CUPRINS

Metale grele – Generalitaţi..................................................................................................................................1

1.SURSELE ŞI CĂILE DE RĂSPÂNDIRE ALE CADMIULUI ÎN MEDIUL AMBIAN ...............................2
1.1 Sursa naturală ............................................................................................................................................2
1.2.1 Cadmiul în sol ........................................................................................................................................3
1.2.2 Cadmiul în aer ......................................................................................................................................4
1.2.3 Cadmiul în apa ......................................................................................................................................4
1.2.4 Cadmiul în alimente ..............................................................................................................................5
1.2.5 Tutunul ...................................................................................................................................................6
1.3 Aportul zilnic de cadmiu ...........................................................................................................................6
1.4 Efectele acumulării cadmiului. .................................................................................................................7

Metale grele – Generalitaţi

Doar o parte din metalele întâlnite în natură sunt nutritive (esenţiale). Din categoria
metalelor neesenţiale sunt metale grele, acestea au densitatea mai mare de 5 g/cm3 şi o masă
atomică mai mare decât a calciului. Majoritatea metalelor grele sunt foarte toxice deoarece, sub
formă ionică sau în diferiţi compuşi, sunt solubile în apă şi pot fi absorbiţi cu uşurinţă de ţesuturile
vegetale şi animale. După absorbţie aceste metale tind să se lege de biomolecule precum proteinele
şi acizii nucleici, afectându-le funcţiile.
Exemple de metale grele includ mercur (Hg), cadmiu (Cd), arseniul (As), crom (Cr), taliului (Tl),
şi plumb (Pb).
Proprietatea metalelor grele de a se acumula în organismele vegetale şi animale, inclusiv în
cel uman, ca şi patologia pe care o determină justifică interesul care se acordă acestor poluanţi. Dacă
nu sunt atent monitorizate, plumbul şi alte metale grele din soluri, aer şi ape pot pune în real pericol
mediul ambiant şi mai ales sănătatea umană.
Metalele grele se întâlnesc în mediul ambiant în mod natural sau supraadăugat din surse
artificiale – care derivă în principal din următoarele activităţi: termocentrale şi alte instalaţii de
ardere a combustibililor solizi şi lichizi, circulaţia rutieră prin gazele de eşapament, prin evaporarea
benzinei sau ca urmare a manipulării improprii. La nivelul întregii ţări, poluarea chimică a solului
afectează circa 0,9 milioane ha, din care poluarea excesivă circa 0,2 milioane ha; poluarea cu metale
grele (mai ales Cu, Pb, Zn, Cd) şi prin precipitaţii acide datorate SO2 are efecte agresive deosebit de
puternice asupra solului şi a fost identificată în special în zonele Baia Mare, Zlatna sau Copşa Mică.
Ca atare, este foarte utilă cunoaşterea conţinutului metalelor grele din solurile urbane pentru a stabili
cu precizie gradul de poluare a unei suprafeţe anume şi eventualele măsuri care se pot lua în vederea
diminuării efectelor poluării sau reabilitării zonelor afectate .
Efectul negativ al metalelor grele poate rezulta, de exemplu, prin intermediul apei de băut
contaminate (ex. ţevi de plumb), niveluri ridicate în concentraţia aerului din jurul surselor
emiţătoare, sau asimilarea prin intermediul lanţului trofic.
Metalele grele sunt periculoase deoarece ele tind să se bioacumuleze. Bioacumularea înseamnă
creşterea în timp, în organismele biologice, a concentraţiei substanţei într-o cantitate comparativă cu
concentraţia substanţei în mediu. Compuşii se acumulează în organismele vii atunci când sunt
asimilaţi şi stocaţi cu o viteză mai mare decât sunt distruşi (metabolizaţi) sau eliminaţi.
Cele mai poluante dintre metalele grele sunt, cadmiu: plumb si mercur.

1.SURSELE ŞI CĂILE DE RĂSPÂNDIRE ALE CADMIULUI ÎN MEDIUL AMBIAN

Deşi au trecut aproape 140 de ani de la apariţia primelor cercetări privind toxicitatea
cadmiului (Marmé 1867) abia în ultimii 30-35 de ani a crescut simţitor interesul pentru studiul
acţiunii acestui metal asupra organismului uman şi concomitent aprofundarea cunoştinţelor despre
provenienţa lui şi despre căile de răspândire şi de poluare a mediului înconjurător.

