ACIUNEA METALELOR GRELE

ASUPRA
ORGANISMELOR VII

Obiectivul nostru in realizarea acestui referat este prezentarea

principalelor metale grele cu care intram in contact zilnic
axandu-ne pe aplicatiile acestora si mai ales impactul pe care il
au asupra organismelor vii. De asemenea referatul este un
avertisment asupra pericolelor la care ne expunem zilnic
datorita neglijentei si dezinformarii

Introducere
Relaia om-mediu reprezint o preocupare major a lumii de azi. Revoluia industrial
a avut efecte pozitive semnificative n viaa oamenilor dar, n acelai timp, aceasta poate fi
considerat ca fiind cauza principal a perturbrii echilibrelor specifice care se manifest n
natur.
Metale grele" sunt elemente chimice, cu o greutate specific care este de cel puin 5 ori mai
mare dect greutatea specific a apei. Dintre cele mai cunoscute cu o greutate specific care
este de 5 sau mai multe ori cea a apei enumeram arsenic, 5.7; cadmiu, 8.65, fier, 7.9, plumb,
11.34, i mercur, 13.546. Dei cele mai multe metale apar n natur n roci, minereuri, sol, ap
i aer, nivelurile sunt de obicei sczute i dispersate.
Poluarea aerului, solului i a apelor cu metale cum ar fi mercurul, arseniul, cadmiul i
plumbul, contribuie la apariia unor efecte nocive asupra elementelor mediului nconjurtor
(flor i faun). Poluarea componentelor ecosistemului cu aceste metale toxice rezult din
creterea industrial rapid, progresele obinute n industria chimic sau din diferite activiti
umane. Toi aceti factori au dus la rspndirea metalelor toxice n mediu i n consecin la
afectarea strii de sntate a populaiei prin ingestia de alimente contaminate cu elemente
nocive. Metalele i pot schimba forma chimic, dar nu pot fi ndeprtate sau distruse, ceea ce
nseamn c sunt persistente n mediu i pot fi bioacumulate n organismul plantelor i
animalelor. Din acest motiv, evaluarea riscurilor ce rezult n urma expunerii la metale toxice
reprezint o problem important pentru protejarea sntii publice.
In contextul actual peste 35 de metale cu care intram in contact ambiental sau profesional
prezinta un risc ridicat de toxicitate, 23 din acestea sunt elemente grele sau "metale grele":
antimoniu, arsenic, bismut, cadmiu, ceriu, crom, cobalt, cupru, galiu, aur, fier, plumb, mercur
mangan, nichel, platina, argint, telur, taliu, staniu, uraniu, vanadiu, zinc.
Proprietatea metalelor grele de a se acumula n organismele vegetale i animale,
inclusiv n cel uman, ca i patologia pe care o determin justific interesul care se acord
acestor poluani.Dac nu sunt atent monitorizate, plumbul i alte metale grele din soluri, aer i
apa pot pune n real pericol mediul ambiant i mai ales sntatea uman. Interesant este ca in
cantiti mici de aceste elemente sunt comune in mediul nostru i a dietei i sunt de fapt
necesare pentru o sanatate buna, in cantiti mari oricare dintre ele poate cauza toxicitate acut
sau cronic (intoxicaii).
Metalele in cantitati foarte mici sunt necesare tuturor formelor vitale. Ele patrund in
celula vie sub forma de cationi, dar inglobarea lor este strict reglata, deoarece in cantitati mari

practic toate metalele sunt toxice. Omul, asemeni celorlalte vertebrate, are nevoie de cationi de
metale, care asigura derularea multor procese de importanta vitala. Din ele mentionam:
a) metale grele - cobalt, cupru, fier, mangan, molibden, zinc si in cantitati mici crom, vanadiu,
plumb;
b) metalele usoare care de obicei se intalnesc in cantitati mari - calciu, magneziu, potasiu si
sodiu.
Divizarea metalelor in necesare, neutre si toxice poate fi inexacta si deseori induce in eroare,
deoarece toate elementele necesare in doze mici devin toxice si foarte toxice in doze mari.
Diferenta intre concentratiile in care ele sunt folositoare si in care sunt daunatoare poate fi
uneori foarte mica.

n prezent, n conditiile impactului antropogen intens asupra naturii, este foarte important de
a controla nivelul continutului metalelor in produsele alimentare, in mediul ambiant, deoarece
sunt cunoscute cazuri de intoxicare a oamenilor cu compusii metalelor grele.
Prin ce sunt periculoase metalele grele?
In primul rand, in procesul de preparare a hranei, metalele nu se descompun, mai mult
concentratia lor pe unitatea de masa creste.
In al doilea rand, metalele poseda proprietatea de a se acumula in organismul uman, astfel ele
franeaza sau chiar blocheaza procesele biochimice intracelulare.
In al treilea rand, majoritatea metalelor poseda proprietati mutagene si cancerigene.
In acest referat am prezentat proprietatile, aplicatiile si impactul pe care il are unele metale
grele precum plumbul, mercurul, arsenicul, cadmiul, zincul, cuprul asupra organismelor vii.

Ecotoxicologia plumbului
Plumbul (Pb) este unul dintre cele mai vechi metale cunoscute, fiind exploatat de cel
puin 8000 de ani, fapt confirmat de artefacte, istorii vechi i alte scrieri, inclusiv cartea biblic
a Exodului. Mrgele de plumb au fost gsite n Turcia de azi, fiind datate acum aproximativ
6500 de ani fiind unul din cele apte metale utilizate n lumea antic (celelalte sunt argintul,
aurul, cuprul, fierul, staniul i mercurul).
n natur, plumbul se gsete rspndit sub form de compui: galena, sulfura de plumb,
din care se prepar plumbul; ceruzita, carbonatul de plumb, crocoita, cromatul de plumb,
anglezitul si sulfatul de plumb. Plumbul este un metal care n tietur proaspt are luciul
cenuiu-albastrui, care dispare n aer curat cnd metalul se acoper cu un strat subire cenuiu
de oxid de plumb i n aer umed cnd se acoper cu un strat alb de carbonat bazic de plumb.
Plumbul este un metal moale care poate fi zgriat cu unghia, tiat cu cuitul, iar pe hrtie las o
urm.
Sursele de plumb
Sursele de plumb pot fi naturale (rocile naturale: ceruzit, galen; solul, praful,
aerosolii de sruri marine, incendierea pdurilor) sau antropogene (arderea combustibililor
fosili, combustia benzinei cu Pb, arderea deseurilor solide, arderea lemnului, minele de Pb,
industria primar de metale neferoase, industria secundar de metale neferoase, industria
vopselelor, industria cauciucului, industria maselor plastice colorate, industria fierului i
oelului, fabricile de reciclare a bateriilor, fabricile de radiatoare, fabricile de ceramic
colorat, fertilizanii fosfatici. Sursele naturale sunt mai puin importante n timp ce sursele
antropogene sunt majoritare.
Pentru atmosfer sursele de plumb sunt reprezentate de produii rezultai din combustia
benzinei cu Pb (tetraetil de plumb), combustia carbunelui, petrolului, emisiile industriei
contaminante sunt de 1020 ori mai mari dect sursele naturale, reprezentate n special de
praful dispersat n atmosfer (roci, vulcani).
n sol se acumuleaz plumb mai ales ca urmare a activitilor antropogene (reziduuri
ale idustriei miniere: ape de min; steril, Pb din atmosfer, aplicarea nmolurilor de la
canalizare pentru terenurile agricole, dejecii, rampele de deeuri menajere, gloanele utilizate
la vntoare, deeuri , depozite de cenu etc.).

Pentru mediul acvatic sursele de plumb sunt de origine antropogen fiind i acestea de
aproximativ 10 ori mai multe dect sursele naturale. Principalele surse sunt apele reziduale
provenite de la industriile contaminante, apele uzate menajere, nmolurile de la staiile de
epurare, infiltraii din solul contaminat cu plumb, lixivierea cenuii rezultate din arderea
combustibililor.
Utilizarea plumbului
Plumbul se utilizeaz pentru confecionarea acumulatorilor auto, a conductelor i
evilor, pentru obinerea aliajelor de staniu, a tetraetil-plumbului din benzin, ca material
pentru cptuirea tancurilor i a conductelor i pentru protecia personalului mpotriva
radiaiilor atomice i X. De asemenea, tetraoxidul de plumb este folosit pentru fabricarea
vopselelor rezistente la coroziune (plumbul rou), monoxidul de plumb este aditiv n sticla
fin (sticla plumbuit), iar hidroxicarbonatul i sulfatul de plumb au fost principalii pigmeni
albi pn cnd au fost nlocuii, n ultimii ani de ctre bioxidul de titan. n primele patru
decenii ale secolului XX au fost aplicate ca insecticid cantiti mari de arseniat de plumb care
au contaminat suprafee ntinse agricole ce au fost transformate ulterior n suprafee
intravilane. innd cont de aceste date putem afirma c suntem nconjurai de plumb i expui
riscului contaminrii cu acesta.
Plumbul n ecosistemul acvatic
Plumbul este preluat de plante n forma ionic. n ceea ce privete toxicitatea plumbului, la
plantele acvatice apar diferene mari inter i intraspecifice care depind de urmtorii factori:
- factorii de mediu ce permit disponibilitatea Pb;
- mecanismul prelurii (din sediment se preiau cantiti mai mici);
- mecanismul translocrii i depozitrii (sunt plante care depoziteaz Pb insolubil).
La plante, intoxicatia cu plumb provoaca afectarea membranei celulare, perturbarea
mitozei, inhibarea ATP, inhibarea sintezei proteice, inhibarea creterii, inhibarea respiraiei,
inhibarea fotosintezei.
Plumbul este preluat de animalele acvatice prin ap si hran. Nivelul
acumulrii depinde de concentraia n mediul acvatic (corelaie direct), de pH-ul mediului
(corelaie invers), de duritatea apei (prezena calciului scade nivelul acumulrii) i de nivelul
suspensiilor organice (corelaie invers). Compuii organici se acumuleaz n lipide.

