Centru de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo”

Catedra de discipline socio-umane

Portofoliu la limba și literatura

Română

Elaborat : Manole Andrian

Controlat: Doca Ana

Obiective: ce îmi propun să acumulez ca informații
și competențe de comunicare
Comunicarea este cheia catre succes in relatii sau la locul de munca pe
parcursul intregii noastre vieti. Abilitatea de a comunica eficient se
datoreaza experientei, insa cursurile specializate in comunicare ofera
o multime de experiente din care cursantii isi pot construi propria
strategie de comunicare eficienta.

In principiu, mi-am propus să acumulez aceste abilități:

1.definirea telurilor si a asteptarilor – orice individ care transmite un

mesaj trebuie sa isi stabileasca teluri realiste pe care le urmareste in
urma comunicarii.

2.claritatea mesajului – mesajul

trebuie sa fie clar si accesibil pentru
cei din jur, fara a cauza confuzii sau
fara a trezi sentimente neplacute
interlocutorilor.

3.un canal de comunicare propice –

mesajul odata creat, trebuie livrat in
cel mai bun format. De exemplu,
comunicarea orala este cea mai buna metoda pentru a castiga
increderea cuiva, insa nu este intotdeauna cea mai la îndemana. De
aceea, pentru comunicarea in scris trebuie creat un mesaj diferit.
Note de lectură
Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu
Glasul pământului

Romanul începe cu descrierea drumului care duce către satul Pripas, la care se
ajunge prin „șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul” până la Cluj,
din care se desprinde „un drum alb mai sus de Armadia” și după ce lasă Jidovița
în urmă, „drumul urcă întâi anevoie până ce-și face loc printre dealurile
strâmtorate (...), apoi cotește brusc pe sub Râpile Dracului, ca să dea buzna în
Pripasul pitit într-o scrântitură de coline”. La intrarea în sat, „te întâmpină (...) o
cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălată de ploi și cu o
cuniniță de flori veștede agățată de picioare”. Imaginea este reluată simbolic nu
numai în finalul romanului, ci și în desfășurarea acțiunii, în scena licitației la care
se vindeau mobilele învățătorului, sugerând destinul tragic al lui Ion și al Anei,
precum și viața tensionată și necazurile celorlalte personaje: Titu, Zaharia
Herdelea, Ioan Belciug, Vasile Baciu, George Bulbuc etc. Acțiunea romanului
începe într-o zi de duminică, în care toți locuitorii satului Pripas se află adunați
la hora tradițională, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Nu lipsesc nici
fruntașii satului, familia învățătorului Herdelea, preotul Belciug și „bocotanii”
care cinstesc cu prezența lor sărbătoarea. Hora este o pagină etnografică
memorabilă prin jocul tradițional,
vigoarea flăcăilor și candoarea fetelor, prin
lăuta țiganilor care compun imaginea unui
ritm impetuos: „De tropotele jucătorilor se
hurducă pământul. Zecile de perechi bat
someșana cu atâta pasiune, că potcoavele
flăcăilor scapără scântei, poalele fetelor
se bolbocesc, iar colbul de pe jos se
învâltorește, se așază în straturi groase
pe fețele brăzdate de sudoare, luminate
de oboseală și de mulțumire”. Lui Ion îi
place Florica, dar Ana are pământ, așa că
el îi face curte acesteia, spre
disperarea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, care se ceartă cu Ion și-l face de râsul
satului, spunându-i „sărăntoc”. Alexandru Glanetașu, tatăl lui Ion, a risipit
zestrea Zenobiei, care avusese avere când se măritase cu el. Vasile Baciu, om
vrednic al satului, se însurase tot pentru avere cu mama Anei, dar fiind harnic
sporise averea și se gândea să-i asigure fetei zestre atunci când se va mărita.
Ion, flăcău harnic și mândru, dar sărac o necinstește pe Ana și îl obligă astfel pe
Vasile Baciu să i-o dea de nevastă împreună cu o parte din pământuri. Obținând
avere, Ion dobândește situație socială, demnitate umană și satisfacerea
propriului orgoliu. În celălalt plan, familia învățătorului Herdelea are necazurile
sale. Herdelea își zidise casa pe lotul ce aparținea bisericii, cu învoirea preotului
Belciug. Relațiile învățătorului cu preotul se degradează cu timpul, de aceea
Herdelea se teme că ar putea pierde toată agoniseala și i-ar rămâne familia pe
drumuri. Preotul Belciug, rămas văduv încă din primul an, are o personalitate
puternică, este cel mai respectat și temut om din sat, având o autoritate totală
asupra întregii colectivități. În sat, domină mentalitatea că oamenii sunt
respectați dacă au oarecare agoniseală, fapt ce face ca relațiile sociale să fie
tensionate între „sărăntoci” și „bocotani”, între chibzuința rosturilor și
nechibzuința patimilor, ceea ce face să se dea în permanență o luptă aprigă
pentru existență. Destinele personajelor sunt determinate de această
mentalitate, de faptul că familiile nu se întemeiază pe sentimente, ci pe interese
economice: „În societatea țărănească, femeia reprezintă două brațe de lucru, o
zestre și o producătoare de copii. Odată criza erotică trecută, ea încetează de a
mai însemna ceva pentru feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebită cu
mult de a oricărei femei, nu” (G. Călinescu). Bătută de tată și de soț, Ana,
rămasă fără sprijin moral, dezorientată și respinsă de toți, se spânzură. Florica,
părăsită de Ion, se căsătorește cu George și se bucură de norocul pe care îl are,
deși îl iubea tot pe Ion.

