Cadmiu

De Popa Cristian
Somlea Codrin
Restea Claudiu
 Noţiuni introductive
 Cadmiul este elementul chimic cu simbolul Cd și numărul atomic 48. Acest metal alb-
strălucitor este asemănător din punct de vedere chimic cu alte două elemente chimice din
grupa 12, zincul și mercurul. Concentrația medie a cadmiului în scoarța Pământului este
intre 0.1 și 0.5 parți per milion (ppm). A fost descoperit în 1817 simultan de
către Stromeyer și Hermann , amândoi din Germania, ca și o impuritate a carbonatului de
zinc.
 Cadmiul este un component minor în majoritatea minereurilor de
zinc, astfel fiind un produs secundar în producția de zinc. A fost
folosit timp de mulți ani ca și pigment și ca material pentru placarea
oțelului, acesta fiind rezistent la coroziune. Utilizarea cadmiului este
în general scăzută din cauza toxicitatii
Principalele proprietăţi fizice si
chimice
 Cadmiul este un element chimic din grupa metalelor de tranziție, are numărul
atomic 48 și unitatea atomică de masă 112.41. Cadmiul funcționează în
combinații în stare de valență 2, face mulți compuși bivalenți, iar în cea mai mare
parte aceștia sunt anorganici. Simbolul chimic al cadmiului este Cd. Densitatea
cadmiului este de 8,65g/cm3, duritatea 2. Cadmiul are un aspect argintiu metalic,
este un metal moale, ductil, electropozitiv, structura cristalină este hexagonală,
starea de agregare este solidă și este foarte rezistent față de agenții de coroziune.
Cadmiul nu apare în mod natural, principalele minerale de cadmiu sunt
greenochitul (sulfura de cadmiu CdS), având 77% cadmiu, otavitul (carbonat de
cadmiu CdCO3) și monteponitul (oxidul de cadmiu CdO).
 Greenochitul este singurul mineral care este aproape întotdeauna asociat cu
sfaleritul (ZnS). Această asociere este cauzată de similitudinile geochimice dintre
zinc și cadmiu, ceea ce face ca separarea geologică să fie foarte greu de realizat.
Cadmiul este un produs rezidual în urma prelucrării zincului. Acesta se găsește în
natură numai sub formă de combinații chimice (zinc, cupru și plumb).
Principalii compuși ai cadmiului 