Nevertebratele sunt mari acumulatoare de Pb (de exemplu, la dafnii se acumuleaz n

exoschelet). La vertebrate, concentraiile uzuale n organe sunt de 30 g/100 ml snge, 10 ppm
SU n ficat, 20 ppm SU n rinichi. n zonele poluate concentraiile n organe sunt mai crescute.
Toxicitatea plumbului la animalele acvatice este influenat n primul rnd de prezena n
mediu a altor contaminani, care pot aciona sinergic sau antagonic. Formele tinere sunt mai
sensibile. La animalele acvatice plumbul duce la: inhibarea dehidratazei acidului
aminolevulinic (ALAD) care intervine n sinteza hemului (refacerea dureaz 311,7
saptmni), inhibarea hemsintetazei responsabil de ncorporarea Fe2+ n protoporfirin
pentru producerea hemului, anemie. De asemenea este inhibat i ALAD din creier, splin,
ficat, rinichi, maduva osoas.
La pesti actioneaz asupra SN, afecteaz funcia de reproducere, perturbarea creterii,modificarea comportamentului, incapacitatea de a nota, slbire, mortalitate, n special la puiet
- reducerea numeric a populaiei, asfixie.
La amfibieni scade numarul eritrocitelor,a tonusului muscular, pierderea poziiei
semierecte, excitaie, ntrzierea metamorfozei.
Plumbul n ecosistemul terestru
Plantele terestre preiau plumbul din sol (mai puin) i din atmosfer (mai mult), prin
stomate. Cantitatea acumulat depinde de concentraia n atmosfer, de mrimea particulelor i
de condiiile climatice (iarna mai puin , vara mai mult). Plumbul nu se acumuleaz n organele
de fructificare ale plantei, n schimb se acumuleaz n frunze i radacin (la suprafa). La
peste 300 ppm, plumb n sol, n plant se realizeaz concentraii cu risc pentru consumator.
Lichenii acumuleaz concentraii crescute de plumb i sunt considerai indicatori ai polurii
atmosferice. Zonele considerate necontaminate au concentraii n plumb sub 1 ppm, n timp ce
zonele contaminate au concentraii pn i de 300 ppm. Nevertebratele din sol (rmele)
acumuleaz concentraii crescute. Sunt bioindicatori. La vertebrate (psri, mamifere),
acumularea depinde de distana de surs, specificul hrnirii i de durata expunerii. Acumularea
depinde de tipul expunerii (expunerea acut n esuturi moi, expunerea cronic n os), forma
chimic (Pb anorganic n oase, Pb organic n creier, ficat, muschi, rinichi).

Efecte asupra sanatatii omului

Dup ce este inhalat sau ingerat, plumbul ajunge n snge i n organe. De aici mare
parte din cantitatea absorbit este depozitat n oase, iar surplusul prsete organismul n
cteva sptmni.
Absorbia plumbului depinde de vrsta individului, de timpul trecut de la ultima mas,
de alimentele consumate i de starea de sntate a sistemului digestiv. De ex.: n cazul adulilor
doar 6% din cantitatea ingerata ajunge n snge n timp ce copiii absorb aproximativ 50%.
Un studiu efectuat pe un lot format din 90 de brbai expui la plumb arat c nivelul de
expunere cauzeaz un anumit nivel al plumbului n snge care genereaz, la rndul su, o
cretere subclinic a hormonilor. La un nivel mai mare de 47 g Pb/ml n snge acest efect nu a
fost detectat. Asupra omului, plumbul exercit toxicitate acut, anorexie, vom i indispoziie
datorit presiunii intracraniene ridicate produse, fenomen ntlnit mai frecvent la copii mici.
Copiii intoxicai cronic prezint pierdere n greutate i anemie, iar la aduli, contaminarea cu
sruri organice de plumb produce simptome ale sistemului nervos central, efecte gastrointestinale i cardiovasculare, respectiv leziuni renale i hepatice.
O mortalitate ridicat din cauza neoplasmului malign s-a nregistrat n cazul
furnalitilor, la artileriti nu s-au sesizat asocieri ntre expunerea la plumb i cancer. n schimb,
aberaii cromozomiale s-au nregistrat n cazul muncitorilor expui la plumb pe o perioad mai
lung (zeci de ani). Astfel, mortalitatea din cauza cancerului pulmonar s-a urmrit n cazul a
4393 muncitori siderurgici i s-a dovedit c doar cei care au o vechime mai mare de 20 ani
prezint riscuri majore. Unii cercettori susin c mortalitatea din cauza cancerului pulmonar
este asociat cu expunerea cumulativ la arseniu i plumb.
Un studiu de caz a artat c exist un risc crescut pentru muncitorii din fabricile de sticl
de a muri de cancer la stomac, plmni i de boli cardiovasculare din cauza contaminrii cu
plumb. n Suedia s-a demonstrat c muncitorii din acelai domeniu sunt expui la riscul
apariiei cancerului de colon.
Relaia dintre concentraia plumbului din snge i tensiunea arterial s-a examinat ntrun studiu efectuat asupra a 7371 brbai cu vrste cuprinse ntre 40 i 59 de ani. Dup 6 ani,
316 brbai au prezentat apariia cardiopatiei ischemice, iar 66 au fcut infarct miocardic, ceea
ce demonstreaz existena unei relaii ntre plumbul din snge i tensiunea arterial.
Saturnismul este o intoxica ie cronic cu plumb, aceasta boala apare, de regul, la
persoane care lucreaz n mediu cu plumb: extracia de minereuri, industria acumulatorilor,
industria poligrafic, industria chimic, prepararea i manipularea benzinei etilate etc.

n afara saturnismului profesional, care aproape c a disprut aproape n ziua de azi, aceasta
boal se poate cpta i prin ingestie de plumb. Poate fi vorba de legume preparate intr-un
recipient ce contine plumb sau de apa de la robinet din cldirile vechi, ale cror evi pentru ap
sunt fcute din plumb. Unele vopsele cu plumb, dac sunt vechi i se cojesc de pe pere i, pot fi
ingerate de copii.
Plumbul inhib sinteza hemului, blocnd enzimele care catalizeaza trecerea de la
coproporfirin la protoporfirin. Prin acest mecanism, intoxicaia cu plumb realizeaz anemia
hipocrom hipersideremic, numita acrestic.
Semnele de nceput mai caracteristice sunt: lizereul de plumb", care apare ca o dunga
albastr-cenuie pe marginea gingiei, n dreptul dinilor din fa; coloraia palid-cenuie a
pielii; usoare tremurturi ale minilor.
Printre simptomele precoce se numr: apatia sau iritabilitatea, astenia fizic, anorexia, greaa,
constipatia,dureri abdominale intermitente, diaree, mialgii.

Ecotoxicologia mercurului i a compuilor organomercurici

Mercurul, numit si argint viu sau hidrargir, este un element chimic cu simbolul Hg i
numr atomic 80. Metal al blocului d, mercurul este singurul metal lichid in conditii normale
de temperatura si presiune. Mercurul are culoarea argintie-albicioasa, usor intunecata in aer
liber, ingheata sub forma unui solid moale si poate forma produsi cu majoritatea metalelor .
Mercurul este un element extrem de rar n scoara pmntului, crusta avnd o medie a
abundentei masice de numai 0,08 pri per milion. Cu toate acestea, pentru c nu are un
amestec geochimic cu acele elemente care constituie majoritatea masica a crustei, minereurile
de mercur pot fi extrem de concentrate. Cele mai bogate minereuri conin mercur pn la 2,5%.
Este ntlnit fie ca metal nativ (rar) sau n cinabru, corderoit, livingstonit i alte
minerale, cinabrul (HgS) fiind minereul cel mai comun. Minereurile de mercur apar deobicei n
centuri orogenice unde rocile cu densitate mare sunt forate spre crusta terestr, fiind de obicei
n apropierea izvoarelor fierbini sau a altor regiuni vulcanice. Mercurul este extras prin
nclzirea cinabrului prin intermediul unui curent de aer i condensarea vaporilor. Ecuaia
chimic este :
HgS + O2 Hg + SO2
Proprietati fizice
Mercurul este alb stralucitor ca argintul. In stare solida, are o structura hexagonala
compacta, puternic distorsata ( fiecare atom este inconjurat de sase atomi la 0.300nm si de alti
sase atomi la 0.347 nm). Mercurul este singurul metal lichid la temperatura obisnuita.
Coeficientul de dilatare termica a mecurului este foarte mare. Avand tensiune superficiala
foarte mare (480 dyn * cm-1), mercurul in stare pura se rostogoleste pe hartia alba fara sa lase
urme. El este foarte greu. Conductibilitatea termica a mercurului este redusa. Mercurul emite
vapori monoatomici in spatii bineventilate. Prin actiunea descarcarilor electrice in vapori de
mercur rezulta o lumina bogata in radiatii ultraviolete.
Proprietati chimice
Mercurul are tensiunea de polarizare putin mai mare decat a argintului; deci poate fi
considerat ca facand parte dintre metalele pretioase. Nu se oxideaza in aer la temperatura
obisnuita; in aer umed se oxideaza lent, acoperindu-se cu o pelicula subtire de oxid de mercur,

