MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ŞI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
FACULTATEA DE ŞTIINŢE REALE, ECONOMICE ŞI ALE
MEDIULUI
CATEDRA DE ŞTIINŢE ALE NATURII ŞI AGROECOLOGIE

REFERAT

Substanțele chimice toxice care poluează apa

SPECIALITATEA ECOLIGIE

Autor:
Student grupei EC11R
Topală Alexei
______________
(semnătura)

Controlat:
Dr. hab., conf. univ. Vasilii ȘARAGOV

______________
(semnătura)

BĂLŢI, 2020
 Cuprins
INTRODUCERE………………………………..……………3

1.SUBSTANȚE ANORGANICE
• 1.1. METALE GRELE....................................................4
• 1.2 FERTILIZATORI ANORGANICE...........................7
• 1.3 ALTE SUBSTANCE TOXICE ANORGANICE......8
2.SUBSTANȚE ORGANICE

• 2.1 Petrol și producte petroliere......................................10

• 2.2 Pesticide.................................................................... 12
CONCLUZIE........................................................................... 14
BIBLIOGRAFIE..................................................................... 15

2
 INTRODUCERE
Actualitatea temei. Apa este cea mai valoroasă resursă naturală. Acesta joacă
un rol excepțional în procesele metabolice care stau la baza vieții. Apa are o mare
importanță în producția industrială și agricolă. Se știe că este necesar pentru nevoile zilnice
ale omului, ale tuturor plantelor și animalelor. Pentru multe viețuitoare, servește ca habitat.
Dar cu timp hidrosfera este din ce în ce mai puternic influențată de creșterea orașelor,
dezvoltarea rapidă a industriei, intensificarea agriculturii, extinderea semnificativă a
suprafeței de teren irigat, îmbunătățirea condițiilor culturale și de viață și o serie de alți
factori antropogeni. Consecința acestor influențe este introducerea în mediul acvatic a unor
substanțe noi, neobișnuite - poluanți care înrăutățesc calitatea apei. Poluarea poate fii de
caracter diferit: poluarea chimică, fizică și biologică. Poluarea chimică este o schimbare a
proprietăților chimice naturale ale apei datorită creșterii conținutului de impurități
dăunătoare din aceasta, atât anorganice (săruri minerale, acizi, alcalii ), cât și organice (ulei
și produse petroliere, reziduuri organice, surfactanți, pesticide).

Scopul lucrării este de a identifica cele mai comune substanțe chimice care
poluează apa, proprietățile și sursa lor.

Obiecte de cercetare: Substanțele chimice toxice care poluează apa

Metode de cercetare La elaborarea lucrării date sau folosit metode de cercetare
precum: metoda studiului bibliografic.

Structura și volumul. Lucrarea data are 15 pagini, conține introducerea, 2 capitole,

concluziile și bibliografia.

3
 1.SUBSTANȚE ANORGANICE

SUBSTANȚE ANORGANICE- dupa substanțe inorganice în general se încelege

un compus chimic care nu are legături carbon-hidrogen, adică un compus care nu este un
compus organic. Sau uneori un compus chimic simplu care concine carbon. Exemplele
includ monoxid de carbon, dioxid de carbon, carbonați, carburi, cianuri, cianate și
tiocianați. Multe dintre acestea sunt părți normale ale sistemelor organice; descrierea unei
substanțe chimice ca anorganice nu înseamnă neapărat că nu apare în interiorul
viețuitoarelor și unii compuși simpli care conțin carbon sunt adesea considerați anorganici.
Cu toate acestea, distincția nu este clar definită și autoritățile au păreri diferite asupra
subiectului. Compușii anorganici cuprind cea mai mare parte a scoarței terestre.
Principalii poluanți anorganici (minerali) ai apelor dulci și de mare sunt diferiți
compuși chimici care sunt toxici pentru locuitorii mediului acvatic. Acestea sunt compuși
de arsenic, plumb, cadmiu, mercur, crom, cupru, fluor. Majoritatea lor intră în apă ca urmare
a activității umane. Metalele grele sunt absorbite de fitoplancton și apoi transferate către
organismele superioare prin lanțul trofic.

