Fetita cu chibriturile Andersen

Sursa de inspiraţie a scriitorului este „viaţa de toate zilele”, în Fetiţa cu chibriturile tratând tema
copilăriei nefericite din mediul citadin. Drama fetiţei este situată într-un timp bine precizat: „Era frig
cumplit; ningea şi se făcea noapte. Era cea din urmă noapte a anului, noaptea de Anul nou”. E un
timp al contrastelor: „cea din urmă noapte” – „noaptea de Anul nou”, un timp al schimbărilor,
descrierea de la începutul povestirii anticipează sfârşitul acesteia – nu e doar cea din urmă noapte a
anului, este cea din urmă noapte a fetiţei, a existenţei acesteia. Personajul principal al povestirii este
o fetiţă „săracă, desculţă şi cu capul gol”, care colindă străzile înzăpezite ale oraşului în speranţa că
va putea vinde câteva cutii de chibrituri. Cititorul rămâne impresionat încă de la început de soarta
fetiţei. „Avusese ea pantofi când plecase de-acasă, dar ce folos!” Fiind prea mari pentru ea, i-a
pierdut când a traversat strada. Acum, cu picioarele învineţite, tremurând de frig şi flămândă, caută
„un ungher între două case” pentru a se adăposti. Se temea să se întoarcă acasă, căci n-a vândut
nici-o cutie de chibrituri, iar tatăl ar fi bătut-o dacă n-aducea bani. Relatarea dă impresia de
autenticitate prin confesiunea fetiţei: „Mâinile îi erau aproape ţepene de frig. Un chibrit ar fi straşnic
acuma; ce-ar fi să scoată unul, săl aprindă şi să-şi încălzească degetele?” Dorinţa fetiţei de a se încălzi
învinge teama şi fetiţa „A scos un chibrit şi l-a aprins. Ce frumos ardea! Era o flacără caldă şi limpede
ca o lumânărică, o minunată lumânărică.” Epitetul dublu şi comparaţia contribuie la realizarea unei
imagini feerice. Asistăm la trecerea de la starea de veghe la cea de vis, de la real la oniric, prin
folosirea conjuncţiei „şi” înaintea adverbului „deodată”: „Şi deodată fetiţei i s-a părut că şade în faţa
unei sobe mari de tuci, cu picioarele de alamă şi cu tacâm de alamă; în sobă era un foc zdravăn şi
fetiţa îşi întinse picioarele să şi le încălzească...dar flacăra se stinse, soba pieri... şi fetiţa se trezi
ţinând între degete chibritul ars”. Imaginea de vis a avut durata arderii unui băţ de chibrit, pentru
câteva clipe fetiţa n-a mai suferit de frig. Se refugiază iar în lumea visului, aprinzând un nou băţ – iar
noua imagine ce i se revelă este cea a unei odăi cu masa pusă, ”pe faţa strălucitor de albă erau
farfurii de porţelan şi în mijloc, pe o farfurie, era o coşcogeamite gâscă friptă, umplută cu prune şi
mere, din care ieşeau aburi”. Stingerea chibritului echivalează cu revenirea în lumea reală, cea a
zidului gros şi rece – o lume neîndurătoare care distruge copilăria celor încercaţi de soartă. 63 Fetiţa
îşi caută alinare în lumea visului, aprinzând un chibrit se vede stând lângă un pod de Crăciun: „pe
crengile verzi erau o mulţime de lumânări spre cer, transformându-le în stele, iar ”una din ele a căzut
lăsând în urma ei o dâră de lumină. - Acuma moare cineve! a zis fetiţa. ” Gândul acesta reînvie
imaginea bunicii, „singura fiinţă de pe lume care o iubise şi pe dânsa, şi care acuma era moartă”.
Dorind să-şi revadă bunica, fetiţa aprinde chibrit după chibrit, „şi chibriturile au dat o lumină aşa de
mare, că se vedea mai bine decât ziua. Niciodată nu fusese mai frumoasă bunica; a luat-o în braţe pe
fetiţă şi amândouă s-au înălţat în strălucire şi în bucurie, şi fetiţei acum nu-i mai era frig, nici frică:
era în cer”. Alternanţa real-oniric este sugerată prin contrastul întuneric – lumină, frig – căldură,
noapte – ziuă, aprinderea fiecărui chibrit transpunând fetiţa „într-o lumină neobişnuită”, într-o altă
lume, mai blândă, mai primitoare. Sunt reprezentate, astfel, bucuriile elementare ale vieţii, de care
sunt privaţi copiii săraci. Finalul povestirii ne readuce la realitatea tragică, inevitabilă: „A doua zi
dimineaţa, în ungherul dintre cele două case, fetiţa cu obrajii şi zâmbet pe buze zăcea moartă,
degerată de frig, în cea din urmă noapte a anului”. Relatarea este sobră, concisă, iar mesajul artistic
al operei se evidenţiază clar prin folosirea confesiunii ca modalitate artistică fundamentală.
Alternanţa planurilor real-oniric s-a sugerat prin aprinderea şi stingerea succesivă a chibriturilor: Real
Oniric Frigul Soba Foamea Masa bogată Nevoia unui cămin primitor Pomul de Crăciun Moartea
bunicii Apariţia într-un cadr feric Fetiţa, aprinzând chibriturile, încearcă să-şi creeze o lume proprie în
care dispar frigul, foamea, oboseala, teama, în care domină căldura, belşugul, odihna, liniştea, pe
care nu le poate găsi însă în viaţa de toate zilele, dobândindu-le doar o dată cu pacea eternă. Este o
povestire tristă, a zânei fetişe ce reprezintă pe toţi copiii sărmani ce trăiesc într-o societate dominată
de inechitatea socială.

Cuore, inimă de copil (1886)

devine curând capodoperă, fiind urmată de alte opere dedicate pedagogilor şi emigranţilor italieni
(Romanul unui învăţător, Întâi mai, Lupta socială, Trăsura tuturor). Jurnalul unui elev de clasa a treia,
piemontezul Enrico Bottini, scrisorile părinţilor şi povestirile lunare ale învăţătorului formează
volumul Cuore, inimă de copil. Cartea surprinde o imagine a Italiei unite, este o pledoarie la unitate
şi solidaritate umană. Povestirile lunare (din octombrie până în iunie –durata unui an şcolar)
înfăţişează întâmplări care surprind prin ineditul lor, dar evidenţiază bunătatea şi spiritul de sacrificiu
al unor copii de vârste apropiate de a lui Enrico, servesc scopului pentru care au fost realizate – de a
educa elevii. Fiecare povestire înfăţişează câte un moment semnificativ din viaţa copiilor din
diferitele provincii italiene, autorul încercând şi pe această cale, să aducă un elogiu visului împlinit de
curând, al Italiei unite, ceea ce duce de multe ori la îndoiala cititorului, dacă asemenea eroi au putut
cu adevărat exista. Dar nu trebuie să uităm momentul istoric în care a fost realizată opera, iar
succesul pe care l-a avut imediat după apariţie ne întăreşte convingerea că este o operă pentru copii,
o operă educativă despre dragoste de patrie şi sacrificiu, despre copilărie şi şcoală.

Povestirea lunară De la Apenini la Anzi din volumul Cuore, inimă de copil de Edmondo de Amicis
înfăţişează lupta unui băiat de numai treisprezece ani cu viaţa, cu greutăţile vieţii, încrederea sa în
forţele proprii, dar şi în solidaritatea umană.