Hg2O, care se dizolva in parte in metal, facand-ul sa adere la peretii sticlei. Incalzit la 350 oC, el
el se oxideaza repede, formand HgO, de o culoare rosie, care insa, peste 400 0C, se descompune
in componente.
La temperatura obisnuita, mercurul este atacat puternic de halogeni cu care formeaza
halogenuri, mai intai de tipul Hg2X2 si apoi de tipul HgX2. De asemenea reactioneaza cu sulful,
cand acesta este in pulbere fina, formand HgS. Nu se combina cu azotul, fosforul, carbonul,
siliciul, si borul. Mercurul nu reactioneaza cu acidul clorhidric sau acidul sulfuric diluat.
Acidul sulfuric concentrat ataca mercurul la cald, similar se comporta si acidul azotic diluat
sau concentrat.
Proprietati biochimice
Mercurul lichid este otravitor, insa in mai mica masura decat sarurile sale, solubile,
deoarece el se absoarbe greu in organism. Sarurile de mercur, in schimb, sunt foarte otravitoate
si provoaca repede moartea. Vaporii de mercur dau loc otraviri cornice, care se manifesta la
inceput printr-o durere de cap, salivatie abundenta, atacarea gingiilor si mucoasa gurii, gust
metalic in gura si tremuraturi nervoase.
Cele mai importante sruri de mercur sunt urmtoarele:

Clorura de mercur(I) (calomel), folosit nc n medicin, n filtre acusto-optice i n

electrochimie;

Clorura de mercur (II), substan foarte coroziv, ce poate sublima; este o otrav
puternic

Fulminat de mercur, utilizat n detonarea explozivelor;

Oxid de mercur (II), principalul oxid de mercur;

Sulfura de mercur (gsit n cinabru, folosit n medicina oriental ca pigment de nalt

calitate;

Selenat de mercur (II), semiconductor;

Telurit de mercur (II), semiconductor

Dintre srurile sale, cea mai toxic este clorura mercuric (HgCl2) care este coroziv i

sublimabil. Doza letal este de 0,5 g. Foarte toxic este i cianura de mercur Hg(CN)2.
Mercurul este folosit la : prepararea medicamentelor, a ingrasamintelor chimice,
producerea pe cale electrolitica a sodei caustice si a altor substante folosite pe scara industriala,
construirea unui mare numar de aparate ca: barometre, manometre, termometre, densimetre,

areometre, pompe de vid; fabricarea fulminatului de mercur, utilizat in lucrarile miniere, ca

exploziv, conductibilitatea termica buna face ca mercurul sa fie folosit ca invelis si racitor al
reactoarelor nucleare.
Mercurul n ecosistemul acvatic
Contaminarea ecosistemelor acvatice este o problem global. Mercurul se poate
bioacumula i bioamplifica.

La toate formele de mercur, bioacumularea depinde de

concentraia sa n hran, de rata de metilare (sau demetilare ), de pH-ul mediului (pH-ul sczut
determin concentraii mai crescute), de duritatea apei (n apele moi mai crescut).
Bioacumularea n organismul petilor este corelat pozitiv cu adiia de fosfor, glucoz, materie
organic, acizi grai eseniali. Bioamplificarea este dependent de structurile trofice. De
exemplu, la nivelul superior al lanului trofic acvatic este mai pronunat (consumatorii de
pete: omul, psrile acvatice, mamiferele acvatice: focile, vidrele, nurcile).
Afectarea plantelor acvatice ncepe de la 1 mg Hg anorganic/l (la concentraii mai mici
n cazul Hg organic) Algele sunt mai tolerante. Bacteriile din sediment, crustaceele, molutele,
organismele bentice (musculie ierbivore i carnivore) sunt mai rezistente.
Efectele patogene ale mercurului la plantele acvatice sunt: scaderea sintezei de
clorofil; scaderea sintezei de protein; scaderea activitatii peroxidazei; creterea raportului
fosfataz acid /alcalin; inhiba creterea i nmulirea algelor; afecteaz diversitatea algelor;
Atiunea mercurului asupra petilor este o problem mult discutat datorit rezistenei
acestora la Hg. Sensibilitate crescut prezint stadiile timpurii de dezvoltare. Mercurul poate
determina:
afectarea creterii, dezvoltrii, statusului hormonal;
pericol de expunere indirect prin diet (transfer maternal);
expunerea direct a embrionilor determin mortalitate crescut la doze foarte mici (ex.
la pstrv 1% din DT pentru adult );
reduce capacitatea de not (la nivel muscular de 0,232 ppm);
afecteaz sntatea la nivele musculare de 9 20 ppm;
efectele cronice sunt mai puin studiate, dar: - afecteaz creterea - mpiedic funcia
de reproducere - provoac malformaii.
Mercurul n ecosistemul terestru

Spre deosebire de ecosistemul acvatic bioacumularea este mai sczut. Aceasta se

datoreaz transferului limitat n lanul sol-plant-animal ierbivor. n plante cile de ptrundere
sunt reprezentate de rdcinile i stomatele plantelor. Mercurul provoaca la plantele terestre:
aberaii cromozomiale; defecte anatomice; afectarea, chiar blocarea fotosintezei; germinare
anormal.
Efectele patogene ale merecurului asupra mamiferelor sunt: efecte nefrotoxice ( mai
pronunate la Hg anorganic); efecte neurotoxice (mai pronuntate la Hg organic); tulburri de
reproducere; tulburri ale spermatogenezei i ovogenezei;

afectarea sistemului nervos al

fetuilor; mortalitate (Hg organic este mai toxic dect Hg anorganic); afectarea creterii;
scderea fecundatiei.

Ecotoxicologia cadmiului
Un element chimic extrem de periculos pentru sntatea uman este prezent n jurul
nostru, la serviciu, acas i nu de puine ori, chiar n farfuriile noastre. Cadmiul este metalul cu
care se d culoare somonului, se coloreaz n rou aprins cutiile de rcoritoare, se lipesc
bijuteriile i se fac acumulatorii de la gadget-urile noastre de zi cu zi. Toate acestea n
condiiile n care cadmiul este unanim asociat cu cancerul, iar un tratament pentru tratarea
intoxicaiei cu cadmiu este deocamdat necunoscut.
Cadmiul a fost descoperit de chimistul de naionalitate german Friedrich Stromeyer n
oraul Gttingen, Germania, n anul 1817, n timp ce acesta studia compuii zincului pentru a
obine carbonat de zinc farmaceutic. El a observat c n loc s rezulte, ca de obicei soluii
incolore, soluiile obinute aveau o culoare galben. La nceput a crezut c acestea sunt
impurificate cu fier sau arsen, dar mai trziu, a constatat c se afla n faa unui element nou.
Acest metal, descoperit de Friedrich Stromeyer n vaporii unui amestec de funingine i de oxid
de zinc, a fost un amestec preparat ntr-un cuptor. El a numit elementul cadmiu dup
kadmeia, numele grecesc de calamin sau carbonat de zinc.
Cadmiul este un component al scoarei terestre. De obicei se gsete n concentraii mai
mici de 10 ppm. Este un metal greu foarte toxic.
Proprietile chimice i fizice ale cadmiului
Cadmiul este un element chimic din grupa metalelor de tranziie, are numrul atomic 48
i unitatea atomic de mas 112.41. Cadmiul funcioneaz n combinaii n stare de valen 2,
face muli compui bivaleni, iar n cea mai mare parte acetia sunt anorganici. Cadmiul are un
aspect argintiu metalic, este un metal moale, ductil, electropozitiv, structura cristalin este
hexagonal, starea de agregare este solid i este foarte rezistent fa de agenii de coroziune.
Cadmiul nu apare n mod natural, principalele minerale de cadmiu sunt greenochitul (sulfura
de cadmiu CdS), avnd 77% cadmiu, otavitul (carbonat de cadmiu CdCO3) i monteponitul
(oxidul de cadmiu CdO). Greenochitul este singurul mineral care este aproape ntotdeauna
asociat cu sfaleritul (ZnS). Aceast asociere este cauzat de similitudinile geochimice dintre
zinc i cadmiu, ceea ce face ca separarea geologic s fie foarte greu de realizat. Cadmiul este
un produs rezidual n urma prelucrrii zincului. Acesta se gsete n natur numai sub form de
combinaii chimice (zinc, cupru i plumb).