„Frații Jderi” de Mihail

Sadoveanu
Ucenicia lui Ionuţ
Este considerat un roman al
iubirii adolescentine. În acelaşi
timp poate fi considerat şi un
roman al cunoaşterii primitive:
oamenii cred în superstiţii,
semne, în practici primitive.
Astfel jupâneasa Ilisafta crede că soarta omului depinde de un urs
mitic; oamenii cred în cai năzdrăvani, ca de exemplu Catalan, calul lui
Ştefan cel Mare. Volumul începe cu prezentarea sosirii lui Ştefan cel
Mare la hramul mănăstirii Neamţu. Apariţia domnitorului provoacă
emoţie şi tulburare în rândul poporului. Oamenii discută despre
Ştefan cel Mare, ca despre o fiinţă miraculoasă. Cu acest prilej Ştefan
cel Mare îl alege pe Ionuţ Jder, ca prieten şi slujitor al fiului său,
Alexăndrel. Dragostea spontană pentru domniţa Nasta îl face pe
Ionuţ să trădeze frăţia de cruce cu Alexăndrel. Această primă criză
erotică îl face pe Ionuţ să-şi piardă capul şi să expună viaţa lui
Alexăndrel. Sub impulsul acestor senimente pentru Nasta Jonuţ
pleacă-n căutarea ei, răpită la porunca lui Soliman bei. Această
evadare necugetată este pedepsită de domnitor şi din acest moment
Ionuţ se străduieşte să devine un oştean adevărat a lui Ştefan cel
Mare. Călătoria lui Ionuţ şi toate aventurile prin care trece, au un
caracter iniţiatic; ca şi personajele din basme, drumul şi aventurile
reprezintă probe, încercări, prin care Ionuţ Jder dobândeşte
experienţa şi înţelepciunea vieţii.

Izvorul Alb
Este romanul iubirii de familie. Viaţa de familie este prezentă prin existenţa
zilnică a familiei Jderilor. Se pare că în fruntea familiei stă femeia, care se
îngrijeşte de toate problemele gospodăriei. Jupâneasa Ilisafta este păstrătoarea
tradiţiilor, dovedând o gândire arhaică plină de înţelepciune.
 Titlul este simbolic. Astfel călătoria lui Ştefan cel
Mare, vânătoarea de la Izvorul Alb cu sensul unei
iniţieri a luării unui contact cu înţelepciunea
străveche, mitică, magică. Faţă de volumul I.,
ritmul epic este mai accelerat. Pe primul plan
sunt acţiunile lui Simion Jder, comisul din
Timişeni, priceput în creşterea şi îngrijirea cailor
domneşti. Un grup de boieri călători pun la cale
răpirea lui Catalan - calul lui Ştefan cel Mare -
bănuit că are puteri magice. Şi în acest volum
există o aventură romantică. Astfel Simion Jder
se îndrăgosteşte de Maruşca, răpită de Niculăieş
Albu, şi dusă în Polonia. Fraţii Jderi pornesc într-o
expediţie de pedepsire a vinovaţilor. Această expediţie este un episod erioc şi
cavaleresc.Tot în acest volum se face o descriere amplă a căsătoriei lui Ştefan cel
Mare cu Maria de Mangop, dezvăluindu-se scopurile politice ale acestei
căsătorii. Acest volum este considerat şi un roman al cunoaşterii magice.

Oamenii Măriei sale

Este romanul iubirii de ţară. Titlul se referă la oştenii lui
Ştefan cel Mare, care îşi părăsesc familia mică, pentru a-şi
apăra ţara, familia cea mare. Faţă de volumul II. care este
romanul cunoaşterii magice, acest
volum este romanul cunoaşterii
raţionale. Accentul se pune pe
pregătirea şi desfăşurarea bătăliei
de la Vaslui. Sunt prezentate
amănunţit manevrele prin care se
urmăreşte eliminarea acţiunilor
tătarilor pentru ca întreaga forţă să se concentreze împotriva
turcilor. La război participă tot poporul. Cel mai sugestiv este
capitolul Genune pre genune cheamă.
Sfârşitul romanului este cel mai încărcat de istorie. Discursul
domnitorului, care elogiază eroismul celor dispăruţi este plin
de patetism.

„CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI” de Marin

Preda
Cel mai iubit dintre pământeni este un roman realist, care are
ca temă critica societăţii
socialiste sau a dictaturii
proletariatului.
Ideea romanului este că o
societate construită pe abuz,
minciună, asasinat politic,
ateistă, care promovează
bestiile la conducerea societăţii, nu poate exista mult timp şi
se autodevorează. Subiectul romanului este construirea unei
fresce sociale a „epocii de aur“ sau a „vârstei de fier“, cum o
numeşte Lucian Blaga. Eroul principal, Victor Petrini, este un
intelectual, un asistent la universitate, filosof, se subînţelege
din oraşul Cluj. Orice om, care gândeşte, este într-un regim de
dictatură, un duşman potenţial, care trebuie distrus fizic,
moral, social. Victor Petrini este destituit din postul de
asistent universitar, fiindcă şi profesorul (se sugerează Lucian
Blaga) este dat afară din universitate de imbecilul caloriferist,
devenit subit autoritatea care decide. Victor Petrini este
condamnat la muncă silnică printr-o farsă judiciară, înscenată
cu cinism, trimis să muncească într-o mină, unde este chinuit
de un torţionar înrăit. Acesta, ca să-l chinuiască şi să-i
provoace moartea, îl scotea noaptea în frig, dezbrăcat, încât,
ca să supravieţuiască, Petrini îl aruncă în hăul unui puţ de
mină părăsit. Se sugerează că singura cale pentru aceste fiare
ucigaşe este moartea, adică să li se aplice legea talionului.
Imaginea foştilor miniştri, oameni de stat, bancheri, generali,
preoţi, intelectuali, care umplu închisorile prin procesul de
distrugere socială organizată, este urmărită nu numai social,
fizic, ci şi psihic, moral. Lupta pentru supravieţuire în jungla
comunistă îl face pe Victor Petrini, dintr-un om al ideilor pure,
un criminal. Imaginea spectacolului social, dominat de arivişti-
marionete ca Mircea, care-i ia soţia cât este închis, pe
arhitecta Matilda, violenţa, promiscuitatea, lipsa principiilor,
falsificarea adevărului social, transformarea instituţiilor în
instrumente în mâna unor persoane dau accentele de
virulentă critică socială. Eroii sunt construiţi atât prin
trăsăturile tipice ale unor categorii sociale, cât şi printr-o
subtilă şi nuanţată analiză psihologică.

„În vreme de război ” de Ion Luca Caragiale

Firul epic al nuvelei urmeaza linia unei compozitii clasice si
contureaza treptat obsesia lui Stavrache si evolutia ei spre
nebunie. Caragiale compune astfel un destin tragic printr-o
detaliata analiza psihologica, sugerand in acelasi timp o tara
ereditara, genetica ce se manifesta in structura psihica a fratilor
Georgescu. inceputul nuvelei este o adevarata expozitiune, in
care se prezinta datele esentiale ale celor doua personaje si
imprejurarile care le determina destinele. Timp de doi ani, o
ceata de talhari, "spoiti cu carbuni pe ochi" si foarte cruzi,
bagasera in sperieti pe locuitorii din "trei hotare", prin furturi, torturi si omoruri. Hotii
fusesera prinsi de potera in padurea Dobrenilor si acum era cautata capetenia bandei. Popa
lancu din Podeni, vaduv si bogat, locuia impreuna cu maica-sa. Averea popii crestea vazand
cu ochii, isi cumparase doua mosii, multe vite, oi si cai de rasa, construise un han si o casa de
piatra si se spunea ca avea "si banet". Lumea banuia ca popa "gasise vreo comoara", dar
toate acestea "bateau la ochi" si au starnit suspiciunea oficialitatilor. intr-o noapte, cand pe
mama o trimisese la targ impreuna cu argatii, popa lancu isi insceneaza un jaf, fiind gasit a
doua zi "legat butuc, cu muschii curmati de stransura franghiilor, cu calusu-n gura" si
plangandu-se ca l-au schingiuit si "i-au luat o groaza de bani". Ironia ascutita a lui Caragiale
descopera cateva inadvertente ale "jafului", mirandu-se cum cainii, care erau "ca niste fiare",
nu latrasera si nu fusesera nici adormiti sau omorati, cum de nu-i furasera popii si caii, "un
buiestras minunat si doua iepe de prasila". Dupa doua saptamani de la aceasta intamplare, se
auzi de o alta talharie ingrozitoare asupra arendasului de ia Darmanesti, care fusese pradat,
chinuit, apoi omorat impreuna cu o batrana cu care statea. Dupa aceasta faradelege, hotii
"spoiti cu negru cazura in lanturile justitiei" si cand popa se intoarse acasa de la treburile lui
negustoresti afla ca ceata de talhari fusese prinsa. Speriat, se duse degraba la "neica
Stavrache, hangiul, frate-sau mai mare", ca sa-l invete ce sa faca. Stavrache avea un han
asezat "in drum", era "om cu dare de mana" si fusese si el infricosat sa nu-1 calce hotii, asa ca
acum, ca-i prinsesera, rasuflase usurat. Popa lancu vine Ia han si ii destainuie fratelui sau, "ca
la un duhovnic", ca el era "capul bandei de talhari", ca isi inscenase jaful "ca sa adoarma
banuielile", iar acum regreta amarnic, scuzandu-se ca "dracu-l impinsese". Spaima lui este ca
talharii, acum ca fusesera prinsi, il vor demasca si pe el, de aceea venise disperat la fratele lui
mai mare, ca sa-i ceara un sfat: "- Ce-i de facut, neica Stavrache? scapa-ma!". in acel moment
sosesc Ia han, cu galagie mare, "vreo douazeci de voluntari tineri", cu un ofiter si trei sergenti
care se duceau la razboi si voiau sa se odihneasca pana dimineata, cand trebuia "s-apuce
trenul militar". Lui Stavrache ii vine ideea sa-l trimita si pe frate-sau, lancu, voluntar pe front,
il rade si il tunde "muscaleste".