1.1 Sursa naturală

În solul nepoluat, cadmiul se găseşte numai sub formă de compuşi anorganici. Conţinutul
scoarţei terestre în cadmiu se evaluează la 0,5-1 ppm. Răspândirea lui în diferite soluri şi minereuri
urmează pe cea a zincului. Deşi concentraţia cadmiului in blendă (ZnS) se ridică până la 4,5%,
raportul Cd/Zn variază între 1:1.000 şi 1:12.000. În afară de blendă, cadmiul natural se mai găseşte
în silicatul de zinc (calamină), greenochitul (sulfura de cadmiu - CdS) avand un continut de 77%
cadmiu, otawitul (carbonatul de cadmiu - CdCO3) si monteponitul (oxidul de cadmiu - CdO). şi în
unele depozite naturale de fosfaţi şi superfosfaţi, cum sunt cele provenite din fosile. %. De regulă el
este prezent în minereurile de zinc, însotind in mod frecvent blenda si smithsonitul. Continutul de
cadmiu din minereurile de zinc variaza in limite largi de la 0,02 la 2,5%.

1.2 Surse antropice.

Cadmiul ajunge în mediu pe trei căi importante: rafinarea şi folosirea Cd, topirea
minereurilor de Cu şi Ni şi prin arderea combustibililor fosili

Cadmiul este un partener geochimic al zincului şi se obţine ca produs secundar la prepararea

acestuia. Separarea sa de zinc se face prin electroliză, datorită potenţialului de descărcare diferit sau
prin sublimare în vid sau curent de hidrogen. Cadmiul s-a folosit pe scară foarte mare la protejarea
anticorosivă a fierului şi a oţelului (cadmiere, galvanoplastie) şi continuă să se folosească în
electrotehnică, în obţinerea unor mase plastice, coloranţi, a cauciucului sintetic, în industria
bijuteriilor, dar mai ales se foloseşte la obţinerea unor aliaje cu punct de topire scăzut: aliaje de lipit,
aliaje de legare, aliaje pentru tipografie. Amalgamul de cadmiu se foloseşte în tehnica dentară. Dacă
în ultimii ani galvanoplastia a înregistrat un recul, utilizarea cadmiului s-a extins în schimb la
fabricarea de baterii şi de elemente electronice speciale într-o gamă foarte largă.
Toate locurile de muncă unde se utilizează cadmiul reprezintă nu numai surse de expunere
profesională, ci şi surse de poluare a mediului înconjurător. De asemenea, trebuie avut în vedere că
acest metal este un însoţitor permanent al zincului şi că prezenţa industriei metalelor neferoase
implică şi contaminarea cu cadmiu.

1.2.1 Cadmiul în sol

Îmbogăţirea solului cu Cd are câteva cauze posibile: (1) poluarea antropogenă datorată
industriei miniere, chimice şi alte industrii; (2) fertilizatorii utilizaţi în agricultură; (3) mişcarea
ascendentă posibilă în soluri datorită reprecipitării repetate ;şi (4) asocierea cu materia organică,
care este mai abundentă în partea superficială a solului.
În zonele neindustrializate conţinutul mediu al scoarţei terestre în cadmiu este sub un 1 ppm,
iar în apropierea uzinelor unde se prepară sau se utilizează acest metal concentraţia este mai mare,
deoarece compuşii lui ajung direct sau indirect în sol. În USA măsurându-se conţinutul atmosferei
în jurul topitoriilor de preparare a cadmiului s-a observat că aproape 1/3 din acest metal ajunge sub
formă de praf pe suprafaţa solului. Pe distanţa de 1 km de la o fabrică de zinc concentraţia medie a
cadmiului în sol (până la 15 cm adâncime) a fost de 1750 ppm faţă de 1 ppm media normală.
Îmbogăţirea suprafeţei terestre în acest metal se realizează şi prin tratarea cu superfosfaţi naturali
(pentru unii din aceştia conţinutul în cadmiu variind între 50 şi 170 ppm), precum şi prin poluarea
cu diferite substanţe sau deşeuri cadmifere. Datorită uzurii anvelopelor, în probele de sol uscat din
jurul şoselelor cu trafic intens s-au găsit cantităţi mult mai importante de cadmiu decât în cele
recoltate la distanţe mari.