Principalii compui ai cadmiului sunt: carbonatul de cadmiu, clorura de cadmiu (CdC1 2),
fluorul de cadmiu (CdF2), iodura de cadmiu (CdI2), oxidul de cadmiu (CdO), selenatul de
cadmiu (CdSeO4), sulfuratul de cadmiu (CdS).
Sursele de cadmiu
Sursele de cadmiu pot fi naturale i artificiale (antropogene). Cele naturale cuprind:
roci naturale (0,02-02 ppm), roci sedimentare (0,1-25 ppm), minereurile de Zn (200-14000
ppm), minereurile de Pb, Cu (500 ppm), materii prime ale industriei cimentului (2 ppm),
vulcani (820 tone/an), oceanul planetar (5-100 ng/l), padurile incendiate (1-70 tone/an).
Sursele artificiale cuprind: minele de metale neferoase; topitoriile de Cd, Cu, Ni; industriile
producatoare de Cu, Ni, Fe, otel, ciment; arderea combustibililor fosili; fertilizanti minerali
(fosfati, superfosfatii); incinerarea deeurilor urbane; dejectiile animalelor utilizate la
fertilizarea organic. n ap cadmiul ptrunde prin eroziunea solului, precipitatii, depunere de
aerosoli proveniti de la industrii n sol cadmiu ajunge din industriile contaminante, fertilizantii
chimici superficiali, dejectiile de animale utilizate pentru fertilizare, combustibilii fosili
rezultai prin incinerare, vegetatia Emisiile de cadmiu ajung n sol n proporie de 80 90%,
rezultnd compusi stabili cu argile, Mn, oxizii de Fe. Din cantitatea ajunsa n sol, 8496%
ramne n sol, iar restul se ntoarce n aer sau ap. n general cadmiul nu are o mobilitate mare.
n atmosfer cadmiul ajunge de la emanatiile industriei de metale neferoase (n special Cu, Ni),
de prelucrare a fierului i otelului, din arderile de deseuri solide i din incendiile forestiere.
Utilizri ale cadmiului
Principala utilizare a cadmiului, aproximativ 50%, este n procesul de galvanizare a
altor metale, n principal, este vorba despre oel, fier i cupru. Cadmiul este folosit la: obinerea
aliajelor (nichel, cupru, aur, argint, bismut i aluminiu), fabricarea de baterii din nichel i
cadmiu, baterii rencarcabile care se gsesc n telefoanele mobile i n echipamentele fr fir.
Compuii cadmiului sunt utilizai n fabricarea pigmenilor i coloranilor (sulfura de
cadmiu i sulfoselenida de cadmiu), ca stabilizatori n materialele din plastic, electrozii
bateriilor alcaline cu nichel i cadmiu. sunt utilizai n imprimare, n industria textil, n
fotografie, lasere, semiconductori, pirotehnie, n celulele solare, n contoare cu scintilaie, ca
neutroni absorbani n reactoarele nucleare, n amalgamele dentare, fabricarea lmpilor

fluorescente, bijuterii, gravur, industria de automobile i avioane, ca pesticide, catalizatori de

polimerizare.
Principala poart de intrare a cadmiului n mediu este prin aer. n aer cadmiul ajunge
sub forma de particule n urma emisiilor de la incinerarea deeurilor, a emisiilor din metalurgie.
Particulele de cadmiu pot fi transportate pe distane lungi, astfel c aria poluat se extinde
foarte mult. Expunerea la acest metal se poate realiza n trei moduri, i anume expunerea
ocupaional, expunerea datorit ingerrii i expunerea ambiental. Expunerea la cadmiu
apare mai ales n locurile de munc unde sunt fabricate produsele din cadmiu. Expunerea
ocupaional apare n combinatele de metalurgie neferoas, n fabricile de baterii, n timpul
sudurii. Persoanele care lucreaz n topitorii, minerit, industria textil, fabricarea aliajului din
cadmiu, fabricarea bijuteriilor, fabricarea vitraliilor, industria recuperrii deeurilor, fabricarea
bateriilor, prezint un risc ridicat de expunere la cadmiu. Expunerea datorat ingerrii apare n
cazul consumului de alimente sau de ap contaminate cu cadmiu. Expunerea ambiental
apare n cazul n care aerul ambiental este poluat cu cadmiu, dar acest lucru este foarte puin
probabil. O alt surs de expunere la cadmiu sunt igrile. Fumul de tutun transport cadmiul n
plmni.
Emisiile crescute de cadmiu, din producia, folosirea i depozitarea deeurilor,
persistena de lung durat n mediul nconjurtor, absorbia relativ rapid a cadmiului i
acumularea acestuia n recoltele ulterior consumate, contribuie la potenialul su periculos.
Pe o perioad scurt de timp, aerul care conine niveluri ridicate de cadmiu, provoac
stri asemntoare gripei, frisoane, febr i dureri musculare, apoi mai trziu, poate provoca
afeciuni pulmonare, dificulti de respiraie, dureri n piept i tuse, care pot duce la deces, n
cazuri severe. Inhalarea aerului cu niveluri mai sczute de cadmiu pe o perioad mai lung de
timp poate duce la boli de rinichi si de oase.
n urma unor studii efectuate, organismul unui adult din UE absoarbe ntre 1,4-8 g
cadmiu pe zi. Se pare c absorbia de cadmiu n organism tinde s fie mai mare la femei dect
la brbai. De asemenea, igrile au o contribuie considerabil la consumul de cadmiu (2-4 g
de cadmiu dintr-un pachet de igri).

Alte efecte asupra sntii provocate de prezena cadmiului n organism sunt: dificulti n
procesul de reproducere i chiar infertilitate, vtmarea sistemului imunitar, afeciuni psihice i
posibila vtmare a ADN-ului sau dezvoltarea cancerului. n cazul intoxicaiei acute cu cadmiu
trebuie ndeprtat ct mai repede pacientul din zona contaminat sau inducerea de vrsturi. Nu
exist tratament eficient dovedit pentru intoxicaia cu cadmiu.
Cadmiul n ecosistemul acvatic
Cadmiul se gaseste n cantitati mai mari n apele dulci dect n cele marine; n apele
marine realizeaza concentratii mai mari n apele de coasta. n apele de suprafa se ntlnesc
fenomenele de bioacumulare si bioconcentrare.
Macrofitele i fitoplanctonul acumuleaza cadmiu n cantiti mari (factorul de
bioacumulare este de ordinul de magnitudine 4), dar cantiti apreciabile (60%) pot fi
adsorbite. Gradul de acumulare n plante depinde de specie i de esutul organelor interne. De
exemplu, la algele filamentoase 1,43,9 g/g, la macrofite 0,116 g/g SU. n plantele
acvatice marine cadmiul se acumuleaz mai mult n radacini i mai putin n tulpin.
La peti, cadmiul este preluat prin branhii din planctonul contaminat. El se acumuleaz
preferential n viscere, dar si n musculatur, n cazul contaminrii puternice a habitatului.
Printre efectele toxice cele mai importante sunt: afectarea supravieuirii (diminuarea
populationala si disparitia speciilor sensibile); perturbarea cresterii; alterarea metabolismului
glucidic, al clorurilor plasmatice si a potasiului tisular; leziuni vertebrale care duc la
diminuarea capacitii de inot; tulburri nervoase; scderea procentului de ecloziune.
Cadmiul se bioconcentreaz diferit n organismele animale. La plantele macrofite se
poate ajunge la valori de aproape 50 de ori mai mari, la peti aproape 100 de ori, la molute de
2000-4000 de ori. n ceea ce privete bioamplificarea se pare c fenomenul este prezent dar nu
foarte pronunat, prerile specialitilor fiind contradictorii.
Cadmiul n ecosistemul terestru
n sol, cadmiul este mai puin mobil dect n aer i ap. Mobilitatea lui crete la pH acid
i scade cnd contine substante organice, oxizi metalici sau argil. La plante cadmiul se
acumuleaz preferential n rdacini, mai putin n frunze si semine. Totusi, speciile cu frunze
voluminoase acumuleaza cantitati mari. Cadmiul nu este toxic pentru plante.