1.1. METALE GRELE

Cadmiul este un metal tranziţional de culoare cenuşiu-metalică şi face parte

din grupa metalelor puţin răspândite în natură, găsindu-se doar sub formă de compuşi
anorganici, în special în minereurile de zinc. Se regăseşte, de asemenea, în industrie, ca un
produs secundar inevitabil al procesului de extracţie al zincului, plumbului şi cuprului. Este
utilizat în principal în procesul de electro-galvanizare şi în reactoarele atomo-nucleare.
Totodată, compuşii cadmiului sunt utilizaţi în fabricarea
pigmenţilor şi coloranţilor, ca stabilizatori în materialele din plastic şi în electrozii bateriilor
alcaline nichel-cadmiu, în imprimare, industria textilă, fotografie, lasere, semiconductori,
pirotehnie, în amalgamele dentare, în fabricarea lămpilor fluorescente, în bijuterii, gravură,
industria de automobile şi avioane.
Aproximativ 10% din consumul de cadmiu este produs din surse secundare, în
principal de la praful generat de fier şi resturi de oţel prin reciclare. O cantitate foarte mare
de cadmiu este eliberată în mediul înconjurător, aproximativ 25.000 de tone pe an.
Aproximativ jumătate din această cantitate de cadmiu este eliberată în râuri.

4
 Este foarte toxic pentru pești, cauzează distrugerea epiteliului respirator și pieli.
În cazuri cronice destruge rinichi și ficatul, poate să cauzează tumori.

Plumbul este un metal greu, de culoare gri-argintie cu densitatea foarte mare.

Plumbul metalic, pur, apare și el în natură, dar este foarte rar. În schimb, plumbul sub formă
de minereuri apare frecvent, împreună cu alte metale cum ar fi zincul, argintul (cel mai
adesea) și cuprul, și este extras împreună cu aceste metale. Cel mai răspândit mineral în
care apare plumbul în natură este galena, sau sulfura de plumb (PbS), care conține 86%
plumb în greutate (raportul atomilor este însă 1:1). Alte minerale cu plumb sunt ceruzitul,
sau carbonatul de plumb (PbCO3) și angezita, sau sulfatul de plumb (PbSO4). Oxizii de
plumb (miniu, litargă) se utilizează la fabricarea vopselelor protectoare și a chiturilor de
miniu și de litargă. De asemenea, plăcuțele de plumb se utilizează la fabricarea
acumulatorilor pentru autoturisme. Datorită densității sale mari și rezistenței la coroziune,
plumbul este folosit ca balast pentru menținerea echilibrului ambarcațiunilor cu vele.
Densitatea sa mare contrabalansează efectul de înclinare al vântului și în același timp ocupă
un volum mic. Din același motiv este folosit și de către scafandri la centura pe care aceștia
o poartă la brâu pentru a contracara tendința naturală de flotabilitate a acestora și a
echipamentului. Mult plumb este emis de mașini.
Cauzează diferite disturbari sistemei nervoase special la copii. În cazul otrăviri
acute la peste apare mai întâi anxietatea, respirația devine mai frecventă, apoi se dezvoltă
depresia generală și respirația încetinește. Brăncile și pielea sunt acoperite cu un strat de
mucus coagulat. În cazul otrăvirei cronice, semnele externe și reacțiile locale la nivelul
branhiilor și pielii sunt mai puțin pronunțate, modificările necrobiotice ale organelor interne
prevalează. Acțiunea plumbului se caracterizează printr-o întunecare a pedunculului caudal
(un simptom al neurotoxicozei) și curbura corpului peștilor. În paralel cu aceasta, se
constată necroza focală a parenchimului ficatului, rinichilor și splinei, distrofia fasciculelor
musculare ale miocardului, cromatoliza neuronilor din creierul mediu, În sânge, cantitatea
de hemoglobină, eritrocite și limfocite scade.

Zinc-este un metal de culoare albastruie spre alb . Se obține din mineuri și din
compuși, fiind folosit în aliaje cu alte metale pentru protejarea acestora împotriva oxidari.
Se folosește în acumulatoare, în metalurgie metalelor prețuiți, în vopsele în medicină.
Este toxic în doze mari, cauzeza infertilitatea, încetinirea creșterii, anemie. La
pești cauzeză pete întunecate pe piele, umflarea branhiilor, destruge epiteliul respirator.