„Povara bunătății noastre” de Ion Druță

Tema romanului o formează satul şi ţăranul în timpul celui de-al doilea război
mondial.

Ideea este că lupta pentru supravieţuire a românilor dintre Prut şi Nistru a cerut
multă tenacitate, mult curaj, multă forţă şi nenumărate sacrificii.Subiectul îl
formează dramatica existenţă a românilor din Basarabia, supuşi mereu unui
atac dinspre răsărit. Dacă în Fraţii
Jderi al lui Mihail Sadoveanu
acest atac era realizat de tătari,
iar în Nunta domniţei Ruxandra
de cazaci, în romanul lui Ion
Druţă atacul este dat de ruşi.
Eroul principal al romanului este
Onache Cărăbuş, care este din
satul Ciutura, de lângă Bălţi. În
momentul cedării Basarabiei, el
se găseşte, în mod simbolic, pe
podul de pe Prut, între un
grănicer român şi unul rus. El se reîntoarce după război în sat, într-un moment
dramatic, când satul ia foc şi oamenii rămân fără adăpost. Scriitorul ştie să dea
valoare simbolică unor lucruri comune cum ar fi: pietrele de lângă sat, drumul,
podul, pădurea, Prutul, pământul, fiindcă oamenii lui au o viaţă trăită simplu,
fără mari conflicte interioare, fără revolte violente, fără dorinţi de răzbunare,
fiindcă sunt blânzi, buni şi în sufletul lor se găseşte liniştea ce-o dă una dintre
fericiri: „Fericiţi cei blânzi că aceia vor moşteni pământul“. De aceea oamenii
stau descumpăniţi după arderea satului, dar Onache Cărăbuş, pe care nimeni
nu-l ia în seamă, le spune că în pădure e un cuib cu un ou şi-i cheamă să li-l
arate. Este un mod simbolic de a trata problema de bază a romanului şi anume
supravieţuirea. În acest sens, el face un drum spre pădure cu Tincuţa. El este
urmat şi de alţi ciutureni cu perechile lor. Este parcă o aluzie la poezia Revedere
de Mihail Eminescu, dar şi o ironică aluzie ca la Ion Creangă, fiindcă scriitorul
ţine să remarce că cele zece perechi, care s-au dus cu Onache Cărăbuş să vadă
cum a înverzit în mod simbolic codrul, au avut în iarnă câte un copil. De aceea
moaşa satului trebuia să alerge de la unul la altul, purtată de o sanie. Eroii, ca
Haralambie, dau dovadă de multă hărnicie, ca o virtute indispensabilă
supravieţuirii. El munceşte din noapte până-n noapte pentru a-şi închega o
gospodărie puternică, îmbelşugată. Fierarul satului este şi el harnic ca şi
unguroaica — moaşa satului. El le face cuie pentru agăţat leagănul copiilor, dar
mai ales cele pentru munca la câmp. Nevestele, care au fost plimbate la pădure,
deveniseră harnice şi cuminţele, fiindcă îşi înţeleseseră rostul lor „de a aduce pe
lume viaţa“. De aceea cântau cântece vechi, legănângu-şi copiii. Bărbaţii cu
hărnicie au curăţit de cenuşă vetrele caselor, au întocmit altele, au alergat prin
satele vecine, au făcut rost de sămânţă, au muncit la câmp, au ieşit din cumpăna
venită asupra lor, când leau ars casele. Simbolul pietrelor, din marginea satului,
este parcă o sugerare a proverbului: „Apa trece, pietrele rămân“, adică cei ce au
tăria credinţei, tenacitatea pământului, răbdarea, hărnicia, blândeţea pot trece
peste greutăţile vieţii. În mod simbolic, drumul cel vechi de legătură cu ţara a
fost desfiinţat de „moşiile ruseşti, răsărite atunci“, adică după 1812 când
Basarabia a fost ruptă de Moldova printr-un tratat încheiat între Imperiul ţarist
rus şi Imperiul otoman turc.
Note bibliografice
 Liviu Rebreanu
Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Tîrlișua, județul Bistrița-Năsăud –
d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, județul Argeș) a fost un romancier,
dramaturg și academician român. Liviu
Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885
fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului
Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi. În tinerețe,
mama era pasionată de teatru, fiind
considerată "primă diletantă" pe scena
Becleanului de baștină. Ambii părinți
constituie modelele familiei Herdelea care
apare în "Ion", "Răscoala", "Gorila", etc. În
anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în
comuna Maieru, pe valea Someșului.
Potrivit afirmației scriitorului: ”În Maieru
am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile ale vieții mele. Pînă ce, cînd să
împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.” a 1 septembrie 1906 a
fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi regali din
Gyula, în sud-estul Ungariei. La 1 noiembrie 1909 a debutat în presa
românească: la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu,
a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeași revistă, Rebreanu a mai
publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) și
Nevasta (16 iunie 1911). La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viață
la vîrsta de 59 de ani.