Expunerea la cadmiu a pasarilor se realizeaz prin consumul de nevertebrate, n special

rme. Acesta se acumuleaza n ficat, rinichi i musculatur. Toxicitatea depinde n primul rnd
de vrsta, psrile tinere fiind mai sensibile. De asemenea, raiile bogate n Zn, Fe, Cu,
piridoxina, vitaminele D i C, scad toxicitatea. Efectele toxice apar la nivele de 100200
g/Kg. Ele se manifest prin necroze ale tubilor renali proximali;
La mamiferele slbatice, ratonul este important pentru indicarea contaminarii mediului.
Concentraia de 1 g/g rinichi este un indicator de contaminare, 200 g/g ficat sau rinichi
prezinta pericol pentru viata indivizilor.
Studii medicale
n anul 1985 a fost realizat un studiu cu privire la incidena cancerului n rndul
muncitorilor care lucrau cu cadmiu la o fabric de baterii cu coninut de nichel-cadmiu din
Suedia. Grupul int a fost de 522 de lucrtori suedezi care au fost expui la cadmiu cel puin
un an de zile.
n urma studiilor realizate ntr-o perioad de peste zece ani s-a ajuns la urmtoarele
concluzii: din cei 522 de lucrtori, 162 s-au mbolnvit de cancer de prostat, iar 195 de cancer
pulmonar. Analizele au artat c pe termen lung expunerea la cadmiu este asociat cu cancerul.
Boala Itai-Itai a fost prima dat nregistrat n anul 1912, n Toyama, Japonia i a fcut
peste 200 de victime. Aceast boal este una dintre cele mai cunoscute afeciuni din Japonia
generat de poluare. Boala a fost numit astfel de ctre localnici, deoarece toxicitatea osoas
indus de cadmiu cauzeaz fracturi osoase dureroase. Cadmiul fusese revrsat n ruri de ctre
companiile miniere din muni.
Datorit contaminrii cu cadmiu, petii din ruri au nceput s moar, iar plantaiile cu
orez au fost afectate din cauza faptului c acestea au fost irigate cu apa din rurile contaminate
cu cadmiu. Orezul absoarbe metalele grele, n special cadmiul i astfel acesta ajunge n
organismul uman. Boala este caracterizat n primul rnd prin dureri insuportabile la coloana
vertebral i la picioare i n timp mersul devine din ce n ce mai legnat din cauza oaselor
deformate. Aceste simptome persist i avanseaz n civa ani, pn cnd pacientul ajunge n
imposibilitatea de a se mai deplasa i astfel rmne intuit la pat.

Ecotoxicologia arsenicului

Cuvantul arsenic a devenit aproape sinonim cu cuvantul otrava. Unul din primele cazuri
de otravire cu arsenic a fost otravirea lui Nero de catre Britannicus pentru a-si asigura tronul in
55 i.H. Utilizarea pe scara larga a arsenicului ca otrava a rezultat din disponibilitatea sa, pretul
scazut,si datorita faptului ca As2O3 este inodor si fara gust.
Arsenicul este un semimetal prezent n numeroase locuri din natur, de exemplu n
scoara pmntului i n organismul vieuitoarelor. i n metalurgie se lucreaz des cu compui
de arsenic. Numeroi compui organici i anorganici - produse fito-sanitare, erbicide, pesticide,
otrav pentru obolani, mute - conin arsenic. Arsenicul se utilizeaz i la impregnarea
blnurilor, conservarea animalelor mpiate. Intoxicaia cu arsenic face parte din rndul
intoxicaiilor frecvente, deoarece omul intr frecvent n contact cu compuii arsenicului.
Arsenicul este toxic deja ntr-o cantitate de 0,01 -0,05 g, iar ntr-o cantitate de 0,1-0,3 g este
letal.
Aproximativ 90% din arsenicul utilizat in Statele Unite este folosit ca conservant
pentru lemn.cantitati mai mici sunt utilizate pentru productia de produse chimice agricole
(insecticide, erbicide, algicide, i stimulente de cretere pentru plante i animale) producia de
sticl i aliaje neferoase, precum i n industria electronic. Arsenicul de inalta puritate
(99.999%) este folosit pentru a face arseniura de galiu sau indiu care sunt folosite n fabricarea
de semiconductori. Arseniura de galiu este folosita n diode, emitoare de lumin (LED-uri) i
de celule solare.Arseniura de indiu este folosita pentru a produce dispozitive infrarou i lasere.
nainte de introducerea de DDT n anii 1940, cele mai multe pesticide au fost fcute din
compui anorganici care conineau arsen.
Arsenicul apare in mod natural in sol, roci, apa, plante si animale. Mineralele care
contin arsenic includ: arsenopirita(FeAsS), realgar (AsS), orpiment (As2S3),

si

arsenolite(As2O3).Desi arsenicul are mai multe forme alotropice-gri, galben si negru-numai

arsenicul gri este de obicei stabil
Aproximativ 100.000 t de arsenic este produs la nivel mondial,cea mai mare parte este
obtinut ca produs secundar al topirii cuprului, plumbului, cobaltului si minereurilor de aur.
Cantitatea de arsenic asociat cu minereurile de plumb si cupru pot varia de la 2-3 % in timp ce
minereurile de aur pot contine pana la 11% arsenic.Trioxidul de arsen As2O3 este componentul
comercial care conduce.Arsenicul elementar este produs prin reducerea trioxidului de arsen cu
carbon.
Exista doua tipuri de arsenic:
- anorganic: se gaseste in sol, roci, steril si apa si este cea mai periculoasa forma;

- organic: se gaseste in animale si plante si este mai putin daunator decat cel anorganic.
Arsenicul ajunge in organismul uman prin intermediul apei si alimentelor. Acesta mai
poate patrunde in organism si datorita ingerarii de sol sau nisip, inhalarii prafului fin si prin
piele. Prin piele se absoarebe o cantitate foarte mica de arsenic si nu este considerata o cale de
acces importanta. De obicei, arsenicul nu se acumuleaza in organism si este eliminat prin urina,
fecale, unghii si par.
Efecte benefice
Mecanismul prin care arsenicul este folosit de organismul uman nu este foarte bine inteles.
Exista totusi cateva teste facute pe animale ce au aratat ca acest element chimic poate contribui
la metabolizarea metioninei. Eliminarea arsenicului din alimentatia animalelor a dus la
afectiuni ale aparatului reproducator si la limitarea cresterii acestora. Se considera ca arsenicul
este implicat si in exprimarea informatiei genetice. Cercetarile continua si probabil in
urmatorul deceniu vom afla care sunt rolurile arsenicului in organism.
Otravirea cu arsenic
Ingerarea unei cantitati mari de arsenic are efecte foarte grave asupra sanatatii si poate
provoca decesul persoanei otravite. Cantitati mari de arsenic pot afecta mucoasele stomacului
si intestinelor, pot distruge muschiul cardiac, nervii si sangele. O persoana otravita cu arsenic
poate avea urmatoarele simptome:
- dureri abdominale, greata, senzatie de voma, diaree;
- oboseala excesiva;
- ritm cardiac anormal;
- intepaturi/furnicaturi la nivelul mainilor si picioarelor;
- amortirea extremitatilor;
- hemoragie interna si coma.
Consumul de arsenic a fost asociat cu cresterea riscului de cancer de vezica urinara, plamani si
piele.
Concentratia arsencului in tesuturi si organe
Tesut sau organ

Arsenic concentration
(mg/kg)

suprarenale

0.03

snge integral

0.04

creier

0.01

par

0.46

rinichi

0.03

unghie

0.28

ovare

0.05

pancreas

0.05

piele

0.08

splina

0.02

dinti

0.05

stomac

0.02

CUPRUL

Cuprul a fost printre primele metale extrase i utilizate de oameni, ceea ce a fcut ca
acesta s prezinte o contribuie major la dezvoltarea societii nc din cele mai vechi timpuri.
Cuprul poate forma aliaje (amestecuri cu alte metale), cele mai ntlnite i utilizate fiind
bronzul (aliaj cupru-staniu) sau alama (aliaj cupru-zinc). Era folosit ca material pentru monede,
ornamente i unelte iar obinerea aliajului cupru-staniu a marcat nceputul Epocii Bronzului.
Denumirea cuprului este de origine latin i vine de la numele insulei Cipru (Cyprium), insula
care reprezenta principala surs de cupru pentru Imperiul Roman.
Cuprul este un metal tranziional care se gsete n sol, roci, ruri i n mare. Se prezint
att n stare nativ (metal crmiziu), dar i sub form de combinaii. Cele mai cunoscute
combinaii sunt sulfurile calcozina (Cu2S), calcopirita (CuFeS2), covellit (CuS), stanit
(Cu2FeSnS4), sulfurile complexe cu alte elemente enargit (Cu3AsS4), burnonit (PbCuSbS3),
famatinit (Cu3SbS4), dar i carbonaii bazici precum malachit (CuCO3. Cu(OH)2), azurit
(2CuCO3. Cu(OH)2). n apa mrii se gsete n cantiti mici, de la 0,001 la 0,09 mg/L.
Proprietatile si aplicatiile cuprului
Cuprul metalic este maleabil, ductil i este un bun conductor de cldur i
electricitate. Utilizrile acestuia se bazeaz tocmai pe versatilitatea lui din acest punct de
vedere. Astfel, este folosit la confecionarea cablurilor electrice, a evilor, materialelor de
construcii, a ustensilelor casnice, monedelor.
Aliajele cuprului cu diverse metale prezint proprieti mbuntite, precum duritate
mai mare, rezisten ridicat la coroziune i la frecare, proprieti elastice superioare.
Compuii cuprului sunt utilizai ca pesticide (sulfat de cupru pentahidratat piatra vnt,
acetoarseniat de cupru verde de Paris, etc), pigmeni (Egyptian blue, albastru de Vorone), n
litografie i pirotehnic (coloreaz flcrile artificiilor n verde sau verde-albastru). Utilizrile
acestora se extind i n industria alimentar ageni de colorare. Compuii cuprului i-au gsit
utilitatea n agricultur n anul 1761 cnd s-a descoperit c seminele de cereale umectate cu o
soluie diluat de sulfat de cupru prezint rezisten la atacul unor fungi. n anul 1880,
cercettorul Millardet ncercnd s gseasc un tratament contra manei viei de vie din zona
Bordeaux, Frana a descoperit c amestecul de sulfat de cupru i hidroxid de calciu n mediu
apos d rezultate foarte bune. Dizolvat n apa potabil, cuprul poate da o tent albastr sau
verde-albastr i imprim acesteia un gust metalic, amar.
Cuprul nu reacioneaz cu apa, dar n contact cu aerul atmosferic i n timp, se acoper
cu un strat verzui cunoscut sub denumirea de cocleal (carbonat bazic de cupru). Acest

