Zodia Cancerului

Romanul "Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda" a aparut in anul

1929 si constituie culmea prozei sadoveniene ce evoca perioada
istorica de suferinta si decadere a Moldovei, urmand volumelor
"Neamul soimarestilor" si "Vremuri de bejenie".
Surse de inspiratie:
Mihail Sadoveanu (1880-1961) porneste in crearea romanului de la
documentele cronicarilor, dar si din literatura populara care retine in
creatiile folclorice cele mai importante evenimente ale neamului
romanesc.
"Letopisetul Moldovei de la Dabija-voda pana la a doua domnie a
lui Constantin Mavrocordat" de Ion Neculce mentioneaza dezastrul
economic si taxele nemiloase din timpul celei de a treia domnii a lui
Duca-Voda: "Si au dus pe Duca-Voda in Tara Leseasca si acolo au murit.
si cand il ducea pe drum, il pusase intr-o sanie cu doi cai, unul alb si
unul murgu si cu hamuri de teiu, ca vai de dansul. Ocari si sudalmi, de
audze cu urechile. s-ajungandu la Suceava, la un sat, anume..., au
poftitu putintel lapte sa manance. Iar femeia gazda i-au raspunsu ca
n-avem lapte sa-ti dam, c-au mancat Duca-voda vacili din tara, de-l va
manca vermii iadului cei nedormiti. Ca nu stie femeia acie ca este
singur el Duca-voda. Iar Duca-voda, daca au audzit ca este asa indatau inceput a suspina si a plange cu amar...".
Cantecul popular exprima suferintele moldovenilor, provocate de
un domn hain: "Frunza verde foi uscate,/ In Moldova nu-i dreptate,/ Foc
si para-n lung si-n lat/ Pentr-un cane blestemat,/ Pentru voda cel hain,/
Duca-voda cel fieros,/ Cu cei mari prietenos,/ Cu cei mititei canos" ori
cantecul, sub forma blestemului popular, confirma starea jalnica in
care fusese adusa tara de acest domnitor cumplit: "Doamne, du-l si-l
du departe,/ S-aiba dracul de el parte;/ Doamne du-l si-l du mereu,/ Sa
pot rasufla si eu!".
Tema romanului evoca imaginea Moldovei, aflata in decadere
economics si saracie crunta in care se zbate poporul in vremea
domniei lui Duca-Voda, precum si lupta acestuia pentru a-si pastra
tronul la cea de a treia domnie, prin lacomia de "dajdii" puse in spatele
moldovenilor, pentru ca el sa-si poata plati birurile care-l tineau domn.
Semnificatia titlului. Cuvantul "cancer" inseamna in limbajul
popular "rac" si sugereaza aici o intreaga epoca ("zodie"), vazuta ca o
predestinare, de regres, decadere si suferinte de nesuportat de catre
moldoveni, impovarati de navalirile turcilor, de agitatele si nesfarsitele
lupte interne pentru putere, ceea ce a dus la o saracie fara precedent,
a tarii. Titlul este completat cu identificarea exacta a acelor timpuri
nefaste, "Vremea Ducai-Voda", ca adevarate marturii ale unei istorii
vitregite de conducatori haini.

