IN DEZVOLTARE

Proteine: se disting doua clase de proteine amelare: amelogenine si enameline.

Amelogeninele: reprezinta 90% din proteinele matricei organice initiale si au
urmatoarele caracteristici:
- au caracter bazic;
- resturile de alfa – aminoacizi dominanti sunt: prolina, acidul glutamic,
leucina;
- au mase moleculare intre 5000 – 100 000D;
- nu sunt legate de cristalele de apatita;
- impiedica fusionarea intre ele a cristalelor de apatita;
- nu se regasesc in smaltul matur.

Enamelinele: sunt glicoproteine acide fosforilate care sunt secretate in acelasi timp
cu amelogeninele, dar mai lent. Au urmatoarele caracteristici:
- mase moleculare intre 55 000 – 70 000D;
- resturile de alfa – acizi dominanti sunt: glicina, acidul glutamic, serina;
- sunt puternic asociate la structurile cristaline;
- initial contribuie la cresterea in lungime a cristalelor si apoi la cresterea in
latime si grosime insa fara a initia nucleatia;
- se regasesc in structura smaltului matur.

Lipidele: concentratia este de aproximativ 0,8% in smaltul in curs de formare.

Componenta majora a fosfolipidelor este reprezentata de fosfatidilcoline iar

5
colesterolul este elementul major din categoria lipidelor neutre. Demn de semnalat
este prezenta acizilor grasi nesaturati ( C 20 ) in structura fosfolipidelor. Spre
deosebire de alte tesuturi mineralizate, in cazul smaltului, lipidele nu au rol in
mineralizare.

Secretia matricei: in afara de elementele deja amintite, ameloblastele sintetizeaza

un grup de proteine cu masa moleculara mare care sunt asociate celulelor. Aceste
proteine sunt legate de molecule de natura glucidica: glicozaminoglicani sulfatati
sau nesulfatati, N-acetilglucozamina, aminoglucide (glucozamina, galactozamina)
si acid glucuronic. Continutul de proteine scade chiar in aceasta faza secretorie. In
componenta smaltului in curs de formare este prezenta fosfataza alcalina care joaca
un rol fiziologic in mineralizare.

CONSTITUIENTI ORGANICI AI SMALTULUI MATUR

Aproximativ 2/3 din totalitatea substantelor organice din constitutia smaltului

matur sunt solubile in acizi si dintre acestea cele mai importante sunt: acidul citric,
peptidele, proteinele solubile, colagenul solubil. Restul de substante organice sunt
insolubile. Din aceasta categorie fac parte: colagenul insolubil si doua tipuri de
keratine specifice smaltului: eukeratina si pseudokeratina.

Proteinele totale din smaltul matur: Maturizarea smaltului se caracterizeaza prin

pierderea selectiva a anumitor proteine si prin mentinerea altora cu cresterea
numarului de alfa – aminoacizi: serina, glicina, acid aspartic. Disparitia a 90%
dintre proteinele secretate in etapa de formare a smaltului se datoreaza
ameloblastelor a caror structura se preteaza la reabsorbtie. Proteinele totale din
smaltul matur sunt reprezentate de: glicoproteine, colagen si keratine.

Lipidele din smaltul matur: acestea sunt reprezentate de lipidele simple care se
gasesc in cel mai mare procent, trigliceride, colesterol, esteri ai colesterolului,
mono si digliceride, lipide complexe (fosfatidilcoline, fosfatidiletanolamine).
Concentratia lipidelor in smalt este mai mica decat in cazul dentinei. Studiile
cromatografice au aratat ca acizii grasi care intra in structura lipidelor din smaltul
matur sunt majoritatea nesaturati si cu catene mai lungi decat cei care fac parte din
structura lipidelor existente in dentina. Din aceasta categorie fac parte: acidul oleic,
acidul linoleic, acidul linolenic.

