Universitatea Titu Maiorescu

Facultatea de Medicină Dentară

BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

Compuși minerali

Mineralele sunt substanțe anorganice, fără valoare calorică, reprezintă 4-5% din
greutatea corporală și sunt esențiale pentru funcționarea normală a organismului îndeplinind
funcții biochimice și fiziologice importante.
În funcție de cantitatea în care se găsesc în organism, mineralele se împart în:
• Macrominerale/macroelemente – implicate în menținerea homeostaziei generale și
funcționarea normală a organismului – Ca, Na, K, Mg, Cl, P;
• Oligominerale/microelemente – necesare organismului în cantități foarte mici – Fe,
Cu, Mo, Zn, Co, Se, F.
Caracteristicile fiecărui mineral (sarcina, mobilitatea și afinitatea față de liganzi
biologici – ion/moleculă care se leagă de un metal central) determină rolul acestuia în organism.
Metabolismul „hidro-mineral” deține alături de celelalte metabolisme, un rol deosebit
de important în menținerea integrității morfo-funcționale a organismului. Prezenți sub formă
de ioni (cationi sau anioni), diferiții electroliți din lichidele biologice sunt esențiali pentru foarte
multe procese vitale.
În acest context trebuie evidențiate o serie de roluri importante ale elementelor
minerale, cum ar fi:
i. Acțiunea ionilor de Mg, Ca, Fe, Zn, Mn, Cu, Mo etc., ca activatori ai unor
enzime;
ii. Rolul Ca în coagularea sângelui și fiziologia biomembranelor;
iii. Ca și Mg sunt elemente importante în conductibilitatea nervoasă și contracția
musculară;
iv. Raportul Ca/P este foarte important în procesul de osificare, acești ioni fiind
esențiali pentru componentele oaselor și dinților;
v. Na și K au un rol foarte important în controlul presiunii osmotice și în reglarea
echilibrului acido-bazic și hidro-electrolitic. Na este principalul cation extracelular, iar K
este principalul cation intracelular;
vi. Anionul extracelular Cl- joacă un rol important în menținerea echilibrului
electroliților, hidratare și presiune osmotică;
Analiza mineralelor (ionograma) se face din sânge, urină sau din ambele. Valorile
ionogramei variază cu modul de alimentație, cu vârsta, sezonul și cu felul bolii. Rezultatele
analizelor se exprimă în una dintre următoarele forme:

1
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

➢ Miligrame (mg) de element mineral la 100 mL sânge sau la litru sânge/urină;

➢ Grame (g) de element mineral raportat la urina din 24 h.
Modificări patologice pot apărea atât în cazul unui deficit (aport alimentar insuficient,
malabsorbție sau excreție excesivă), cât și în cazul unui exces.

CALCIUL (Ca)

✓ Este cel mai abundent mineral din organismul uman (reprezintă aproximativ 1,7% din
greutatea corporală);

✓ Intră în constituția oaselor (fixat sub formă de hidroxiapatită, fosfat amorf, carbonat) și
a dinților; o fracție mică se găsește sub formă de Ca2+ în celulele și fluidele organismului,
participând la reglarea unor procese metabolice și fiziologice (coagularea sângelui, inițierea
contracției musculare, transmiterea impulsului nervos, mesager secundar intracelular,
reglarea activității enzimatice – toate aceste funcții sunt posibile deoarece concentrația
intracelulară a Ca2+ este mult mai mică decât cea extracelulară);

✓ Se absoarbe la nivelul intestinului subțire cu participarea unei proteine care leagă Ca

(CaBP = calcium binding protein);

✓ Homeostazia Ca extracelular este asigurată de:

• hormonul paratiroidian – acțiune hipercalcemiantă;
• 1, 25 dihidroxi D3 – stimulează absorbția intestinală;
• calcitonina – efect hipocalcemiant rapid/tranzitoriu.
✓ Concentrația a Ca2+ în ser are valori cuprinse între 8,5 – 11,5 mg/100 mL.