5
 Cuprul (numit și aramă) metal de culoare roșcată, foarte bun conducător de
electricitate și căldură. Cuprul, care are o puritate de peste 99% este folosit la fabricarea
conductelor de gaz și apa, a materialelor pentru acoperișuri, a ustensilelor și a unor obiecte
ornamentale. Deoarece cuprul este un bun conducător de căldură se utilizează la boilere și
alte dispozitive ce implică transferul de căldură, sau folie de cupru. Se foloseste în
metalurgie, întreprinderi de construcții de mașini și întreprinderi de construcții de mașini și
electrotehnică. Se conține în apele folosite de uzine de prelucrare a minerarilor.
În concentrații mari, sărurile de cupru au un efect astringent, iritant și cauterizant,
iar în concentrații scăzute, inactivează enzimele respiratorii la pești. Toxicitatea cuprului
crește odată cu scăderea durității apei, a temperaturii și a conținutului de oxigen. S-a
observat sinergism în combinația cuprului cu zincul și cadmiul. În doze foarte mari poate
cauza intoxicații la pești cu apariția de mucus albăstrui pe pielea lor.

Mercurul reprezintă unul din cele 6 elemente care sunt lichide la o presiune și
temperatura apropiată de cea a camerei. Este întâlnit în natură predominant sub forma
cinabarului (sulfură de mercur). Se găsește în apele uzate de la uzinele chimice
producătoare de vopsele, clor și sodă caustică, produse farmaceutice, explozivi și fabrici de
celuloză și hârtie. În agricultură, compușii organomercurici (granosan, mercuran,
mercurhexan etc.) sunt folosiți ca pesticide.
Acționeza ca neurotoxin. Intoxicația acută, cauzată de concentrații mari de
mercur, provoacă o serie de tulburări cognitive, comportamentale, senzoriale și motorii. În
cazul otrăvirii acute la pești, se vede schimbare secvențială în fazele de excitare și depresie,
intensificarea și încetinirea respirației, dezechilibru și mișcărilor ne coordonate. Peștii se
întind pe o parte și mor de sufocare. Corpul peștilor morți este acoperit cu un strat albicios.
Intoxicația cronică este însoțită de disfuncții ascuțite ale sistemului nervos: convulsii și
paralizări, anemie.

Crom- este un metal un metal dur și lucios cu o culoare alb-cenușie. Crom se

găsesc în apele uzate ale multor plante industriale producătoare de săruri de crom, acetilenă,
taninuri, anilină, linoleum, hârtie, vopsele, pesticide, materiale plastice etc.
Sărurile de crom pot provoca dermatită la oameni especial cele cu crom VI
valent. Pentru pești si alți hidrobionți mai toxice sunt compușuri chimice cu crom III

6
Odată cu creșterea durității apei, toxicitatea compușilor cromului scade. În caz de otrăvire
acută cu compuși ai cromului, peștii sunt acoperiți abundent de mucus și mor de asfixie,
care se dezvoltă din cauza descompunerii și descuamării epiteliului respirator al branhiilor.
Epiderma pielii este de asemenea afectată. Otravirea cronica cu crom hexavalenta este
insotita de o acumulare de lichid galben portocaliu in cavitatea abdominala.

Fierul este un element chimic metalic. Suprafețele proaspăt tăiate ale fierului
au o culoare gri-argintie, sunt lucioase, dar se oxidează în aer. În apele de suprafață,
conținutul de fier variază foarte mult. În sursele de apă subterane și în apele de mlaștină,
concentrația sa ajunge la zeci de mg / l. O creștere accentuată a fierului în corpurile de apă
are loc atunci când acestea sunt poluate cu ape uzate din mine, întreprinderi metalurgice,
de construcții de mașini și chimice. Formele feroase de fier sunt instabile, se oxidează rapid,
se transformă în forme de oxid și formează, de asemenea, hidroxizi și carbonați insolubili.
Procesul de oxidare are loc nu numai în apă, ci și în corpul bacteriilor de fier, care se
înmulțesc în mlaștini, conducte de apă și iazuri. După ce bacteriile dispar, hidratul de oxid
de fier se așează pe fund.
Toxicitatea fierului este cauzată de deteriorarea mecanică și asfixierea peștilor
și a icrei ca urmare a precipitării fulgilor de hidroxid de fier sau a scăderii oxigenului din
apa consumată pentru oxidarea fierului . Într-un mediu acidic, ionii de fier pătrund în
țesuturi și acționează independent ca toxine. În cazul de otrăvire acută branhiile, pielea
peștilor, precum și coaja ouălor moarte sunt acoperite cu un înveliș maro. În plus, în branhii,
se remarcă dezintegrarea epiteliului și descuamarea acestuia.

