Referat pe tema:

Proteinele implicate in formarea

smaltului dentar

Universitatea de Stat de Medicina si Farmacie”N.

Testemițanu”

Facultatea Stomatologie

Catedra de Biochimie

Student: Croitoru Ion Profesor: Asist. Univ. Simionică Eugeniu

Grupa: S2103
1.Stadiul morfologic

Formarea smaltului incepe in stadiul de clopot dentar. in elaborarea matricei prismelor

adamantine, primul rol TI au factorii inductori, proveniti din stratul de dentina.
Benoit considera ca stimulul poate veni de la odontoblaste, prin contact direct cu celulele
heterotipice sau de la molacule specifice prezente in matricea dentinara, punandu-se accentul
pe actiunea proteolitica a acestora asupra lamei bazate, ceea ce reprezinta "semnalul inductor"
prin care preadamatoblastele sunt informate asupra necesitatii multiplicarii si diferentierii.

2.Stadiul de diferentiere

Prima manifestare a diferentierii este alungirea celulelor pana la aproximati80>, la o largime

de 6-7n- Complexul Gcigi migreaza in mod caracteristic, situandu-se intre nucleu si polul
secretor. Ribozomii devin foarte abundenti, in toata citoplasma. Lumenul reticulului
endoplasmatic creste, suprafata sa se acopera cu ribozomi, apar ergastoplasme tipice.
Condriomul este dispersat in toata celula (Bawden, 1994).
Granulele secretoare cresc numeric progresila polul secretor. in citoplasma celulelor se mai
gasesc microfilamente si microtubuii, precum si tonofibrile fixate pe desmozomi. La polul
excretor al celulei se extinde prelungirea Tomes. Ele contin organite, ergastoplasme si
mitocondrii in numar mai redus si un foarte mare numar de granule de secretie de marimi
diferite - corpii adamantini ai lui Prennant.
Adamantoblastele au rol secretor; ele secreta direct matricea smaltului, dar, pe de alta parte,
au rol si in diferentierea structurii membranoase extracelulare: membrana ameloblastica
interna si externa -doua cuticule situate la cei doi poli celulari, membrana bazala si membrana
adamantino-dentinara a carei prezenta semnaleaza inceputul amelogenezei.

3. Stadiul secretor

Sinteza proteinelor smaltului debuteaza in reticulul endoplasmatic si continua in complexul

Gokji unde componentele proteice sunt condensate in granule secretorii. Acestea migreaza
catre extremitatea distala a celulei, iar continutul lor este eliberat. Exista un interval foarte
redus intre secretia proteinelor smaltului si aparitia de cristale anorganice. Cristalele sunt
dispuse intimplator in acest prim strat de smalt. interdigitan3u-se cu cristalele dentinei, pe
care unii autori le considera centre de nucleere pentru smalt.
Dupa ce primul strat de smalt este structurat, ameloblastii migreaza de la suprafata dentinei,
fiecare celula dezvoltand o scurta prelungire numita procesul Tomes. Desi contine citoplasma

ce se continua din corpul ameloblastic, se observa o distinctie intre proces si corpul celular,
marcata printr-un complex terminal distal jonctional care contine granule secretorii primare si
mici cule (Sakakura, 1989).

Odata format procesul Tomes, secretia proteinelor smaltului prin granule se evidentiaza la
nivelul unor canale inguste localizate in doua zone: extremitatea distala si cea proximala, la
jonctiunea cu corpul celular.

Primele proteine secretate ale matricei sunt de 2 tipuri, diferentiate prin mobilitatea lor

electroforetica si compozitia lor in aminoacizi. Enamelinele sunt proteine acide, cu masa
moleculara mare - intre 50 si 75KDa; sunt puternic legate de cristalul de hidroxil-apatita si
necesita solubilizarea acestuia in vederea extractiei, sunt mai putin abundente in matrice si
persista intr-o faza mai avansata de maturizare a smaltului. Ogata (1989) a izolat si purificat
patru fractiuni de enameline ( 70 K, 45K. 30K, 28 K - ce provir. probabil dintr-o proteina
precursoare cu 130kDa-Fukae, 1993) bogate in prolina, glicina, acid glutamic si aspartic din
smaltul bovin in formare si a determinat locusurile de fixare a calciului prin tehnici de
fluorescenta intrinseca. in toate patru cazurile s-a constatat prezenta a doua tipuri de locusuri
de fixare a calciului. Asocierea constanta a locusurilor de inalta afinitate variaza de la 1,2 la
1,4 x1Q4 M"1 si cea a locusurilor de afinitate scazuta de la 1,3 la 2,2 x 10/* M'1. Numarul
locusurilor de inalta afinitate este de la 8,6 la 11,6 mol/mol proteina si cea a locusurilor de
afinitate scazuta de la 22 la 32, cu o tendinta de crestere a locusurilor de legare a calciului la
enamelinele cu greutate moleculara mare.