FOSFORUL (P)

✓ După Ca, P este cel mai răspândit element mineral din organism, reprezentând 1% din
greutatea corporală; din această cantitate, 80-85% intră în componența oaselor și a dinților,
restul regăsindu-se în acizii nucleici, nucleotide, fosfolipide sau sub formă de ioni fosforici;
✓ Fosfatemia (concentrația de P în sânge) are valori cuprinse între 2,8 – 4 mg/100 mL;
✓ Fosfaturia (concentrația de P în urină) are valori cuprinse între 3 – 4,5 mg/ 100 mL.

2
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

MAGNEZIU (Mg)

✓ Este unul dintre cele mai abundente elemente metalice din interiorul celulei, unde
cantitatea sa este depășită doar de K;
✓ Organismul adult conține aproximativ 20 mg de Mg, din care 50% se găsește în oase
asociat cu Ca și P;
✓ Dintre rolurile/funcțiile Mg în organism amintim:
• cofactor enzimatic și constituent al centrului catalitic activ al enzimelor;
• co-substrat pentru ATP și alte nucleotide;
• participă la sinteza ADN, ARN, proteine;
• transmiterea impulsului nervos;
• transportul membranar;
• diviziunea celulară;
• fosforilarea oxidativă și fotosinteză.
✓ Concentrația de Mg2+ în ser are valori cuprinse între 1 – 3,5 mg/100 mL.

CLORUL (Cl)

✓ Este principalul anion al lichidelor extracelulare, fiind absent intracelular, excepție

făcând eritrocitele.
✓ Este bine reprezentat și în alte fluide ale organismului:
• suc gastric, pancreatic și intestinal;
• lichid cefalo-rahidian;
• transpirație.
✓ Participă alături de Na la reglarea distribuției apei în organism și la menținerea
echilibrului osmotic;
✓ Menține integritatea celulară prin influența sa asupra presiunii osmotice și a echilibrului
acido-bazic;
✓ Concentrația Cl în plasmă este de 340 – 395 mg/ 100 mL;
✓ Concentrația este scăzută în cazuri de acidoză și diureză diabetică, sudație excesivă și
crescută în diabetul insipid și în consumul excesiv de sare.

3
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

FIERUL (Fe)
✓ Organismul uman conține aproximativ 3 g de Fe, cea mai mare parte a acestuia găsindu-
se în hemoglobină și mioglobină; o cantitate foarte mică este conținută în enzimele care
utilizează Fe în schimbul de electroni, peroxidaze, catalaze și ribonucleotid-reductaze;
✓ Cea mai mare parte a Fe non-hemic este depozitat sub formă de feritină sau
hemosiderină în macrofage și hepatocite. Numai o fracțiune foarte mică (~ 0,1%) circulă în
plasmă sub formă de Fe3+ legat de o proteină de transport – transferină (glicoproteină
sintetizată de ficat);
✓ Concentrația Fe3+ în plasmă este 50 – 175 µg/100 mL; aceasta este asigurată de
absorbția Fe din alimente (aproximativ 10% din cantitatea digerată este absorbită);
✓ Fe din alimente se găsește sub formă ferică (Fe3+), iar absorbția se face sub formă
feroasă (Fe2+) la nivelul intestinului subțire proximal;
✓ Absorbția Fe este influențată de aciditatea gastrică, factori potențiatori și inhibitori
alimentari, realizându-se prin intermediul unor proteine transportoare și cu ajutorul unor
enzime:
• Ferireductaza – convertește Fe3+ → Fe2+ pentru transferul în celulele mucoasei
intestinale;
• Ferioxidaza – convertește Fe2+ → Fe3+ la nivelul membranei bazolaterale,
pentru transferul plasmatic.
✓ În funcție de necesități, Fe3+ este legat la apotransferină și transportat la țesuturi sau de
apoferitină și depozitat în celule;
✓ Fe liber este toxic, el nu există în plasmă ca ioni liberi difuzabili, ci legat numai de
transferină, care îi scade toxicitatea și îl distribuie acolo unde este necesar;
✓ Hemosiderina este un complex proteic insolubil în apă caracterizat printr-un conținut în
Fe mai mare decât feritina; este localizat în lizozomi și se formează prin agregarea și
degradarea proteolitică a feritinei;
✓ În laborator se determină:
• concentrația Fe (sideremia): 50 – 175 µg/100 mL;
• capacitatea totală de legare: 250 – 400 µg/100 mL;
• capacitatea de saturare: 20 -55%.

