VITAMINELE K

Materie: Biochimie

Coordonator: Conf. Univ. Dr. Atodiresei-Pavalache Georgeta

Student: Croitoriu Alexandra-Miruna

MD1, Grupa 2
In functie de structura chimica, exista mai multe subcategorii ale
vitaminei K, toate avand in comun gruparea 2-metil-1,4-naftochinona.
In functie de radicalul pe care il prezinta, se pot diferentia vitaminele
K1, K2, K3, K4 si K5. Dintre acestea doar primele doua sunt naturale.

2-metil-1,4 naftochinona
 Vitamina K1
Vitamina K1 se numeşte filochinonă sau fitomenadionă şi corespunde formulei 2-metil-3-fitil-1,4-
naftochinonă. În poziţia 3 posedă o catenă laterală fitil cu 20 atomi de carbon. Vitamina K1 este un
lichid uleios care se cristalizează la -200C, se degradează foarte uşor sub acţiunea luminii, sau în
mediu alcalin, dar şi în prezenţa oxigenului din aer.
Conversia de la vitamina K1 la vitamina K2 se realizeaza la nivelul testiculelor, pancreasului si in
peretii arteriali, printr-un mecanism care nu este cunoscut in totalitate, dar care prezinta eliminarea
radicalului phytyl din filochinona. In aceasta transformare, vitamina K3 apare ca intermediar.
 Vitamina K2

Vitamina K2 reprezintă un grup de substanţe numite menachinone sau farnachinone, care în

poziţia 3 a nucleului au o catenă laterală care se compune din 20 pân ă la 60 atomi de
carbon. Din acest motiv, grupa menachinonelor reprezintă un amestec de vitamine: K2(20),
K2(30), K2(35), K2(40), K2(50), şi K2(60) unde indicele din parantez ă indic ă num ărul de
atomi de carbon din structura catenei laterale. Aceste vitamine reprezintă principala form ă
de stocare la om şi la animale, mai ales menachinona-6 şi menachinona-7.
Vitamina K2 naturală a fost izolată pentru prima dată în 1939 din făină de peşte. Se
prezintă sub forma unui compus de culoare galbenă, optic activ. Faptul că menachinona
se găseşte doar în făina de peşte intrată în putrefacţie şi nu în carnea proaspătă, indică
faptul că această vitamină este sintetizată doar de către bacteriile care determină
putrefacţia. De altfel, flora microbiană intestinală umană sintetizează importante
cantităţi de vitamină K2. Asemenea filochinonei este insolubilă în apă dar solubilă în
diferiţi solvenţi organici şi în grăsimi.
 Vitamina K3

Vitamina K3 reprezintă cea mai simplă formă a vitaminei K, nu are catenă laterală şi se obţine prin oxidarea 2-metil-
naftalinei cu acid cromic. Se numeşte menadionă şi are structura 2-metil-1,4-naftochinona. Este o substanţă
cristalină care se descompune uşor la lumină. Irită pielea şi căile respiratorii, iar soluţia sa alcalină determină
formarea de vezicule. Derivaţii hidrosolubili de vitamină K3 corespund la două săruri:
-> 2-metil-1,4-naftochinona difosfat, numită şi sodiu menadion difosfat;
-> bisulfit de sodiu 2-metil-1,4-naftochinona, numită şi sodium menadion bisulfit.

Vitamina K4

Vitamina K4 se numeşte menadiol şi reprezintă forma redusă a menadionei. Această vitamină este u şor oxidat ă în
aer, constituie un precursor utilizat în sinteza filochinonei şi nu prezint ă importan ţă terapeutic ă.
Vitaminele K5, K6, şi K7 sunt uşor solubile în apă şi au fost obţinute sintetic plecând
de la 2-metil naftalină.

Vitaminele K sunt solubile în hexan sau izopropanol, şi prezintă un spectru de

absorbţie în UV între 230 – 270 nm.

Vitaminele K1, K2, şi K3 sunt substanţe liposolubile. Deoarece formează săruri cu

sulfaţi şi hidroxid de sodiu, ele trec în forme hidrosolubile şi pot fi utilizate ca
preparate medicamentoase care pot fi injectate intravenos.
 Structura şi proprietăţile
vitaminei K

Dintre vitaminele liposolubile, vitamina K este cea mai recent descoperită.