fenomen poate fi observat la statuile din cupru i la cldirile acoperite cu tabl din cupru.
Exemple n acest sens sunt statuia Libertii la a crei construcie au fost folosite 61 tone de
cupru.
n ultima vreme, combinaiile complexe ale cuprului prezint un interes crescut
deoarece pot fi utilizate n medicin la tratamentul cancerului, tratamentul artritei reumatoide,
ca ageni antimicrobieni sau ca adjuvani n terapia bolii Alzeheimer .
Cuprul n organismul animal
Dei cuprul era cunoscut ca un constituent al esuturilor animale de foarte mult vreme,
rolul su de element esenial la nivelul organismului animal a fost recunoscut abia n anul 1928
cnd s-a descoperit c oarecii sntoi au nevoie att de cupru ct i de fier pentru sinteza
hemoglobinei [15].
Cuprul este un mineral dinamic, antiinfecios, antiviral, antiinflamator. Organismul l
mobilizeaz n cazuri de agresiuni microbiene n infecii .
Organismul uman adult conine aproximativ 75 mg de cupru [32]. Concentraiile cele
mai mari se gsesc n ficat, creier, inim, rinichi i pr iar cele mai mici n oase, muchi, glande
endocrine. Principalul depozit de cupru din organism se gsete n ficat.
Surse alimentare de cupru sunt reprezentate de molute, crustacee, nuci, cereale, ficat, rinichi.
n general, alimentaia obinuit asigur nevoile biologice ale organismului. Necesarul zilnic
de cupru al unui adult este de 2 mg iar al unui sugar de 5 mg.
Deficitul de cupru nu apare dect extrem de rar i nu a fost semnalat la persoane care au o diet
echilibrat din punct de vedere nutriional. Apare cu precdere la prematuri i sugari.
Consumul de alcool poate amplifica deficitul de cupru.
Carena se manifest prin anemie, decolorarea prului i a pielii, demineralizare osoas,
fracturi spontane, degenerare cerebral.
Toxicitatea cuprului determinat prin aport alimentar, este considerat imposibil, dar
ea apare n urma consumului de ap cu concentraii crescute de cupru sau la cei cu expunere
profesional.
Boala Wilson este o afeciune ereditar care cauzeaz acumularea excesiv de cupru n
organism (ficat, rinichi, creier, ochi) i se manifest prin tremurturi, contracturi musculare,
afectarea raionamentului i a memoriei, semne oculare (inel pigmentar brun-verzui la
marginea corneei inel Kayser-Fleischer), disfuncie renal, ciroz hepatic. Boala afecteaz

aproximativ 1 din 30.000 persoane i n jur de 1 din 90 persoane este purttoare a genei bolii
Wilson. Dac nu este descoperit la timp, boala este fatal.

Zincul
Zincul este un element chimic care are simbolul Zn i numrul atomic 30. Zincul este
un metal de culoare albstruie spre alb, care devine maleabil n jurul a 100-150 C. Se ob ine
din minereuri i din compui, fiind folosit n aliaje cu alte metale pentru protejarea acestora
mpotriva oxidrii (ruginirii). n antichitate, nainte de a fi identificat ca element chimic, zincul
era folosit pentru obinerea alamei. Un aliaj coninnd aproximativ 87% zinc s-a gsit n unele
ruine preistorice din Transilvania. Zincul se gaseste numai sub forma de combinatii chimice,
clarkul. Mineralele zincului sunt sulfuroase (cele mai importante) si oxidice. De obicei, pe
langa zinc mai contin si alte elemente (in special plumb, dar si fier, cupru etc.). Cele mai
uzuale minerale utilizate pentru extragerea zincului sunt urmatoarele: blenda sau sfaleritul
(sulfura de zinc ZnS), contine 67,1% zinc; smithsonit (carbonat de zinc ZnCO3) contine
64,8% zinc; calamina (silicat de zinc 2ZnO*SiO2*H2O) cu continutul de 67,50 % ZnO si
zincit (oxid de zinc ZnO) care contine 80,3% zinc.
Proprietati fizice
Zincul este un metal alb-albastrui, stralucitor al carui luciu metalic dispare repede in
contact cu aerul, datorita formarii unui strat superficial de oxid care impiedica oxidarea lui in
continuare. Cristalizeaza in sistem hexagonal compact si nu mai prezinta alte forme alotropice.
Se poate aprecia ca poseda o buna conductivitate termica (61-64% fata de argint) si electrica
(28% fata de argint). La temperatura obisnuita zincul este fragil si nu se poate prelucra prin
laminare. Intre 100 si 150 grade celsius devine plastic putand fi forjat sau laminat in table
subtiri pana la 0,05 mm grosime.
Datorita temperaturii de recristalizate destul de scazute, incalzit la circa 250 grade, zincul
ajunge sa fie atat de casant incat poate fi sfaramat, pana in stare de pulbere metalica.
Zincul poseda caracteristici mecanice reduse datorita, indeosebi, structurii sale formata
din graunti grosolani, dar care poate fi imbunatatit dupa laminare. Astfel rezistenta de rupere la
tractiune creste de la 2-7 daN/mm2 (in stare turnata) la 11-15 daN/mm2 (dupa laminare), iar
alungirea de la 0,3-0,5 % (in stare turnata) la 30-40% (dupa laminare).

Utilizari
Zn R1 de puritate 99,99% se foloseste la: fabricarea tablelor benzilor barelor, sarmelor
etc. cu destinatii speciale; elemente galvanice, anozi pentru electroliza, aliaje cu baza de zinc
pentru electroliza, aliaje cu baza de zinc pentru turnare sub presiune, si oxid de zinc cu
destinatie speciala. Zincul R2 de puritate 98,6% este folosit pentru: zincari la cald, fabricatrea
ZnO calitatea I, fabricarea aliajelor. Zn D1 de puritate 98,5% este folosit pentru diferite
produse laminate obisnuite, pentru aliaje Cu-Zn obisnuite, pentru fabricarea Zn praf si pentru
zincari la cald. Zincul D2 de puritate 97,5% este folosit pentru aliaje Cu-Zn cu Pb, pentru
fabricarea ZnO calitatea a II-a si a III-a, precum si in metalurgie la dezargintarea plumbului.
Oxidandu-se cu usurinta in aer, in prezenta Co2 si a umiditatii, stratul subtire de oxid
format este aderent si compact, impiedicand corodarea in continuare a metalului. Pe baza
acestei proprietati Zn este utilizat pe scara larga la acoperirea tablei, tevilor si a sarmelor din
otel prin procedeul cunoscut sub numele de zincare. Tot o acoperire de protectie se realizeaza
si prin metalizare, metoda cu ajutorul careia Zn topit este pulverizat pe suprafata materialelor
metalice.
O importanta cantitate de Zn este folosita in metalurgie, la extragerea Pb, Au si Ag,
precum si la elaborarea unor aliaje, in special alama. Dintre aliajele cu baza de Zn se
mentioneaza aliajele: Zn-Al (cu 4% Al) sau Zn-Al-Cu (cu 4% Al si 1-2,76% Cu) utilizate la
obtinerea pieselor turnate sub presiune (capace de ceasornice, aparate de ras, piese pentru
masini de scris etc.) asigurand o mare stabilitate dimensionala.
Cantitati insemnate de Zn sunt folosite la fabricarea ZnO, cel mai uzual pigment
anorganic alb. In afara de industria colorantilor ZnO este utilizat in industria cauciucului, in
industria ceramica, in medicina etc.
Efecte asupra organismului
Zincul ndeplinete n organism rolul unui agent de circulaiei dirijnd i supraveghind
buna desfurare a proceselor fiziologice a ntreinerea sistemelor enzimatice i celulare. Este
esenial pentru sinteza proteinelor. Controleaz contractibilitatea musculaturii. Ajut la
formarea insulinei. Important pentru stabilitatea chimic a sngelui i n meninerea
echilibrului acido-bazic al organismului. Exercit un efect de normalizare a activitii prostatei;

deine un rol important n dezvoltarea tuturor organelor de reproducere. Studii recente au

demonstrat efectul deosebit al zincului asupra funciilor cerebrale i n tratamentul
schizofreniei. Este necesar n sinteza acidului dezoxiribonucleic (ADN).
Doza zilnica recomandata de zinc (DZR) este de 15 mg pe zi pentru un adult. Cu
toate acestea, aceasta contributie trebuie sa fie ajustate in functie de varsta ta si de activitatea
desfasurata. Atentie in caz de exces de zinc, urmarile pot fi toxice pentru organism.
Tabelul cu DZR de zinc:

Varsta/ stare

DZR de zinc

Sugari pana la 1

1 5 mg

an
Copii 1-3 ani

10 mg

Adolescenti

13 mg

Femei

12 mg

Barbati

15 mg

Femei insarcinate

15 mg

Femei

19 mg

care

alapteaza
Sportivi

40 mg

Varstnici

11 mg
Zincul nu e considerat toxic, totui dac se inhaleaz oxid de zinc (ZnO) apare o

tulburare cunoscut sub numele de "tremurat de zinc", iar sarurile de Zn introduse in organism
pe cale interna sunt toxice, iar asupra pielii au o actiune astringenta si iritanta; aerosoli de ZnO
pot provoca asa numita febra de Zn. Excesul de zinc
Zincul poate deveni toxic la 150-450 mg / zi. In caz de exces de zinc, simptomele sunt:
- Dificultate la mers;
- Vorbire neinteligibila;
- Tremuraturi;
- Greata, varsaturi.

De retinut ca acesta concureaza cu cuprul: astfel, la doze mari inhiba absorbtia cuprului
in organism, si invers, un tratament de lunga durata cu cupru impiedica in mod semnificativ
absorbtia de zinc si provoaca o carenta zinc.
Surse alimentare de zinc
Multe alimente sunt bogate in zinc, si astfel carentele sunt rare in tarile occidentale.
Alimentele cele mai bogate (cu exceptia stridiilor) sunt organele, carnea rosie, painea si ouale.
Zincul se gaseste in crustacee, moluste, cochilii (stridii), carne (in special rosie, dar, de
asemenea, si in carnea de pasare), oua, produse lactate, legume (fasole verde, macris, soia,
ciuperci, cartofi ), cereale integrale (ovaz, secara, mei, orez brun, paine integrala), legume
(linte, fasole, fasole, mazare), fructe uscate (nuci, alune), germeni de grau, seminte de quinoa,
drojdie de bere, citrice.
Stridiile sunt cele mai bogate alimente in zinc si, zincul din acestea este foarte asimilabil. Dar
in alimentatia occidentala, zincul este luat, in principal, din carnea rosie si carnea de pasare.

Aluminiul
Aluminiul este un metal care se gaseste din belsug pe Terra, il intilnim in pamint, in
apa, in aer. In stare natural este ntlnit sub forma mineralelor, dintre care amintim silica ii,
silicoaluminaii (feldspat, mic, argile), criolitul (fluoaluminat de sodiu), bauxita, corindonul.
Aluminiul a fost remarcat pentru faptul c este un metal uor, cu o densitate de 2.7 gcm3. Aceasta calitate l face s fie utilizat n cantiti mari n industria naval i aeronautic.
Capacitatea mare de reflexie este folosit n construirea oglinzilor metalice. Este un bun
conductor electric i termic, fiind folosit n industria electrochimic sub form de srm,
nlocuind conductoarele electrice din cupru, care sunt mai scumpe. Este un metal ductil i
maleabil, fiind posibil obinerea unei foie subiri de 0.005 mm grosime. Totodat, aceast
proprietate este utilizat n industria alimentar, aluminiul fiind folosit la ambalarea produselor
alimentare sau n industria farmaceutic.
O alt proprietate important a acestui metal este rezistena la coroziune, care se
datoreaz formrii unui strat protector de oxid. Rezist la aciunea chimic a acidului azotic

diluat sau concentrat, iar acest lucru se reflect n fabricarea canistrelor transportoare de acid
azotic din aluminiu.
Proprietatile lui chimice si fizice ii confera numeroase utilitati. In acest sens putem mentiona
folosirea lui si a compusilor sai in produsele alimentare (ca si aditiv), in medicamente
(antiacizii), in produsele de larg consum si in tratarea apei potabile. Din cauza abundentei sale
in mediul inconjurator, el este practic inevitabil, iar cercetatorii au inceput sa studieze inca de
mai mult timp efectele lui asupra fiintei umane.
Aluminiul din deodorante
Antiperspirantele conin aluminiu (de obicei sub forma unui compus numit aluminiuzirconiu-triclorohidrat-glicin). Rolul acestui compus este de a bloca porii glandelor sudoripare
care se deschid la nivelul pielii, i, totodat, de a absorbi o parte din ap. Dar, unele studii au
artat c aluminiul se absoarbe n piele. n studiile efectuate pe animale, aluminiul s-a
demonstrat a fi cancerigen. Studiile pe oameni nu sunt nc definitive sau conclusive.
Riscurile de sanatate legate de aluminiu
S-a considerat inca de acum mult timp aluminiul ca fiind putin toxic, persoane sanatoase
putind tolera doze orale de pina la 7 grame pe zi, fara sa apara efecte nocive. Pe de alta parte,
multe date indica astazi ca aluminiul poate provoca consecinte nefavorabile sistemului nervos
uman si al animalelor.
Pacientii care sufera de maladii renale si primesc tratamente de dializa regulat si care, in
consecinta, pot fi expuse la niveluri crescute de aluminiu in lichidele pentru dializa si
medicamente pot sa manifeste encefalopatie, o forma de dementa caracterizata de tremurari,
convulsii, psihoza si alte schimbari la nivelul vorbirii si al comportamentului. Cea mai mare
parte a expertilor sint de parere ca nivelurile ridicate de aluminiu ale lichidelor pentru dializa si
medicamentele sint cauzele dementei, iar controlul nivelurilor diminueaza considerabil
incidentele acestei boli.
S-a indicat ca expunerea la aluminiu este o cauza posibila a maladiei Alzheimer,
deoarece celulele creierului pacientilor suferinzi de aceasta boala pot contine de 10 pina la 30
de ori mai mult aluminiu decit media. Totusi, nu a fost stabilit daca acumularea de aluminiu
este cauza sau rezultatul bolii.
Absorbtia mare de aluminiu poate provoca anemie, osteomalacie (oasele moi sau
sfarimicioase, din cauza tulburarilor profunde in metabolismul fosforului si al calciului din
masa osoasa), infarcturi.

Poloniu
Poloniu-210 este unul dintre cele mai rare elemente, descoperit n 1898 de ctre oamenii
de tiin Marie i Pierre Curie i denumit n cinstea rii lor de origine, Polonia. Din punct de
vedere chimic, Po 210 aparine categoriei de metale grele, radioactive, fiind un izotop cu un
neutron n plus, are o radioactivitate foarte mare.
Toxicitatea crescut a poloniului se datoreaz chimismului n interiorul organismului
uman, fiind un metal greu, precum i faptului c este a radioactiv. Dup ingerare, 10-50% din
cantitate trece n snge i se fixeaz cu precdere n ficat, rinichi, splin, mduv osoas,
ganglioni limfatici i esuturi moi. O doz relativ mic, de ordinul nanogramelor, produce
cancer mai repede sau mai ncet, n funcie de organele interne afectate, iar doza mrit
"forte" de ordinul microgramelor, produce efectele rapide ale bolii de iradiaie: oboseal
intens, cderea prului, dispariia limfocitelor, degradarea mduvei osoase, accidente
vasculare. Dac ar fi s facem o comparaie, Po 210 este de un milion de ori mai toxic dect
cianura. Din fericire, Po 210 este foarte rar, fiind un subprodus al dezintegrrii uraniului
(cteva picograme la tona de uraniu). Se mai poate produce i artificial, prin bombardarea cu
neutroni a bismutului 209, producia anual fiind estimat la o sutime de gram, ns acesta este
un secret bine pstrat de puterile nucleare deoarece este utilizat, n amestec cu beriliu, la
detonatoarele bombelor nucleare. De asemenea, mai este utilizat n industrie (cantiti de
ordinul picogramelor) pentru eliminarea acumulrii ncrcturii electrostatice la aparatele de
rulare a hrtiei, a firelor sau foielor metalice.