1.2.2 Cadmiul în aer

În atmosferă, Cd pătrunde din erupţiile vulcanice, particulele de sol purtate de vânt şi arderea
pădurilor. S-a estimat că activitatea antropogenă este răspunzătoare pentru un aport de Cd în
atmosferă de 3 până la 10 ori mai mult decât din surse naturale, o mare parte fiind datorată
prelucrării minereurilor de sulfuri
În regiunile lipsite de instalaţii industriale care eliberează cadmiu, concentraţia acestui metal
în aer nu depăşeşte 0,001 mcg/m3, ceea ce înseamnă o inhalare zilnică de maximum 0,02
mcg/locuitor. În contrast cu aceste valori, în aerul din halele uzinelor unde se manipulează cadmiu,
în timpul lucrului, s-au găsit concentraţii de până la 25.000 de ori mai mari (0,25 mg/m3).
Atmosfera oraşelor cu astfel de industrie are o concentraţie medie în cadmiu ce depăşeşte foarte
frecvent 0,05 mcg/m3, ajungând ca în unele centre (Huston, Texas) să se ridice la 0,33 mcg/m3. Un
studiu cuprinzând 36 localităţi din USA a arătat că, conţinutul aerului în cadmiu a variat între 0,001
mcg/m3 şi 0,083 mcg/m3, iar altul efectuat în Japonia a evidenţiat concentraţii medii de cadmiu de
0,015 mcg/m3 la Tokyo şi de 0,166 mcg/m3 la Annaka City. În ţările scandinave gradul de poluare
cu cadmiu al aerului s-a evaluat prin dozarea acestui metal în muşchi şi licheni, care absorb şi reţin
metale grele. Cantitatea de cadmiu (raportată la substanţa uscată) găsită în părţile nordice nu a
depăşit 0,2 ppm, în timp ce în zonele sudice s-a ridicat la cca 1 ppm. În probele recoltate din
vecinătatea uzinelor unde se folosea acest metal, concentraţia în cadmiu a fost peste 100 ppm.
Poluarea aerului cu cadmiu se datorează nu numai fumului şi pulberilor emise de uzinele care îl
folosesc, ci şi combustiei diferitelor metale cadmifere (cărbune, petrol, uleiuri minerale, hârtie,
deşeuri organice) unde concentraţia cadmiului variază între 1 şi 50 ppm, precum şi uzurii
anvelopelor de cauciuc sintetic. Cantitatea de cadmiu cedată într-un an de mijloacele de transport
auto din USA (prin consumul de benzină şi uzura cauciucurilor) s-a estimat la cca 6 tone. Pentru
concentraţii cuprinse între 0,003 şi 0,005 mcg/m3 de aer, cantităţile depuse lunar sub formă de praf
au variat între 0,055 şi 0,090 mg/m2.

1.2.3 Cadmiul în apa

În teritoriile nepoluate cantitatea de cadmiu din apele naturale şi cele de conductă nu
depăşeşte 1 mcg/l, concentraţia maximă admisă provizoriu de O.M.S. pentru apa potabilă fiind de
10 mcg/l, ceea ce înseamnă că un consum de 2,5 l de apă pe zi realizează un aport de 25 mcg Cd. În
apa de conductă din 16 state ale USA s-au găsit valori cuprinse între 0,12 şi 39 mcg/l; în 12 oraşe
norma a fost depăşită. În Europa concentraţia medie a fost de 1,8 mcg/l în Germania şi sub 1 mcg/l
în Suedia. Conductele galvanizate prin care se asigură aprovizionarea cu apă pot ceda mici cantităţi
de cadmiu. În probele recoltate dimineaţa (după 10-12 h de neutilizare a apei) de la acelaşi robinet,
concentraţia cadmiului a depăşit 10 mcg/l însă curând după ce s-a început folosirea, aceasta a
scăzut. În apele marine din apropierea coastelor, concentraţia cadmiului variază între 0,075 şi 0,32
mcg/l.