Structura si compozitia romanului

Romanul "Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda" este structurat in
XXXIII de capitole, fiecare dintre ele purtand titluri explicative ori
sugestive pentru continutul evenimentelor relatate.
Romanul incepe cu un titlu explicativ pentru continutul primului
capitol, unde accentul cade asupra calitatilor deosebite ale
personajului Ilie Turculet. Alte capitole au tifluri-sinteza, asa cum este
capitolul IX, "Drum spre Iasi" ori capitolul XI: "Popas la Iasi". Capitolul
XXXIII sugereaza stari, sentimentele sfasietoare ale iubirii neimplinite:
"Cei din urma, In care domnita Catrina mai vede o data pe beizade
Alecu".
Romanul are ca principala modalitate narativa de creatie motivul
strainului, care era frecvent in secolul al XVIII-lea, mai ales in literatura
franceza. Montesquieu in "Scrisorile persane" si Voltaire in "Naivul"
folosesc drept pretext, pentru a realiza o imagine mai sugestiva a
societatii franceze a timpului, vizita unor straini, care observa mult mai
profund si mai adevarat aspectele sociale si istorice decat oamenii
locului, obisnuiti deja cu imaginile respective, devenite banale pentru
ei. In literatura romana, intalnim motivul strainului in proza "Balta
Alba" a lui Vasile Alecsandri, unde, prin ochii unui francez, este
prezentata Moldova secolului al XIX-lea, printr-o serie de elemente
primitive si altele de civilizatie avansata, imagine naucitoare pentru
vizitatorul european.
In "Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda" motivul strainului este
ilustrat de abatele de Marenne, care calatorea "din Apus spre Rasarit",
cu o misiune secreta, ce-i fusese incredintata de catre marchizul de
Croissy, secretar si ministru de externe "al Regelui Soare" din Franta.
Naratorul omniscient si naratiunea la persoana a III-a definesc
perspectiva narativa a romanului. Timpul narativ este cronologic, bazat
pe relatarea in ordine a derularii evenimentelor situate intr-un trecut
istoric, iar spatiul narativ este real, Moldova secolului al XVII-lea.
Modalitatea narativsi se remarca, asadar, si prin absenta marcilor
formale ale naratorului, de unde reiese distantarea acestuia de
evenimente.
Constructia subiectului
Romanul nu are un fir epic, o actiune narativa, ci este numai o
ilustrare monografica a realitatilor istorice din Moldova secolului al
XVII-lea, in care strainul este impresionat de frumusetea plaiurilor, de
obiceiurile si credintele strdmosesti, de locuitorii ce-l surprind prin
stiinta "cetirii" semnelor vremii si ale naturii si de Urania domnitorului
Duca-Voda.
Incipitul precizeaza timpul si locul inceperii actiunii, "la sfarsitul lunii
septembrie, care, in Moldova, se chiama brumarel, [...] de la Hristos,
1679".
Ca in orice roman, se regasesc si in "Zodia Cancerului" mai multe
planuri de actiune care se intrepatrund si la care participa numeroase

personaje, puternic individualizate. Abatele de Marenne este insotit, in

trecerea sa prin Moldova, de beizade Alecu Ruset, fiul fostului domnitor
Antonie Ruset, care fusese iniaturat de la tron prin intrigile lui Duca,
actualul voda al tarii. Calauza care-l conduce prin hatisurile
intorlocheate ale acestor meleaguri este Ilie Turculet, vestit pentru
priceperea lui in dezlegarea tainelor naturii.
Abatele de Marenne, pe masura ce inainteaza dinspre Tara Leseasca
spre rasarit, observa cu interes ca in Moldova "oamenii sunt mai
aproape de natura si de Dumnezeu", referindu-se la taranii nestiutori
de carte, dar care puteau prezice cu exactitate schimbarea vremii,
dupa semnele naturii. Francezul este incantat de frumusetile naturii
feerice care-l extaziaza, de salbaticia dumnezeiasca a poienii cu zimbri,
care-i trezeste abatelui "un simtamant de evlavie". Tara Moldovei este
blagoslovita de Dumnezeu, minunea divina existand mai ales in
chipurile naturii, decat in lacasurile sfinte. Se remarca in aceasta parte
a romanului mai multe pauze descriptive, care intrerup naratiunea
pentru a descrie salbaticia naturii, peisajele sau infatisarea oamenilor.
Abatele de Marenne este surprins de contrastul dintre Alecu Ruset,
care vorbea fluent limba franceza si faptul ca starea naturaia primitiva
se rasfrange puternic in viata acelorasi oameni, prin absenta podurilor,
prin nestiinta de carte, prin saracia impresionanta in care traiau.
Dar cea mai mare nedumerire a strainilor este contradictia dintre
natura feerica si soarta nefericita a moldovenilor, care sunt mereu
alungati din casele lor, haituiti de navalirile tatare sau de oamenii
domnitorului Duca veniti sa incaseze biruri, exodul populatiei spre
munti, nesiguranta drumurilor si a sufletelor, intr-o epoca de
comploturi, de guri hranite din nemultumiri stravechi intre domni si
boieri. Se creeaza, cu o sugestiva putere evocatoare, sinteza unei
epoci istorice. Dar nu numai satele sunt paraginite, ci si in Iasi, capitala
Moldovei, cladirile au o arhitectura inestetica, dand senzatia de
improvizatie, ulitele intortocheate, acoperite de noroi sunt intunecoase
si pline de cersetori. Impresionat de toate acestea, abatele de Marenne
crede ca "Dumnezeu a pus aici un paradis", dar beizade Alecu li
raspunde cu durere: "E adevarat; un paradis devastat", intrucat chiar si
curtea sa era o injghebare provizorie.
In privirile oamenilor se citeste amaraciune si nesiguranta, dar si-au
pastrat bunatatea si omenia, fiind totusi deosebiti fie prin forta lor
fizica, fie prin cea sufleteasca, avand o credinta nestramutata in ceea
ce ei numesc datorie a vietii. Satrarul Lazarel Griga este un simbol al
ospetiei moldovenesti, el punand mai intai pe masa bucate reci si
proaste si vin "acrut", pentru ca bucatele adevarate, ca "zama de
gaina", sarmalele si vinul bun (care are povestea lui), sa produca
asupra musafirilor o placere si mai mare. Naratorul da si reteta borsului
moldovenesc de potroace, care vindeca pe orice petrecaret, dupa o
noapte de chef.
Luand exemplu de la stanci si de la arbori, moldovenii manifesta o

