Sunteți pe pagina 1din 10

TEHNOLOGII DE REMEDIERE A SOLURILOR CONTAMINATE CU

PRODUSE PETROLIERE
Tehnologiile de remediere a solurilor pot fi clasificate dup modul de aciune
asupra contaminanilor n trei categorii:

tehnologii de extracie i separare a contaminanilor din sol. Aceste

tehnologii au la baza procese de extracie i separare a contaminanilor din sol


incluznd desorbia termic, splarea solului, extracia vaporilor din sol (EVA).
Apa contaminate din acvifer poate fi tratat prin procese de separare a fazelor,
adsorbie pe crbune, stripare cu aer, schimb ionic sau combinaii ale acestor
procedee. Gazele extrase din sol pot fi recuperate sau tratate n scopul obinerii
unor produi care s poat fi eliberai n aer. Alegerea i integrarea tehnologiilor
trebuie s in cont de mecanismele de transfer astfel nct acestea s fie
eficiente. De exemplu pentru contaminani volatili insolubili n ap este mai
eficient metoda EVA dect splarea cu ap.

tehnologii de distrugere sau alterare a contaminanilor care includ

tehnologiile termice, biologice i chimice. Acestea pot fi aplicate att n situ ct i


ex situ.
Aciunile de remediere a solului au n vedere n special solurile poluate din
surse localizate i au drept scop imobilizarea, ndeprtarea sau neutralizarea
poluanilor i reducerea impactului acestora asupra mediului.

tehnologii de imobilizare a contaminanilor. Tehnologiile de imobilizare a

contaminanilor includ stabilizarea, solidificarea i izolarea. Practic, aceste


tehnologii nu au ca rezultat imobilizarea permanent i din acest motiv este
necesar o monitorizare a mediului n care au fost imobilizai contaminanii.
Suprafee mari de sol sunt distruse i n urma exploatrilor miniere prin
depozitarea materialului inert ndeprtat pentru a ajunge la zcminte i a
sterilului rezultat n urma prelucrrii minereului, iar n cazul exploatrilor de
suprafaa distrugerea are loc chiar prin ndeprtarea stratului de sol
(decopertare). Remedierea solului nu este posibil n acest caz, ci numai o

reconstrucie a peisajului prin plantarea de vegetaie la suprafaa depozitelor pe


un strat relativ subire de sol adus n mod special.
Poluarea din surse difuze (fertilizare, combatere duntori, ploi acide) se
poate reduce printr-un management adecvat al produciei agricole i prin
folosirea unor ingrminte minerale i pesticide cu impact redus asupra
mediului, prin utilizarea unor produse ale biotehnologiei sau, n cazul depunerilor
atmosferice, prin reducerea polurii atmosferice n regiunea respectiv.
Remedierea n sine a acestor forme de poluare difuza nu se poate realiza
practic, n special datorit suprafeelor foarte man, a dispersiei foarte mri a unor
poluani aflai n concentraii mici pe suprafee mari.
Remedierea solurilor se practic n cazul emisiilor accidentale de compui
care reprezint un pericol asupra sntii omului, plantelor i animalelor.
Principalele surse de poluare accidental a solului sunt:
-

accidente la instalaii de producie;

scurgeri de iei n zonele de extracie sau pe traseele de transport;

depozite vechi de deeuri periculoase i toxice;

fisurarea unor rezervoare de stocare sau conducte de transport (frecvent

n cazul rezervoarelor de produi petrolieri).


-

accidente pe cale ferat sau osele cu evacuarea unor cantiti importante

de produse chimice sau deeuri chimice;


-

evacuare ilegal de deeuri n mediu;

n legislaia internaional de profil, solurile contaminate cu compui i


deeuri toxice sunt clasificate ca deeuri toxice i periculoase. Tehnicile de
remediere a solului aplicate n cazul contaminrii solului cu compui i deeuri
toxice, cu iei, cu produse petroliere sunt clasificate dup amplasamentul n care
are loc tratarea solului n dou categorii:

Ex situ - tehnologii care se aplica solului contaminat care a fost

indepartat in prealabil din locatia initiala (Fig. 46). Solului contaminat poate fi
tratat:

in amplasament (In limba engleza on-site) - solul excavat este plasat in

apropierea de zonei contaminate, tehnologiile incluzand once operatii (inclusiv


excavarea matricei poluate a solului) necesare decontaminarii solului;

in afara amplasamentului (in limba engleza off site) - solul este excavat

i transportat la statii de tratarea aflate in general la distanta de zona


contaminata.
Agent de decontaminate

Figura 46. Principiul tehnicilor de remediere ex situ.


