Viata lui

Mihai

Eminescu
“Numai poetul,
Сa pasari ce zboara
Deasupra valurilor,
Trece peste nemarginirea timpului:
In ramurile gandului,
In sfintele lunci,
Unde pasari ca el
Se intrec in cantari.”
Mihai Eminescu
       Viata lui Eminescu este una
exemplara. Nu este viata unui
sfant si nici a unui erou in sensul
consacrat de biografiile care
idealizeaza. Este viata unui geniu
care a trait permanent cu privirea
atintita spre inaltele idealuri: de
arta, de cunoastere, nationale, de
puritate sufleteasca si de daruire,
care a trait aproape exclusiv prin
si pentru opera sa, neacceptand
compromisuri si daruind acestor
idealuri tot ce avea mai bun in
propria fiinta, pana la negarea de
sine.
Mihai Eminescu (Mihail Eminovici; n. 
 
15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, 
Recitindu-l pe Eminescu ne reintoarcem, ca
București) a fost un poet, prozator și jurnalist 
intr-un dulce somn, la noi acasa.
român, socotit de cititorii români și de critica
Mircea Eliade
literară postumă drept cea mai importantă voce
 
poetică din literatura română

Era o frumusete! O figura clasica incadrata de

 Dar Eminescu nu este numai un poet de
geniu. Este ceva mai mult. El este cel
dintai care a dat un stil sufletului romanesc
si cel dintai roman in care s-a fãcut
fuziunea cea mai serioasã a sufletului daco-
roman cu cultura occidentala.
Garabet Ibraileanu
niste plete mari negre; o frunte inalta si senina;
niste ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului
se vedea ca cineva este inauntru; un zambet
bland si adanc melancolic. Avea aerul unui
sfant tanar coborat dintr-o veche icoana, un
copil predestinat durerii, pe chipul caruia se
vedea scrisul unor chinuri viitoare.
Ion Luca Caragiale
 Сuriozitati În familie, Mihai avea o misiune
În fiece an, de Sfîntul Gheorghe, în casa importantă – să răscolească
căminarului Gh. Eminovici se dădeau cuibarele de ouă.
petreceri cu vin bun de la Ivești și plăcinte.
Dar, în general, petrecerile erau evenimente
rare în casa Eminovicilor, înconjurată de tei. Îi plăcea nespus de mult în timpul
liber să citească romanțe fioroase și
fantastice.

Slavici spunea cîndva despre Eminescu: E un om cu trebuințe puține, dar

cu apucături boierești. Respinge tot ce i se pare vulgar. Citește cu o
uimitoare repeziciune. Ține să citească în tihnă, la masă sau tolănit pe
sofă, în vreme ce odaia îi e înmiresmată de cafeaua pe care singur și-o
pregătește cu mult dichis. E lipsit de tot ceeea ce în viața de toate zilele se
numește egoism. Nu trăiește pentru sine și prin sine, ci prin lumea în
care-și petrece viața și pentru ea.

Una din slăbiciunile lui

Multe dureri – puține plăceri – aceasta era vorba lui
era să profite de liniștea
Eminescu.
nopților.
Niciodată nu s-a plîns de neajunsurile
propriei sale vieți.
In copilaria sa, Mihai Eminescu (pe atunci
Eminovici) obisnuia sa isi sperie tatal intr-un
mod cel putin bizar. Baiatul mergea in padure
sa prinda serpi si-i punea de vii in apropierea
casei sale. Apoi isi chema tatal sa vada "ce
pasare a prins" si statea deoparte razand cand
barbatul dadea fata in fata cu reptilele suparate.

Care este inspiratia din spatele poeziei "Pe

langa plopii fara sot"? In vremea in care
Eminescu a scris poezia respectiva, era
indragostit de Cleopatra Leca Poenaru, fiica
pictorului Constantin Lecca si verisoara lui
Caragiale. Domnisoara avea casa pe strada
Cometa nr 6, o strada incadrata de plopi pe care
Eminescu i-a numarat si a observat ca ii da un
numar fara sot.
 In ciuda problemeor sale de sanatate, Mihai
Eminescu a scris poezii pana in momentul
mortii. Iln buzunarul de la haina pe care o purta
in momentul mortii, se aflau, scrise de mana,
poeziile Viata si Stele in cer.

Poezia "Kamadeva" este ultima poezie tiparita

in timpul vietii, fiind publicata in revista
ieseana Convorbiri Literare in data de 1 iulie
1887.
Ultimul articol semnat de Eminescu in
ziarul Timpul a aparut in ziua de 28 iunie
1883 (dar a fost datat 29 iunie 1883).
"Îngerul blond" al lui Mihai Eminescu a fost Veronica Micle, o doamnă frumoasă, cu
părul lung şi bălai şi ochii albaştri. S-au cunoscut la Viena, în 1872, la vârsta de 22 de ani,
pe când el era student la filozofie, iar ea, căsătorită deja de opt ani şi mamă a doi copii,
venise pentru a-şi trata o boală de piele. Fără a ţine cont de piedicile morale, cei doi au
început timid, în capitala austroungară, o relaţie de amor ce avea să fie condimentată, în
următorii 17 ani, cu multă pasiune, intrigi, despărţiri şi reîmpăcări demne de telenovelele
din zilele noastre.

Veronica rezuma astfel momentul

întâlnirii, în poemul "M-am gândit":  

"M-am gândit cu drag la tine până

nu te-am cunoscut,
Te ştiam numai din nume, de nu te-
aş mai fi ştiut!
Şi-am dorit să pot odată să te văd pe
tine eu,
 Mihai Eminescu. Zăpăcit de-a dreptul de Să-ţi închin a mea viaţă, să te fac
imaginea Veronicăi, Mihai Eminescu va idolul meu"
compune în următorii cinci ani poeme de amor
influenţate de chipul "îngerului blond".
Puţini ştiu că Eminescu era şi foarte gelos,
motiv pentru care de multe ori, relaţia lor a fost
întreruptă. "El dorea absolutul, iubirea lui să
fie exclusivă, şi îl deranjau toate speculaţiile
care făceau referire la infidelităţile
Veronicăi, de aceea se despărţeau atât de
des", afirmă criticul şi istoricul Dumitru
Vatamaniuc.

Revista Historia face o incursiune în trecut, în

urmă cu 121 de ani, redând povestea lor amară
de amor, care se încheia la fel de zguduitor:
Veronica a înghiţit o sticlă plină de otravă, la
fix 50 de zile după ce Eminescu se prăpădise de
boală. Aveau amândoi 39 de ani.
Autori :Grupul Luceafarul