Portofoliu

Croitor Marin
clasa a 12-a

Ion Druță
 “Duc vorba în lume așa cum îmi vine:
cu rădăcini, cu ramuri, cu frunze cu tot”

Ion Druță s-a născut pe 3 septembrie 1928, în satul Horodiște, județul interbelic Soroca, din
Regatul României. A absolvit școala de silvicultură și Cursurile superioare de pe lângă Institutul
de Literatură „Maxim Gorki” al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S.

Horodiște

Cela mai
Biserica Frunze de
Albă
relevant dor
e opere

Povara
bunătății
noastre

 Aprecieri

“Ion Druţă a preferat, conştient şi benevol, calea autoexilului: mai întîi – a celui intern, de
creaţie, apoi şi a celui extern, existenţial. Chiar de la începutul activităţii sale literar-artistice el
evadează din lagărul de concentrare al ideologiei oficiale, retrăgîndu-se şi situîndu-se ireversibil
pe poziţiile umanitarismului şi ale valorilor etno-naţionale, constituite de-a lungul istoriei.”
(Haralambie Corbu, academician)

“Biserica Albă ”
Romanul „Biserica Albă ” presupune o operă bazată pe valorile moral-spirituale,
care ilustrează o perioadă istorică și evidențiază 2 state complet diferite: Ecaterina
Mare – aroganța, desfrânare, lipsa de credință, dezumanizare / Ecaterina Mică –
dragostea de viață, demnitate, credința, frumosul, empatia, simțul matern
desăfârșit

Comentariu unei valori pe care o promovează personajul Ecaterina Mică,

exemplificând prin exemple concrete

Personajul Ecaterina Mică din romanul Biserica Alcă

reprezintă tipul femeii de la sat, ce este înzestrată cu
simplicitate, puritate și credință adevărată față de
Dumnezeu. Devotamentul său de religie este
demonstrat în următoarea secvență:
”- Pentru ce să mergi așa de departe?
-Doară, doară vom fi și noi auziți în ceruri. Că dacă
am căutat și nu am găsit într-un loc, să mergem să
căutăm în altă parte. Scrie doar în cartea ce mare –
căutați și veți afla.”. Fiind în căutarea unui loc de suflet,
Ecaterina este gata să meargă oricât nu ar fi, pentru a
găsi acel loc special, în care liniștea îi va copleși sufletul.
Deasemenea putem deduce că are o relație specială
față de literatura bisericească.
Mihai Eminescu
“Cugetătorii gândesc spiritul lumii. Ei nu pot fi văzuți și înțelegi
decât de cei care pot să urce o clipă spre dânșii”

Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea
mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română. A publicat un singur volum
antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a
societății Junimea, din care Eminescu făcea parte. Printre operele notabile se numără
Luceafărul, Odă și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).

Iubirea

Teme și
Cosmogonia Motive Istoria

eminesciene

Natura

 Limbajul Eminescian
Cercetarea liricii eminesciene relevă o seamă de aspecte majore privind apartenența unor elemente
de expresivitate la diferite niveluri ale limbajului. In acest fel, putem deosebi în lexicul eminescian trei
straturi de baza, cuvintele transmise din limba vie a poporului, cuvinte preluate din limba veche si
neologismele. Trasătura dominantă a lexicului folosit de poet constă în proprietatea termenilor si (mai
ales) în bogăția sensurilor obținute prin nuanțare, adâncire si uimitoare disocieri.
Poezia “Dorința”
Vino-n codru la izvorul Fruntea albă-n părul galben
Care tremură pe prund, Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Unde prispa cea de brazde Lăsând pradă gurii mele
Crengi plecate o ascund. Ale tale buze dulci...

Şi în braţele-mi întinse Vom visa un vis ferice,

Să alergi, pe piept să-mi cazi, Îngâna-ne-vor c-un cânt
Să-ţi desprind din creştet vălul, Singuratece izvoare,
Să-l ridic de pe obraz. Blânda batere de vânt;

Pe genunchii mei şedea-vei, Adormind de armonia

Vom fi singuri-singurei, Codrului bătut de gânduri,
Iar în păr înfiorate Flori de tei deasupra noastră
Or să-ţi cadă flori de tei. Or să cadă rânduri-rânduri.