Glucidele din smaltul matur sunt concentrate in straturile superficiale ale

coroanei dentare mai mult decat in straturile profunde. Glucidele prezente in
smaltul matur apartin clasei aldolazelor: glucoza, galactoza, manoza. Dintre

6
glucidele complexe, condroitinsulfatii se gasesc in cantitate de 10 ori mai mare
decat acidul hialuronic.

DENTINA

Dentina este un tesut dur, mineralizat si este localizata atat la nivelul coroanei cat si
la nivelul radacinii. La nivelul coroanei dentina este acoperita de smalt iar la
nivelul radacinii de cement.
Distributia dentinei este oarecum uniforma cu exceptia apexului, unde diminua
treptat in grosime.
Dentina este cel mai voluminos tesut dur al dintelui, reprezentand ca volum 80%
din volumul dintelui.
Dentina cuprinde de 6 ori mai multa apa si de 10 ori mai multa substanta organica
decat smaltul. Continutul in substante minerale este mai redus decat in cazul
smaltului. Dentina este de origine mezenchimatoasa si structura sa biochimica este
foarte apropiata de cea a osului si cementului. Dentina este un tesut acelular care nu
cunoaste modificari dinamice in sensul participarii la metabolismul fosfo-calcic,
cum este cazul tesutului osos.

COMPOZITIA CHIMICA A DENTINEI

Compozitia chimica globala a dentinei difera de cea a smaltului printr-un continut

mai redus de substante minerale 75% fata de 96% si mai crescut de substante
organice 20% fata de 0,8%.

CONSTITUIENTI ANORGANICI AI DENTINEI

Sunt aceeasi ca si in cazul smaltului. Substanta anorganica predominanta este tot

apatita si in special hidroxiapatita. Cristalele de apatita sunt de 200 de ori mai mici
decat cele din smalt. Formula chimica a apatitei dentinare este putin diferita de cea
a smaltului:

(OH)2Ca[(P5,6C0,4)O24](Ca2,9Mg0,4C0,7)

Calciul si fosforul sunt principalele componente ale fractiunii minerale a dentinei si

valoarea raportului Ca/P este de 1,62, deci mai mica decat in cazul smaltului.

7
Magneziul si fluorul se gasesc in cantitate mai mare decat in smalt. Bioxidul de
carbon se gaseste in dentina sub forma de carbonat/bicarbonat si cantitatea sa este
mai crescuta decat in smalt.

CONTINUTUL DE APA SI LIMFA DENTINARA

Continutul de apa libera si apa asociata fractiunii organice este mai mare in cazul
dentinei decat in cazul smaltului. Dentina contine asa numita limfa dentinara prin
care se intelege lichidul din canaliculele dentinare inclusiv prelungirile
odontoblastelor. Limfa dentinara reprezinta aproximativ 12% din greutatea dentinei
si 25% din volumul sau. Limfa dentinara este un lichid clar, lipsit de celule si prin
compozitia sa se deosebeste de plasma sanguina si de limfa. Ca si alte lichide
biologice, limfa dentinara contine atat saruri minerale cat si substante organice.
Tipul si proportia proteinelor din limfa dentinara coincide cu cel al proteinelor
serice, insa alfa – aminoacizii liberi si ionii minerali se afla in proportii diferite.
Calciul si fosforul din limfa dentinara se gasesc in cantitati mici. Concentratia
glucozei din limfa dentinara este influentata de glicemie.

MATRICEA ORGANICA

Cuprinde o proprortie mare si variata de substante organice: proteine, lipide,

glucide, acid citric, acid lactic.

PROTEINE

Sunt cele mai importante substante organice din dentina si se gasesc intr-o cantitate
de aproximativ 100 de ori mai mare decat in smalt. Prin demineralizarea dentinei
cu acizi anorganici se obtin 2 fractiuni proteice:
1. fractiunea proteica solubila, care reprezinta 3-15% din continutul total
proteic. Este alcatuita la randul ei din 2 fractiuni:

 fractiunea dializabila, care reprezinta 1/3 din fractiunea solubila si

din punct de vedere structural se caracterizeaza printr-un continut
ridicat de tirozina si hidroxiprolina;
 fractiunea nedializabila.