rezistenta de nezdruncinat in fata tuturor vicisitudinilor, ei invingand

pana la urma toate obstacolele cu multa rabdare, explica Alecu
abatelui, in ipostaza de narator-mesager. Strainul este puternic
impresionat de priceperea oamenilor in interpretarea semnelor vremii,
de stiinta mestesugului vanatorii si mai ales de capitanul Ilie Turculet,
pentru talentele lui de calaret si cunoscator al tainelor naturii. Cu cat
merg mai spre rasarit, cu atat oamenii sunt mai aproape de natura si
de Dumnezeu". Natura este "istorizanta", pentru ca a vazut si "a
inghitit multe suflete" (M. Ralea).
La Iasi, strainii constata ca sunt intr-un decor oriental, dat de
bisericile vechi, de ulitele negustorilor, dar si de comportamentul lui
voda, care, dupa ospatul oferit la curte in cinstea abatelui, ii judeca pe
dusmanii domniei, iar pedepsele sunt crunte. Judecatile lui Duca sunt
formale, deciziile dictate de interese avide raman ascunse, iar
executiile sunt amanate cu sadism. Pivnita curtii domnesti este o
adevarata camera de tortura, in care stapaneste calaul Buga, iar
domnitorul asista cu placere la schingiuirile victimelor in scopul
obtinerii de marturisiri complete.
Deseori, cuprins de surescitare,
Duca da sfaturi calaului pentru a amplifica suferintele celui cercetat:
"Cresteaza-i limba si presara-i-o cu sare... gateste spini si aschii, ca sa i
le bati sub unghii!". Printre cei care sunt adusi la judecata domneasca
se afla si batranul Tudor soimaru, care, desi neputincios si orb, are
curajul sa-l infrunte pe despot, acuzandu-l ca a saracit poporul si tara
prin hotii si talharii domnesti.
Saraciti, obiditi si storsi de vlaga, taranii incearca o revolta, dar
Duca-voda porunceste hatmanului Buhusi sa reprire sangeros
razmerita, iar primul cap taiat sa-i fie adus la curtea domneasca. Pe
boierii care refuza sa mai adune darile exagerat de mari ii judeca
formal si ii executa imediat, iertandu-l totusi pe spatarul Ion Milescu,
deoarece acesta ii putea fi de folos. Sub amenintarea cu moartea si
terorizandu-l cu sadism, tiranul il obliga pe iscusitul condeier sa-i
plasmuiasca un document fals, in care sa imite semnatura lui Ruset.
Duca trimite apoi scrisoarea fictiva lui Cara Mustafa, cu scopul de a-l
pierde pe adversarul sau si de a face posibila prigonirea acestuia de
catre turci.
In alt plan narativ, romanul este erotic, dragostea dintre beizade
Alecu Ruset si Catrina, fiica firanului domnitor Duca Voda, fiind
asemuita cu aceea dintre Romeo si Julieta. Alecu Ruset, care vizitase
Franta, studiase in Polonia si traise o vreme la Istanbul, era indragostit
de domnita Catrina, fiica dusmanului sau, voda Georgie Duca. Dupa cel indepartase de la tron pe Antonie Ruset, il prigonea pe fiul acestuia,
deoarece detinea niste scrisori compromitatoare pentru domnitor, pe
care tanarul le pastra in siguranta la niste prieteni in Polonia.
Domnitorul Duca vrea sa o casatoreasca pe fiica sa, Catrina, cu Stefan
beizade, din considerente politice, pentru a castiga si tronul Tarii
Romanesti. Disperat ca-si pierde iubita, Alecu Ruset il rapeste pe mire

