MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Referat la disciplina “Protecţia mediului”

Tema: Calitatea aerului atmosferic şi sursele auto de poluare

Elaborat: Ocinschi Cristina,

studentele gr. TMAP-141

Verificat: Popo profesoară,

dr.conf. universitar

2017
 Calitatea aerului atmosferic şi sursele auto de poluare

Aerul atmosferic reprezinta un element important pentru menţinerea veţii pe Terra, de aceea de
calitatea lui depinde şi calitatea vieţii în ansamblu. Aerul este unul din elementele de bază ale
mediului înconjurător şi participă în toate procesele care au loc la suprafaţa scoarţei terestre şi în
interiorul acesteea. Prin funcţiile sale aerul participă la procesele geologice, ecologice, de reglare
termică, de protecţie, obţinere a resurselor energetice, necesităţi tehnice şi auxiliare, şi este un
component al proceselor de producere cu importanţă vitală directă şi hotărâtoare asupra sănătăţii
şi capacităţii de muncă a omului, activităţii vitale a plantelor şi lumii animale, climei, stării şi
integrităţii valorilor materiale. Importanţa aerului pentru activitatea normală a organismului este
una primordiala .

Deşi societatea umană se afla într-o continuă dezvoltare prin rogres tehnologic prea putin se
constientizeaza de impactul tehnologic produs asupra mediului ambiant, şi anume prin modul
de poluare cu aceşti poluanti care este unul dezstruos .

Poluarea aerului constă în schimbarea compoziţiei sub aspectul proporţiei dintre constituenţii săi
sau prin apariţia unor noi constituenţi cu efecte dăunătoare asupra biocenozelor şi
biotopului. Poluarea aerului poate fi provocată de diverse surse de poluare cum ar fi.

-după origine (naturale, artificiale);

– după formă (de volum , liniare, de suprafaţă , punctate);

-după înălţime (la sol, joase ,medii, înalte, foarte înalte);

-după regim de funcţionare (continuă, intermitente, instantanee);

-după mobilitate (fixe , mobile).

Sursele de poluare, principalii poluanţii şi acţiunea lor.

Din punct de vedere al acţiunii substanţelor poluante în atmosferă asupra organismelor şi

mediului pot fi: cu efect direct şi efect indirect.

 Poluanţii care au efectele directe- se caracterizează prin modificări promte ale

mortalităţii organismelor (monoxidul de carbon, dioxidul de sulf oxizii de azot,
hidrogenul sulfurat, metalele grele ).

 Poluanţii care au efecte indirecte- se caracterizează prin influienţă indirectă asupra

mobirdităţii şi mortalităţii organismelor (efectul de seră, ploile acide, distrugerea stratului
de ozon).

Cea mai importantǎ sursǎ de CO din poluarea generalǎ a atmosferei (60%) este produsǎ de
gazele de eşapament a autovehicolelor. S-a estimat cǎ 80% din cantitatea de CO este produsǎ în
primele 2 minute de funcţionare a motorului şi reprezintǎ 11% din totalul gazelor de eşapament
.Totuşi în prezent vehiculele polueazǎ de 8-10 ori mai puţin decât cele care au existat în
circulaţie acum 30 de ani dat fiind faptul că s-au intensificat preocupǎrile privind diminuarea
poluǎrii produse de motoarele autovehiculelor şi s-a realizat optimizarea procedeului de ardere şi
prin utilizare a dispozitivelor antipoluante.
În oraşele mari, poluarea este cauzată de transport, în categoria căruia intră: transportul rutier,
feroviar, naval, aeriantre, datoritǎ numǎrului foarte mare al acestora. Şi deoarece majoritatea
autovehiculelor sunt concentrate în zonele urbane (aprox. 90%), se poate înţelege rolul lor
deosebit de important în poluarea oraşelor.

În ultimul deceniu ca şi în alte oraşe din Europa în Republica Moldova transportul auto, a
devenit şi continuă sa ramîna sursa principala de poluare a bazinului aerian în prezent ponderea
lui constituie 159, 0 mii tone (gaze de esapament) sau 92% din emisiile sumare.

I. Gaze de eşapament.

Emisiile de poluanţi ale autovehiculelor prezintă două mari particularităţi

1.În primul rând eliminarea se face foarte aproape de sol, fapt care duce la realizarea unor
concentraţii ridicate la înălţimi foarte mici, chiar pentru gazele cu densitate mică şi mare
capacitate de difuziune în atmosferă.

