POLUAREA

INDUSTRIALĂ
Poluarea

■ Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care

interferează cu sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția naturală a
ecosistemelor (organismele vii și mediul în care trăiesc).
Poluarea aerului
■ Poluarea aerului poate fi împărţită în două categorii, în funcţie de sursele de poluare:
poluare naturală şi poluare artificială.
 Poluarea naturală:
În această categorie intră vulcanii. Aceştia au o forţă uimitoare, putând chiar schimba
clima întregii planete. Astăzi vulcanii activi din Europa se găsesc cu precădere în
Islanda. Incendiile naturale de vegetaţie sau furtunile de nisip din deşert pot fi
considerate surse naturale de poluare, dar nu se pot compara cu forţa distrugătoare
a vulcanilor, exercitată prin substanţele gazoase eliminate în atmosferă (cenuşa
vulcanică, vapori de apă, dioxid de carbon).
 Poluarea artificială:
Principalul poluant artificial al planetei este industria. Sursele de poluare artificială sunt o
mare problemă a epocii moderne. Pe lângă efectele negative asupra sănătăţii
oamenilor, poluarea distruge stratul de ozon, ce ne protejează de efectele negative ale
radiaţiilor ultraviolete.
Temperatura planetei creşte tot mai mult. Acest fenomen, cunoscut şi sub denumirea de
efect de seră, poate avea consecinţe grave asupra societăţii
Măsuri împotriva poluării aerului:

1. Diminuarea emisiilor de gaze şi pulberi în aer cu ajutorul filtrelor şi a unor

tehnologii moderne aplicate în industrie.
2. Construirea de vehicule cât mai puțin poluante.
3. Plantarea unor zone verzi de protecție.
4. Producerea energiei prin procedee nepoluante cum ar fi energie solară și eoliană
5. Utilizarea carburanților nepoluanți de către autovehicole sau dotarea acestora cu
filtre speciale extinderea şi protejarea spaţiilor verzi,a parcurilor,a gardurilor vii
6. Protejarea pădurilor.
■ „Poluarea atmosferică este dăunătoare pentru sănătatea umană și pentru
ecosisteme. O mare parte a populației nu locuiește într-un mediu sănătos, potrivit
standardelor actuale. Pentru a urma o cale sustenabilă, Europa va trebui să dea
dovadă de ambiție și să nu se rezume la legislația actuală.”
Hans Bruyninckx, director executiv al AEM
 Industria este considerată, la ora actuală, cea mai importantă sursă de poluare.
Poluarea industrială pornește de la problema poluării la locul de muncă și până la
consecințele ecologice ce interesează globul terestru în întregime.
Poluarea la locul de muncă se caracterizează prin prezența substanțelor sau factorilor
fizici vătămători în zona locului de muncă, poate avea ca urmări boli profesionale.
Exemple elocvente în acest sens sunt:
- fabrica de la Copșa Mică, fiind cunoscută pentru poluarea cu negru de fum, ce ar fi
trebuit închisă, deoarece noxele ce le elimina depășeau limitele admise, până când
aceasta va fi dotată cu echipamente mai performante;
- combinatul de neferoase de la Baia Mare,care elimină in atmosferă cantități
însemnate de pulbere.
Pentru poluarea aerului este vinovată atât industria producătoare de energie electrică prin
gazele evacuate de la centralele termoelectrice, cât și alte ramuri industriale:
metalurgia feroasă și neferoasă, chimică și a materialelor de construcții.
Copșa Mică

Combinatul de neferoase de la
Baia Mare
Industria extractivă conduce la scoaterea din producție pentru mult timp a terenului exploatat.
Exploatările sunt precedate de decopertarea solului fertil, apoi a rocii sterile care acoperă zăcământul.

Industria metalelor neferoase elimină noxe ca: oxid de zinc, dioxid de zinc, plumb, fluoruri, cloruri, toate
acestea afectând viața animalelor sau, în anumite cazuri, structurile metalice ale construcțiilor.

Industria materialelor de construcții poluează atmosfera cu pulberi care pot sedimenta, afectând
vegetația, modificând reacția solurilor.

Industria materialelor plastice elimină gaze de tip vinil, compuși greu degradabili, cu mirosuri care
determină stări de disconfort.

Industria alimentară de conserve utilizează freoni ca agenți de răcire, afectând stratul de ozon.
Performanța de mediu a industriei europene s-a îmbunătățit în ultimele decenii.
Astfel, s-au produs anumite schimbări din numeroase motive: reglementări de mediu mai
stricte, îmbunătățiri ale eficienței energetice, o tendință generală a industriei europene de a
renunța la anumite tipuri de industrii prelucrătoare, cum ar fi cea grea și cea mai poluantă și
participarea companiilor la sisteme voluntare, orientate spre reducerea impactului lor asupra
mediului.

Sectoarele industriale ale Europei aduc multe beneficii economice și sociale importante: produc
bunuri și produse, generează locuri de muncă și venituri fiscale.
Cu toate acestea, cele mai mari instalații industriale din Europa sunt responsabile de o
proporție semnificativă din totalul emisiilor de poluanți atmosferici importanți și gaze cu efect
de seră, precum și alte afecte asupra mediului, inclusiv eliberarea de poluanți în apă și în
sol,generarea de deșeuri și consumul de energie.
POLITICILE U.E. APLICATE ÎN PREZENT PENTRU LIMITAREA POLUĂRII
INDUSTRIALE:
-Directiva privind emisiile industriale (DEI), care definește obligațiile pe care trebuie să le
îndeplinească aproximativ 50.000 de instalații industriale pentru a evita sau reduce la
minimum emisiile poluante în atmosferă.

-Directiva privind instalațiile medii de ardere (IMA), ce reglementează emisiile de dioxid de sulf,
oxizi de azot și pulberi, rezultate din arderea combustibililor în instalații cu o putere termică
nominală sau mai mare sau egală cu 1 megawatt (MWt) și mai mică de 50 MWt.

-Directiva-cadru privind proiectarea ecologică prevede norme la nivelul UE pentru

îmbunătățirea eficienței energetice a produselor, precum aparatura electrocasnică, a
tehnologiilor informației și comunicațiilor.
-Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) reduce emisiile de gaze cu
efect de seră de la peste 12.000 instalații de producție și instalații producătoare de energie
din 31 de state, precum și în sectorul aviației.

-Directiva-cadru privind apa impune statelor membre să reducă treptat poluarea apelor cu o
serie de poluanți, definiți ca „substanțe prioritare”

-Directiva privind tratarea apelor urbane uzate protejează mediul împotriva efectelor nociv
ale deversării apelor urbane uzate și a apelor uzate provenite din anumite sectoare
industriale.