UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA A

BANATULUI TIMISOARA

FACULTATEA DE MEDICINA VETERINARA

MOCOFAN EUGENIA

Starea metabolica la puii de carne hraniti cu furaje

combinate cu diferite niveluri de
microelemente

TEZA
PENTRU OBTINEREA TITLULUI STIINTIFIC DE DOCTOR IN
MEDICINA VETERINARA

COORDONATOR STIINTIFIC:
Prof. Univ. Dr. FALCA CONSTANTIN
 TIMISOARA, 2009

REZUMAT

Lucrarea cu titlul “STAREA METABOLICĂ LA PUII DE CARNE HRĂNIŢI CU

FURAJE COMBINATE CU DIFERITE NIVELURI DE MICROELEMENTE” întocmită
în vederea obţinerii titlului de “Doctor în medicină veterinară” cuprinde un volum de
280 pagini în care sunt inserate 157 de tabele şi 22 de figuri.

Datele bibliografice referitoare la acest subiect sunt prezentate în prima parte

a lucrării în care este descris rolul microelementelor în organismul animal.
Substanţele minerale sunt elemente chimice indispensabile vieţii datorită
interacţiunilor existente între ioni şi datorită funcţiilor importante în dezvoltarea
celulară şi metabolism.
Majoritatea mineralelor sunt distribuite în organism sub o mare diversitate de
combinaţii funcţionale şi în concentraţii caracteristice, care trebuie menţinute, pentru
ca sănătatea şi producţiile animalelor să fie asigurate.
În cazul păsărilor, aproximativ 25 de elemente minerale sunt prezentate în
permanenţa, dintre acestea, cel puţin 13 sunt de importanţă vitală pentru organism:
calciul, clorul, iodul, fierul, fosforul, magneziul, manganul, potasiul, sodiul, seleniul,
sulful, zincul şi cobaltul (necesar pentru sinteza vitaminei B 12).
Substanţele minerale au fost clasificate astfel:
- macroelemente (minerale majore): Ca, P. Na, K, Cl, S, Mg, care intră în
constituirea ţesuturilor (osos, muscular, nervos) şi a lichidelor interne având rol
plastic şi activatori ai unor sisteme enzimatice;
- microelemente (microelemente): Fe, Cu, Zn, Mn, Co, I, Se al căror rol
principal este legat de activitatea enzimatică fie că fac parte din metalo-enzime, fie
că acţionează o serie de enzime.
 Microelementele sunt prezente în cantităţi foarte mici în ţesuturile păsărilor,
dar îndeplinesc funcţii esenţiale pentru viaţă şi creştere. Cele mai importante
microelemente care creează probleme specifice păsărilor sau necesită în practică o
suplimentare în furajare sunt: fierul, cuprul, zincul, manganul, iodul şi seleniul. Nivelul
concentraţiei lor în furaj se manifestă prin trei tipuri de reacţii: concentraţie mică –
zonă de carenţă; concentraţii superioare – zonă destul de largă unde cerinţele sunt
satisfăcătoare şi unde pasărea îşi menţine constant rezervele şi în sfârşit concentraţii
ridicate – zonă de toxicitate care are ca efect scăderea ritmului de creştere la tineret
şi diminuarea procentului de ouat la găinile ouătoare.
Concentraţiile în organism diferă foarte mult de la un microelement la altul.
Modificări semnificative ale concentraţiei aceluiaşi microelement, la păsări, au fost
semnalate de mai mulţi autori în diferite stări de boală sau chiar în cazul celor clinic
sănătoase – sub influenţa diferiţilor factori de nutriţie. Sunt şi anumite ţesuturi sau
organe care au tendinţa de stocare a unor microelemente fiind considerate pe bună
dreptate “oglinda” status-ului lor.
În organism fierul are o concentraţie ridicată, net superioară celorlalte
microelemente, apropiindu-l de grupa macroelementelor, cantitatea cea mai mare de
fier se găseşte în ficat, splină, rinichi, cord, muşchi scheletici, pancreas şi creier. El
se găseşte în principal sub formă de compuşi hemici (hemoglobină, mioglobină) şi
compuşi nonhemici (feritină şi transferină).
Fierul spre deosebire de celelalte oligoelemente are o biodinamică deosebită.
În urma absorbţiei, doar o cantitate foarte mică se elimină, restul reciclându-se. Prin
urmare, fierul rezultat în urma hemolizei este direcţionat în transferină de către
celulele reticuloendoteliale, iar transferina este preluată de măduva eritroidă pentru
formarea eritrocitelor.
Absorbţia joacă un rol important în homeostazia acestuia, fiind dependentă de
numeroşi factori: metabolici, vârstă, starea de sănătate, compuşii de fier, componenţi
ai regimului alimentar şi cantitatea de fier din lumenul tractului gastrointestinal.
Excreţia fierului se realizează în cantităţi foarte mici, ce nu depăşesc 1 mg/zi.
De asemenea eliminarea fierului se poate face şi prin fecale, urină şi într-o
concentraţie foarte redusă şi prin lapte, piele, fanere şi secreţii cutanate.
În organism fierul îndeplineşte un rol dublu: plastic – constituent al
hemoglobinei şi mioglobinei şi catalitic – activator enzimatic.
 Carenţa în fier la păsări poate determina reducerea sporului în greutate,