2.În al doilea rând emisiile se fac pe întreaga suprafaţă a localităţii, diferenţele de concentraţii
depinzănd de intensitatea traficului şi posibilităţile de ventilaţie a străzii.

Ca substanţe poluante, formate dintr-un număr foarte mare (sute) de substanţe, pe primul rând se
situează gazele de eşapament. Volumul, natura, şi concentraţia poluanţilor emişi depind de tipul
de autovehicul, de natura combustibilului şi de condiţiile tehnice de funcţionare.

Compoziţia gazelor de eşapament.

a) CO – monoxidul de carbon;

b) CHx- hidrocarburi

c) SO₂- dioxidul de sulf;

d) NOx- oxizii de azot;

e) compuşi organici volatili (benenul);

f) funigine, azbest.

II. Efectele negative asupra sănătaţii organismelor şi mediului.

Monoxidul de carbon(CO) este un gaz foarte periculos, ce are o pondere din ce în ce mai mare
printre poluanţii devastatori. Monoxidul de carbon este un compus al gazului natural se
formează în urma arderii combustibilului, în mod natural în urma metabolismul
microorganismelor şi în cel al anumitor plante. El se răspandeşte în atmosferă sau se formează în
stratosferă sub efectul razelor UV. O cantitate echivalentă de CO se formează prin acţiunea
omului în momentul combustiei carbonului şi hidrocarburilor. 67% din CO provine de
la vehicule, combustia carora nefiind complete decât dacă motoarele merg în plină viteză.

Cantităţile reziduale se ridică în straturile mai înalte ale atmosferei . Monoxidul de carbon este
un gaz toxic pentru oameni şi animale. El pătrunde în organism prin plamâni şi blochează fixarea
oxigenului prin atomul central de Fe al hemoglobinei puterea sa de fixare este de 240 de ori mai
importantă decât cel al oxigenului. Nivelul de otrăvire depinde de saturaţia sanguină, de
cantitatea de CO din aer şi volumul respirat. Monoxidul de carbon este toxic, dar în condiţii
atmosferice se leagă repede cu oxigenul atmosferic şi formează CO2 , CHx şi oxizii toxici emişi
în atmosferă participă la aş anumitul efect de seră.

Bioxidul de carbon întalnit în atmosferă în proporţie de 0,03% nu produce tulburări manifestate

decât în situaţiile în care este împiedicată trecerea gazului din sângele venos în
alveola pulmonară şi eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar în
momentul în care presiunea parţială a CO2 din aer creşte atât de mult încât împiedică
eliminarea acestui catabolit. Iniţial apare o creştere a CO2 din sânge , mai puţin datorită
pătrunderii lui din aerul exterior, cât datorită autointoxicării organismului. Pe măsură ce creşte
concentraţia în aerul atmosferic, intervine şi solubilizarea lui în plasma sanguină datorită
presiunii parţiale crescute; la autointoxicare se asociază intoxicaţia exogenă .Primele tulburări
apar în jurul concentraţiei de0,05 % manifestată prin tulburări respiratorii(accelerarea
respiraţiei), apare apoi cianoza, urmată de tulburări respiratorii şi circulatorii însoţite de
fenomene legate de disfuncţia SN central.

Aditivii din combustibili sedimentează pe suprafaţa solului, ca apoi , cu hrană, să se depoziteze

în organism.

Dioxidul de sulf (SO2), produs în principal de arderea cărbunelui dar prezent şi în emisiile
motoarelor diesel, se combină cu apa din atmosferă şi provoacă ploile acide care distrug
vegetaţia şi clădirile.

Azotul – compuşii azotului contribuie constant la poluarea atmosferei, bioxidul de azot NO2 este
unul din cei mai periculoşipoluanţi.

Sursa principală a acestui gaz o reprezintă motoarele cu ardere internă, în special a

automobilelor. NO2 se formează la temperatură ridicată din ţevile de eşapament. Cantităţi
importante de NO2 dau naştere şi la arderea cărbunilor. În afară de faptul că NO2 este toxic ca
atare la anumite concentraţii, el contribuie nemijlocitla formarea smogului – fotochimic, un
produs complex alcătuit din diverşi compuşi chimici şi avândca substrat fizic particule de
aerosoli (suspensii solide sau lichide din atmosferă).Sub influenţa razelor solare mai ales
ultraviolete (UV) între aceşti compuşi se produc reacţii secundare şi terţiare din care iau naştere
alte substanţe, ca ozon, acroleina, formaldehida, peroxiacetilnitraţi, etc. Dintre acestea PAN
şi ozonul au efecte toxice deosebit de puternice. Bioxidul de azot sub acţiunea razelor UV
reacţionează şi dă oxid de azot şi oxigen atomic. O parte din acesta se combină cu oxidul de
azot regenerând NO2, proces ce duce la menţinerea NO2 înatmosferă. Altă parte a oxigenului
atomic se combină cu O2 şi dă ozonul, foarte reactiv şi puternic oxidant. În rezultatul măririi
concentraţilor de noxe eliminate în atmosferă duc la formarea dezechilibrului ecologic sau
problemele ecologice mondiale cu care se confrunta omenirea în sec. XXI.