Unul din scopurile remedierii este i acela de a izola contaminantii i de a
nu permite acestora patrunderea in acvifer. Pe langa metodele de remediere
propriu- zise exista i metode hidraulice care izoleaza sursa de poluare a
acviferului (solul poluat) prin diverse mijloace.

Insitu (denumire adoptat din literatur de specialitate) - tehnologii care

nu presupun excavarea matricei poluate a solului intervenia fcndu-se chiar n


amplasamentul unde s-a produs contaminarea fr excavarea solului, existnd
dou variante:

procesele care acioneaz asupra poluanilor au loc chiar n zona de

contaminare n orizontul contaminat (Fig. 45a);

solul contaminat este contactat cu un agent sub forma gazoas sau

lichida de mobilizare a contaminantului, fiind ulterior ndeprtat din orizontul


tratat, adus la suprafaa solului unde i se aplic o tehnic de tratare

corespunztoare pentru ndeprtarea sau distrugerea contaminanilor 51


reutilizarea

agentului

de

mobilizare

(Fig.

a.

45b).

b.

Figura 45. Principiul tehnicilor de remediere in situ.


Multe din procedeele de remediere care vor fi prezentate in continuare
sunt aplicate numai la nivel pilot. In general nu este aplicata un singur procedeu
pentru remedierea unei zone contaminate. Tehnologiile de remediere pot include
mai multe procedee care sunt combinate intr-o anumita succesiune pentru
fiecare caz in parte. De exemplu, emisiile dintr-un sistem EVS sau de stripare cu
aer pot fi tratate intr-o instalatie separata de tratare a vaporilor. Trecerea aerului
prin mediul contaminat are avantajul de a stimula activitatea microbiana naturala
astfel incat poate avea !oc degradarea biologic! a unor contaminanti. In unele
cazuri se injecteaza aer in zonele saturate sau nesaturate pentru a favoriza
transportul contaminantului i a initia procesele biologice.
Principalele tehnologii de remediere a solului se pot desfaura chiar in
mediul contaminat fara deplasarea acestuia din amplasamentul natural (in situ)
sau in afara amplasamentului natural intr-un spatiu special amenajat sau
instalatie (ex situ).
Principalele procedee de tratare sunt:

tratament biologic (bioremediere) in situ;

tratament fizic/chimic in situ;

tratament termic in situ;

tratament biologic (bioremediere) ex situ (cu excavarea solului);

tratament fizic/chimic ex situ (cu excavarea solului);

tratament termic ex situ (cu excavarea solului);

izolare;

alte procedee de tratare.

Principalele procedee de tratare a apelor subterane sunt:

tratament biologic (bioremediere) in situ;

tratament fizic/chimic in situ;

tratament biologic (bioremediere) ex situ (cu pompare la suprafata);

tratament fizic/chimic ex situ (cu pompare la suprafata);

izolare.
Contaminarea apelor subterane se produce, de cele mai multe ori, ca o

consecinta a contaminarii solurilor. Exista multe procedee care pot fi aplicate


simultan pentru remedierea celor doua medii. In continuare vor fi prezentate
principalele tehnologii de remediere ale solurilor.
Influenta

caracteristicilor

solului

n alegerea

tehnologiilor

de

remediere
Poluarea solului conduce la degradarea sa i reducerea drastica a
fertilitatii fi la un mare rise de poluare a apelor subterane. Alegerea tehnologiilor
de remediere trebuie realizata in urma unor investigate amanuntite i de relativ
lunga durata ceea ce presupune caracterizarea amplasamentului din punct de
vedere geomorfologic, localizarea cu precizie a contaminarii, caracterizarea sa
din punct de vedere calitativ i cantitativ. Caracteristicile solului sunt foarte
importante i de ele depunde raspunsul pe care aplicarea unei tehnologii il poate
avea de la un anumit anumit tip de sol care este tratat in scopul decontaminarii.
Astfel, daca tehnologia nu tine cont de specificitatea solului, eficienta finala a
decontaminarii poate fi redusa i costarile totale excesive. in continuare sunt
prezentate cateva din modalitatile in care anumite proprietati ale solului pot
influenta eficienta remedierii.

