CHIMIA MEDIULUI

BIBLIOGRAFIE
 Ardeleanu A., Lupea A.X., Gharibeh Branic A., Ardelean D., 2008 –
Fundamente de chimia mediului, Ed. Didactică și pedagodică ,
București 2008
 Orbeci Cristina, Turtoi D. , 2006 – Chimia mediului, Ed. Agir
București
 Surpateanu Mioara, 2004 – Elemente de chimia mediului, Ed. Matrix
Rom, București
 vanLoon Gary W., Duffy Stephen J., 2008 – Environmental
Chemistry, a global perspective, Oxford University Press, 532
p, ISBN : 0195672688
 Stanley E Manahan, 2009 – Environmental Chemistry, Macmillan
Publ.Co. New York
 Radulov Isidora, 2007 – Chimia solului şi managementul
nutrienţilor şi fertilizanţilor, Ed, Eurostampa
 Contaminant Poluant

=
substanță prezentă în substanță care are
mediu ca rezultat al un impact negativ
activității umane, dar asupra mediului
fără efecte nocive înconjurător
 CHIMIA
SOLULUI

CHIMIA CHIMIA
MEDIULUI ATMOSFEREI

CHIMIA
APEI
Continutul mediu de elemente chimice in sol ( % greutate)

Element chimic %

Oxigen - O 49,0
Siliciu - Si 33,0
Aluminiu - Al 7,13
Fier - Fe 3,80
Carbon - C 2,00
Calciu - Ca 1,37
Potasiu – K 1,36
Sodiu- Na 0,63
Magneziu – Mg 0,60
Titan – Ti 0,46
Azot – N 0,10
Fosfor – P 0,09
Sulf - S 0,06
 Compozitia chimica a atmosferei
Compozitia chimica a atmosferei

Element chimic

Azot, N2 78.084%
Oxigen, O2 20.946%
Alti compusi ( in ppm)
Argon, Ar 9340
Bioxid de carbon, CO2 400
Neon, Ne 18.18
Heliu, He 5.24
Metan, CH4 1.7
Krypton, Kr 1.14
Hidrogen, H2 0.55
Protoxid de azot, N2O 0.5
Xenon, Xe 0.09
Bioxid de azot, NO2 0.02
CHIMIA SOLULUI
 Solul

❑compoziţie trifazică,
alcătuire polidispersă
poroasă a fazei solide,
prezenţa componentei
vii,
diferenţiere de
compoziţie pe verticală,
dinamică neîntreruptă şi
complexă
însuşirea de a fi fertil.
 Fertilitatea este capacitatea solului de a pune la
dispoziţia plantelor în mod permanent şi simultan
substanţele nutritive şi apa, în condiţii
îndestulătoare faţă de nevoile acestora, şi de a
asigura condiţiile fizice, chimice şi biologice
necesare creşterii şi dezvoltării plantelor, în
ansamblul satisfacerii şi a celorlalţi factori de
vegetaţie.
 Fertilitatea poate fi : naturală sau artificială
SOLUL CA MEDIU DE NUTRIŢIE PENTRU
PLANTE ŞI APLICARE A ÎNGRĂŞĂMINTELOR

Solul constituie principalul mediu fizico-

chimic, chimic şi biologic de nutriţie a
plantelor
 Fracțiune
minerala
FAZA SOLIDA
A SOLULUI

Fracțiune
organica

Fracțiune ▪ Cuarț
Minerale
organică ▪ Feldspat
primare ▪ Mică
proveniență
Minerale argile
▪
secundare ▪Oxizi
▪ Hidroxizi
Fracțiunea ▪ săruri
minerală
Silicați
compoziție
chimică
Aluminosilicati
Fracţiunea organică este o
sursă energetică pentru flora
microbiană
Materia organica este alcătuită
din:
 substanţe organice
nehumificate;
 substanţe organice specifice
solului (humusul);
 substanţe intermediare de
descompunere a resturilor
vegetale sau animale.
Humusul este componentul
principal al materiei organice,
reprezentând 65-75 % din
total, având un rol important
în fertilitatea solului.
Alterare mecanică
ALTERARE BIOLOGICĂ
ALTERARE CHIMICĂ
ALTERAREA CHIMICĂ

