METABOLISMUL CALCIULUI, MAGNEZIULUI ŞI

FOSFORULUI

Calciul, magneziul şi fosforul sunt electroliţi cu rol foarte important în

homeostazia minerală, prezenţi în organism în principal în oase sub formă de combinaţii
(98%), dar şi în celule şi lichidele extracelulare.

Calciul (Ca) este elementul mineral cel mai bine reprezentat în

organism, el fiind în cantitate de 1000 – 1300 g la un adult normal, prezent în toate
compartimentele hidroelectrolitice. 99% din această cantotate este depozitată în oase,
0,9% se găseşte în alte ţesuturi şi circa 0,1% în lichidele extracelulare.
Calciul osos este prezent în două compartimente : unul care participă lent la
schimburile cu celelalte sectoare (circa 1000 g), şi unul care participă rapid la schimburi.
Din acest compartiment 400 – 500 mg se reînoiesc zilnic, în cadrul procesului de
reamniere continuă a materialului mineral osos.
Calciul intracelular, în concentraţie de 10 nmol/l, se găseşte în principal în
citoplasmă sub formă ionică şi are rol de mesager intracelular. O foarte mică parte din
Ca celular este stocat în reticulul endoplasmatic şi acţionează, atunci când este eliberat
în citoplasmă, asupra unor proteine ţintă – calciproteine (troponina C şi calmodulina).
Calciul sanguin este prezent aproape exclusiv în plasmă în concentraţie
medie (calcemie) de 5 mEq/l (9 – 11 mg%) şi se găseşte în proporţii relativ egale sub
formă ionică şi sub formă legată de proteine, 80% de albumine şi 20% de globuline. Din
aceste două fracţiuni cea ionică are rol fiziologic activ în reglarea secreţiei hormonilor
reglatori, parathormon şi calcitonină.
Gradul de legare a Ca de proteine este dependent de pH-ul mediului, alcaloza
determinând creşterea legării Ca de albumine şi apariţia semnelor de hipocalcemie la o
concentraţie plasmatică normală a Ca total.
 Necesarul zilnic de Ca al unui adult este de 800 – 900 mg, asigurat în condiţii
normale prin alimentaţie. Aportul creşte la copiii 0 – 1an (800 mg), în perioada pubertară
(1200 mg), la femei în timpul sarcinii şi al lactaţiei (1200 – 1400 mg) şi la persoanele de
vârsta a treia (tabelul ).

VÂRSTA RAŢIE RECOMANDATĂ

Copilul 0 – 1 an
Perioada pubertară
Femeia gravidă sau
care alăptează
Adultul peste 50 de ani
800 mg  rată intensă a creşterii
 necesarul creşte la copii hrăniţi
artificial din cauza diferenţelor de
absorbţie intestinală între laptele de
mamă şi cel de vacă
1200 mg  perioadă de creştere intensă
1200 – 1400 mg  mineralizarea scheletului fetal
 realizarea rezervei materne
1000 mg  necesar crescut determinat de
deficitele de digestie şi absorbţie ce
apar cu vârsta

Tabelul . Aportul zilnic recomandat de calciu.

Dintre categoriile de alimente care asigură

aportul de Ca în organism principala sursă este
reprezentată de lapte şi derivatele sale (120 mg Ca la
100 ml lapte de vacă). De asemenea Ca se mai
găseşte în legume şi în carne şi preparate din carne.
În alimente Ca se găseşte în cea mai mare parte sub
formă organică, legat de proteine şi de acizi organici, şi în cantităţi minime sub formă de
fosfaţi, carbonaţi şi bicarbonaţi de Ca.
Rolurile Ca în organism sunt multiple şi extrem de importante :
 contribuie la realizarea proprietăţilor biomecanice ale oaselor şi dinţilor
 intervine în reglarea excitabilităţii neuromusculare şi transmiterea
influxului nervos, declanşând astfel contracţia musculaturii striate,
netede şi miocardice
 contribuie la stabilizarea permeabilităţii membranelor celulare
 activează „cascada” de reacţii ale coagulării
 activează unele enzime (gastrina, tripsinogenul)
 are rol în reglarea echilibrului acido-bazic
  modulează efectele unor hormoni (catecolaminele α-adrenergice,
vasopresina, angiotensina)
 intervine ca mesager secund în transmiterea intracelulară a informaţiei
mesagerilor extracelulari de origine proteică (ex. hormoni).