Mihail Sadoveanu
Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani - d. 19 octombrie
1961, București) a fost un scriitor, povestitor,
nuvelist, romancier, academician și om politic
român. Este considerat unul dintre cei mai
importanți prozatori români din prima
jumătate a secolului XX. Opera sa se poate
grupa în cîteva faze care corespund unor
direcții sau curente literare dominante într-o
anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă,
cea de început, a primelor încercări, nuvele și
povestiri, o a doua mitico-simbolică, din
perioada interbelică (reflectată în romane
precum Creanga de aur sau Divanul persian, precum și o ultimă fază
care corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-
comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic. În 1928 publică
povestirea Hanul Ancuței, aparținînd perioadei de maturitate a
scriitorului, fiind un volum de 9 povestiri, o îmbinație ideală a genului
epic și liric. După anul 1947, scrisul său virează spre ideologia noului
regim comunist, publicînd opere afiliate curentului sovietic al
realismului socialist, celebre fiind romanul Mitrea Cocor sau cartea de
reportaje din URSS Lumina vine de la Răsărit. În anul 1948 publică
romanul Păuna Mică, iar un an mai tîrziu în 1949, Mihail Sadoveanu
este ales președinte al Uniunii scriitorilor. Mihail Sadoveanu se stinge
din viață la data de 19 octombrie 1961, fiind înmormântat alături de
Eminescu și Caragiale.

Marin Preda
Marin Preda (n. 5 august 1922, Siliștea-Gumești, județul Teleorman —
d. 16 mai 1980, Mogoșoaia) a fost un nuvelist, romancier, scriitor și
director de editură român. La 5 august 1922, în comuna Siliștea-
Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al
lui Tudor Călărașu, ”de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va
purta numele mamei, întrucît părinții nu încheiaseră o căsătorie
legală, numai astfel Joița Preda putea primi
pensie în continuare ca văduvă de război.
Joița venea cu două fete din prima căsătorie:
Măria și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el
trei băieți cu prima soție care-i murise. În
ianuarie 1941 asistă la tulburele evenimente
ale rebeliunii legionare și ale
reprimării ei de către Ion Antonescu.
Intră în contact cu refugiații ardeleni și se
întîlnește cu siliștenii lui stabiliți în
București. Toate acestea vor fi evocate peste trei decenii în ”Delirul” și
în ”Viața ca o pradă”. În septembrie părăsește postul de corector la
Timpul. Pentru scurt timp este angajat funcționar la Institutul de
statistică. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl
angajează secretar de redacție la ”Evenimentul zilei”. În 1970 -
traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski:
Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primește premiul Uniunii
Scriitorilor pe anul 1971. În 1980, la editura pe care o conducea,
publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pămînteni. O lună mai
tîrziu este ales deputat în Marea Adunare Națională. Pe 16 mai 1980
moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia.

Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie 1852, Haimanale, județul
Prahova, astăzi I. L. Caragiale, județul Dîmboviţa, d. 9 iunie
1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet,
scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român,
de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg
român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost
ales membru al Academiei
Române post- mortem.
Primele studii le-a făcut între
anii 1859 și 1860 cu părintele
Marinache, de la Biserica Sf.
Gheorghe din Ploiești, iar până
în anul 1864 a urmat clasele
primare II-V, la Școala
Domnească din Ploiești. n august 1877, la izbucnirea
Războiului de Independență, a fost conducător al ziarului
Națiunea română. I.L. Caragiale a fost, printre altele, și
director al Teatrului Național din București. După trei ani de
colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul, dar
Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob
Negruzzi, îl numește director de scenă, post pe care
dramaturgul l-a refuzat. În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale
a murit subit în locuința sa de la Berlin, din cartierul
Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză.

Ion Druță
Ion Drută s-a născut la 3 septembrie 1928 în satul Horodişte raionul
Donduşeni. A lucrat la ziarele “Ţăranul sovietic”. “Moldova socialistă”
şi la revista “Femeia Moldovei”. Primul volum de schiţe şi nuvele, “La
noi în sat”, apare în anul 1953, urmat de alte lucrări de proză scurtă şi
de romanele “Frunze de dor”, “Povara bunătăţii noastre”. În anul
1969 se stabileşte cu traiul la Moscova, publicînd şi în limba rusă mai
multe volume de proză, eseistică şi dramaturgie. La iniţiativa lui Ion
Druţă este înălţat, lîngă Soroca, monumentul Poetului Anonim, numit
“Lumînarea Recunoştinţei” (2004). Este decorat cu Ordinul Drapelul
Roşu de
Muncă
(1960),
Ordinul
Lenin (1988),
Ordinul
 Republicii (1993). Laureat al Premiului de Stat al RSS Moldoveneşti
pentru romanul “Balade din cîmpie” şi nuvela “Ultima lună de
toamnă” (1967). În anul 1988 i se conferă titlul de Scriitor al Poporului
din RSS Moldovenească .Membru de Onoare al Academiei Române
(1990). Membru activ al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992).
Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat din Moldova (1999).
Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul
literaturii (2008).

Schema recapitulativă a Realismului

Regula
Termenul realism, folosit
pentru prima dată în anul
1798 de către scriitorul
german Fr. Schiller, are
două accepţiuni:
1. Atitudine în creaţie sau în
teoria literară, având ca
principiu debază reflectarea
realităţii în datele ei
esenţiale, veridice, fiind
opusăidealizării şi fanteziei;
potrivit acestei accepţiuni,
realismul nu este supus
niciunei perioade istorice,
putând fi aplicat creaţiilor
artisticedin toate timpurile;
2. Curent literar apărut în
prima jumătate a secolului
al XIX- le, dar care va
continua să se dezvolte în
forme specifice până în
Caracteristici Reprezentanți
1. Reprezentarea veridica a Costache
realitatii Negruzzi-“Alexandru
2. Prezentarea cu obiectivitate Lapusneanu”
a lumii reale, prin Ion Creanga- “Amintiri din
observarea tipurilor umane copilarie”
caracteristice pentru Ion Slavici- “Moara cu
societatea vremii. noroc”
3. Disparitia eroilor fantastici, Liviu Rebreanu- “Ion”
exceptionale. George
4. Preocuparea fata de sfera
Calinescu-“Enigma Otiliei”
economica si sociala.
Mihai Sadoveanu- “Fratii
5. Atitudinea critica fata de
Jderi”
om si societate.stil sobru si
impersonal
6. Se descriu orase, sate,
vestimentatii ale
personajelor.
Specia preferata este romanul.
present.

Schemă

Statut

Trăsătura Tipul uman Vârsta

Starea de
spirit
 Schemă

Avarul

Țăranul
Omul
promotor
muncitor
de tradiții

Tip uman a
pers. realist

Mama
Intelectualul
grijulie

Ratatul
 În vreme de război de I.L.C.
a :se
m
Te ta d
e
a n
b i
În re
cu ad aîn
t:cu
n r. St u
ctra :I,
r c.alIX
p
ti
se e
-ist,p g le
o a.rs,f I .

se spn riu
ro :
ră d
in l e
iu
o
zb
n
p
e ță răC o
tp
n
i1
e
.d
zb
7 :ti
8 .n
p
m
e
d
7
8
1
rTil: n
te
u
p
zb gm .-
fi
lse
icu
lău n tric
Agenda ortografică
Propoziţii cu ortogramele „s-a” şi „sa”

"sa" legat se pune atunci cand se poate inlocui cu ei/lui si cu cratima

cand nu se poate inlocui.