1.2.4 Cadmiul în alimente

Datele din literatura de specialitate evidenţiază prezenţa cadmiului in majoritatea produselor
alimentare. Cadmiul ajunge în organism atât pe cale digestivă, cât şi respiratorie şi tegumentară.
Produsele alimentare alcătuiesc cea mai importantă sursă de cadmiu, excluzând bineînţeles
expunerea profesională (când calea principală este inhalarea aerului de la locul de muncă). Marea
”uzină” în care se elaborează hrana oamenilor şi a animalelor fiind suprafaţa foliară a plantelor, dacă
mediul de viaţă al acestora (aer, apă, sol) este contaminat, substanţele poluante pot intra în structura
lor. Cadmiul, găsindu-se atât în sol şi apă, cât şi în atmosferă, se depune pe frunze, pătrunzând uşor
în interiorul diferitelor plante, folosite ca produse alimentare pentru om sau ca furaje pentru
animale. Contaminarea se poate accentua fie prin folosirea de fertilizanţi (fosfaţi, superfosfaţi) sau
de fungicide cadmifere, precum şi în cursul transportului în vagoane şi mai ales în autocamioane.
Faptul că raportul Zn/Cd în plante este mult mai mic decât în solul în care acestea au fost cultivate,
ca şi scăderea conţinutului lor pe măsură ce distanţa faţă de şoselele cu trafic intens a crescut arată
rolul poluării aerului. Concentraţia cadmiului în legume-frunze (spanac, salată, etc) este un bun
indicator al gradului de contaminare aeriană. Datorită relaţiilor amintite, nivelul de cadmiu din
produsele alimentare este influenţat de conţinutul solului şi al atmosferei în acest metal ca şi de
cantitatea şi calitatea fertilizanţilor utilizaţi. Pentru acelaşi grad de poluare conţinutul în cadmiu al
legumelor-frunze (salată, varză) este mai mare decât în tuberculi (cartofi), rădăcinoase (morcovi,
ridichi), legume-fructe (tomate, vinete) şi cereale (grâu, orez, porumb). Datorită poluării aeriene, în
coaja fructelor (ex. mere), ca şi în legumele frunze, se găseşte mai mult cadmiu decât în pulpă.
Fixarea de către plante este mai importantă în solurile cu pH acid. Ca atare procesele care acidifică
solul (ex. ploi acide) pot produce o creştere a conţinutului mediu de cadmiu în produsele recoltate
de pe aceste terenuri.
Produsele alimentare de origine animală conţin cantităţi de regulă mai mici decât cele de
origine vegetală, însă dacă animalele au fost crescute în mediu intens poluat sau hrănite cu furaje
contaminate, concentraţia acestui metal poate depăşi limitele obişnuite.
Indiferent de specie şi de gradul de poluare, viscerele animalelor adulte (rinichi, ficat) conţin
mai mult cadmiu decât laptele sau musculatura acestora. Organele unor crustacee şi moluşte marine,
hrană preferată de japonezi, conţin cantităţi mai mari de cadmiu, iar stridiile au chiar capacitatea de
a concentra acest metal.
Carnea, peştele şi fructele conţin în general nivele similare de cadmiu care se situează cam
între 5-10 μg/kg produs în zonele necontaminate. Ca valori reprezentative pentru cereale şi legume-
rădăcinoase se citează cca 25 μg/kg. De altfel valori cuprinse între 50-100 Cd g/kg produs proaspăt
sunt considerate nepericuloase.
1.2.5 Tutunul
Frunzele de tutun acumulează nivele relativ crescute de cadmiu. Astfel materia primă din
care se prepară ţigările reprezintă o sursă importantă de expunere pentru fumători.
Ţigările conţin în jur de 1-2 μg cadmiu şi prin ardere aproximativ 10% din această cantitate
trece în fumul inhalat când se fumează. Se apreciază că fumatul a 20 ţigări pe zi se însoţeşte de
inhalarea a 2-4 μg cadmiu. Prezenţa filtrului la ţigări diminuează într-o anumită măsură conţinutul în
cadmiu al fumului inhalat.
Conţinutul în cadmiu din ţigări variază în funcţie de regiunea din care provine tutunul folosit
la prepararea acestora. Se citează valori foarte scăzute pentru ţigările fabricate cu tutun din
Argentina, India, Zambia (valori între 0,1-0,5 mcg Cd/ţigară). În urma dozării cadmiului din 20
ţigări înainte de fumare, cât şi a cantităţii rămasă în cenuşă şi în partea nefolosită s-a aflat că
aproape 70 % a trecut în fumul inhalat. Marii fumători, care trăiesc chiar în zone necontaminate au
un aport crescut de cadmiu comparativ cu restul populaţiei din zonă.

