Contaminarea cu mercur

Consideraţii generale

Mercurul este un metal alb, lucios ca argintul, lichid la temperatura

camerei emiţând vapori chiar la această temperatură. Din cauza
tensiunii superficiale foarte mari mercurul formează foarte uşor picături
ce iau forma sferică.
Mercurul este un metal prezent în mediul natural. În natură, se
poate întâlni în formă metalică, făcând parte dintr-o sare anorganică
sau dintr-un compus organic. Prezenţa într-o formă sau alta depinde de
diverşi factori şi mai mult, atât în mediul natural cât şi în organism, se
poate transforma dintr-o stare în alta prin reacţii de oxido-reducere şi de
metilare, reacţii în care pot interveni anumite microorganisme.
Mercurul este unul dintre poluanţii majori ai mediului înconjurător.
Mercurul şi compuşii săi anorganici şi organici se utilizează pe scară
largă în industria vopselelor, a hârtiei, a produselor de acoperire, în
industria chimică, în electrotechnică, metrologie, stomatologie şi mai
ales în agricultură. Mercurul se utilizează mult în aparate de măsură ca
şi electrod. De asemenea, mai este utilizat şi la extracţia aurului.
 Contaminarea cu mercur

Consideraţii generale

Mercurul din sol sau apă, indiferent de forma lui, este convertit de
microorganismele anaerobe de pe fundul apelor curgătoare în metil-
mercur Hg-CH3, apoi în dimetil-mercur Hg(CH3)2 mai volatil care trece
în atmosferă.
Metil-mercurul rămâne în hidrosferă de unde intră în lanţul
alimentar clasic. Este absorbit întâi de fitoplancton, apoi de diferiţi
consumatori ai sistemului ecologic. Prin moartea plantelor şi animalelor,
metil-mercurul şi mercurul este redat sedimentelor.
Mercurul nu este esenţial pentru om. Dimpotrivă, se cunosc câteva
efecte toxice reversibile şi ireversibile, în special efecte neurotoxice şi
embriotoxice.
Încălzit în prezenţa aerului, până aproape de punctul de fierbere,
mercurul trece în oxid mercuric roşu, care se descompune însă la
temperatură mai înaltă, dând din nou mercur.
 Contaminarea cu mercur

Surse de contaminare

- deşi conţinutul Hg în atmosferă este sub 1 ppb, cel mai mare

pericol în poluare atmosferică cu mercur îl constituie emanaţiile
vulcanice şi arderea cantităţilor mari de cărbuni
- principala sursă naturală de contaminare o reprezintă sulfura
mercurică (HgS), denumită şi cinabru, care conţine 86,5% Hg. Din
industria de prelucrare a cinabrului se elimină anual în atmosferă cca.
10.000 t mercur metalic sub formă de vapori sau alţi compuşi metalici.
- arderea combustibililor fosili, proces în urma căreia se degajă
anual în aer cca. 5000 t Hg.
- transportul terestru datorat numărului mare de mijloace de
transport. Poluanţii proveniţi din transporturi se formează preponderent
în procesul de ardere a combustibililor (benzină sau motorină) din
motoare.
 Contaminarea cu mercur

Surse de contaminare

- Hg este foarte mult folosit în agricultură pentru proprietăţile sale

fungicide, în prevenirea şi combaterea bolilor din seminţele de cereale
şi leguminoase. Seminţele tratate cu fungicide organomercurice nu
corespund întotdeauna procentului de germinare sau se tratează în
cantităţi suplimentare. Apele de şiroire din ploi şi irigaţii pot aduce de pe
terenuri acest toxic. Pătrunse în apă, deşeurile şi reziduurile de
compuşi organici şi anorganici ai mercurului se depun în nămol, unde
sunt metabolizate de către bacteriile metanoice din biosfera acvatică şi
transformate în metil-mercur.
- riscul de poluare este mai mare în cazul produselor lactate acide
care solubilizează metalele ca săruri ale acidului lactic.
- prin intermediul furajelor, aerului şi apelor poluate, mamiferele,
păsările şi peştii pot concentra metale şi metaloizi ajunse în mediul
ambiant ca rezultat al dezvoltării industriei în general şi a celei chimice
în special (mercur).
 Contaminarea cu mercur