De la Apenini la Anzi este o povestire educativă despre dragostea filială şi maternă duse până la
sacrificiu. Marco, micul genovez, face parte din galeria figurilor memorabile ale capodoperei lui
Edmondo de Amicis, Cuore, inimă de copil. La numai treisprezece înfruntă vitregiile sorţii, este
capabil să pornească singur în căutarea mamei sale. Copilul dă dovadă de curaj şi tenacitate în
atingerea scopului. Reuşeşte să-şi convingă tatăl să-l lase să plece, atrage simpatia oamenilor buni la
suflet, de ajutorul cărora va şi beneficia. Găseşte protectori într-o lume care i se înfăţişează la
început ostilă. Perseverenţa şi bunătatea de care dă dovadă îl vor ajuta să învingă piedicile ce i se
ivesc în cale. Asemenea unui erou din poveste, Marco trebuie să demonstreze că merită să
primească recompensa. Drumul pe care porneşte este anevoios, străbate oceanul pentru a ajunge
pe un pământ necunoscut, străbate Argentina în lung şi în lat, până ajunge să-şi găsească mama.
Greutăţile ivite în cale nu-l descurajează, mai mult îl întăresc. Dragostea filială învinge apa cea mare,
pampasul şi pădurea întunecată, învinge neîncrederea şi răutatea oamenilor. Marco este un
învingător care, la numai treisprezece ani, cunoaşte valoarea inestimabilă a dragostei materne şi a
solidarităţii umane.
Una dintre realizările artistice de o mare valoare pentru copii este Micul prinţ deAntoine de Saint-
Exupéry, o naraţiune care prin elementele fantastice utilizate se apropie de basm.
În viziunea lui Saint-Exupéry, copilăria are o mare forţă salvatoare, reîntinereşte sufleteşte ca şi apa
vie din lumea basmelor:
Încă din dedicaţie („Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii. Dar puţini dintre ei îşi mai aduc
aminte.”), Saint-Exupéry împarte lumea în două categorii: -copiii şi adulţii care îşi amintesc de
copilărie,-ceilalţi-care au pierdut toate valorile copilăriei. menţionând că „Oamenii mari nu pricep
singuri nimic, niciodată, şi e obositor pentru copii să le dea întruna lămuriri peste lămuriri.”
Micul prinţ este una dintre cele mai cunoscute opere ale scriitorului francez , fiind scrisă într-un
limbaj simplu , fără „podoabe” deoarece este destinat să fie înţeles şi de copii , dar conţinând
concepţia simbolică a autorului asupra vieţii .
În această operă este readus la viaţă universul copilăriei inocente print-o suită de paeabole a căror
unitate este asigurată de povestirile personajului principal care în călătoria lui pe Pământ , îşi spune
povestea unui aviator, aflat în pană în mijlocul deşertului.
Scrisă pe un ton plin de umor , opera este traversată de tandrete de fiecare dată când este evocată
figura Micului prinţ plecat de pe mica sa planetă în căutarea adevăratului sens al vieţii.
Micul prinţ caută societatea oamenilor mari, acumulează experienţe şi învăţăminte, se angajează plin
de curaj pe drumul cunoaşterii, dar păstrează intacte virtuţile copilăriei, capacitatea de a se minuna în
faţa lumii, puritatea inimii, forţa încrederii, a dragostei şi a dăruirii.
Micul prinţ se află într-o călătorie iniţiatică, având ca scop descoperirea pe sine.
Lumile, planetele vizitate de micul prinţ sunt fiecare, în afară de ultima – Pământul, planetele unei
singure fiinţe, planete ale singurătăţii. Fiecare personaj s-a izolat, a pierdut drumul spre celelate
conştiinţe, inima fiecăruia este ferecată, nu mai poate comunica: - regale de pe primul asteroid
încearcă să se comporte ca un monarh absolut, într -o lume fără supuşi,vanitosul de pe a doua planetă
caută să acumuleze cât mai multă admiraţie, - băutorul din planeta a treia emite raţionamente
specifice gândirii alcoolicului – ”beau pentru a uita că mi-e ruşine să beau”, -omul de afaceri de pe
planeta a patra transformă stelele în valori bursiere, -fanaragiul din planeta a cincea este victima unui
sistem absurd şi a supunerii oarbe faţă de dispoziţia primită,- geograful din planeta a şasea n-a
cunoscut niciodată natura, nu poate trezi în cititorii săi pasiunea explorării, seriozitate lui împietrindu-
se în rutină, -acarul şi vânzătorul de pilule întâlniţi pe Pământ formează un cuplu care prezintă
absurdu lumii în care trăia cititorul.
Toate acestea sunt personaje bizarre , dar care reperezintă diferite caractere şi îl ajută în drumul său
spre cunoaşterea şă înţelegerea universului.
Ajuns pe Pământ Micul print îşi caută prieteni , dar nu găseşte niciunul. Întâlneşte , în schimb, un
şarpe, o floare şi mai apoi o vulpe..
Întâlnirea cu şarpele este plină de învăţăminte , el află că oamenii pot fi singuri chiar şi în mulţime .
Din discuţiile cu vulpea înţelege că are o responsabilitate faţă de floarea lăsată pe planeta sa , este
unică, realizează că ea are nevoie de el , la fel de mult cum el are nevoie de ea , că iubirea conferă
sens existeţei şi să pentru a fi fericit , ajunge să te gândeşti , că undeva printre milioanele de stele
există persoana iubită.
Personajele întâlnite şi probele la care este supus în această călătorie îl ajută pe Micul print să
recupereze ceea ce îi lipsea la început :înţelegerea propriei personae şi a celor din jur.
Între povestitor şi print se leagă o prietenie frumoasă care nu va putea fi ruptă, chiar dacă prinţul
trebuie să se întoarcă acasă, aviatorul este singurul adult capabil să comunice cu copilul.
Pe tot parcursul operei imaginea copilului este zugrăvită prin comparaţie cu oamenii mari . Astfel
copilul are acces la esenţa lucrurilor spre deosebire de a adultilor care judecă după aparenţe, aceştia
nu pot ănţelege că esenţialul este invizibil pentru ochi..
Prăpastia existentă între lumea copilului şi cea adultului face imposibilă comunicarea între cei doi ,
de aceea adultul nu poate înţelege desenele făcute de copil .
Descoperim în acest personaj un alter ego al autorului , singurul dintre adulţi care îl poate înţelege.
. Prinţul şi pilotul ar putea fi caracterizaţi în acelasi mod , când pilotul îl întâlneşte pe copil (prinţ)
simte că poate fi, iar ,copil.
Micul prinţ încarnează neobosita căutare a copilăriei . Alegoriile sunt numeroase şi evidente .
Folosind cuvinte simple ce ne transpun în lumea basmului autorul contopeşte în această capodoperă
farmecul poeziei cu simbolul şi magia verbală pentru a evoca cu umor şi ironie dulceaţă şi
prospeţime, imagini şi tablouri pitoreşti care ascund un umanism profund izvorăt din valorile eterne
ale omului : poezia, dragostea şi prietenia.
Micul prinţ este un personaj extraordinar, curios şi avid, naiv şi pur ca un copil care poate vedea
esenţa lucrurilor , el rămâne imaginea copilului universal , a naivităţii, purităţii şi inocenţei.
Respectul şi admiraţia lui Saint-Exupéry pentru viaţă şi pentru om, pentru valorile spiritual umane
transpar din fiecare pagină a cărţii, cuvintele ”Copii! Fiţi atenţi la baobabi!” având valoarea unui
îndemn la luptă şi la vigilenţă.
Micul prinţ este opera unui om care, trăind într -o lume a contradicţiilor, visa o viaţă în care oamenii
să trăiască şi să se dezvolte armonios, deviza lui Saint-
Exupéry fiind: ”Voi lupta pentru OM.împotriva duşmanilor lui, dar şi împotriva mea însămi.”

Singur pe lume

8.3. Specificul romanului de aventură şi călătorie Călătoria şi aventura au atras întotdeauna omul,
fascinând spiritul acestuia. Explorând ţinuturi necunoscute sau imaginare, omul trăieşte prin
călătorie experienţa cunoaşterii altor lumi şi chiar asumarea propriei identităţi. Călătoria este o temă
ce traversează literatura de la începuturile ei până în prezent, fiind valorificată, atât de literatura
cultă, cât şi de cea populară, pentru complexitatea motivelor ce le implică, pentru simbolistica
bogată şi aria de 119 semnificaţii. Ea se poate defini ca experienţă existenţială, dezvăluindu-i omului
frumuseţea spaţiului terestru, pe de o parte, şi nemărginirea cosmică, pe de altă parte; totodată,
călătoria înseamnă iniţiere, se poate transforma într-un traseu spiritual (v. Singur pe lume de Hector
Malot), dar poate însemna şi cunoaştere, aventură, risc, dorinţă de nou, schimbare.