III. Ploile acide.

Ploaia acidă este un tip de poluare atmosferică, formată când oxizii de sulf şi cei de azot se
combină cu vaporii de apă din atmosferă, rezultând acizi sulfurici şi acizi azotici, care pot fi
transportaţi la distanţe mari de locul originar producerii, şi care pot precipita sub formă de ploaie.
Ploaia acidă este în prezent un important subiect de controversă datorită acţiunii sale pe areale
largişi posibilităţii de a se răspândi şi în alte zone decât cele iniţiale formării. Între interacţiunile
sale
dăunătoare se numără: erodarea structurilor, distrugerea culturilor agricole şi a plantaţiilor foresti
ere, ameninţarea speciilor de animale terestre dar şi acvatice, deoarece puţine specii potrezista
unor astfel de condiţii, deci în general distrugerea ecosistemelor.

Problema poluării acide îşi are începuturile în timpul Revoluţiei Industriale, şi efectele acesteia
continuă să crească din ce în ce mai mult. Severitatea efectelor poluării acide a fost de mult
recunoscută pe plan local, exemplificată fiind de smog-urile acide din zonele puternic
industrializate, dar problema s-a ridicat şi în plan global. Oricum, efectele distructive pe areale
încontinuă creştere a ploii acide au crescut mai mult în ultimele decenii.

IV. Intensificarea efectului de seră.

Gazul carbonic cel mai important din ciclul carbonului este inofensiv şi aduce carbonul pentru
fotosinteză. CO2, sub formă de vapori de apă, lasă să treacă undele scurte ale radiaţiei solare în
atmosferă şi absoarbe undele lungi ale radiaţiilor Pământului, ceea ce provoacă o reîncălzire a
aerului, efectul de seră. Creşterea pe scară mondială a consumului de petrol şi cărbune încă din
anii’40 au condus la creşteri substanţiale de dioxid de carbon. Efectul de seră ce rezultă din
această creştere de CO2, ce permite energiei solare să pătrundă în atmosferă dar reduce reemisia
de razeinfraroşii de la nivelul Pământului, poate influenţa tendinţa de încălzire a atmosferei, şi
poate afecta climatul global. Pe Venus, într-o atmosferă foarte bogată în CO2, temperatura atinge
470°C
Principalii poluanţi care produc efectul de seră şi care sunt emişi în mare parte deautovehicule
sunt dioxidul de carbon (CO2), oxidul azotos (N2O), metanul (NH4) alături de alţicompuşi
chimici care provin din alte surse, în special industriale. Consecinţele cele mai importante vor fi
transferurile zonelor climatice cu lărgirea regiunilor aride, restrângerea zonelor subtropicale cu
ploi hibernale şi reducerea precipitaţiilor în latitudinile mediane cu consecinţe catastrofice pentru
aprovizionarea cu apă a ţărilor industrializate. Rezultatul efectului de seră este creşterea
temperaturii planetei care duce la schimbăriclimatice şi de relief, datorită în primul rând topirii
calotelor glaciare de la poli. O posibilă mărire a păturii de nori sau o mărire a absorbţiei
excesului de CO2 de cătreOceanul Planetar, ar putea stopa parţial efectul de seră, înainte ca el să
ajungă în stadiul de topire acalotei glaciare. Oricum, rapoarte de cercetare ale SUA, eliberate în
anii ’80 indică faptul că efectulde seră este în creştere şi ca naţiunile lumii ar trebui să facă ceva
în această privinţă

V. Punerea în pericol a sănătăţii populaţiei.

Poluarea aerului exercită o acţiune negativă asupra sănătăţii omului, cauzând boli ale
căilor respiratorii, cum sunt anghina, faringita, pneumonia, bronşita, emfizemul, tuberculoza.