1.2.FERTILIZATORI ANORGANICE
Fosfați - săruri de acid fosforic. Fosfați sunt o sursa de fosfor care este esențial
pentru viață. Cantitatea prea mare de sări ale acizilor fosforici cauzeză reproducerea
necontrolata a cianobacteriilor și algelor deferite (Eutrofizare) care poate să duce la
colapsul ecosistemului local cauzat de toxine emise de cianobacterii și insuficiența de
oxigen provocată de blocarea razelor solare cu algi . Marea parte de fosfați care ajung în
apa au de fapt origine naturală(depozite minerale în pământ, ființe vii, etc.). Se folosesc în
prima ora în agricultură ca fertilizatori ai solului și când plantele nu sunt capabile să
proceseze toate substanțele introduse, acestea rămân în sol și, în timpul ploii sau al topirii
zăpezii, sunt spălate în corpurile de apă din apropiere. Se întâlneste în compoziția pulberilor
de spălat, a detergenților de spălat vase și a altor detergenți, fosfații sunt introduși în primul

7
rând ca agenți de complexare, deoarece, dizolvându-se în apă, sunt capabili să lege ionii de
calciu și magneziu în compuși complecși, prevenind astfel formarea de solzi și
îmbunătățind efectul substanțelor active. Fosfații sunt folosiți pe scară largă în industria
alimentară. În special, în produsele din carne pentru a asigura o reducere a greutății
produsului și fiindcă au proprietăți conservante. În cantități mari în apă pot sa cauzează
dermatite, poate sa cauze deformarea oaselor la copii și osteoporoză la adulți
Nitrați -săruri de acid azotic. Sunt esențiali pentru creșterea majorități plantelor
fiindcă ei nu pot sa folosească azotul liber din mediul înconjurător. Se folosește în
agricultura ca fertilizatori (Principalele îngrășăminte nitrate sunt sărurile de amoniu, sodiu,
potasiu, calciu și magneziu) , in producerea explozivilor, producția de sticlă și producția de
droguri înca sunt folosiți ca aditivi alimentari în producția de cârnați, amestecurile de sare
topite ale nitraților sunt utilizate pentru întărirea unor metale în metalurgie. Ca și în cauza
fosfaților poluarea apei cu volumuri mari de
nitrate poate să cauză eutrofizare apei. Nitrați pot fi pereculoși pentru că ei se
metabolizează în nitriți care în cantități mari pot sa cauzează probleme cu sistemul
circulator deoarece transformă hemoglobina în methemoglobina care nu poate să transportă
nimic, acest fenomen este cel mai periculos pentru copii mici fiindcă ei înca nu au sisteme
de fermenți trebuite. Se speculează ca nitriți pot să fie cancerogeni.

1.3ALTE SUBSTANCE TOXICE ANORGANICE

Arsen– este un semi-metal fragil de culoare oțel cu o nuanță verzuie. Arsen și

compușii săi sunt folosiți pe scară largă în economia națională este conținut în apele uzate
ale diferitelor industrii - metalurgice, chimico-farmaceutice, textile, sticlă, în prelucrarea
pieli, în producerea insecticidelor, erbicidelor, vopselelor. Substanțele chimice produse pe
bază de arsen folosite în agricultură și silvicultură pentru combaterea dăunătorilor plantelor
pot pătrunde în corpurile de apă cu scurgeri de suprafață. În apă, arsenicul se găsește sub
formă de arsenat sau arsenit și se găsesc și compuși metilați. Formele sale depuse se pot
dizolva odată cu creșterea temperaturii și pot provoca poluare secundară.
În dozele mari arsen cauzează un efect cauterizant asupra branhiilor și a pielii
peștilor. Pătrunzând în organism, arsenicul se leagă de grupele SH de enzime și provoacă
tulburări vasculare și modificări distructive în organele interne. Sărurile de acizi arsenici
(arseniti) sunt resorbiți în corpul peștilor mai repede decât arseniații și sunt mai toxici. Peștii
afectați sunt inactivi, înainte de moarte la pești se încep convulsi puternice. Intoxicația

8
cronică duce la epuizare și anemie. Modificările patomorfologice se caracterizează prin
distrofia epiteliului respirator, și necrobioza celulelor hepatice și epiteliul tubular renal.
Arsen este un cancerogen. Intoxicarea de arsen la oameni se caracteriză cu vărsături, dureri
abdominale, diaree, depresie a sistemului nervos central. În zonele în care există un exces
de arsenic în sol și apă, acesta se acumulează în glanda tiroidă la om și provoacă gușă
endemică.