Ca specie epică de dimensiuni mari , romanul pentru copii , prin tematică şi prin realizarea
artistică, conţine multiple valori , formative educative : satisfice nevoia intelectuală de
aventură şi inedit a copiilor ; alaturi de eroii îndrăgiţi , copiii trăiesc evenimente şi sentimente
ce le dezvăluie viaţa sub diversele ei aspect , cunosc diverse tipuri umane şi comportamente
pe care le pot evalua , iar unele dintre acestea devin modele de viata.
Romanul Singur pe lume de Hector Malot este consacrat copiilor, autorul orientându-se spre
cerinţele tinerilor cititori, ţinând seama de interesele şi înclinaţiile lor. Romanul, apărut în 1878,
aduce în prim plan destinul unui copil găsit şi dorinţa acestuia de a se include într-o familie. Motivul
dominant al romanului este motivul singurătăţii. Eroul-narator, Rémi, îşi retrăieşte copilăria. Alături
de Rémi, cititorul-copil străbate sute de kilometri pe drumurile Franţei, va întâlni oameni buni şi răi,
va trăi o seamă de bucurii şi de amărăciuni. Rémi este un copil găsit, însingurat, într-o veşnică
aşteptare şi, apoi, căutare a familiei, a prietenilor. Lunga însingurare a eroului este întreruptă de
intermezzo-uri de un deosebit lirism (putem aminti momentele trăite alături de Vitalis, călătoria pe
vasul „Lebăda”, prietenia cu Mattia). Romanul este structurat în două părţi, partea I, cu 21 de
capitole, evocă momente din copilăria lui Rémi, partea a II-a, 23 de capitole, prezintă experienţe de
viaţă ale lui Rémi, de cele mai multe ori întâmplări dramatice, dar care contribuie la formarea
personalităţii eroului-narator, ceea ce conferă cărţii caracteristicile unui Bildungsroman. Hector
Malot atenuează asprimile vieţii personajului său, odiseea copilăriei lui Rémi se încheie cu happy-
end.
Hector Malot scrie un roman deosebit de sensibil, plin de umor amestecat și cu amărăciune,
cu personaje pitorești fie că sunt animale sau oameni, caractere diverse, povești de viață
fabuloase care antrenează cititorul într-o experiență deosebită.
Remi este personajul romanului, un baiețel isteț și sensibil obligat de destin să învețe repede
prea multe lucruri pentru a-și găsi locul în lume. Un copil cu suflet curat, simplu, naiv care se
atașează repede de oameni și animale. Povestea lui începe să se contureze în imaginația
cititorului cu scenele din casa doicii sale Madame Barberin, pe când avea opt ani și vor
continua cu cele de după vânzarea lui făcută în mod mișelesc de soțul acesteia pentru doar
patruzeci de franci unui artist ambulant pe numele lui Vitalis. De aici încolo viața lui va fi un
lung șir de călătorii prin toată Franța și nu numai, alături de acest muzician ambulant și el cu
un destin teribil de interesant, împreună cu cei trei câini ai lui plus o maimuțică cu nu nume
atât de drăgălaș, Inimioara. Vitalis îl va influența foarte mult pe Remi și chiar dacă îl
consideră pe bătrân stăpânul lui, îi este recunoscător pentru modul omenesc în care îl tratează.
Însă Vitalis nu va fi singurul peronaj din roman care îl va marca pe istețul Remi, vor
mai fi și alți câțiva copii de aproximativ aceeași vârstă cu el cu care își va încrucișa destinul,
ca de exemplu micuța mută Liza, Arthur un copil bogat cu handicap, care până la final se va
dovedi a fi chiar rudă cu Remi –plus Mattia un puști italian, copil al străzii.
Stigmatul de copil fără părinți, al nimănui care se ghidează numai după instinct, care face
asocieri și devine un autodidact aduce romanului Singur pe lume atât partea de dramă și
sensibilitate cât și pe cea de aventură spre mereu un alt început plin de speranță. Călătorind
alături de prietenul său credincios Capi, un câine alb cu mult talent actoricesc de pantomină,
Remi va avea la finalul romanului un destin împlinit și oarecum subtil anunțat de autor.
Romanul are destule momente și scene în care personajele create de Hector Malot dau
adevărte lecții de viață și supravețuire și fac din acest băiat un individ responsabil care
meditează cu foarte mare atenție la tot ce i se întâmplă și trage apoi concluzii de om înțelept
cu mintea la cap. De exemplu ca atunci când decretează cu multă siguranță de sine că nimic
nu e întâmplător și aproape totul vine cu un preț, un trai mai bun și mai îndestulat ca cel
promis de doamna Milligan (mama lui Arthur, dar și o femeie bogată) în contrast cu cel plin
de libertate dar fără un acoperiș asupra capului , pe care i-l oferise primul său stăpân Vitalis
care l-a cumpărat de la familia zidarului care-l crescuse.
Hector Malot abordează în acest roman teme, cum ar fi: raporturile dintre generaţii, alegerea
drumului în viaţă, fericirea şi sentimentul datoriei, unitatea dintre vorbă şi faptă, reflectând cerinţele
şi interesele vitale ale omului

Robinsom Crusoe

Daniel Defoe (1660-1731) publică în 1719, la Londra, vestitul său roman Viaţa şi nemaipomenitele
aventuri ale lui Robinson Crusoe, considerat de Jean Jacques Rousseau un excelent „tratat de
educaţie”, iar de savanţii lumii o interesantă şi instructivă carte pentru copii şi tineret.

Defoe realizează un roman care va cunoaşte celebritatea prin subiectul tratat: o corabie naufragiază
în apropierea coastelor Americii, piere întreg echipajul cu 126 excepţia unui marinar, Robinson
Crusoe, pe care soarta-l osândeşte să trăiască singur timp de 28 de ani, pe o insulă oarecare (Insula
Deznădejdii / Singurătăţii), departe de ţărmul continentului şi de drumurile marinarilor,
demonstrând că omul întreprinzător ştie să stăpânească natura, s-o folosească în propriul interes,
supravieţuind în condiţii vitrege. Cartea, compusă din douăzeci de capitole – secvenţe narative
închegate –, scrisă la persoana I conferă întâmplărilor o notă de autenticitate, are caracterul unor
relatări de călătorie, putând fi încadrată în mai multe categorii: roman de aventură, roman cu
caracter autobiografic, roman social.

Romanul Robinson Crusoe de Daniel Defoe este o pledoarie pentru om, pentru omul inteligent –
„homo sapiens”, capabil să transforme natura prin acţiune – „homo faber” şi să se transforme

Eroul reuşeşte să-şi învingă temerile, să depăşească cu bărbăţie şi curaj încercările la care îl supune
soarta, găsind de fiecare dată resursele fizice şi morale necesare depăşirii crizei momentane:
Temperamentul optimist şi încrederea în forţele proprii îl ajută pe erou să transforme insula
sălbatică într-o oază de civilizaţie. Hărnicia, perseverenţa, curajul, hotărârea, spiritul de iniţiativă
sunt doar câteva din calităţile eroului care impresionează cititorul prin capacitatea lui de
supravieţuire, prin iscusinţa şi răbdarea de care dă dovadă în realizarea scopurilor sale. James
Sutherland, biograf şi comentator al operei lui Daniel Defoe, evidenţiază faptul că limbajul eroului
este limbajul omului simplu şi lucid care vorbeşte neafectat şi cu bun simţ, aşa cum îi dictează
propria spontaneitate. Robinson este, în fond, portretul idealizat al creatorului său, portretul unui
om practic, la care bunul simţ, faptele şi îndemânarea au acţionat întotdeauna împreună. Robinson
este un simbol al omului – singur în lupta cu dificultăţile existenţei, valoarea educativă a romanului
constând în a-i învăţa pe copii că omul poate şi trebuie să lase ceva durabil în urma sa. Numai
folosindu-şi cu îndemânare cunoştinţele şi priceperile dobândite anterior, Robinson reuşeşte mai
întâi să se salveze, apoi să supravieţuiască, asigurându-şi un trai cât mai plăcut şi mai confortabil,
pentru a lăsa în urma sa – după douăzeci şi opt de ani – o insulă populată (cultivată şi cu animale
domesticite). Robinson învinge şi datorită acelui atribut care îi este caracteristic doar omului –
gândirea. El nu este nici o clipă singur, doar fizic, poartă în permanenţă un dialog cu sine însuşi, are
un calendar, nu admite – pe planul gândirii – ruptura de lumea civilizată. În aceasta constă, de fapt,
salvarea lui. Măreţia lui Robinson constă în puterea inteligenţei sale de a se putea adapta unor
condiţii vitrege, cărora le răspunde cu spirit practic, prudenţă, iscusinţă, învingându-le, în cele din
urmă. Robinson este, totodată, un misionar, el răspândeşte civilizaţia europeană şi religia
protestantă. Eşecurile din tinereţe (naufragiile) l-au călit pe erou, pregătindu-l pentru marea
aventură. El se foloseşte de produsele civilizaţiei cu îndemânare şi hărnicie, iar „naufragiul, departe
de a fi o întâmplare tragică, este deus ex machina care îi dă posibilitatea lui Defoe să prezinte munca
solitară nu în chip de alternativă a condamnării la moarte, ci ca o soluţie pentru complicaţiile unei
realităţi economice şi sociale