Magneziul (Mg) este cation important intracelular şi se găseşte în

organismul adultului normal în cantitate de 20 – 25 g, din care 54% în oase şi dinţi,
împreună cu Ca şi P, 45% în alte celule şi 1% în lichidele extracelulare.
Magneziul sanguin are distribuţie asemănătoare cu cea a Ca. Concentraţia
plasmatică totală (magneziemie) este de 1,5 – 1,8 mEq/l, din care 1/3 din Mg este legat
de proteine plasmatice, iar restul este liber.
În eritrocite Mg se găseşte în cantitate crescută, de aproximativ 5,2 mEq/l.
Necesarul zilnic de Mg al unui adult este de aproximativ 350 mg, mai crecut la
persoanele cu activitate fizică intensă.
Aportul zilnic de Mg este asigurat prin
alimentaţie, alimentele care conţin cantităţi
crescute ale acestui mineral fiind vegetalele
verzi, cerealele, fructele, seminţele oleaginoase,
carnea.
Depleţiile de Mg prin aport insuficient
sunt extrem de rare, dar ele se pot instala în
sindroame de malabsorbţie şi în alcoolism cronic.
Rolurile Mg în organism sunt, ca şi în cazul Ca, extrem de importante :
 influenţează excitabilitatea neuromusculară şi a sistemului nervos
central şi periferic
 intervine în contracţia musculaturii striate şi miocardice şi are efecte
antispastice asupra musculaturii netede (digestive, uterine, vasculare,
bronşice)
 stimulează absorbţia şi metabolismul altor minerale, in special Ca, P,
Na, K
  participă ca activator al sistemelor enzimatice ce catalizează reacţiile
de transfer ale unor grupări chimice (fosfat, sulfat, metil, etc), fiind astfel
implicat în toate procesele metabolice celuare
 activează majoritatea reacţiilor în care participă ATP
 ajută la utilizarea vitaminelor din complexul B, C şi E

Fosforul (P) este unul dintre cei mai abundenţi constituenţi tisulari şi
se găseşte în organismul adultului normal în cantitate de 600 – 800 g, aproape în
totalitate sub formă de săruri ale acidului fosforic. El este repartizat în proporţie de 85%
în oase şi dinţi sub formă de fosfat de Ca, 14% în alte celule şi restul în lichidele
extracelulare. În celule P se găseşte sub formă de compuşi anorganici (fosfaţi) sau
organici (fosfoproteine, fosfolipide).
În sânge fosforul este prezent atât în plasmă, cât şi în eritrocite. Din
cantitatea totală a fosforului sanguin 70% este legat covalent în fosfolipide şi
fosfoproteine, iar restul de 30% se găseşte în ser sub formă de fosfat anorganic.
Concentraţia plasmatică a P (fosfatemie) este de 0,8 – 1,48 mmol/l, mai mare la sugari
decât la adulţi.
În general variaţiile fosfatemiei sunt rezultatul unor transferuri rapide de fosfaţi
între lichidele extracelulare şi cele intracelulare.
În eritrocote cantitatea de fosfor este de circa 5 ori mai mare decât în plasmă
şi este reprezentată de combinaţii organice (esteri fosforici).
Necesarul zilnic de P al unui adult este egal cu cel al Ca, respectiv 800 mg,
mai crecut la persoanele cu activitate fizică intensă.
Aportul zilnic de fosfor este asigurat prin
consumul de peşte, fructe de mare, brânză, lapte, nuci,
alune, carne. Fosforul se găseşte în alimente sub formă
de compuşi organici (fosfaţi alcalini) şi sub forma unor
combinaţii organice ale acidului fosforic cu proteine,
glucide sau lipide. De aceea deficitul nutriţional de P
apare rar şi numai în cazul unor restricţii dietetice de
fosfaţi asociate cu ingestia de chelatori de fosfaţi, cum ar
fi antiacidele cu hidroxid de aluminiu.
 Rolurile P în organism sunt dependente de forma, legată sau ionizată, a
cationului :
 participă la mineralizarea oaselor
 este component esenţial al membranelor celulare şi al acizilor nucleici,
participând la trransmiterea caracterelor ereditare şi la procesele de
sinteză proteică
 intră în structura compuşilor macroergici celulari ATP şi CP
 intră în structura unor enzime şi coenzime cu roluri fundamentale în
metabolismul energetic
 intervine în esterificarea unor compuşi intermediari ai metabolismelor
glucidic, proteic şi lipidic
 asigură menţinerea echilibrului acido-bazic prin sistemele tampon ale
fosfaţilor
 intră în structura unor mesageri secunzi – ADP şi AMPc
 participă alături de alţi ioni la contracţia musculaturii striate şi
miocardice.
Din intestin fosforul se absoarbe sub formă de fosfaţi, după ce diverşii
compuşi organici sunt degradaţi sub acţiunea fosfatazei alcaline. Absorbţia are loc în
special în jejun, dar şi la nivelul colonului, pasiv sau activ în funcţie de concentraţia
fosforului în lumen, cu o eficienţă de 70% din cantitatea ingerată. Scăderea ingestiei de
fosfor duce la creşterea eficienţei absorbţiei la 90%.
Transportul din lumenul intestinal se face activ, contra unui gradient de
concentraţie, şi necesită prezenţa Na+.
Absorbţia intestinală a fosfaţilor este facilitată de acizi şi de excesul de lipide
şi este diminuată de sărurile alcaline şi de un conţinut crescut de Ca sau alţi cationi în
intestin.
Eliminarea fosforului din organism are loc prin urină (60 – 80%) şi prin fecale,
sub formă de fosfaţi.
.