Distributia

granulometrica

particulelor

care

alcatuiesc

solul

influenteaza gradul de afanare i prin urmare permeabilitatea acestuia. Cu cat


5

procentul de materiale neconsolidate de tip pietrif, nisip este mai mare, cu atat
solul respectiv este mai afanat, mai permeabil i deci poate fi tratat mult mai u?
or. Solul nu are o compozitie omogena fiind format din straturi (orizonturi) cu o
compozitie diversa, particulele constitutive avand dimensiuni variate ceea ce
conduce

la

formarea

unor

straturi

cu

permeabilitate

diferita. Aceasta

neuniformitate poate determina o reducere a eficientei de indepartare a


contaminantilor. Straturile de sol alcatuite din particule fine de argila maresc
dificultatea de indepartare a contaminandlor prin spalare datorita adsorbtiei
acestora pe particule. Acestea pot influenta negativ si desorbtia termica
deoarece au tendinfa de a se aglomera.
Daca pentru decontaminarea solului se opteaza pentru procesele de
stabilizare-solidificare, prezenta particulelor fine ale solului reduc eficienta
acestor procese, in sensul ca maresc timpul de intarire al matricii iar aderarea
particulelor fine la cele de dimensiuni mari slbete coeziunea acestora.
Particulele de dimensiuni mici au un efect negativ i in cazul incinerarii solurilor
contaminate cu compui organici deoarece pot fi antrenate in gazele de ardere,
epurarea acestora implicand echipamente suplimentare (filtre).

Confinutul in compui organici (fracfia organica) din sol reprezinta un

alt factor de care trebuie sa se tina sema la alegerea procedeului de remediere.


Un coninut ridicat de compui humici determina o structura compacta a solului
reducand mobilitatea compujilor organici i pericolul de contaminare a apelor
subterane. In acelaji timp, constituent organici ai solului au o capacitate mare de
adsorbpe a contaminantilor, astfel incat aplicarea unor procedee precum
extracpa cu vapori, cu abur sau spalarea solului conduce la o eficienta scazuta.
Cu cat cantitatea de compui humici este mai mare cu atat viteza reactiilor de
dehalogenare chimica este mai mica.
In cazul aplicarii tratamentelor biologice (bioremediere), sunt importante
estimarile privind cantitatea de material organic din sol, in functie de acesta
stabilindu-se i cantitatea de oxigen necesara pentru degradarea aeroba. Cu cat
cantitatea de material organic din sol este mai mare cu atat cantitatea de aer
care trebuie sa fie introdusa in sol este mai mare, avand astfel, efect direct

asupra costurilor procesului. De asemenea, i in cazul oxidarii cu agenti chimici,


prezenta materiei organice in sol marete consumul de ageni oxidanti utilizati.
Pentru a estima cantitatea de compui organici dizolvap in faza lichida a
solului, se folosesc urmatorii indicatori:

continutul de carbon organic total (COT) care caracterizeaza cantitatea

totala de material organic prezent lichide apoase in sol; cunoscand continutul de


carbon organic al solului inainte de contaminare se poate estima cantitatea de
carbon organic suplimentar provenit in urma poluarii solului respectiv;

coninutul de hidrocarburi volatile, de oxigen i de dioxid de carbon;

aceste valori se folosesc la caracterizarea i delimitarea zonelor contaminate i


la identificarea zonelor potenial bioremediabile prin bioventilare;

consumul biochimic de oxigen (CBO) cu ajutorul caruia se estimeaza

continutul in compui biodegradabili in apa subterana sau solutiile apoase care


se obtin in urma spalarii solurilor, prin masurarea oxigenului consumat la
descompunerea compuilor organici dizolvati in prezenta mi croorganismel or;

consumul chimic de oxigen (CCO) care reprezinta o masura a cantitatii

echivalente de oxigen necesara oxidarii compuilor organici din apa contaminata


intr-un mediu putemic oxidant (bicromat de potasiu sau permanganat de potasiu
in mediu de acid sulfuric);

raportul CCO/CBO care indica daca apa contaminata poate fi tratata

eficient prin procese biologice sau prin procese chimice.

Omogenitatea i izotropia solului sunt factori care stau 3a baza alegerii

tehnologiilor in situ de decontaminare care implica deplasarea unor fluide prin


solul contaminat: spalare cu apa, extracfie cu abur sau in vid, bioremediere in
situ. Daca in sol exista straturi altemante cu permeabilitafi foarte diferite, la
suprafata de contact dintre acestea se formeaza canale prin care fluidele circula
preferential scazand astfel eficienta de remediere. Straturile de sol formate din
particule de dimensiuni mari scad eficienta proceselor de vitrificare, extracfie
chimica, stabilizare-solidificare.