Surse de contaminare

Pătrunderea în organism a mercurului se face sub formă de

pulbere fină, soluţie, vapori pe mai multe căi:
- calea digestivă, odată cu alimentele şi apa;
- calea tegumentară (piele, mucoase), intactă sau lezionată, prin
contact direct;
- calea pulmonară prin inhalarea vaporilor şi pulberilor fine
(aerosoli);
- calea placentară, prin intermediul circulaţiei mamă – făt.
 Contaminarea cu mercur

Surse de contaminare

La mamifere, reziduuri de mercur s-au găsit în cantităţi variabile în

ţesutul muscular, în ficat, rinichi, splină şi cord, ganglionii limfatici şi
creier.
Reziduurile de mercur se găsesc şi în lapte şi în ouă.
În carnea de peşte s-au decelat cantităţi apreciabile de reziduuri
de mercur mai ales în tonul roşu, calcan, cârtiţa de mare, sălbioara,
anghila, ştiuca, bibanul etc. În carnea de peşte s-au găsit reziduuri de
mercur până la 10-14 ppm, fără impedimente pentru viaţa peştilor.
Cantitatea de 0,05 ppm este apreciată ca periculoasă pentru om.
În carnea şi ouăle păsărilor de curte, vânatului cu pene şi al
păsărilor prădătoare s-au găsit până la 200 ppm Hg.
 Contaminarea cu mercur

Măsuri de prevenire

- folosirea raţională a fungicidelor organomercurice şi, dacă este

posibil, excluderea acestora din arsenalul fitofarmaceutic.
- să nu se introducă seminţe tratate în raţia furajeră a animalelor.
- reţinerea în bazine special amenajate pentru neutralizare a
apelor uzate industriale cu conţinut de reziduuri de mercur.
- arderea şi îngroparea ambalajelor preparatelor mercurice şi a
resturilor de pulberi.
- efectuarea de determinări de mercur din plantele comestibile din
zonele vulcanice, şi din zonele periuzinale, când în materia primă sau
în procesul tehnologic este prezent mercurul.
 Contaminarea cu mercur

Limite admisibile

- dozele săptămânale tolerabile sunt de 0,3 mg Hg total de

persoană, dintre care mai puţin de 0,2 mg sub formă de metilmercur
Hg-CH3 (exprimat în mercur).
- mercurul (vapori) este uşor absorbit în plămâni unde rămâne
până la 7 ore, înainte de a fi oxidat de către oxigen şi trece sub forma
ionică în sânge. Se localizează în cea mai mare parte în rinichi, ficat şi
splină.
- concentratia medie în ţesuturi uscate (piele, unghii, păr) este de
0,5 – 2,5 ppm.
 Contaminarea cu mercur

Limite admisibile

Limitele maxime admise de metale grele în lapte (mg/kg produs):

Ţara Mercur Plumb
Cehia şi Slovacia 0,02 0,1
Danemarca 0,02 0,02
Germania 0,01 0,03
Ungaria 0,01 0,1
Olanda 0,01 0,05
România 0,01 0,1

Limita de mercur din peşte este de 0,5 mg Hg/kg produs.

Pentru fructe şi legume nu se admite prezenţa mercurului.
 Contaminarea cu nichel

Consideraţii generale

Nichelul este un metal alb-argintiu, lucios, relativ moale, rezistent

şi ductibil, este feromagnetic.
În natură, nichelul se găseşte combinat cu sulf, arsen, stibiu:
milerită (NiS), nichelină (NiAs), chloantită (NiAs2), gerdorfită (NiAsS),
ulmanită (NiAsSb).
Nichelul este considerat relativ netoxic pentru oameni, limita de
0,1 mg/l impusă apei potabile fiind considerată suficient de protectivă
pentru consumatori.
În doze mari acţionează asupra sistemului nervos central şi a
miocardului.
Sărurile de nichel la concentraţii 0,5 –1mg/l sunt toxice pentru
unele plante (lămâi, tomate, ardei) iar altele sunt mai puţin sensibile
(ovăzul, grâul şi tutunul).
 Contaminarea cu nichel