Rezultă din aceste date importanţa pentru sănătate a compoziţiei aerului atmosferic, la care se
adaugă şi faptul că bariera pulmonară reţine numai în mica măsură substanţele pătrunse până la
nivelul alveolei, odată cu aerul inspirat. Din punct de vedere al igienei, aerul influenţează
sănătatea atât prin compoziţia sa chimică,cât şi prin proprietăţile sale fizice (temperatură,
umiditate, curenţi de aer, radiaţii, presiune). În ceea ce priveşte compoziţia chimică distingem
influenţa exercitată asupra sănătăţii de variaţii în concentraţia componenţilor normali, cât şi
acţiunea pe care o exercită prezenţa în aer aunor compuşi străini.

Efectele directe sunt reprezentate de modificările care apar în starea de sănătate a populaţiei ca
urmare a expunerii la agenţi poluanţi. Aceste modificări se pot traduce în ordinea gravitaţiei prin:
creşterea mortalităţii, creşterea morbidităţii, apariţia unor simptome sau modificări fizio-
patologice, apariţia unor modificări fiziologice directe şi/sau încărcarea organismului cu agentul
sau agenţii poluanţi.

Efectele de lungă durată sunt caracterizate prin apariţia unor fenomene patologice în urma
expunerii prelungite la poluanţii atmosferici. Aceste efecte pot fi rezultatul acumulării
poluanţilor în organism, în situaţia poluanţilor cumulativi (Pb, F etc.), până când încărcarea
atinge pragul toxic. De asemenea modificările patologice pot fi determinate de impactul repetat
al agentului nociv asupra anumitor organe sau sisteme. Efectele de lungă durată apar după
intervale lungi de timp de expunere care pot fi de ani sau chiar de zeci de ani. Manifestările
patologice pot îmbrăca aspecte
specifice poluanţilor (intoxicaţii cronice, fenomene algerice, efecte carcinogene, mutagene ) sau
pot fi caracterizate prin apariţia unor îmbolnăviri cu etimologie multiplă, în care poluanţii să
reprezinte unul dintre agenţii etimologici determinanţi sau agravanţi (boli respiratoriiacute şi
cronice, anemii etc.). Poluanţii iritanţi realizează efecte iritative asupra mucoasei oculare şi
îndeosebi asupra aparatului respirator. În această grupă intră pulberile netoxice, precum şi o
suma de gaze şi vapouri ca bioxidul de sulf, bioxidul de azot, ozonul şi substanţele oxidante,
clorul, amoniacul etc. Poluarea iritantă constitue cea mai răspândită dintre tipurile de poluare,
rezultând în primul rând din procesele de ardere a combustibilului, dar şi de celelalte surse de
poluări. Poluanţii fibrozanţi produc modificări fibroase la nivelul aparatului respirator. Printre
cei mai răspândiţi sunt bioxidul de siliciu, azbestul, şi oxizii de fier, la care
se adaugă compuşii de cobalt, bariu etc. Sunt mult mai agresivi în mediul industrial unde deter
mină îmbolnăviri specifice care sunt excepţionale în condiţii de poluare a aerului. Totuşi
poluarea intensă cu pulberi poate duce la modificări fibroase pulmonare.

Există foarte mari dificultăţi în estimarea rolului poluanţilor atmosferici ca factori etiologici ai
cancerului. Totuşi creşterea frecvenţei cancerului în deosebi în mediul urban, a impus luarea în
considerare şi a poluanţilor atmosferici ca agenţi cauzali posibili, cu atât mai mult cu cât în
zonele poluate au fost identificate în aer substanţe cert carcinogene. Putem clasifica substanţele
cancerigene prezente în aer în substanţe organice şi substanţe anorganice.

Dintre poluanţii organici cancerigeni din aer, cei mai răspândiţi sunt hidrocarburile poli
ciclice aromatice ca enzopiren, benzontracen, benzofluoranten etc.

Cel mai răspândit este benzoopirenul, provenind din procese de combustie atât fixe cât şi mobile.
Ia naştere în timpul arderii, se volatilizează la temperatură ridicată şi condensează rapid pe
elementele în suspensie. Substanţa cancerigenă este cunoscută de multă vreme, iar prezenţa în
aer indică un risc crescut decancer pulmonar. Un aspect deosebit îl prezintă azbestul, mai
periculos decât se presupunea cu câţiva ani înurmă şi a cărui prezenţă a fost demonstrată atât în
atmosfera urbană cât şi în plămâni unui procent apreciabil din populaţia urbană neexpusă
profesional. CO este un gaz toxic pentru oameni şi animale. El pătrunde în organism prin
plămâni şi blochează fixarea oxigenului prin atomul central de Fe al hemoglobinei , puterea sa
defixare este de 240 de ori mai importantă decât cea al oxigenului. Nivelul de otrăvire depinde
de saturaţia sanguină, de cantitatea de CO din aer şi volumul respirat.