Densitatea aparenta este determinate de omogenitatea solului. Aceasta

influenteaza uniformitatea transferului termic la aplicarea procedeelor termice fi

viteza de sedimentare a particulelor de sol In suspensie in procesele de floculare


fi sedimentare. Densitatea particulelor este importanta fi in procesele de
separare a metalelor/mineralelor grele (separare de medii dense) fi la spalarea
solurilor.

Umiditatea influenteaza biodisponibilitatea contaminantilor, transferul de

gaze,

nivelul

de

toxicitate

al

contaminafilor,

mifcarea

fi

crefterea

microorganismelor, distributia speciilor de microorganisme. Un sol cu o umiditate


ridicata favorizeaza procesele de bioremediere deoarece asigura transportul
nutrientilor i desorbtia contaminantilor pentru a putea veni in contact cu
microorganismele. O umiditate prea mica poate inhiba procesele metabolice. in
schimb, un sol cu umiditate scazuta este propice pentru aplicarea procedeelor
termice, solurile cu umiditate mare conducand in acest caz la consumuri
energetice ridicate.

Permeabilitatea este principalul factor care controleaza eficienta

tehnologiilor de remediere in situ. Influenta permeabilitatii solului se manifests


asupra:

capacitatii fluidelor de a se deplasa prin sol (apa, abur, solvent de

extracfie);

volatilizarii compufilor organici volatili in procesele SVE;

deplasarii solutiilor nutritive;

vitrificarii in situ prin reducerea vitezei de eliminare a vaporilor;

extractiei in vid cauzand excavarea fi deplasarea de material solid din

proceselor de vitrificare fi altor procese de tratare termica prin crefterea

sol;
cantitatii de energie consumata.
Potentialul redox este un factor care influenteaza toate reactiile de
oxido- reducere care au loc in sol (inclusiv cele biochimice). Valoarea potentialul
redox a unui sistem indica masura in care un compus se oxideaza sau se reduce
in acel sistem. Cu cat potentialul redox este mai mare in sol cu atat conditiile sunt
mai oxidante, au loc procese de oxidare chimica sau de oxidare aeroba. Daca
potentialul redox al solului are valori negative, atunci In sol au loc procese de

reducere chimica sau biochimica (descompunere anaeroba).


Pentru ca o reactie redox sa aiba loc trebuie ca in sol sa existe acceptori
de electroni (O2, NO3', Fe(III), Mn(IV), S042 etc.). La reactiile redox pot participa
atat compui anorganici (oxidarea cianurilor cu hipoclorit de sodiu, reducerea
cromului hexavalent in mediu acid) cat i compuji organici (degradare
biochimica).
pH-ul

este un factor deosebit de important datorita influentei acestuia

asupra solubilitahi contaminantilor de natura anorganica. La valori mici ale />Hului, cele mai multe specii sunt solubile i pot migra prin sol putand contamina i
apele subterane. La valori ridicate ale pH-ului, speciile anorganice (metalele
grele) formeaza compui cu solubilitate scazuta. Eficienta proceselor de schimb
ionic ?i floculare este redusa la valori extreme de pH.
Valorile extreme ale pH-ului afecteaza fi activitatea microbiana din sol.
Acesta intervine asupra functiilor celulare ale organismelor, transportului prin
membrana fi echilibrului reactiilor catalitice. Cele mai multe soluri se
caracterizeaza prin valori de pH cuprinse in intervalul 5-9, interval pentru care
microorganismele prezente in sol prezinta toleranta. Activitatea microbina
maxima se inregistreaza In domeniul de pH 6,5-7,5, cu toate ca exista i specii
care pot supravietuii In conditii extreme (soluri prea acide sau prea bazice).

CoeficientuI de partitie octanol-apa (K0w) reprezinta raportul dintre

concentratia contaminantului in octanol (faza organica) i concentratia in faza


apoasa intr-un sistem bifazic octanol/apa. CoeficientuI de partitie octanol - apa
este un indicator prin care se stabilete hidrofobicitatea unui compus. Pentru ca
un contaminant organic sa poata fi uor indepartat din sol prin spalare cu apa, el
nu trebuie sa fie prea putemic retinut pe particulele de humus (faza organica) sau
argila i sa se solubilizeze ufor in solutia solului (faza apoasa). Cu cat un compus
este mai hidrofil (Kow<10) cu atat este mai solubil in apa, coeficientii de adsorbtie
sunt mai mici, factorii de bioconcentrare pentru speciile acvatice sunt mai mici.
La valori mari ale KqW (>104), compuii sunt hidrofobi, sunt putin solubili in apa i
tind sa se acumuleze pe suprafete solide de natura organica cum ar fi soluri cu
con^inut ridicat de humus i in specii acvatice.

10