diminuarea apetitului, scăderea procentului de ouat şi enterită.
Situaţiile în care fierul trebuie suplimentat în alimentaţie sunt: perioada de
creştere rapidă în greutate şi perioada de ouat la găini. [90]
Cuprul se găseşte în aproape toate ţesuturile organismului, concentraţiile cele
mai mari fiind în ficat, cord, rinichi, creier şi păr, iar concentraţiile mai mici în oase,
splină şi glandele endocrine.
Circuitul cuprului în organism se desfăşoară într-un sistem deschis, spre
deosebire de cel al fierului, la care se realizează într-un sistem închis.
Absorbţia cuprului se realizează în principal în intestinul subţire: jejunul fiind
sediul absorbţiei maxime.
Excreţia se realizează pe cale digestivă (99 %) din care secreţia biliară
reprezintă 80 %, iar cea intestinală 16 %, celelalte căi având un rol redus.
Rolul biologic al cuprului este semnalat de mai mulţi autori [48, 54, 148, 158,
187] şi se referă în principal la următoarele aspecte:
- implicarea în utilizarea O2 şi chiar în respiraţie celulară;
- constituirea unor enzime oxidative;
- participare la hematopoeză;
- participă la creşterea tisulară şi în procesul de mielinizare;
- intervine în metabolismul glucidic;
- influenţează procentul de ouat şi procentul de ecloziune.
Rolul catalitic este determinat de prezenţa lui într-o serie de enzime:
tirozinaza, citocromoxidaza, xantinoxidaza.
Carenţa în cupru determină anemie, decolorarea fanerelor, tulburări nervoase,
întârzierea creşterii, deficienţe de osificare etc.
Administrarea de cupru la animalele carenţate determină creşterea
ceruroplasminei şi activităţii peroxidazei şi a sideremiei prin mobilizarea fierului din
hepatocite.
Concentraţia zincului în organism este de 20-30 mg/kg şi se găseşte mai ales
în pancreas, piele, gonade, ficat, hipofiză, muşchi, pulmon, creier şi sânge.
Absorbţia zincului are loc în cea mai mare măsură în duoden, iar reglarea
aportului în organism este determinată de concentraţia sa plasmatică.
Excreţia are loc în cea mai mare măsură prin fecale, iar eliminarea zincului
prin urină este foarte redusă.
 Rolul biochimic al zincului se reflectă prin creşterea fizică şi creşterea
consumului de hrană, procesele de osificare, funcţia de reproducere, imunitatea
celulară.
La tineret carenţa în zinc se manifestă prin întârzierea creşterii şi a îmbrăcării
cu pene, tumefierea articulaţiilor, perozis, hipercheratoza pielii şi paracheratoza
esofagului.
Conţinutul de zinc în furaje este în funcţie de solul pe care se cultivă furajele,
familia botanică şi stadiul de vegetaţie.
Manganul se găseşte într-o cantitate redusă în organismul animal (0,5
mg/kg), cel mai bogat organ în mangan este ficatul (3-4 mg/kg), urmat de hipofiză,
pancreas şi rinichi. Concentraţia hepatică este un indicator fidel al suficienţei sau
lipsei aportului de mangan.
Absorbţia manganului este dependentă de cantitatea lui în raţie; reţinerea este
mai mare când raţia conţine cantităţi mici şi invers.
Excreţia manganului se realizează în cea mai mare parte prin fecale, calea de
eliminare majoră fiind cea biliară, care asigură şi principalul mecanism de reglare a
homeostaziei.
Rolul biologic este multiplu fiind implicat în dezvoltarea scheletului, în funcţia
de reproducere, stimularea secreţiei hormonilor sexuali, efect asupra
gluconogenezei, menţinerea echilibrului, funcţia nervoasă etc.
Carenţa în mangan determină perozisul, ataxia, reducerea procentului de
ecloziune. Păsările spre deosebire de alte specii au nevoie de cantităţi mai mici de
mangan, iar cantitatea de mangan din raţie este dependentă de concentraţia calciului
şi fosforului.
În structura premixurilor minerale cel mai folosit este sulfatul de mangan.
Seleniul este un microelement esenţial care este componenta cheie a mai
multor selenoproteine funcţionale.
În organismul animal, seleniul se află în cantităţi mici 1-3 ppm, cantitatea cea
mia mare la păsări se află în ficat, rinichi, cord şi pancreas.
Absorbţia seleniului are loc la nivelul intestinului subţire, iar excreţia prin urină
şi prin aerul expirat. Seleniul intervine favorabil în funcţia de reproducere, în ritmul de
creştere, previne diateza exudativă, encefalomalacia, necroza şi atrofia pancreasului
la pui. Cele mai recente cercetări corelează carenţa în seleniu de cea în vitamina E,
deşi rezultatele obţinute nu justifică în totalitate suprapunerea lor în efectele benefice
sau negative, ci doar efectul lor de compensare.
Cerinţele de seleniu sunt dependente şi de nivelul de asigurare al vitaminei E.
În sistemul industrial de creştere, pentru toate speciile şi categoriile de animale se
impune suplimentarea hranei cu seleniu, prin premixul mineral