4
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

ACTIVITĂȚI PRACTICE
1. Dozarea Ca în ser:
a. prin metoda volumetrică.
PRINCIPIUL METODEI: Metoda se bazează pe capacitatea ionilor de Ca2+ de a
forma cu murexidul (sarea de amoniu a acidului purpuric) și cu EDTA (acidul
etilendiaminotetraacetic) complexe cu stabilitate diferită. Cele două complexe se diferențiază
și prin culoare: complexul cu murexidul este colorat în roșu - purpuriu și cel cu EDTA este
incolor. Inițial se adaugă murexid și soluție care conține Ca2+ se colorează în roșu – purpuriu.
Soluția se titrează cu EDTA în mediu alcalin. Deoarece complexul Ca2+ - EDTA are stabilitate
mai mare, toți ionii de Ca2+ trec în această formă și soluția se decolorează treptat spre roz.
Sfârșitul reacției este indicat prin virarea culorii de la roz la violet, culoare caracteristică
murexidului liber.
ACTIVITATE PRACTICĂ: În 2 pahare Erlenmayer (M și P) se pipetează conform
tabelului:
Reactiv Martor (M) Proba (P)
Ser - 1 mL
Apă distilată 26 mL 25 mL
NaOH 4 N 0,4 mL 0,4 mL
murexid 1 picătură 1 picătură

Se titrează cu EDTA 0,01 M până când culoarea virează de la roz la violet.

Se notează cu VM și cu VP volumele de soluție de EDTA folosite pentru titrarea
martorului, respectiv a probei.
Calcul: mg Ca % = (VM - VP) x 0,2 x 25.

b. cu ajutorul kiturilor de dozare – conform instrucțiunilor din protocolul

specific.

2. Dozarea Mg în ser
a. prin metoda cu galben de titan.
PRINCIPIUL METODEI: În mediu alcalin, Mg2+ reacționează cu colorantul galben
de titan (galben thiazol) și formează un complex roșu-portocaliu stabilizat cu alcool polivinilic
pentru evitarea floculării (aglomerare de particule care plutesc într-o suspensie/soluție).

5
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

ACTIVITATE PRACTICĂ: Într-o eprubetă se introduc 2 mL ser și 2 mL soluție acid

tricloracetic. Se agită și se centrifughează la 3000 rpm. După centrifugare se pipetează în 3
eprubete conform tabelului:
Reactiv Proba (P) Standard (S) Blanc (B)
supernatant ser 1 mL - -
soluție standard Mg2+ 0,5% - 1 mL -
apă distilată - - 1 mL
stabilizator (alcool polivinilic) 0,1 mL 0,1 mL 0,1 mL
galben de titan 0,05% 0,5 mL 0,5 mL 0,5 mL
NaOH 2N 1 mL 1 mL 1 mL
După 30 de minute se citesc extincțiile la 540 nm față de blanc.
Calcul: CP mg % = CS x EP/ES