Romantismul în opera Eminesciană

Mihai Eminescu este cel mai mare reprezentant al romantismului

românesc, întreaga sa operă fiind împânzită de motive poetice
fundamentale, sau chiar motive specifice cunoscute sub denumirea de
motive eminesciene, valorificând ceva unic și important. Eu am ales
motivul visului, ce este dezvoltat aproape în fiecare operă, reliefând lumea
interioară a geniului și aspirațiile sale spre absolut fiind romantizate de
viața de dincolo de realitate sau moarte. În poezia „Dorința” de Mihai
Eminescu, cu ajutorul visului este creionată dragostea și tendința spre
supremația ei pentru împlinirea și liniștea sufletească. Eminescu trăiește o
stare de siguranță și simte o sursă de inspirație atunci când este mai
aproape de creatorul universului. Toate aceste fapte sunt argumentate de
versurile: “ Vom visa un vis ferice
Îngâna-ne-vor c-un cânt”.
În concluzie pot spune că operele eminesciene cuprind diverse
motive poetice, ce în ansamblu valorifică dragostea, cultura și universul
pentru omul de geniu
Grigore Vieru
“Șlefuirea cuvântului, desăvârșirea metaforei, adâncirea
și limpezirea ideii poetice nu au capăt în timp”

Grigore Vieru a fost un poet român, ales membru corespondent al Academiei Române. S-a
născut și a activat în Republica Moldova devenind un simbol al valorilor şi unității românești,
fiind strâns legat de ambele maluri ale Prutului. Tematica lui Grigore Vieru este aparent simplă,
dar foarte profundă – a scris poezii despre mamă, natură, sat, poezii cu caracter social,
abordând de asemenea valorile și tradițiile românești

Mam
a

Ideile
trinității
dominante în
creația
maestrului

Limba
Iubirea română

 Mărturiile poetului

-Am răsărit ca poet din frumusețea, bogăția și tainele limbii române, căreia îi vor
rămâne îndatorat până la capătul vieții

-Zilele de Paște și Crăciun, pentru mine, sânt cele ale inspirației, când pâinea unui
poem, a unui cântec, a unui aforism se nimerește frumoasă. Atunci mă simt cel
mai fericit om din lume. Atunci mă simt puternic și neânvins și-mi pare că pentru
prima oară gust din farmecele vieții
„LEAC DIVIN”
Iubire! Tu, cea ocrotită Iubire! Ram de rouă sfântă,
De dulcele luminii mirt, Cânt unic, o, ce mă adaști!
Ca miezul unei sfinte azimi Asupra-ngândurării mele
De coaja ei doar ocrotit Tu nu plângi lacrima – o naști.

Înconjurată de lumină,
Tu însăți din lumină vii.
Pre tine doar te am pe lume
Și nu voi alte veșnicii.

 Câmpul lexico-semantic al cuvântului divinitate: mirt, azimi, rouă sfântă, lumină.

 Două enunțuri cu sens propriu și figurat al lexemului miez:

La prepararea bucatelor se folose;te doar miezul de nucă.

La miez de vară bunicul a strâns roada.

 Subliniază sinonimul care ar putea substitui cuvântul a ocroti în acest text, motivând,
într-un enunț, alegerea: a apăra, a feri, a păzi, a oblădui.

A ocroti – A păzi
Cuvântul a păzi reflectă sensul adevărat al textului și a mesajului transmis de autor.

 Explică, în două enunțuri, valoarea stilistică a două semne de punctuație, la alegere.

1) Semnul exlamării de după cuvântul “iubire” accentuează importanța sentimentului de

admirație al autorului pentru sentimentul de iubire.
2) În versul “cânt unic, o, ce mă adaști ! ”, cele două virgule creionează starea de spirit și
orespirație îngreunată a scriitorului.