Amelogeninele formeaza 80 - 90 % din matricea organica a smaltului pre - eruptiv; sunt

bogate in prolina (150 reziduri/1000), fara a contine insa si hidroxi-prolina, sunt solubile in
saruri neutre. Masa moleculara, inferioara celei a enamelinelor variaza intre 15-50 KDa. A
fost raportata prezenta unei amelogenine cu masa moleculara mare 55 KDa in smaltul bovin,
sugerand existenta unor precursori cu masa moleculara mare ce sunt clivati in peptide mai
mici pe masura calcifierii. Cercetari de ultrastructura au demonstrat ca amelogeninele ocupa
spatiul intercristalin al smaltului in stadiul secretor.

Studierea rolului implicarii complexului amelogeninic in mineralizare a evidentiat

posibilitatea acestuia de a sustine canale multiple prin care primele depozite minerale sunt
ghidate in cursul cresterii relatirapide de-a lungul axelor lor -c. In plus, afinitatea puternica de
suprafata manifestata de extractul 21 KDa porcin, presupune ca acesta sau componentul 25
kDa al complexului amelogeninei, formeaza un invelis molecular pe faza minerala depusa si
acesta limiteaza cresterea apatitelor de-a lungul axelor lor a- si o- (Fearnhead, 1992).
Limeback in 1991 a aratat existenta, in pozitja 16 a amelogeninei, a unei fosfoproteine care
initiaza legarea proteinei de hidroxil-apatita. Toate amelogenineie studiate au aceeasi
secventa de aminc-acizi (primii 33) la capatul N-terminal. Aceasta sugereaza rolul acestei
extremitati a moleculei in directionarea cresterii cristalelor, fiind conservata in cursul
evolutiei. In vivo, amelogenineie au capacitatea de auto-asamblare a structurii proteice
primare, generand agrgate specifice supramoteculare care se presupune ca functioneaza ca
sisteme de control in organizarea uttrastructurala a cristalitetor de smalt in formare (Fincham,
1994).

Originea, relatiile si transformarile enamelinelor si amelogenineior in cursul maturarii

smaltului nu sunt inca elucidate, pe de o parte datorita rezultatelor contradictorii citate in
literatura, iar pe de alta parte dificultatii de a obtine proteine izolate si purificate.
Din punct de vedere imunologic, anticorpii policlonali au fost preparati pentru enameline si
amelogenine. Pentru smaltul bovin a fost demonstrata existenta de epitopi comuni pentru cele
doua clase de proteine. Anticorpii monoclonaii au fost descrisi pentru amelogeninele de
origine bovina, acestea prezentand o reactivitate crescuta cu enameiinele. Caracterul
imunogen al proteinelor tufelor de smalt este puternic, fiind determinati
recent anticorpi policlonali; acestea reactioneaza atat cu enamelinele cat si cu unele keratine.
Proteinele tufelor reprezinta ansamblul proteinelor extrase din smaltul matur, dupa
solubilizare intr-un acid puternic - acid tricloacetic 20% - si isi datoreaza numele aspectului
lor de agregat insolubil. Au un caracter acid cu o masa moleculara abila cu cea a
enamelinelor - intre 66 si 72 KD.