chiar in ziua nuntii, dar este prins de oamenii lui voda si ucis de acesta
cu buzduganul "in frunte, intre ochi". De o cruzime fara margini, Duca
isi obliga fiica sa asiste la uciderea iubitului, tanara, imbracata
mireasa, "isi incovoie fruntea pe genunchi, lasandu-si mainile albe sa
atarne intr-o parte, ca si cum ar fi fost straine de dansa". Povestea de
dragoste tragica se afla sub semnul "zodiei racului", dar constituie
totusi numai un pretext pentru realizarea unui tablou impresionant de
epoca, in care accentul cade pe aspectele sociale si istorice ale Tarii
Moldovei.

Caracterizarea personajelor
Personajele sunt numeroase si bine individualizate. Cele mai multe
sunt atestate istoric, de aceea trasaturile lor de caracter sunt preluate
din diferite documente si cronici.
Abatele de Marenne este personajul care slujeste drept procedeu
literar, calatorul strain prin ochii caruia Sadoveanu evoca un moment
din istoria Moldovei, modalitate narativa cunoscuta in literatura ca
motivul strainului. El este in acelasi timp observator si comentator al
aspectelor sociale si istorice din Moldova secolului al XVII-lea.
Abatele de Marenne apare in roman chiar de la inceput, cand
prozatorul prezinta faptul ca de curand trecuse hotarul din Tara
Leseasca "un strain", care venea de departe si urma, impreuna cu
insotitorii sai, "drumul cel mare din valea Siretului".
Naratorul ii face inca din prima pagina, in mod direct, portretul fizic:
"un trup, desi scund, inca destui de voinic si destui de sprinten; iar de
sub gluga privea o fata blanda cu trasaturi fine si spirituale". Haina
umila ascundea o inalta fata bisericeasca si nu un calugar de rand,
pentru ca el "purta pinteni si se tinea ca un vechi calaret". Paul de
Marenne, abate de Juvigny, era un "cuvios personagiu ecleziastic din
ordinul Sfantului Augustin", care calatorea cu pretextul de a
propovadui "lumina cea adevarat" din Apus spre Rasarit, "la
necredinciosi". Adevarata sa misiune era insa secreta, ii fusese
incredintata de marchizul de Croissy, "secretar al Regelui Soare la
Afacerile Straine", iar abatele, venind din Franta, se indrepta spre
Istanbul pentru a incerca o posibila alianta cu turcii impotriva nemtilor,
care-i atacasera.
Cele mai multe trasaturi morale reies prin caracterizare indirecta,
mai ales din atitudinile, gandurile si vorbele personajului. Om
invatat si umblat prin lume, obisnuit cu eleganta de la curtea lui
Ludovic al XlV-lea (supranumit de francezi Regele Soare), solul strain
descopera cu mirare viata simpla a moldovenilor si constata cu
incantare ca aici "oamenii sunt mai aproape de natura si de
Dumnezeu". Inzestrat cu o curiozitate vie, observator atent, abatele de