Hidroliza Hidratarea

Carbonatarea

Oxidarea Solvatarea
OXIDARE
Solvatare
Carbonatarea
Carbonatare
 Coloizii solului
Fracţiunea solului implicată în procesele
chimice ce se petrec in sol este
fracţiunea coloidală (coloizii).
Coloizii sunt particule foarte mici, care nu
se dizolvă, ci rămân dispersate în mediul
de dispersie ca urmare a dimensiunilor
reduse şi a sarcinilor electrice
 Coloizii solului
Cele mai importante
proprietăţi coloidale
sunt: suprafaţa
specifică mare şi
capacitatea de a
reţine solide, gaze,
săruri sau ioni.
Coloizii solului pot
fi:
a). de natură organică:
acizi humici,
huminici, proteine şi
alţi compuşi organici
 Coloizii solului
b). de natură minerală. Coloizii minerali pot fi de
două feluri:
- de natură argiloasă şi structură cristalină, rezultaţi
din alterarea silicaţilor şi
aluminosilicaților:caolinitul, montmorillonitul si
illitul
- de natură neargiloasă:
cu structură cristalină: reprezentaţi de oxizi, hidroxizi
şi oxihidroxizii de Fe şi Al cristalini
cu structură amorfă: reprezentaţi de Fe(OH)3 şi
Al(OH)3, care au un caracter amfoter
Caolinit
Montmotillonit
Illit
A. Caolinit; B. Montmorillinit; C. Illit
 Coloizii solului
c). de natură
organominerală.
Micela coloidală.
 Faza lichidă a solului
Principalele forme de apă din sol
sunt :
-apa legată chimic, care poate fi : apă
de constituţie (din reţeaua cristalină
a mineralelor) şi apă de cristalizare
(legată de reţeaua cristalină a
mineralelor);
-apă legată fizic, care poate fi : apă de
higroscopicitate şi apă peliculară ;
-apă liberă, care poate fi: apă capilară,
apă gravitaţională şi apă freatică .
Soluţia solului este o soluţie apoasă
diluată în care se găsesc în stare de
dispersie ionică, moleculară sau
coloidală diferite substanţe
minerale, compuşi organici şi gaze.
Soluţia solului este principalul mediu
din care rădăcinile plantelor absorb
apa şi elementele nutritive, fiind
totodată şi mediul de difuziune al
substanţelor nutritive din
îngrăşăminte şi de deplasare a
ionilor nutritivi spre rădăcini
Faza lichida a solului

Din punct de vedere chimic soluţia

solului este alcătuită din:
• componenta minerală
•componenta organică
•componenta gazoasă
FAZA GAZOASA A SOLULUI
 Adsorbţia cu schimb de cationi
Indici utilizaţi pentru
caracterizarea
adsorbţiei cu schimb
de cationi:
Suma bazelor
schimbabile SB
Conţinutul de
hidrogen schimbabil
SH
Capacitatea totală de
schimb cationic T
Gradul de saturaţie în
baze V
 Adsorbţia anionilor
Adsorbţia anionilor are loc mai ales în mediul
solurilor acide, în care, predomină unele substanţe
coloidale Fe(OH)3 şi Al(OH)3 care au caracter
amfoter
Adsorbţia cu schimb a anionilor are loc pe două căi:
 prin schimb cu gruparea -OH de pe suprafaţa
mineralelor argiloase
 prin adiţie la gruparea –OH a protonului
substanţelor implicate
Adsorbţia anionilor este influenţată de următorii
factori :
 pH-ul solului
 natura coloizilor
 natura anionilor
 Adsorbţia fără schimb de cationi
Cationii pot fi reţinuţi
în forme
neschimbabile,
adică sunt fixaţi în
sol. Fixarea este
posibilă datorită
prezenţei în sol a
mineralelor cu reţea
cristalină
expandabilă
(muscovit, illit,
vermiculit,
montmorilonit).
 Adsorbţia chimică – chemosorbţia
Adsorbţia chimică poate avea loc prin: reacţii de
precipitare, reacţii de chelatare, reţinere în
reţeaua cristalină a mineralelor sau în diverşi
compuşi organici din sol.
Adsorbţia chimică prin reacţii de precipitare este
procesul prin care are loc o trecere a elementelor
nutritive din forme mobile, uşor accesibile
plantelor, în forme imobile (insolubile),
neaccesible plantelor.
Acest proces determină imobilizarea ionului fosfat
primar H2PO4- , procesul mai fiind denumit şi
retrogradarea fosforului.
 Reacţia solului
Concentraţia ionilor de H+ sau OH- din
soluţia solului determină aciditatea sau
bazicitatea acestuia
Domeniul teoretic de variaţie al pH-ului este
între 0 şi 14, iar în cazul solurilor de la
aproximativ 3,5 până la 10-11