În cea de-a doua parte a lucrării, care cuprinde şase capitole cu cinci
experimente, s-au prezentat rezultatele cercetărilor proprii efectuate în perioada 2005
– 2009.

În primul capitol din partea de cercetări proprii se poziţionează scopul

acestei lucrări şi metodele folosite în contextul cercetărilor pe plan internaţional.
Cercetătorii caută permanent să manevreze oligoelementle în aşa fel încât să
obţină o echilibrare a raţiei în vederea sporirii substanţiale a efectului acestora
asupra consumului specific, precum şi la menţinerea stării de sănătate a animalelor.
Reuşita unui echilibru la nivelul raţiei de furajare ( din punctul de vedere al
oligoelementelor) va putea aduce beneficii crescătorului şi specialistului, prin
obţinerea unor performanţe bioproductive cât mai ridicate.
Materialul genetic avicol utilizat în experimente a fost asigurat de companiile
de ameliorare româneşti, care deţin în exploatare pe principiul piramidei ameliorării,
forme de linii pure utilizate la formarea hibrizilor comerciali.
În scopul studierii factorilor experimentali s-a folosit metoda grupelor,
organizându-se mai multe variante experimentale grupate în cinci experimente, cât
mai omogene, supuse aceloraşi condiţii de mediu, pentru a se diminua influenţele
nedorite asupra rezultatelor obţinute.
Metodele de cercetare utilizate în experimente sunt prezentate sub firmă
tabelară şi se referă la determinarea compoziţiei brute a furajelor, a compoziţiei
minerale a furajelor, dozarea parametrilor hematologici sangvini, dozarea
parametrilor biochimici sangvini, dozarea principalelor enzime şi cele pentru
determinarea parametrilor biochimici din carnea puilor.