Exemple: Părerea sa nu conta. Omul s-a făcut de râs când a început să

povestească.Propoziţii cu ortogramele „la” şi „l-a”" la" legat se pune
atunci cand spui ca te duci undeva cum ar fi "Plec la magazin" si cu
cratima cand nu are sens de a pleca cum ar fi " l-a batut pe baiat"

Propoziții cu ortogramele „ne-am” și „neam" neam " se scrie legat

atunci cand are sens de ruda cum ar fi " A venit un neamla mine" si cu
cratima atunci cand nu are sens de ruda cum ar fi: " Ne-am pregatit sa
plecam" Propoziții cu ortogramele „s-au” și „sau”" sau " se scrie legat
atunci cand se poate inlocui cu " ori " cum ar fi: Sau mergi cu noi, sau
stai acasa. " si cu cratima cand nu se poate inlocui cum ar fi : " S-au
razgandit si vor pleca maine" Propoziţii cu ortograma „iau” şi „i-au” "
iau " se scrie fara cratima atunci cand are sens de a lua ceva cum ar fi:
" Iau aceasta prajitura" si cu cratima cand nu are acest sens cum ar fi "
I-au dat banii promisi" Propozitii cu ortograma ia/i-aSe scrie legat,
când poate fi înlocuit cu ridică, apucă, prinde Mama ia cartea de pe
masă. si cu cratima cand nu are acest sens Ortogramele " las si l-as "
Se scrie "las" atunci cand are sensul de "fricos". George este un la
las.l-as Se scrie "l-as" atunci cand urmeaza o actiune. L-as lasa sa plece
 Conjuncții corelative
În cadrul unor enunţuri există conjuncţii-perechi, aşa-numitele
conjuncţii corelative, atunci când prezenţa uneia presupune şi apariţia
celeilalte, mai răspândite fiind cele disjunctive, de excludere: ori... ori
(luăm ori fructe, ori sucuri); sau... sau (trebuie să decidem: sau
plecăm, sau aşteptăm); fie... fie (participanţii la concurs vor interpreta
fie o baladă, fie o doină); nici... nici (nici aici, nici acolo). Înlocuirea
uneia dintre conjuncţiile cuplului cu un sinonim nu se admite, de
aceea, nu sunt corecte exprimările de tipul „oferim sau bani, ori cărţi”.
La fel de importantă este respectarea cuplurilor corelative atât... cât şi
(atât studenţii, cât şi profesorii se pregătesc pentru eveniment); nu
numai... ci şi/dar şi (au fost nu numai comunicări, ci şi dezbateri). Nici
aceste cupluri nu admit modificări, nici măcar în ordinea apariţiei lor:
nu este corectă formularea „sunt mulţumiţi cât vânzătorii, atât şi
cumpărătorii”, fiindcă este încălcată topica conjuncţiilor. Cu totul
nefireşti pentru limba română sunt structurile de tipul „de copii
trebuie să aibă grijă cum familia, aşa şi şcoala”, „sădim copaci cum
primăvara, aşa şi toamna”, acestea fiind, de fapt, nişte calchieri din
limba rusă (как семья, так и школа; как весной, так и осенью).
Negaţia nu, în contextele cu semnificaţie disjunctivă, de excludere,
trebuie să fie însoţită obligatoriu de nici, chiar dacă nu apare cuplul
corelativ în întregime - „Nu am putut vorbi nici cu directorul” (implicit
- nici cu directorul, nici cu altcineva), „Nu am neglijat nici acest
aspect”. Însă unii vorbitori încalcă regula, înlocuindu-l pe nici cu şi, de
exemplu „Nu au fost de acord şi părinţii” (ca în rusă: не согласились и
родители) (corect: nici părinţii) sau ceea ce auzim acum într-un spot
publicitar: „Să nu uităm şi de bunici” (corect: nici de bunici).
 Agenda
lexicală
A fi (a)înălbi
fiinţă înălbit
nefiinţă înălbire
(a)fiinţa înălbitor
fiinţare albitură
(a)înfiinţa albeală
Înfiinţat dalb
neînfiinţat albuş
înfiinţare urzică albă
neînfiinţare alb de zinc
(a)reînfiinţa Marele Alb
reînfiinţat plop-alb
reînfiinţare
fiindcă
Agenda lexicală
Gând Piatră
gânduleţ pietricică
(a)gândi pietricea
gândit pietrişoară
negândit pietroi
gândire pietriş
gânditor pietrar
(a se)răzgândi pietrărie
răzgândit pietros(a)pietrui
răzgândire pietruit
îngândurat nepietruit
îngândurare pietruire
nepietruire
Lucrările proprii elaborate pe parcurs
Evaluare
 Curentele literare
Naturalism: Naturalismul este un curent literar apărut în
Franța, sub influența lui Flaubert, în a doua jumătate a sec.
XIX, care adoptă în literatură metodele de investigație proprii
științelor exacte: observația minuțioasă, reproducerea
realității în toate aspectele ei, oricât de sordide, personajele
având trăsăturile determinate de ereditate, de mediul social
etc.
Reprezentanți: Emile Zola, Guy de Maupassant, Theodore
Dreiser (O tragedie americană, 1925).