2. fractiunea proteica insolubila este reprezentata de o keratina speciala

denumita dentinkeratina.

Colagenul

8
Este proteina cea mai raspandita din regnul animal. Din punct de vedere filogenetic
este o proteina foarte veche, fapt consemnat de prezenta ei in compozitia tesuturilor
la meduze. Ca urmare a structurii sale, colagenul confera tesuturilor unde se gaseste
anumite proprietati specifice. Colagenul se gaseste atat la nivelul tesuturilor dure
ale odontonului: smalt, dentina, os, cement cat si la nivelul tesuturilor moi: pulpa
dentara, corionul gingival, ligamente periodontale. Analiza aminoacidica a
colagenului dentinei a evidentiat prezenta a 18 resturi de alfa – aminoacizi, dintre
care 16 sunt larg distribuiti in proteinele animale si vegetale, iar doi, hidroxiprolina
si hidroxilizina se gasesc numai in colagen. Structura primara a colagenului are
mare importanta pentru proprietatile si rolul sau biologic.

Proteine necolagenice

In compozitia dentinei exista si alte tipuri de catene polipeptidice necolagenice din

care se amintesc: elastinele si peptidele caracteristice dentinei.

1. Elastinele dentinei sunt proteine asemanatoare colagenului de care se

deosebesc prin compozitia in resturi de alfa – aminoacizi. Nu contin
hidroxilizina si contin o cantitate mica de hidroxiprolina. Proprietatea
fundamentala a fibrelor formate din elastina o constituie marea lor
elasticitate, datorata extensibilitatii lor si mai putin a comprimarii.
2. Peptidele dentinei: din dentina radiculara s-a izolat o decapeptida care
contine urmatoarele resturi de alfa – aminoacizi: glicina, alfa – alanina,
valina, prolina, serina, lizina, arginina, acid aspartic, acid glutamic precum si
trei resturi glucidice, motiv pentru care se considera ca acest decapeptid este
un compus ce apartine clasei glicoproteinelor. In dentina s-a identificat o alta
peptida ce contine cinci resturi de alfa – aminoacizi: glicocol, alfa – alanina,
serina, acid glutamic, arginina.
3. Glicoproteinele dentinei: sunt o clasa de proteine care sunt formate prin
legarea covalenta a unor fragmente oligozaharidice liniare sau ramificate la
lanturile polipeptidice. Monozaharidele existente in structura
glicoproteinelor sunt in general: galactoza, manoza, fucoza, acid sialic,
galactozamina. Dintre monozaharidele existente in structura glicoproteinelor
dentinare, acidul sialic se gaseste in ponderea cea mai mare, aproximativ 4%.
In dentina exista doua fractiuni de glicoproteine:

 Glicoproteine slab acide care sunt bogate in glicina, alfa – alanina,

acid aspartic si prolina. Acesti compusi organici au in compozitia lor
un procent mare de galactoza. Glicoproteinele de acest tip se pot lega

9
 de subunitatile de glicozaminoglicani sau se pot fixa pe fibrilele de
colagen la nivelul frontului mineralizat in curs de calcificare. Au rol in
formarea retelei colagenice din zona mineralizata;
 Glicoproteine slab bazice: contin cantitati mici de glucide si sunt
impartite la randul lor in 2 fractiuni:
fractiunea cu fosfat anorganic contine 2% fosfat si 4% acid sialic
si imprima moleculei sarcina negativa;
fractiunea reprezentata de glicoproteine foarte bogate in fosfat,
resturi de acid aspartic si serina.