pH = - lg [H+].
 Reacția solului
 Majoritatea plantelor
de cultură, nu pot
suporta un pH < 4,5
sau pH > 8,3, şi nici
mari variaţii ale
acestuia. Cele mai
multe plante se
dezvoltă bine pe soluri
neutre ( pH = 6,8-7,2)
sau uşor acide
 (pH = 6,3-6,8).
 Reacţia acidă a solurilor
Solurile acide sunt în general sărace în
substanţe nutritive, au grad de saturaţie în
baze scăzut şi o activitate biologică puţin
intensă.
În soluri reacţia acidă este dată de:
-hidrogenul eliberat de diferiţii acizi organici
sau din acidul carbonic
-prezenţa în complexul coloidal a ionilor de
hidrogen, aluminiu sau fier
-aplicarea unor îngrăşăminte cu reacţie
fiziologică acidă.
Toxicitatea aluminiului
 Reacţia acidă a solurilor
Criterii pentru corectarea reacției acide:
 pH-ul solului
 Gradul de saturație în baze
 Conținutul de aluminiu mobil al solului

Materiale pentru corectarea reacției acide

(amendamente calcaroase):
 Materiale naturale: piatra de var, varul ars,
laptele de var, dolomitul, marna, tuful calcaros
 Deșeuri industriale: spuma de defecație,
precipitatul de carbonat de calciu, carbonatul de
calciu rezidual
 Reacţia alcalină a solurilor
Reacţia alcalină a solurilor este determinată de anionii acizilor
slabi, care trec din faza solidă în soluţia solului şi manifestă
însuşiri de baze .
Principalii anioni care determină reacţia alcalină a solului sunt
carbonat CO32- şi bicarbonat HCO3-
Solurile afectate de alcalinitate şi de un conţinut ridicat de
săruri solubile se clasifică astfel:
solonceacuri : sunt soluri caracterizate printr-un conţinut
ridicat de săruri solubile în orizontul superior, peste 1-
1,5g/100g sol. În compoziţia chimică a acestor soluri
predomină: NaCl, CaCl2, MgCl2, Na2SO4, MgSO4, Na2CO3,
NaHCO3, NaNO3, KNO3;
soloneţurile : sunt soluri caracterizate printr-un conţinut
ridicat de sodiu schimbabil în complexul adsorbitiv , mai
mare de 15% din T şi cu reacţie alcalină, ca urmare a
prezenţei Na2CO3 şi NaHCO3 în soluţia solului.
Toxicitatea de sodiu
 Reacţia alcalină a solurilor
Criterii pentru corectarea reacției alcaline:
 pH-ul solului
 Procentul de sodiu adsorbit
 Suma carbonatilor si bicarbonaților

Materiale pentru corectarea reacției alcaline:

 Gipsul
 Fosofgipsul
 Sulful elementar
 Sulfatul de aluminiu Al2 (SO4)3. 18H2O şi sulfatul feros
FeSO4.7H2O
 Clorura de calciu CaCl2. 6H2O
 Praful de lignit
 Puterea tampon a solului
Prin putere tampon a solului se înţelege
capacitatea acestuia de a se opune
modificărilor bruşte ale unor însuşiri ale
sale.
Solul posedă putere tampon faţă de ionii
nutritivi, faţă de acumularea unor săruri,
dar cea mai importantă este puterea
tampon pentru pH.
Puterea tampon pentru pH este proprietatea
solului de a se opune tendinţei de
modificarea a reacţiei sale, la adăugarea
unei substanţe cu pH acid sau bazic.
 Puterea tampon a solului
În sol există două sisteme tampon importante:
format dintr-un acid slab şi sărurile sale cu o bază
tare
format din complexul coloidal al solului. Este cel
mai important sistem tampon al solului
Puterea tampon a solurilor depinde de natura
argilelor şi de cantitatea lor, precum şi de
conţinutul de humus.
Solurile argiloase au o putere tampon ridicată, în
timp ce solurile nisipoase au o putere tampon
redusă.
Pe solurile cu capacitate tampon redusă nu se pot
aplica cantităţi foarte mari de îngrăşăminte
deodată, doza totală trebuind să fie aplicată în mai
multe fracţii şi la intervale scurte de timp în
funcţie de cerinţele plantelor.
 Fenomene de oxidoreducere în sol
În sol au loc permanent procese de oxidare (cedare
de electroni şi creştere a sarcinii pozitive, are loc
cu eliberare de energie) şi reducere (acceptare de
electroni şi scădere a sarcinii pozitive, are loc cu
consum de energie), care nu pot avea loc
independent, ci doar împreună fiind denumite
reacţii de oxidoreducere sau redox
Cele mai importante elemente chimice care
participă la reacţiile redox din sol sunt C, O, N,
Mn, Fe şi S.
Pentru a exista condiţii optime de creştere şi
dezvoltare a plantelor este necesar ca în sol să
predomine procesele de oxidare faţă de cele de
reducere.
 Azotul în sol
Conţinutul total de azot la suprafaţa solului,
este cuprins între 0,05-0,35%
Peste 90% din azotul din sol se gasește sub
formă de compuși organici.
Azotul anorganic din sol este doar o
fracţiune mică din azotul total.
Aceste forme de azot pot fi supuse
diferitelor procese de transformare în sol.
 Transformările azotului în sol
Mineralizarea: constă în descompunerea
substanţelor organice cu azot, în compuşi
minerali simpli, cu rol important în procesele de
nutriţie vegetală
Imobilizarea:Prin imobilizare se înţelege, de
regulă, un ansamblu de procese care duc la un
grad mai înalt de inaccesibilitate a elementelor
nutritive pentru plante şi microorganisme.
Nitrificarea: este procesul de oxidare a ionului
NH4+ în NO2- şi NO3- sub acţiunea unei grupe
specializate de microorganisme autotrofe
Denitrificarea: reducerea nitraţilor la compuşi
gazoşi ai azotului nu are loc sub acţiunea
microorganismelor
 Căile de intrare si pierdere ale azotului
din sol
Căile de intrare:
Fixarea azotului din
precipitații
Fixarea biologică a azotului
molecular
Fixarea azotului din
îngrășăminte

Căile de pierdere ale azotului

din sol:
Prin levigare
Prin volatilizare
Prin fixare
Prin ridicare cu recolta
 Exemple de bacterii fixatoare de azot

Care trăiesc libere simbiotice

Aerobe Anaerobic Leguminoase Alte plante

Clostridium *
Azotobacter Desulfovibrio
Beijerinckia Bacterii sulfuroase purpurii* Actynomicetes
Rhizobium
Klebsiella* Bacterii purpurii Azospirillum
Cyanobacteria * nesulfuroase*
Bacterii sulfuroase verzi*
Infestare cu Rhizobium la trifoi
Infestare cu Actynomicetes la anin
Cianobacterii in asociație cu cycada
Levigarea ionului nitrat
Fixarea ionului amoniu
 Fosforul în sol