Consideraţii generale

Nichelul este un microbioelement decelat în compoziţia unor

enzime (ureaza, hidrogenaza). Nichelul este implicat în afecţiunile
neoplazice ale căilor respiratorii şi chiar digestive. Necesarul de Ni este
de cca. 100 g/zi.
Principalele surse de nichel sunt reprezentate de produsele de
origine vegetală, însă o cantitate mai mare de nichel se acumulează şi
în unele produse de origine animală cum sunt: heringii şi stridiile.
 Contaminarea cu nichel

Surse de contaminare

- emisiile boilerelor ce funcţionează pe baza arderilor de cărbune

şi păcură, cuptoarelor de copt şi arderilor motoarelor Diesel. Ţiţeiul
conţine în medie 5 ppm nichel.
- scoarţa terestră şi solurile conţin aproximativ 50 ppm nichel.
- apele dulci şi cele marine conţin cca. 0,3 µg/l nichel, iar apele
subterane nu conţin aproape deloc. Apele reziduale din oraşe pot
conţine cca. 60 µg/l nichel din care 40% se acumulează în canale. S-a
determinat că în nămolurile de canalizare se găsesc de la 20 până la
1000 ppm nichel.
- ingestia, inhalarea, calea cutanată şi consumul de carne sau
lapte provenite de la animale contaminate cu nichel.
- contaminarea la locul de muncă prin contactul cu diferite uleiuri
ce conţin nichel sau prin contactul cu scule şi utilaje nichelate.
 Contaminarea cu nichel

Surse de contaminare

Expunerea acută la nichel se manifestă prin ameţeală, slăbiciune,

convulsii, halucinaţii, delir şi diaree. Inhalarea de carbonil de nichel
produce efecte imediate: respiraţie rapidă împreună cu tuse uscată,
urmată de durere şi senzaţie de strângere în piept.
Expunerea accidentală la nichel poate cauza efecte dăunătoare în
plămâni şi rinichi.
Principala sursă de poluare a aerului este furnizată de industria de
prelucrare a metalelor (aproximativ 65% din totalitatea emisiilor),
precum şi de combustia carburantului fosil, a petrolului, a cărbunilor şi a
cocsului.
În urma arderii gunoiului municipal precum şi din apele reziduale
provenite din canalele de scurgere, se eliberează în atmosferă fracţiuni
mici de nichel în forme solubile (39-58%), sulfit de nichel (<10%) şi oxid
de nichel (40-61%).
 Contaminarea cu nichel

Surse de contaminare

- nichelul poate proveni din pietrele aruncate şi din deşeurile

rezultate în urma exploatării miniere.
- cenuşa rezultată din pirometalurgie şi apoi aruncată pe sol.
- nichelul este conţinut de mâlul care rezultă în urma proceselor de
rafinare hidrometalurgică.
- nichelul este prezent în marea majoritate a rocilor putând ajunge
la suprafaţa solului prin intermediul reacţiilor chimice şi mecanice.
- laptele datorită recipientelor nichelate în care se depozitează
acesta.
- fumul de ţigară conţine până la 3 µg nichel/ţigară.
 Contaminarea cu nichel

Limite admisibile

Aportul zilnic de nichel din alimente se estimează ca fiind de la

100 la 300 µg/zi.
Următoarele concentraţii de nichel au fost găsite în diferite
alimente:
- grâu, legume şi fructe: 0,02-2,7 µg/g;
- carne şi subproduse: 0,06-0,4 µg/g
- laptele de vacă: 100 µg/l.
S-a adoptat limita maximă admisă de 0,007 mg/m3 la un timp de
expunere de 8 ore, pentru carbonilul de nichel şi 1 mg/m3 pentru
nichelul metal şi pentru compuşii nichelului.