4. Proteoglicanii dentinari: sunt biomolecule care contin fragmente

heteropolizaharidice neramificate, legate covalent de o componenta proteica.
Continutul in glucide a proteoglicanilor variaza intre 85-90% din masa
moleculara. Proteoglicanii se gasesc in substanta fundamentala care umple
spatiul dintre celule in cartilagii, tendoane, piele, lichid sinovial, tesuturi
dentare. Fragmentele glucidice din proteoglicani sunt glicozaminoglicani
(GAG) sau mucopoliglucide. Acidul glucuronic este unul dintre
componentele unitatilor diglucidice repetitive din structura acidului
hialuronic, condroitin – 4 – sulfatului si condroitin – 6 – sulfatului. Acidul
iduronic face parte din structura unitatilor diglucidice repetitive ale
macromoleculelor de heparina si dermatan sulfat. Se cunosc doua mari clase
de glicozaminoglicani: de structura si de secretie:

GAG de structura: acid hialuronic, condroitin – 4 – sulfat,

dermatansulfat, keratansulfat;
GAG de secretie: heparina, mucoitinsulfat.

Lipidele dentinei: reprezinta 2% din matricea organica a dentinei. Proportia

diferitelor tipuri de lipide din dentina umana este diferita in functie de tipul
dentinei: calcificata/decalcificata:
- dentina calcificata contine: 40,9% lipide totale, 2,9% colesterol esterificat,
3,42% colesterol liber, 2,05% fosfolipide;
- dentina decalcificata: 76,9% lipide totale, 4,14% colesterol esterificat,
6,35% colesterol liber, 4,95% fosfolipide.

In dentina normala si cea cariata s-au evidentiat si acizi grasi liberi: acid stearic,
acid palmitoleic, acid oleic, acid linoleic.
TESUTURILE MOI – PULPA DENTARA

10
GENERALITATII

Pulpa dentara este un tesut conjunctiv lax, specializat, de origine mezenchimatoasa

care ocupa camera pulpara si canalele radiculare. Consistenta pulpei este moale si
elastica iar volumul total al pulpei dintilor permanenti este de aproximativ 0,38cm3.
Desi anatomic, pulpa dentara este separata de alte tesuturi moi din cavitatea bucala,
ea este legata de acestea prin compozitie, structura, functie si patologia sa.
Pulpa este organul formator al dentinei de care nu poate fi separata fiziologic
deoarece cele doua tesuturi au aceeasi compozitie aminoacidica.
Din punct de vedere chimic, pulpa dentara este un tesut unic care este cracterizat
prin faptul ca un numar restrans de celule au o adaptare remarcabila la diferite
functiuni cum ar fi:
 arhitecturala – prin eliberarea fibrelor de colagen si implicit a dentinei;
 nutritiva – hraneste fibrele nervoase si dentina;
 senzoriala – este sediul receptorilor durerii;
 protectiva – prin inflamare si formare protectiva de dentina.

BIOCHIMIA SUBSTANTEI FUNDAMENTALE PULPARE

Substanta fundamentala a pulpei dentare este asemanatoare cu aceea din tesutul

conjunctiv gingival si este alcatuita din lichidul pulpar care este derivat din plasma
sanguina la care se mai adauga unii constituienti produsi de celulele pulpei dentare
cum ar fi glicozaminoglicanii acizi. Substanta fundamentala are un aspect amorf,
este foarte vascoasa si umple spatiul dintre celule si fibrele conjunctive pulpare.

Compozitia chimica a substantei fundamentale

Substanta fundamentala are o consistenta gelatinoasa si contine in jur de 90% apa

iar restul este reprezentat de:

 componenta organica: proteine libere, glicoproteine, proteoglicani, lipide;

 componenta anorganica (minerala): Na+, K+, Mg2+, Cl-, Ca2+ ,
fosfor(anioni fosfati), F-.