Amoniacul este un compus de azot și hidrogen cu formula NH3. O hidrură binară

stabilă și cea mai simplă hidrură de pnictogen, amoniacul este un gaz fară culoare cu un
miros înțepător caracteristic. Este un deșeu azotat obișnuit, în special în pentru
organismelor acvatice. El contribuie semnificativ la nevoile nutriționale ale organismelor
terestre servind ca precursor al alimentelor și al îngrășămintelor. Amoniacul, fie direct, fie
indirect, este, de asemenea, un element de bază pentru sinteza multor produse farmaceutice
și este utilizat în multe produse de curățare comerciale.
Se crede că toxicitatea amoniacul este cauză a pierderilor inexplicabile în
incubatoarele de pești. Excesul de amoniac se poate acumula și poate provoca alterarea
metabolismului sau creșterea pH-ului corpului organismului expus. Toleranța variază în
funcție de speciile de pești. La concentrații mai scăzute, în jur de 0,05 mg / L, amoniacul
neionizat este dăunător pentru speciile de pești și poate avea ca rezultat o creștere slabă și
rate de conversie a furajelor, fecunditate și fertilitate reduse și crește stresul și
susceptibilitatea la infecții și boli bacteriene. Expuși la excesul de amoniac, peștii pot suferi
pierderi de echilibru, hiper-excitabilitate, activitate respiratorie crescută și absorbție de
oxigen și ritm cardiac crescut. La concentrații care depășesc 2,0 mg / L, amoniacul
provoacă leziuni branhiale și tisulare, letargie extremă, convulsii, comă și moarte.
Experimentele au arătat că concentrația letală pentru o varietate de specii de pești variază
de la 0,2 la 2,0 mg / l

9
 2.SUBSTANȚE ORGANICE

SUBSTANȚE ORGANICE- În chimie, compușii organici sunt în general orice

compuși chimici care conțin legături carbon-hidrogen, cu excepția de carbonații, oxizii de
carbon, cianuri, și carbonului ca element.
Poluanții organici a apei includ :

2.1. PETROLUL ȘI PRODUCTELE PETROLIERE

Petrolul este un lichid uleios maro închis, vâscos, cu fluorescență scăzută. Petrolul
este compus în principal din hidrocarburi alifatice și hidroaromatice saturate. Principalele
componente ale hidrocarburilor petroliere (până la 98%) sunt împărțite în 4 clase:
• Parafine (alchene). până la 90% din compoziția totală) sunt substanțe stabile, ale
căror molecule sunt exprimate printr-un lanț drept și ramificat de atomi de carbon.
Parafinele ușoare au volatilitate și solubilitate maximă în apă.

• Cicloparafine. (30-60% din compoziția totală) compuși ciclici saturați cu 56 de

atomi de carbon în inel. Pe lângă ciclopentan și ciclohexan, compușii biciclici și
policiclici din această grupă se găsesc în ulei. Acești compuși sunt foarte stabili și
sunt greu biodegradabili.

• Hidrocarburi aromatice. (20-40% din compoziția totală) compuși ciclici nesaturați

din seria benzenului conținând 6 atomi de carbon în inel mai puțin decât
cicloparafine. Uleiul conține compuși volatili cu o singură moleculă inelară
(benzen, toluen, xilen), apoi biciclic (naftalină), semi-ciclic (piren).

• Olefine (alchene). (până la 10% din compoziția totală) compuși neciclici nesaturați
cu unul sau doi atomi de hidrogen la fiecare atom de carbon într-o moleculă având
un lanț drept sau ramificat.