1.3 Aportul zilnic de cadmiu

În scopul stabilirii aportului zilnic de cadmiu în zone necontaminate sau în regiuni
contaminate s-au făcut numeroase studii recurgându-se la determinarea conţinutului de cadmiu din
diete obişnuite, meniuri complete sau din alimentele ce alcătuiesc coşul zilnic. De asemenea, în
acelaşi scop s-a recurs la dozarea cadmiului din materii fecale, ţinând cont că utilizarea digestivă
(cantitatea absorbită din cea ingerată) este de aproximativ 5 %. Rezultatele cercetărilor efectuate,
referitoare la determinarea aportului de cadmiu prin alimente variază în limite foarte largi.
Astfel se citează pentru zone din Europa, Noua Zeelandă, USA valori între 10-25 mcg/zi, dar
aceiaşi autori precizează că 10 % din populaţia respectivă au un aport de 2 ori mai mare, iar 2,5 %
chiar de 3 ori mai mare. În Japonia, în zone considerate normale (necontaminate) se indică o medie
a aportului zilnic de cadmiu prin alimente între 30-60 mcg, iar în zone expuse se poate ridica până la
150-250 mcg sau chiar 600 mcg /24h.
În zone contaminate din Marea Britanie, cum ar fi Shiphan, s-au găsit de asemenea valori
mai crescute ale aportului zilnic prin alimente (400 mcg/ săptămână sau chiar mai mari).
Aportul de cadmiu prin alimente variază de la individ la individ, în funcţie de deprinderile
alimentare, dar şi în funcţie de vârstă. Adolescenţii, care au o cheltuială de energie mai mare,
”beneficiază” de un aport crescut, datorită unui consum mai mare de alimente.
În ţara noastră într-un studiu efectuat în 1970, dozându-se cadmiul din 30 de alimente şi
ţinându-se seama de cantitatea consumată s-a estimat că aportul variază de la 38-64 mcg /zi, însă
folosirea unor produse bogate în cadmiu îl poate ridica la 104-176 mcg.
Comitetul de experţi FAO/OMS, ţinând seama că 80-90 % din cadmiul ingerat se elimină
prin fecale, a admis un aport de 70 mcg/zi (prin alimente). Deşi alimentele reprezintă principala
sursă de cadmiu pentru om, totuşi când se evaluează aportul zilnic trebuie să se ţină seama şi de
cantitatea pătrunsă în organism prin aer şi apă, iar în cazul fumătorilor şi prin tutun.
1.4 Efectele acumulării cadmiului.
În România, conform Ordinului nr.756/1997 emis de Ministerul Apelor, Pădurilor şi
Protecţiei Mediului, limita maximă admisă pentru conţinutul total de Cd din sol este de 1mg·kg1.
În soluri, cadmiul se află în diferiţi compuşi sub formă de ioni (Cd2+), prezenţi în soluţia solului,
adsorbiţi la suprafaţa particulelor coloidale, legaţi de materia organică, de sesquioxizi sau prezenţi
în structura cristalină a mineralelor argiloase sau a altor minerale din sol

Mobilitatea Cd în soluri şi potenţiala sa acumulare în organisme sunt amplificate de pH-ul

scăzut, conţinutul scăzut de materie organică, de particulele de sol cu dimensiuni mari şi de
capacitatea de retenţie a solului. Deşi este prezent într-o varietate de forme neutre si complexe
anionice,forma comuna sub care Cd se gaseste in sol este cea de ion liber.Fiind mai mobil decat alte
metale grele,Cd poate fi absorbit si translocat cu usurinta de catre plante.Unii cercetatori considera
ca raportul dintre concentratia Cdsol/Cdplanta este 10:1.