Sub termenul de vitamină K este reunit un ansamblu de substanţe liposolubile,
derivate de la nucleul 2-metil-1,4-naftochinonic, care participă în principal în
activarea unor factori ai coagulării sanguine (factorul II, VII, IX, X şi proteinele C
şi S recent descoperite). Absenţa acestui factor poate determină, ca efect secundar,
un sindrom hemoragic şi perturbări profunde ale sistemului de coagulare.
La puţin timp după descoperirea sa, vitamina K a fost extrasă din lucernă, ficat
de porc şi ficat de animale intrate în putrefacţie cu ajutorul solvenţilor organici.
Proprietăţile vitaminei K au fost descrise progresiv:
- îşi pierde activitatea la lumină, sau în prezenţa substanţelor alcaline;
- este rezistentă la temperaturi de 120C pentru câteva ore;
- reacţionează cu sulfatul de calciu şi magneziu dar şi cu carbonul activ.
Vitamina K izolată şi purificată din surse vegetale se prezintă sub forma unui
ulei galben, cu un spectru de absorbţie în ultra – violet care cristalizează în
acetonă rece sau alcool.
 Structura chimică a vitaminelor K

Toate vitaminele K au în comun un nucleu 2-metil-1,4-naftochinonic. Se cunosc două

forme naturale şi nenumărate forme sintetice.
 Surse de vitamină K
Surse naturale
Vitamina K1 se găseşte cu precădere în surse de origine vegetală. Cele mai bune surse vegetale de
vitamină K sunt spanacul, varza, urzica, conopida, etc. Cantităţile de vitamină K din sursele animale
sunt mult mai mici. Pentru obţinereapreparatelor farmaceutice se utilizeaz ă mai ales lucerna.
La mamifere, vitamina K este biosintetizată la nivelul epiteliului intestinului
subţire, de către flora microbiană. Vitamina K endogenă are o importan ţă
deosebită deoarece se consideră că ea poate satisface necesarul zilnic. Dac ă
administrarea îndelungată a antibioticelor şi sulfamidelor distruge, în mare m ăsur ă
flora microbiană intestinală, se recomandă administrarea de vitamin ă K exogen ă,
pentru a asigurarea necesarului zilnic.

Principalele microorganisme producătoare de vitamină K sunt Bacillus mycoides,

Bacillus subtilis, Bacillus cereus, bacillus aerogenes, Sarcina lutea,
Straphilococcus aureus, Escherichia coli. Acestea sunt cultivate în bioreactoare
speciale pentru obţinerea preparatelor farmaceutice.
 Rolul biochimic al vitaminei K

Rolul esenţial al vitaminelor K se manifestă asupra

sistemului de coagulare a sângelui. Alte roluri fiziologice
cum sunt implicarea în metabolismul osos şi prezenţa sa
în alte ţesuturi nu au fost încă pe deplin elucidate.
Vitamina K intervine în activarea a cel puţin şase factori ai coagul ării sanguine, şi anume:
factorii II, VII, IX, X şi proteinele C şi S. Aceste proteine sunt implicate în procesul de
formare a trombinei, enzimă esenţială în coagulare, şi în procesele fiziologice de inhibare a
coagulării.
În primele patru zile de viaţă, nou-născutul are nevoie de o cantitate foarte mare de vitamin ă
K deoarece nu posedă o floră intestinală capabilă să asigure sursa de vitamin ă endogen ă.
În cazul tratamentelor cu antibiotice şi sulfamide este necesară asigurarea necesarului zilnic
prin suplimentarea lui cu vitamină K exogenă, administrată intravenos.
Necesarul zilnic este în strânsă interdependenţă cu temperatura mediului ambiant, fiind mult
mai crescut în anotimpurile călduroase.
 Vitamina K în stări fiziologice normale şi patologice

În comparaţie cu celelalte vitamine liposolubile,

identificarea stărilor de hipo- sau hipervitaminoză K la
om este mai dificilă, deoarece necesarul zilnic de
vitamină K este asigurat de surse endogene.
 Hipovitaminoza K