În primul experiment ne-am propus să studiem efectul suplimentării

manganului, zincului, fierului şi cuprului în raţia puilor de carne, asupra unor
parametri biochimici sangvini, bioproductivi şi calitativi ai cărnii.
 Experimentul s-a desfăşurat pe o perioadă de 42 de zile, iar furajarea s-a
făcut la discreţie pe perioade de creştere şi pe loturi, după cum urmează:
 Perioada de acomodare 1 – 14 zile în care puii din ambele loturi au fost
hrăniţi cu furaj combinat starter.
La vârsta de 14 zile puii au fost repartizaţi în două loturi (martor şi
experimental), câte 25 de indivizi în fiecare lot.
 Perioada 14 – 21 de zile s-a desfăşurat astfel: puii din lotul martor au
beneficiat de raţia standard (din perioada de acomodare), iar cei din lotul
experimental de acelaşi furaj, suplimentat faţă de necesar cu 50% microelemente
(Mn, Zn, Cu, Fe).
 Perioada 22 – 35 de zile (creştere). Lotul martor a primit în raţie nutreţul
combinat specific acestei perioade iar la lotul experimental E1 au fost suplimentate
microelementele faţă de norme cu 50%.
 Perioada 36 – 42 de zile (finisare). Lotul martor (M) a beneficiat de un
furaj combinat adecvat vârstei, iar lotul E1 de acelaşi furaj suplimentat cu
microelemente în proporţie de 50% faţă de necesar.
Suplimentarea cu 50 % faţă de necesar a microelementelor Mn, Zn, Fe şi Cu
în nutreţul combinat administrat puilor de carne a avut următoarele efecte asupra
statusului metabolic şi a indicilor productivi:
- În cazul parametrilor biochimici sangvini nu s-au constat diferenţe
semnificative (p>0,05) pentru proteinele totale, albumine, globuline, glucoză şi acid
uric însă valorile determinate la lotul experimental au fost semnificativ (p<0,04
respectiv p<0,03) mai ridicate pentru calciu şi fosfor.
- Pentru majoritatea parametrilor enzimatici diferenţele între lotul martor şi
lotul experimental au fost nesemnificative (p>0,05) cu excepţia ASAT a cărei valoare
a fost semnificativ mai mare la lotul experimental. (p<0,001)
- Parametri microminerali sunt semnificativ (p<0,007, p<0,001, p<0,002) mai
mici la lotul martor pentru Cu Mn şi ZN şi nu diferă semnificativ comparativ cu lotul
experimental pentru Fe (p>0,22).
- Puii de carne din lotul experimental au un spor mediu zilnic cu 7,29 % mai
ridicat în condiţiile scăderii consumului specific cu 4,56 % faţă de lotul martor.
 - Randamentul la sacrificare este mai redus cu 1,1 % la puii din lotul martor
iar parametri calitativi ai cărnii sunt superiori la lotul experimental în special pentru
proteină cu valori cuprinse între 1,6 respectiv 2,2 %.
- Nivelul microelementelor Cu, Mn şi Zn determinate în ficat şi tibie la puii din
lotul experimental este mai ridicat cu 11 până la 31 % faţă de lotul martor.