 Principalii compuși ai cadmiului sunt: carbonatul de cadmiu

(CdCO3) - 172,41 greutatea moleculară, clorura de cadmiu (CdC12)
- 183,32 greutate molecula-ră, fluorul de cadmiu (CdF2) - 150,40
greutatea moleculară, iodura de cadmiu (CdI2) - 366,21 greutate
moleculară, oxidul de cadmiu (CdO) - 128,40 greutatea moleculară,
selenatul de cadmiu (CdSeO4) - 191,36 greutate moleculară,
sulfuratul de cadmiu (CdS) - 144.46 greutatea moleculară.
 Punctul de topire al cadmiului este de 321,069ºC, 609,924ºF sau 594,219 K, iar
punctul de fierbere este 767ºC, 1412,6ºF sau 1040,15 K. Cadmiul are 48 de
protoni și 64 de neutroni.
 Praful de cadmiu are în componență mai mulți compuși ai acestuia, cum ar fi
clorura de cadmiu. Fumul de cadmiu conține particule minuscule de cadmiu sau
oxid de cadmiu format în timpul arderii.
 Când cadmiul ajunge în aerul umed, acesta își pierde strălucirea și este imediat
afectat de dioxidul de sulf și de amoniacul ud. Acest metal este solubil în acizi,
dar insolubil în apă.
 Ionii de cadmiu sunt obținuți din soluția de ioni și formează compuși insolubili,
albi hidratați cu carbonați, fosfați, arsenite, oxalați și ferocianuri.
 Cadmiul este un metal insolubil în apă, clorura de cadmiu, care este un compus al
acestuia este solubil în apă, acetonă, metanol și etanol dar este insolubil în aer.
Acetatul de cadmiu este solubil în apă și alcool, bromura de cadmiu este solubilă
în apă, alcool, moderat în acetonă și puțin în aer, carbonatul de cadmiu este
solubil în acizi diluați și insolubil în aer, iar florura de cadmiu este solubilă în apă
și acizi și este insolubilă în alcool și în NH4OH (hidroxid de amoniu).
Utilizări
 Cadmiul se găsește peste tot în mediul înconjurător, de la surse și procese
naturale, cum ar fi eroziunea și abraziunea pietrelor și a solurilor, la evenimente
singulare, cum ar fi incendiile forestiere și erupțiile vulcanice. Nivelul de cadmiu
care se găsește în atmosferă este de la 0,1 la 5,0 nanograme pe metru cub, în
scoar- ța Pământului este de la 0,1 la 0,5 micrograme pe gram, în sedimentele
marine este de 1 microgram pe gram, în apa mării este de 0,1 micrograme pe litru.
 Principala utilizare a cadmiului, aproximativ 50%, este în procesul de galvanizare
a altor metale, în principal, este vorba despre oțel, fier și cupru.
 Cadmiul este folosit la obținerea aliajelor (nichel, cupru, aur, argint, bismut și
aluminiu) și are un punct de topire scăzut. Cadmiul este cel mai frecvent utilizat
în fabricarea de baterii din nichel și cadmiu, baterii reîncarcabile care se găsesc în
telefoanele mobile și în echipamentele fără fir.
 Cadmiul poate produce iritații pulmonare grave daca sunt inhalați vapori;
expunerea în timp îndelungat poate produce și afectarea rinichilor.
Toxicitate
 In forma sa organică, cadmiul este întâlnit în alimente, apă şi aer. Aportul normal de
cadmiu prin dietă variază între 2 şi 200 μg/zi. Deşi formele organice solubile pot produce
toxicitate, expunerea excesivă la cadmiul organic indică o poluare izolată a mediului.
 Efectele toxice acute ale cadmiului depind de calea de expunere. Inhalarea unor cantităţi
mari de particule de cadmiu produce într-o primă fază febră, cefalee, greaţă, vărsături,
iritaţie nazofaringiană, tuse, dispnee, urmată de instalarea unei pneumonite chimice şi,
posibil, a unui edem pulmonar acut letal. Expunerea cronică la particule de cadmiu din
aerul respirat poate genera emfizem pulmonar.
 Inhalarea sau ingestia cronică a acestui metal determină leziuni renale,
caracterizate prin disfuncţie tubulară şi/sau glomerulară cu proteinurie, alterarea
capacităţii de concentrare a urinii şi scăderea clearance-ului la inulina. Un alt
efect al expunerii cronice este perturbarea metabolismului osos cu osteomalacie,
osteoporoză şi risc crescut de fracturi spontane.
 Efectul carcinogenetic al cadmiului este un subiect mult dezbătut. Studiile privind
implicarea sa în cancerul pulmonar şi de prostată au dat rezultate neconcludente.
Tratament
 Îngrijirea iniţială a unui caz expus la cadmiu presupune monitorizarea suferinţei
respiratorii, ventilaţia asistată dacă este nevoie şi administrarea de oxigen. În caz
de edem pulmonar, cazul se tratează cu diuretice, ventilaţie mecanică şi
corticosteroizi. Se impune şi monitorizarea balanţei ingesta-excreta având în
vedere alterarea posibilă a funcţiei renale (5). În caz de ingestie de doze mari de
cadmiu, având în vedere că soluţiile pot fi caustice, nu se recomandă spălătura
gastrică; diluţia toxicului ingerat cu apă sau lapte ar putea fi benefică, deşi nu a
fost dovedit până în prezent acest efect; utilizarea cărbunelui activat nu şi-a
dovedit eficienţa.
Antidoturi
 Deşi s-au testat o serie de substanţe, eficienţa acestora în caz de supradozare de
cadmiu rămâne redusă. Se recomandă utilizarea de acid etilendiamino-tetraacetic,
deşi, în conformitate cu anumite observaţii clinice, acest antidot ar putea potenţa
nefrotoxicitatea. După intoxicaţia prin ingestie, succimerul poate stimula excreţia
cadmiului. Dimercaprolul creşte toxicitatea renală şi nu se indică. După unele
studii, se pare că N-acetilcisteina ar reduce nefrotoxicitatea la populaţia expusă
acut sau cronic la cadmiu (în prezent, sunt studii în derulare referitor la această
observaţie)