Prezenţa cadmiului în sol poate fi extrem de periculoasă deoarece creşte concentraţia în

lantul trofic.Cadmiul din sol este puternic absorbit de materia organică. Solurile acide favorizează
trecerea Cd din sol în plante. Râmele şi alte organisme esenţiale din sol sunt extrem de susceptibile
la otravirea cu Cd. Acestea pot muri chiar la concentratii foarte mici cu consecinte asupra structuri
solului.Când concentraţia de Cd din sol este mare aceasta influenţează procesele din sol ale
microorganismelor si întregul ecosistem din sol.

Efectul daunator al excesului de Cd pentru plante consta in blocarea proceselor microbiolgice ,ionii
Cd frânând procesul de sinteza al N2 atmosferic si procesele de amonificare,nitrificare si
denitrificare. Cd impiedica cresterea plantelor deoarece crează depozit de apa în tesuturi.

Cele mai sensibile plante la excesul de Cd sunt spanacul, salata, soia,iar cele mai rezistente sunt
tomatele si varza;orezul se dezvolta normal chiar la concentratii pana la 640 ppm Cd.S-a observat ca
dintre legume,cele pentru consumul frunzelor- în special salata-au o capaciate mai mare de a absorbi
si transloca acest element în ţesuturi,decât cele cultivate pentru consumul radacinilor.

Efecte fiziologice

Cadmiul si toate combinatiile sale sunt toxice. Toxicitatea cadmiului se pare ca deriva din
interferarea cu metabolismul zincului si a cuprului.O data patruns in organismul uman cadmiul este
greu de eliminat si ca urmare se acumuleaza in tesuturi,timpul sau de injumatatire fiind de 10-30 de
ani.Formeaza cu proteinele complecși care sunt transportați la rinchi.Cadmiul se acumuleaza in
rinichi provocand probleme in mecanismele de filtrare. Are loc eliminarea proteinelor esentiale si a
zaharurilor din corp si apoi imbolnavirea rinichilor.

Alte efecte :

- Diaree, dureri de stomac, vomă severă

- Fracturi osoase
- Probleme de reproducere, avort spontan, infertilitate instalată,
 - Boli ale SNC
- Boli al esistemului imunitar probleme fiziologice
- Mutații genetice

Expunerea ocupațională – industria metalurgică – etapa de rafinare.

Inhalarea. La prelucrarea Cd prin metode umede și prin procese metalurgice se degajă vapori de
cadmiu. Aceștia produc : uscăciune în gât, arsuri ale pielii și arsuri în stomac, dureri de cap, vomă ,
sângerarea plămânului – deces.

Intoxicația acută Pot avea loc intoxicații acute la polizarea Ag cu carbonat de cadmiu, la fabricarea
cadmiului prin distilare sau topire, la topirea Cd sau a aliajelor sale( Ni-Cd), la respirarea prafului de
cadmiu în cazul stingerii unor incedii în care s-au aprins pulberi de cadmiu, la băile de cadmiere(
galvanizarea), în fabricile de litopon de cadmiu(CdS). În cazul intoxicării acute cu cu Cd/CdO din
aerulunor întreprinderi se observă : iritațietuse, spasm cardiac, greață, extenuare, amețeală, creșterea
ritmului respirației, pulsului , cianoză- decese.

Intoxicația accidentală. La ingerarea de CdSO4 , CdCl2, CdO simptomele sunt : greață, vomă
puternică, amețeală, durere de stomac, diaree, colaps, lipsă de sensibilitate în mâini și picioare,
convulsii.

Intoxicări cronice au fost semnalate în topitoriile de Cd sau Zn.Pentru intoxicarea cu Cd sunt

caracteristice următoarele simptome : guturai , inele de Cd, ( culoare galbenă sub formă de inel la
baza dinților), scăderea sensibilității simțurilor și albuminurie.