Conţinutul de fosfor total,

din stratul arabil, al
solurilor din România
are valori cuprinse între
0,023-0,093%
Compuşii fosforului din sol sunt de
natură organică, 30-50% din
fosforul total, şi de natură
minerală, 50-70% din Ptotal.
Sub formă de compuşi organici,
fosforul se află în cea mai mare
parte în humus, în materia
organică nedescompusă sau pe
cale de descompunere, şi în diverşi
produşi rezultaţi în urma activităţii
microorganismelor din sol.
Fosforul anorganic se găseşte
precipitat sub formă de fosfat
simplu de Ca, Fe şi Al, fosfaţi
complecşi, ioni liberi în soluţia
solului sau în stare adsorbită.
 Reţinerea şi fixarea fosfaţilor în sol.
Toate solurile au capacitate de a reţine fosforul,
excepţie făcând cele nisipoase.
Solurile acide şi cele cu capacitate mare de
adsorbţie vor fixa mai puternic ionii fosfat.
Solurile alcaline conţin CaCO3 liber, care exercită o
acţiune dominantă asupra reţinerii ionilor fosfat,
reţinerea fiind favorizată şi de creşterea pH-ului.
În solurile acide, fosforul este reţinut prin adsorbţie
în forme greu schimbabile prin intermediul
hidroxizilor de fier şi aluminiu
Reţinerea şi fixarea fosfaţilor în sol
pH-ul solului
Textura și structura solui
Materia organică a solului și conținutul
acestuia în fier, aluminiu, calciu și
magneziu
Umiditatea solului
Temperatura solului
 Potasiul în sol
Conţinutul total de
potasiu în solurile din
România este cuprins
în medie între 1,25 şi
1,90% K .
Formele de potasiu din
sol:
potasiul nativ
potasiul fixat
potasiul schimbabil
potasiul solubil
Potasiul legat organic
 Potasiul în sol
Factorii care influențează echilibrul dintre
diferitele forme de potasiu:
pH-ul solului
Alternanța uscării și umectării solului
Natura mineralelor argiloase
Natura ionilor însoțitori
 Sulful în sol
În sol, sulful,
element
sedimentofil, se
găseşte atât
sub formă
organică şi sub
formă minerală
 Sulful în sol
Sulful organic se află în cea mai mare parte în orizontul
superior, conţinutul său crescând odată cu cantitatea de
humus a solului.
Sulful mineral se poate găsi sub formă de fie sub formă de
sulfaţi şi sulfuri, fie sub formă de ion SO42- adsorbit de
către coloizii solului ( în special oxizii hidrataţi de fier şi
aluminiu), fie sub formă solubilă, ca ion SO42- disociat în
soluţia solului.
Reţinerea ionului SO42- în sol este influenţată de mai mulţi
factori, şi anume:
 natura cationilor : cationii Ca2+, Mg2+, Ba2+, Fe2+
intensifică fixarea ionului SO42-, în timp ce cationii K+,
Na+ o micşorează;
 pH-ul solului: în solurile acide ionul SO42- este reţinut
datorită prezenţei hidroxizilor de fier şi aluminiu, în solurile
cu pH>6 ionul SO42- este levigat împreună cu cationii
bazici ducând la debazificarea solului şi scăderea pH-ului.
 Sulful în sol
Sulful organic suferă în sol, sub acţiunea
microorganismelor, un proces de mineralizare,
fiind transformat, în final, în sulfaţi accesibili
plantelor .
Datorită sarcinii sale negative şi a solubilităţii
ridicate, ionul SO42- poate fi levigat de la
suprafaţa solului.
În condiţii anaerobe în sol, sulfaţii sunt reduşi sub
acţiunea bacteriilor, rezultând H2S toxic pentru
plante. În solurile cu fier mobil nu se formează
H2S, ci FeS şi FeS2 insolubil.
 Magneziul în sol
În stratul arabil al solurilor din
România, conţinutul de
magneziu total variază
între 0,03-1,2%, mai mic în
solurile nisipoase şi
luvisoluri şi mai mare în
cernoziomurile carbonatice.
Magneziul se află în soluri,
atât sub formă organică,
1% din Mgtotal, cât şi sub
formă minerală, 99% din
Mgtotal.
Sursa directă de magneziu
pentru plante o constituie
cationii Mg2+ din soluţia
solului şi cei adsorbiţi de
către complexul solului
 Magneziul în sol
Magneziul este reţinut mai puţin de către
complexul solului şi este levigat mai uşor
decât calciul .
În solurile acide, administararea
amendamentelor ce conţin CaCO3, fără
MgCO3 determină apariţia carenţei de
magneziu.
În solurile neutre şi bazice magneziul se
găseşte în forme mai greu solubile decăt în
solurile acide
Un sol este considerat bine aprovizionat cu
magneziu când 10% din suma bazelor
schimbabile revine cationilor de Mg2+.
 Calciul în sol
 Calciul se găseşte în cantităţi
ridicate în soluri, intrând în
compoziţia unor minerale
primare şi secundare. Cea mai
mare parte din calciu se găseşte
sub formă de săruri greu solubile
şi sub formă de carbonat.

 Calciul se mai poate găsi ca ion

Ca2+: adsorbit de către
complexul solului
(Caschimbabil)sau în soluţia
solului (Ca solubil provenit din
disocierea sărurilor solubile-
azotaţi, cloruri).