Scopul celui de al II -lea experiment a fost suplimentarea hranei puilor de

carne cu seleniu anorganic (selenit de sodiu) 0,5 mg/kg furaj şi seleniu organic
(SELPLEX) 0,5 mg/kg furaj, pentru a ilustra modificările unor parametrii sangvini,
bioproductivi şi de calitate a cărnii.
Experimentul s-a desfăşurat pe trei loturi de pui (lotul martor şi loturile
experimentale E1 şi E2), care au avut în componenţă câte 25 pui hibrizi Ross 308.
- Lotul martor M a beneficiat de un furaj comercial, destinat puilor de carne.
- Lotul experimental E1 a beneficiat de acelaşi furaj suplimentat cu seleniu
organic 0,5 mg / kg furaj.
- Lotul experimental E2 a primit prin furaj un supliment de seleniu anorganic
0,5 mg/kg furaj.
Experimentul s-a desfăşurat pe o perioadă de 42 de zile, structura acestuia
fiind diferenţiată în 3 etape:
- etapa I de furajare (1-21 de zile) folosind reţeta starter;
- etapa a II-a de furajare (21-35 de zile) utilizând reţeta pentru creştere;
- etapa a III-a de furajare (35-42 de zile) folosind reţeta furajeră pentru
finisare.
La vârsta puilor de 14 zile, după perioada de acomodare, s-au prelevat probe
de sânge pentru determinarea parametrilor biochimici sangvini, probe ce au constituit
startul (proba martor). La sfârşitul perioadei experimentale s-au prelevat din nou
probe de sânge pentru fiecare lot în parte.
Dintre parametrii biochimici sangvini studiaţi doar pentru fosfor se constată
creşteri semnificative (p<0,02) la puii din lotul experimental, când se foloseste seleniu
provenit din sursă organică, respectiv pentru fosfor şi acid uric în cazul în care sursa
este anorganică (p<0,04) .
Indiferent de sursa de suplimentare a seleniului se constată creşteri
semnificative (p<0,01) ale parametrilor enzimatici sangvini ALAT, ASAT, GGT şi CPK
la loturile experimentale comparativ cu lotul martor.
 Parametri microminerali sangvini nu diferă semnificativ între lotul de control
şi lotul experimental suplimentat cu seleniu organic pentru Cu, Fe, şi Zn însă
diferenţa este semnificativă pentru Se şi Mn (p<0,04 respectiv p<0,004)
Pentru aceiaşi parametri microminerali sangvini suplimentarea cu seleniu
anorganic are ca efect creşterea semnificativă (p<0,04) la puii din lotul experimental
a concentraţiei de Fe în timp ce toti ceilalti parametrii nu diferă semnificativ (p>0,05)
faţă de lotul martor.
Puii de carne din loturile experimentale E1 şi E2 realizează un spor mediu
zilnic cu 9,77 % respectiv cu 6,9 % mai ridicat în condiţiile scăderii consumului
specific cu 11,15 % respectiv cu 7,74 % faţă de lotul martor.
Randamentul la sacrificare este mai mare la lotul 2 (E1) cu 2 % faţă de lotul
martor şi cu 3,9 % comparativ cu lotul 2 (E2).
Muşchii pectorali conţin mai multă proteină şi mai puţină grăsime la puii din
loturile experimentale faţă de lotul martor.
Indicele de aciditate a grăsimii are valoarea cea mai scăzută la lotul 2 (E1)
0,54 (mgKOH/g) comparativ cu lotul 3 (E2) 0,79 şi cu lotul martor 0,74.

