Copilăria

Poetul a fost al saptelea copil al lui Gheorghe si al Ralucai Eminovici. Mai tarziu,numele sau de familie
fost schimbat din Eminovici in Eminescu de catre Iosif Vulcan,directorul revistei „Familia”.Aceasta revista
a fost prima care a publicat poeziiletanarului de 16 ani.
Copilaria poetului a fost caracteristica unui copil crescut la tara, care se bucura delibertatea de a
cutreiera nestingherit imprejurimile satului natal.
Vara, isi petrecea timpul in plimbari lungi in jurul satului Ipotesti, strabatanddealurile, vaile, luncile si
padurile. Uneori, lipsea zile intregi de acasa, spre ingrijorarea parintilor sai. Iarna umbla pe la sezatori,
unde ii placea sa asculte doine si balade, proverbe, basme, zicatori, acestea reprezentand surse de
inspiratie pentru creatiile sale de maitarziu.
Cand Mihai a implinit 7 ani, tatal sau l-a inscris la scoala din Cernauti, unde initial aobtinut rezultate
bune. Doar matematica nu i-a fost pe plac.
Studiile
Începând cu clasa a III-a în 1858 a urmat școala primară ortodoxă oriental la Cernăuți. A terminat clasa a
IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi. Între 1860 și 1861 a fost înscris la Obergymnasium din
Cernăuți[55], liceu german înființat în 1808. Elevul Eminovici Mihai a promovat clasa I, fiind clasificat al
11-lea în primul semestru și al 23-lea în cel de-al doilea semestru. În clasa a II-a, pe care a repetat-o, l-a
avut ca profesor pe Ion G. Sbiera, succesorul lui Aron Pumnul la catedră, culegător din creație populară
și autor de studii de ținută academică. Aron Pumnul l-a calificat, în ambele semestre, cu note maxime la
română. A obținut insuficient pe un semestru la Valentin Kermanner (la limba latină) și la Johann Haiduk,
pe ambele semestre (la matematică). Mai târziu a mărturisit că îndepărtarea sa de matematică se datora
metodei rele de predare. În 16 aprilie 1863 a părăsit definitiv cursurile, deși avea o situație bună la
învățătură. În 1864 elevul Eminovici Mihai a solicitat Ministerului Învățământului din București o
subvenție pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier. A fost refuzat, „nefiind nici un loc vacant de
bursier“.. La 5 octombrie 1864, Eminovici a intrat ca practicant la Tribunalul din Botoșani, apoi, peste
puțin timp, a fost copist la comitetul permanent județean. La 5 martie 1865 Eminovici a demisionat, cu
rugămintea ca salariul cuvenit pe luna februarie să fie înmânat fratelui său Șerban. În 11 martie tânărul
M. Eminovici a solicitat pașaport pentru trecere în Bucovina. În toamnă s-a aflat în gazdă la profesorul
său, Aron Pumnul, ca îngrijitor al bibliotecii acestuia. Situația lui școlară era de „privatist“. Cunoștea însă
biblioteca lui Pumnul până la ultimul tom.
Debutul literar
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În 12/24 ianuarie moare profesorul de
limba română Aron Pumnul. Elevii scot o broșură, Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști (Lăcrimioare... la
mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare și poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnată
M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista Familia, din Pesta, a lui
Iosif Vulcan, cu poezia De-aș avea. Iosif Vulcan îi publică poemul sub numele de Eminescu, fără a-l
întreba pe autor, nefiind mulțumit de sufixul patronim slavon, ici, din numele acestuia. Eminescu
acceptă noul nume, fiind de acord că este mai potrivit.[59] La revista „Familia” a trimis 12 poezii: De-aș
avea, O călărire în zori, Din străinătate, La Bucovina, Speranța, Misterele nopții, Ce-ți doresc eu ție, dulce
Românie, La Heliade, La o artistă, Amorul unei marmure, Junii corupți, Amicului F. I., precum și articolul
Repertoriul nostru teatral.
Tematica operelor literare
Marile teme ale creatiei eminesciene au fost analizate de G. Calinescu in ,,Opera lui Mihai Eminescu,,
,lucrare in cinci volume, aparuta intre anii 1934-1936.Ele se clasifica in trei mari coordonate, care
reprezinta in acelasi timp si sursele de inspiratie alecreatiei eminesciene:istoria, natura si folclorul.P e
langa acestea m ai intalnim si alte teme abordate deeminescu in opera sa, precum cosmogonia, iubirea
si tema geniului.

Critica literal despre Eminescu

Mihail Sadoveanu
Să ne aducem pururi aminte de Mihai Eminescu, cel mai ales între toţi scriitorii acestui neam, apărut pe
neaşteptate în literatura lâncedă şi convenţională a epocii, în viaţa lui scurtă a dus arta poeziei la înălţimi
neântrecute până astăzi, îmbogăţind ritmul, rima şi expresia artistică, a dat cuvintelor simple valori nouă
şi armonii surprinzătoare, sentimentelor adâncime unică, viziunilor orizont nemărginit.
Acest monument măreţ al literaturii poporului nostru a fost clădit în mai puţin de douăzeci de ani în
care se numără şi anii de suferinţă când poetul a fost copleşit de o boală necruţătoare, care la 1889 i-a
întrerupt brusc cursul vieţii. Acest monument, mai durabil decât arama, a fost clădit între chinuri morale
într-o epocă de nepăsare şi neânţelegere a geniului său, în neliniştea crâncenă cotidiene, a lipsei
umilitoare de haine şi pâine, în exploatarea unei societăţi literare şi a unui club politic a vieţii.
Ion Luca Caragiale
Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi
mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc
melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe
chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.
Mircea Eliade.
Eminescu (…) a fost şi rămâne cea mai copleşitoare mărturie despre forma inegalabilă pe care o poate
atinge geniul creator românesc, atunci când se alimentează din adâncimile fertile şi insondabile ale unui
fond autentic.
Ştefan Augustin Doinaş
Recitindu-l pe Eminescu ne reântoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă.