PROBLEME GLOBALE ALE POLUĂRII MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Poluarea mediului înconjurător nu mai reprezintă o problemă locală,

regională şi nici măcar naţională.
Prin amploarea pe care a luat-o, poluarea afectează zone întinse,
depăşind de multe ori graniţele unei ţări, asistând la fenomenul de poluare
transfrontieră. Exemple: modificări climatice globale, subţierea stratului de ozon,
poluarea radioactivă, ploi acide, poluarea apelor de suprafaţă şi a celor
subterane.

Efectul de seră şi încălzire globală

Unele gaze care se acumulează în atmosferă împiedică reflecţia radiaţiei
infraroşii în înaltul atmosferei, acestea rămânând în atmosferă şi determiniând
supraîncălzirea (creşterea temperaturii medii globale).
Noţiunea de „efect de seră” a fost propus pentru prima dată în 1986 de
chimistul suedez Svante Arrhenius şi a fost confirmat de măsurători efectuate în
natură şi în laborator.
Conform cercetărilor efectuate, cantitatea de căldură acumulată în
troposferă este direct proporţională cu concentraţia gazelor responsabile de
efectul de seră şi de durata staţionării acestora în atmosferă.

Principalele gaze care determină efectul de seră

- vaporii de apă (H2O);
- dioxidul de carbon (CO2);
- ozonul (O3);
- metanul (CH4);
- oxizii de azot (N2O);
- clorofluorocarburi (CFCs);
Recent oamenii de ştiinţă au descoperit încă un gaz care determină
efectul de seră: perfluorocarbon (PFC8).
Acest gaz rezultă din industria de prelucrare aluminiului şi persistă în
atmosferă timp foarte îndelungat (peste 2000 de ani).

Dioxidul de carbon - este responsabil în proporţie de 50-60% din

încălzirea globală. CO2 este un produs al activităţii umane încă din perioada
preindustrială. În prezent principalele surse de CO 2 sunt: procesele de combustie
care folosesc combustibili fosili (75%). Cea mai mare cantitate de CO2 rezultă în
urma arderii cărbunilor, dar cantităţi din ce în ce mai mari sunt evacuate de
autovehicule. CO2 rămâne în atmosferă timp de 20-200 ani. Anual se
înregistreazuă creşteri şi scăderi ale cantităţii de CO 2 datorită proceselor de
fotosinteză care au intensităţi diferite de la vară la iarnă.

Clorofluorocarbonaţi – CFC8 contribuie în egală măsură la efectul de

seră ca şi la subţierea stratului de ozon. Principalele surse de CFC 8 sunt:
pierderile înregistrate la aparatele de aer condiţionat şi frigidere, evaoporarea

1
unor solvenţi industriali, producţia cu spumă poliuretanică, spray-urile cu
aerosoli.
Aceste substanţe sunt în general de 1500-9000 de ori mai agresive decât
CO2, dar timpul de staţionare în troposferă este mai scurt, ele acumulându-se în
stratosferă (unde rămân 65-135 ani) şi acţionează asupra stratului de ozon.
Folosirea CFC8 a fost interzisă.

Metanul (CH4) este un produs al activităţii bacteriilor anaerobe, rezultă din

producerea de petrol şi gaze naturale, scurgeri din conducte de gaz, arderea
incompletă a substanţei organice ş.a.
CH4 rămâne în troposferă 9-15 ani. Fiecare moleculă de CH4 este de 25
de ori mai agresivă decât CO2. Creşterea cantităţii de CH4 a fost stopată
începând cu 1991 datorită înăspririi controlului scurgerilor masive din conducte
care transportă gaze naturale.

Oxizi ai azotului dau atât „efect de seră” dar acţionează şi asupra

stratului de ozon. Este un rezultat al producerii produselor sintetice, al arderii
biomasei, a cărbunilor, din îngrăşămintele chimice şi reziduurile complexelor
agrozootehnice. Sunt de aproximativ 230 ori mai agresive decât CO 2 şi
staţionează în troposferă circa 120 ani.
Cele două gaze predominante în troposferă sunt vaporii de apă şi CO 2.
Măsurătorile efectuate în atmosferă privind nivelul CO2, CFC8, CH4, N2O au
arătat o creştere substanţială în ultimile decade.
Ţările dezvoltate produc aproximativ 40% din CO 2. Astfel SUA – 22% din
emisia globală de CO2 urmară de China – 12%, Rusia – 9,4% şi Japonia 5%.

Schema generală a efectului de seră

Activitate Creşterea Secetă

umană cantităţii de Creşterea
gaze din tempera- Schimbări Ploi puternice şi
alimentări turii medii climatice furtuni
care produc globale
Procese efectul de
naturale seră Creşterea
nivelului mării

Scăderea
biodiversităţii

Între 1900 şi 2000 – nivelul oceanului planetar a crescut cu 9 ÷ 20cm.

Modelele climatice estimează că 2/3 din această creştere se datorează efectului
de seră – respectiv încălzirii globale iar 1/3 s-a produs ca efect al despăduririlor
(care transferă apa din atmosferă în arbori şi sol), a descărcării zonelor umede şi

2
a exploatării pânzelor freatice de mare adâncime care, după utilizare ajung în
oceanul planetar.

Subţierea stratului de ozon

In 1930 chimistul Thomas Midgley Jr. De la General Motors a descoperit
CFC8 - o familie de clorofluorocarburi. Cei mai folosiţi: CFC 11
(triclorofluorometane CCl 2F) şi CFC12 (diclorofluorometane CCl 2F2) cunoscuţi sub
denumirea de freon caracterizaţi de calităţi deosebite (stabil din punct de vedere
chimic, fără miros, neinflamabil, noncoroziv).
Datorită preţului de producţie scăzut, freonul a început să fie folosit în
instalaţii de răcire (aer condiţionat, frigidere) înlocuind amoniacul sau dioxidul de
sulf; la spray-uri, la curăţarea componenelor electronice, sterilizant în spitale, ca
fumigen sau ca bule în spuma poliuretanică.
În 1974, chimiştii Sherwood Rowland şi Maria Molina au arătat că CFC 8
este responsabil de scăderea concentraţiei medii a ozonului în stratosferă.
Molecula de CFC8 fiind insolubilă în apă şi nu nereacţionând chimic, rămâne timp
îndelungat în troposferă apoi, datorită curenţilor de covecţie şi turbulenţelor
atmosferice, au migrat spre stratosferă, efectul lor făcându-se simţit după
aproximativ 10-20 ani.
Sub acţiunea radiaţiei ultraviolete UV, CCl 3F reacţionează eliberând un Cl
care reacţionează cu ozonul astfel:

CCl3F + UV → Cl + CCl3F

Cl + O3 → ClO + O
se repetă de foarte multe ori
CL + O →Cl +O2

CFC8 distruge ozonul (O3), producând O2 şi ClO. Dar CFCs nu sunt

singurii „mâncători de ozon”.
Denumirea genetică a substanţelor care distrug ozonul este ODCs (ozone
–depleting compounds).
Printre aceşti compuşi se numără halogenii (folosiţi de stingătoarele de
incendiu), metil bromid (fumigeni), carbon tetraclorid (CCl 4) – un solvent ieftin şi
foarte toxic, metil cloroform – C2H3Cl3 – solvent pentru ţesături şi metale ş.a.

3
 Schema generală a subţierii stratului de ozon

CFC8 şi alte Descompun Cantităţi Afectează sănătatea

substanţe Atomi de erea de UV
care conţin Cl în ozonului şi ajunsă pe Scade prod. agricolă
Cl şi stratosferă formarea de pământ
halogeni găuri în creşte
Mai mult smog
zona polilor

Posibile modificări
climatice

Fiecare moleculă de CFC8 poate rămâne în stratosferă timp de 65 – 135

ani, un atom de Cl putând converti peste 100 000 molecule O 3 în O2 înainte de a
fi transportat din stratosferă prin formarea HCl (care difuzează spre troposferă şi
este antrenat de ploaie pe sol.

Efecte
- În primul rând faptul că o cantitate de UV din ce în ce mai mare ajunge în
troposferă afectează sănătatea omului. Creşterea cazurilor de cancer de
piele şi boli ale ochilor (cataractă) au fost deja remarcate (în Australia
Noua Zeelandă, Africa de Sud, Argentina şi Chile – acolo unde stratul de
ozon este foarte subţire timp de câteva luni în fiecare an). Un alt efect este
scăderea imunităţii organismelor care astfel sunt mai expuse infecţiilor şi a
unor forme de cancer;
- Creşterea cantităţii de depuneri acide;
- Favorizează apariţia smogului fotochimic;
- Scăderea productivităţii unor culturi importante (grâu, orez, bumbac, soia,
fasole, mazăre, porumb);
- Distrugerea unei specii de arbori sensibili la radiaţiile UV. Aceasta ar
conduce la scăderea cantităţii de CO preluată din atmosferă şi
accentuarea fenomenului de încălzire globală.
- Distrugerea şi degradarea unor materiale, clădiri, statui, monumente;
- Reducerea cantităţii de fitoplanton (care se găsesc la adâncimi mici) ceea
ce ar avea ca efect scăderea producţiei de peşte oceanic şi „fructe de
mare”.

Despăduririle şi scăderea biodiversităţii

Începând cu aproximativ 10 000 în urmă, de când a început cultivarea
sistematică a plantelor, suprafaţa împădurită s-a redus cu aproximativ un sfert
(între 26 şi 34%); numai 12% din suprafaţa totală a pădurilor reprezintă zone
intacte din punct de vedere al ecosistemelor.

Importanţa economică a pădurilor

4
 - Pădurea ne pune la dispoziţie material de construcţii, combustibil, materie
primă pentru producerea hârtiei;
- În zona pădurilor sunt exploatări miniere ferme zootehnice;
- Reprezintă un mijloc important de recreere.

Importanţa economică a pădurilor

- Acţionează ca un burete uriaş, asorbind şi păstrând mari cantităţi de apă
care apoi alimentează apele freatice şi cele de suprafaţă;
- Fixează solul prin sistemul radicular;
- Influenţează climatul local, regional şi chiar global. Astfel într-o zi foarte
călduroasă, un arbore de dimensiuni mari poate extrage din sol
aproximativ 5,5m3 apă pe care o transferă în atmosferă prin
evapotransiraţie, formându-se astfel norii. În zonele tropicale ≈ 50-80% din
totalul norilor sunt rezultatul evapo-transpiraţiei arborilor. Aşa se explică
de ce în zonele lipsite de păduri climatul devine arid;
- Pădurea are un rol vital în ciclul global al carbonului;
- Reprezintă habitatul pentru mult mai multe specii decât oricare alt
biosistem;
- Absoarbe poluanţii din aer, este o barieră în calea zgomotului şi este un
mijloc excelent de reconfortare;

Cauze care au dus la despăduriri masive

- Creşterea populaţiei globului;
- Extinderea suprafeţelor agricole cultivate;
- Dezvoltarea localităţilor şi a reţelelor de drumuri;
- Nevoia din ce în ce mai mare de material de construcţii şi combustibil;
- Politica greşită a guvernelor care nu a luat în considerare toate resursele
pe care le oferă pădurea (în principal resursele ecologice);
- Criza de combustibil;

Ploile acide
Termenul corect pentru acest tip de poluare este de depunere acidă
deoarece substanţele din atmosferă pot să ajungă la nivelul solului şi vegetaţiei
atât sub formă umedă (ploi, ceaţă, burniţă), cât şi sub formă uscată (particule
solide care antrenează substanţe chimice din atmosferă).
Totuşi fenomenul generic utilizat este de „ploi acide”.

Cum se formează ploile acide?

Marile intreprinderi în care sunt folosite procese de combustie construiesc
coşuri de fum de înălţimi mari îîn scopul reducerii poluării locale prin antrenarea
SO2, particule solide, NOx, în straturile înalte ale atmosferei.
Aceşti poluanţi primari sunt transportaţi la distanţe care uneori depăşesc
1000 km şi formează poluanţi secundari: vapori de acid nitric, picături de acid
sulfuric şi particule de acizi care formează apoi săruri de sulfaţi şi nitraţi. În apă,
substanţele acide produc ioni de hidrogen H + iar substanţele bazice produc ioni
hidroxid OH-. O soluţie acidă are o cantitate mai mare de H+ decât OH- (H+ > OH-

5
) în timp ce o soluţie bazică are mai mulţi ioni hidroxid decât de hidrogen - (OH- >
H+).
Aceşti compuşi chimici sunt antrenaţi la sol în două forme:
- umedă – ploi acide, zăpadă, ceaţă
- uscată – particule acide
Termenul de ploaie acidă a fost introdus pentru prima dată în anul 1852
de chimistul Angus Smith în urma studierii poluării în Marea Britanie.
Precipitaţiile naturale au pH = 5÷5,6 (datorită combinaţiei cu CO 2 
H2CO3 rezultă o soluţie slabă de acid carbonic).
În estul SUA de exemplu, pH-ul = 4,3 iar în unele zone pH-ul poate lua
chiar valoarea 3 ceea ce înseamnă că sunt la fel de acide ca şi oţetul.
Unele oraşe şi vârfuri muntoase sunt acoperite de o ceaţă la fel de acidă
ca şi sucul de lămâie cu pH  2,3, depăşind de aproximativ 1 000 de ori
aciditatea anuală a precipitaţiilor naturale.
Zonele afectate de ploile acide nu sunt întotdeauna responsabile de
poluarea respectivă. Cel mai des aceste substanţe sunt transportate de vânt la
distanţe foarte mari.

Efectele depunerilor acide

Depunerile acide reprezintă un risc mediu pentru problemele ecologice şi
un risc foarte mare pentru sănătatea populaţiei.
Depunerile acide prezintă efecte nedorite ecosistemelor terestre, mai ales
atunci când valoarea pH-ului scade sub 5,1 ca şi ecosistemele acvatice când pH-
ul  5,5.
Din punct de vedere a sănătăţii populaţiei depunerile acide contribuie la
dezvoltarea unor afecţiuni respiratorii (bronşite şi astma – care pot fi cauze de
moarte prematură).
De asemenea, sunt afectate clădiri, statui, monumente, case, construcţii
metalice, maşini.
Frunzele arborilor pot fi afectate direct, însă cel mai serios efect îl
reprezintă slăbirea rezistenţei arborilor (prin modificarea acidităţii solului).
Combinarea ploilor acide cu alte substanţe (de exemplu cu O3) afectează
capacitatea de apărare a arborilor (la temperaturi joase, insecte, ciuperci, secete,
diferite boli).
Astfel, cauza finală a distrugerii unor arii întinse de păduri poate fi: atacul
insectelor, frigul, diverse boli, lipsa de nutrienţi din sol. Însă cauza adevărată este
adesea expunerea timp de ani de zile la un coctail de poluanţi atmosferici şi
bombardarea solului cu acizi.

Ce putem să facem pentru reducerea depunerilor acide

În primul rând o abordare de prevenire a poluării. Aceasta include:
- creşterea eficienţei energiei folosite – s-ar îmbunătăţi calitatea aerului;
- trecerea de la cărbune la gaze naturale la resurse regenerabile de
energie;
- îndepărtarea sulfului din cărbune înainte de a-l arde;
- arderea cărbunelui de bună calitate (cu concentraţie foarte mică de sulf);

6
 - îndepărtarea SO2 şi NOx din gazele de ardere;
- filtrarea corespunzătoare a gazelor de ardere de la autovehicule pentru
îndepărtarea NOx.
Înlocuirea cărbunelui drept combustibil este foarte dificilă din punct de
vedere economic şi politic. De exemplu China – cel mai mare utilizator individual
de cărbune şi India (locul patru în lume în ceea ce priveşte consumul de
cărbune) folosesc rezervele proprii de cărbune iar investiţia pentru depoluare
este relativ mică.
Ca măsură de reducere a efectului depunerilor acide pe sol şi în apă se
recomandă folosirea amendamentelor (CaCO3) pentru corectarea pH-ului.