În cel de al III-lea experiment ne-am propus suplimentarea raţiei puilor de

carne cu seleniu şi metionină urmărind efectul acestora asupra parametrilor sangvini
şi bioproductivi.
În experiment s-au folosit un număr de 75 de pui, hibridul RED J. A (rasă
mixtă) cu o greutate iniţială între 33 - 40 g.
Puii au fost întreţinuţi în baterii supraetajate pe trei nivele, revenind
aproximativ 0,05 mp/pui. Furajarea şi adăparea s-a făcut la discreţie. Cantitatea de
furaj administrată a fost cântărită zilnic, puii fiind marcaţi cu câte o culoare specifică
fiecărui lot. Periodic loturile au fost rotate între ele pentru a elimina orice influenţă
asupra rezultatelor experimentului datorate factorilor externi (temperatură, umiditate,
curenţi de aer etc.). Săptămânal au fost efectuate cântăriri periodice a indivizilor din
fiecare lot, calculându-se în final greutatea medie corporală, consumul de furaj şi
consumul specific.
La vârsta de 10 zile puii au fost repartizaţi randomizat în trei variante
experimentale şi anume:
- lotul martor (M) format din 25 de indivizi care au beneficiat de un furaj
comercial destinat puilor de carne
 - lotul experimental E1 alcătuit din 25 de pui care au beneficiat de o reţetă
furajeră în care principala sursă de proteină a fost şrotul de soia. La acest lot s-a
suplimentat în reţetă seleniu în cantitate de 0,5 g/100 kg N.C.
- lotul experimental E2 la care a folosit aceeaşi raţie însă suplimentată cu DL
metionină 0,2% în prima parte a experimentului, respectiv 0,1% în partea a doua.
Experimentul a durat 42 de zile. În prima etapă de furajare (1-28 zile) puii au
beneficiat de reţeta furajeră 21-1 iar în etapa a doua etapă (28-42 de zile) reţeta 21-
2.
În cazul parametrilor hematologici nu s-au constatat diferenţe semnificative
(p>0,05) între lotul experimental E 1 şi lotul martor M pentru eritrocite, leucocite şi
hematocrit însă acestea cresc semnificativ pentru hemoglobină (p<0,01) în favoarea
lotului martor; Pentru toţi parametrii hematologici amintiţi mai sus diferenţele sunt
semnificative (p<0,03 – 0,009) între lotul experimental E 2 şi lotul martor M
În ceea ce priveşte constantele eritrocitare HEM şi CHEM există diferenţe
semnificative (p<0,01) între puii din lotul experimantal E 1 comparativ cu puii din lotul
martor M şi nesemnificative (p>0,05) între E2 şi M ;
Pentru majoritatea parametrilor biochimici sangvini diferenţele între loturile de
pui E1 şi M sunt nesemnificative (p>0,05) cu excepţia fosforului şi seleniului (p<0,01)
unde diferenţele sunt asigurate statistic; Suplimentarea cu metionină determină
diferenţe semnificative (p<0,05) între loturile E 2 şi M pentru proteine totale, globuline,
calciu, fosfor şi seleniu.
Masa corporală a puilor din loturile în care raţiile furajere au fost suplimentate
cu seleniu şi metionină a fost mai mare cu 4,23 % la E 1 respectiv 2,91 % la E2
comparativ cu cea a puilor din lotul martor, iar consumul specific mai scăzut cu 6,78
% respectiv cu 8,96 %;
Menţionăm că parametrii bioproductivi au valori inferioare indicatorilor de
performanţă pentru hibridul RED J.A. considerat ca rasă mixtă, linia de formare fiind
cocoş REBBRO şi găină J.A. 57.

Scopul celui de al IV-lea experiment a fost de a evidenţia modificările

parametrilor hematologici, biochimici sangvini şi bioproductivi la puii de carne, hrăniţi
cu raţii dezechilibrate în microelemente.
S-au luat în studiu un număr de 96 de pui de carne, hibridul ROSS 308, cu o
greutate iniţială de 45 – 50 g, repartizaţi randomizat în 4 loturi (lotul martor şi trei
loturi experimentale), urmărite pe o durată de şase săptămâni. Puii au fost întreţinuţi
în baterii piramidale, pentru fiecare nivel al bateriei existând cuşete cu lotul (varianta
experimentală) pentru a fi eliminat “efectul de baterie”.
Furajarea s-a făcut ad libitum în condiţiile de 24 de ore lumină din 24, pe
întreaga perioadă de creştere şi exploatare şi pe loturi după cum urmează:
Perioada de acomodare 1-11 zile, în care puii din cele patru loturi au
beneficiat de aceeaşi reţetă furajeră.
Perioada 12-20 de zile. În acest interval puii din lotul martor au beneficiat de
raţia din perioada de acomodare, considerată standard. Puii din lotul experimental 1
(E1) au fost hrăniţi cu aceeaşi raţie furajeră cu excepţia oligoelementelor (Se, Zn, Fe,
Cu, Mn) care au reprezentat doar 75% din necesar comparativ cu lotul martor. Lotul
de pui E2 a beneficiat de aceeaşi reţetă ca şi lotul martor însă oligoelementele au
reprezentat doar 50% din necesar. Lotul E 3 a fost hrănit cu aceeaşi reţetă ca şi lotul
martor, exceptând oligoelementele care au fost în proporţie de 25 % din necesar,
comparativ cu lotul martor.
Perioada de creştere 22-35 de zile. S-a menţinut aceiaşi proporţie a
microelementelor la loturile experimentale faţă de raţia standard.
Perioada de finisare 36-42 de zile. Doar compoziţia nutreţului combinat a fost
specifică vârstei menţinându-se, pentru loturile experimentale, aceleaşi nivele de
microelemente respectiv 75, 50 şi 25 % din necesar.
Raţiile administrate puilor de carne, dezechilibrate în microelemente (Se, Zn,
Fe, Cu, Mn) au ca efect modificarea statusului metabolic şi a indicilor bioproductivi
după cum urmează:
- Scăderea semnificativă (p<0,05) a valorilor parametrilor hematologici:
eritrocite, hemoglobină, hematocrit şi leucocite înregistraţi la loturile experimentale
E1, E2 şi E3 comparativ cu lotul martor.
- În cazul parametrilor biochimici diferenţele sunt nesemnificative (p>0,05)
între loturile experimentale şi lotul martor. Diferenţe semnificative (p<0,05) s-au
înregistrat între: E1 E2 E3 şi lotul martor pentru calciu; E 2 E3 şi lotul martor pentru
albuminemie; E3 şi lotul martor pentru fosforemie.
- Reducerea concentraţiei din sânge a microelementelor seleniu, zinc, fier, şi
cupru la puii din toate loturile experimentale faţă de lotul martor.
 - Scăderea masei corporale cu 2,8% la E 1, 5,6% la E2 respectiv 7,5% la E3 în
condiţiile creşterii consumului specific cu 6,6%, 10,8% respectiv 11,3% comparativ cu
lotul martor.

Multitudinea factorilor de influenţă a cerinţelor în microminerale, precum şi

posibilităţile de dozare a unora dintre ele fac ca valorile recomandate de diverşi
autori sau sisteme de normare să fie diferite şi în limite destul de largi.
Enunţarea unor valori absolute ale necesarului de seleniu este dificilă din
cauza interrelaţiei cu vitamina E şi cu alte microelemente.
Necesarul de vitamină E la puii de carne este mai dificil de definit, în special
datorită interacţiunilor care există între vitamina E cu seleniu şi a altor interrelaţii.
Valorile superioare şi corespunzătoare cerinţelor de vitamină E pentru puii
de carne, comparativ cu cei de înlocuire, pot fi explicate prin cerinţe energetice
corelate pozitiv cu cerinţele vitaminice şi controlate prin raportul energovitaminic.
Având în vedere cele spuse mai sus în al V-lea experiment s-a urmărit
efectul unor surse şi doze diferenţiate de seleniu şi vitamină E asupra statusului
metabolic şi a indicilor bioproductivi la puii de carne.
Ca material biologic s-au folosit un număr de 80 de pui de carne, repartizaţi
în 4 loturi (lotul martor şi trei loturi experimentale), urmăriţi din punct de vedere a
obiectivelor timp de 49 de zile.
În prima perioadă de vârstă 1 – 28 zile, puii au beneficiat de furaj combinat
reţeta 21-1, respectiv de reţeta 21-2 în perioada a doua 29 – 49 de zile.
Diferenţa între loturi s-a făcut prin cantităţile, sursele şi combinaţiile privind
seleniul şi vitamina E ca supliment în hrana puilor.
Lotul 1 (martor) a beneficiat de furajul comercial standard.
Lotul experimental 2 a beneficiat de supliment de vitamina E în cantitate de
300 mg/kg zoofort, fără seleniu.
Lotul experimental 3 a beneficiat de seleniu (selenit de sodiu) 25 mg/kg
zoofort, fără supliment de vitamina E.
Lotul experimental 4 a fost hrănit cu o raţie carenţată la un nivel de 80% din
necesarul de Se şi vitamina E
Pentru stimularea consumului s-a asigurat un regim de hrană de 23 de ore
din 24, apa fiind asigurată prin adăpători automate montate în baterie.
 Pentru a stabilii consumul de furaje s-au efectuat cântăriri zilnice a furajului
consumat precum şi a resturilor neconsumate, diferenţa dintre acestea fiind
consumul efectiv de furaj combinat.
La sfârşitul perioadei experimentale s-au prelevat probe de sânge de la pui
pentru determinarea indicatorilor hematologici şi biochimici. De asemenea s-a
evaluat consumul specific, sporul de masă corporală, randamentul la sacrificare şi
indicii de calitate a cărnii.
În cazul parametrilor hematologici faţă de raţia standard administrată lotului
martor se înregistrează diferenţe semnificative (p<0,05) pentru eritrocite şi leucocite,
comparativ cu toate loturile experimentale. De asemenea diferenţe semnificative se
mai pot observa pentru hematocrit între lotul martor şi loturile 2 şi 3. Singurul
parametru care nu diferă semnificativ este hemoglobina (p>0,05).
Parametrii biochimici diferă semnificativ (p<0,05) faţă de lotul martor, astfel:
pentru globuline, glucoză, uree, colesterol, trigliceride şi magneziu comparativ cu
lotul suplimentat cu vitamina E (lot 2); pentru albumine, globuline, glucoză, uree,
trigliceride, fosfor şi seleniu comparativ cu lotul suplimentat cu seleniu (lot 3) şi
pentru proteine totale, albumine, globuline, glucoză şi trigliceride comparativ cu lotul 4.
Parametrii enzimatici sunt aproape în totalitate semnificativ diferiţi (p<0,05)
între loturile experimentale şi lotul martor cu exceptia GSH-Px U/I şi P A U/I între LM
şi L2, respectiv GGT U/I între LM şi L 4 unde diferenţele nu sunt asigurate statistic
(p>0,05)
Concentraţia vitaminei E din ser este semnificativ mai mare (p<0,05) la
loturile 2 şi 3 respectiv mai mică la lotul 4, faţă de lotul martor.
- Masa corporală a puilor la sfârşitul perioadei de control are valori medii mai
mari la loturile experimentale 2 şi 3 cu 5,31 % şi 2,87 % respectiv mai mici cu 0,49 % la
lotul 4 comparativ cu lotul martor în condiţiile în care consumul specific este mai redus
cu 9,13 % şi 5,21 % la loturile 2 şi 3 şi mai ridicat cu 1,74 % la lotul 4.
- Randamentul la sacrificare a fost mai scăzut la puii din loturile
experimentale cu 0,12 până la 1,62 puncte procentuale comparativ cu lotul martor.
- Conţinutul în proteină şi grăsime ai muşchilor pectorali este mai ridicat şi
cel apă mai scăzut la puii hrăniţi cu raţie standard echilibrate comparativ cu raţiile
suplimentate sau carenţate în vitamina E şi/sau seleniu.