Petrolul și produsele petroliere sunt cei mai frecvenți poluanți în oceane. De la

începutul anilor 80, aproximativ 16 milioane de tone erau turnate în ocean anual ce
reprezentă aproximativ 10,23% din producția mondială. Cele mai mari pierderi de petrol
sunt asociate cu transportul acestuia din zonele de producție. Situațiile de urgență,
10
descărcarea la bord a apelor de spălare și de balast de către tancuri, toate acestea determină
prezența unor câmpuri permanente . În perioada 1962-79, ca urmare a accidentelor,
aproximativ 12 milioane de tone de petrol au pătruns în mediul marin. Din cauza scurgerilor
minore, se pierd anual 10,1 milioane de tone de ulei. Masele mari de petrol intră în mări
de-a lungul râurilor, cu fluxuri de apă menajere și pluviale. Volumul de poluare din această
sursă este de 12,0 milioane tone / an.
Cu efluenți industriali, se primesc anual 10,5 milioane de tone de ulei.
Odată ajuns în mediul marin, uleiul se răspândește mai întâi sub formă de film,
formând straturi de grosime variabilă. Pelicula de ulei schimbă compoziția spectrului și
intensitatea pătrunderii luminii în apă. Absorbția luminii vizibile a peliculelor subțiri de țiței
este de 1-10% (280 nm), 60-70% (400 nm). Filmul cu grosimea de 13-40 microni absoarbe
complet radiațiile infraroșii. Pelicula de ulei este foarte mobilă, rezistentă la oxidare.
Fracțiunile grele petrolului se coboară la fundul baziunului de apa afectat și pot să persistă
ani întregi.
Cu toate acestea, țițeiul și produsele petroliere au o varietate de efecte toxice asupra
diferitelor specii de pești. Uleiul ingerat poate provoca sângerări gastro-intestinale,
insuficiență renală, intoxicație hepatică și tulburări ale tensiunii arteriale. Încetinește
creșterea, distruge aripioarele, duce la diverse modificări biologice și celulare, afectează
comportamentul. Larvele și tinerii peștilor sunt cei mai sensibili la efectele petrolului, ale
căror scurgeri pot ucide ouă și larve de pește la suprafața apei, iar tinerii - în apele puțin
adânci. Hidrocarburi aromatice au proprietăți cancerogene. În zonele oceanului afectate de
peliculele de petrol cu timp piere fitoplanctonul de la insuficiența de lumină. Impactul
scurgerilor de petrol asupra nevertebratelor poate dura de la o săptămână la 10 ani. Depinde
de tipul de ulei; circumstanțele în care s-a produs reversarea și efectele acesteia asupra
organismelor. Nevertebratele mor cel mai adesea în zona de coastă, în sedimente sau în
coloana de apă. Coloniile de nevertebrate (zooplancton) în volume mari de apă revin la
starea lor anterioară (înainte de deversare) mai repede decât cele din volume mici de apă.
Plantele rezervoarelor mor complet dacă concentrația de hidrocarburi poliaromatice ajunge
la 1%. Vărsările de petrol ucid mamiferele marine. Vidrele de mare, urșii polari, focile și
focile nou-născute (care se disting prin prezența blănii) sunt cele mai frecvent ucise. Blana
contaminată cu ulei își pierde capacitatea de a reține căldura și apa. Uleiul, care afectează
stratul de grăsime al focilor și cetaceelor, mărește consumul de căldură. În plus, uleiul poate
irita pielea, ochii și poate interfera cu capacitatea normală de înot. Vaporii de ulei cauzează

11
probleme cu sistemul respiratori la mamiferele care sunt aproape de scurgerile mari de
petrol.