Din punct de vedere clinic, deficitul de vitamină K se manifest ă

diferit în funcţie de amploarea carenţei. Carenţa vitaminic ă
poate fi determinată de mai mulţi factori: aport alimentar
scăzut, malabsorbţie, anomalii genetice ale factorilor de
coagulare vitamino- dependenţi, etc.
Se cunosc trei cauze majore care pot conduce la instalarea stării de hipo- sau avitaminoză K:
- aport insuficient de vitamină K, observat la adulţi în cazul tratamentelor prelungite cu antibiotice sau
sulfamide şi în cazul unei alimentaţii sărace în vitamină K. La nou-născuţi, insuficientă dezvoltare a florei
microbiene poate duce la instalarea unei hipovitaminoze K dacă laptele matern nu conţine vitamină K în
cantităţi suficiente;
- absorbţie intestinală defectuoasă, observată în obstrucţii şi fistule biliare, malabsorbţi;
- intoxicare în cazul ingerării de antivitamine K, supradozare cu vitamină A şi tratamente cu antibiotice cu
spectru larg de acţiune în asociere cu un aport insuficient de vitamină K.
În carenţa severă, sindromul clinic caracteristic este cel hemoragic
vitaminodependent, diferit de alte modificări ale hemostazei. Efectul biologic
constă în modificarea valorilor testelor hemostazei care interesează factorii
vitamin Kdependenţi, scăderea concentraţiei sanguine a factorilor II, VII, IX,
X şi a proteinei C şi apariţia în plasmă a precursorilor lor necarboxilaţi.
Factorul V nu este afectat de carenţa vitaminei K.
O atenţie deosebită trebuie acordată nou-născutului, deoarece:
- nivelul factorilor vitamino-dependenţi şi ai vitaminei K reprezintă 40 – 50% din
necesarul la naştere;
- există rezerve limitate de vitamină K maternă, datorită unui transport placentar redus;
- biosinteza proteinelor de origine hepatică este limitată datorit ă imaturit ăţii hepatice;
- flora microbiană intestinală nu este suficient dezvoltată, iar în perioada neo-natală
lipseşte. De aceea, în această perioadă riscul carenţei este foarte crescut şi se justific ă
suplimentarea sistemică cu vitamină K la toţi nou-născuţii.
 Anomalii genetice ale factorilor de coagulare

În literatura de specialitate găsim numeroase observaţii clinice referitoare la

sindromul hemoragic. Acesta este caracterizat printr-un deficit de proteine din
grupul protrombinei (factorul II, VII, IX, XI) asociat cu prezenţa precursorilor
necarboxilaţi, în care nivelul de vitamină K este normal. În cazul familiilor în care
sindromul hemoragic a fost descris, analizele efectuate sugerează o transmitere
autozomală recesivă a afecţiunii. Se presupune că mecanismul molecular implică
o mutaţie responsabilă de inactivarea sistemului carboxilază/epoxidază din ciclul
de formare a acidului γ-carboxiglutamic.
 Hipovitaminoza K în insuficienţa hepaticăti

Insuficienţa hepatică este asociată cu o diminuare a

concentraţiei sanguine a proteinelor sintetizate la nivelul
hepatocitelor inclusiv a factorilor de coagulare vitamin K
dependenţi. Testele de coagulare (Timpul Q, dozarea
protrombinei, etc.) sunt modificate şi urmează acelaşi profil
cu cel observat în cazul unui deficit de vitamină K.
 Hipervitaminoza K
La animale, vitaminele K1 şi K2 nu determină o stare de toxicitate, indiferent de doza atribuită. La
om, injectarea intravenoasă rapidă a vitaminei K1 este însoţită de reacţii cutanate, dispnee, dureri
toracice. În cazul injectării intramusculare de vitamină K1 apar adevărate scleroderme lombo-
fesiere.
La nou-născuţi, administrarea de vitamine K sintetice duce la apariţia anemiei hemolitice severe, la
hiperbilirubinemie şi icter datorită competiţiei cu vitaminele şi bilirubina care apare în momentul
realizării reacţiilor de glucuronoconjugare care au loc în hepatocite. Aceste efecte sunt inexistente
sau foarte atenuate dacă se administrează numai vitamine K naturale. De aceea, la naştere, formele
sintetice de vitamină K sunt prescrise numai în lipsa celor naturale. La pacienţii cu activitate
glucozo 6-fosfat dehidrogenazică şi glutation reductazică scăzută, vitaminele K sintetice determină
hiperhemoliză, fiind contraindicate.
Bibliografie:

Ionica M., Costache M. - Biochimie Generala: Vol III, Vitamine si Elemente Minerale
Vitamina K - descriere completa, diponibil pe https://ro.scribd.com/document/397366326/Vitamina-K

Vă mulțumesc!