Carlo Collodi (pseudonimul lui Carlo Lorenzini) a fost publicist şi scriitor

pentru copii, a tradus în limba italiană poveştile lui Charles Perrault
O dominantă a scrierilor sale constă în alternarea povestirilor, relatărilor cu paginile
didacticiste, moralizatoare. Giannettino, Călătoria lui Giannettino în Italia şi Aventurile lui
Pinocchio sunt opere dedicate copiilor, iar Povestiri vesele oferă o lectură atractivă şi
cititorului matur. În Aventurile lui Pinocchio (1883) Carlo Collodi creează un personaj
nemuritor, care a încântat inimile micilor cititori, atraşi de lumea păpuşilor din lemn şi a
păpuşarilor. Prin mesajul său profund educativ cartea îndeamnă la bunătate, cuminţenie,
respect şi, mai ales, la dragoste de viaţă şi de oameni. Pinocchio este un personaj inedit al
cărţilor pentru copii. Numele personajului este sugestiv – în limba italiană „pinocchio” este
conul şi sâmburele de pin; în serile răcoroase italienii au obiceiul de a aşeza conurile în faţa
căminului, sâmburii sar din con la căldura focului şi sunt foarte gustoşi. Pinocchio este
asemenea acestor sâmburi, îl găseşti unde nici nu gândeşti, este neastâmpărat, nu poate sta
liniştit. Sâmburii „explodează” la căldura focului, Pinocchio – la căldura sufletească a
meşterului Geppetto, a Zânei. Păpuşa de lemn se naşte din dorinţa meşterului Geppetto de a
nu mai fi singur, ea împlineşte un gol din sufletul acestuia – lipsa copilului. Pinocchio este
înconjurat încă de la începutul existenţei sale de dragostea tatălui şi, în ciuda neastâmpărului
şi a neascultării, Pinocchio îşi iubeşte tatăl, iar aventurile lui se datorează tocmai încercărilor
sale de a-l găsi şi de a-i cere iertare. Fiecare aventură urmează un anume „ritual” – întâi i se
atrage atenţia, ce nu are voie să facă, dar Pinocchio nu acceptă sfaturile, este aspru pedepsit
pentru fiecare neascultare – îi creşte nasul, i se fură banii, stă la închisoare, rătăceşte pe
mare etc. Cele treizeci şi şase de aventuri – corespunzând celor treizeci şi şase de capitole –
se termină, însă, cu bine, pentru că Pinocchio de fiecare dată îşi învaţă „lecţia”, iar
schimbările radicale ale comportamentului său îi vor aduce răsplata – va deveni un copil
adevărat, „un băiat ca toţi băieţii”. A fugit de şcoală, dar a urmat şcoala aspră a vieţii, a
învăţat să aprecieze gesturile de afecţiune, bunătatea, munca. Şi-a format un adevărat cod
moral de comportament – „Nu haina frumoasă face pe om, ci haina curată.”, „Cine n-ascultă
şi se încăpăţânează, mai curând ori mai târziu, o să se căiască amar.”, „Pentru ca să pui
deoparte un ban, doi, trebuie să-i câştigi ori prin munca mâinilor, ori prin a creierului.” sunt
doar câteva din dovezile de înţelepciune ale păpuşii de lemn, dobândite în timpul formării
sale. Pinocchio este o personalitate în formare, care are şansa de a alege calea pe
care să o urmeze, oferind, la rândul său, în ultimul capitol, un model de urmat.
Cartea lui Carlo Collodi, Aventurile lui Pinocchio, înfăţişează, de fapt, soarta
omului. Pinocchio este copilul dintotdeauna pe care viaţa îl învaţă să deosebească
binele de rău, adevărul de minciună, încrederea de îndoială, păstrându-şi nealterate
bunătatea sufletească şi dragostea pentru oameni. Fiecare aventură este o nouă
piatră de temelie în formarea personalităţii sale. Cartea poate fi privită şi ca o alegorie a
condiţiei creatorului, care trece prin multe încercări, până ajunge la împlinirea destinului său.
Literatura de Aventura

LITERATURA DE AVENTURI
a) Definiţia romanului.
este specie a genului epic de mare întindere, având un conţinut
complex, desfăşurat în cursul unei anumite perioade, populat de
personaje numeroase, presupunând o anumită profun
z i m e a observaţiilor, complicate prin acţiuni numeroase şi neob
i ş n u i t e , consemnate în cele mai inedite spaţii.
b)Tematica.
C o n ţ i n u t u l r o m a n u l u i d e a v e n t u r i s e î n t e m e i a z ă p e d o r u l enturii,
nostalgia ţinuturilor necunoscute, pe gustul surprizei şi
alî n t â m p l ă r i l o r e x t r a o r d i n a r e , c a r e s ă p r o b e z e c u r a j u l , i s c u s i n ţ a
, perspicacitatea eroilor.J. Verne: “ Căpitan la 15 ani” “Johnatan Swift”; “Călătoriilelui
Gulliver”; C. Collodi: “Aventurile lui Pinocchio”; Radu Tudoran:“Toate pânzele sus”; M.
Sadoveanu: “Taurul mării”. Uneori romanul d e a v e n t u r i a d u c e a c c e n t e i n e d i t e d e
m e d i t a ţ i e f i l o s o f i c ă p e t e m a relaţiei matur-copil ca în romanul lui A. de S-Exupery:
“MiculPrinţ”:I n d i f e r e n t d e t e m a a b o r d a t ă , r o m a n e l e d e a v
enturi î ş i construiesc subiectul din episoadele dramatice care evoluează
gradat într-un ritm rapid ( ţinându-l pe cititor într-o tensiune permanentă ) şicare se încheie
într-un deznodământ fericit pt. eroii pozitivi
.c) Realşificţiune.
S p r e d e o s e b i r e d e b a s m e , î n r o m a n u l d e a v e n t u r i c a d r u l fantastic este
înlocuit cu locuri necunoscute, tainice. Succesul eroului se va datora nu miraculosului, nu
unor puteri sau obiecte magice ca în basme, ci propriile lui calităţi sufleteşti şi
trupeşti:inteligenţă,curaj,v i g o a r e . D e c i , m i r a c u l o s u l a f o s t s t r ă m u t a t
d i n a f a r ă î n s u f l e t u l eroului. De aceea literatura de aventuri a devenit o lectură
pasionantăşi o cale de trecere normală, de la basm la literatura realistă.Din realitatea
înconjurătoare elementele care se regăsesc înuniversul referenţial al literaturii de
aventurisuntdiverse:mijloacef i z i c e d e d e p l a s a r e c o r e s p u n z ă t o a r e e v o l
u ţ i e i t e h n i c e ( v a p o r u l , corabia, pluta, barca, trenul, maşina, balonul) sau
metafizice(visul,g â n d u l ) , m i j l o a c e u z u a l e d e c o m u n i c a r e ( f o c u l , p o ş t a , t e l
e f o n u l ) , obiecte utile explorării şi vestimentaţie deosebită. Eroii realizeazăfapte
ieşite din comun, dar nu cu ajutorul fantasticului ci prin
curaj, perseverenţă, ingeniozitate.
d) Spaţiul epic.
S p a ţ i u l e p i c a l a v e n t u r i i a r e a t r i b u t e l e r e a l u l u i , d e c i ş i a l e accesibilului
(ţări, locuri umblate, zone muntoase, căi maritime
sauf l u v i a l e , z o n e a l u v i o n a r e ) , d a r i n e d i t u l a c ţ i u n i i a p a r e a c o l o u n d e , apr
oape de spaţiul explorat, mai există mister şi neprevăzut: insula p u s t i e l a D .
D e f o e , u m a n i t a t e a p e r i f e r i c ă l a M . T w a i n s a u C . Dickens
ş.a.m.d.C i t i t o r u l i n t r ă î n c o n t a c t d i r e c t c u r e a l i t ă ţ i l e e x p l o r a t e
d e personaje, în care descifrează un peisaj real, un climat caracteristic, deobiceiuri şi tradiţii,
valori, idei, trăiri.Axa epică a aventurii este călătoria cu predilecţie în
spaţiulgravitaţional.
e) Personajele.
P e r s o n a j e l e s u n t f o a r t e d i v e r s e c a t i p o l o g i e ş i d o b â n d e s c funcţii
e x p o n e n ţ i a l e : a n t r o p o l o g i c e , e t n i c e , s o c i a l e , p r o f e s i o n a l e , comportamenta
le, caracteriale. În acest context de personaje, eroul principal al aventurii
acumulează şi probează trăsături pozitive de-al u n g u l n a r a ţ i u n i i , s l ă b i c i u n i l e
s a l e s u n t a d m i s i b i l e î n o r d i n e a e t i c ă fiind ajutat de celelalte personaje să
depăşească dificultăţile.Eroii pozitivi degajă optimism şi siguraanţă, inspiră încredereşi
simpatie fără rezerve.Personajele negative respingătoare fizic şi moral stârnesc
pede-o parte dezaprobare şi dezgust, iar pe de altă parte satisfacţia că
înf i n a l s u n t î n v i n s e . P e s o n a j e l e s e c a r a c t e r i z e a z ă p r i n a t i t u d i n i l e ş i faptel
e lor, epicul substituindu-se astfel observaţiei psihologice.f) Limba şi stilulL i m b a ş i s t i l u l
a b u n d ă î n n e o l o g i s m e d d i n c a r e m u l ţ i s u n t termeni tehnici sau denumiri
exotice constituind o bună achiziţie pt.fondul lexical activ al cititorului pe de o parte,
iar pe de altă parte pt.însuşirea viitoarelor noţiuni ştiinţifice.g) Valoarea
educativă.L i t e r a t u r a d e a v e n t u r i e s t e c h e m a t ă s ă r ă s p u n d ă c o p i i l o r
şitinerilor la un lung şir de întrebări născute din setea arzătoare
d e cunoaştere. Scopul ei este în primul rând educativ, cultivând în cititor sentimentul
patriotic, dragostea faţă de cuceririle
omului.L i t e r a t u r a d e a v e n t u r i p r e s u p u n e a c ţ i u n e s u s ţ i n u t ă
p t . atingerea unui ideal într-o construcţie epică, logică în care personajeledevin relevante
şi modele pt. cititor. Prin dimensiunea lor morală şi intelectuală, ea poate contribui
substanţial prin aceasta la instruirea şie d u c a r e a m i c i l o r c i t i t o r i o f e r i n d u - l e
modeledecomportament. Dea s e m e n e a , c o n t r i b u i e l a d e z v o l t a r e a i m a
g i n a ţ i e i c o p i i l o r , a u n o r trăsături pozitive de caracter: curaj, dorinţa de cunoaştere
şi explorare, perseverenţă