2.2 PESTICIDE
Pesticid - o substanță (sau un amestec de substanțe) de origine chimică sau
biologică, concepută pentru a distruge insectele dăunătoare, rozătoarele, buruienile, agenții
patogeni ai plantelor și animalelor și, de asemenea, utilizată ca defoliant, desicant și
regulator de creștere. Pesticidele sunt un nume colectiv general acceptat în practica
mondială pentru substanțele chimice de protecție a plantelor, constând din două cuvinte -
pest - dăunător și cide - pentru a reduce (traducere semantică - agenți nocivi). Pesticidele
sunt folosite pentru a distruge sau opri dezvoltarea insectelor, căpușelor, mamiferelor
(rozătoarelor), bacteriilor, sporilor de fungi, vegetației dăunătoare și a altor organisme vii
care dăunează culturilor și animalelor și cauzează deteriorarea calității produselor agricole,
a materialelor și a produselor.
Principala sursă de pesticide care intră în corpurile de apă este scurgerea de
suprafață a topiturii, a ploii și a apelor subterane de pe terenurile agricole, apele colectoare-
drenate evacuate din zonele irigate. Pesticidele pot fi, de asemenea, introduse în ape în
timpul tratări lor pentru a distruge plantele acvatice nedorite și alte organisme acvatice, cu
apele uzate de la plantele industriale care produc pesticide, direct în timpul tratamentului
câmpurilor cu pesticide folosind aviația, în timpul transportului neglijent prin transportul
pe apă și în timpul depozitării. În ciuda îndepărtării mari a pesticidelor persistente în mediul
acvatic, conținutul lor în apele naturale este relativ scăzut datorită acumulării rapide a
pesticidelor de către organismele acvatice și sedimentării în mocirle. Coeficienții de
cumulare (de câte ori conținutul unei substanțe chimice este mai mare în organismele
acvatice decât în apă) sunt de 3-10 până la 1000-500000 de ori. În apele de suprafață,
pesticidele pot fi dizolvate, suspendate și absorbite.
Diferite categorii de pesticide au diferite tipuri de efecte , prin urmare generalizarea
este dificilă. Sunt 2 mecanisme principale prin care pesticidele cauzează impactul său
asupra ecologiei: bioconcentrarea și biomagnificarea.
Bioconcentrare: Aceasta este mișcarea unei substanțe chimice din mediul
înconjurător într-un organism. Unele pesticide, cum ar fi DDT, sunt „lipofile”, ceea ce
înseamnă că sunt solubile și se acumulează în țesut adipos. Alte pesticide precum glifosatul
sunt metabolizate și excretate.

12
 Biomagnificare: Acest termen descrie creșterea conțentrației a unei substanțe
chimice cu fiecare verigă a lanțului trofic. Cauza fenomenului acesta e că organismele mai
mici sunt consumate de organisme mai mari, concentrația de pesticide și alte substanțe
chimice este din ce în ce mai mărită în țesuturi și în alte organe.
Principalele tipuri de efecte cauzate de pesticide sunt enumerate mai jos și vor
varia în funcție de organismul investigat și de tipul de pesticid. Punctul important este că
multe dintre aceste efecte sunt cronice (nu letale), adesea nu sunt observate de observatorii
ocazionali, dar au consecințe asupra întregului lanț alimentar.

• Moartea organismului.
• Cancere, tumori și leziuni la pești și animale.
• Inhibarea reproducerii.
• Suprimarea sistemului imunitar.
• Probleme cu sistemului endocrin (hormonal). ·
• Deteriorare celulară și de ADN.
• Efecte teratogene (deformări fizice, cum ar fi ciocurile agățate la păsări). ·
• Sănătatea slabă a peștilor.
• Efecte intergeneraționale (efectele nu sunt evidente până la generațiile ulterioare
ale organismului).
• Alte efecte fiziologice, cum ar fi subțierea cojii de ou.

13
 CONCLUZIE
Studiind sursele bibliografice și făcând o analiză a acesteia am
ajuns la următoarele concluzii:
1.Există multe tipuri de substanțe chimice toxice care pot să
poluează apa.
2.Substanțile chimice toxice au un o gamă largă de efecte nocive.
3.Aproape fie care industrie produce un spectru larg de poluanți
chimici.
4.Trebuie să urmărim cu atenție după nivelul poluari mediului
înconjurător.

14
 BIBLIOGRAFIE

1. Water pollution [on-line] [accesat 3 decembrie 2020]. Disponibil

https://en.wikipedia.org/wiki/Water_pollution#Organic,_inorganic_a
nd_macroscopic_contaminants
2. Heavy metals [on-line] [accesat 3 decembrie 2020] Disponibil
https://en.wikipedia.org/wiki/Heavy_metals
3. Тяжёлые металлы [on-line] [accesat 3 decembrie 2020]. Disponibil
https://web.archive.org/web/20100323181028/http://biology.krc.karel
ia.ru/misc/hydro/mon5.html
4. Экологические последствия разливов нефти [on-line] [accesat5
decembrie2020].Disponibil https://ria.ru/20090605/173349317.html
5. Oil spils [on-line] [accesat5 decembrie2020].Disponibil
https://en.wikipedia.org/wiki/Oil_spill
6. Н. А. Баев, Д. Э. Шелманова, Н. Н. Максимюк. Загрязнение
объектов экосистемы пестицидами: пути и последствия .[on-
line] [accesat 13 ianuarie 2020] Disponibil
https://moluch.ru/archive/67/11460/
7. Pesticides as water pollutants [on-line] [accesat 13 ianuarie 2020]
Disponibil http://www.fao.org/3/w2598e/w2598e07.htm

15