Expunerea pe termen lung este asociată cu următoarele efecte:

 Plamâni: emfizeme pulmonare, creșterea riscului de cancer pulmonar.

 Ficat: in general pe termen lung ficatul este protejat împotriva intoxicării cu cadmiu care este
legat de MT (metallo-thionein), si depozitat în rinichi (MT poate lega pana la 7 atomi de
Cd).
 Rinichi: datorita acumularii in rinichi a Cd pe termen lung pot apare disfunctii glomerulare si
tubulare, disfunctii renale. Datorita faptului ca rinichi sunt organele care regleaza cantitatea
de săruri in organism, in cazul intoxicației cu cadmiu pot apare dereglări majore a
concentratiei anumitori ioni. Poate apare o eliminare a Ca care poate duce la decalcifierea
oaselor.
 Doza orală acută letală de cadmiu pentru om nu a fost stabilită, ea a fost estimat la câteva
sute de miligrame , doze mici de 15 şi 30 mg din produsele alimentare acide depozitate în
containere căptuşite cu cadmiu-au dus la gastroenterită acută. Consumul de către oameni de
lichide care conţin 13 - 15 mg de cadmiu pe litru a provocat vărsături şi crampe gastro-
intestinale.
 Sistemul osos: decalcifierea oaselor.
Cadmiul poate fi, asociat cu apariţia bolii Itai-Itai, în Japonia ca urmarea unei
intoxicații colective cu acest element. A fost produsă prin consumul de orez contaminat cu
 Cd ca urmare a irigării terenurilor pe care era cultivat cu apele reziduale provenite de la o
mina de zinc din apropiere. Boala s-a manifestat printr-o o gama larga de simptome
asemănătoare osteomalaciei cum ar fi: grad scăzut de mineralizare osoasa, rata ridicată de
fracturi, osteoporoza, deformări osoase dureroase, tasarea corpului până la dimensiuni
neobișnuite.
 Sistemul cardio-vascular: se observa o crestere a tensiuni arteriale
 Sistemul nervos central: poate apare o intoxicare cu cadmiu a SNC doar in primele luni de
viata intrauterina; dupa care intra in actiune sistemul de protectie al creierului. În plus, s-a
raportat că cadmiu poate duce la leziuni hemoragice în ganglionii senzoriale în cadrul
sistemului nervos central.
 Cadmiul mai poate afecta: glandele endocrine, sistemul reproductive.
 Există unele dovezi că cadmiu poate cauza cancer. Waalkes și colaboratorii . au aratat că o
injectie subcutanata de clorură de cadmiu poate induce cancer de prostata la şobolani Wistar
. Acest grup, de asemenea, a postulat faptul că doze mari de cadmiu poate provoca necroze
testiculare severe la şobolani, urmată de o incidenţă mai mare de tumori testiculare
interstiţiale. Spre deosebire de datele de laborator, deşi, studiile epidemiologice nu au putut
dovedi convingător cadmiu a fi o cauza de cancer de prostata Publicaţii mai noi au sugerat,
totuşi, o asociaţie de cadmiu şi de cancer renal la om . IARC (Agenţia Internaţională
pentru Cercetare a Cancerului), a decis să includă cadmiu în grupul substanțelor cancerigene
pentru om . Totuși s-a concluzionat că numai absorbţia de cadmiu prin intermediul
sistemului respirator are un potenţial carcinogen .

Circuitul cadmiului în organism

Fig 2. Transportul de cadmiu în corpul uman.

În organismul uman cea mai facilă cale de pătrundere a cadmiului este cea respiratorie (
absorbția se produce în proporție de până 25% ) . Pe cale digestivă , gradul de absorbție este mult
mai redus ( 5-10%) procentul putând crește însă în funcție de starea nutrițională a individului ( cazul
persoanelor cu carențe de fier). Pe cale cutanată trcerea în mediul intern se face în foarte mică
măsură, procentul nedepășind 0,5% . În mediul intern Cd este transportat de către albuminele
plasmatice.În urma unei expuneri de scurtă durată concentrația renală și hepatică sunt aproximativ
egale,în timp ce în cazul unei expuneri de lungă durată,acumularea renală este preponderentă. Se
consideră că în ultimii 600 de ani concentrația cadmiului în sistemul osos uman a crescut de 50 de
ori. La nivel hepatic , cadmiul se leagă de o tripeptidă mixtă ( glutation), fiind excretat pe cale
biliară. Eliminarea sa pe această cale are însă o eficiență redusă, întrucât se produce reintrarea sa în
mediul intern la nivel intestinal, prin intermediul circuitului enterohepatic.