Cenusareasa, cunoscuta poveste din colectia se întemeiază pe motivul persecutiei unei fete
orfane de catre de catre mama si surorile vitrege , precum si rasplatirea in final a bunatatii şi
nevinovatiei ei . Tot in acest basm care este o versiune franceya in povestile lui Charles
Perrault , numita Pantofiorul de sticla apare si motivul iubirii dintre un print si o fata saraca si
oropsita . Motivul iubirii dintre o fiinţă umilă şi o alta aparţinând unei clase
superioare(împărat, rege , boier) cunoaşte o largă arie de circulaţie. În versiunea franceză, la
Charles Perault, autorul se referă la un „gentilom căsătorit a doua oară cu o femeie trufaşă,
care are două fete răsfăţate” trăind în „camere cu parchet pe jos, unde aveau paturile cele mai
la modă şi oglinzi în care se vedeau din cap pană în picioare”. Ele iau parte la balul dat de
rege într -o ambianţă tipică secolului al XVIII-lea. Basmul se termină prin căsătoria regelui
cu sora cea mică, pe care surorile vitrege o invidiază pentru frumuseţea şi hărnicia ei, dar în
acelaşi timp o dispreţuiesc pentru sărăcia în care aceasta se zbate.
 .După folcloristul francez Pierre Santynes, care a scris despre poveştile lui Charles Perrault,
Cenuşăreasa ar sugera „umilinţă şi penitenţă”.

Înainte de a muri mama fetei îi dă un sfat : orice ti s-ar întămpla cata sa fii buna si cu sufletul
neîntinat , sfat pe care îl asculta , dar nu-I usureaza viata cu nimic. „Mama vitregă” ar fi
simbolul anului „vechi” în faţa primelor luni ale primăverii.
Ajutorul primit din partea unei vieţuitoare sau a unor arbori „ar asimila basmul unor epoci
când se credea că animalul sau arborele poate proteja fiinţa slabă a omului. Însăşi
îmbrăcămintea – de mătase, argint, aur – n-ar fi decât veşminte de ceremonie liturgice”.
Tema generală, lupta dintre bine şi rău, respectiv chinurile la care este supusă Cenuşăreasa de
către mama şi surorile vitrege, se împleteşte cu unele teme secundare, menite să
îmbogăţească prin detalii aspectul general de viaţă. Dragostea dintre fata oropsită şi fiul de
împărat se raportează direct la mesajul etic al basmului: „după faptă şi răsplată”.
Subiectul se distinge printr-o relatare lineară: un om bogat, căruia îi moare nevasta, se
recăsătoreşte cu o femeie care avea două fete. Ele o ţin pe sora vitregă la distanţă, obligând-
o să facă cele mai anevoioase lucruri.
Astfel sunt introduse în acţiune personajele opuse, geloase pe calităţile surorii vitrege, pe
care o alungă din odaia lor, îi iau „straiele” frumoase şi o trimit să doarmă în cenuşă, lângă
vatră, numind-o dispreţuitor Cenuşăreasa, pentru că este plină de cenuşă.
Când împăratul dă vestita petrecere şi fata orfană se roagă de mama ei vitregă
s-o lase şi pe ea la bal, aceasta refuză, dându-i să aleagă, în două rânduri, lintea „bob cu
bob”, dintr -o „strachină”răsturnată în cenuşă. Intervine elementul miraculos, concretizat prin
păsările cerului, care o ajută să ducă la bun sfârşit treaba începută. Nici de data aceasta
dorinţa nu îi este împlinită. După plecarea mamei vitrege şi a surorilor la palat, fata sărmană
se duce să plângă la mormântul mamei sale,invocând alunaşul prin versuri cu valoare de
ritual magic:
„ – Alunaş, drag, alunaş,
Scutură-te, rogu-te-aş,
Şi mă-mbracă-n strai de argint
– Numa-n aur şi argint.”
Basmul alunecă spre miraculos: pasărea albă îi azvârle din alun „o rochie ţesută toată în aur
şiargint şi o pereche de conduri cu alesături de mătase şi argint”.
Eroina poveştii este un simbol în dicţionarul umanităţii, un simbol al sorţii vitrege, victoria
ei asupra mamei şi surorilor vitrege este justiţia de neuitat a poveştii.