Studiile moleculare efectuate in vederea precizarii numarului de gene responsabile producerii

proteinelor smaltului au evidentiat localizarea genei amelgeninei umane pe ambii cromozomi
Y si x p l-p 3, deletia genei de pe cromozomul X fiind corelata cu amelogeneza imperfecta.
Aldred(1992) si Sasaki(1995) indica existenta a cel putin doua tocusuri pe cromozomul X
care pot determina acest defect de smalt, unul pe zona distala a bratului scurt si unul pe bratul
lung .
Schwartz (1992) a relatat inhibarea transcriptiei genei amelogeninei, dupa incorporarea de
Bromodeoxyuridina (Brd U) in ADN-ul epiteliului adamantin intern, in transcriptia genei
fiind implicate alte mecanisme reglatorii decat metilarea genei.
Izolarea ARN mesager si caracterizarea produselor de traducere "in vitro" a fost realizata
pentru smaltul bovin, de iepure si uman. Pentru smaltul uman s-au pus in evidenta un ARNm
ce codeaza o enamelina cu masa moleculara 68000 si trei ARNm pentru amelogenine cu M
de 26000, 22000 si 20000. DenBesten(1992) a demonstrat in ameloblastele secretarii la
soarece existenta a patru ARNm pentru amelogenine, cu marimea de 0.9, 1.3, 2.7 si 4.4 KB.
In smaltul matur s-a detectat un ARNm de 1.3 Kb.

Cristalele depozitate pe aceasta matrice sunt lungi sub forma de placi subtiri de hidroxil-
apatita, matricea smaltului fiind mineralizata pana la 30% si avand o consistenta scazuta.
Matricea trece apoi in cel de-al ll-lea stagiu, de maturare, proces care urmeaza aceeasi cale ca
si secretia matricei, de la jonctiunea amelo-dentinara si apoi radiar catre exterior intr-o rata de
0.04-0.05 um/zi. Maturarea smaltului consta in cresterea cristalelor minerale cu pierderea
selectiva a apei si proteinelor - toate amelogeninele sunt inlocuite, lasand numai enameline cu
masa moleculara mare legate strans de suprafata cristalelor de apatita. Smaltul rezultat este
bine mineralizat, dar foarte poros.
Mecanismul de degradare al amelogeninelor (resorbtie, enzima specifica de tip
"amelogeninaza") este inca incomplet cunoscut.. Fazel(l989) a determinat existenta unei
proteinaze capabile sa scindeze secventa Met-lle-Arg, activitatea acestei enzime crescand
intre stadiul secretor si de maturare, continuand pana in faza tardiva a acestuia. Hidrolizarea
amelogeninei in faza de secretie este redusa de inhibitorii serinei si sulfhidril proteazei,
fluorul in cantitate de 1mM neavand efect asupra procesului de degradare dar putand reduce
producerea acesteia de catre smalt. Studierea ametogeninazei din faza de maturare a smaltului
(DenBesten, 1992) a evidentiat izolarea a doua proteinaze cu masa moleculara de 46kOa si
52kOa, probabil rezultate din scindarea unei proenzime cu masa moleculara mare.

Tanabe(1992) a evidentiat in smaltul porcin aflat in faza secretorie, la nivelul stratului extern,
a unei proteinaze de 76-78kDa care cliveaza peptidul carboxi-terminal al amelogeninei
25kDa, convertind-o in amelogenina 20kDa, si scindeaza 89kDa enamelinele in fragmente de
25-, 41 si 56kDa. In stratul intern al smaltului secretor s-au identificat o serie de proteinaze cu
30 si 34kOa care actioneaza pe fragmentele de amelogenina 20kDa si o proteinaza care
degradeaza atat amelogeninele cat si enamelinele.
S-a identificat in smaltul bovin, in formare, o proteinaza cu masa moleculara mare, cu
capacitate de clivare a unei amelogenine de 20kDa, formata din 179 aminoacizi, la capatul
carboxiterminal: Pro168-Ala169; enzima este o metalo-proteinaza-'calciu-dependenta"
(Moradian-Oldak, 1994).

Al lll-lea stadiu consta in cresterea aportului de substanta minerala si reducerea porozitatii.