Continutul de calciu si fosfor din substanta fundamentala este mai mare decat in
exudatul plasmatic. Continutul de calciu si fluor creste cu varsta, atingand valori
mai mari comparativ cu alte tesuturi moi. Substanta fundamentala a pulpei dentare
contine aproximativ 25% proteine (din componenta organica) care sunt
reprezentate de α1, α2, β – globuline si albumine care se afla in aceleasi proportii ca

11
in plasma sanguina. Continutul proteic din lichidul pulpar este mai mare decat in
lichidul dentinar.
Aproximativ 1/3 din proteinele substantei fundamentale pulpare se gasesc sub
forma libera, restul se gasesc sub forma de proteoglicani sau glicoproteine. Cea mai
mare parte dintre proteinele libere sunt reprezentate de globuline.
Glicozaminoglicanii din substanta fundamentala pulpara (acid hialuronic,
condroitin sulfat) se prezinta sub forma de :

 macromolecule fibroase, asezate in retea;

 macromolecule globulare asezate in ochiurile retelei

In substanta fundamentala pulpara alaturi de acidul hialuronic si condroitin sulfati

se gasesc si derivati ai acidului sialic.
Functiile glicozaminoglicanilor din substanta fundamentala pulpara sunt:

 au rol in fixarea si stabilizarea fibrelor de colagen;

 sunt implicati in legarea calciului in zonele de mineralizare, participand
astfel la procesul de calcificare;
 fiind coloizi hidrofili sunt implicati in legarea si retinerea apei permitand
interconversia sol-gel;
 concentratia si gradul lor de polimerizare induce aspectul vascos al
substantei fundamentale care asigura pulpei dentare o rezistenta crescuta fata
de difuzia microorganismelor si a substantelor toxice exogene.

In ceea ce priveste lipidele, in substanta fundamentala se gasesc toate clasele de

lipide fosforilate si nefosforilate aproximativ 1,3% (din substanta organica) din care
57% sunt fosfolipide si 43% sunt lipide nefosforilatei. Lipidele si in mod deosebit
acizii grasi sunt susceptibilil de a interveni in:

 procesul de mineralizare peripulpara;

 procesul de biosinteza a prostaglandinelor.

Substanta fundamentala din pulpa dentara normala nu lasa sa exudeze apa care este
in totalitate legata. Daca substanta fundamentala este alterata, cantitatea de apa
legata se reduce, iar apa care a devenit libera poate exuda.
Continutul de apa a substantei fundamentale variaza in functie de varsta:
 pana la 30 de ani substanta fundamentala contine maximum 80% apa;
 intre 30 si 49 de ani cantitatea de apa scade la 68%
 peste 50 de ani cantitatea de apa scade pana la 55%.

12
Modificarile cantitative si calitative suferite la nivelul substantei fundamentale
reprezinta insasi biochimia pulpei dentare. Substanta fundamentala asigura
homeostazia organului pulpar, constituie mediul intercelular al pulpei in care
circula substantele nutritive, metaboliti, electroliti si reprezinta rezervorul de apa si
electroliti din pulpa dentara. De asemenea substanta fundamentala stabileste relatii
spatiale intre celule si celelalte componente pulpare, mentinandu-le in
corespondenta functionala.

BIOCHIMIA CELULELOR PULPARE

Fibroblastele

Principala functie a acestor celule este de a fi sediul biosintezei precursorilor

colagenului si glicozaminoglicanilor.

Histocitele

Histocitele intervin in apararea organului pulpar prin fagocitarea resturilor celulare

sau a bacteriilor existente la acest nivel. O alta functie importanta a histocitelor este
aceea de sediu al biosintezei unor proteine necesare formarii substantei
fundamentale pulpare si a fibrelor de colagen.

Odontoblastele

Odontoblastele sunt celulele cel mai inalt specializate ale pulpei dentare. In cursul
formarii dentinei, odontoblastele au urmatoarele caracteristici:

 aparat Golgi dezvoltata;

 mitocondrii abundente;
 cantitate mare de ADN in nucleu;
 cantitate mare de ARN in citoplasma.