Aventurile lui Tom Sawyer- roman de aventura

de Mark Twain
Mark Twain, pe numele său adevărat, Samuel Langhome Clemens,este autorul Aventurilor
lui Tom Sawyer, o carte care evocă, pornind de la propriile amintiri, copilăria lui însuşi,
copilăria prietenilor săi din oraşul Hanibal.
În ziua în care încheia corectura pentru tipar a cărţii, într-o scrisoare trimisă unei personalităţi
a literaturii americane, autorul afirmă că: Nu e deloc o carte pentru tineret. O să fie citită
numai de adulţi. E scrisă pentru adulţi. Afirmaţia lui se baza pe faptul că povestirea se abătea
mult de la normele literaturii pentru copii ale vremii. Tom îi apărea ca un copil ce nu
constituia un model demn de urnat, nu era cuminte şi nici nu făcea numai fapte bune, iar
educaţia lui nu era dintre cele mai alese. Dar, în acelaşi timp, Tom nu era nici un copil rău, un
exemplu negativ, o sperietoare de care ceilalţi copii ar fi trebuit să se păzească.
Tom Sawyer, eroul cărţii, este un copil oarecare, îndrăzneţ, plin de fantezie, inteligent, dar şi
şiret, lăudăros, un copil ce aspiră la titlul de căpetenie printre ceilalţi. ·
Umorul din centrul acţiunii, ca şi prezenţa copiilor care chiulesc de la şcoală, vorbesc urât, se
bat, mai şi fumează sau mai şterpelesc câte ceva, îl fac pe Twain să se îndoiască că povestea
lui va fi bine primită de familiile ai căror copii erau crescuţi după reguli severe de educaţie.
Dar Howells, scriitorul foarte cunoscut din acea vreme, proclamă cartea ca cea mai bună
povestire pentru tineret din câte au fost scrise vreodată, îndemnând cititorii să vadă în
povestire şi alte lucruri demne de remarcat: mătuşa Polly, episodul vopsirii gardului, isprăvile
lui Huck şi leacul lui macabru împotriva gâlmelor, aventurile din insula piraţilor şi altele.
Twain înfăţişează în carte chipurile unor personaje venite din amintirile lui ce copil,
evocă nostalgia unui paradis al copilăriei, unde mai domneşte încă justiţia simplă a binelui şi
a răului, unde răufăcătorii mai sunt încă pedepsiţi, iar luptele dintre cavalerii cei viteji şi
piticii din poveşti sunt încă adevărate. (Literary History of the Unites States - 1 964).
Mark Twain scrie despre bucuria de a trăi, aşa cum o simţise el în copilărie când simplul fapt
că eram tânăr însemna că mă aflam în al nouălea cer.
Twain atrage atenţia cititorilor că Tom nu este tipul băiatului model, fiind un ştrengar care-o
supără pe buna mătuşă Polly, se poartă necuviincios în biserică, când aruncă rădaşca sau când
se bucură de lacrimile vărsate de oameni la presupusa lui înmormântare, minte pentru a scăpa
şi se laudă ori de câte ori are ocazia. Copiii nu se gândesc la finalitatea practică a acţiunilor
lor, ci caută aventura, amuzamentul. Vopsirea gardului, rădaşca aruncată printre credincioşi
în biserică, j ocul de-a piraţii şi altele constituie episoade amuzante, proprii copiilor, chiar
dacă spre final apar întrebări privitoare la înţelesurile morale ale vieţii.. Personajul principal,
Tom Sawyer, copil orfan, este crescut de blânda mătuşă Polly, care încă din primele pagini,
recunoaşte că pedepsele aplicate copilului vin din dorinţa de a-l educa, şi nu din faptul că ar fi
adepta bătăii, deşi se spune că bătaia e ruptă din rai. Prinzându-I slăbiciunea, Tom, ca orice
copil, profita
. Mai în glumă, mai în j oacă, Tom descoperise că pentru a face pe un om să-şi dorească un
lucru, fie că-i bărbat în toată firea, fie că-i băieţaş, trebuie să-i înfăţişezi acel lucru ca greu de
obţinut. Sau cu alte cuvinte că, muncă înseamnă ceea ce eşti nevoit să faci, iar joc - ceea ce
nu eşti nevoit să faci. Pus pe glume · şi pe amuzament, Tom administrează medicamentul
Moartea durerilor motanului, în · relul acesta făcând-o pe mătuşă să se căiască că i-a dat
medicamentul rară a-i cere părerea: ce era cruzime faţă de un motan s-ar fi putut săfie
cruzime şi faţă de un băieţel.
În altă zi, Tom vrea să-i atragă atenţia frumoasei colege Becky.
Pentru aceasta chiuie ca un sălbatic, sare gardul cu o îndrăzneală nemaipomenită, mai-mai să-
şi frângă oasele, face tumbe, sprijinindu-se când în mâini, când în cap, pe scurt el execută
toate actele de vitejie ce-i dădeau prin gând. Dar nu reuşeşte să atragă atenţia fetei aşa cum şi-
ar fi dorit el. După ce fata exclamă dispreţuitor: Hm! Deştepţi ce se mai cred unii! Fac pe
grozavii, doar-doar le-o da cineva atenţie!, băiatul se ruşinează şi se depărtează hoţeşte,
plouat şi cu inima zdrobită. Acest necaz şi altele îl fac pe Tom ca împreună cu Joe şi Huck să
ticluiască la planuri. După ce Joe înclina să se facă sihastru, să-şi ţină zilele cu pâine uscată,
departe, în vreo peşteră, şi să moară cândva de frig, mizerie şi inimă rea, Tom recunoaşte că
viaţa de pirat este mult mai atrăgătoare şi plină de aventuri. Cei trei băieţi îşi aleg şi o insulă,
unde să-şi j oace rolurile de piraţi şi anume insula Jackson, pe fluviul Mississippi. Şi ca nişte
piraţi adevăraţi, renunţă Ia numele lor, pentru altele potrivite cu starea lor actuală:
Răzbunătorul Negru al Mărilor Vijelioase, Mână Însângerată, Spaima Mărilor iar ca parolă un
cuvânt fioros - sânge.
După ce fură un tăciune aprins pentru foc, băieţii îşi prăjesc slănină la tigaie şi dădură gata
jumătate din provizia de turtă de mălai. Animaţi de ineditul situaţiei, se cred la o petrecere
straşnică, în libertate deplină şi se hotărâră să nu se mai întoarcă niciodată printre oamenii
civilizaţi. Această viaţă le place şi ei au motivele lor: Mai întâi că nu eşti silit să te scaii cu
noaptea-n cap, să te duci la şcoală, să te speli şi toate astea, care de care mai plicticoase şi mai
neroade. 􀁺
Entuziasmaţi de traiul pe această insulă, reală, Wlde ei îşi construiesc o lume imaginară,
copiii îşi exprimă fără rezerve adeziWlea la viaţa de pirat, aşa cum şi-o imaginează ei: piraţii
numa-ntr-o petrecere o duc, capturează corăbii şi le dau foc, iau banii şi-i îngroapă în locuri
groaznice, ... omoară oamenii de pe vase, îi pun să sară-n mare cu ochii legaţi.. Deşi ·surit
copii, ei vor să fie respectaţi, pentru că şi piratu ' e totdeauna respectat, în timp ce W1 pustnic
vrea, nu vrea, trebuie să doarmă pe locul cel maftare pe care-l găseşte, trebuie să poarte straie
de sac, şi să-şi puie cenuşă-n cap, şi să stea afară în ploaie şi ... Tom se hotărăşte ca într-o
noapte să se întoarcă în târg pentru a trage cu urechea la ceea ce spuneau şi credeau oamenii
că li se întâmplase. Aşa află că deşi faptele lui şi ale tovarăşilor erau grave, toată lumea îi
regreta, plângându-i amarnic. Crezându-i înecaţi, oamenii şi părinţii se hotărăsc să le facă
slujba de înmormântare într-o duminică. În scurt timp li se face urât de atâta singurătate şi
plănuiesc întoarcerea tocmai în duminica cu slujba de înmormântare.
Planul de a se înapoia acasă, împreună cu.fraţii săi piraţi şi de a lua parte la propria lor
înmormântare Ie reuşeşte deplin. Cu această ocazie, Tom primeşte de la mătuşa Polly mai
multe ghionturi şi mai multe pupături, că nici nu ştia care din ele arătau recunoştinţă
către Dumnezeu şi care dragoste pentru el. Vioi şi zburdalnici, instabili în comportări,
înclinaţi spre joacă şi spre mici năzbâtii care ţin de vârsta şi de imaginaţia lor, aşa sunt copiii,
şi aşa ni-l prezintă şi nouă Mark Twain pe Tom. Cu toate că e înclinat spre năzdrăvănii, Tom
are un fond sufletesc bun, mărinimos, altruist.
Pe oamenii mari, Tom îi apreciază după profilul moral al acestora. Personalul şcolii înWlte cu
directorul este privit cu ironie şi umor. Pe învăţătorul Dobbins îl dispreţuieşte pentru tirania şi
prostia lui. Bun şi altruist din fire, Tom ·nu suportă minciuna, invidia, docilitatea. De aceea
nu se împacă cu Sid cel ipocrit, trădător şi invidios. Pe Tom îl caracterizează cel mai bine
mătuşa lui: nu era rău, doar poznaş cum nu se mai află, zăpăcit şi neastâmpărat din cale-afară,
atât păcat avea. Da el nu-şi da seama cefăcea, mititelul, era ca un mânz. Nu voia să facă rău,
avea o inimă bună ca pâinea caldă. Tom şi prietenii lui înţeleg că aventura are limitele ei; ei
nu pot trăi singuri, rară familie, în afara societăţii ca nişte animale sălbatice.
După mai multe peripeţii, autorul se opreşte, motivând că fiind numai şi numai povestea unui
băiat, trebuie să se oprească aici; dacă ar mai înainta mult, ar deveni povestea unui bărbat.
În Prefaţă, Mark Twain recunoaşte · că întâmplările povestite în această carte sunt în cea mai
mare parte adevărate, că Huck este un coleg de-al lui de şcoală, în timp ce Tom e îmbinarea
caractere(or a trei băieţi pe care i-am cunoscut.
Carte despre copilărie şi universul ei unic scrisă mai cu seamă pentru desfă.tarea celor tineri,
Aventurile lui Tom Sawyer rămâne. o carte şi pentru oamenii mari, pentru că, aşa cum
mărturiseşte autorul, ea trezeşte acestora plăcuta amintire a ceea ce au fost şi ei odată, a
felului în care au simţit, gândit şi vorbit şi a năzbâtiilor de care se ţineau.