 Cele mai bogate soluri în

Caschimbabil sunt cele
carbonatice, cele formate pe
calcare, marne, argile marnoase,
cele din zonele aride şi cele
amendate calcaros.
 Calciul în sol
 Solurile acide conţin mai puţin calciu decât cele alcaline.
 În aceste soluri, calciul precipită cationii de fier, aluminiu şi
mangan sub formă de hidroxizi Fe(OH)3, Al(OH)3 şi
Mn(OH)2, reducând astfel toxicitatea determinată de excesul
de H+, Fe2+ , Al3+ şi Mn2+.
 În solurile alcaline, Ca2+ “liber” va forma compuşi insolubili
cu unele elemente nutritive, cum ar fi fosforul, ducând la
inaccesibilitatea acestora pentru plante.
 Un conţinut ridicat de calciu în sol împiedică absorbţia borului
de către plante.
 În general, în sol se doreşte un anumit raport între
elementele nutritive pentru a se asigura o nutriţie echilibrată
a plantelor.
 Astfel, raportul ideal Ca: Mg în sol se situează între 5:1 şi
8:1, raportul Ca: K este de 13:1, iar cel Mg : K este de 2:1.
 Fierul în sol
 Solul conţine între 1-5% fier
total, majoritatea sub formă
de silicaţi, oxizi şi hidroxizi de
fier .
 Oxizii şi hidroxizii de fier sunt
responsabili pentru culoarea
roşiatică sau galbenă a
solului.
 În soluri, fierul se găseşte în
una din cele două stări de
oxidare: forma redusă
solubilă – cationul feros Fe2+
şi forma oxidată insolubilă –
cationul feric Fe3+, pH-ul şi
aeraţia solului determinând
care formă este
predominantă.
 Compuşii Fe3+ au
solubilitate redusă în soluţia
solului, scăzând
accesibilitatea fierului pentru
plante.
 Accesibilitatea fierului pentru
plante este influenţată de mai
mulţi factori:
pH –ul solului: concentraţia
minimă apare la pH = 7,4-
8,5, când apare carenţa de
fier
Aerația solului: deficienţa de
fier apare mai ales în solurile
reci, umede, în fazele de
început ale creşterii, când
activitatea microbiologică şi
creşterea rădăcinii este
limitată
Materia organică din sol:
îmbunătăţeşte accesibilitatea
fierului pentru plante prin
formarea de diverşi compuşi
cu fierul şi reducerea fixării
chimice sau precipitării
fierului sub formă de Fe(OH)3
 Borul în sol
 Conţinutul solurilor în bor depinde
de textura acestora, cele
argiloase fiind mai bogate în bor,
comparativ cu cele nisipoase.
 Conţinutul de bor total al solurilor
din România este cuprins între
20-60 ppm.
 Formele borului în sol:
Fixat în rețeaua cristalină a
mineralelor
În formă adsorbită
Solubil în soluția solului
Legat de materia organică
 Reacţia solului influenţează
absorbţia borului de către
plante astfel: la pH = 4,7-6,3
are loc o absorbţie normală, iar
la pH > 6,3 absorbţia scade.
 Deoarece la pH< 8,5 borul se
găseşte în sol predominant ca
H3BO3 nedisociat – moleculă
neutră, slab reţinută de coloizi
– el poate fi levigat cu uşurinţă.
 La pH > 8,5 ca urmare a
formării ionilor B(OH)4- şi
H2BO3- creşte tăria de
adsorbţie a borului pe coloizii
de argilă.
 Plantele pot asimila numai borul
solubil în apă, denumit şi bor
hidrosolubil sau bor labil, acesta
reprezentând între 0,2-10 %
din rezerva totală de bor.
 Manganul în sol
 Conţinutul în mangan total al
solurilor din România variază
între 200-1700 ppm, fiind mai
mare în solurile argiloase şi
mai scăzut în cele nisipoase.
 În soluri, manganul se apare
în trei stări de valenţă:
mangan divalent Mn2+,
mangan trivalent Mn3+ şi
mangan tetravalent Mn4+
 Formele Mn în sol:
în structura unor minerale
argiloase
sub formă de oxizi şi hidroxizi
mangan schimbabil (Mn2+)
mangan solubil
 Manganul absorbit de către
plante este Mn2+
 Accesibilitatea manganului
pentru plante şi mobilitatea
lui în sol sunt influenţate de
pH-ul solului.
 Cu cât pH-ul este mai scăzut,
iar condiţiile de reducere din
sol mai accentuate (exces de
umiditate, stagnare a apei) cu
atât concentraţia Mn2+ în
soluţia solului este mai mare,
devenind toxică pentru
plante.
 Deficienţa de mangan poate
să apară şi pe solurile
nisipoase, din care manganul
poate fi levigat uşor.
 Zincul în sol
 Cea mai mare parte a  Accesibilitatea zincului
zincului din sol se găseşte pentru plante este
sub forme neaccesibile influenţată de următorii
plantelor, în mineralele factori:
primare insolubile Textura solului
 Zincul este reţinut sub pH-ul solului
formă de ion Zn2+ la Conținutul în fosfor al
suprafaţa mineralelor solului
argiloase şi de către
materia organică sub Condițiile climatice
formă de chelaţi
 Zincul solubil, din soluţia
solului, se găseşte sub
formă de ioni Zn2+,
Zn(OH)+ sau sub formă de
complecşi organici cu zinc
solubil.