O altă fracție a Cd tot la nivel hepatic se leagă de o proteină neenzimatică denumită

metalotionină MT. Sub această formă cadmiul ajunge la nivel renal , fiind secretat în parte pe cale
urinară.Tot în rinichi , mai exact în lizozomii celulelor renale are loc disocierea unei fracții a
complexului Cd-MT .Rămas în stare liberă cadmiul este capabil să-și exercite acțiunea toxică
renală. Semnul clinic principal al acestuia este apariția proteinueriei ( prezența aminoacizilor și
proteinelor în urină , care în mod normal ar trebui să fie absente) Schematic traseul cadmiului în
mediul intern al organismului poate fi reprezentat astfel

Fig 3.Mecanismul acumulării cadmiului în celulele tubulare

Alb. Albumină; GSH- glutation; Mt- metalotionină

Concluzii

Ultimele studii au demonstrat importanţa unei reduceri a emisiilor de cadmiu pentru

sănătatea umană. Unele eforturile în această direcţie au fost făcute, în special în cadrul Uniunii
Europene. Cadmiu, pe de o parte, este exemplu pentru o substanţă utilizată industrial cu efecte
negative pe termen lung asupra sănătăţii umane. Pe de altă parte, acesta este un exemplu de
potenţial benefic al cooperării internaţionale între laboratoare, universităţi şi autorităţi locale.
Eforturile de cercetare de a reduce efectele emisiilor de cadmiu trebuie să continue. O serie de
proiecte promiţătoare conduc la speranţa că, în viitor, metode de testare alternative ar putea permite
o reducere a numărului de animale de laborator necesare pentru această cercetare. Cadmiul va fi
interzis în în UE începând din luna decembrie 2011.

Determinarea cadmiului este foarte importanta datorita toxicitatii sale si ridica diverse
probleme datorita necesitatii determinarii cadmiului din ape nepoluate, concentratia admisa de
cadmiu fiind<1ug/L
Determinarea analitică a cadmiului se face:
- calitativ: cu hidrogen sulfurat în mediu acid, precipită CdS, galbenă;
cu difenilcarbazidă dă o coloraţie albastră - violetă, limita de recunoaştere este 0,8 - 1 g Cd,
limita de diluare 1: 1,25  104 ;
- cantitativ: gravimetric: precipitate sub formă de CdNH4PO4, calcinare şi cântărire sub
formă de Cd2P2O7;
volumetric: se precipită CdS, se filtrează, sulfura separată se titrează cu o soluţie de iod,
care oxidează H2S rezultat, iar excesul de iod se titrează cu Na2S2O3 în prezenţa amidonului ca
indicator.
Deşi este prezent în ţesuturi la plante şi animale, uneori în concentraţii importante,
cadmiului nu i s-a atribuit până acum o funcţie esenţială. El este cunoscut mai ales datorită efectelor
toxice, devenind în ultimii ani un toxic de temut alături de plumb şi mercur (Král et al., 1989).

Bibliografie

1.Cadmium & its adverse effects on human health A. Bernard Indian J Med Res 128, October 2008,
pp 557-564

2. The toxicity of cadmium and resulting hazards for human health . Johannes Godt1*, Franziska
Scheidig2, Christian Grosse-Siestrup3, Vera Esche3, Paul Brandenburg3, Andrea Reich3 and David A
Groneberg2 Journal of Occupational Medicine and Toxicology 2006,

3. The effect of cadmium and lead pollutionon human and animal health Smirjdkova, S.,
Ondra5oviCovdO, ., Ka5kov6,A ., Laktiiovd, K. University of Veterinary Medicine, Komenskdho
73,041 81 Ko5ice Fujita D. Nippon Eiseigaku Zasshi, 47 (3) :704-14 1992 august