1.a. Funcţiile personajelor sunt determinate de structurile narative ale textului şi de

opţiunile estetice ale scriitorului. În acest sens, putem vorbi de următoarele funcţii ale
personajelor:
􀂾Personaj obiectiv (actantul) – este urmărit în planul evenimentelor şi are sarcina de a-şi juca
rolul în acţiunea narată; este textualizat prin indici de persoana a III-a;
􀂾Personajul-reflector (raisonneur) – erou învestit cu funcţie reflexivă, dublată uneori cu
funcţie actantă; observă, formulează judecăţi de valoare şi/sau cugetări; este textualizat prin indici
de persoana a III-a şi I;
􀂾Personajul- focalizator – este personajul din al cărui punct de vedere se prezintă diferite
situaţii şi evenimente narate; are funcţie de observator;
􀂾Personajul-narator – eroul devenit „voce” narativă.

1.b. Tipologia personajelor literare

Diversitatea tipologică a personajelor este determinată de diversitatea tipurilor umane, fiind,
în acelaşi timp, motivată de intenţiile estetice ale scriitorului, de opţiunile estetice ale „şcolilor
literare”. Astfel, putem vorbi de următoarele tipologii de personaje:
􀂾Tipologiile general-umane – configurate deja în literatura Antichităţii şi perfecţionate de
scriitorii clasici: eroul, avarul, ipocritul, fata bătrână, cocheta, naivul, visătorul, cugetătorul,
arieratul, arivistul etc.;
􀂾Tipologii sociale – ţăranul, aristocratul, soldatul, burghezul, intelectualul, parvenitul,
artistul etc.;
􀂾Tipologiile estetice vizează canonul impus de diferite curente literare. Astfel, putem vorbi
despre:
• Personajul clasic – tipologic, plat şi static;
• Personajul romantic – atipic, trăsături excepţionale, dinamic;
• Personajul realist – tipologic, complex, dinamic,
• Personajul modern – individualizat, dilematic, contradictoriu.
Alte tipuri de personaje sunt:
• Personajele „caractere” – personaje unitare, cu trăsături complexe focalizate pe o
dominantă caracterologică (modelul personajelor balzaciene);
• Personajul arhetipal – personaj cu grad mare de convenţionalitate, reprezentând un model
originar, un erou exemplar, mitic, legendar, de basm;
• Personajul simbolic – erou învestit cu puternice semnificaţii morale şi psihologice;
• Personajul alegoric – vietăţi, plante, obiecte, concepte personificate, umanizate, cu valenţe
accentuate de semnificare;
• Personajul parodic – construit într-un registru caricatural / ironic / ludic; este un antierou,
un „om sucit”.
După alte criterii de clasificare, personajele pot fi încadrate în următoarele categorii:
􀂾După gradul de implicare în desfăşurarea subiectului operei:
• Personaj principal – participă la toate momentele subiectului (protagonist);
• Personaj secundar – fără participare la toate evenimentele subiectului;
• Personaj episodic – apare întru-un singur episod sau secvenţă, fără implicare în conflict.
􀂾După calităţile morale pe care le are:
• Personaj pozitiv – întruchipează ideile de bine, trăsăturile pozitive ale omului;
• Personaj negativ – întruchipează maleficul.
􀂾După gradul de complexitate:
• Personaj plat – erou construit în jurul unei singure idei sau calităţi;
• Personaj rotund (complex) – cu trăsături complexe, uneori contradictorii, dilematici.
􀂾După gradul de veridicitate a trăsăturilor:
• Personaj realist – creat prin mimesis, veridic, cu trăsături inspirate din realitatea obiectivă;
• Personaj fabulos (fantastic) – însuşiri supranaturale, umane / nonumane.
􀂾După gradul de individualizare:
• Personaj individual – cu identitate precizată, cu trăsături psihosociale particulare,
• Personaj colectiv – un grup de oameni, cu trăsături specifice, acţionând sinergic;
• Personaj generic (conceptual) – reprezintă idei, atitudini supraindividuale, ipostaze umane
tipice.
2.2. Portretul literar
Termenul „portret” provine de la cuvântul francez „portrait” care înseamnă descrierea
unei persoane. Este un procedeau literar şi un tip de discurs descriptiv prin care se prezintă un
personaj literar, evidenţându-i-se trăsăturile definitorii (fizice, morale, psihice, comportamentale,
raportul cu realitatea / cu alte personaje / viziunea auctorială sau a unui alt personaj / a unei
comunităţi asupra lui). Portretul literar poate fi în proză sau în versuri, iar la realizarea lui se
poate apela la orice formă de expunere (naraţiune, dialog, monolog).
2.a. Tipuri de portret literar
􀂾Portretul fizic este construit pe dominantele exterioare ale personajului: pe trăsături legate
de fizionomie, vestimentaţia personajului. La nivelul discursului, se realizează prin
termeni concreţi de tip anatomic, câmpuri lexicale care numesc percepţii senzoriale.
􀂾Portretul moral detaliază trăsăturile sufleteşti, defectele, trăsăturile de caracter, sistemul
de valori, principii etice şi morale. Se realizează prin enunţuri care dezvoltă concepte
etice, categorii ale conştiinţei şi ale afectelor.
􀂾Portretul psihic surprinde caracteristici ale personalităţii eroului, aptitudini înnăscute
(zestrea genetică, natură introvertită / extravertită, temperament impulsiv, coleric /
melancolic, ezitant; fire raţională, lucidă / pragmatică / visătoare, şovăielnică /
contradictorie etc.) sau dobândite. Acest tip de portret este realizat mai ales în proza
modernă, „ionică” cum o denumeşte Nicolae Manolescu.
􀂾Portretul complex care reuneşte trăsăturile fizice, morale şi psihice ale personajului.
2.b. Procedee de caracterizare: mărci stilistice directe / indirecte
􀂾Caracterizarea directă este o modalitate clasică, formalizată, mai ales ca discurs
descriptiv de tip portret. Se poate realiza:
• Din perspectiva naratorului – focalizare externă, discurs heterodiegetic (la persoana
a III-a);
• Din perspectiva altor personaje – poate fi obiectivă sau subiectivă, prin discurs
adresat sau neadresat, la persoana a II-a sau a III-a;
• Autocaracterizare – perspectivă internă, subiectivă; discurs homodiegetic
(monolog, monolog interior).
􀂾Caracterizarea indirectă – valorifică tehnica sugestiei pentru a confirma sau pentru a
infirma caracterizarea directă. Posibilităţile de realizare sunt:
• (pre)numele, porecla (cognomenul) – nivel de mare potenţial de semnificare / de
simbolizare,
• Modelul comportamental – fapte, atitudini faţă de valorile existenţiale, reacţii fiziologice
etc.;
• Caracteristici cognitive – experienţa de cunoaştere, reprezentări, idei, gânduri, dileme
morale;
• Actele de comunicare – vorbire, limbaj, clişee verbale, accentul, ritm, gestică, mimică,
ticuri verbale şi nervoase;
• Regim afectiv şi instinctual – stări emoţionale, sentimente, afinităţi, trăiri empatice,
percepţii, instincte;
• Identitaea socială, raportul cu realitatea, interacţiunea cu celelalte personaje;
• Descrierea mediului familial / social, descrieri de interior, descrieri de natură cu rol de
caracterizare.

Operă a Selmei Lagerlöf: "Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia/ Nils
Holgersson underbara resa genom Sverige" (1907). Nils Holgersson este un baietel de 14 ani
care pleaca de acasa într-o calatorie neobisnuita, în spatele gâscanului sau Martin. Povestea
începe într-o frumoasa zi de primavara, duminica 20 martie, când Nils este lasat singur
acasa de catre parintii sai care pleaca la biserica. Acestia îi spun copilului sa fie
cuminte si sa citeasca câteva capitole din „Comentariile lui Luther”, însa baietelul adoarme
dupa ce citeste doar câteva rânduri. Când se trezeste observa ca în casa intrase un elf si
încearca sa-l prinda cu plasa de fluturi. Acesta se roaga de Nils sa-l elibereze, fagaduindu-i în
schimb unele bunuri de pret, dar Nils care initial este de acord, se razgândeste dorind sa
obtina cât mai multe în schimbul eliberarii, astfel elful se supara si-l vrajeste pe Nils
transformându-l într-un baietel foarte, foarte mic, dupa care dispare. Vazând nenorocirea care
s-a abatut asupra lui, Nils, hotaraste sa-l gaseasca pe cel care l-a vrajit si sa-l roage sa-l
transforme la loc. Iesind în curte, în cautarea elfului, Nils descopera cu surprindere ca
întelege ce vorbesc animalele din ograda si ca poate, la rândul lui sa vorbeasca cu ele, si le
întreaba pe fiecare dintre ele daca stiu ceva despre cel care l-a vrajit, însa spre
surprinderea sa, nici un animal nu vrea sa-l ajute reprosându-i modul în care le-a tratat. În
timp ce era în curte un cârd de gâste salbatice trece pe deasupra casei lor, strigând la gâstele
din ograda sa li se alature. Toate refuza, cu exceptia gâscanului Martin, care se
hotaraste sa le urmeze. Nils încearca sa-l împiedice, uitând cât de mic si neajutorat devenise,
si se trezeste luat în zbor de gâscan. Speriat se urca în spinarea acestuia, iar atunci când
reuseste cât de cât sa-si învinga teama si sa deschida ochii observa pamântul sub el, la o
distanta destul de mare, ca o pânza cadrilata, care afla el ca reprezinta „ogoare si izlazuri”.
Nils afla ca pornise în calatorie alaturi de un cârd de gâste salbatice
(conduse de o gâsca pe nume Akka de la Kebnekajse) care veneau din tarile calde si se
îndreptau spre Laponia. Gâstele erau obisnuite cu zborurile lungi, însa Martin, care era un
gâscan de curte, neobisnuit sa zboare, oboseste foarte tare, iar când celelalte gâste hotarasc sa
poposeasca pe malul lacului Vomb, acesta cade efectiv, mai mult mort decât viu. Nils îl ajuta sa-si
revina, îl împinge pâna la apa, iar gâscanul, recunoscator îi face rost de mâncare si îi propune sa-l
însoteasca în calatorie, promitâ ndu-i ca la toamna îl va duce înapoi acasa. Nils accepta fericit, însa
pentru a putea pleca în aceasta calatorie trebuie sa primeasca si acceptul celorlalte gâste, care nu se
arata deloc încântate de compania copilului. Micutul este însa hotarât sa le faca sa-si schimbe parerea
despre el, astfel reuseste printr-o serie de actiuni sa arate ca nu reprezinta o povara, ci un adevarat
ajutor pentru grup (o scapa pe Akka din ghearele vulpoiului Smirre, ajuta o veverita micuta din
padure sa-si hraneasca puii si îl scapa pe Martin din mâinile unei slujnice de la castelul Vittskovle
care vroia sa-i taie aripile). Toate acestea o conving pe Akka sa-l ia si pe Nils în calatoria spre
Laponia si asa începe minunata calatorie a lui Nils Holgersson prin Suedia.

Nils Holgersson – Aici vorbim de copilul neascultător care învață ce înseamnă viața pe cont
propriu, ce mult își iubește de fapt părinții abia atunci când nu îi mai are alături să îl
dădăcească și cât de importante sunt toate ființele din lume, fie ele oameni sau animale.
Relația baiețelului care într-o zi se trezește de mărimea unui degetar și pornește în
aventura vieții lui alături de un stol de gâște salbatice i-a adus scriitoarei Selma
Lagerlofpremiul Nobel pentru literatură în 1909

Eseu argumentative despre copilarie

Eu consider ca perioada copilariei este cea mai importanta perioada din viata omului,
atat d a t o r i t a f a p t u l u i c a e s t e c e a i n c a r e d e p r i n d e m c e l e m a i i m p o r t a n t e
i n v a t a m i n t e a l e v i e t i i , c a t s i datorita faptului ca o pastram vie pe parcursul
celorlalte perioade ale vietii, neuitand-o niciodata si pastrarea ca pe o amintire sfanta in
sufletul nostru" n p r i m u l r a n d , s a n u u i t a m c a p e r i o a d a c o p i l a r i e i e s t e c e a i n
c a r e i n c e p e m s a c u n o a s t e m lumea, luand contact cu tot ce se afla in #urul nostru,
invatam lucruri noi, reguli si tot ceea ce esteimportant pentru viitorul nostru" ste
perioada in care ne formam personalitatea invatand care suntvalorile vietii pe care trebuie sa
le pastram in constiinta noastra, folosindu-ne de ele si incercand sa ledezvoltam pentru ca mai tarziu
la randul nostru sa le transmitem mai departe" on +reanga in <A%intiri din co"ilarie
= povesteste istoria copilariei sale, traita sau vazuta deel pana la varsta maturitatii" ste o copilarie
din mediul taranesc traita in satul Bumulesti" si largestesfera de sensibilitate si intelegerea, se
implica sufleteste si se formeaza ca om" "4"+aragiale in cele doua schite Vizita s i Dl Goe
= prezinta portretul copilului
apartinandu n e i f a m i l i i i n s t a r i t e s i u r m a r i l e u n e i e d u c a t i i g r e s i t e , c e i d o i
e r o i f i i n d r i d i c u l i z a t i d e m a r e l e dramaturg" arbu tefanescu elavrancea, evoca si el in
schitele <
'Bunica şi Bunicul= atmosfera de basm a copilariei prin descrieerea celor doi bunici care ne dau
intotdeauna senzatia de iubire si ocrotire" sadar, copiii invata din aceste te!te cum sa respecte reguli,
cum sa devina in viitor oameni devaloare" n a l d o i l e a r a n d , p r i n a c e s t e p o v e s t i s i
p o v e s t i r i , c o p i i d e s c o p e r a c a n u t o t i a u p a r t e d e o copilarie fericita si invata ce
este dispretul, indiferenta, descura#area, egoismul si ingamfarea care nufac parte din
lumea copilariei" rama copilului sarman, intr-o societate nedreapta se ilustreaza in <Fetita cu
chibriturile deBans +ristian ndersen, in care eroina fara nume este reprezentativa
pentru toti copiii sarmani caretraiesc intr o societatea dominanata de e!ploatare sociala" n <
Dumbrava minunata a l u i M i h a i l S a d o v e a n u s e p r e z i n t a c o p i l u l p r i n t r - o
impletire arealului cu fantasticul" 4izuca adoarme in dumbrava din padure si
se viseaza in lumea basmelor,transferandu -
si necazurile din viata reala" *oate acestea il formeaza pe micul cititor, ii d
e z v o l t a imaginatia si gestul estetic" n c o n s e c i n t a , d i n a c e s t e t e ! t e , c o p i i i i n v a t a
c u m s a s e c o m p o r t e i n s o c i e t a t e , c u m s a s e comporte cu semenii lor si devin mai
sensibili fata de colegii lor aflati in suferinta" n concluzie, felul in care sunt prezentate povestile si
povestirile despre copilarie de catre marii scriitori ii fac pe copii sa invete cum sa se comporte, sa
distinga binele de rau, sa se joace impreuna cu toti copiii indiferent de rang social si de etnie" n plus,
datorita studierii te!telor care au ca tema copilaria, vor invata ca desi ei cresc si devinadulti si mai apoi
batrani, spiritul si sufletul va ramane ancorat in copilarie, facandu-i sa-si doreasca incontinuare sa se
#oace, sa iubeasca si sa aiba trairi speciale ca cele de la varsta copilariei