Ecotoxicologia seleniului
Seleniul reprezinta un oligoelement ce, in cantitati reduse exercita un efect benefic asupra
sanatatii. Rolurile seleniului in organism sunt descoperiri de data recenta si se pare ca el
exercita un important efect hepatoprotector (formand, alaturi de vitamina E si tiaminoacizi,
factorul hepatic 30).
Functiile sale sunt foarte variate: este antioxidant biologic (previne lezarea si distrugerea
celulelor); o serie de date coreleaza seleniul cu scaderea mortalitatii prin cancer (avand un rol
protector). Relatia seleniului cu bolile cardiovasculare nu a fost inca pe deplin clarificata,

rezultatele necesitand inca noi confirmari, se pare insa ca ar ameliora cardiomiopatiile,

ischemiile, sindroamele anemice.
Unele studii au demonstrat ca seleniul stimuleaza productia de anticorpi proprii
organismului consecutiv imunizarilor si ca are capacitatea de a reduce din toxicitatea unor
metale precum plumbul, cadmiul, mercurul.
Exista evidente clinice cum ca seleniul ar stimula fertilitatea, mai ales in cazul barbatilor,
deoarece creste rata spermatogenezei si imbunatateste locomotia spermatozoizilor.
Seleniul a fost cunoscut, nc de la descoperirea sa de ctre Berzelius, n anul 1817, ca
fiind un element toxic. Cercetrile ulterioare au demonstrat c acesta este de fapt, un nutrient
esenial pentru organismul uman, cu rol fiziologic mportant n prevenirea i chiar vindecarea
unorafeciuni. Din punct de vedere biochimic, seleniul este un component al enzimei glutationperoxidaza care, alturi de alte enzime cum sunt superoxid-dismutaza, catalaza i de vitamina
E, protejeaz componentele celulare de efectele negative produse de acumularea de peroxizi n
esuturi.
Seleniul este un important antioxidant biologic, aciune la care particip n diferite moduri; este
constituent al glutation-SH-peroxidazei, seleno-enzim care catalizeaz reducerea peroxizilor
lipidici i a peroxidului de hidrogen, i n acest mod previne efectele nocive ale peroxidrii
lipidelor cu un coninut ridicat n acizi grai nesaturai i protejeaz eritrocitele de hemoliz.n
plus, seleniul protejeaz celulele i membranele celulare de procesele oxidative, facilitnd
reacia dintre oxygen i hidrogen i transferul ionilor la nivel membranar; n concentraii mici
areaciune antinecrotic.
Alturi de vitamina E i de tioaminoacizi, seleniul reprezint un factor hepatoprotector, numit
curent factorul 3-hepatoprotector. De asemenea, este binecunoscut aciuna detoxifiant a
seleniului; n concentraii mici reduce aciunea nociv a unor ioni metalici toxicogeni: Hg2+,
Cd2+, Pb2+, Cu2+, As3+.
Din punct de vedere ecotoxicologic , este important s intelegem caracteristicile chimice ale
seleniului , sursele de apariie i efectele pe care le are asupra organismului. Aceste aspecte
legate de chimia seleniului pot ajuta la definirea zonelor geografice i de mediu n care seleniul
poate fi un produs chimic cu impact asupra medului.
Surse de seleniu
Cele mai bune surse de seleniu sunt fructele de mare, viscerele (ficatul, rinichiul), carnea rosie,
cerealele integrale, germenii de grau, drojdia de bere, usturoiul, semintele de susan si de
floarea soarelui, fructele oleaginoase (nuci, alune, arahide), ciupercile, legumele si fructele.

Din pacate, bogatia in seleniu a produselor amintite depinde de nivelul de seleniu din regiunea
geografica din care provin. In unele tari, nivelurile seleniului din sol sunt extrem de scazute
(China, Finlanda, Noua Zeelanda, unele arii din SUA si Europa, ca si zonele centrale si estice
ale Canadei). In tara noastra, determinarile nivelului de seleniu din sol sunt inca destul de
putine, dar cele efectuate pana acum indica faptul ca in sudul si estul tarii seleniul este in
general deficitar. Oricum, studii care au masurat nivelul seleniului plasmatic la populatii din
centrul si estul Europei (1970-1990) au evidentiat niveluri scazute sau foarte scazute, ceea ce
indica un aport insuficient.
Carena de seleniu
Carena de seleniu este destul de rar. n general aceasta este prezent n trile slab dezvoltate
i n rile ce au soluri cu concentraii mici de seleniu. Lipsa acestui mineral duce la
dezvoltarea bolilor de inim, hipertiroidismului, retardului psihic i la slabirea sistemului
imunitar.
Afeciunile grave ale sistemului digestiv pot s scad absorbia seleniului. n general, aceste
afeciuni mpiedic i absorbia altor nutrieni i este nevoie de monitorizare atent i
tratament. n cazul carenei de iod, lipsa seleniului poate agrava situaia pacientului prin
afectarea funciilor tiroidei. n acest caz, un aport ridicat de seleniu poate proteja organismul de
anumite efecte ale carenei de iod.
n urma unui studiu efectuat n Frana s-a ajuns la concluzia c un consum normal de seleniu
poate s scad riscul apariiei afeciunilor tiroidiene. Pentru tratarea afeciunilor prezentate mai
sus este recomandat consumul de suplimente alimentare, dar n cazul copiilor i adulilor
sntoi nu exist o recomandare n acest sens.
Excesul de seleniu
Concentraii mari de seleniu (>100 g/dL) pot duce la afeciunea numit selenoz. Simptomele
acestei boli sunt: probleme ale sistemului digestiv, cderea prului, oboseal, iritabilitate i
afeciuni ale sistemului nervos. Intoxicarea cu seleniu este foarte rar i de obicei este produs
de accidente industriale.

Concluzii
Pericolul metalelor grele nu trebuie subestimat , iar intr-o lume in care poluarea este la
ea acasa, trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta sa ne protejam. Este important sa consumam
cat mai multe alimente in stare cruda pentru a beneficia de astfel de proprietatile magice ale
acestora care ne curata si ne protejeaza.

Metalele grele din corpul omului contribuie la multe probleme serioase de sanatate.
Metalele grele toxice precum : mercur, cadmium, plumb, uraniu, si aluminiu pot intra in corpul
nostru prin apa, mancare, aer, sau se pot absoarbe prin piele.
Toxinele din metalele grele pot creea distrugeri enorme in corpul nostru daca nu avem grija.
Astfel expunerea prelungita la metalele grele poate duce la o degenerare fizica, neurologica si a
musculaturii. In multe cazuri acestea pot duce si la cancer. Si desi aluminiul nu este un metal
greu, acesta este rapid ingerat din aditivii din mancare sau din antacizi, aspirine tamponate,
agenti de copt, spray-uri nazale, vaccinuri, folii de aluminiu si tavi de gatit.
Corpul nostru dispune de anumite procese proprii naturale de chelare. Procesele naturale
de chelare din organism sunt responsabile de o serie de operatiuni importante precum :
digestia, transportul de nutrienti, formarea de enzime si hormoni si detoxifierea de chimicale
toxice si de metale grele.
In lumea de azi este foarte greu sa eviti expunerea la astfel de metale. Insa este de ajutor
sa ne amintim ca pe langa aceste procese naturale de chelare mai exista si o serie de alimentele
care ajuta la inlaturarea metalelor grele din corp.
Exista o serie de alimente care contribuie la eliminarea metalelor grele din organism:
pectina, coriandrul, patrunjelul, acidul alfa lipoic si lamaile.
Pectina, gasita in diferite fructe si legume este o fibra solubila nedigerabila despre care
s-a descoperit ca poate chela atat metalele grele din organism cat si alti poluanti din fluxul
sanguin. Acesti poluanti sunt scosi apoi afara din sistem prin urina. Surse bune de pectina sunt
merele in special cele verzi, varza, bananele, sfecla, strugurii, morcovii si perele.
Coriandrul este un aliment excelent care indeparteaza metalele grele din organism.
Acest este extrem de eficace pentru metale precum mercur, aluminiu sau plumb. Despre
aceasta planta se crede ca poate trece bariera sange-creier si ca poate indeparta metalele grele
din creier. Doctorul Robert C. Atkins afirma ca daca folosima o doza de 400 mg de coriandru
pe zi , ne putem curata corpul de metalele grele in numai doua saptamani.
Patrunjelul este extrem de eficace cand vine vorba de scos metalele grele din corp , in
special mercurul. Patrunjelul si cruciferele precum broccoli, kale sau varza contin un
antioxidant care creste productia de enzime detoxifiante din corp. Alimentele bogate in sulf,
precum usturoiul, ceapa, ajuta corpul sa elimine metalele grel precum plumbul.
Acidul alfa lipoic este produs de catre corp si se regaseste in cantitati mai mici si in
alimente precum : spanac, broccoli, linte. Un alt specialist in acest domeniu Dr. Lyn Patrick,
afirma despre acidul alfa lipoic faptul ca ar trece si acesta de bariera sange creier si ca ar fi
capabil sa prinda metalele grele in miscare , prevenind astfel degenerarea celulelor.

Lamaile prezinta o capacitate impresionanta de a chela metalele grele din corp.

Doctorul Xandria Williams, explica faptul ca aceste citrice contin nivele ridicate de acid citric
care reactioneaza cu metalele grele . Ficatul reuseste apoi sa indeparteze aceasta chelare mult
mai usor usurand munca facuta de corp. Portocalele de exemplu nu ofera aceleasi capacitati,
continand o cantitate mult mai mica de acid citric.

Bibliografie
1. Ernest Hodgson, (2004), A text book of modern Toxicology Third Edition
2. http://www.dermnetnz.org/
3. faculty.virginia.ed
4. http://www.healthy.net/