Odontoblastele emit la polul dinspre dentina niste prelungiri citoplasmatice care

traverseaza dentina pana la jonctiunea smalt-dentina. Odontoblastele indeplinesc
cel putin trei functii de inalta specializare si anume: secretorie, trofica si
dentinogenica.

METABOLISMUL PULPEI DENTARE

13
Pulpa dentara se deosebeste de alte tesuturi prin faptul ca marea majoritate a
proceselor metabolice desfasurate la nivelul sau au loc in odontoblaste.

Metabolismul colagenului

Una dintre functiile majore ale odontoblastelor o reprezinta biosinteza fibrelor de

colagen. Procesul de biosinteza debuteaza pri transcrierea pe ARNm a informatiei
genetice ereditare continute in ADN-ul cromozomial. A doua etapa este translatia
informatiei la nivelul ribozomilor din citoplasma unde are loc biosinteza
proteinelor. In perioada de intensa biosinteza de colagen concentratia ARN-ului in
odontoblaste este crescuta si scade in perioada cand nu are loc biosnteza. In
odontoblaste se gasesc proteaze si peptidaze care sunt capabile sa catabolizeze
colagenul pana la aminoacizi liberi.
Demn de semnalat este faptul ca in conditii normale atat biosinteza cat si
catabolismul colagenului in pulpa dentara se desfasoara cu viteze asemanatoare
biosintezei si catabolismului din alte tesuturi moi. Biosinteza colagenului este mult
influentata de acidul ascorbic care este direct implicat in acest proces.

Metabolismul glucidelor

Nu exista date certe care sa confirme ca in odontoblaste are loc biosinteza unor
glucide cu masa moleculara mica. Acestea sunt procurate din sange. Glucidele sunt
catabolizate in odontoblaste prin glicoliza, ciclul Krebs si calea pentozo-fosfatilor.
Prin aceasta ultima cale se obtin pentoze, in special riboza, care este necesara
pentru:

 biosinteza de acizi nucleici necesari in biosinteza proteinelor;

 biosinteza de coenzime pridin-nucleotidice care sunt implicate in
metabolismul acizilor grasi.

Daca se tine cont de inlantuirea proceselor biochimice amintite anterior se poate

concluziona ca biosinteza si degradarea aeroba a glucidelor este deosebit de
importanta in biosinteza colagenului si a lipidelor de rezerva din pulpa dentara.

Metabolismul lipidelor

In celulele pulpare se biosintetizeaza permanent acizi grasi, trigliceride, fosfolipide

si colesterol. Lipidele din pulpa pot functiona fie ca forma de depozitare energetica,

14
fie ca material pentru biosinteza altor compusi. Constituientii lipidici ai pulpei
dentare sufera modificari cantitative in cursul maturarii dintilor; s-a stabilit ca
nivelul colesterolului pulpar creste o data cu varsta.
In celulele pulpare au loc procese biochimice in urma carora din colesterol se
biosintetizeaza diversi compusi steroidici.

Consumul de oxigen din pulpa dentara

Informatiile privind consumul de oxigen al pulpei dentare se pot rezuma astfel:

 populatia de celule pulpare este responsabila de intregul consum de oxigen al

pulpei dentare care insa este mai mic comparativ cu alte tesuturi;
 coeficientul respirator al pulpei definit prin raportul volumic CO 2/O2 este de
aproximativ 0,9;
 consumul de oxigen este mai mare in timpul dentinogenezei si scade in
stadiul de inactivare celulara.

Experimentele efectuate “in vitro” au aratat ca desi rezerva de glucide din celulele
pulpare se epuizeaza rapid, tesutul continua sa respire inca 8-12 ore fara a necesita
adaugare de glucide, lipide, proteine. Acest fenomen se poate explica prin utilizarea
de catre celulele pulpare a rezervelor de glucide din matricea organica a substantei
fundamentale. Se poate astfel concluziona ca metabolismul glucidelor in pulpa
dentara difera de acela din celelalte tesuturi moi.

15