4. Stadiul de maturare

Dupa formarea matricei, celulele ameloblaste sufera modificari legate de etapa de maturare a
smaltului. Se produc reduceri de inaltime si volum a organitelor pe care le contin, organitele
in exces fiind incorporate in vacuole autofage si digerate de enzimele lizozomale.
Extremitatea distala a celulei se piicatureaza formand o margine striata, care creste astfel
suprafata de schimb a membranei piasmatice.
Modificarile cantitative si calitative ale smaltului care au loc in perioada de maturare
presupun implicarea ameloblastilor in indepartarea selectiva a substantei organice. Studii
morfologice au evidentiat resturi de matrice a smaltului intre prelungirile marginii striate si in
interiorul vacuolstor ameloblastice. Alte cercetari, cu markeri radioactivi, indica patrunderea
de matrice organica a smaltului in arneloblastii maturi.
In interiorul componentei organice a smaltului se produce, in aceasta etapa, influxul ionilor
de calciu si fosfat, cu cresterea rapida a cristalelor minerale si indepartarea apei.
S-au observat grupuri largi de ameloblasti maturi care alterneaza fizic, prezentand fie o
suprafata distaia neteda fie una striata, aceste modificari morfologice fiind corelate cu
schimbarea ciclica a functiilor celulare (indepartarea substratului proteic in influxul de
calciu). Smaltul adiacent ameloblastilor cu suprafata striata pare a fi caracterizat printr-un
influx crescut de calciu. Aceasta indica ca dezvoltarea marginii striate ("in perie") si cresterea
activitatii fosfatazei alcaline la acest nivel sunt corelate cu trecerea rapida a ionilor anorganici
prin membrana celulara in cursul maturarii smaltului (Wottgens, 1995).
Cristalele smaltului isi incep cresterea imediat dupa formare, cand au o grosime de 3,1 nm si
o lungime de 29 nm si o densitate crescuta (1240 cristale pe micrometru patrat). Dezvoltarea
cristalelor se produce mei ales in inaltime si mult mai lent in grosime, densitatea in smaltul
matur fiind de 560 cristalite pe micrometru patrat. Aceasta scadere 3 numarului pe unitate de
supraf nta nu e determinata numai de procesul de crestere ci si de fuziunea cristalelor.
5.Stadiul protector

Pe masura ce coroana dintelui se formeaza, pulpa smaltului si papila conjunctiva se retrag,

apoi pulpa smaltului se atrofiaza; cele doua straturi ale organului adamantin, cel intern dar si
cel extern, se unesc Adamantoblastii isi pastreaza conuratia pana la formarea completa a
smaltului, apoi sufera accentuate modificarii morfologice, reducandu-si inaltimea si devenind
cuboidali, apoi aplatizati. in curand, identitatea nemaiputand fi diferentiata de a celulelor
supraiacente ale organului smaltului. In acest moment, prin unirea ameloblastilor cu stratul
intermediar si epiteliul adamantin extern, se formeaza un strat celular denumit epiteliul
adamantin redus.
Cuticula primara a smaltului (stratul intern acelular cu o grosime de 0.2-l microni) format
preeruptiv, ca un produs de secretie al ameloblastilor, dupa incetarea formarii matricii
smaltului, si epiteliul adamantin redus, alcatuiesc ceea ce era cunoscut de autorii clasici sub
numele de membrana lui Nasmyth.
Cuticula secundara, cu o grosime cuprinsa intre 2-l0 microni, ia nastere in cursul eruptiei
dentare, ca o cuticula eprteliala, la care participa epiteliul gingival fuzionat cu epiteliul
adamantin redus. Acest epiteliu combinat, ia denumirea de insertia epiteliala.
Cuticula tertiara, care apare posteruptiv, este de origine exogena si se formeaza prin absorbtia
bacteriilor, celulelor epiteliale, detrisurilor alimentare, proteinelor s.a. pe suprafata smaltului,
motipentru care poarta denumirea de pelicula dobandita.

Concluzie:
Prin cele 5 stadii de dezvoltare a dintelui proteinele au roluri diverse: de la a degrada alte
lanturi proteinice precum Met-lle-Arg la a forma smaltul prin enameline ce secreta substante
cu o rezistenta sporita fapt ce ofera o duritate buna smaltului.
Bibliografie:
1. https://www.esanatos.com/ghid-medical/odontologie/amelogeneza-formarea-
smaltului45163.php
2. https://library.usmf.md/sites/default/files/2018-10/Biochimie%20medicala.pdf
3. http://www.fiziologiemd.umfiasi.ro/wp-content/uploads/2018/05/MD-I-2017-2018-
material_stomatognat.pdf