Meteorologia şi efectele asupra sănătăţii.

Produse poluante sunt reduse chimic de amestecurile moleculare din atmosferă de multe ori
modificănd concentratia ei în zona dată, şi depind de condiţiile atmosferice, ca de exemplu
temperatura, viteza vântului şi mişcările sistemelor, aceste inversiuni termice pot surveni sub un
front atmosferic staţionar de presiune ridicată cuplat cu viteze scăzute ale vântului.

Perioade de numai trei zile cu astfel de condiţii pot duce la apariţia unor concentraţii periculoase
de materiale poluante, în arealele în care există un grad ridicat de poluare şi, în condiţi severe pot
rezulta maladii sau chiar moartea .Cei mai expuşi pericolului unei îmbolnăviri din cauza poluării
sunt cei foarte tineri, bătrânii, fumătorii, cei care muncesc într-un mediu în care sunt expuşi
direct la materialele poluante,
şi mai ales persoanele cu afecţiuni cardiace sau pulmonare. Alte efecte negative ale poluării sun
t deteriorarea culturilor agricole şi chiar îmbolnăvirea animalelor.

VI. Masurile de prevenire şi ameliorare.

Utilizarea catalizatorilor purificării oxidative asigură o micşorare considerabilă a cantităţi I

componenţilor arderii incomplete a combustibililor şi CO în gazele de eşapament.

Metode de reducere a cantităţii emisiilor toxice de la motoarele cu ardere internă sunt

următoarele.

Utilizarea combustibililor gazoşi (H2,CH4) previne formarea unor compuşi toxici în gazelle de
eşapament iar utilizarea metanului conduce la reducerea emisiilor toxice în atmosferă. Utilizarea
acestor gaze este eficientă pentru transportul auto din raza urbană.

Folosirea amestecurilor de combustibili spre exemplu, de gaze-benzină, această

metodă permite de a reduce emisiile toxice la funcţionrea motorului în regim staţionr, deorece în
acest caz ard doar gazele combustibile – fenomen important pentru exploatarea transportului
auto în zonele urbane.

Curăţirea catalitică a gazelor de eşapament. Măsurile pentru tratarea catalitică a gazelor de

eşapament sunt necesare pentru respectarea valorilor limită ale emisiilor de noxe la arderea în
motor ,impuse de către legislaţia referitoarela gazele de eşapament. Înaite de a ajunge în aer
liber, gazele de ardere trec printr-un catalizator montat pe traseul destinat acestor gaze. În
catalizator, anumite straturi adecvate fac ca noxele existente în gazele de eşapament să fie supuse
unor reacţii chimice care să le transforme în substanţe netoxice. Sondele sa aiba utilaje adecvate
să măsoară conţinutul rezidual de oxigen din gazele de eşapament. În acest fel, amestecul aer-
combustibil poate fi reglat astfel încât catalizatorul să aibă un randament cât mai bun. De-a
lungul timpului s-au folosit diverse principii de convertire catalitică a noxelor.

Catalizatorul de oxidare. Catalizatorul de oxidare tranformă hidrocarburile şi monoxidul de

carbon, din gazele de eşapament în vapori de apă şi dioxid de carbon.

Cele mai sensibile strategii de control ale poluării atmosferice implică metode ce reduc,
colectează, captează sau reţin poluanţii inainte ca ei să intre în atmosferă. Din punct de vedere
ecologic, reducând emisiile poluante cu o mărire a randamentului energetic şi prin măsuri de
conservare, precum arderea de mai puţin combustibil este strategia preferată. Reducerea
emisiilor de gaze din arderea combustibililor folosişi de către automobile este posibilă şi prin
realizarea unei combustii cât mai complete a carburantului sau prin recircularea gazelor
provenitede la rezervor, carburator şi motor, dar şi prin descompunerea gazelor în elemente puţin
poluante cu ajutorul proceselor catalitice.