Marenne, este fermecat de natura salbatica, de padurile nesfarsite, de

maretia muntilor si de bogatia vanatului: "Dumnezeu a pus aici un
paradis". Abatele de Marenne este bonom, simpatic, instruit si fin, cu
gesturi cumpatate si mare amator de mancare si bautura buna
deoarece "desi calugar inchis in mantie si randuieli aspre la manastirea
sa", abatele era un om de lume. Ajunsi la Constantinopol, abatele,
rafinat in arta conversatiei, este de mare ajutor tanarului Alecu Ruset
si, cu abilitate diplomatica, inteligenta si generozitate, joaca sah cu
sultanul, se lasa batut de acesta, pentru a-l binedispune, creand astfel
atmosfera propice obtinerii de favoruri.
Om trecut prin multe, abateie este un fin cunoscator al psihologiei
umane, are o blandete si o intelepciune parinteasca pe care o revarsa
asupra tanarului Ruset si o intelegere superioara a vietii.
Perpessicius considera fericita inspiratia lui Mihail Sadoveanu "de a fi
implicat, in textura aceasta orientala, silueta de aur a elegantului
abate Paul de Marenne".
Alecu Ruset, personaj atestat istoric, este fiul fostului domnitor,
Antonie Ruset, ce fusese inlaturat de la tron prin intrigile lui Duca-Voda,
care-i luase locul la conducerea Moldovei. Noul domnitor il alungase de
la curte pe Alecu Ruset, insa il tinea sub o stricta supraveghere, pentru
ca detinea secretul unor scrisori compromitatoare pentru Duca, pe care
tanarul le avea in pastrare la niste prieteni in Polonia. Fatalitatea sortii
facuse ca el sa se indragosteasca puternic de Catrina, fiica despotului
Duca.
Portretul fizic este prezentat prin intermedial strainului de
Marenne, care vede "un boier tanar moldovean pe-un arabesc roib".
Imbracamintea tanarului nu face o impresie buna asupra rafinatului
abate, pentru ca "straiul nu-i era stralucit, asa precum ar fi fost de
asteptat de la un fecior de Domn" si nici faptul ca "desi avea nume de
bun ostean, se infatisa cam palid si subtiratic", calarea dupa "moda
necredinciosilor ismailiteni", avand "pe obraz un zambet nesilit".
Cele mai multe trasaturi morale reies prin caracterizare indirecta,
mai ales din faptele, gandurile si vorbele personajului Alecu Ruset este
un tanar instruit, poate prea evoluat pentru epoca, vizitase Franta,
studiase in Polonia, cunostea cultura Bizantului si pe cea slava, vorbea
impecabil limba franceza, fiind un fin observator al lumii prin meditatii
subtile asupra realitatilor vremii, explicandu-i strainului firea
moldovenilor, mentalitatea lor de viata, rabdarea si echilibrul lor
interior luate de la natura.
Impetuos si indraznet pana la inconstienta, el il santajeaza pe DucaVoda cu scrisorile pe care le detinea ca marturie a tradarii
domnitorului. Alecu Ruset se indragostise de fiica lui Voda, Catrina si
iubirea era reciproca dar domnitorul hotarase s-o marite cu StefanBeizade, fiul lui Radu-Voda. Cei doi indragostiti se intalnesc prin
complicitatea Magdalinei, dadaca tiganca a domnitei Catrina si cu totii
erau cuprinsi de teama si de grija de a nu fi descoperiti de tiranicul

voda sau-de slujitorii lui. Ruset se confeseaza abatelui, marturisindu-i

chinurile si suferintele pe care le indura pentru ca nu-si poate implini
iubirea: "Am pe mine cameasa lui Nessus". Fara sa asculte sfaturile
intelepte ale abatelui, Alecu Ruset pune la cale rapirea mirelui, chiar in
ziua nuntii, dar este prins de oamenii domnitorului si dus inaintea
acestuia. Duca-Voda il paleste cu buzduganul in frunte, de fata fund si
Catrina, imbracata in rochie de mireasa.
Iubirea scurta si nefericita dintre Alecu Ruset si domnita Catrina este
menita a da romanului o insufletire sentimentaia, care sa treaca
dincolo de limitele descriptive ale unei epoci istorice.
Catrina Duca, personaj atestat istoric, este fiica lui Duca-voda si o
personalitate feminina bine individualizata in roman, prin firea
autoritara, hotarata, asemanatoare cu a bunicii ei, Dafma-Doamna.
PortretuI tinerei este conturat prin ochii abatelui de Marenne, care,
cerand sa fie primit la curtea domneasca, remarca privirea suava, dar
si energia si voluntarismul expresiv al vocii tinerei domnite.
Catrina este indragostita profund de Alecu Ruset, dusmanul de
moarte al lui Duca-voda, de aceea ei sunt considerati ca fiind "Romeo
si Julieta in spatiul medieval romanesc". Intr-o lume plina de minciuna,
ipocrizie si interese meschine, rezistenta acerba a Catrinei privind
obligatia de a se casatori cu stefan, fiul lui Radu-Voda denota un spirit
modern, lipsit de prejudecati. Eroina se lupta cu mult curaj si hotarare
pentru dragostea ei, isi convinge tatai s-o ia in caiatorie la Tarigrad,
unde infrunta prejudecatile mahomedane despre conditia umila a
femeii si-l cere sultanului sa-i anuleze logodna fortata. In final, ea va
accepta totusi casatoria cu Beizade Stefan ca sa-si salveze familia de
prigoana turcilor, indignati de cutezanta printesei de a-si revendica un
drept pe care il au numai barbatii, anume acela de a-si alege
partenerul de viata.
In finalul romanului, Catrina este pusa intr-o situatie cutremuratoare:
imbracata in rochia alba de mireasa, ea asista -neputincioasa si
inmarmurita de suferinta - la uciderea iubitului ei, Alecu Ruset, de catre
Duca-voda.
Duca-Voda, personaj atestat istoric, se afla la a treia domnie pe
tronul Moldovei de la sfarsitul secolului al XVII-lea si intruchipeaza
domnitorul hain, tiran, crud si despot, care duce tara intr-o saracie
jalnica, marcand una dintre cele mai neguroase perioade de decadere
materiala si spirituala din istoria ei. El este prototipul de antierou prin
excelenta, intrunind exclusiv trasaturi negative.
Mihail Sadoveanu il prezinta pe voda Georgie Duca in anul de domnie
"de la Hristos 1679", cand in Moldova se instalase o atmosfera de
suspiciune si teroare din cauza lacomici sale, care marea dajdiile
poporului pentru "a plati mucaremeaua" (taxa pe care trebuia sa o
plateasca turcilor pentru innoirea domniei), confisca averile boierilor, ii
chinuia si "ii izbea cu buzduganul de moarte".
Fiind personaj atestat istoric, portretul domnitorului Georgie Duca