b. cu ajutorul kiturilor de dozare – conform instrucțiunilor din protocolul

specific.
3. Dozarea P în ser
PRINCIPIUL METODEI: Metoda se bazează pe reacția ionilor fosfat cu molibdatul
de amoniu care are loc în mediu alcalin și în prezența unui agent reducător (hidroxilamină). Se
formează un complex de culoare albastră.
ACTIVITATE PRACTICĂ: În 3 eprubete se pipetează conform tabelului:
Reactiv Proba (P) Standard (S) Blanc (B)
Soluție reducătoare (hidroxilamină 1 mL 1 mL 1 mL
0,3 M în H2SO4)
Apă distilată 2 mL 2 mL 2,1 mL
Molibdat de amoniu 3,3 x 10-3 M 0,5 mL 0,5 mL 0,5 mL
ser 0,1 mL - -
Standard (CS = 4 mg P %) - 0,1 mL -
După 2 minute se adaugă în fiecare eprubetă 0,5 mL NaOH 4M.
După 5 minute se citesc extincțiile EP, ES, EB la 700 nm.
Calcul: CP (mg fosfor %) = CS x EP/ES

6
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

4. Dozarea Cl:
a. în urină prin metoda Mohr
PRINCIPIUL METODEI: Anionul Cl- precipită în prezența soluției de azotat de
argint (AgNO3) sub formă de clorură de argint insolubilă (AgCl). În timpul reacției se folosește
drept indicator cromatul de potasiu (K2CrO4). Când întreaga cantitate de clor din probă a fost
consumată de azotatul de argint, prima picătură de reactiv în exces formează cu cromatul de
potasiu, cromatul de argint (Ag2CrO4), care se prezintă sub forma unui precipitat roșu-
cărămiziu (portocaliu), constituind și punctul de viraj și finalul reacției.
ACTIVITATE PRACTICĂ: Într-un pahar Erlenmeyer se pipetează 5mL urină, se
adaugă 2-3 picături K2CrO4 și se titrează cu AgNO3 0,1 N până la obținerea Ag2CrO4, precipitat
roșu-cărămiziu.
Se notează cu v – volumul de AgNO3 utilizat la titrare.
Formula de calcul: g NaCl = vAgNO3 x 5,85.
Valori normale: 12 – 15 NaCl/volum urinar 24h
1500-1800 mL/24h – volumul urinar normal

b. în ser prin metoda volumetrică

PRINCIPIUL METODEI: Metoda se bazează pe reacția de titrare cu azotat de mercur
[Hg(NO3)2] în prezența difenilcarbazonei. Sfârșitul reacției este indicat de apariția unui compus
colorat violet, rezultat în urma reacției dintre difenilcarbazonă și Hg2+ în exces.
ACTIVITATE PRACTICĂ: În 2 pahare Erlenmeyer (P și S) se pipetează conform
tabelului:
Reactiv Probă (P) Standard (S)
Apă distilată 5 mL 5 mL
Standard KCl 0,1 N - 0,5 mL
ser 0,5 mL -
difenilcarbazonă 10 picături 10 picături
Se titrează cu Hg(NO3)2 0,01 N până la virajul culorii soluției în violet și se notează
volumele folosite cu VP și VS.
Calcul: mg Cl% = [(VP x 3,55) x VS] x 100.

7
Universitatea Titu Maiorescu
Facultatea de Medicină Dentară
BIOCHIMIE - anul I; semestrul al II-lea (an universitar 2020-2021)

5. Dozarea Fe în ser.
PRINCIPIUL METODEI: Fe2+ formează un complex colorat roșu cu sarea disodică
a ortofenantrolinei sulfurate. Fe din ser este eliberat din transferină în prezența HCl și redus de
la Fe3+ la Fe2+ care va reacționa cu reactivul de culoare. Se măsoară densitatea optică a probei
la 535 nm.
ACTIVITATE PRACTICĂ: În 3 eprubete se pipetează conform tabelului de mai jos:
Reactiv Proba (P) Standard (S) Blanc (B)
ser deproteinizat 1 mL - -
soluție standard - 1 mL -
1µg/mL
apă distilată - - 1 mL
acetat de sodiu 30% 1 mL 1 mL 1 mL
ascorbat de sodiu 5 mL 5 mL 5 mL
reactiv de culoare 1 mL 1 mL 1 mL
Se lasă 10 minute și se măsoară extincția probei și a blancului la 535 nm.
Calcul: CP (mg fier %) = CS x EP/ES