VII. Principalele măsuri de conservare a calităţii aerului sunt.

– implementarea unui sistem eficient de monitoring (supraveghere);

– folosirea mijloacelor tehnice de combatere a poluării şi a emisiilor de poluanţi, care presupune

utilarea întreprinderilor cu instalaţii antipoluante de reţinere şi captare a pulberilor
(separatoare, precipitoare electrostatice, scrubere, filtre), a gazelor şi vaporilor toxici
(dispozitive de neutralizare, comprimare, lichefiere etc.);

– perfecţionarea motoarelor cu ardere internă, trecerea lor la combustibili mai puţin poluanţi (de
exemplu: metan, hidrogen etc.);

– utilizarea ca agent tehnic a gazelor naturale, a energiei electrice;

– amenajarea zonelor verzi;

– reglementarea traficului rutier în vederea evitării aglomeraţiilor de auto-vehicule.

VIII. Alte probleme legate de poluare.

Colapsul global al mediului inconjurator este inevitabil. Statele dezvoltate ar trebui sa lucreze
alaturi de statele in curs de dezvoltare pentru a se sigura faptul ca economiile acestor ţări să nu
contribuie la accentuarea problemelor legate de poluare. Strategiile de conservare a mediului ar
trebui sa fie acceptate pe scara mondiala, si oamenii ar trebui sa inceapa sa se gandeasca la
reducerea considerabila a consumului energetic fara a se sacrifica insa confortul. Cu alte cuvinte,
avand la dispozitie tehnologia actuala, distrugerea globala a mediului inconjurator ar putea fi
stopata.

Diminuarea poluării aerului atmosferic cu substanţe nocive.

Cele mai sensibile strategii de control ale poluării atmosferice implică metode ce
reduc,colectează, captează sau reţin poluanţii inainte ca ei să intre în atmosferă. Din punct de
vedere ecologic, reducând emisiile poluante cu o mărire a randamentului energetic şi prin măsuri
de conservare a combustibilului mai superior se efectuiază prin anumite mijloace de protecţie .

Mijloacele generale de protecţie a aerului atmospheric urmaresc 3 principii.

1.Reducerea emisiilor poluante prin mijloace şi tehnici cît mai eficient; 2.

Neutralizarea diverselor substanţe cu potenţial poluant; 3. Respectarea legilor în
domeniul protecţie atmosferii.

Înrtu respectatrea strategiilor de control a poluaării aerului atmosferic este nevoie de

implimentat (elaborate )măsuri socio-economice de prevenire cit şi măsuri individuale de
protecţie a aerului.
Măsurile socio-economice de prevenire a poluarii atmosferii.

1. Stabilirea normelor şi standertelor privind calitetea aerului;

2. Normarea emisiilor emise de la sursele staţionare cît şi cele mobile de poluare;

3. Metode decontrolare a poluării atmosferei ce include şi îndepărtează materialele

poluante direct din produsul brut, înainte ca acesta să fie folosit sau imediat dupa ce s-a
format;

4. Respectarea principiului “Poluatorul plăteşte “;

5. Tratarea prealabilă a combustibilului folosit sau a unor materii prime pentru reducerea
concentraţiei de poluanţi;

6. Înlocuirea combustibililor inferior cu cel superior ,mai puţin poluant ;

7. Reducerea emisiilor SO2, NOx CO2 prin instalarea echipamentelor de poluare a gazelor
provenite din termocentrale;

8. Conservarea energiei electrice şi termice prin îmbunătaţirea izolaţiilor termice a călduriişi

energiei;

9. Supravegherea calităţii aerului, proceduri de prelevare şi analiză, amplasarea punctelor şi

instrumentelor pentru probare şi analiză, frecvenţa măsurătorilorşi altele;

10. introducerea de tehnici şi tehnologii adecvate pentru reţinereapoluanţilor la sursă.

Măsuri individuale de protecţie a aerului.

1. Producerea energiei netradiţionale prin aplicarea procedeelor nepoluant(solar, eolian);

2. Interzicerea fumatului în locurile publice ;

3. Menţinerea în stare optimă dispozitivile de încălzire şi de condiţionare a aerului;

4. Utilizarea cit mai rară a spraiurilor ;

5. Plantare aşi îngrijirea arborilor;

6. Folosirea transportul în comun în locul autovehiculelor personale ajută de asemenea la

îmbunătăţirea calităţii aerului urban;

7. Evitare ambuteiajelor şi ambalare amotorului maşinelor in stare de stopare.

Efectele poluării atmosferei pot periclita sănătatea oamenilor, a animalelor şi a plantelor, astfel
epuizînd stratul de ozon, aducînd ploaia acidă, creînd smogul şi efectul de seră.