este preluat in cea mai mare parte din documente istorice si cronici.
Cele mai multe trasaturi morale reies prin caracterizare indirecta, mai
ales din faptele, gandurile si vorbele personajului. Necrutator, rau,
inuman, ducand o viata izolata din pricina firii sale inchise, rautacioase,
Duca -Voda inspira teama tuturor, pentru ca, suspicios si ursuz, este
neinduplecat fata de slabiciunile si pacatele omenesti. Ramane
complet impasibil la suferintele oamenilor.
Duca stapaneste arta disimularii, pe care o exercita cu maiestrie in
perioada domniei, pentru a prinde si pedepsi pe orice boier care ar
incerca sa iasa de sub tiranie: "Vazandu-ma pe mine vesel si
nebanuind nimic, daca sunt langa noi, unii din vinovati nu vor scapa".
Iute la manie si neiertator, domnitorul le cruta viata celor adusi la
judecata, dar porunceste cu cruzime sa-i schingiuiasca "pana ce satele
lor vor plati de doua ori cat arata tabelele vistieriei", lacomia sa fiind
fara limite.
Duca-Voda este avid de putere si de stapanire, ocupa, pe langa
tronul Moldovei si pe cel al Ucrainei turcesti, pe care il dobandise "in
ziua impacarii sale cu Stefan Beizade, fara fiind Sultan Mehmet". Voda
voia sa organizeze nunta fiicei lui cu mare fast, numai din infatuare si
snobism, pentru ca sa se vorbeasca peste tot in lume "de marirea sa si
sa ramaie insemnat si-n letopiseti".
Tirania domnitorului, placerea lui de a chinui oamenii se apropie de
sadism atunci cand il ucide pe Alecu Ruset, simtind "infiorarea
bucuriei" si, desi era ziua nuntii fiicei sale, domnitei Catrina, il izbeste
cu "buzduganul cel mic, cu care batuse in ajun pe vornicii de targ".
Criticul Nicolae Manolescu vede in Duca-Voda "un despot de tip
turcesc, machiavelic prin natura si traditie".
Romanul "Zodia Cancerului sau Vremea Ducdi-Vodd" de Mihail
Sadoveanu este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu
actiune complexa si complicata, desfasurata pe mai multe planuri
narative, care se intersecteaza, avand o intriga complicata. Personajele
numeroase si puternic individualizate sunt angrenate in conflicte
adanci, structura narativa este ampla si contureaza o imagine bogata
si profunda a vietii moldovenilor. Principalul mod de expunere este
naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin descriere si
indirect, din propriile fapte, ganduri si vorbe, cu ajutorul dialogului si al
monologului interior. Elementele realiste ilustrate de adevarul istoric,
preluat de Mihail Sadoveanu din "Letopisetele" cronicarilor defnesc
aceasta opera drept un roman istoric.