Simbolism: Apare în Franța în a doua jumătate a

secolului XIX, ca reacție împotriva parnasianismului. Termenul
este impus de Jean Moreas, care în 1886 scrie un manifest
literar numit "Le symbolisme". Precursorul simbolismului este
considerat Charles Baudelaire prin volumul "Corespondențe ".

Trăsături: utilizarea simbolurilor, simbolul oferind

posibilitatea unei interpretări multiple.
cultivarea sugestiei cu ajutorul căreia sunt puse în evidență
stări sufletești vagi, confuze, de melancolie, plictiseală.
cultivarea elementului muzical, a sonorității verbale.
existența sinesteziei (perceperea simultană a unui ansamblu
de senzații, auditive, vizuale etc.).

România reprezentanti:
Ștefan Petică, Fecioare în alb (volum publicat în 1902)
Dimitrie Anghel, În grădină (volum publicat în 1905)
Ion Minulescu, Romanțe pentru mai târziu (volum publicat în
1908)
Alexandru Macedonski, Flori sacre (volum publicat în 1912)
George Bacovia, Plumb (volum publicat în 1916).

Sămănătorism: este un curent literar, ideologic si social-

politic in primul deceniu al secolului al XX-lea, denumit dupa revista
„Samanatorul” care a reprezentat, in modul cel mai pregnant, teoretic
si practic, directiile de manifestare. Aparitia „Samanatorului”, revista
literara saptamanala (Bucuresti, intre 2 decembrie 1901 si 27 iunie
1910) a fost pregatita ca program, de publicatii anterioare : „Viata”
(1893), „Vatra” (1894) si mai putin cunoscutele „Gazeta sateanului”
(1884) si „Albina” (1897), în care au semnat multi scriitori intelectuali
ai timpului.

Reprezentati. Emil Gârleanu , George Coșbuc , Alexandru

Vlahuță, Octavian Goga
Iluminism : rezultat din curentul umanist al Renașterii, este o
replică la adresa barocului, în încercarea de a înlătura dogmele
religioase și de a propaga luminarea maselor pe baza experienței
proprii. Unii[cine?] consideră lucrarea lui Isaac Newton, Philosophiae
Naturalis Principia Mathematica (1687), ca fiind prima mare lucrare
iluministă. Istoricii francezi plasează, în mod tradițional, perioada
iluminismului între 1715.

Reprezentanți
Ion Budai-Deleanu

Samuil Micu

Petru Maior

Gheorghe Șincai

Samuel Richardson

Johann Wolfgang von Goethe

Immanuel Kant

Daniel Defoe

Jean-Jacques Rousseau

Denis Diderot
Fișa de autoevaluare a portofoliului
1. Ai efectuat integral si la timp temele? NU
2. Ti-ai corectat greșelile? Ți-ai refăcut temele greșite? DA
3. Respectă portofoliul tău structura corespunzatoare? DA
4. Urmărind calificativele și notele obținute la lucrările și teme
constați că: Am progresat
5. Cea mai bună notă
am luat la tema:
clasicism si iluminism.
6. Acum reusesc să fac
mai bine discursuri, să
comentez figuri de stil
și să fac proiecte.
7. Consideri că ai
dovedit originalitatea, imaginația în organizarea
portofoliului? DA
8. Ți-a plăcut să lucrezi la redactarea lui? DA
9. Consider că portofoliul meu merită nota 9, pentru că este
original și are informații foarte multe.
Fișa de analiză a procesului de învățare
1.Am înțeles cu ușurință fiecare tema ce și cum trebuie so
aranjez pe
foaie.
2.A fost dificil să elaborez schemele pe baza lucrarilor.
3.Cea mai ușoară temă a fost la clasicism, pentru că este ușor
de
reținut și de elaborat exercițiile în baza ei.
4.Învăț mai ușor când am tot materialul la îndemână.
5.Învăț cu dificultate când nu înțeleg ce trebuie să elaborez,
când
numi place tema.
6.Îmi propun să apelez des la acest portofoliu la pregatire de
bacalaureat, pentru informații suplimentare.